Viaţa la ţară

“La început, visurile par imposibile, apoi puțin probabile și în cele din urmă inevitabile.”  Christopher Reeve

capsuna-macro

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu am putut niciodată să visez la cai verzi pe pereți. Sau nu mi-am permis. Așa că am sărit de la visurile imposibile direct la cele inevitabile. Culmea, chiar și cu astea am avut ceva de furcă. Pe cel mai recent, cel cu care sunteți cu toții la curent, l-am urmărit timp de opt luni și până la urmă am izbutit să-l îndeplinesc. A fost mai greu decât mă așteptam pentru că am avut de înfruntat un dușman de temut: ploaia care se încăpățâna să-mi strice de fiecare dată planurile. Iar eu voiam ca întâlnirea să fie perfectă, ca nici măcar un norișor nărăvaș să nu ne tulbure tête-à-tête-ul.

Avem o micuță proprietate într-o zonă rurală, undeva la 70 de km de Bran. Aici am poposit luni de dimineață cu intenția de a-mi vizita în sfârșit castelul medieval preferat. De ce preferat? Puțintică răbdare, vin cu explicația într-un episod viitor. Acum, pe scurt, despre viața la țară, despre cum se desfășoară o zi departe de tumultul orașului, fără internet, doar tu cu natura, aerul curat, insectele și liniștea câțiva muncitori însoțiți de utilaje uriașe care fac un zgomot infernal, proţăpiţi chiar în fața casei tale. Și cu diferite senzații și sentimente răvășitoare. De exemplu cu senzația că ești rupt de realitate, în mijlocul pustietății, că timpul s-a oprit în loc, iar după o vreme începe să-ți dea târcoale și sentimentul inutilității.

Dar s-o luăm metodic.

Dimineața. Te trezești buimac și primul gând zboară la cafeluţa îmbietoare servită pe verandă.

cafea-servita-pe-veranda

Apoi și la micul dejun. În meniu avem plăcintă homemade cu brânză și spanac.

micul-dejun-la-tara

placinta-cu-spanac-si-branza Îți așezi frumos șezlongul și te pregătești de plajă. După cca. cinci minute de cer senin cu soare zâmbitor, se întunecă brusc și începe să plouă. Că doar e iunie. Și mai suntem și la munte. Sau pe aproape.

la-plaja

palcinta-homemade

apa-cu-lamaieÎți faci de lucru prin curte. Culegi toate căpșunile coapte, te mai uiți prin vișin după ceva trufandale zemoase, fotografiezi floricele din grădină și aștepți lunch-ul ca pe un adevărat eveniment.

visine

poze-cu-capsuni

visina-macro

fructe-macro

flori-macro

trandafiri-macro

aspecte-rurale

Prânzul. Nimic sofisticat, doar clasicul grătar cu salată de varză.

gratar-cu-salataDupă, verifici rapid blogul și facebook-ul de pe telefonul mobil. Aici, liniște și pace. Apoi…pauză. Plictiseală crâncenă. Desigur, există cărți, există televizor. Doar că nu ai starea de spirit pentru ele. Știi că acasă te așteaptă probleme de rezolvat. Va fi timp destul pentru relaxare, dar abia după ce ai trecut hopul. A două zi te pregătești de plecare. Vacanța s-a terminat!

Desigur, dacă aș fi făcut în fiecare zi excursii prin zona Rucar-Bran, in scopul fotografierii unor peisaje fermecatoare, poate ar fi fost altfel, poate mi-aș fi dorit să mai rămân. Așa, am înțeles, mai ales în condițiile în care acolo nu am internet, cărui loc aparțin.

Voi ce ați mai făcut între timp, cu ce evenimente vă mai delectați, vă uitați la Campionatul Mondial de Fotbal? Dar la Turneul de la Wimbledon? Ceva planuri de vacanţă?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

61 de comentarii la “Viaţa la ţară”

  1. Dacă aşa e toată vara, cu ploaie când te aştepţi mai puţin?
    Chiar are rost să-ţi faci planuri de vacanţă?
    Asta îmi aminteşte de cele 12 zile de vacanţă la munte, nu mai ştiu unde.
    departe, oricum, când tot timpul a burat mărunt, sâcâitor, ca să-mi facă în necaz.
    Personal, vara încă mi se pare departe…
    Oricum, tu ai făcut poze excelente!

    1. Pai singura solutie, in opinia mea, e sa mergi pentru 20 de zile. :biggrin: Daca te tine bugetul. :cheerful: O ploua in 1o din ele, dar in restul de 10 sigur e numai soare. :lol: Am patit-o intr-un an in Maramures. :happy: :dizzy:
      Eu am asteptat pentru ocazia asta, o zi senina, frumoasa, perfecta, 8 luni de zile. Si mi-a iesit, ca nu aveam chef sa vizitez Branul pe ploaie. :tongue:
      De ce, si tu ai proiecte de terminat la serviciu? Cand vine vara pentru tine, in august? :biggrin: :unsure:
      Merci mult ca ai observat. :blush:

  2. Vara abia a început… sigur vor mai fi și alte oportunități. :)
    Eu când mă duc la țară nu am nici măcar semnal la telefon; și nici nu am ce să vizitez… mai mult de două zile nu pot sta acolo :D Dar pozele alea mi-au făcut așa o poftă de vișine că abia aștept să ajung și eu la țară :)

    1. In casa nu prea am nici eu semnal. Deci si tu de plictisesti la tara!? :dizzy: :biggrin: Si eu credeam ca e ceva in neregula cu mine. :silly: :tongue:
      Da, e alt farmec cand le culegi tu cu mana ta direct din pom. Nici nu se compara cu a le cumpara de la hipermarket. Si la preturi usturatoare. Azi le-am vazut cu 10 lei kg in Auchan.
      Pai si ce mai astepti, cand pleci catre locul cu pricina? :w00t: :dizzy:

  3. Viaţa n-are sens dacă n-ai măcar o persoană dragă alături. Indiferent dacă eşti în buricul Internetului sau în creierii munţilor. :cwy:

    Nu putea să fie o tartă cu vişine? :sad:

    1. Ai dreptate, Dragos, eu am fost cu familia mea. Din pacate am treburi de rezolvat in Bucuresti si nu-mi arde de vacante.
      Tarta cu visine? Hehe, suntem italieni noi, servim prajituri la micul dejun!? Eu prefer ceva sarat. Sau amar. :lol: Cafeaua adica pe care o beau fara zahar sau frisca. Black. :ninja: Acum m-am rasfatat, deh, aveam cu cine. :lol:
      Si mie imi plac mult tartele cu fructe. Mai ales cu caise. :wub:

      1. Ce-o să mai regretăm noi vacanţele amînate pe mai tîrziu…! Poate că deja o facem amîndoi – eu sigur.

        Tarta cu vişine era, în copilărie, specialitatea mătuşii mele, pe lîngă “ghiulele” (tot cu vişine dar din vişinată scoase) şi chec marmorat. Bine, pe ăla îl făceam şi eu odată, cînd aveam unde şi din ce şi ieşea la fel de bun – dovadă că am avut profesor bun. :cool:

        Cafeaua amară mă atacă la “motor” şi îmi creează o stare neplăcută de anxietate. O evit. La mine însă, micul dejun e ceva extrem de relativ, fiindcă poate avea loc la patru după-amiaza, la unşpe seara ori deloc şi poate fi – chiar e, de multe ori – singura masă a zilei. În mod sigur nu am o fixaţie a compoziţiei meselor în funcţie de denumirea lor; mănînc ciorbă la trei dimineaţa la fel de bine cum aş bea un ceai. Important e să nu se ruşineze de mine frigiderul cînd îl deschid – dacă mă-nţelegi. :whistle:

        Am totuşi o problemă cu anumite combinaţii, cum ar fi plăcinta descrisă de tine. Nu cred că aş putea mînca aşa ceva, chiar de-aş fi lihnit. Nu ştiu de ce, dar nu-mi sună bine vizavi de tipul de bucătărie cu care am fost obişnuit de mic. Dar gusturile nu se discută şi nu neg că ar putea fi bună; prefer totuşi să existe alternative, pe cît posibil. :blush:

        1. Intotdeauna exista si alte variante cand e vorba de mancaruri. Nici eu nu am gustat combinatia in copilarie, dar am facut-o recent si am ramas placut surprinsa. E foarte buna si a devenit preferata mea, imi place chiar mai mult decat cea cu branza. Nu are gust pregnant de spanac, nu prea se simte.
          Eu m-am obisnuit cu cafeaua black pentru ca stiu cat de nociv e zaharul. Unde ajung daca mananc 6 lingurite pe zi? Si trei mi se par multe.
          Ca si in cazul tau, e chestie de obisnuinta. Doar ca eu sunt mai open-minded si incerc si alte lucruri decat cele cu care am fost invatata in copilarie. Daca e delicios de ce nu? Asa am ajuns sa iubesc paella, pizza sau guacamole. Si mancarea chinezeasca imi place.
          Anyway, si nu doar la mancare sunt open-minded lately. :biggrin: :silly:
          De la sfarsitul lunii iulie o sa fiu si eu un vacanta. Sper ca nu permanenta. :sad:

          1. Tot ce-i mai bun în viaţă e fie nociv, fie ilegal; desigur, nu şi pentru cei ce le declară astfel. :devil: Las’ să-şi respecte întîi ei propriile restricţii! :cool:

            În timp am încercat şi eu diverse combinaţii necunoscute, pe la prieteni/cunoscuţi în vizită ori (destul de rar) prin localuri. Unele mi-au plăcut, altele never again. N-am probleme cu pizza, numai să nu conţină fructe (gen ananas etc.) – nu accept fructele decît în desert. Paella şi guacamole (despre care ai scris mai demult) n-am avut ocazia, dar dacă o s-o am şi-mi place cum arată, am să încerc. Nici cu mîncarea chinezească n-am avut gară, asta dacă nu consider tot orezul cu Delikat pe care l-am înghiţit timp de un an de zile. Ştii, am mai adus vorba mai demult; apropo: am readus pe blog vechile articole şterse, prin 2008 am vorbit despre orez. :wink: Cred că încă mai sînt relativ open-minded, cu excepţia lucrurilor marcate clar cu steguleţ roşu unde nu fac rabat sub nici o formă. Omu’ trebuie să aibă şi el un defect-două acolo, de control. :lol:

            Dacă tot ai vacanţă vara asta, poate treci pe aici să iei cactusul promis demult şi îmi povesteşti pe îndelete cît eşti de open-minded. :cool: Pînă una-alta, un weekend cît mai plăcut! :smile:

            1. Fie ingrasa, iar mie asta nu prea imi convine. Imi place, ca si tie de altfel, sa fiu slim& fit. :lol: :dizzy: :biggrin:
              Oh, da, pizza cu ananas nu imi place nici mie, de fapt detest combinatia dulce-sarat. Prea exotic pentru mine, acum sa nu cadem dintr-o extrema in alta. :lol: :sick:

              Vezi sa nu citeasca mama blogul ca la cat de pasionata e ea de flori te pomenesti maine poimane cu ea la poarta. :biggrin: :lol: :tongue: :silly:

              1. Nu-i bai, am destui pui de cactus, pot oferi unul în plus. :biggrin: Dar nu ştiu ce se întîmplă, că nu mai am nici o floare înflorită – nici în grădină, nici pe hol. În afară de bătrînul trifoi roz, care rezistă cu stoicism. Ptiu! să nu-l deochi şi pe el. Cred că mama ta ar fi foarte dezamăgită din cauza asta. Aşa că hai s-o scutim de un drum inutil şi-o dezamăgire. :cool:

                De îngrăşat nu mi-e teamă, că găurile din buzunare mă ţin cît se poate de slim & fit cum zici tu. :blush:

  4. Hei, Nice! Scuze ca am disparut iar din peisaj, dar am fost ocupat cu evaluarea nationala pentru liceu. Azi am aflat ca m-am descurcat onorabil. :)

    Fotbalul nu ma pasioneaza, dar tenisul ma mai atrage. Chiar am fost acum doi ani la un meci live.
    :D
    Planuri de vacanta… depinde de ai mei. ;)

    1. Oho, felicitari, Iulian, acum te poti bucura de vacanta! Ce medie ai avut(daca se poate spune, evident)? Ti s-a parut greu?
      Am fost si eu la Arenele BNR la niste meciuri de tenis. Acum o sustin frenetic pe Simona. Sper sa ajunga in finala. :lol: :whistle: :biggrin:

      Pai ar fi bine sa le sugerezi tu o destinatie preferata… :wink:

  5. Am luat 8 la romana, 8.70 la matematica si 9.93 media 5-8. E destul de bine, zic eu.
    La romana baremul mi s-a parut putin cam rigid…

      1. Real, matematica informatica. Voiam la uman, dar mi-am dat seama ca nu ma va avantaja in viitor. :)

        Aaa, si apropo: oare cat de mult s-au gandit la subiectul pentru a doua compunere de le-a venit ideea sa ne puna sa descriem o intalnire cu un scriitor contemporan?

        1. OMG, asta v-a dat? Nu am vazut subiectele, dar mi se pare bataie de joc. Sincer, nici nu vreau sa ma gandesc ca ma punea cineva pe mine sa-mi imaginez o astfel de intalnire. La cat imi place mie literatura contemporana… :lol: :dizzy: :angry:

          1. Da, iar la prima parte am avut un text ce aparține simbolismului și ghici ce: simbolismul nu se predă în clasa a opta :w00t: . Să nu mai vorbesc de faptul că cel mai probabil nu am luat nimic la exercițiul cu analiză morfologică pentru că am scris „prepoziție” în loc de „prepoziție simplă”.

            Nu mai are rost să comentez, cu media asta intru în mod sigur în liceul în care doresc. :smile:

  6. Plictiseală? Acolo? NU pot să cred… Eu aş da orice ca să mai existe locul în care îmi petreceam vacanţele de vară, ultima oară, acum mai bine de 20 de ani. N-aş duce lipsa internetului, de fapt aici (acasă) intru pe internet doar pentru că n-am altceva mai bun de făcut. :ermm: Locul despre care îţi vorbesc era tot într-o zonă montană sau mai degrabă colinară, era şi un râu munte – unde mai ieşeam la o partidă de pescuit (evident nu agăţam mare lucru, dar nu era asta ideea) – iar micul sat era împresurat de dealuri împădurite – dacă mă încumetam spre Est ajungeam până către seară pe Ţarcu, iar către Vest (cu aproximaţie) aveam de mers vreo 2-3 ore până la barajul de la Trei Ape şi de-acolo Semenicul ne era departe…

    Sigur că urmăresc Campionatul Mondial,al surprizelor, aş zice, dar tocmai d-aia are fotbalul priză la public. M-am uitat şi la tenis, evident (un sport pe care cândva îl practicam, amator, desigur). Prin urmare, în ultima vreme nici nu se pune problema de plictiseală, chiar dacă n-am ocazia să fac o ieşire asemeni ţie.

    Ai reuşit să-mi deştepţi amintiri uitate, lucru pentru care îţi multumesc. Să ai un weekend reuşit, Nice. :smile:

    P.S.: Frumoase poze. Mi-ai făcut poftă, chiar (vorba unui comentator), tartă cu vişine se poate? Măcar pentru data viitoare :lol: Apropo, ce flori (scuză-mi ignoranţa într-ale botanicii) sunt acelea de deasupra trandafirului, sunt superbe, parcă ar fi pictate.

    1. Neata, Centurion, sa stii ca tot intr-o zona colinara am si eu casa, tot intr-un sat(comuna) inconjurata de dealuri impadurite. Cred, din ce povestesti, ca era tare idilica zona unde ai copilarit tu. :cool:
      Avem si noi un rau de munte, chiar prin comuna, Dambovita. :lol:

      Ca sa vezi ce coincidenta, si eu am practicat tenisul in regim de amatori, in liceu. :lol: Imi pare rau de Italia, stiu ca nu te asteptai, de fapt nimeni nu se astepta la eliminarea atator echipe europene care mai mereu ajungeau in fazele finale ale competitiei.

      Floricelele? :wub: Ce mult ma bucur ca le-ai remarcat si ti-au placut. Sunt niste garofite de gradina(cred ca se mai numesc garofite turcesti) am si pe alte culori, dar si asa am exagerat cu pozele in articol. Parca le-am fotografiat si la Gradina Botanica…nu mai tin minte sigur.

      Si acum care e favorita ta la castigarea trofeului? La CM zic. :ermm:

      Merci mult, asemenea, cam asta era si intentia. :w00t:

      1. Neaţa sau mai potrivit orei, seara bună! :smile:

        Da, o zonă de excepţie, la fel şi acele vacanţe de vară din păcate irepetabile, dar e firesc, timpul este întotdeauna nepăsător la dorinţele noastre.
        Normal că mi-au sărit în ochi floricelele. Bunica mea avea asemenea garofiţe numai că erau monocolore, unele albe iar altele un fel de rozosin (îmi păreau cunoscute, dar n-am riscat să spun o gogomănie şi cum n-avem pe cine să-ntreb, că-s în perioada în care sunt singur, am preferat să întreb). Parfumul este însă extraordinar, dacă se putea simţi prin ecran, n-avem probleme în a recunoaşte planta :smile:

        Am jucat şi fotbal (mă gândeam că asta se subînţelege, puţini sunt aceia care, cel puţin pe vremea aia, nu bădeau mingea, macar în spatele blocului sau în curtea şcolii) şi handbal (aici puţin mai oficial, în echipa liceului), nu doar tenis de câmp, ci şi de masă. :wink:

        Încă după primul meci, n-aş fi pariat pe Italia, deci nu-i chiar o surpriză 100%, desigur, mă gândeam că vor reuşi să treacă de grupe. Acum, mi-au rămas drept favoriţi, Olanda, poate Argentina, de ce nu echipa gazdă (care acum se chinuie cu Chile, 1-1 la pauză). Oricum, sunt convins că surprizele nu s-au terminat… şi tocmai asta mă face pe mine să stau cu ochii-n ecranul televizorului. :biggrin:

        Fug, că-ncepe repriza a doua :cool: :lol: :smile:

        1. Pana una alta ne-am delectat cu meciul Simonei Halep, e adevarat ca a avut si o adversara facila. Oare ajunge in semifinala cu Sharapova? :biggrin: :dizzy: :unsure:

          Pai nu se prea intelege, Centurion, in afara de tine nimeni nu e cu sportul pe blogul asta. Sau cel putin dintre cei care au comentat la articol, ar mai fi Marin si colegul meu Dragos, dar voiam sa subiliniez ca prin blogosfera sunt prea putini barbati pasionati de sport, oricare ar fi el. :dizzy: :ermm: I-am auzit pe multi spunand ca detesta fotbalul de exemplu.

          Hm, Olanda si Argentina? Interesante favorite mai ai si tu. Eu as merge pe mana Germaniei. Desi i-am cam scos de la inima. Nu prea pot avea favorite din alte continente decat al nostru. :dizzy:

          Vizionare placuta la Columbia-Uruguay. :biggrin:

          1. De ce nu, ba eu zic că Simona poate trece de Sharapova şi o vedem în finală, nu ştiu cu cine, Serena este eliminată (oarecum surprinzător, deşi şi Roland Garos-ul l-a părăsit devreme).

            Intresante favorite, dar şi ghinioniste… uite chiar acum Olanda este condusă de Mexic ;) De asemenea am ţinut cu Chile în meciul contra Braziliei :w00t: :silly: :alien: şi uite ce s-a ales de ei, da’ puţin a lipsit la cea de-a cincea lovitură de la 11 metri. :cheerful: Păi cum aş putea spune că detest fotbalul din moment ce mă ţine “în priză” cel puţin 90 de minute. :biggrin:

            Da, Germania pare favorită la câştigarea turneului, dar aşa cum spui tu, şi eu i-am cam scos de la inimă (după primul lor meci, ştii tu, faza aceea :whistle: )

            1. Aoleu, ma uit stupefiata la meciul Olandei :wassat: , echipele din Europa sunt la pamant :alien: , i-o fi “domolit” (vorba cuiva drag) caldura… :biggrin: :lol: :cwy: Pacat, din pacate traditia se va pastra si la acest mondial(se spune ca nicio echipa europeana nu a triumfat pe meleaguri sud-americane). Ceva se intampla acolo, asta e sigur. Cine stie ce le pun aia in mancare. :lol:

              Dupa cum joaca iapa (vorba aceleasi persoane) de Sharapova nu vad cine ii va sta in cale in urmatorii ani. Nu are adversara momentan.
              Goooooooool Olanda!!!! :lol:

  7. Mie imi place foarte tare zona Rucar-Bran, atat pentru peisaje, cat si pentru activitatile ce se pot face. Cand eram in tara mergeam acolo pentru drumetii pe munte, dar am fost de cateva dati si pentru relaxare. Eu zic ca in ciuda plictiselii, sunt bine venite din cand in cand astfel de weekeduri de liniste si evadare din oras.
    Si ca sa-ti raspund la intrebari, in ultima vreme m-am delectat cu shoppingul pentru ca aici abia ce-au inceput soldurile de vara, care vor dura o luna, iar preturile vor fi din ce in ce mai atragatoare :w00t: . La fotbal si la Wimbledon zic pas, nu sunt la curent cu nimic :lol: , iar vacanta va veni cel mai probabil la sfarsit de august-inceput de septembrie, deci mai am de steptat.
    Sai ai un weekend excelent, Nice!
    PS:Se pare ca vremea ploioasa din Romania a ajuns si aici zilele astea :angry:

    1. Da, e una din cele mai frumoase zone din tara :wub: , ideal e sa stai chiar la o pensiune de acolo si sa ajungi rapid la toate punctele de interes. Noi avem casa destul de departe, pana la Bran am facut cca 2 ore pe niste serpentine infricosatoare cu un trafic dement. Parca nu mai ajungeam… :sick: Bine, nu ma plang prea tare pentru ca peisajele au fost de vis.
      Shopping zici? Suna excelent, te invidiez pentru faza cu reducerile, la magazinele si produsele care-mi plac mie nu se prea practica… :dizzy: Sa ne povestesti pe blog ce ti-ai cumparat. :biggrin:
      Merci mult, Larisa, sper sa plece ploia si sa te bucuri de zilele libere. :happy: La noi vad ca s-a mai luminat, e rost de vara autentica. :lol: :dizzy:

      1. Pai in cazul asta astept continuarea, despre vizita la castel :smile:
        Cat despre shopping, evit in general sa scriu pe blog pentru ca am observat ca astfel de articole nu prea sunt apreciate. Ori lumea nu este pasionata, ori nu vrea sa vorbeasca despre :unsure: .
        Off, sper sa se mai lumineze afara si sa se mai incalzeasca putin …

        1. Da, o sa scriu despre el cat de curand. :biggrin: :happy: Nu stiu unde o sa pun atatea fotografii, ca mie toate imi plac si sunt peste 600. :lol:
          Larisa, depinde foarte mult de cititorii blogului. Am vazut bloguri care aduna la fiecare articol sute de comentarii pentru ca comentatorii adora sa spuna orice de dragul autorului de texte(de o calitate indoielnica sa ma exprim bland). In general trebuie sa scrii…mai fara prestanta asa ca sa fii comentat. Nu stiu cum sa spun ca sa nu par rautacioasa. Ideea e, m-am gandit eu bine, uluita de ce am gasit prin unele parti, ca e bine sa lasi impresia ca omul iti poate comenta orice pe blog, ca permiti orice, ca nu esti genul sofisticat. Cu cat e textul mai din topor(vorba cuiva drag) cu atat mai bine. Poate lumea nu e pasionata de shopping, asta e, nu putem avea toti aceleasi pasiuni in viata, dar un o propozitie acolo tot poti lasa. Unii nu vor sa lase, asta e explicatia.
          In general pe blogurile gazduite de platforma gratuita wordpress(deci nu pe domenii) e nebunie mare. Trafic si comentarii la greu, nu pot pricepe fenomenul. Desi cam asa aveam si eu cand eram acolo si scriam numai ineptii. Deh, ti-am zis eu, asta e secretul. :lol: :devil: :tongue: :silly: :angel:

          Hm, vad ca si prin Anglia ploua, ca s-au oprit meciurile de la Wimblendon. :ninja: Se pare ca a fugit soarele spre sud-estul Europei. :ermm: :dizzy:

          1. Hai să-ţi explic cîte ceva despre cum văd eu o parte de problemă:

            domeniul public WP are facilitatea destul de importantă de a permite o unică logare pentru a accesa orice blog. Atîta vreme cît ai un cont WP, poţi intra pe orice alt blog WP şi poţi comenta imediat. Ba mai permite încă trei logări alternative, cu FB, G+ şi Twitter. Deci dacă eşti deja logat în cel puţin una dintre reţele, te poţi plimba de colo-colo printre bloguri WP fără probleme. Pînă acum, singura problemă cu notificările de articol/comentariu pe domeniul WP a fost o oarecare întîrziere din cînd în cînd, atît.

            Blogurile pe domeniu privat însă, pot avea diverse setări şi multe dintre ele nu folosesc plugin-ul Jetpack la întreaga sa valoare, din simplul motiv că pentru asta trebuie “conectat” cu un cont activ WP, iar mulţi dintre cei cu bloguri private nu au un cont WP sau nu vor să facă legătura între cele două. Unele bloguri nu-l au deloc. Din cauza asta, cineva care are în blogroll o sumă semnificativă de bloguri private e nevoit să se logheze de fiecare dată separat pe fiecare blog, pentru a putea comenta. Nickname, adresă de mail, adresă de blog (facultativ)… pe un blog, pe două, pe cinci… dar la un moment dat se satură, se plictiseşte, se enervează. Timpul unora e destul de limitat, răbdarea la fel… Astfel se ajunge la situaţia că multe dintre destinaţii rămîn “pe altă dată” sau pe niciodată.

            Prea puţini au facilităţi de auto-logare, autofill forms etc. în browserele lor, iar cei care intră de la serviciu nu ar avea curajul să lase acele date pe un computer public, deci nu ar putea folosi acele facilităţi decît cu riscul pierderii datelor personale (şi private).

            La ce am spus mai sus pot adăuga că unele bloguri, prin setările lor sau ale gazdei de domeniu, refuză să trimită notificări de articol/comentariu nou pe adrese de mail aparţinînd anumitor provideri. Personal am păţit-o cu un asemenea host care nu trimitea notificările pe adresa mea de AOL; am testat cu o adresă alternativă pe Yahoo şi a funcţionat, numai că eu nu mai folosesc de mult Yahoo, Gmail, Hotmail ori alţi provideri. Din cauza asta am renunţat a mai urmări acel blog, mai ales că restricţia conexiunii mele nu-mi permite să tot intru şi să dau refresh, aşteptînd/sperînd să apară un articol nou sau ca cineva să-mi răspundă la comentariile lăsate – şi asta dacă-mi mai amintesc exact la ce articol(e) am comentat.

            Legat de problema de mai sus, mai există una cel puţin pentru mine: s-ar putea să nu-mi convină calea prin care notificarea ajunge la mine. Exemplul la care mă refer mai sus foloseşte un serviciu Google, iar eu refuz ca adresa mea de mail şi implicit corespondenţa să treacă prin serverele lor. Oricine poate avea asemenea simpatii/antipatii.

            De aceea, uneori, blogurile private pot avea mult mai puţini comentatori şi/sau mult mai puţine vizite. Iar dacă mai adaug şi repulsia unora (ca mine) faţă de advertoriale şi orice fel de reclame în general aflate pe toate laturile paginii, îţi poţi face o idee cît de cît corectă asupra situaţiei.

            Cît despre dezinteresul faţă de subiect, mi se pare normal să nu arunci aiurea două cuvinte forţate doar ca să arăţi că ai trecut pe acolo. C’apoi ţi-auzi alte vorbe. :whistle:

            1. Dragos, chiar daca explicatia ta poate parea plauzibila, da-mi voie sa nu cred in ea. Ca oamenii aleg, din comoditate, sa intre zilnic, sa dea like si sa comenteze pe bloguri gazduite de wordpressul gratuit, care au articole nu foarte reusite(nu stiu cum sa ma exprim sa nu jignesc pe nimeni) si le evita pe cele cu tinuta, pe cele muncite si care sunt scrise bine, cu talent, mi se pare prea mult.
              Mi se pare mai degraba ca pe wp-ul gratuit s-au format mai multe gasti. Dar pana la urma totul se reduce la popularitate. Daca reusesti sa te faci placut de cat mai multi oameni, si unii au talentul asta, ai succesul asigurat. Nici nu conteaza ce pui acolo, pe post de articol, lumea se inghesuie sa comenteze in extaz. Ca asta se intampla mai mult pe wp-ul gratuit e adevarat. Dar nu e obligatoriu. Sunt multe bloguri populare si pe domenii dar si pe blogspot.
              Cea mai facila cale de a-ti face gasca e de a te baga in diferite jocuri sau campanii. Cine nu e in jocuri si campanii si nici nu e A-lister, nu are nicio sansa.

              1. Dacă reciteşti cu atenţie prima frază a răspunsului meu de mai sus, o să vezi că am spus “cum văd eu o parte de problemă” (ar fi trebuit să spun ‘din’ dar…). Deci o parte, nu totul. :wink:

                Nu m-am legat de găşti, afilieri şi alte cele fiindcă nu sînt om de grup ci un singuratic alunecînd de colo-colo prin (şi printre) grupuri, dar nefiind niciodată cu adevărat parte integrantă, indisolubilă din vreunul. Poate că sînt unicul şi explicaţia mea e valabilă numai şi numai în cazul meu. Asta poţi crede? Hm, încearcă! :angel:

                Evident, şi explicaţia ta e la fel de valabilă şi e şi ea o altă parte a problemei. Probabil mai există şi alte părţi care n-au fost menţionate. Ele toate la un loc – dar nu deodată, de fiecare dată – creează situaţia. :smile:

                Articolele nu foarte reuşite se numesc mai popular ‘articole de rahat’, sau dacă nu-ţi plac delicatesele turceşti (turkish delight = rahat) poţi spune ‘articole de doi lei’. Cine-a inventat limbajul politically correct poate să şi-l înfigă drept între cele două emisfere sudice! :lol: Ştiu, am şi eu asemenea articole – cel puţin din anumite puncte de vedere. Adevărul e unul, vişinul nu-i destul de gros să-l ascundă, aşa că de ce aş încerca. :cool:

                Mai voiam să punctez un alt aspect şi anume faptul că există şi acea incompatibilitate între platforme, şi anume japiţa de Blogspot – aparţinînd josnicei lumi Google – nu trimite notificările de care vorbeam mai sus, ca atare nu ştii cînd un blogspotter a publicat ceva nou sau a răspuns comentariului tău – asta dacă-ţi pasă, evident. Cel puţin eu, logat cu OpenID, nu am primit niciodată nici un fel de notificare de la ei.

                Exemplu: de cîteva ori am intrat la Elly (Weiss) mai demult şi am comentat. N-am fost anunţat de răspuns, dacă a fost vreunul. Am intrat foarte rar, doar cînd am găsit aici la tine în stînga un anunţ cu ce-ai mai citit. Abia atunci mi-am adus aminte de ea. La fel şi de alţii. Altfel uit, dacă ceva sau cineva nu mă trage de mînecă. Aşa că nu mi-am făcut “legături” strînse cu blogspotteri, ştiind că nu voi putea fi un bun amic. E vina lor? Nu, mulţi au articole bune. E vina platformei. Iar fiecare are limitele lui – chiar şi eu. :whistle: :wink:

                Buona notte e sogni d’oro! :smile:

                1. Neata, Dragos :cheerful: , sunt curioasa, blogul meu te anunta cand ti-am raspuns(tie personal) la comentarii? :ermm: :dizzy: :unsure:
                  Pe mine nimeni in lumea asta nu ma tine departe pe un blog pe care vreau sa-l vizitez si sa-l comentez. Trec prin apa si prin foc sa ajung acolo. :lol: :cheerful: :happy: A, daca imi este indiferent, daca nu imi spune prea multe, da, nu ma strofoc, dar daca imi place scriu chiar si codul acela care impiedica spammerii. :biggrin:
                  Nici eu nu agreez blogspotul, mi-e mai usor pe blogurile unde am deja datele pastrate, dar daca tu imi spui ca comoditatea criteriul de baza dupa care se ghideaza lumea in blogosfera, nu-mi ramane decat sa te cred. :biggrin:

                2. Bonjour de seară! :smile:

                  […] sunt curioasa, blogul meu te anunta cand ti-am raspuns(tie personal) la comentarii?

                  Păi tu ce zici – dacă nu mă anunţa, mă mai prindeai pe aici? :whistle:

                  Ştii că la mine e problema aceea insurmontabilă cu banda limitată, care mă face de multe ori să ocolesc articolele cu (multe) poze mari. Din mail pot citi articolele întregi, dacă nu au poze chiar la început şi nu se foloseşte artificiul de rezumat. La blogurile de pe WP pot întreţine o discuţie direct adresată mie (comentariu – răspuns – răspuns – etc) din toolbar-ul lor, atîta vreme cît mă aflu tot pe o pagină WP (care poate fi blogul meu sau al altuia) şi astfel nu mai sînt nevoit să intru la acel articol care poate are multe poze.

                  Deasemeni, din mail pot citi toate comentariile de pe un blog (nu numai pe WP), fiind astfel la curent cu discuţiile fără a consuma timp şi bandă. Probabil nu sînt singurul şi aici găseşti un alt motiv pentru care traficul îţi pare scăzut. Dar ţi-am mai spus: chiar dacă nu vezi accesările respective, nu înseamnă că nu sînt şi alţii care au luat la cunoştinţă ce ai scris. Dacă vor răspunde cîndva sau nu, asta ne întoarce la afinităţi, timp, inspiraţie ş.a.m.d.

                  Nu uita: eu uit. :smile: Nu cred că sînt singurul. Oricît de drag mi-ar fi un blogger, se întîmplă să uit de el o perioadă, dacă am altceva important de făcut şi dacă nu dă semne de viaţă. Cum am păţit cu Loredana, care dezactivase din greşeală cîteva plugin-uri şi nu mai primeam notificări, iar eu credeam că şi-a luat o perioadă de “vacanţă” cînd de fapt scrisese vreo 5-6 articole între timp. Cînd mi-am adus aminte şi am dat pe-acolo, mai să cad jos. Odată ce a reactivat Jetpack, notificările au revenit cu promptitudine şi hop şi eu cu bătăile mele de cîmpi. :lol:

                  Că tot vorbeai mai jos cu tizu’: decît să se strice ţuiculiţa aia, nu mai bine mi-o trimiţi mie? Că nu fac nazuri deloc la aşa ceva, parol! :tongue: :lol:

                  Sara bună în continuare! :cool:

  8. Eu asociez viata la tara cu munca pe camp :lol: Mi-am petrecut toate verile in copilarie la bunici la tara si am muncit de mi-au sarit capacele :tongue: Acum ma duc in vizita, dar nu stau niciodata mult, maxim o noapte. De obicei ne jucam board games, in lipsa internetului chiar avem timp.

    Cat despre ce am mai facut, in acelasi spirit, am muncit. Am muncit, am venit acasa, am muncit, am dormit, cam asa s-a derulat viata mea in ultima vreme. La sport nu ma uit, nu-mi place niciunul. Doar visul la Mallorca ma mai tine acum :whistle: Mai este aproape o luna.

    1. Oh, Anda draga, pai daca as sti si eu ca se apropie plecarea spre Spania as fi revigorata instant doar la acest gand. Asa ca te inteleg perfect. Sa faci multe poze! :lol: :happy: :w00t: :wub:

  9. mie imi place viata la tara chiar daca si eu acolo n-am semnal la telefon si nici internet.
    mereu imi gasesc ceva de facut, si daca n-am chef de nimic lenevesc si dorm, intotdeauna am dormit bine acolo, altul e aerul, aproape padurea.
    ca sa nu mai vorbesc de bunatatile din gradina, toate sunt delicioase :) ma rog sa traiasca ai mei si sa fie sanatosi sa ne poata rasfata in continuare :)
    ai vazut ce mult ne-am obisnuit cu tehnologia si ce dependenti suntem de ea? parca nu avem o mana fara internet sau telefon.sentimentul asta il am eu dupa zile fara net :P

    1. Da, Lilly, ai mare dreptate, stii care e partea cea mai frumoasa, nu stiu daca ti-am spus, parca da, avem chiar langa casa un delusor despre care se spune ca ar avea cel mai ozonat aer din tara. Culmea ca am fost acolo sa fotografiez si am simtit diferenta… Bine, sunt convinsa ca avem mai multe dealuri de felul asta prin tara. :biggrin: :happy:
      La noi nu se copsesera bunatatile, iar capsunile erau cam apoase, in fine, nici nu punem prea multe ca nu locuim acolo permanent. :ermm:
      Era mai usor daca aveam net si laptop, statea pe fb, pe blog si nu ma plictiseam. :cool: :cheerful: Asa… :ermm: :angry:

  10. Nice.. dar… cine a pregatit cafeua, micul dejun, pranzul???
    stii… cred ca mi-ar place o vacanta la tara… dar nu un sezonul lucrarilor la strada… si cu conditia ca sa ma dus… mai ales daca nu trebuie sa-mi plepar singur mancarea si sa nu cumva sa trebuiasca sa prasesc sau sa fac alte lucrari la pamant…
    oricum… nu as renunta tentatiei sa ma catar prin ciresi… (visinii nu imi plac…) sau alti pomi fructiferi… si sa culeg capsuni… evidnet doar cat sa mananc eu… nu ca sa duc la piata…
    mereu am conisderat ca munca pamantului este cea mai istovitoare… si cea mai putin platita… deci… in asa conditii mereu ma ocolito cat mai pe departe…
    imi amintesc… si imi place poezia lui toparceanu… viata la tera…foarte mutl adevar a pus in versurile alea…
    sa ai duminica frumoasa… oraseneasca… si saptamana sa fie si mai mult decat frumoasa…

    1. Sunt complet de acord cu viata la tara imaginata de tine, Ovi. :happy: Nu m-am dus sa gatesc si nici sa muncesc la camp. :blush: :angel: De fapt nu avem nimic plantat pentru ca nu stam acolo decat temporar. Nici animalute nu avem. Deci nu, nu avem recolta si nu vindem nimic la piata. :lol: :biggrin: :devil:
      Dar de muncitori si utilaje nu scap oriunde as merge. Asta e blestemul meu. :lol: :sick: :angry:
      Multumesc asemenea, o saptamana perfecta si tie! :cool:

  11. Eu la Tauti sunt in vacanta, nu-mi mai treuie alta :-)

    Desigur ca ma uit la CM, dar cu din ce in ce mai multa neplacere. Anglia si Italia au fost eliminate, iar pe brazilieni ii imping de la spate ba arbitrii, ba adversarii….

    Siiiii…daca esti la tara….tuica….tuica unde e?

    1. La tenis nu te uiti, Dragos? Nu te pasioneaza? Macar de dragul Simonei, care este fenomenala. :happy: :cool: :w00t:
      Avem si tuiculita, dar ea nu se numara printre preferatele mele. :biggrin: :lol: :sick:

  12. stii cantecul…locuinta mea de vaaraaa…eee…la taraaaa….acoloera sa mor :)))
    mai, sa stii ca mie imi place tare mult zona, este una din preferatele mele si ma opresc in Bran in fiecare an,oriunde as merge!

        1. :biggrin: Merci, Dragos, chiar n-o stiam.
          Referitor la explicatia de mai sus, da, asta e cazul tau. Si sunt sigura ca te confrunti cu aceste aspecte, chiar te cred. :lol: :biggrin:
          Pe de alta parte imi dau seama ca eu sunt foarte diferita de ceilalti. Eu nu uit de nimeni. Si nici nu am nevoie de notificari pentru a-mi aduce aminte de oameni. E adevarat ca vizitez extrem de putine bloguri, sunt intr-o perioada in care nu am timp de blogging. Deloc. Deh, asa e la mine o parte din vara, apoi revin in forta. :happy:

          1. Cu plăcere! :smile:

            Da, sîntem diferiţi ca indivizi, ca mijloace, ca preferinţe, ca… multe. Sînt foarte mulţi factori – atît fizici cît şi psihici – care concură la fiecare dintre acţiunile noastre zilnice. De aceea nu putem fi rigizi în judecata noastră faţă de acţiunile altuia, nu putem aplica un şablon unic şi definitiv. Ca să fim o societate bună, mai şi greşim, mai şi iertăm. :cool:

            Se impune o precizare: nu e vorba de a uita efectiv de oameni, ci doar de un timp şi un loc în care ne intersectăm cu ei. Poate că nu trecem pe acolo mult timp, dar asta nu înseamnă că nu ne gîndim la ei, că nu aflăm din alte surse ce mai fac, cum se simt etc. Uneori sîntem nevoiţi să facem alegeri care nu ne convin – se numesc ‘compromisuri’. Nu toţi le acceptăm cu aceeaşi detaşare, nu toţi facem alegerile corecte de fiecare dată. Toleranţă? Da, cred c-ar fi cuvîntul potrivit. :smile:

  13. Holaaa!

    Ma bucur mult ca ai ajuns la Bran si ca s-a oprit ploaia pentru cateva ore ca sa te bucuri de momentul mult asteptat :cheerful: Am vazut pozele de pe facebook, acum asteptam povestile si emotiile :biggrin: E frumos tot ce apare in poze, de la mancare si bautura, la cladire si unghiile tale :cool:
    Eu tocmai m-am bucurat de un teambuilding la Curtea de Arges cu ingrijire de puieti, jocuri, plimbari l Vidraru si Poenari si meciuri de fotbal de la CM. Mai am saptamana asta apoi restul lunii is liber. Si am Wimbledon, CM, apoi turul ciclist al Frantei. Si carti :cool:

    1. Buna, Marin, bine ai revenit din excursie, am observat ca esti plecat, nu te-am vazut trei zile pe fb sau mess. :lol: Apropos de Vidraru, visez demult sa ajung la Transfagarasan, dar dupa ce am fost pe serpentinele din Culoarul Rucar-Bran, a inceput sa-mi fie teama. Si drumul cred ca e si mai periculos pe Transalpina, un alt vis de-al meu. :whistle: Nu stiu, in acest moment a inceput sa-mi fie frica sa mai merg pe soselele din Romania. :cwy: Uf. :silly:
      Da, e plina vara asta de evenimente sportive. Tocmai am citit ca ne vom duela iar cu Rapidul… :ermm: :dizzy: :angry:

      Da, da, acum ma pun sa scriu un articol despre Castel. Oarecum. Sper sa-l termin in acest cincinal. Articolul destinat vizitei la Castel mai trebuie sa astepte putin ca am o problema spinoasa de dezbatut cu voi. :w00t:

      1. Hola!

        Astept, cand m-ai citit pe mine ca as fi grabit? :biggrin: Ei, as…o rezolvam noi in 10 secunde :cool:
        Duel cu cine? Nu ne-am duelat vreodata cu o asemenea echipa. Doar i-am invatat si antrenat sa fie oleaca mai buni :biggrin:
        Daaa, am impartit munca si distractia. Eu zic ca daca esti cu un sofer in care ai incredere, orice drum e frumos si deloc periculos. Sa nu iti fie frica :smile:

        1. :biggrin: Hehe(reactie la ce ai scris despre Rapiduletul).

          Tu cam le imparti de obicei…vad. :lol: :dizzy: La mine cand e munca e munca, cand e distractie, e distractie. :ermm:

          In soferul meu am incredere, in nebunii care circula pe soselele patriei nu. :angry: :sick: :cwy: :wassat:

  14. Foarte frumoase pozele, ca de obicei de altfel. :)

    Tare mi-as dori sa evadez si eu din oras, sa merg un weekend undeva. Insa mi-am propus sa economisesc bani, pentru o vacanta la mare cat mai frumoasa. In functie de cat economisesc, eu si partenerul de vacanta, alegem destinatia. Asa ca am avut cheltuieli si inca am…impozite, nunti, facturi, aniversari. Sa vad din iulie incolo cat reusesc sa pun deoparte.

    Deci cam asta am facut in ultima perioada. Am incercat sa economisesc cat mai mult, deocamdata ca sa-mi pot permite acele cheltuieli mentionate. Si da, am urmarit turneul de la wimbledon, dar nu pe tv, ci pe hartie, adica am tot citit articole.

    1. Merci mult, Mihaela. :heart: Chiar sunt curioasa ce destinatie exotica alegi de data asta. :happy:

      Eu consider ca poti economisi pentru vacanta doar daca ai din ce. Adica daca ai un salariu consistent. Daca abia iti ajunge(salariul) sa platesti mancarea si facturile, asa cum e cazul meu, din ce sa economisesti? :dizzy: :ermm: :cwy: Problema e ca pana si pentru un salariul asta de mizerie te zbati in Romania. :angry: :sick:

      1. Eh, este o destinatie frumoasa, insa nu stiu cat ne tin buzunarele. :) Ne-am trezit cam tarziu, fara economii. Si cum noi suntem si mofturosi, adica vrem cazare ok, sa arate decent camera, sa ne simtim bine si in hotel, ne cam costa…
        Anyway, daca nu reusim, asta e, mergem in Bulgaria. :) Mai sunt si acolo cateva statiuni pe care nu le-am vazut.

        1. Da, stiu pretentiile tale. :biggrin: Pana la urma mi se pare normal sa vrei sa fii tratat regeste dupa un an de munca asidua. :biggrin: Asa ca sper sa reusiti sa va indepliniti visul.
          Am inteles ca e nice si in Turcia… :dizzy: :ermm:

          1. E foarte frumos in Turcia, da e cam scump. :) Adica din cate am vazut eu preturile sunt cam asa (de la ieftin la scump): Romania-Bulgaria-Grecia si de-abia apoi Turcia, Spania, Malta si alte minuni.

            1. A fost o prietena la 4 stele cu 60 de euro acum in iunie. Doar micul dejun si cu autocarul… Ce vreau sa spun e ca se gasesc si oferte bune. Totul e sa fii pe faza si sa profiti de ele.
              Totusi, nu se compara Bulgaria, Turcia si Grecia cu Spania sau Croatia de ex. Cele din urma sunt deja exotice pe langa primele. :biggrin:

  15. Mie imi place viata la tara. Acum cateva weekenduri am fost cu prietenii si ne-am simtit super bine. Pentru vara asta nu am nici un plan concret sa evadez din Cluj (poate se va concretiza ceva prin Oradea si la munte) dar nu depinde de mine. In schimb economisesc pt vacanta din toamna care inca nu stiu undeva va fi, dar oricum, la caldura. :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *