Pentru că oricât (l)-aș vrea eu, el tot nu se lipește de mine, voi rămâne în continuare, se pare, un om al extremelor. Echilibrul fuge de mine, stă la mii de kilometri distanță, iar eu m-am hotărât să-mi accept soarta. Să mă obișnuiesc cu ideea că Universul, Divinitatea sau mai știu eu ce forță nevăzută și neștiută, acționează în numele unei legi care sună cam așa: fii (întotdeauna) pregătită pentru ce-i mai rău!
Pentru că nici nu am aterizat bine de la Praga, la propriu și la figurat, și când încă eram cu capul în norișorii pufoși ai extazului total, am fost forțată în cel mai brutal mod cu putință să revin cu picioarele pe Pământ.
Nici n-am ajuns bine la serviciu că am și fost anunțată că mă așteaptă de a doua zi Continuă să citești Cum să aterizezi din paradis direct în infern
