Probabil, ați observat că nu am mai scris nimic nou în ultima vreme. Am o stare de spirit bizară, care mă ține departe de blog, de net în general. Arareori mai deschid calculatorul pentru a-l închide rapid după o jumătate de oră. Și, poate este o imprudență că sunt atât de sinceră și vă dezvălui zbuciumul meu sufletesc.
Ei bine, de vreo două zile am intrat în concediu. E prima mea vară, după mult prea mult timp, în care nu am examene și pot să mă bucur pe deplin de vacanță. În care pot să mă relaxez în voie.
Paradoxal, însă, deși nu am niciun motiv, sunt mai stresată ca niciodată. Sunt foarte demoralizată, sensibilă, nervoasă, iritată și iritabilă. Nimic nu mă mulțumește, mă deranjează totul în jur, începând cu temperaturile tropicale care mă lasă fără vlagă și îmi fură pofta de viață și terminând cu oamenii. Răutăcioșii de exemplu, care se găsesc, din senin, să comenteze ceva la adresa mea. Mă încarcă cu o cantitate imensă de energie negativă de care nu prea pot să mai scap.
Săptămâna trecută m-am lamentat non-stop. Efectiv nu mai suportam Continuă să citești La cine ne raportăm?