Pentru că, la un moment dat, dispare pasiunea, dorința de a-ți împărtăși trăirile și gândurile cu ceilalți. Pur și simplu se întâmplă și nu mai ai ce face. Nu te mai poți mobiliza. Nimic nu te mai atrage spre locul unde altădată făceai schimb de opinii, comentai, citeai, te regăseai, te relaxai, practic te întâlneai cu bunii tăi prieteni la o cafea virtuală. Sunt foarte mulți factori care îți influențează starea de spirit și determină decizia radicală.
De exemplu simți că nu ești pe aceeași lungime de undă cu oamenii. Că ești prea diferit de ei. Pe mine asta mă scoate din minți. Eu vreau ceva, tu vrei exact opusul. Eu sunt fidelă, tu nestatornic. Mie îmi place albul, ție negrul. O vreme poate fi interesant, apoi devine obositor, chiar iritant. Contrastele se atrag, dar nu conviețuiesc în armonie pe termen lung.
Am căutat oameni care să-mi semene. Cât de cât, ici colo, în punctele esențiale. Am ajuns la concluzia că nu există. E greu să te simți mereu atât de singur, de neînțeles.
Vreau (în jurul meu, în general, nu doar în blogosferă) oameni cărora le pasă. Oameni sensibili. Oameni care știu să asculte. Oameni deschiși la minte și suflet. Oameni empatici. Oameni statornici. Azi vin, mâine plec nu e deviza mea favorită. Cer prea mult? Posibil. Dar cine are nevoie de contrariu?
Unii renunță pentru că își dau seama că au spus totul. Că mesajele lor către lume au fost deja transmise și misiunea lor în blogosferă a luat sfârșit.
Alții pun punct pentru că într-un final realizează că nu au talent și bloggingul e o căciulă mult prea mare pentru ei.
Cei mai mulți dispar atunci când apare altceva mai interesant în viața lor: un partener, un copil, un serviciu epuizant, solicitant etc. Se dedică complet noului proiect și efectiv nu mai au timp de blog. Pentru că oricum acesta din urmă fusese doar de umplutură, doar pentru a înlătura plictiseala ce le dădea deseori de furcă.
În cazul meu au fost toate laolaltă. Când s-a umplut paharul am spus stop, nu mai pot. Nu mai vreau. Nu mai am de ce. Nu mai am pentru cine sau pentru ce. Praga era doar un pretext pentru a dispărea din zonă.
Dar, mai presus de dezamăgiri și depresie, a fost serviciul. De fapt, programul de anul acesta total diferit de ce am experimentat vreodată. Eu mi-am ales meseria în ideea de a nu mă duce la job în fiecare dimineață la 8 și de a termina în fiecare după-amiază la 4. Eu am vrut altceva. Un program mai lejer, câteva ore puse undeva la prânz ca să nu fiu nevoită să mă trezesc în creierii nopții. Și până acum s-a putut. De asta am și ținut blogul. Acum am impresia că sunt un funcționar la stat de pe vremuri, care merge la muncă la cafele, la bârfă, la mici petreceri și de atâta bine ce îi este ajunge mort de oboseală acasă ca după o zi de dat la sapă. Și când se bucură el mai mult de acest dolce far niente află că i se desființează șandramaua. Cum să nu te adâncești în cea mai cruntă depresie?
Pe voi ce vă mai ține pe baricade? Ce vă motivează să continuați?
sursa foto:weheartit.com
Nu-i tocmai cel mai optimist articol de pe blogul tău, dar din câte scrii nici n-ar putea fi altfel. Normal că te apucă dracii ori depresia atunci când toate-s alandala în jurul tău.
Pe de altă parte, să nu ne aşteptăm ca ceva pe lumea asta să fie veşnic, nici şandramalele despre care faci vorbire, cu atât mai puţin blogurile.
Eu mi-am propus să stau pe baricade (asta dacă oi putea) până ajung cu textele la semi drăceasca cifră 333. :devil: După asta va fi tăcere… :unsure: Sau cine ştie, “never say never”, zice o vorbă.
Sper să ieşi degrabă din starea de azi, nu-ţi face bine, deloc. Hai, încă puţin şi poţi să ieşi la fotografiat, o să revină şi optimismul, pofta de viaţă. Toate bune, Nice!
:biggrin: Pai e chiar optimista situatia, hai sa vedem partea plina a paharului, am mai publicat ceva. :tongue: :angel: Culmea in cea mai grea zi din saptamana si cand mai sunt si bolnava(am racit tocmai cand ma laudam la serviciu ca eu nu mai racesc, ca sunt calita etc). Hm, uite asta e un alt subiect interesant de abordat pe blog.
Se mai intampla.
Ideea e ca m-am dedicat in intregime serviciului sperand sa dau lovitura. Si a fost exact invers, eu am primit-o, direct in plex si acum sunt K.O. Io si Jojodan ala(sau cum s-o scrie). :biggrin:
Dorm extrem de putin, Centurion, cca 4 ore pe noapte. Nu mai am putere pentru nimic dupa job. De chef nu mai zic. Am incercat sa ma culc devreme, pe la 10 seara, dar e si mai rau. Ma trezesc in toiul noptii, pe la 2 si apoi nu mai adorm pana dimineata. Nici la serviciu nu rezist asa.
Cam asta e motivul pentru care am renuntat anul asta la blog. Plus unele dezamagiri, caci deh, eu sunt mai sensibila asa. :blush: :angel:
Prin blogosfera nu am mai trecut, am abandonat total frontul de vest. Apropos de fronturi, ce vad eu acolo, Austria? Hm, nu suna rau deloc!
Poze la Praga. Pana atunci nu cred ca ies pe nicaieri cu aparatul la gat. Sunt satula de pozat floricele. Cred ca si voi. :biggrin: :w00t: :dizzy: :ermm:
Pofta de viata? Hehehe…care viata? :wassat: :alien:
Cum care viaţă? :w00t: Aceea cărei i-ai căutat şi identificat tu feluritele ipostaze, în articolul Viaţa ca un roller coaster – film, luptă, râu de munte, curcubeu, şaorma. Dacă vrei o poţi lua în considerare şi p-aia exemplificată de mine, anume, viaţa pe sau din bucăţi. Se zice că tot ce ni se întâmplă are scop, acela de a ne apropia de de victorie, de atingerea propriului ideal, care o fi ăla… :unsure: :ermm: Poate de aici vorba după care fiecare şut pe care ţi-l dă viaţa e un pas înainte. :cheerful: Ce nu te ucide te întăreşte, iar dacă nu te doare nu înveţi nici leacul contra durerii. :whistle: “Tare”, nu? Sensul vieţii, după Centurion. :biggrin:
Lăsăm filosofia ieftină şi să trecem la lucruri mai vesele. Aştept pozele de la Praga.
Că veni vorba, care mai e AMR-ul? Ce spui? Nu-ţi mai plac floricelele? Gândeşte-te că tocmai încep să înflorească pomii. Ce altceva mai “poetic” vrei? Stai că apar şi florile de tei, poezie în stare pură. Sper că măcar ultimele rânduri te-au făcut să zâmbeşti. 
Centurion, eu in ultima perioada nu consider ca am trait. :dizzy: Mai degraba m-am tarat pana la serviciu si inapoi.
Totul e searbad, fad, fara sare si piper. Desigur, am putin, ma multumesc cu putin, dar nu inseamna ca sunt fericita sau ca eu consider ca asta e viata. E un surogat. Bine, cine ma aude si stie ca plec in curand la Praga zice ca sunt nebuna, ca sunt nerecunoscatoare, ca altii nu merg nici pana la Targoviste. Nu merg ca nu vor!
Apropos, AMR 11 zile. Cred. Ceva de genul. Nu prea mai sunt atat de entuziasmata de cand am dat trenul pe avion. Si de cand s-a prabusit Airbusul ala in Alpi. Mai degraba sunt terifiata, ingrozita de perspectiva plecarii si urcarii in avion. Asta ramane intre noi. :biggrin: :blush: :angel:
Imi plac floricelele dar nu ma pot bucura de parfumul si farmecul lor. Tu te poti bucura de ceva cand esti bolnav? :ermm: :dizzy: :unsure: Astept sa-mi treaca raceala. Intre timp, da, zambesc.
Înţeleg prea bine partea cu surogatul de viaţă, ai putea să faci un update la articolul înainte menţionat adăugând ipostaza: viaţa ca un “nechezol” (nu-s sigur dacă ai prins perioada celebrului înlocuitor de cafea). Şi eu m-am (re)apucat să beau numita licoare; nu-i cafea, însă (cum îţi spuneam cu altă ocazie) e mai bine decât deloc. :wink:
Stai pe pace, Daniel are dreptate, călătoria cu avionul este una dintre cele mai sigure. Doar n-oi avea ghinionul să dai peste alt pilot dement, probabilistic vorbind, ar fi prea curând de la tragedia invocată de tine.
Răceala o să treacă, da’ nu asta te supără pe tine cel mai tare… E bine că zâmbeşti, e un pas spre vindecare. :cheerful:
Am prins ceva, cum sa nu. :dizzy: Doar ca nu am consumat nechezolul.
:silly: Multa vreme nu am avut nevoie de cafea. Pacat ca acum sunt dependenta. Dar ce, mai exista licoarea asta? :unsure: :wassat:
Da, sa stii ca doar faptul ca nu cad in fiecare zi avioane ma mai linisteste. :ermm: Poate nu ai auzit insa de norocul meu proverbial. :biggrin: :whistle:
De cand am trecut pe paracetamol sinus parca mi-am mai revenit. Vreau sa fiu sanatoasa la Praga. :w00t:
Nu ştiu dacă mai există nechezol la propriu, însă la figurat cu siguranţă se găseşte, tocmai îţi spuneam că am început o aşa-zisă cură.
He-he! :biggrin: Noroc proverbial… POate n-ai auzit de “globul meu de cristal”, care-mi zice că taman acu’ “norocul” acela se cam îndepărtează de tine :tongue:
Bun leac, tot Parasinus folosesc şi eu la nevoie. De obicei, pentru grăbirea efectului, îl combin cu aspirină tamponată şi ceai fierbinte. Grăbeşte-te că AMR-ul e în cădere liberă sau în vrie, că tot vorbiră despre avioane.
Neata, vrajitorule, matinal ca de obicei, ai urmarit meciul Simonei? :biggrin: :dizzy: :cwy:
Stai sa vezi ca am inteles ca nici ceaiul fierbinte si nici mierea nu sunt indicate la raceala.
De medicamente care afecteaza niste organe vitale gen ficat etc nu mai zic. 
Eh, noi sa fim sanatosi! :silly: :ermm:
Normal că am fost prezent în “tribunele teveului”. :wink: Mai mult de atât, în setul 2 speram într-un miracol, însă globul de cristal n-avea curaj să emită un pronostic. :cheerful: Până la urmă forţa brută şi-a spus cuvântul. Poate data viitoare, o să mai fie meciuri.
Neata, esti norocos ca prinzi Dolce Sport. Eu trebuie sa ma uit pe net(drakula).
Da, din pacate, cum spuneam si pe fb, Serena ar trebui sa participe in ATP. Acolo este locul ei nu printre fetele delicate din WTA. :w00t: :tongue: :silly:
Am avut de la început fb-ul pentru comunicare directa, rapida, unde sa ma relaxez şi sa gasesc ceva sa ma remonteze, sa pot zâmbi, sa stramb din nas sau sa caut ceva interesant. Blogul mi-a fost altceva, un loc cald de adapostit povesti, de unde plecam curioasa spre alţii ca mine. Am bantuit mult şi constant, până cand am obosit şi am intrat intr-o pauza mai lunga, preocupata de multe din realul meu, care vin cu repeziciune fara sa ma intrebe. Inca stiu cine mă face sa revin, stiu ca indiferent daca nu scriu nimic tot am preferatii mei din blogosfera, care imi sunt aproape de firea mea. Nu caut oamenii ce sunt diferiti prea tare, oricat de curioasa sunt vizavi de opţiunile lor şi punctele de vedere. Am dispărut, e drept, e trista constatarea şi inca sper sa revin in forta, dar nu am intrat pe blogul meu de mai mult de 2 saptamani. Tie iţi doresc sa iţi gasesti echilibrul şi forta care te-ar face din nou constanta, cum frumos spui tu. Azi, articolul tau vine mănuşă, şi imi doresc sa stii ca indiferent de disparitiile mele, de exemplu, tu ai locul tau bine definit. M-ai provocat de multe ori unor analize si introspectii pe care altfel le-as fi lasat balta. Te imbratisez cu mare drag.
Adriana, cred ca noi, capricornii, ne urnim ceva mai greu. :ermm: Altfel cum sa-mi explic absenta asta de o luna de zile din blogosfera?!? :wassat: :ermm: :cwy: La tine e ceva mai bine, tocmai am vazut ca nu ai mai publicat ceva din 14 martie. Hehe, te tii bine pe baricade. :happy:
Sau ne-am insusit, cand vine vorba de blogging, sintagma mai raurut ca-i mai dragut(apropos, nu mi-a placut niciodata zicala asta, nu ma regasesc in ea, nu cred in ea). E bine ca ai(din cate observ) un cerc de prieteni bine conturat atat pe blog cat si pe fb. Care te apreciaza. Se vede ca oamenii te iubesc. Asta conteaza cel mai mult.
Da, a venit realul peste noi. Si ne-a doborat. Pe mine cel putin m-a terminat fizic. Nici la ocna(de sare) daca as munci nu as veni mai obosita ca de la actualul job.
Pai m-am gandit ca doar scriind acest articol am o sansa sa-mi impartasiti din motivatiile voastre de a continua. Sa-mi dati imboldul necesar. :biggrin: :happy:
Echilibru? Forta? Constanta? Am pierdut demult lucrurile astea importante, mi-ar placea sa le regasesc intr-o buna zi. Ele ne aduc seninul in suflet. Te pup!
Pentru mine să scriu pe blog înseamnă să-mi spun păsul, să-mi uşurez cugetul. Dar nu ştiu pentru ce scriu alţii. E adevărat că poţi să nu mai ai motivaţia de a scrie sau timpul pentru a o face.
În cazul tău, era lesne de desluşit faptul că nu mai scrii din alte motive decât cele pe care le lăsai să se întrevadă. Personal, sper să-ţi revină pofta şi motivaţia să scrii. Şi, desigur, să-ţi poţi face timp pentru asta. Dacă pentru tine e important să scrii, o vei face. Dacă nu, o s-o laşi mai moale, dar n-o să renunţi de tot. Speram să revii măcar cu nişte poze frumoase de pe unde ai fost.
Da, trebuie sa admit, principalul motiv e programul de la serviciu care ma forteaza sa ma trezesc foarte de dimineata, lucru cu care eu nu sunt obisnuita si care ma da peste cap apoi intreaga zi. Pana acum am avut program lejer, anul trecut de ex aveam zile cand intram la 12 sau la 15. Alta viata. Blog de voie! :cheerful:
:devil:
Programul de anul asta, faptul ca stat atatea ore la serviciu, ma deprima ingrozitor. Ne cheama la serviciu sa stam degeaba. Doar ca sa nu stam acasa. Si nici nu ne platesc! Suntem ultimii tolomaci de pe Terra pentru ca acceptam asta. Iti explici acum de ce nu dau adresa blogului nimanui de acolo. :biggrin: Cum s-ar simti sefa daca ar citi?
Cum sa renunt de tot? Nici nu se pune problema, de acum voi fi si vinerea libera si voi putea scrie mai des. M-am mai eliberat putin. :blush:
Si eu tot cu pasul sunt. Ne potrivim aici. :biggrin:
Orice inceput are si un sfarsit dar orice sfarsit e si un nou inceput :whistle: Nice draga chiar daca totul se va termina aici sau nu eu unul tot o sa vizitez summerday ^_^, imi pare rau ca s’a ajuns aici dar intr’un fel ma bucur pentru tine ca ar fi o eliberare nu prea placuta dar totusi poate simteai o presiune in plus.
Sper ca dupa ce o sa vii de la Praga o sa fii mai optimista si mai relaxata viata nu e tot timpul asa cum am vrea noi sa fie (daca ar fi dupa mine as calatori non stop dar costuri mari ca da nu o putut omenirea sa inventeze altceva decat banii). Per ansamblu mi’a placut summerday, mi’a placut a fost nice si tot timpul asa o sa ramana, am invatat anumite lucruri aici si am avut ocazia sa vad puncte de vedere diferite de la oameni diferiti ceea ce mi se pare extraordinar, Nice ai format o comunitate blogosferica senzationala.
:biggrin: Da, ai si tu dreptate, Daniel cand mentionezi acolo o anumita presiune de care oamenii vor sa scape la un moment dat. Probabil ca anul asta la job simteam o presiune mult prea mare si nu mai aveam nevoie de una in plus. Acum m-am mai eliberat de sarcinile de acolo si voi munci doar 4 zile pe saptamana(stiu, cine aude crede ca am cel mai tare job din lume si chiar ar fi ok daca nu ar fi trezitul de dimineata). Oricum acum intram in desfiintare asa ca…orice e posibil. Ca somer bloggingul mi-ar surande de minune. As avea tot timpul din lume pentru activitatea preferata.
:cheerful:
Da, da, sa ajung cu bine la Praga si sa ma intorc sanatoasa. Asta imi doresc in primul rand. Ca vezi si tu cum cad avioanele zilele astea… :ermm: :wassat: :alien: :ninja:
Ce cuvinte frumoase mi-ai scris tu. Super emotionant, iti multumesc mult! :wub: :w00t:
Si eu as calatori mai mult. Nu non stop dar cu siguranta mai mult daca mi-as permite. Oricum as alege orice alt mijloc de transport mai putin avionul. Terifiant! :alien:
Nice ai cel mai tare job daca nu ar fi :)), las ca poate o sa’ti gasesti altceva daca intra in insolventa firma. I’m jobless to so ? Toata lumea imi zice ca de ce nu ma duc sa lucrez in fabrica ca se castiga bine si concediu e concediu salarul e salar, eu unul mai astept nu ma grabesc nicaieri o sa vina totul la momentul potrivit.
Nu trebuie sa iti faci griji in privinta avionului, ramane cred ca cel mai sigur mijloc de transport(dupa tren), vorba vine de tren ar fi intresanta o calatorie in Europa cu trenul :wub: .
Abia astept sa vad Praga prin ochii tai Nice sunt sigur ca o sa ii dai o culoare aparte :3.
Sa lucrezi in fabrica? Despre ce fabrica e vorba? :ermm: Una de la tine din oras? Hm, nu te vad pe tine in fabrica(sincer), dar poate nu ma pricep eu. :dizzy:
Daa, categoric dupa tren. Eu nu stiu cine a facut statisticile astea cu avionul cel mai sigur mijloc de transport, cei de la companiile aeriene? Mie trenul sau vaporul mi se par de mii de ori mai sigure. Plus ca la o adica din asemenea accidente mai scapi…cu putin noroc.
Macar eu sa-i dau culoare daca acolo va ploua non stop, nu? Cred ca va domina plumburiul la ce vreme rece si ploioasa se anunta. :biggrin:
:angry:
Nici eu nu ma vad lucrand intr’o fabrica, dar na las lumea sa isi spuna parerea ca eu si asa fac cum vreau eu :whistle: . Cel mai probabil o sa ma rentorc la firma fratelui meu pentru ca are mult de lucru si a mai deschis doua magazine unul In Faget si unul in Timisoara.
Eu unul nu am fost cu avionul in viata mea dar parca nici nu ma atrage asa mult nu stiu ce sa zic 1 mi se pare scump, 2 In 2-3 ore cat faci in aer nici nu ai timp sa socializezi. Tot mai mult mi’ar place un tur european cu trenul :happy: .
Nice, se poate si mai rau eu cand am venit acasa din Germania, in Cehia era zapada :silly: . iar peisajul oricum o sa fie gri, mai ales in cartiere cu blocuri comuniste. Dar o sa iubesti Praga sunt sigur de asta iar cehii sunt oameni foarte de treaba :angel:
Daniel, ce tare, e bine ca ai un loc de munca asigurat. Maine poimaine devii si tu patron. :biggrin: :ermm:
Pai ce crezi ca e trenul e mai ieftin? Nici vorba, e mult mai scump decat avionul, tu de ce crezi ca am renuntat la el? :angry: Dar da, si mie mi-ar surade un astfel de tur cu trenul. :happy:
Hm, nu stiu ce sa zic, daca exista astfel de cartiere prin Praga eu nu o sa le vizitez. :wassat: Dar ma indoiesc, arhitectura comunista nu a avut castig in acest frumos oras medieval. E posibil sa stau intr-un cartier rezidential din Praga 2 cu niste caldiri fabuloase. Sa cauti Vinohrady(cartierul de care zic eu) cu google maps si o sa intelegi mai bine ce zic aici. Si hotelul ales de mine se afla tot intr-o cladire veche, alba, frumoasa, de epoca. :biggrin:
Patron nu stiu daca o sa devin, deoarece am o mica idee in minte dar mai trebuie gandita.
Mai citeam pe un site despre o calatorie in Rusia cu trenul chiar as fi curios cat a costat biletul de tren si din cate am inteles in Ucraina schimba rotile la tren pentru a pune unele mai late, operatiunea ridicarea trenului de la sol cu o macara, in tot acest timp pasagerii stau cuminti in tren. :ermm: .
Foarte “curcubeu” cartierul in care o sa stai :w00t: , Cehia chiar are o istorie frumoasa, trebuie doar timp si resursele necesare pentru a descoperi aceasta tara minunata.
Cred ca biletul ala de tren costa o avere. Mai ales ca distantele in Rusia sunt imense. :biggrin:
Corect, timp, resurse si picioare. :biggrin:
Sa nu crezi pe un site am gasit urmatoarele preturi pentru bilete dus intors:
Bucurest – Praga 150 euro
Bucuresti – Moscova -107 euro
Bucuresti – Zuerich 170 euo
Iar InterRail Global Pass valabil o luna de zile in urmatoarele tari:Austria, Belgia, Bosnia-Herzegovina, Bulgaria, Croaia, Cehia,
Danemarca, Elveia, Finlanda, Frana, Germania, Grecia, Italia, Irlanda, Luxemburg, Marea Britanie, Muntenegru, Macedonia,
Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia, Ungaria. Particip de
asemenea si compania maritim ATTICA – traversare maritim între Grecia si Italia. Costa 600 euro/luna pentru cei peste 26 ani iar pentru cei pana in 26 de ani costa 400 euro/luna.
:)) Mai degraba ajungi la Moscova decat la Praga.
PS
Am schimbat iar hotelul(de data asta definitiv). Si odata cu el am schimbat si cartierul(din Praga 2 am aterizat in Praga 1). :biggrin: :dizzy:
Și eu am pus blogul pe pauza, tot din cauza lipsei timpului. Și îmi propusesem anul ăsta să scriu cat mai mult…
În ultimele săptămâni n-am avut niciun pic de timp liber, ca idei de scris am o grămadă. Poate după vacanta de primăvară să-mi revin …
Ehe, domnule, tu esti mai vrednic decat mine, ia te uita, cel mai recent articol e de pe 15 martie. :biggrin:
Si eu zic la fel ca tine, las sa vina vacanta si apoi ma mobilizez… Oare? :ermm: :dizzy: 
Pai da, timpul asta e de vina, ne omoara cu zile. Ne da planurile peste cap. Cred ca toata lumea asteapta vacanta de primavara. Eu, poate cel mai mult anul asta.
Nici eu nu prea am timp de blog in ultima vreme. La mine e o perioada foarte plina, si jobul, ne cautam si apartament, am avut o gramada de evenimente si iesiri… parca nu mai am nici starea necesara pentru a scrie. Am un articol in draft, am scris trei sferturi din el, e acolo de vreo doua saptamani, dar nu ma pot nicicum mobiliza sa-l termin si sa-l public.
Da, Anda, am vazut ca nici tu nu ai mai publicat nimic. De obicei cam asta se intampla, noi ne propunem ceva, viata ne rezerva altceva. De cate ori zic ca scriu un articol intervine ceva care-mi da toata planurile peste cap. De obicei legat de serviciu cu care, mai degraba, pare ca m-am maritat. E bine ca iesi mult si te distrezi. :happy:
Neața, dragă Nice!
Acceptă orice apare cu seninătate; în timp vei ști dacă vei avea energie și motivație pentru lumea virtuală.
Eu nu m-am încadrat niciodată la categoria blogări; am experimentat și mi-am dat seama că nu îmi doresc să cheltuiesc din energia mea pentru asta. Am rămas să citesc vreo 4-5 bloguri dragi. Așa că tot ce pot face este să mă bucur când te citesc
Așa-i viața; sunt etape și etape. E normal ca unele să se termine; există viață după orice
Să ai spor și zi veselă!
Buna, draga Marin, da, cred ca tu ai pus problema corect. Nu mi-a mai ramas pic de energie dupa serviciu deci in timpul liber nu mai am ce cheltuiesc. Sunt asa obosita inca nu ma simt in stare sa concep cateva randuri si apoi sa pornesc voioasa prin blogosfera. Abia daca am puterea sa deschid bookingul sa vad ce noi oferte au aparut si sa le studiez. Apoi cad franta…
Pe de alta parte nici nu pot renunta la blog. Asta e clar. Asa ca mai raman prin zona, cu voia voastra.
Merci mul :cheerful: t, vesela nu prea ca sunt racita, dar spor s-ar putea sa am. La comentat.
:biggrin: :silly:
Mie imi place sa citesc diverse si sa impartasesc diverse :)
Inseamna ca stai bine cu timpul?!
nooo, dar ma chinui sa fac cat mai multe! cat mai multe din lucrurile care imi plac :)
stau foarte prost!!!!
Felicitari pentru disponibilitatea si constanta de care dai dovada. :happy:
E posibil ca unii dintre ei sa mai si moara :-) :-) :-)
Din pacate ai mare dreptate, Dragos.
E cumplit, am cunoscut cativa. :cwy: Dar eu nu ma refeream la astfel de cazuri ci la renuntarea de a mai publica. :ermm:
Care mai e viata ta? :biggrin:
Eu am încercat să îmi dedic mai mult timp online-ului, dar l-am privit ca part time.(adică se mai rotunjesc puțin veniturile).
Poate ca de asta am rămas aproape de fenomen și am încercat să pun articole zilnic.
Nu îmi iese întotdeauna, las pe cei cu “full time” să facă asta.:)
Marius, hm, eu nu ma refeream neaparat de cei care castiga din blogging(adevaratii bloggeri). Astia nu au cum sa dispara. Din asta traiesc, ar fi culmea. Ma refeream la cei ca mine care scriu din pura placere fara sa astepte nimic in schimb.
Păi pe blog la mine sunt costurile mai mari față de venituri. Pe el scriu de plăcere, pe celelalte site-uri… e win-win.
Oh, pai nu am stiut ca ai mai multe bloguri…
Eu am disparut de cateva ori din peisaj dupa ce mi-am luat cate o pauza. La mine disparitia a fost mai mult legata de lipsa de timp si de faptul ca mi-am dorit ca timpul pe care il am liber sa-l petrec oriunde numai in fata calculatorului nu.
In pauzele pe care le-am facut mi-am dat seama insa ca nu ma pot lasa de blogging pentru ca imi place ideea de a scrie.
O zi frumosa!
O pasiune nobila si foarte frumoasa. Care uneori mai scade din intensitate atunci cand esti prin in valtoarea vietii. Cand pur si simplu nu mai ai timp pentru ea.
Nici eu nu renunt definitiv, nu am cum. Dar sper la un program mai lejer la job, cu mai putine sarcini…
Sincera sa fiu nici eu nu prea stiu ce ma tine pe baricade
Cand am deschis blogul am facut-o mai mult in joaca, nu m-am gandit deloc ca va tine atatia ani si va aduna in jurul sau o mica comunitate. Si ca veni vorba de comunitate, si mie uneori imi pare rau sa “vad” blogeri, dintre cei care-i urmaresc si ma urmaresc, cum renunta, cum dispar brusc din “peisaj”… Adesea si eu imi pun diverse intrebari, daca se merita timpul alocat, daca nu ar fi mai bine sa fac altceva cu el, daca chiar este cineva interesat ce ce scriu eu acolo…
Dar continui sa scriu, cel putin momentan. Ceea ce sper eu ca vei face si tu. Zau ca mi-ar lipsi Summerday!
:happy: Si eu am inceput tot in joaca si nu am crezut ca va putea lua o asemenea amploarea fenomenul, pasiunea. Insa nici un asemenea program 8-16 la serviciu nu puteam lua vreodata in calcul. :biggrin: Eh, nu mai e mult pana la vara…
Normal ca voi continua, Larisa. Nu pot abandona. Nu de tot. Nu cred, nu m-am gandit niciodata la asta. Doar ca sunt perioade cand depresia se accentueaza si ma obliga sa tac.
:biggrin:
Sunt fix ca tine. Nici eu n-am mai scris, am intrat pe la tine sa vad daca ai mai scris. Si la mine sunt mai multe motive. Nu mai am acel chef necesar de a scrie. As avea ce scrie, pe vremuri as fi scris zeci de articole despre aceste lucruri, acum nu mai am chef. Mereu ma gandesc ca de ce sa scriu, ca nu ajuta pe nimeni acea informatie, ca nu e necesara. De asemenea, prefer sa-mi ocup timpul cu persoanele dragi din viata mea – stiu ca altadata, cand eram mai pasionata de blog, am gresit cu ei si in loc sa vorbesc cu ei, sa ies, eu stateam pe blog. N-o sa mai fac greseala asta.
Poate o sa mai scriu. Dar vreau sa scriu atunci cand simt nevoia asta, nu de obligatie, nu ca n-am mai scris de mult timp.
Si eu am mai intrat pe la tine, Mihaela, e adevarat mai demult ca de la o vreme nu am mai bantuit deloc prin blogosfera (nici blogul meu nu-l mai accesez).
Hm, da, ai pus punctul pe i. Nu poti scrie din obligatie. Nu iti vine sa scrii. Trebuie sa fie o dorinta launtrica care sa te dermine sa mergi in fata calculatorului si sa creezi. Daca incep intrebarile de genul eu de ce mai scriu, eu pentru cine scriu, oare mai intereseaza pe cineva, deja totul e compromis. Noi suntem, din cate vad, in aceasta etapa. Pe care trebuie, cumva, s-o depasim.
Stii, mai este si chestia aia cu pasiunile care vin si pleaca. De-a lungul vremii am avut tot felul de pasiuni, ba ceaiul, ba blogul, ba orhideele, si dupa un timp s-au mai stins. Cred ca singura pasiune care a ramas pentru mine la fel de vie este cititul…
Ai mentionat faza cu copilul. That’s me. Nu e vorba de ceva mai interesant, desi cu siguranță este mai interesant, ci e problema lipsei timpului. Imi doresc sa revin la bloc mult mai activ decat acum, zilnic scriu texte in minte si apoi le dau delete pentru ca nu am timp sa le rescriu pe foaie, iar in mintea mea am nevoie de spatiu pentru noua jucărie vie de 8 luni. Imi e dor sa citesc blogurile care alta data le citeam zilnic. Nu, nu am timp, abia am timp de 5 minute la dus. Nu credeam asta inainte sa fiu mama. Sper sa revin, dar probabil asta se va intampla cand nazdravanul nu va mai întinde mainile spre mine pentru a cere in brate.
Acum am 5 minute in timpul somnului lui. :w00t:
Poate iti mai aminteste de jurnal de sotie. Blogul e inca acolo, eu nu prea.
Pupici nazdravani.
Oh, da, cu siguranta imi amintesc. :happy: Ma bucur ca esti atat de fericita si implinita alaturi de bebelusul tau, Tina. E cea mai frumoasa etapa din viata voastra impreuna asa ca bucurati-va de ea. :cheerful: Va fi timp si pentru blog.
Si eu scriu articole in gand aproape zilnic. Sau franturi de articole. Ideal ar fi sa concretizam aceste idei geniale pe care le avem atunci, pe loc. Ca apoi se duc si nu mai pot fi recuperate. Din pacate nu o facem si din lipsa de timp.
Cred ca oricine trece prin astfel de momente, insa la mine bloggingul e deja ca un drog, nu pot scapa de el.Imi place sa scriu, teme personale, teme mai putin personale, desi am zile cand parca nu as mai scrie, dar imi revin repede.Fa-i ceea ce crezi ca e mai bine pentru tine,daca nu te mai regasesti aici in blogosfera, ia o pauza.Mi-ar parea rau sa nu mai scrii deloc. Avem multe puncte comune, si asta ma bucura.Te imbratisez cu drag! :heart:
Pai asta am si facut, Fairy, tocmai am luat o pauza, cam lunga ce-i drept. Eu…nu ma regasesc pe nicaieri. Asta e marea problema. Sunt dezamagita de toti si toate. Asa am fost dintodeauna dar acum depresia e mai puternica. Nu imi plac deloc oamenii din real life asa ca m-am intors pe aici. La voi. :heart:
La mine cred ca este mediul, m-am mutat si nu stiu, parca nu e la fel, nu mai sunt doar eu si cu blogul meu, bine, stiu ca nu influenteaza in realitate cu nimic si din contra ar trebui sa am mai multe motive, dar pur si simplu…ah si mai e si faza pe care ai spus-o tu deja, am cam spus aproape toate chestiile pe care le consideram esentiale la inceput, cand am facut blogul…Nu stiu, dar sper ca la un moment dat sa imi revin si sa revin cu adevarat pe blog, imi e dor, vreau sa scriu, dar pur si simplu nu merge, nu ies cuvintele cand vreau sa scriu :))
Raluca, dar tu scrii destul de des. Aproape zilnic(tocmai ti-am facut o scurta vizita). Dar ai un program infernal din cate citesc eu acolo, de la 8 la 18 la facultate? Mai ai energie pentru altceva dupa? :dizzy: :ermm:
Teoretic mereu se intampla cate ceva si mereu vom avea subiecte de abordat. Conteaza sa consideram noi ca merita abordate.
Anul asta nu am depasit 10 articole pe luna :)) Da, cam asa e programul e, dar nu e mereu de la 8 la 18, in unele zile e de la 10 la 20 :)) Ma descurc, mai si sar cateva pe saptamana, dar nu mereu:))
Eh, da, tineretea e de partea ta! :biggrin:
Asa e, Mihaela, uite la mine e taman invers, eram foarte pasionata de citit cand eram mica, acum insa… :cwy:
O pasiune care tot moare si reinvie e tenisul. Si fotbalul. Sportul in general. :w00t:
si totusi… pe mine ma relaxeza blogul…
chiar mi-as dori sa ma mai mult timp pentru el…
nu am asteptari de la blog… sau mai ibne zis de la cei ce citesc… desi ma bucura orice vizita si mai ales orice comentariu… dar le consider ca pe niste bonusuri… placerea de a scrie imi apartine in esclusivitate indiferent ca cinteste cineva sau nu… imi este suficient ca citesc eu… (ca la servici… mergi.. lucrezi… esti platit… uneori mai primesti si bonus… ceva pe deasupra care te incanta dar care nu este obligatoriu sa si vina… asa cum vine salariul… nu face parte din contract sau din asteptarile zilnice…)
Ovi, eu vin prea obosita de la serviciu ca sa mai pot crea. Articolele mele sunt in proportie de 100% creatii personale, franturi rupte din mine, scrise pe baza experientelor mele.
Procesul de creatie nu presupune relaxare. E o munca. E concentrare. E sudoare. Uneori dupa ce termin de scris un articol sunt epuizata. Pentru ca dau tot ce e mai bun in mine. In acel articol imi pun toate gandurile, tot talentul(atat cat e), toate framantarile si acestea trebuie legate frumos, trebuie sa aiba sens, sa straneasca interesul, sa fie ca o poveste.
Relaxare e sa stau pe youtube sa vad meciurile de tenis de la Miami. Sau sa ma uit dupa oferte pe booking. Cand gandesti, muncesti. Relaxarea e atunci cand iti lasi mintea libera si nu depui niciun efort. Iti aduci aminte, poate, de o deviza celebra de dupa revolutie, “noi muncim nu gandim!”
Si cand raspunzi la comentarii tot munca e. Desigur, una frumoasa. Dar trebuie sa te gandesti intens ce ii spui omului care se asteapta la o replica demna de comentariul lasat de el.
Relaxare e sa te plimbi prin parc. Sa inoti in mare. Sa stai la terasa la o cafea. Sa scrii un articol pe un subiect bine definit, inspirat din viata ta, care sa suscite interesul si sa lanseze intrebari oamenilor, presupune un oarecare efort. Iar eu nu scriu pentru mine ci pentru a putea comunica cu ceilalti. Feedbackul e esential aici.
evident ca tu esti altfel decat mine… si tot repsctul pentru asta… apreciez mult efortul in orice domeniu…
si la mine pe blog in afara de posturile de la rublica din emailurile de azi… totul imi apartine in intregime… dar sincer… cu mici exceptii care se refera la posturile despre dumenzeu sau religie, unde am citit pentru a scie… restul sunt posturi care-mi curg mai repede decat pot tasta…
spre nerusunarea mea… nici nu stau sa corectez ce am scris… mai ales ca is constient de multele-mi greseli…
dar… nu pot fi altfel… desi uneori imi doresc… sau mai mereu… cine stie…
sa ai weekend minunat… aici se serbeaza pastele…
Sarbatori fericite, Ovi(daca serbezi Pastele). La noi este peste o saptamana. :happy:
serbez pastele si cu ortodoxi si cu catolicii… si daca ma mai invita cineva sa serbez si cu alta ocazie, o voi face cu mare placere…
paste fercit iti doresc…
Sarbatori cu liniste si pace si tie, Ovi. Paste Fericit!
Bine te-am regasit, Nice! In ultima vreme au avut loc niste schimbari in viata mea (in primul rand, un job) care au facut ca activitatea de pe blog, care si asa nu era prea bogata, sa stagneze.
Dar a picat la fix articolul tau, ma bucur ca mai citesc si astfel de pareri care coincid in mare masura cu ale mele si in care ma regasesc, e bine ca mai gasesc pe cineva sa-si mai puna si niste intrebari. Deja mi se pare ca putini bloggeri mai scriu doar de a dragul de a scrie, a devenit o activitate din care trebuie, in primul rand, sa iasa profit.
Si eu am perioade si perioade, in unele as mai scrie, dar nu stiu pe cati ar interesa ce subiecte urmaresc eu, in altele las blogul in hibernare, pana cand ma hotarasc ce sa fac mai departe sau pana cand ma mobilizez sa vin cu ceva nou. E ceva indecizie, la mijloc.
Pana una-alta, ma limitez sa citesc ceea ce au scris altii. Succes in continuare!
Hehe, bine ai revenit, Danny, parca mi-ai citit gandurile. Ma bucur mult ca cineva s-a regasit in articolul meu, ca mai sunt persoane care observa si nu sunt deloc incantate de ce se intampla in jur. Si e absolut normal sa fii ezitant cand vine vorba de munca de ani de zile. Nu prea iti vine sa stergi cu buretele tot ce ai construit cu atata efort.
:biggrin:
Sper ca schimbarile din viata ta au fost de bun augur si iti doresc si eu mult succes pe toate planurile in continuare. Eu raman aici, ferma, pe pozitii.
Eu sunt mult prea obosita si am prea putin timp :) iar cand am ceva la dispozitie parca mi se opresc cuvintele undeva departe de mine, ca nu le mai pot asterne nicium.
Si n-as vrea sa-o spun, dar nu mai sunt fix cum eram.
Esti multumita cu noua ta personalitate? :biggrin: :unsure:
:) deloc
:dizzy: :ermm: Hm, asta e o surpriza. Credeam ca esti fericita. :ermm:
Cred ca n-am fost niciodata mai amara sau mai stresata decat sunt de ceva vreme incoace. N-am mai scris nimic, viata de aici m-a secat intotdeauna de mine insami, nu stiu cum sa-ti zic. Ai avut vreodata impresia ca toti se duc undeva, numai tu plonjezi spre nicaieri? Dar ca nu ai vrea sa mergi intr-acolo cu tot alaiul?
Asta nu e locul meu, e doar o trecere, trista, si sper ca doar o trecere :)
A, si sunt extraordinar de singura, comparativ cu viata pe care obisnuiam s-o duc :)
:dizzy: :ermm: Si eu care credeam ca mutarea in Bucuresti ti-a schimbat viata in bine… Nu-mi vine sa cred ce citesc! :wassat:
Pai absenta mea a ascuns si fericire, dar toate au un pret.
Eu nu mi-am dorit niciodata sa traiesc aici, sufletul meu e tot dincolo.
Ah, acum inteleg, tu tot la Timisoara te gandesti, tanjesti dupa viata ta de acolo, mai degraba dupa prietenii de acolo, dupa atmosfera aceea. Credeam ca iti place si aici, ca te simti bine, ca acasa. Dar se pare ca nu.
In viata nu putem sa le avem pe toate. De aici nefericirea. :ermm:
De ce pleaca bloggerii? bineinteles ca fiecare are alte motive…
Eu scriu blogul meu de 5 ani, si pana anul trecut am fost consistenta in a-l scrie, mai luam cate o pauza cand nu aveam timp sau eram obosita de la serviciu, dar in primii patru ani de viata ai blogului meu acele pause n-au fost niciodata mai lungi de 2-3 saptamani. Anul trecut in schimb a fost cel mai “lent” an al meu, am avut si pause mai lungi de atat, o luna – doua, dar am revenit de fiecare data, nu ma indur sa renunt de tot. Iar acum mai ales, am o motivatie noua sa continuu, sa nu il las in paragina, am un mesaj nou pe care incerc sa il transmit, asa ca am revenit pe blog si sper sa fiu consistenta si sa ma tin de treaba.
Da, Victoria, atunci cand ai un mesaj ferm de transmis lumii e mai usor sa te tii de treaba. Simti ca ai o misiune si lupti pentru scopul tau pana la final.
Mi-ar parea rau sa renunti, fiindca intru mereu cu placere pe blogul tau.
Simt si eu aceasta prezenta din ce in ce mai redusa in blogosfera, din blogroll-ul meu doar cateva bloguri mai sunt active cu articole saptamanale. Observ ca si comentatorii (majoritatea bloggari) sunt mai putini.
Pentru mine blogul e o relaxare, e fuga din cotidean, e locul in care vorbesc despre calatorii, retraiesc amintiri, imi place. Scrisul ma relaxeaza, iar faptul ca articolele mele sunt citite de un numar mare de oameni imi ofera satisfactie. Cand mai primesc cate un mesaj pe FB sau pe mail imi amintesc mereu de ce fac asta. E drept ca activitatea imi mananca ceva timp dar am o imensa satisfactie personala. Ofer timpul si cunostintele mele calatorilor. In acelasi timp stiu ca nici eu nu as putea calatori atat de mult daca nu ar fi alti oameni care sa ma inspire si sa scrie despre modalitati de a vedea diverse locuri cu buget redus.
Alicee, nu o sa renunt, doar ca trec printr-o perioada mai aglomerata la serviciu si asta ma afecteaza fizic si psihic. Sunt aici doar ca uneori mi-e greu si sa deschid calculatorul. O sa explic in urmatorul articol cum ma relaxez… :biggrin:
Da, la un moment dat dispare dorinta aceea de a impartasi cu oamenii ce traiesti cand vezi ca e atata rautate in jur si cand vezi ce carcotasi dau tarcoale articolelor si iti strica tot cheful. Apoi pe langa online, apar in offline tot felul de probleme si tragi sa le rezolvi , sa iesi la suprafata, incerci sa zambesti si zici ca nu te doboara pe tine chiar orice. Dar exista momente cand pur si simplu nu stii cum sa mai respiri fara sa te doara …
Sunt zile si zile, am avut perioade in care nu stiam luna in care sunt. Si de o vreme chiar daca nu am timp sa ma plictisesc , am intrat intr-o rutina care nu ma bucura deloc. Plutesc asa pe o linie si nu imi place cum imi petrec timpul, simt ca as vrea mai multe si plus de asta incerc sa tin si blogul, chiar daca nu am mare talent scriitoresc .
Mi-a placut summerday, imi place in continuare si am gasit mereu articole interesante si poze superbe , asa ca ia-ti timp de relaxare, respira , simte-te bine in Praga ,admira orasul chiar daca ploua, eu l-am prins si pe ploaie si tot mi-a placut enorm :) Te astept cu forte proaspete :kissing: :biggrin:
Ma bucur mult ca spui ca iti place aici caci nu doresc sa abandonez lupta.
Dar e chiar o perioada in care nu am timp decat de pregatirile pentru Praga. Sunt tare suparata ca se anunta ploi zilnice in perioada in care merg acolo. Poate sa fac poze la interior. 
:ermm: :angry:
Sper sa ma intorc cu forte proaspete si nu epuizata si deprimata ca s-a terminat vacanta. :biggrin:
Îmi pare tare rău că treci printr-o perioadă grea, Nice.
Pe lângă motive spuse de tine, mai sunt și momente în care n-ai despre ce să scrii. Pe mine astea mă țin cel mai mult timp departe de blog…
Daca nu avem, inventam motive, Iulian. O sa treaca si perioada asta grea si sper sa ma mai linistesc putin. Partea rea e ca tot la 5:30 ma trezesc zilnic si asta ma oboseste cumplit.
Ma bucur ca mai dai cate un semn de viata. :happy: :w00t:
Și mie mi se întâmplă asta cu trezitul și e super enervant când ești în vacanță.
Momentan sunt prins cu alte treburi și nu prea mai am timp de colindat internetul decât în scop profesional. Sper să se așeze lucrurile cât mai repede. :biggrin:
Tot in scop profesional as putea spune ca sunt si eu pe net. De informare mai precis pentru excursia care se intrevede la orizont. Dar revenim noi cu forte proaspete…some day. :biggrin: