Niciodată nu am crezut că voi ajunge, într-o bună zi, la Praga. Mi-am imaginat că este un oraș mult prea scump pentru buzunarul meu și că alături de Paris sau Londra face și el parte, cumva, din galeria orașelor “interzise”, exclusiviste.
De aceea am decis să vă împărtășesc din experiența mea pragheza. M-am gândit că poate există cel puțin o persoană, așa ca mine, care va citi și va fi tentată să încerce o aventură în capitala Cehiei. Și că cele relatate mai jos îi vor fi de ajutor.
O persoană cu venituri modeste. O persoană lipsită de avântul tinereții, de curajul de a cuceri lumea. O persoană care niciodată nu și-a imaginat că va călători pe cont propriu, care a mers toată viața în excursii organizate, în circuite și sejururi acontate prin agenții de turism, care îl urma și asculta orbește pe ghid. Care nu concepea vacanța în străinătate fără existența în peisaj a acestuia.
Eu sunt persoana aceea care se panichează doar la ideea că se rătăcește instant, odată rămasă singură, într-o mare metropolă. Care se teme de zborul cu avionul, care uită să gândească pozitiv și se așteaptă mereu la ce-i mai rău. Care nu are deloc încredere în forțele proprii și consideră că este incapabilă să se descurce singură.
Care credea. Care nu avea. La timpul trecut. Pentru că această excursie de 6 zile în Praga mi-a folosit pentru a-mi demonstra mie că pot. Că sunt descurcăreață, că nimic nu-mi stă în cale când îmi pun ceva în minte, că știu să-mi planific o vacanță în străinătate și aceasta să fie un real succes. Ei bine, pentru nimic în lume nu-mi închipuiam că dacă stau eu la calculator Continuă să citești Praga – impresii și recomandări turistice