Mulți ani de zile am trăit un complex de inferioritate. Mă gândeam că, dacă patronii iau măsuri absurde, știu ei ce știu, chiar dacă eu nu pricepeam nimic din ceea ce voiau domniile lor să facă. La urma urmei, ei sunt oamenii cu banii, iar cel ce deține aurul face regulile, nu?
Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Cartea scrisă de Martin vine să-mi confirme o bănuială mai veche. Nu eu sunt nebun, ci ei! Nu eu sunt irațional, ci ei! E de mirare cum lumea evoluează (dacă ceea ce trăim în acest moment se poate numi ”evoluție”) în condițiile în care e condusă atât de prost, cretin și stupid. Chiar e păcat că energii active, care ar fi putut fi gestionate infinit mai bine întru rezolvarea adevăratelor probleme, sunt înregimentate pentru rezolvarea a tot felul de prostii birocratice.
Dar și mai surprinzător este că Martin, consilier în chestiuni de muncă, își întemeiază cartea pe observații făcute în lumea firmelor germane – adică taman acolo de unde, vorba aia, ne asteptăm să vină lumina. Sigur, concluzionează el cu oarece amărăciune, respectul pentru firmele germane este mare – și este cu atît mai mare cu cât te îndepărtezi de Germania.
Cartea, foarte bine structurată, scrisă într-un registru comic de bună calitate, registru destul de rar de găsit în zona germană, poate fi considerată o lucrare științifică: mai întâi vin ipotezele, apoi demonstrațiile și, în cele din urmă, nelipsitele și devastatoarele concluzii (”principii”, cum le denumește el).
Voi lucrați într-o casă de nebuni? Eu da! Firma la care (încă) lucrez a fost întemeiată de un inginer chimist. Fiul său (crescut și educat în Austria, dar care nu a făcut studii superioare pe motiv că ”nu are cine ce să mă mai învețe”) dorește să o re-re-re-organizeze cu orice preț, astfel încât a luat anumite măsuri:
– Nimeni nu mai poate comanda nimic de capul lui, ca pe vremuri! Persoane anume desemnate trebuie să creeze comenzi scrise. Aceste comenzi trebuie musai aprobate de el, chiar dacă el e greu de găsit, din varii motive. Și, dacă se întâmplă ca factura să nu coincidă cu valoarea comenzii până la zecimala a doua, trebuie refăcută comanda, pentru ca furnizorul să fie plătit. Alte hîrtii, alt timp pierdut aiurea.
– Ai uitat ceva în mașină și vrei să te duci până în parcare ca să iei acel ceva? Trebuie să faci bon de poartă, semnat de șeful tău direct și de însuși directorul general, chiar dacă e vorba de un minut. Nu contează că, pentru a obține semnăturile cu pricina, se pierd uneori ore întregi.
– Cum directorul general nu înțelegea fișierele de pe server, acestea au trebuit rebotezate după cerințele lui. Inițial trebuiau scrise cu litere mari. Nu i s-a părut suficient de atrăgător, așa că a luat hotărârea să fie scrise cu litere mici. În acest mod câțiva ingineri, timp de luni de zile, au tot scris și rescris denumiri de fișiere, de la întemeierea firmei până în prezent (fiind blocați, în acest mod simplu, de la rezolvarea adevăratelor sarcini de serviciu și, prin urmare, penalizați). Și nu e vorba decât de câteva mii. De fișiere, nu de ingineri!
– A penalizat portarul pentru că mândrețea de cățea-lup a firmei a fost regulată de un nenorocit de maidanez. Faptul a fost surprins de multele camere de luat vederea, poziționate strategic de-a lungul și de-a latul firmei. Și urmărit cu toată râvna de conducerea firmei, întrunită special pentru acest eveniment într-o ședință de urgență, exact în modul în care tot felul de obsedați urmăresc filme porno.
– Vine seniorul și spune: aici faceți un reactor, după care pleacă în Austria. Apoi vine juniorul și spune: aici faceți un vestiar. După care rămîne pe capul nostru. Juniorul, nu seniorul.
– Cu toate astea, nu se poate spune despre el că nu e consecvent cu sine însuși atunci când e vorba de o anumită justiție funciară. Dacă cineva greșește (din punctul lui de vedere) e penalizat, indiferent de relațiile personale. Astfel incât și-a penalizat inclusiv amanta (pe care a numit-o director economic și pe care a lăsat-o gravidă) pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu. De două ori! În patru luni!
He he he….acum aștept exemplele voastre …
PS: Nu degeaba am numit acest articol ”Scapă cine poate”. Asta a fost exprimarea plagiatorului, dl. Dr. Victor Viorel Ponta: daca nu se va inscăuna El Însuși președinte, atunci pe toți penalii care l-au susținut îi va păpa pușcăria. Haideți să-i băgăm acolo unde merită!
(Titlu: Lucrez într-o casă de nebuni; Motto: Procedurile sunt ca guma de mestecat. Lungesc la infinit ceva ce fusese cândva scurt; Autor: Martin Wehrle; Editura Humanitas, 2012).
Un pamflet de Dragoș FRD
Hm, si eu care ma gandeam ca la mine la serviciu e rau. Intotdeauna viata gaseste o cale prin care sa-ti arate ca intotdeauna se poate si mai rau. :dizzy: :ermm: Exact in momentul in care atingeai culmile disperarii si te gandeai sa-ti dai demisia.
Dragos, tu ori esti foarte pasionat de ceea ce faci acolo, ori foarte bine platit, ori extrem de tolerant si rabdator. :biggrin: Sau poate nu ai alta optiune?! :ermm: :dizzy: Ca e usor sa trimiti oamenii sa-si gaseasca alt job intr-o tara precum Romania unde locurile de munca nu sunt chiar la discretie.
Ce sa zic, eu recunosc, lucrez intr-o casa de nebuni! Cu diploma! Mai nebuni nu se poate. Cu greu imi revin in weekend… Chiar ma gandeam zilele trecute ca am nimerit fix la balamuc. Dupa o perioada de acomodare la noul serviciu ales la inceputul toamnei mi-a venit brusc in minte celebrul film Zbor deasupra unui cuib de cuci. Ca in respectivul film e atmosfera si la mine la munca…
Cel mai mult insa ma deranjeaza anumite masuri comuniste ale conducerii prin care ni se impune sa venim la serviciu si in ziua libera ca sa…pazim nebunii. Iar eu pentru functia dee bodyguard(nu ca ar fi rusinoasa) nu sunt calificata. Nu vreau, nu suport sa fiu paznic. Stam 9 ore aiurea ca oricum nu ne asculta nimeni. Venim in ziua libera la munca fara sa fim platiti pentru asta. Cica face parte din indatoririle de serviciu. Nu zau???!!! :angry: Mi se pare cel mai absurd lucru din lume.
In alta ordine de idei, chiar m-ai facut curioasa in legatura cu firmele germane. Nu de alta dar de luni regulile de acolo ar putea fi implementate si la noi, nu? :tongue: :dizzy: :ninja:
Nu sunt asa pasionat, numai ca nu prea sunt multe optiuni….Dar sa stii ca obiectul de activitate al firmei este captivant. Offff, daca am avea un sef / conducator / patron ca lumea….
Ce e rau in a fi paznic? Mai bine paznic decât pazit :devil:
Care este obiectul de activitate al firmei? Ce produceti mai exact? :dizzy:
Paznic la nebuni? Nu prea cred… Si in plus trebuie sa mergem in ziua noastra libera fara sa fim platiti! Incantator! :angry:
Firma se ocupa de prelucrarea terpenelor (dar e pamflet, sa stii)
Mda, nu e asa incântator, dar macar profita de ocazie si ciomageste-i!
Wow… din fericire noi n-avem masuri absurde la lucru, sefii mei sunt chiar ok.
Am avut la fostul meu job in schimb. Lucram intr-o editura si fostul meu sef lua deciziile in functie de cum visa noaptea. Nu de putine ori se hotara sa scoatem o carte de 500 de pagini intr-o singura zi (chestie absolut imposibil sa o faci corect, pentru ca teoretic o carte trebuie intai redactata, editata, tehnoredactata, facuta coperta, cerute drepturile de autor, doar cip-ul de la biblioteca nationala dureaza vreo doua saptamani sa-l primesti). Stateam absolut in fiecare zi peste program pentru ca nu se putea altfel, se uita urat la noi daca indrazneam sa plecam la timp. Facea scandal cand avea chef (aproape zilnic), urla la noi, ne facea in toate felurile, mintea de rupea si cel mai rau era ca nu aveam zi de salariu, ne dadea cate 100-200 lei cand se faceau incasari (eram constant in urma cu salariul cu vreo 2 luni). Oribil.
Anda, ai scapat din infern cand ai decis sa parasesti acel loc. Dar mai apoi ai trecut in extrema cealalta, ai tras lozul cel mare.
Ai nimerit direct in paradis. 
:biggrin: :w00t: Fost job a ramas in urma ca un vis urat. E greu, dar nu imposibil sa gasesti serviciul perfect. Tu ai facut-o! :happy:
500 de pagini intr-o singura zi e greu sa scoti si la imprimanta :-)
Uite cine se pricepe!
Buna,
Acum un an cred scriam pe blog despre prima mea slujba, aceea ca sofer la pizzerie, dupa un an in care am trecut si pe la firma fratelui meu am ajuns de unde am plecat, adica la pizzeria de la inceput.
M’am reangajat pe 12 februarie 2014 pe acelasi post de sofer, stiam ca pe langa aceasta trebuia sa mai fac si n+1 lucruri, dar din cauza situatiei financiare si a planurilor pe care le aveam am acceptat jobul. Tin sa mentionez ca am acceptat sa lucrez de la ora 12:00 pana la 00:00 zi de zi in afara de duminica salar 1000 lei, bun dupa o luna de zile au inceput primele probleme, sefului meu i’a venit stralucita idee sa redeschida el un depozit de marfa (sucuri/bere) pe care sa le distribui eu, am acceptat si asta, acum eram sofer, ajutor de bucatar, ajutor de barman + livrator marfa, de parca nu erau toate destule mai venea si sefa cu copilul de care mai aveam si grija pana ea se facea ca face ceva.
Trecea timpul foarte repede, dar parca ziua de duminica trecea si mai repede, stresul crestea mai ales ca faceai cumparaturile pentru pizzerie, o mai duceai pe sefa in stanga si in dreapta mergeai dupa fiica patronului la scoala o duceai acasa sau unde dorea ea, un fel de taxi pe langa toate cele n+1 lucruri.
Pizzeria respectiva mai avea si un depozit mare care a dat faliment asa ca atunci cand nu aveam de lucru mergeam acolo sa fac curat sa ajut la incarcat de paleti baxuri de apa sau ce a mai ramas din vechiul depozit. Prin luna aprilie deschide intr’un alt cartier un bar/birt in care in zile in care nu aveam livrari sau nu era un om care sa lucreze faceam si aia doar ca sa mearga treaba asa am ajuns si birtas.
Abia in luna mai sau iunie a adus sofer pe cealalta tura iar de atunci am intrat sa lucram in schimburi doua zile da doua nu, a fost asa o relaxare simteam ca aveam si eu timp pentru mine, ma bucuram de fiecare secunda libera calatoream Prin Banat doar ca sa uit de stresul de la lucru.
Distributia de marfa crestea mai ales ca vara batea la usa iar cererea de marfa era din ce in ce mai mare, asa imi rupeam eu spatele carand lazi de bere dintr’o firma la alta eram un fel de agent livrator,la birt au aparut si jocurile de noroc iar dupa cateva tepe pe care le’a luat seful meu cu anumiti angajati am ajuns sa fiu un fel de politist seara ma duceam calculam aparatele, inventarul daca era cazul si seara predam toti banii la pizzerie, aveam la mine in jur de 3000 ron in fiecare zi.
Deja devenise o obisnuinta iar cand pe timp de vara s’a deschis terasa programul meu era cam asa:
7:30 Maturat terasa si pregatirea acesteia pentru venirea clientilor.
8:00 Ajutat in bar – spalat cesti
9:00 Dus pizza la o firma din oras
9:30-12:00 Ajutat in bar
13:00 Mers si facut cumparaturi pentru pizzerie
15:00 Dus marfa la magazine(distributie)
17:00-21:30 Ajutat in bucatarie ( ajutor de bucatar/spalator de vase)
21:30-22:00 Mers si facut inventarul + aparatele la bar
22:15-00:00 Ajutat in bucatarie
00:00-00:30 Spalat baie terasa si inchis terasa
Cam acesta a fost programul meu pe timp de vara pe un salar de 800 de RON. Sefu putea sa plece din oras cu zilele pentru ca stia daca eu sunt la lucru situatia e sub control atunci cand comanda marfa imi cerea sfatul atunci cand era vorba de o schimbare imi cerea sfatul, am prins la pizzerie nunti, botezuri, zile onomastice erau zile in care chiar nu aveam timp sa stam. Totul a continuat pana in ziua de 16 octombrie 2014 cand mi’am facut bagajelul si am plecat acasa nu am putut sa accept ca o ospatarita sa ma jigneasca de fata cu lumea care era pe sala nu am acceptat ca sefa sa imi spuna ca eu de cand am venit am frecat menta si nu am facut nimic, eu pana in ultima zi mi’am facut treaba nemteste si daca ma sunai la ora 4 dimineata stiam sa iti spun ce si cum, am o problema grava notez totul dar absolut totul mai ales cand lucrez cu bani e un defect probabil dar in felul acesta stiu ca nu am cum sa gresesc.
Iar in seara de 16 octombrie eu fiind mai securist de fel am stat dupa usa sa vad ce zice sefa daca imi da banii sau nu si normal ca ea a zis bucatarului cum de imi permit eu sa cer banii la zi, indiferent ca plec sau nu ziua de 16 era ziua mea de salar, pana la urma mi’am luat salarul si am incheiat conturile, seful spune ca i’a placut cum am lucrat, asta spun si parintii acestuia si toata lumea care m’a vazut lucrand, eu am o regula simpla daca imi dai ceva de lucru spune’mi ce am de facut si lasa’ma sa imi fac treaba iar daca vezi ca lucru nu imi reprosa ca frec menta.
Daniel, dar tu exagerai deja cu munca. De ce ai acceptat atatea? Erai hamalul lor? Ai fost prea bun, parerea mea. Prea amabil, nu ai refuzat nimic, nu ai pretins nimic. Cred ca patronul te-a exploatat la maxim. A profitat de bunatatea ta, de corectitudinea ta. Era normal sa rabufnesti la un moment dat. Astia, patronii, sunt si tupeisti rau. Si se bazeaza pe faptul ca le acceptam orice ne cer pentru ca nu avem de ales. Eu am fost foarte umilita cand am lucrat la firme particulare si mi-am dat seama ca nu pot accepta asa ceva la nesfarsit. De aceea m-am reorientat si acum lucrez la stat.
Si, ce ai de gand in continuare? Sau deja ai gasit alt job? :dizzy:
Am omis acolo ca circulam cu o masina care nu avea inspectie tehnica valabila, asigurarea era expirata + ca de la un timp nu mai prindeau nici franele, cred ca am circulat asa timp de 3 luni daca nu mai bine de atata. Cat am fost eu la pizzerie au fost pe schimbul celalalt vreo 3 soferi toti au plecat dupa o luna de zile, nimeni nu credea ca o sa plec dar atunci cand imi ranesti orgoliu pa, sunt cel mai corect om din lume.
In seara de 16 in timp ce coboram sa merg sa imi iau salariul am intalnit’o pe ea, pe Larisa care urma sa fie viitoarea mea prietena :wub: :heart: circumstantele au fost destul de nasoale o tamponare in parcare ea a tamponat un autoturism iar eu m’am oferit sa o ajut, de la ea am invatat cel mai important lucru acela ca banii nu aduc fericirea poti sa ai mii de lei in banca daca nu ai fericire nu ai nimic.
Si avea dreptate, am muncit atata pentru ce? Ca sa imi repar masina sa reusesc sa o aduc intr’o stare acceptabila?! Am muncit doar ca sa poata sa isi bata cineva joc de corectitudinea mea?
Pana aici, am vazut cum este sa fii jos acum nu mai vreau, cum zicea bucatarul “Ce ai de gand sa faci cu viata ta? Esti tanar, acum e momentul sa iei o decizie, vrei ca si peste 20 de ani sa te aflii tot aici spaland pe jos sau vrei sa fii undeva sus unde iti e locul?”
Si ii dau dreptate de atunci sunt mai sarac evident ca nu mai lucrez dar “I have a plan” nu mai vreau sa pierd timpul, vreau sa muncesc sa imi strang bani si la anul vreau sa merg la facultate, deja am o imagine in minte una care prinde viata, vreau sa merg la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice iar mai apoi cine stie sa ma implic si in politica locala.
De ce sa lucrez pe 800 de ron cand dupa 5 ani pot sa lucrez pe 2000 de ron? De ce sa conduc un Golf cand pot sa imi iau un Mercedes? DE CE SA MA LIMITEZ CAND AM POTENTIAL!
E bine ca ai incredere in fortele proprii si ai deja un plan de viitor. Si o iubita pe deasupra. Deja esti pe drumul bun, succes in implinirea visurilor marete, Daniel. :happy:
:cheerful:
Stai ca nu inteleg….800 de ron pentru 17 ore de munca????? Toata vara???????????
1000 ron pe 12 ore timp de 4 luni zi de zi in afara de duminica, dupa 4 luni am trecut la 800 ron doua zile da si doua nu 17 ore pe zi
Daniel, nu mai gasesc ei unul ca tine!
Am avut si eu un job unde sefa era…hm… sa zicem foarte imprevizibila
, in sensul ca acum glumeai cu ea si-n doua minute urla la toata lumea. Cel mai rau este sa nu stii in ce ape te scalzi :unsure: Noroc ca am lucrat acolo doar 6 luni si ca restul colegilor erau foarte de treaba, macar pentru ei ma duceam de drag la serviciu :biggrin:
E foarte periculos un astfel de sef. :cwy: :angry: Am avut si eu unul de acest gen acum 2 ani, am si povestit pe blog de el. Din pacate colegii de acolo nu erau foarte nice. Nu prea ai cum sa te relaxezi, trebuie sa fii mereu in garda. :dizzy: :ermm:
Fosta mea sefa si acuma ma evita cand ma vede, dar fostului sef dupa ce am plecat am fost la el si i’am multumit pentru slujba eu cred ca asa e normal, sa pleci cu capul sus si cu inima impacata ca tu ca si angajat ti’ai facut treaba pana la capat.
Gandirea asta denota ca esti o persoana extrem de constiincioasa, serioasa si responsabila. :wink: Mentalitate germana? :biggrin:
Mentalitatea e ceva implementat in minte de cand eram mic, e greu sa auzi zilnic de Germania, de nemti and so on. Asa s’a nascut pasiunea pentru tara respectiva pentru mentalitatea lor, e clar ca mai am de lucrat la ea dar daca imi dai ceva de facut prefer sa il fac bine si sa fie si eficent.
Uneori mi’as fi dorit sa fiu si mai “latin” mai cald mai romantic sa stiu sa imi exprim mai bine sentimentele
Se poate invata cu timpul, Daniel. Si cu persoana potrivita alaturi. Nu oricine ne provoaca asemenea atitudine… :biggrin: :dizzy:
Wow, nu lucrez chiar intr-o asa nebunie, dar sunt pe aproape :biggrin: La noi nu e o asa strictete, dar din cand in cand mai tipa si la noi, directoarea, m-am cam obisnuit. Cat privesc alegerile, nu tin cu niciun partid, dar pe timpul PSD-ului ne-a fost mai bine, a venit PDL si hop ne-au luat 25% din salarii, pensii, etc, pe motiv ca e criza. Asa ca votez Ponta.Pupici! :happy:
Normal ca pe timpul PSD a fost mai bine pentru ca s-au hranit si au mituit electoratul din rezervele lasate de Boc. Dar tot n-are legatura cu alegerile de duminica, acum ar trebui sa alegem un presedinte care sa respecte principiile statului de drept, adica exact statul ala impotriva caruia s-a rasculat plagiatorul si politrucii care-l inconjoara.
Draga Fairytale, eu nu suport sa se tipe la mine. Cum adica, sa te pretezi la asemenea comportament tu ca sef sau ca director? E clar ca aceste persoane care nu se pot controla nu au ce cauta in asemenea pozitii, in functii de conducere unde trebuie sa ai o coinduita impecabila. :devil:
Eu voi fi duminica in biroul unei sectii de votare. Sper doar sa nu fie nebunie si treburile sa decurga in conditii optime. Abia astept sa treaca nebunia asta cu alegerile si sa avem un nou presedinte. Sa ne mai si calmam, zic. :kissing:
Nice ma bucur ca tu ai scapat, fiindca nu ai scris tu articolul, deja ma gandeam ca la locul tau de munca toata lumea a luat-o razna. Totusi imi pare rau ca Dragos are parte de asemenea tratament. Nu e un loc de munca sanatos, scapa de acolo!
Alice, cred ca la mine e mai rau ca la Dragos. :biggrin: El zice ca asta e pamflet.
:((((((((((((
Si stii care e partea cea mai frumoasa? Am vrut sa-mi dau demisia pentru ca imi gasisem un alt serviciu si pana la urma am ales sa raman. M-am gandit la proverbul ala cu vrabia din mana si cioara de pe gard. Sper sa nu regret. :ermm:
CASĂ DE NEBUNI LA MINE IAR DIRECTORUL ESTE PORECLIT „BALAURUL”!!! :silly:
Tury, ti-ar placea sa fi chiar tu directorul? Precis nu ai fi poreclit astfel…
Daaaa, la acei bani chiar m-ar durea-n 14 cum mă ciufulesc! :sideways: :silly:
:w00t: Corect! :silly:
:silly:
Am lucrat și eu într-o fostă întreprindere comunistă, care s-a privatizat dar a rămas cu aceeași mentalitate… și e valabil și pentru muncitori, nu numai pentru șefi. Lista de mai sus nu e absurdă din punctul meu de vedere, eu mă obișnuisem cu astfel de cerințe. Aș mai putea adăuga multe la lista de mai sus, dar nu o fac că nu e frumos să vorbesc de rău firma la care am fost; lăsând la o parte cerințele absurde, mie mi-a plăcut acolo. Pot să zic doar că programul începea la 07.00 și dacă ajungeai la 07.01 îți tăia o oră din salariu. Iar până nu se “suna” încheierea programului nimeni nu pleca de la locul lui. :biggrin:
Nu pot sa cred ca ti-a placut acolo, in firma cu mentalitate comunista. Daca nu sunt prea indiscreta, ce anume ti-a placut? Salariul? :dizzy:
:unsure:
Salariu, delegații prin toată țara plătite de firmă, diurna mai mult decât convenabilă, colegii de la Resurse Umane (unde lucram și eu) erau foarte ok. A fost chiar în perioada în care Romania înregistra acea creștere economică; apoi a venit criza mondială, piața auto a picat (domeniul de activitate era cel auto) și așa a picat și salariul, și delegațiile; și așa am plecat și eu de-acolo.
Acum nu m-aș mai întoarce la un astfel de loc de muncă. Atunci, fiind primul loc, mi se părea normal, credeam că “tot așa e și prin alte părți”. :cheerful:
Da, multe avantaje, intr-adevar. Multe lucruri s-au dat peste cap din cauza crizei. :dizzy: :cwy: Ce pacat ca a trebuit sa vina. :angry:
aha… eu, demult am scapat… spre fericirea mea…
Pentru ca acolo unde lucrezi tu dictezi? :biggrin: :unsure:
nu dicteaza nimeni…
noi am invatat sa colaboram…
E bine ca va intelegeti… :happy:
Pfuii, mi-ar trebui ore in sir sa spun toate nebuniile prin care am trecut si de cate ori am fost atat de necajita de sefi incat am ajuns sa plang. Cele mai tampite faze venite din partea sefilor care au intrat in topul meu :
– cafeaua sa fie gata pe biroul lui inainte ca el sa ajunga si sa fie de 5 minute acolo sa nu fie nici rece si nici calda- sef 1
– sef 2: se lua de bine mereu pentru modul in care ma imbracam pentru ca nu aveam haine de firma in conditiile in care el imi cunostea salariul si stia ca nu mi-as permite haine de firma. De altfel eram mereu imbracat decent doar ca nu eram in haine de la Zara care ii placeau lui foarte mult;
-sef 2: ma masura mereu din priviri sa vada daca m-am ingrasat, cat m-am ingrasat si venea in bucataria biroului sa vada ce mananc la pranz. Daca mancarea nu era ”sanatoasa” aveam sa-mi primesc tot felul de insulte si sfaturi care ma faceau sa raman cu mancarea in jur si nemancata;
-sef 2: cand se enerva pe cineva, pe oricine altcineva ma suna pe mine sa ma certe pentru simplu motiv ” tu esti mai rezistenta psihic, daca il certam pe el isi dadea demisia”. Ati auzit ceva mai absurd decat asta?
-sef 2: la intalnirile la care participam in loc sa-mi tina partea mie si a firmei noastra in conditiile in care aveam dreptate- intalniri care erau cu domnsioare bombe sexy – se certa cu mine si ma facea proasta si ca nu stiu ce vorbesc de fata cu domnisoarele respective. Ati auzit ceva mai prostesc? Firma tipei ne datora 100.000 ron (nerecuperati nici pana azi) si eu aveam documentele fiscale care aratau ca ei erau datori si aia nu recunostea si facea pe-a tuta si el ii dadea dreptate spunand ca nu am stiut eu sa scot situatia contabila .. asta ptr ca era siliconata si tunata
-sef 2: eu ajungeam la 06.30-07.00 la munca , el la 10-11 … eu vream sa plec la 18:30-19:00 si de fiecare data cand ma ridicam sa plec zicea: ”unde pleci? eu mai vreau sa stau la birou si tu vei sta cu mine ca nu vreau sa stau singur”
-sef 2: de multe ori imi zicea :”de ce nu poti fi si tu ca si colega x sau y ” , colega care ii placea lui …
Deci da, seful 2 a fost cosmarul vietii mele si uneori ma intreb cuma am rezistat atata timp fara sa-l pocnesc macar o data. Inca se mira multa lume cum am putut sa lucrez cu el. Raspunsul e simplu: imi iubeam job-ul si aveam nevoie de bani sa-mi ajut familia.
Stiti ce mi-a zis dupa mult timp cand nu a mai fost seful meu: ca el de fapt ma admira mult si stia ca voi ajunge departe :))
Wow, esti senzationala, eu nu as fi rezistat nici macar o zi alaturi de un asemenea sef. Dumnezeule, unii barbati sunt cumpliti! :angry: :sick: :cwy: Niciun angajat nu ar trebui sa treaca prin asa ceva… Sunt in stare de soc.
Cred ca-s rabdatoare si ma ajuta nervii de otel. Acum privind inapoi ma gandesc numai la faptul ca poate asta m-a intarit si viata a avut grija mai apoi sa-mi fie bine si sa-mi rasplateasca munca si umilinta suferita in acei ani.
Imi place ca vezi partea plina a paharului. :happy: :biggrin: Poate ne sunt utile si astfel de experiente, cu siguranta ne intaresc. Eu te invidiez pentru nervii de otel. Intr-o societate ca a noastra sunt de mare ajutor. Sunt esentiali. :dizzy:
Draga mea Nice, inteleg ca nu tu ai scris articolul, dar pentru ca tu ai raspuns la comentarii, ma voi adresa tie. Referitor la ce a spus Cris-Mary, are perfecta dreptate! Daca un barbat este seful tau si ai norocul sa nu te placa, atunci este totul OK. Relatia sef-angajata, se bazeaza pe munca si atat. In schimb daca seful te place si simte ca nu vrei sa-i raspunzi la sentimente, atunci totul devine un cosmar.
Ai trei solutii:
1) sa accepti modul lui de a se apropia de tine, avansurile, propunerile, in cele din urma relatia,
ca pana la urma acolo se ajunge, sa accepti intr-un cuvant totul;
2) sa refuzi, traind in continuare in acea firma un adevarat cosmar;
3) sa-ti dai demisia.
Este foarte greu sa ti se intample toate acestea la locul de munca!
Iti doresc sa ai parte de liniste si intelegere la locul de munca si sa te fereasca Dumnezeu de astfel de oameni, care fac viata altor oameni greu de suportat! Te pup! :heart:
Mi se pare mie sau tu vorbesti din proprie experienta? S-a intamplat ca seful tau sa te placa? Sa-ti faca avansuri?
:silly:
Eu chiar nu as sti ce sa fac intr-o asemenea situatie. In care, apropos, nu am fost niciodata. Cred ca mi-as da demisia indiferent de cat de mult as avea nevoie de acel job. Bine, doar sa nu fie un super barbat si sa ma indragostesc si eu de el. :tongue: Atunci sa vezi dilema.
Momentan imi place compania colegilor mei. Sa vedem cat o tine paradisul asta. :whistle:
Pupici. :heart:
Da, a fost o perioada scurta peste care am trecut cu bine, noroc ca el s-a mutat la voi in Bucuresti la SC Hidroconstructia SA.
Te imbratisez cu drag!
Cel mai fericit deznodamant posibil. :biggrin: :kissing:
Cred că cel mai deranjant e când trebuie să fac o chestie de două sau mai multe ori, în loc să o fac o singură dată și bine (așa cum îmi plac mie lucrurile).
În sensul că își dorește progresul rapid – iar uneori prețul pentru asta e să pierzi din calitate. Bineînțeles că ulterior trebuie să revin să îmbunătățesc acel lucru, iar eu urăsc să fac același lucru de două ori când aș fi putut să îl fac bine de prima dată
Apoi, o chestie pe care am observat-o la mai mulți oameni aflați în poziții de conducere: habar n-au să estimeze timpul minim necesar unei activități. Vine la tine și îți dă ceva să faci (ceva în plus pe lângă ordinea de lucru din ziua în curs) cu o atitudine de genu’: ,,aș avea nevoie de ……., nu durează decât vreo 15minute”. Când, de fapt, durează vreo 2 ore. Între a vorbi despre un lucru și a-l pune în practică există totuși o diferență colosală
Altceva… a, când mi se spune să fac URGENT niște chestii pe care le-am făcut deja, cu o zi înainte. Deci clar nu își citește mailurile și nici nu verifică dacă are sens să mă streseze.
În rest, mă simt norocoasă. Nu ne e șef, ci coordonator. Ne respectă și ne înțelege dacă avem o problemă. Tot ce am scris mai sus, i-am spus și lui – deși nu o să schimbe nimic din toate astea, măcar e deschis în a-ți asculta frustrările. Suntem oameni până la urmă, e imposibil și nici nu-i dezirabil să ai același stil de lucru, aceleași opinii etc. Lucrez de 1 an aici și niciodată nu l-am auzit vorbind urât cu niciunul dintre angajații firmei. Mai mult, ne cere și nouă părerea de fiecare dată când vrea să ia niște decizii.
:silly: E conștient de o chestie foarte simplă și ignorată în general de patroni: dacă atmosfera de lucru e plăcută, dacă angajații se simt bine acolo unde sunt, alături de colegii lor, vor veni cu drag la lucru și își vor face treaba fără să stai tu cu biciul pe ei 
De ex., am tot rearanjat birourile – ne-am mutat dintr-un birou în altul, am schimbat mobila, am făcut schimb de locuri între colegi etc. Au fost decizii luate împreună, deși putea pur și simplu să ne anunțe ce vrea el și punct. Ne-a întrebat până și dacă am fi ok cu ideea schimbării sediului (din cauza prețului chiriei etc). Pentru el era clar mai avantajos, dar ne-a întrebat și pe noi – să fim mulțumiți de loc, de zonă.
În plus, nu știu nici un alt șef pe care îl poți suna dimineața să îi zici că nu te simți bine și ai avea nevoie să rămâi azi acasă. Iar asta nu ca zi de concediu, nici ca zi neplătită – căci în principiu și noi rămânem de multe ori peste program, atunci când chiar e nevoie să ne ocupăm de unele lucruri.
Cred că e un fel de situație ,,câștig – câștig”. Nici el nu ne plătește orele suplimentare, dar cumva știm că suntem tratați ca niște oameni și ne înțelege atunci când avem nevoie.
Ca să nu mai spun că nici măcar angajări nu face decât dacă e cât de cât convins că persoana nou-angajată nu ne strică feng shui-ul
Avem zile când ne enervăm pe el, din motivele amintite mai sus
Dar apoi, analizând așa puțin, ne dăm seama că omul ăsta e chiar ok, comparativ cu micii tirani care există pe piața muncii. Eu una mă simt om aici. Nu știu încotro mă voi îndrepta pe viitor, dar momentan sunt într-un loc bun 
Îmi mai povestesc prietenii uneori din experiențele lor de la lucru și îmi dau seama că nu cred că aș suporta astfel de tratamente, să mi se spună ce să fac de către niște nebuni, iraționali și incompetenți.
Wow, ai un job deosebit, Iulia. Inteleg acum de ce esti tu atat de multumita de el. :wassat:
:cheerful: Iar coordonatorul este si el o persoana speciala. :happy:
Cu toate astea mie mi-ar placea sa-mi petrec cat mai putin timp la serviciu. Indiferent cat de placuta e atmosfera acolo, tot mai bine e acasa. :tongue: :silly: :blush: