Culmea vacanțelor low-cost

ce-contine-bagajul-pentru-vacanta-la-mare

Înainte de plecarea spre destinația despre care vă povesteam în precedentul articol, am descoperit culmea vacanțelor low-cost: să dai mai mulți bani pe articolele din bagaj decât pe cazare și transport!

Cu alte cuvinte, să cheltuiești mai mult pe cosmeticele, hainele, accesoriile și încălțămintea necesare în concediu decât pe biletul de vacanță care include cazarea și transportul în stațiunea/orașul unde vei petrece 7 zile. Paradoxal, nu?

Să vă spun concret ce mi-am cumpărat pentru vacanța din Grecia ce se profilează la orizont.

Înainte, însă, fac o mică precizare: sunt adepta călătoriilor low budget. M-am specializat pe oferte last minute. Cu cât mai ieftin cu atât mai bine. Dacă nu găsesc o ofertă de nerefuzat (cum a fost și cazul celei de care am profitat de curând) eu nu plec nicăieri. Nu sunt dispusă să dau mulți bani nici pe avion și nici pe hotel. Maxim 150 de euro, hai 200 dacă locația e mai pretențioasă gen Roma sau Praga.

Nu înțeleg de ce trebuie să arunc eu cu banii dacă pot găsi și oferte fantastice în locuri de vis? Pe de altă parte dacă nu am toate condițiile necesare unui sejur decent spre memorabil, oricât ar fi oferta de bună, tot n-o accept. Nu iau în calcul nici statul la cort, nici la hosteluri. Nu că aș fi eu cine știe ce prințesă mofturoasă, doar că astea mi se par potrivite pentru o anumită vârstă sau pentru un anumit tip de personalitate. De asemenea, nici vacanțele all-inclusive nu mă tentează. Îmi doresc mai mult de la o călătorie decât mâncare în exces și lenevit apoi la plajă cu burta plină. Continuă să citești Culmea vacanțelor low-cost

Share

Când femeile se îndrăgostesc…

love-travelling

…merg până la capăt. Obiectul pasiunii lor nu are nicio șansă, indiferent de cât de greu poate părea, de cât de mare este prețul, ele obțin mereu ce-și doresc.

La 20 de ani mă îndrăgosteam de bărbați. Destul de rar, ajungeam, cum-necum, să mi se pună pata pe cineva. Și nu mai avea scăpare. Acum mă îndrăgostesc (doar) de locuri. Cam prea des pentru timpul și contul de care dispun. Însă cumva, dacă într-adevăr îți dorești din tot sufletul, se întâmplă. O minune, de obicei, un ajutor divin care îți înlesnește calea spre împlinirea visului.

În urmă cu vreo două săptămâni ochii mi s-au intersectat, iar inima mi-a stat (pentru o clipă) năucită de atâta frumusețe, cu un orășel pitoresc situat într-un golf al Mării Ligurice, Portofino. Însă, văzând prețurile la cazare de pe booking, am conchis că e un loc așa cum îi spune și numele, mult prea fin, mai degrabă aristocratic decât modest, inaccesibil buzunarului muritorului de rând. Și instant mi-am pus pofta-n cui așteptând o ocazie prielnică…într-o altă viață.

Joia trecută, în drumul (interminabil) spre serviciu, ca remediu împotriva plictiselii mi-am accesat facebook-ul și din noianul de postări mi-au sărit în ochi niște imagini bulversante care înfățișau o zonă despre care nu prea mă informasem de-a lungul timpului. Semăna izbitor cu Portofino. Curiozitatea a învins, am deschis blogul și m-am îndrăgostit. Iar. Continuă să citești Când femeile se îndrăgostesc…

Share