Nu-mi vine să cred că au trecut doar șase ani. Parcă aș scrie de-o viață! Culmea e că eu nu mi-am propus niciodată să fac asta, nu am vrut să am blog și nici să public articole. Dar s-a întâmplat și iată-mă aici, în punctul ăsta, unde simt nevoia să rememorez întreaga aventură. Pentru că așa o poveste incredibilă merită aniversată, nu?
În septembrie 2009 am deschis Nice’s blog, căci pe atunci așa se numea summerday. Abia în 2011 am trecut pe domeniu și a căpătat actualul nume. Însă activitatea mea în blogosferă datează din aprilie 2007 când am început să comentez pe blogurile sportive. Le citeam din toamna lui 2006, dar mi-am găsit mai greu curajul de a mă avânta în noianul de polemici și rivalități ce acum îmi par atât de puerile.
Am realizat rapid că nu am veleități de scriitoare. Nu sunt jurnalistă, nu am înclinații poetice, nu jonglez cu figurile de stil, nu vreau să schimb lumea. Nici măcar nu voiam să împărtășesc din experiența mea vastă, dimpotrivă, eram la momentul căutărilor, frământărilor și dilemelor. Îmi doream dezbateri pe teme de viață, discuții pașnice și fructuoase care să conducă la revelații, la descoperirea adevărului sau măcar la un răspuns mulțumitor. Cu toții cred că am avut perioade când ne doream să acumulăm, să înțelegem mai bine lumea în care trăim, să învățăm pentru a ști cum să ne descurcăm în viitor. Pentru a nu mai suferi, pentru a lua cele mai bune decizii, pentru a fi fericiți. Pentru a evolua spiritual.
Fiecare articol publicat pe blog cuprindea o dilema personală care nu-mi dădea pace în momentul respectiv. Eu singură eram incapabilă să înțeleg fenomenul pe de-a întregul. Să aleg calea corectă. Să fiu sigură că nu greșesc. Aveam nevoie de oameni, de părerile lor. De înțelepciunea și cunoștințele lor. De experiența lor.
Şi am tot scris până într-o zi când am realizat că nu prea mai există dileme. Pe multe le rezolvasem cu ajutorul vostru. Pe cele mai chinuitoare. Iar la cele noi, căci mereu se nasc întrebări existențiale, reușeam acum să dau eu un răspuns. Sau altfel spus, îmi plăcea să-l găsesc singură.
Frumos ar fi să concluzionez că m-am maturizat. Mai realistic ar fi să recunosc că am îmbătrânit. În primul rând fizic. Nu mai am forța să public de trei patru ori pe săptămâna, îmi lipsește elanul tineresc, febra aceea creatoare a dispărut pe măsură ce anii au trecut.
Am obosit și constat cu mare tristețe că până și scrisul mă epuizează. Dacă înainte era activitatea mea preferată, cea care mă relaxa, cea care mă făcea fericită, pentru că eu iubesc socializarea cu oamenii isteți, amuzanți, de la care afli tot felul de lucruri interesante si care te stimuleaza intelectual, pentru că dialogurile spumoase dau un farmec aparte vieții, acum, după ce public un articol, mă resimt.
Am început serviciul, am un program uluitor, cu doar trei zile de muncă pe săptămâna, imaginați-vă că la mine weekendul ține de joi seară până marți la prânz și cu toate astea sunt mereu stresată, obosită, deprimată. Îmi lipsește vacanța, nu mă pot adapta sub nicio formă la uriașa schimbare ce a intervenit în viața mea. Oare să fie astenia de toamnă care-și face de cap și mă aruncă în butoiul cu melancolie unde rămân prizonieră toată ziua?
Cert e că pentru a scrie un articol ai nevoie de o stare de spirit aparte. Şi este exact ce-mi lipsește mie în general.
Doar că există un lucru, o activitate mai bine zis, și ea este cea care m-a determinat să scriu aceste rânduri, aniversarea fiind doar un pretext, pentru care eu am mereu starea de spirit necesară. O activitate frumoasă, care nu mă epuizează niciodată, care mă deconectează, cu ajutorul căreia evadez din realitate, care îmi spulberă grijile, care mă transpune într-o lume în care nu sunt oameni și probleme în jur, care îmi aduce zâmbetul pe chip și mai ales o uriașa satisfacție sufletească și după care, cel mai important aspect, rămân cu ceva concret, cu ceva palpabil.
Cu asta:
Am meditat ieri îndelung și am ajuns la concluzia că fotografiatul este de departe activitatea care mă relaxează cel mai mult și care îmi oferă cea mai mare bucurie. Ştiți voi, englezul are un termen foarte potrivit pentru asta:rewarding.
Lecturarea unei cărți bune, plimbatul prin parc, vizionarea unui film/serial de calitate, discuțiile antrenante la o bere cu prietenii dragi, shoppingul, sportul și în special înotul, urcatul pe munte, talazopeterapia, excursiile în aer liber, sunt tot atâtea activități benefice care fie ne încarcă cu energie, fie ne îmbogățesc spiritual, ne întăresc sănătatea fizică și mentală, ne furnizează momente de neuitat, ne eliberează de stres, căci ăsta este scopul până la urmă, nu?
Şi mai sunt și altele doar că în momentul ăsta apreciez că mai rewarding decât fotografiatul nu există nimic altceva. Nu sunt eu prea talentată, nu am eu cine știe ce aparatură, nu folosesc photoshopul și nici nu merg la expoziții, dar iubesc ce iese din mâinile mele la finalul unei zile petrecute într-un oraș medieval, super romantic și fermecător precum Sozopolul, de exemplu. Supărător e faptul că am atât de rar șansa unei astfel de relaxări…
Care este activitatea relaxantă care vă aduce în plus și mari satisfacții(de orice fel)?
P.S. Le mulţumesc din inima celor care au rămas alături de mine în călătoria printre litere şi imagini. Care încă nu s-a terminat, nu am nici cea mai mică intenţie să închid blogul. O menţiune specială pentru cel fără de care poate nu aş fi fost acum aici, o persoană pe care o apreciez enorm şi pe care mă bucur că am avut plăcerea de a o cunoaşte şi în offline, un om tare de treabă, sociabil şi generos, Dragoş FRD.
spor mult la fotografiat, sa ne arati!
Merci mult, desigur, o sa fiu aici cu multe articole pline de imagini si culoare.
8) :D
Felicitari, Nice! Tot inainte! :wink: imi plac mult fotografiile tale, si in special cum scrii, esti minunata :wink: :*
Sunt coplesita, ma bucur mult ca iti place aici, pe meleagurile verii eterne, draga Romy. :* Cred ca seman cu cititorii. 8) :D
Merci mult. :-)
La mulţi ani! Eşti începătoare, nici n-ai trecut în clasa întâi! Mai vorbim la majorat. Poate până atunci îţi dai seama că ai puterea să scrii în fiecare zi, aşa cum mănânci zilnic de câteva ori. Şi, dacă până atunci găseşti şi niscai oamenii isteți, amuzanți, cu care să socializezi, să-mi spui şi mie, poate mă bag şi eu. Nu fiindcă aş fi isteţ şi amuzant, dar îmi pare că pe blogul meu intră cam multă puştime sau încearcă să mă abordeze doar puşti. Poate şi fiindcă blogul meu e deocamdată la grădiniţă, în curând împlineşte 3 anişori. Blogul tău e de două ori mai mare. Şi mai frumos, şi mai deştept, şi mai amuzant, aşa că ţine-o tot aşa!
Daa, pai tu cam ai dreptate, eu vreau ca la pensie(nu mai e mult, asta e norocul meu) sa fiu tot aici.
:-) :D 
8O Sa scriu forever. 
Cativa care au mai ramas fideli, cred ca doar celor care le place foarte tare vara… :D
Cu mare drag ti-as trimite toti cititorii meu, dupa cum vezi si pe aici bate vantul.
Merci mult pentru sustinere, multi ani inainte si blogusorului tau!
La multi ani!!!
Pasiunea pt fotografie e foarte frumoasa si t-i se potriveste f bine :)
Merci mult, Lilly, incep si eu sa cred ca mi se potriveste din moment ce ma face atat de fericita si are efecte tamaduitoare asupra psihicului meu zbuciumat.
8O :D
La mulți ani!
Țin minte că am venit prima oară pe blogul tău de la Pato și primul articol pe care l-am citit a fost cel legat de dilema ta „Canon sau Nikon”, apoi cel despre multitasking (se prea poate să fi fost și invers…
). :D
Merci mult, Iulian, ce tinere de minte ai. Sau aceste articole au avut un impact major asupra ta, te-au impresionat in mod deosebit de nu le-ai putut uita nici pana acum?
:D 8O 
Eu sunt genul de persoană care-și amintește clar pe cineva pe care nu l-a mai văzut de ani de zile, „mărunțișuri” de-astea ca titluri de articole, etc, daaar… nu-și amintește mereu ce a mâncat seara trecută! :D
Dar cine isi aminteste ce a mancat seara trecuta? Chestiile astea sunt total irelevante si nu putem sa ne incarcam memoria cu ele. Bine, daca esti la dieta, da, iti amintesti. :P
:D
Felicitari Nice! Ai scris foarte frumos despre etapele prin care a trecut blogul tau si ma bucur sa aflu ca aceasta calatorie in mediul virtual nu se opreste aici. Imi plac articolele tale relaxante, subiectele interesante, fotografiile ce ma fac mereu sa visez la locuri noi si buna dispozitie ce o transmit articolele tale.
Personal eu ma relaxez citind bloguri, urmarind filme, citind carti si scriind la miezul noptii. Fotografia nu e un hobby pt mine, am descoperit de mult ca nu imi place sa fotografiez numai in vacante si atunci o fac pt amintiri si pt mama care stiu cat le asteapta. Acasa nu pun mana pe aparat niciodata si nici macar in oras nu imi place sa fac poze doar daca am un scop de a le folosi pe blog :((((
Mai nou am inceput sa ma uit din nou la televizor, am cateva emisiuni ce imi plac pe Digi Life si Travel Chanel :)) pacat nu am suficient de mult timp sa vad si sa fac cate mi-ar placea….
Merci mult, Alice, pentru cuvintele tale frumoase
8) :-) , stai linistita ca nu plec nicaieri si nici nu intentionez sa ma opresc din scris, doar ca nu o mai fac atat de des ca la inceput. :wink:
, iti dai seama ca articolele mele nu au cum sa fie prea stresante sau incrancenate. 
Bine, in mod normal articolele ar trebui sa ne reflecte starea de spirit… 
Imi place ideea de articole relaxante, ma bucur ca tu le percepi asa. De fapt asta e visul meu de-o viata, sa ma relaxez non-stop :D 8O
Sa stii ca si eu fotografiez predominant in vacante. In orasul natal am cam epuizat subiectele interesante, frumoase. Las ca tu mergi destul de des in vacanta, nu ai de ce sa te plangi, stai destul cu mana pe aparat. :P :D
Scriind la miezul noptii? Ehe, daca as avea si eu varsta ta?
Te uiti la Travel? Ce dragut, urmaresti cumva si House Hunters International? :D :-) 8O
Noaptea scriu cel mai bine fiindca Kari al meu doarme si pot intra in atmosfera aia de care ziceai in articol :) Apropo anul acesta chiar n-am calatorit mult, aproximativ cat tine sau chiar mai putin :(((
Mi-e dor de o vacanta lunga, complexa, profunda …..
Nu prea stiu numele emisiunilor dar e cel cu Proprietarii de Hotel-uri unde vine un expert si le redecoreaza/face un plan pt a pune hotelul din nou pe picioare. Cand vad emisiunea asta ma apuca asa o ambitie de a face lucrurile cum trebuie :)
Imi place mult si emisiunea cu cuplurile ce se muta intr-o alta tara si un agent imobiliar le arata 3 case/apartamente in functie de dorintele lsi bugetul avut. E un mod bun de a vedea preturile in alte colturi ale lumii dar si peisaje si modul in care te invita in casele localnicilor … imi place mult.
Mai sunt si alte emisiuni la care ma uit ocazional (cum ar fi cea din weekend cu o familie si 3 copii ce calatoresc in jurul lumii) dar astea sunt preferatele mele.
Da, da, despre asta cu cuplurile care se muta in alta tara vorbeam mai sus, e emisiunea mea favorita, House Hunters International(Vanatorii internationali de case). Datorita ei am inceput sa intru pe booking, ea ma inspira sa calatoresc mai des, ea ma incurajeaza sa visez cu ochii deschisi la locuri minunate de pe Terra. Sunt fanul ei absolut, ea mi-a schimbat in bine viata. Azi dimineata, de ex, m-am indragostit pentru a mia oara de Mexic vazand imagini din Puerto Vallarta. In general peisajele din insulele din Caraibe iti taie rasuflarea. Iar americanii(ca ei se muta cel mai des) au o predilectie pentru aceste locuri exotice si destul de apropiate de zona din care provin ei.
Cu ajutorul acestei emisiuni am vazut atatea tari, atatea regiuni frumoase si am aflat atatea lucruri despre imobiliare. E fascinanta, sper sa nu se opreasca prea curand pentru ca dureaza de ceva ani.
Nu stiu daca iti mai aduci aminte articolul asta, e inspirat din emisiunea cu pricina:
http://www.summerday.ro/2014/06/09/a-spectacular-view/
Am vazut si eu emisiunea cu Puerto Vallarta. Mama ce privelisti aveau vilele alea. Totusi ce ma pune pe ganuri in Mexic si in general in America de Sud sunt preturile. Vilele si casele sunt intr-adevar frumoase dar extrem de scumpe, am vazut o emisiune cu apartamente in Argentina ce erau (daca nu ma insel aprox 1000 euro pe luna chiria) la apartament cu 1 dormitor + living. La inceput credeam ca preturile sunt pentru `pretentiosi` dar apoi am vazut mai multe emisiuni cu Londra unde tot asa cu un buget de 1000 de lire apartamentele cu 2 camere erau destul de basic si pot confirma dupa ce am fost acolo si am vazut preturile ca asta e realitatea. Deci oamenii ce se relocheaza sunt obisnuiti si preturile sunt conform pietii din locurile respective.
Da, Alice, si eu ma mir mereu de preturile mari ale chiriilor din locurile unde vor sa se stabileasca oamenii astia. Ma gandesc oare ce salarii au ei de isi permit sa dea si 2500 de dolari(sau chiar mai mult) pe luna? 8O
Sa te tina cat mai mult. Misto jobul de 3 zile. :)
Daa, misto, cred ca e de conjunctura, sper sa tina programul asta, ca el nu depinde de mine. Blogul da. :P
La multi ani blogului tau in primul rand! :D
Eu am multe activitati care ma relaxeaza, doar ca am perioade cand am chef de unele si perioade cand am chef de altele. Intamplator acum sunt intr-o perioada in care am chef de blog
In afara de asta ma relaxeaza cititul (am inceput sa-mi iau in serios si activitatea asta, mi-am facut cont pe goodreads si mi-am cumparat multe carti, am un stoc serios), serialele (mai ales ca acum incepe sezonul), jocurile si gatitul dulciurilor. Asta ultimul l-am cam dat deoparte in ultima vreme
Merci mult, Anda 8) , deci tu le alternezi, merge si asa, cred ca e cheia succesului. :-) Garantat nu te saturi definitiv de niciuna, nu ai timp sa te plictiseste de ele.
:D
Ce dragut ca ai chef de blog, imprumuta-mi si mie putin din entuziasmul si cheful asta.
:P
Frumoase si utile pasiunile tale. 8)
Multumesc frumos :-) :-) :-) Ma simt magulit.
De joi pâna marti la prânz?!?!? Dar ce serviciu ai?
Eh, de parca nu ai sti!
:P Eu sunt fidelitatea intruchipata, nu-mi schimb blogul, prietenii si iubitul. 
De job nu mai zic, l-am ales din frageda pruncie si nu ma dezic de el. 
Deh, pasiune mare… 
8O :D
Ma temeam ca vei rata tocmai acest articol.
Eu iti multumesc pentru ca ai ramas alaturi de mine si de summerday. 8)
Felicitari Nice pentru acesti 6 si la cat mai multi, cat iti doresti!
Merci mult, Mihaela. Eu sper sa fie cat mai multi, pensia sa ma gaseasca pe blog.
Mulţi ‘nainte şi articole cât mai citite! :-)
8)
Eu abia aştept să facă al meu trei ani, peste nici două luni… Sper să apuc până atunci să ajung la cifra de 333 de texte, aşa cum am promis odată. :D Dacă o dăm pe numerologie, 3 ani, 333 înscrisuri pe foaie, rezultă patru de trei, adică 12, 1+2=3. Tot TREI, perfecţiunea întruchipată, ca atare pot să mă las liniştit de scris.
Ca să răspund întrebării tale aş spune: pescuitul şi şahul – din păcate n-am timp de nicicare. Ah, ar mai fi una, să nu râzi… Cinele în doi; 8O este şi asta o activitate, se pune, nu? – pentru asta îmi mai fac timp. Acum ţi-am răspuns oarecum codat şi la comentariul de la articolul precedent. 8)
Merci mult, Centurion. :-) 8) Cum adica abia astepti sa te lasi de scris? Cum vine asta, scrisul are efecte tamaduitoare, il practicam si din placere si din necesitate, nu ne obliga nimeni nici sa continuam, dar nici sa ne oprim din ceva ce ne aduce satisfactii, beneficii, din ceva ce simtim ca trebuie sa facem. Bun, daca cumva, dupa ce atingi cifra asta perfecta, 333, iti vine dintr-o data cheful sa iti asterni gandurile pe blog, ce faci, te autocenzurezi pentru ca ai promis(ti-ai promis tie) ca pui capat acestei activitati? :P
8O 
:|
:D Concret insemand palpabil si care sa dainuie pentru eternitate. Asa ca pozele mele…
:P 
:D 
Frumos raspuns si superba activitate, insa, concret, cu ce te alegi de pe urma ei?
Ca asa puteam sa zic si eu de chestiuni mai mult sau mai putin romantice. Doar ca stii tu, noi capricornii suntem ceva mai practici asa.
E, dacă cumva îmi vor veni alte “drăcisme” o să scriu pe un alt blog, în WP – ştiu că BS este destul de incomod pentru cei care vor să schimbe impresii, te-ai lovit şi tu de chestia asta, dacă nu eşti logat la google îţi pune tot felul de piedici. Oricum, n-aş paria pe un asemenea eveniment în viitorul apropiat… Mă rog, “never say never”, însă mă cunosc destul de bine. :wink:
Chiar e nevoie să te alegi cu ceva palpabil? Mie îmi ajuns amintirile. Vrei să spui că cina nu este ceva practic? Ba, uneori este şi foarte gustoasă, unde mai pui plusul dat de o companie plăcută… Mai mult decât practic, rămâi deopotrivă atât cu ceva palpabil cât şi cu o amintire de pus în ramă. 8)
M-ai convins, esti un romantic incurabil :-) , stai linistit ca ramane micul nostru secret, nu ne aude nimeni. :P
:D Aici, pe blogul meu, esti in siguranta. Si indragostit iremediabil pe deasupra.
:? 8O
Deci sunt speechless. Daca toti(sau macar 50%) din barbatii din Romania ar fi ca tine, viata aici ar fi mult mai frumoasa iar femeile cu adevarat fericite. Eu nu am cunoscut niciun barbat pana acum cu asemenea discurs. Poate am avut eu ghinion?!
Ti-l stergi? 8O
Deci mă faci să mă bâlbâi, cu laudele tale.
Şi să roşesc. Săru’ mâna, mulţumesc de compliment. Nici chiar aşa, eu cred că sunt mai mulţi, nu doar 50%, numai că le este teamă să arate, crezând că astfel nu mai sunt la fel de “macho”; uită însă că în vremurile actuale, siguranţa şi protecţia pe care le pretind femeile adevărate şi pe care, desigur, vor să le-o ofere, nu constă numai în bani şi centura neagră. Nu-i vorba de ghinion sau de noroc, personal nu cred în aceste două noţiuni. Mai curând hazardul care te aduce în preajma persoanei care te completează şi pe care o completezi – spunei “suflet pereche”, dacă vrei să atingem apogeul romantismului. :P Totuşi, mare grijă, un clasic, Goethe, spunea: “Clasic este ceea ce e sănătos, romantic ceea ce e bolnav”. 8O Îmi place să cred însă că nu generaliza. Păcat că n-avem cum să-l întrebăm. :wink:
Nu, nu-l şterg, de ce aş face-o, tocmai ce am vobit despre amintiri. Şi cine ştie, poate colaboratoarea se hotărăşte să pluseze cu textele până la maleficul număr 666. Promit că în acest caz le duc mai departe la 999.
Ar fi pacat sa te opresti la 333. Parerea unui cititor infocat. 8) :D :-)
La mulți ani plini de inspirație atât pentru scris cât și pentru fotografiat.
Succes!
Multumesc mult! 8) :-)
felicitari pentru dedicatie
stiu cat de dificil este sa gasesti un subiect nou despre care sa scrii, iar tu ai facut asta timp de 6 ani
inca o data, felicitari !
Bun venit pe blog, Ema si multumesc mult :-) , ehe, subiecte au fost mereu, chef nu prea. Dar mergem inainte, ce sa facem?! 8) 8O :D
La cat mai multi ani de scris! Sa te tina cheful si inspiratia pentru cat mai multi ani de blogging!
Mie imi este din ce in ce mai dificil sa continui sa scriu, e greu cu acest blog care imi poarta numele. Atatea persoane cunoscute ma citesc, incat nu mai gasesc puterea de a scrie. Nu-mi este deloc confortabil sa stiu ca ma citesc aceste persoane…As fi preferat de o mie de ori sa ma citeasca doar necunoscutii…insa sa o iau acum de la capat cu blog anonim, iarasi…nu-mi surade.
Sa raspund si la intrebarea ta, cu un mare NU STIU. Zau ca nu mai stiu. As fi putut spune cititul, dar n-am mai citit o carte de la cap la coada de luni intregi. As fi putut scrie blogul, dar acum nu mai scriu linistita pe el…NU STIU.
Multumesc mult, Mihaela 8) :-) , tin minte ca am mai discutat pe tema asta, eu in locul tau mi-as fi deschis alt blog. Si as fi scris linistita pe el la adapostul anonimatului.
Nici eu nu ma simt confortabil sa stiu ca sunt citita de cunoscuti. Mai ales de familie, colegi, prieteni din offline, cand stiu foarte bine ca ma inspir si din intalmplarile lor cand scriu aici. Cand stiu ca imi patrund in intimitate, ca afla ganduri si fapte ce nu trebuiesc aflate. De aceea nu dau nimanui adresa blogului, de aceea nu am cont de fb cu numele meu. Te inteleg perfect, dar daca simti nevoia sa scrii, fa-o! Curaj! Nu ai ce pierde deschizandu-ti alt blog.
PS
Eu sunt putin mai “norocoasa” din cate constat, eu si daca le-as da adresa nu ar intra. Poate ar citi putin si ar iesi imediat realizand ca nu sunt interesati. Vad insa ca de tine sunt interesati foarte multi oameni. Hm. 8O Cei din jurul meu nu citesc bloguri. Nu citesc in general cred. E greu. :P
Multi ani inainte cu blogul, Nice! Suntem de-o varsta :p. Scrie in continuare si fotografiaza ca le faci pe ambele foarte bine ;)! Eu cel putin ma bucur foarte tare ca te-am “descoperit”, chiar daca a fost ceva mai tarziu, dar mai bine si asa decat niciodata.
Cat despre activitati relaxante, la mine ele se cam schimba de la an la an in functie de stare. De exemplu anul acesta am fotografiat mult mai putin fata de anii trecuti. Uneori trag de mine sa iau aparatul -cred ca imi trebuie unul mai usor :)), ca sa nu mai zic despre sortat, editat, etc, treburi care mananca si foarte mult timp. Nici macar nu m-am apucat de pozele din Corsica, noroc ca aveam cateva facute cu telefonul ca sa pun un articol pe blog :D.
Nici la filme nu m-am mai uitat ca anul trecut… Cred ca anul acesta activitatea principala de relaxare a fost cititul. Am citit o multime de carti interesante, cred ca de multi ani nu o mai facusem cu asa spor. Sa vedem cat ma tine pana imi pierd interesul :)).
Merci mult, Larisa 8) , da, imi aduc aminte ca si tu ti-ai deschis blog tot in 2009, cred ca a fost ceva in aer in acel an.
Sincer mi-e un dor nebun de perioada inceputurilor, ce efervescenta era pe aici, cati comentatori, cate discutii super simpatice. 
Dar probabil ca asta e cursul vietii… :?
8O
Ti se pare greu DSLR-ul tau? :? Hm, aici e ceva ciudat, inseamna ca ai teleobiectiv(alea sunt mai mari). Al meu, cel de kit, e asa usor… Nu ma asteptam ca tocmai tu care esti atat de talentata sa spui ca vrei un aparat mai mic.
Haha, am vazut ce fotografii face un samsung S5 si par mai frumoase decat cele facute de mine cu DSLR-ul. 8O :-) :D Asa ca…
Da, cred ca cititul e relaxant, daca te poti concentra. :P
Mie imi fuge imediat gandul la altele ceea ce cand sunt cu aparatul foto in mana in fata unui peisaj spectaculos nu se intampla.
Holaaa!
Iti spun si eu la multi ani cu ceva intarziere. Ma bucur pentru ca ai ajuns la varsta asta frumoasa a copilariei
Deja poti merge la scoala :P Si ma bucur si pentru ca o buna parte din anii astia fusai prin preajma si te citii :wink: La cat mai multi si cat mai plini de ce iti doresti tu!
Cartile ma relaxeaza cel mai mult, asta stiu clar 8)
Multumesc mult, Marin, pentru urari si pentru ca ai fost prin preajma. 8) :-)
Sunt dezolata din cauza Simonei, nu pot sa-mi revin… :| :(
Felicitari pentru cei sase ani si la la multi!
Iar fotografiile tale merita aratate lumii, asta e sigur. :)
Ce ma relaxeaza pe mine? Blogging and refashioning.
Te pup si sa ai o duminica frumoasa (cat a mai ramas din ea).
Frumoase pasiuni, Victoria. 8) :-) Ambele iti aduc mari satisfactii. Multumesc mult, asemenea. 8) :*
Wow, 6 ani inseamna ceva. La multi ani blogului tau, sa gasesti mereu inspiratia de a scrie din suflet asa cum ne-ai obisnuit. Nici eu nu am calitati deosebite la scris, dar scriu din suflet, si cred ca acest lucru e cel mai important. Recunosc ca lucrul care ma relaxeaza cel mai mult e blogul, e un loc in care ma simt acasa. Pupici, cu drag! :-)
Merci mult, Ella. :*
La muuulti ani! (cu intarziere)! Cred ca e tare placut sa iti gasesti o pasiune care sa iti placa cu adevarat, eu din pacate inca sunt indecisa; imi plac anumite chestii, dar stiu ca nu vor fi pe termen lung.. :D
Alexandra, cred ca de calatorii si descoperit de lucruri si locuri noi si frumoase nu ne vom plictisi niciodata. :-) Asta e marea noastra pasiune.
8) Zic. Merci mult. 
8)
uite vezi… eu nu mai stiu cand am deschis blogul… si la fel ca tine… nici eu nu mi-am dorit sa ma un blog… dar… il am…
sa fie frumos pe mai departe aici la tine… sa te bcuure locul acesta si sa ne bucri prin el si pe noi… cu pozele tale cu scrisul tau… cu partasia ta…
Multumesc la fel, Ovi, sper sa revin cat mai curand pe blog, momentan sunt cam deprimata din cauza vremii. 8O :D
Si vremurilor. :? :|
eu ce sa mai zic…
am fost de doua ori in romania in ultimele 30 de zile… mi-am inmormantat tatal… apoi a plouat 5 zile in continu… de parca si natura plagea dupa el…
te astept sa revii…
Ovi, imi pare nespus de rau, e o veste atat de trista. Condoleante. Am simtit ca ceva se petrece, dar am crezut ca esti in vacanta… Nu puteam sa-mi imaginez asa ceva… :(
multam frumos…
asta e viata…
Draga Nice, a trecut cam mult de cand nu ti-am mai lasat un mesaj, dar azi cu drag revin la tine. Din pacate am avut o perioada mai grea, fiind coplesita de unele evenimente si anumite stari de spirit. Asa cum aminteai si tu undeva mai sus de “butoiul cu melancolie”, fiind capricorn, ca si tine, ma regasesc in ceea ce spui. Mi-a fost dor de tine! Am savurat cu drag povestile despre vacanta in Bulgaria si m-am bucurat alaturi de tine. Ai un blog minunat, ca tine si ca sufletul tau, si-mi imaginez ca si Dragos FRD, este la fel ca tine! Va pup dragii mei si ma bucur ca v-am cunoscut, chiar daca este doar virtual! La multi ani!
Bine ai revenit pe blog, draga Aura 8) :-) , chiar ma gandeam la tine(mereu m-am gandit), ma tot intrebam ce s-a intamplat, de ce nu mai dai niciun semn de viata.
8O Sper ca ai depasit problemele si starea de spirit e acum una optimista si vesela. Eu am momentan niste examene si abia vineri scap de ele. :| 8O De aici+depresia venirii iernii(caci eu asa am perceput toamna de anul asta)si lipsa mea de pe blog. Voiam sa va povestesc despre Sozopol si Nessebar, dar am tot amanat pentru perioada cand ma mai eliberez cu munca. Traiesc intr-un stres total din cauza acestor examene, nu-ti poti imagina. 8O :( Si sunt din ce in ce mai obosita. 
8O
Dragos e senzational, ai intuit corect. E un om atat de bun, de generos si de prietenos in real life…eu ma bucur ca l-am cunoscut personal si am ramas amici.
Sper ca o sa mai revii pe aici.
In weekend sigur o sa public ceva. Sa nu ma uiti. :-)
Merci mult pentru cuvintele frumoase, o seara frumoasa, te pup. :-)
Hmmm … cred ca si eu am imbatranit … nu mai citesc atat de multe bloguri ca altadata, comentez mult mai putin dar acum, chiar daca a trecut aproape o luna de la aniversare, trebuie sa spun “La Multi Ani !” blogului si tie sa-ti doresc sa ai parte de cat mai multe zile petrecute cu aparatul de fotografiat pentru ca fotografie poate fi si o relaxare dar si o provocare.
Merci mult pentru urari, Petre. 8) :-) Asa este, fotografiatul ramane si o mare provocare. Aceea de a te autodepasi cu fiecare imagine imortalizata. De a surpride frumusetea, magia, perfectiunea din aceasta lume. Caci, Slava Domnului, ele exista. :-) :D
un La Mulți Ani întârziat și de la mine, dar cu tot dragul! Te-am admirat întotdeauna pentru energia cu care abordai fiecare articol, fiecare nou subiect :) Da, ai încetinit ritmul acum pe blog, dar ți-ai găsit o nouă pasiune, una care te ține în priză și te bucură și, până la urmă, cred că asta e cel mai important.
Mă simt adesea vinovată că am ,,renunțat” la unele pasiuni, dar adevărul este că viața ta e în momentul prezent și tot ce contează e să faci ceea ce îți dorești acum. Nu ce crezi că ar trebui să faci sau ce obișnuiai să faci și te făcea fericită. Ci ceea ce te face acum fericită. Încerc să asimilez ideea asta și să mă bucur de prezent. Când ai chef să scrii, scrie, când nu, fă orice altceva simți nevoia să faci.
Bine, adevărul e că dacă aș fi și eu mai activă pe bloguri, ți-aș fi simțit acut lipsa și modificările frecvenței cu care postezi. Dar cum apar și eu din an în paște…
Cred că lectura e pentru mine activitatea care mă relaxează și îmi aduce și satisfacții imediate… Sau cățăratul pe munte și stânci
Multumesc mult, Iulia 8) , adevarul e ca s-a mai dus din entuziasmul inceputului iar energia e din ce in ce mai putina. O conserv pentru a face fata provocarilor de la serviciu. Oricum ma mobilizez greu pentru orice activitate care cere un plus de creativitate. 8O Care ma solicita mental suplimentar. Sa scrii un articol bun nu e deloc usor. Si dintr-o data vad totul ca pe o corvoada in loc de o relaxare.
Aici e marea problema. Trebuie sa-mi rezerv o intreaga zi pentru un articol pe blog ceea ce mi se pare mult. In ziua respectiva nu mai fac nimic altceva. 8O :( :D
Ma bucur mult ca nici tu nu ai renuntat la blogging. Nici nu prea ai cum caci tu oricum scrii tot timpul.
:-)
Te înțeleg perfect cu oboseala mentală… Cam așa mă simt și eu de multe ori, extenuată psihic și, deși îmi aleargă idei prin cap pe care aș vrea să le transpun în scris, nu reușesc. M-am tot gândit cum să îmi facilitez procesul, să nu dureze o zi întreagă să public un articol pe blog.
Totuși, la job, un articol mai ,,serios”, cu tot cu documentare și formatare / publicare, îmi ia cel mult 2 ore, hai 3 dacă pierd vremea și mă fâțâi… Deci se poate.
Dar probabil că fiind blog personal, îți dorești ca articolul să fie cea mai bună varianta a lui posibilă și acorzi mai multă importanță și mai multă atenție…
Din pacate documentarea si inserarea fotografiilor imi mananca cel mai mult timp. Iar cum blogul imi face mari probleme… Mai e si scrierea cu diactritice, raspunsurile de comentarii, vizitarea altor bloguri si comentariile cat de cat pertinente. De obicei ele imi iau cel mai mult timp pentru ca de obicei nu prea stiu ce sa spun.
