Nu cu mult timp în urmă, Centurion îmi transmitea de ziua mea o frumoasă și sinceră urare, în care aducea vorba, printre altele, și de împlinirea celor mai îndrăznețe aspirații.
Țin minte că, în adolescență, obișnuiam să-i întreb pe cei din jurul meu (părinți, bunici, rude în general) cu ocazia aceluiași moment aniversar, ce își doresc cel mai mult, ce vis grandios au și vor să-l realizeze, și rămâneam mută de uimire și chiar dezamăgire când primeam același răspuns de fiecare dată, pe care în ruptul capului nu-l puteam înțelege. Cum e posibil ca oamenii ăștia să nu-şi dorească nimic altceva decât sănătate? Ei bine da, se poate, căci acesta este și singurul meu țel pentru 2014. Și tocmai de aici mi se trage supărarea.
Viața mea este la fel de cenușie precum vremea mohorâta de ianuarie. Azi, în drum spre hipermarket, mă gândeam ce-mi lipsește pentru a ieși din starea de amorțeală, de apatie totală care a pus stăpânire pe întreagă mea ființă și mă face atât de nefericită.
Am realizat, în cele din urmă, că am pierdut bucuria de a trăi. Actualmente, sunt un om fără dorințe, fără aspirații, fără visuri. Știu că este o afirmație dură, dar o să va explic îndată cum se poate ieși din criză. Căci mai toate problemele au și o rezolvare, nu? Și trebuie să vă mărturisesc că, deși toată lumea s-a pus de acord că fericirea vine din interior, eu nu am aflat-o încă. Poate nu sunt suficient de înțeleaptă sau de împlinită, dar încă am nevoie de lucruri din exterior care să mă entuziasmeze, care să-mi coloreze existența, care să-mi păstreze intactă speranța și pofta de viață.
Am nevoie de un motiv pentru care să aștept ziua de mâine cu înfrigurare, să-mi provoace senzații unice, intense, puternice. Vreau ceva nou, vreau altceva, dar încă nu am descoperit exact ce.
În 2011 a fost summerday, trecerea pe domeniu, o nouă căsuță virtuală cu toată înflăcărarea generată de schimbarea majoră ce avusese loc.
În 2012 a fost excursia în Croația şi Muntenegru. Tot anul mi-am făcut planuri, am visat la turcoazul Cascadelor Plitvice, am tresărit de încantare la gândul plimbărilor romantice pe străduțele înguste ale Dubrovnikului și am așteptat cu sufletul la gură luna septembrie să plec în marea aventură.
În 2013 a venit rândul DSLR-ului să mă scoată din impas. Fie că așteptam venirea primăverii pentru a fotografia puritatea şi gingaşia naturii înverzite, fie că pândeam apariția pictorului favorit, toamna, am găsit mereu ceva care să-mi provoace imaginația și să mă facă să vibrez.
Doar 2014 nu anunță nimic nou sub soare. Mă rog, momentan sub ceaţa deasă ce îmi învăluie orașul și chiar viața.
Punct și de la capăt. Lâncezeala și monotonia mă deprimă crunt. O viață fără culoare, fără iubire și pasiune, fără călătorii, hobby-uri și satisfacții, fara ţeluri măreţe si determinare, fără suspans şi mister, e un surogat. Culorile sunt ca niște stele pe bolta cerească, uneori ne luminează existența cu focul lor arzător, alteori strălucesc intermitent cât să nu ne pierdem de tot speranța. Dar ce ne facem, însă, când ele apun pentru totdeauna?
Care sunt lucrurile care dau culoare vieții voastre? Sclipesc ele continuu sau cu intermitență?
sursa foto
Iesirile cu prietenele sau cu Kari imi coloreaza fiecare dupa-masa in care ne vedem.
Vacantele ma tin in priza si apoi amintirile imi alina zilele monotone, plictisitoare
Un film bun sau o carte buna ma poate anima pe moment calatorind alaturi de protagonisti
Pai tu si calatoresti des, ajungi aproape lunar intr-un loc nou, frumos, spectaculos despre care apoi ne povestesti si noua, alt lucru emotionant. Eu am realizat ca anul acesta nu am nici cea mai mica sansa de a pleca undeva…si asta ma intristeaza nespus.
Eu sunt de acord cu cel care spunea ca viata noastra este colorata intr-o singura culoare. Cea a dragostei. Dragostea pentru ceva sau cineva. Pentru viata, frumos, pentru cei din jur.
Familia. Mai ales acum… ca au atata nevoie de mine. Mai ales ca au atatea boli grave. Mai ales ca ii simt in deriva fara mine. Din pacate anul asta se anunta unul crunt, cu lupte pro-viata corp la corp, n-am sanse sa ma plictisesc.
Multa sanatate tie si familie tale, Mixy.
Da, e si asta o forma de a iesi din rutina. Doar ca destul de dureroasa… Esti o persoana puternica si asta e foarte important. :wink:
Când ai postat măi, că acum 15 minute mă uitasem și nu era nimic nou :)) Ești genul care se plictisește repede de anumite lucruri? Nu știu ce să zic, eu cred că frumusețea vieții o găsești în diverse lucruri. E greu să zici că există un secret al fericirii.
Buna, Creve, uite am postat acum cateva minute dupa 3 ore de munca la acest articolas…colorat. :silly: Cel mai mult mi-a luat, ca de obicei, sa aleg cea mai sugestiva fotografie:doua ore.
:ninja: :dizzy: :ermm:
:dizzy:
Nici articolul nu a fost usor de scris din cauza invalmaselii de idei si ganduri(mai triste sau mai vesele).
Da, la un moment dat ma plictisesc de lucruri. Nu si de oameni. Aici e mai complicat si nu pot sa intru in detalii. De lucruri ma plictisesc dupa un timp, de pilda de DSLR-ul meu cu obiectivul de kit dupa un an. M-ar entuziasma unul nou dar nu am bani.
Unii zic ca fericirea e in interiorul nostru, ca fericirea e drumul sau ca ea consta in lucruri marunte. Se pare ca toata lumea a gasit-o. Cel putin definitia.
Eu nu sunt nici ăla care să râd la orice pas, dar nici supărat nu sunt :)) Păi ai putea să îți achiziționezi diferite obiective care mai de care mai interesante, cu care să obții poze și mai faine. M-am gândit eu că de oameni nu te plictisești, dar de unele lucruri și locuri chiar, mă plictisesc și eu, din motivul ăsta te-am întrebat dacă și la tine e la fel :))
Ceva îmi spune că mi-ar face plăcere să te ascult să văd ce gânduri vesele și triste se ascund în tine :P
Daca as avea bani mi-as achizitiona, dar sunt atat de scumpe… Si nici daca ar fi ieftine tot nu mi-as permite. Situatia e complicata, citeste comentul Ellei si vei intelege perfect care e problema.
Si nici eu nu plang non stop. Doar inside. :sick:
:biggrin: Inca un articol pe aceeasi tema? :tongue: :silly:
Am înțeles :tongue: Cum spuneai în articol e musai să găsești altceva care să fie nou. Poate să începi să colecționezi ceva anume? :D Bineînțeles să fie ceva să nu fie costisitor. Știu că eu în trecut începusem să strâng capace de la sticlele de bere sau suc. Mă refer la alea de tablă. Strânsesem peste 80 numai de la bere, dar nu știu ce s-a întâmplat cu ele. După ce m-am mutat nu le-am mai găsit :D
Poți să faci articole de genul până când ai golit tot paharul :P
Da, e musai. Nu stiu ce va fi, dar daca se va intampla va voi povesti aici pe blog cu siguranta. :biggrin: :cheerful:
:tongue:
Oare pot? :biggrin:
Poți, poți :D
Pot, dar nu vreau. :silly:
:devil: Ce rost are? :biggrin: In plus cred ca nu am fost pe deplin inteleasa. :ermm: :unsure:
Cartile sunt cele care dau cea mai multa culoare vietii mele. Doar cu ajutorul lor pot creste si pot invata fara sa simt asta ca pe o obligatie. Prin citit mi-am descoperit anumite pasiuni si am ajuns sa-mi fac un hobby din ele. Ele ma scot din impas, cand am o saptamana mai cenusie, ele ma sfatuiesc, ele ma fac sa imi doresc sa ajung in anumite locuri, sa calatoresc, sa simt ceva nou, sa traiesc o alta viata. Pe mine cartile m-au vindecat de suparare, lacrimi, certuri…
Dar si eu am nevoie de provocari ca sa pot merge mai departe. De cand invat limba olandeza, am momente in care nu vreau decat sa fug, sa nu mai aud de limba asta, dar imi trece dupa ce vad cate satisfactii imi aduce si cate o sa-mi mai aduca. Inca putin si-o sa am parte de provocarea vietii mele (suna putin sau banal, dar eu imi doresc enorm acest lucru) si anume, sa fiu studenta. Nu mai pot de nerabdare sa cunosc oameni noi, sa invat, sa simt ca fac pasi importanti pentru a ajunge unde imi doresc. Vreau sa ma bucur de studiul in strainatate, de stagiile de practica, de oportunitatea de a studia in erasmus si multe altele. O sa fie o noua provocare si datorita faptului ca m-am hotarat sa studiez intr-un alt oras, nu departe, la 20 de minute distanta, dar pentru mine tot ceva nou ramane si ma roade curiozitatea sa vad cum o sa ma descurc acolo.
Uite, eu am o cartulie si un jurnal de zi cu zi. in primul notez un singur lucru pentru care sunt recunoscatoare pentru ziua de azi, iar in celalalt scriu cateva bucurii din ziua respectiva. Desi n-am crezut initial ca o sa ma ajute cu ceva, ajuta! Ma face sa fiu constienta de lumea in care traiesc, de posibilitatile pe care le am si sa fiu recunoscatoare pentru orice lucru marunt trait, caci nu stim niciodata cand n-o sa mai simtim asta. Viata e un dar, Nice, un mare dar. Nu te mai adanci in zilele cenusii, ci incearca sa te redescoperi.
Da, cam asta e ideea, sa ma redescopar! Sa ma reinventez. Dar nu prea stiu exact cum, iar dilema asta ma oboseste deja. Ma gandesc, ma framant de prea mult timp, cum o dau tot nu ajung la niciun rezultat. Nu stiu exact ce vreau, ce m-ar face fericita in momentul de fata si in viitor. Mi-e teama ca nu mai exista nimic. Mi-e teama de stagnare si chiar regres. Tu esti la varsta provocarilor. Ele iti dau energie si iti aduc emotie si speranta. Ai pentru ce lupta. Eu nu…
Desigur, m-ar entuziasma nespus o calatorie intr-o tara pe gustul meu. Doar ca e un deziderat imposibil de atins. Da, cam asta imi doresc nespus, sa calatoresc cu aparatul foto(care musai sa aiba alte obiective mai performante decat actualul). :biggrin: :cwy: :dizzy: :ermm:
Stiu ca e usor de zis si greu de facut, dar incearca sa te bucuri de lucrurile marunte si gaseste placere in ele, fara sa astepti mari realizari, care poate nu vor veni niciodata. Un film bun, o carte interesanta, iesiri cu prieteni, cu partenerul, cu familia, iesiri prin apropiere, daca sunt posibile, toate astea pot aduce un sambure de fericire. Acum vine primavara si-ti vei scoate aparatul foto la plimbare :wink:!
Mult optimism Nice!
Era bine daca aveam unde merge cu aparatul foto. Dar sa ajung tot la Gradina Botanica? Parca nu mai are farmec. In rest treburile sunt destul de complicate in dragoste(sa zic asa). Un film bun da, ma destinde pentru 2 ore si apoi?
:cheerful:
Poate sunt eu prea pretentioasa, Larisa. Poate e pentru ca vreau multe, vreau totul. Daca nu-l am nu pot fi fericita. E complicat rau.
Oricum merci de incurajare.
Stii, suna trist, dar fara posibilitati finaciare nu prea putem sa mergem inainte. Am mai spus-o si alte dati, traim in perioada in care pana si sanatatea (pana la un anumit punct) o putem cumpara cu bani. Stiu…suna…aiurea rau, dar asa e.
Am avut si eu anul trecut o perioada in care orice as fi vrut sa fac, ma loveam de imposibilitate. De calatorit, cam greu fara bani. Bucurii pentru cei dragi…la fel. Cartile de exemplu, nu-s chiar asa de ieftine. Lista-i lunga…
Uneori realitatea e asa de cruda incat parca nu mai vedem luminita de la capat de tunel.
Dar..cred ca trebuie sa vedem cumva partea plina a paharului. Sa apreciem ce avem: oameni frumosi langa noi, puterea de a lupta, simtul umorului :-) pantofii din dulap :-) un blog fain, un telefon de la cineva drag. Ceva-ceva trebuie sa ne ridice si sa ne dea puterea sa visam. Sa iesim din zona gri si sa desenam iar curcubebe!! Trebuie :-)
Eu sunt atat de prinsa cu cautarea stabilitatii, incat…nici nu mai am puterea sa visez. Am zis ca le iau pe toate, asa cum vin. Pas cu pas. Ca n-am incotro :-)
Ai pus punctul pe i, Ella, cam asta e problema mea, stiu ca suna destul de ciudat pentru cei care sustin cu vehementa ca fericirea sta in lucrurile mici(o raza de soare, o prajitura si o ceasca de ceai) si se afla in interior. Eu nu pot sa mint aici pe blog ca aceste lucruri imi sunt de ajuns. Stiu, le sunt altora, dar eu vreau mai mult decat atat. Da, vreau sa calatoresc, jobul meu imi cere imperios asta, nu e doar placere ci si necesitate. Doar ca ma lovesc de lipsa timpului si mai ales a banilor.
Desigur ca apreciez lucrurile bune din viata mea…cate mai sunt.
Te inteleg perfect, Nice!
Nici eu nu-i inteleg pe cei care spun ca fericirea sta in lucrurile marunte. De exemplu, cand banca urmeaza sa-ti ia casa ca n-ai platit ratele si stii c-o sa ajungi in strada, cum poti tu sa vezi fericirea? Sau cand n-ai ce sa le pui copiilor pe masa? Ma tem ca cei care sustin ca fericirea sta DOAR in lucrurile marunte, nu prea au habar ce-s alea probleme adevarate. Iar cand iti lipsesc lucruri esentiale, numai sa observi fericirea nu-ti mai arde…
Ella, poate e si vina mea ca am fost cam confuza. Oamenii nu au cum sa stie exact situatia mea, desi eu sunt constienta ca unii se multumesc cu putin… :dizzy:
:sick: :alien: :tongue:
Poate unde visez si eu la cai verzi pe pereti…
Si eu consider la fel ca si tine, ca cei care cred ca fericirea sta in lucruri marunte nu au habar de problemele adevarate ale vietii. :cwy: :ermm:
poate ca va parea ciudat… dar una din dorintele pe care mi le-am implinit… este sa imi revad parinti cu ochii stralucind de fericirea revederii… si dorinta asta o voi implini iarasi candva in primavara…
pentru mine… se pare ca cele mai de pret dorinte… au fost si sunt legate de cei apropiati mie… de cei dragi…
inca sunt naiv sa cred… ca fericrea personala este… sau… consta in a face pe celalat sa zambeasca… poate ca doar pentru mine este valabila asa naivitate… sau dipotriva… nu este deloc o naivitate…
si daca e sa revenim la ceva ce imi doresc… da… imi doresc sanatate… ca-i mai buna decat toate…
da… fericirea vine din interior… sunt unul din cei ce sustin aceasta… poti avea o mutime de bogatii… daca interiorul este sarac.. nu vei fi fericit…
doresc sa iti gasesti un punct, in jurul caruia sa graviteze activitatea ta din anul asta… si mai ales… sa iti ofere motive de fercire adevarata…
Ovi, ca si Creve eu nu cred in reteta universala a fericirii. Stiu ca pe bloguri lumea sustine ca ea vine din interior, eu am puterea sa sustin ca vreau mai mult decat se afla acolo. Poate ai dreptate si acolo e prea putin. Poate de asta am nevoie si de alt gen de fericire.
Multumesc de gandul bun, poate il voi afla…desi eu m-am nascut nemultumita.
nici eu nu cred intr-o reteta universabila… ci fiecare cu reteta proprie… dar ea porneste… sau are intre ingrediente… propriul interior…
stiu… nu trebuie sa fii de acord cu mine… dar eu asa cred… adica.. nu cred… sunt convins…
Interiorul depinde intotdeauna de exterior, Ovi. Si invers. My opinion. :biggrin:
de acord cu tine… depinde… dar interiorul determina… este predominant… ( si in proverbul romanesc este evidentiat… prin… “omul sfinteste locul”… eu inteleg… ca indiferent cum este exteriorul, interiorul poate aduce sfintirea… adica … schimbarea lui)
evident… este doar opinia mea… si atat…
Culoare vieţii dau fiecăruia dintre noi lucruri diverse: urmărirea unor filme, lectura, fotografia, muzica, dragostea, joaca, plimbările, drumeţiile, pictura, sportul, shopping-ul, gastronomia etc., etc. Numai să vrei şi e greu să nu dai de ceva care să-ţi facă viaţa mai frumoasă. Nu ştiu dacă e bine să creionezi nişte scopuri de atins, nişte ţinte. Pentru unii asta poate deveni obsesie şi eventuala neîmplinire ar fi îngrozitoare. Poate ar fi mai bine să te surprinzi pe tine însăţi, nepropunându-ţi nimic special, dar satisfăcându-ţi mici capricii.
Oh, @J, mici capricii imi tot satisfac, problema e ca sunt prea mici in comparatie cu ceea ce m-ar face cu adevarat fericita. Am nevoie sa simt diferit, sa simt intens cu toata fiinta, am nevoie de emotie, entuziasm, bucurie maxima. :biggrin: Sa simt ca traiesc cu adevarat.
Aha, vrei adrenalină. Sari cu coarda elastică (mai la vară), după care mulţumeşte-i lui Dumnezeu că ai scăpat cu viaţă. Nu te sfătuiesc să te urci într-un carusel, fiindcă n-am încredere în cele din România. Sau sari cu paraşuta. Te va însoţi un instructor. După aceea, repetă procedura de mai sus, la fel, dacă scapi cu viaţă. :) Mie mi-ar sări inima din piept…
:biggrin: Astea sunt deja senzatii extreme, nici sa cad dintr-o extrema in alta nu mi-am propus.
Astea sunt lucrurile pe care nu le-as face niciodata… :sick:
Uite, eu chiar îmi doresc numai să fiu sănătoasă. Restul lucrurilor le iau cum vin și mă străduiesc să le trec cum pot eu mai bine. Iar bucurii găsesc în fiecare zi. Mai mici sau mai mari. Un film, o carte, proiectul pe care tocmai l-am lansat pe blog, o cană de cafea, o tabletă de ciocolată. Nu doar lucrurile nemaipomenite și nemaiauzite ne țin în priză. Deși, uneori pe neașteptate, se insinuează și ele în viața noastră.
Stiu, Sonia, pe cele mici le am si eu mai mereu in jur, dar uneori, cel putin pentru mine, in anumite perioade ale vietii nu sunt suficiente. Monotonia, rutina ma ucid lent, dar sigur. Eu am nevoie de stralucire intensa, de sentimente puternice, de ceva deosebit. Ceva mai mult decat o ciocolata sau o cafeluta.
Dacă n-ar fi LED-urile de la tastaturi, monitoare şi afişaje de ceasuri, la mine ar fi întuneric beznă. Şi nu spun asta numai la propriu… :cwy:
Rămîne oricînd speranţa unei surprize plăcute, iar o dorinţă sinceră şi intensă trimisă în gînd Conştiinţei Universale s-ar putea împlini mai curînd decît crezi.
Pe principiul ai grija ce-ti doresti ca ar putea sa se indeplineasca. Deocamdata sunt asaltata de treaba la serviciu. Asta mi-a trimis Universul ca sa ma scape de monotonie, griji, suparari, solicitare maxima care imi adanceste depresia pentru ca sunt niste impuneri aiurite care ma costa timp si bani(culmea). Pe care nu le fac de drag, nici vorba.
Dragos, imi pare rau…chiar nu stiu ce sa zic referitor la prima ta afirmatie. :cwy: :ermm:
Uneori e mai greu să decodăm intenţiile Universului în ceea ce ne priveşte. Poate că nu “vedem” pe moment, sau poate (in)conştient nu vrem să acceptăm lecţia ce ne este predată. Înclinaţia înnăscută spre pesimism sau optimism ne trasează drumul printre jaloanele vieţii.
O să treacă şi perioada asta grea de la serviciu, iar de pe urma ei vei rămîne cu o experienţă utilă pe viitor. Ştiu că e neplăcut şi ştiu că dacă aş fi în locul tău ar ieşi probabil cu cotcodăceli şi pene smulse :devil: dar noi cei mulţi nu avem puterea de a schimba lucrurile în bine fiindcă democraţia e un cuvînt şi atît, demonetizat pînă la derizoriu şi cu absolut nici un fel de ecou în realitatea înconjurătoare. Aşa că mergem înainte cu capul plecat, pe care nici sabia nu-l taie dar nici soarele nu-l vede. Şi sperăm în disperare.
Al naibii optimism, unde s-o fi ascuns că am strigat după el da-i arde de joacă!? :tongue: Las’ că pun io mîna pe el, să vezi scatoalce ce-i trag!
Hai, capu’ sus, privirea înainte, pieptu’ înafară şi… mama ei de viaţă, îi dăm noi de cap! :devil:
:biggrin: Dragos, esti foarte dibaci in manuirea slovelor, problema e ca azi am avut o cearta cumplita cu o colega si sunt si mai suparata decat in momentul cand am scris articolul.
Observ ca noi, oamenii, suntem din ce in ce mai intoleranti, recalcitranti, avem nevoie doar de o scanteie ca sa izbucnim. Sunt extrem de dezamagita si cu greu pot iesi din starea asta aiurea prin care trec. Parca s-au adunat toate acum la inceput de an. Greu, tare greu…
Cum bine ziceam pe zilele trecute nu stiu ce m-as face fara voi.
Eu incerc sa fiu optimista insa se tot intampla cate ceva care ma doboara. Da, sper sa treaca, cand nu stiu, tare mi-e teama ca nu prea curand. :ermm: :dizzy: :cwy: :sick:
Pur şi simplu nu mai da importanţă celor rele! O ceartă izbucneşte dintr-o neînţelegere care ar trebui lămurită, nu exacerbată. Sinceritatea ar trebui să prevaleze şi să fie folosită întotdeauna în scop constructiv, nu distructiv.
Am vizionat de curînd “The invention of lying”, un film de acum vreo 3-4 ani, în care societatea fantezistă de atunci nu cunoştea minciuna şi nouă celor dinafară ne părea ciudat, hilar ori grotesc, pînă în momentul în care cineva a îndrăznit să facă o afirmaţie falsă care aparent a dezamorsat o situaţie tensionată. Dar în timp n-a fost OK. Aşa că, chiar dacă adevărul aparent doare, e mai bun decît minciuna şi parşivitatea.
Eh, societatea noastră n-are nici cea mai mică intenţie să revină la adevăr şi corectitudine. Don Quijote şi morile de vînt. Cel mai înţelept cedează, chiar dacă suferă pentru nedreptatea ce şi-o asumă. S-o întoarce ea roata aceea, odată şi-odată!
Pînă atunci, ţi-am zis care-i cea mai scurtă şi eficientă rugăciune: “fuck it!” 
(courtesy of Sir Anthony Hopkins in ‘360’)
Dragos, tu chiar te pricepi!
:biggrin: 
Chiar asa a fost, totul a pornit de la o neintelegere, eu am incercat sa lamuresc situatia, dar tanti in cauza era prea intepata si prea bosumflata ca sa mai asculte si sa inteleaga. Practic m-a acuzat de ce o acuzasem eu initial. 
De fapt ea e mereu ursuza si cred ca nici nu a vrut sa inteleaga. Nu stiu daca ai observat, dar e o moda acum sa inteleaga fiecare ce are chef, nu ce a vrut sa transmita interlocutorul. E haos, ce sa mai! :alien:
Eh, da, intelept graiesti, dar nu ne e mereu la indemana sa cedam cand stim ca avem dreptate sau ca cel putin nu am gresit cu nimic. :ermm: :dizzy:
Da, ştiu cum e. Dar mi-am format obiceiul de a nu încerca să contrez pe loc, în “flăcările” momentului, decît dacă am intenţia fermă de a pune definitiv punct relaţiei cu persoana respectivă. În rest, pun problema pe lista de to do şi servesc explicaţia corectă şi detaliată la rece, la momentul potrivit. Ceea ce am şi făcut de curînd.
În felul ăsta îţi linişteşti un pic sinele şi poţi trece mai departe la alte probleme de pe ordinea de zi, fără să-ţi crească tensiunea.
Din punctul meu de vedere, problemele apar din cauza unui crescînd orgoliu care-l face pe fiecare – în momentul în care nu a înţeles ceva şi mai ales nu cunoaşte suficient persoana – să presupună în loc să “se înjosească” întrebînd, cerînd detalii. Iar dacă asta merge în lanţ ierarhic, devine un “telefonul fără fir” cu consecinţe imprevizibile.
Da’ ce, n-om avea acu’ pretenţia să trăim într-o lume perfectă! :angel: :biggrin:
Procedezi corect, in opinia mea, Dragos. Insa un lucru ai omis din vedere, e în zadar sa vorbesti celui care nu vrea sa te asculte…
In plus pe unii trebuie sa-i pui rapid la punct ca altfel te iau de fraier.
Oricum de cele mai multe ori certurile pornesc de la neintelegeri si se continua din anumite cauze pe care nu as vrea sa le pomenesc pe blog. :dizzy: Dincolo de impulsivitate.
Aşa-i, să nu scormonim grămăjoara de bine ce-a prins crustă. :biggrin:
Cred totuşi că în orice situaţie e bine cel puţin să-ţi expui punctul de vedere, pur şi simplu, fie că eşti ascultat sau nu. Aşa vei avea conştiinţa liniştită: “Eu ţi-am spus – nu-i vina mea că nu m-ai ascultat”.
Acu’ hai să ne prefacem că-i weekend şi-avem altele mai bune de făcut. Oops, chiar e weekend! :w00t: Enjoy it!
Chiar e weekend, Dragos, neata! Si am un chef nebun sa merg in parc la fotografiat. Oare ma incumet?
:ermm: :dizzy: :biggrin:
Weekend frumos iti doresc! :happy:
Presimt că vom afla curînd.
La mine viscoleşte şi e destul de rece, iar după cum am văzut la Anca aseară şi la voi e cam la fel. Ai grijă cu sacrificiul de sine în favoarea artei, că pînă la urmă un artist ţintuit la pat nu prea mai poate crea nimic.
Orice ai face, să faci cu plăcere şi să-ţi ducă bucurie. Am zis!
Eu sunt o persoana mai optimista de felul meu si incerc sa-mi gasesc bucurii zilnice. O cafea buna, un quiz night, o seara cu fetele, un date night cu sotul, toate is lucruri care imi coloreaza viata si nu am timp sa devin trista. Mi se mai intampla si mie sa ma agat de cate un eveniment major, dar pana la urma toate astea, apartament, masina, calatorii, aparate etc. sunt lucruri care tin de o responsabilitate financiara care tine de noi in primul rand. De exemplu pentru mine asta va fi un an greu din punct de vedere financiar si mi-a fost frica ca nu o sa imi permit nici o vacanta. Dar m-am pus intr-o zi cu sotul la o discutie, ne-am facut un plan de economii, si ne-am propus ca pana in iunie sa ne strangem destul pentru o vacanta de 5 zile in Praga. Eu cred ca daca iti doresti ceva poti sa iti faci un plan sa-l obtii, trebuie doar sa stii ce vrei.
Anda, eu nu am un sot, nu am un job satisfacator, am un salariu microscopic din care nu am cum sa fac economii. Situatiile noastre difera de la cer la pamant.
Si eu as fi mai optimista daca as avea motive. Si da, am nevoie de ceva mai mult decat o cafea ca sa ma faca fericita, ca sa ma emotioneze si sa ma implineasca. In prezent viata mea e goala…
Stiu ca exista momente in viata cand suntem tristi si deprimati si am vrea doar pe cineva care sa ne asculte si sa ne inteleaga. Doar ca eu am ajuns la concluzia ca daca esti deprimat, doar tu te poti scoate de acolo. Stiu ca poate sa auzi solutii care par departe de tine nu e chiar ce vrei sa citesti, dar eu sunt o fire mai practica si cred ca autocompatimirea nu prea ajuta la nimic.
Nu-i vorba ca am un sot sau un job satisfacator si ca imi permit sa fac economii. Adica, nu le consider pe astea o chestie pe care eu o am in plus si de aia sunt fericita. Sunt lucruri pe care le-am obtinut pentru ca le-am vrut, nu mi-au picat din cer. Pentru mine cel mai greu cand mi-am cautat job a fost sa ma decid ce anume vreau sa fac cu restul vietii mele. Am un job despre care multi nici nu stiu ca exista asa ceva in Romania, deci iti dai seama ca n-a fost chiar pe gard. Si m-am chinuit sa-l obtin, am muncit mult sa promovez si sa imi cresc salariul. Salariul meu de inceput cand m-am angajat era foarte foarte mic. Faptul ca mi-am cunoscut sotul nu-i neaparat un merit, recunosc, insa faptul ca am putut construi o relatie frumoasa este, tine de noi.
Si eu am trecut prin perioade grele, prin relatii sau joburi nefericite si a trebuit sa fie decizia mea sa ies din ele, si nu-i deloc o decizie usoara, insa eu merg dupa motto-ul asta: daca ceva in viata ta te face nefericita, renunta la el.
Parerea mea e ca daca te agheti de o chestie “mare” sa te faca fericita, de un eveniment anual, o sa fie mult mai mare riscul pentru tine sa cazi des in perioade de astea, de fiecare data cand momentul trece si nu l-ai gasit inca pe urmatorul. De aceea trebuie sa inveti sa te bucuri de lucrurile mici din viata ta, si acestea sa te faca fericita. In doua moduri:
1. Sa te bucuri de lucrurile pe care le ai. Ok, n-ai sot, n-ai job, dar ai doua pasiuni frumoase (blogul si fotografia), si asta e doar un exemplu, sunt sigura ca exista alte aspecte din viata ta in care poti gasi bucurie.
2. Sa incerci sa schimbi aspectele din viata ta care te fac nefericita. Stiu ca-i usor de zis, insa trebuie sa te gandesti bine la ce anume vrei. Hai sa luam jobul tau de exemplu, ce anume te nemultumeste? Locul exact de munca sau intreaga profesie? Ce poti sa faci ca sa schimbi lucrurile? (sunt intrebari retorice, nu trebuie sa-ti raspunzi decat tie :) ).
Scuze, nu vreau sa sune moralizator ceea ce zic, ci mai degraba incurajator. Tu vrei de fapt un lucru care sa te entuziasmeze, dar poti sa ti-l propui tu. Adica nah, daca ti-ar pica acum in poala un pestisor de aur si ai avea o singura dorinta, ce ti-ai dori?
Oh, Anda, sa nu crezi ca ma autocompatimesc prin acest articol. Scriu doar ce simt, atata tot. Sunt constienta ca e iarna si ca e anotimpul deprimarii mele totale. Nu scriu ca sa caut mila, asta mi-ar mai trebui, doar ca vreau sa spun in gura mare, sa strig lumii intregi ca nu ma ajuta lucrurile marunte si ca nu pentru toata lumea reteta fericirii e la fel. Vreau sa spun lumii intregi ca suntem diferiti, ca eu simt altfel decat ceilalti. Eu nu vreau lucruri marunte, care sa-mi aduca o mica bucurie de moment, un zambet mic, o mica alinare. Nu le neg farmecul, dar nu despre ele e vorba aici. Eu vreau mai mult, imi doresc o viata frumoasa, implinita. Poate, din cauza invalmaselii de ganduri, nici nu am explicat prea bine…
In primul rand am nevoie de un job stabil. Asta e marea mea dorinta. Aici e marea mea buba. Ca tot timpul sunt pe drumuri, in cautari de joburi. Eu nu am pace, nu am timp sa ma bucur de viata… Pentru ca an de an sunt in cautare de alt job. Iar eu tanjesc dupa stabilitate…
Eu nu m-am multumit niciodata cu putin si nici nu am privit in jos. Jumatatile de masura nu ma pot face fericita. Poate m-am nascut eu nemultumita, dar clocotesc de dorinta, am sange fierbinte, am nevoie de actiune, aventura, de mult mai mult decat am acum.
Chestia cu bucuria din lucrurile marunte e ca fericirea e despre o calatorie, nu despre o destinatie. Cred ca pentru mine asta a fost cel mai bun lucru pe care l-am invatat. Nu ajungem niciodata intr-un punct in care sa fim complet multumiti si impacati cu ceea ce avem, intotdeauna ne dorim mai mult. De aia zic eu ca e important sa gasim fericirea si pe parcurs, fara sa ne opreasca din ambitiile noastre.
Iti doresc oricum sa-ti gasesti jobul pe care il visezi anul asta :)
Cu afirmatia ca fericirea e drumul nu destinatia sunt de acord. Asta incerc sa gasesc, un nou drum…si momentan sunt in ceata (cum ziceam si in articol).
:cheerful:
Multumesc mult. :happy:
Fix asa ma simt si eu! E curios ca ajungi la 27 de ani sa te simti obosit de viata, plictisit de viata…ma simt uneori ca am trait 100 de ani, ca am trait frumos, da ca nu mai am chef sa mai fac nimic. Si eu vreau ceva in viata mea care sa ma atraga, sa ma incite, sa-mi dea un motiv pentru care viata sa fie iarasi frumoasa.
:cwy: Oh, in sfarsit cineva care ma intelege si care simte ca mine…
Sper din suflet sa obtii acel ceva care sa dea culoare vietii tale, Mihaela.
Da, vreau ceva incitant, nu o cafea, nu o ciocolata, vreau ceva mai mult, ceva care sa ma faca fericita cu adevarat macar din cand in cand.
Si eu sper sa gasesti ceea ce cauti, sa-ti gasesti fericirea.
Cred ca de aia si scriu mai rar pe blog. Nush, nu-mi vine sa scriu chestii triste, as vrea sa scriu doar de momente fericite, de bucurie, de activitati…nu de pasivitatea asta care ma caracterizeaza in ultimele luni.
:ermm: :dizzy: Da, stiu ca publicul vrea chestii optimiste si motivationale, vrea ceva util, inspirational, nu lamentari si victimizari, insa pana la urma scriem ce vrem noi, ce simtim noi, nu ce cauta ceilalti. :dizzy: :devil:
Câte-o palincă, o bere, vreun experiment fotografic, filmele mă mai smult fin girul acestei perioade. Oricum nu mai e mult până-n mai.
Dar ce se intampla in mai, Tury? :ermm: :biggrin:
Eu zic sa se risipeasca ceata, altfel dispari tu de tot in ea si nu e bine
Capul sus ca mai e un pic si vine primavara, vre-o 5 saptamani! :heart: :kissing:
:biggrin: Hehe, se pare ca vine zapada, Minnie, in curand nu ma voi mai vedea deloc dintre nameti. Nu stiu daca primavara poate schimba ceva… :kissing:
am fost in starea ta si apoi mi s-a intamplat ceva mai grav, mie sau cuiva drag. am regretat din tot sufletul perioada in care ma plictiseam din lipsa de evenimente mari…
Sa stii ca uneori am nevoie de liniste, dar dupa o perioada monotonia ma innebuneste. Nu, nu putem sa ne multumim cu putin toata viata, cu banalul, cu rutina, trebuie sa ne dorim mereu mai mult. Un dram de fericire macar din cand in cand.
Te inteleg perfect prin ce stare treci. Si eu am deseori asemenea ganduri. La mine e puţin mai diferit pentru ca am copilul care ma face sa merg mai departe, pentru ca imi doresc sa il vad crescand, el este bucuria mea. Iar de cand a aparut si iubitul meu, am inca un motiv sa visez, visez sa treaca anul scolar mai repede si sa plec in Italia, cu siguranta nu ma asteapta cainii cu covrigi in coada acolo, dar macar voi fi langa cei doi barbati importanti ai mei. Pe plan sentimental cum merg lucrurile, Nice? Oare nu ar trebui sa renunti la planuri, si sa traiesti viata asa cum e, tot facandu-ne planuri, pierdem din esenta vietii.. Ai un job, esti sanatoasa, ai un super aparat care te ajuta sa faci ceea ce iti place..fotografia, pe cineva alaturi. Poate daca o sa va faceti planuri in doi vei iesi din starea asta..Sper sa aud numai de bine, te pup!
Hm, nu e chiar asa, draga Fairytale, pe plan sentimental lucrurile sunt foarte complicate si nu prea pot face niciun plan, nici in unul si nici in doi. Dar eu vreau mai mult decat iubire(pe care oricum nu o prea am). Eu vreau totul. Eu nu ma pot multumi cu putin, cu lucruri marunte, cu o viata plata, searbada, banala, fara fericire, fara emotie si satisfactii.
Situatia ta e cu mult mai buna decat a mea. :kissing:
Daca nu primesti ceea ce oferi in aceasta relatie, atunci renunta, nu are rost sa iti complici viata pt cineva care nu are aceleasi vise, aceleasi orizonturi ca si tine. Meriti totul, asa este, fa-ti putina ordine in ganduri, si viata, si vei stii astfel ce sa faci ca sa iti fie bine. Cu speranta ca nu te-am suparat, dar daca am facut-o imi cer scuze, te imbratisez cu drag!
Oh, Fairytale, nu m-ai suparat deloc, cum crezi? Dimpotriva, intotdeauna am apreciat comentariile tale frumoase, cu multe ganduri bune si incurajari pentru mine. :happy: :wink: :cheerful:
Vezi de ce nu-mi plac mie urările? Chiar dacă cel care felicită e bine intenţionat, de multe ori urările nu par decât vorbe goale, lipsite de conţinut, ireale în raport cu propria existenţă. Sunt îmbrăcate în haine sclipicioase, frumoase sau elegante, dar ele acoperă doar goliciunea. Nu o umple. Pe de altă parte, e binişor să ştim că suntem în gândurile celor care ne felicită, că şi-au adus aminte de noi.
Nu ai găsit cheia fericirii. Nici nu cred că vei da peste ea vreodată. Nu ştiu de ce, dacă avem dragoste, n-avem bani sau invers, dacă sunt bani, nu e sănătate, după râs vine plâns şi tot aşa. Probabil că după legea compensaţie, ce-i prea mult strică. Ori nu suntem suficient de înţelepţi ca să ştim cum să folosim bunurile primite şi (uneori fără să ne dăm seama) ne batem joc de ele. Câţi dintre oameni, sănătoşi fiind, apreciază acest dar? Nu mulţi. Apreciem asta când e prea târziu, când deja boala se cuibăreşte în trupul nostru. La fel cu celelalte lucruri care ne împlinesc ca fiinţe umane.
“…am nevoie de lucruri din exterior care să mă entuziasmeze, care să-mi coloreze existența, care să-mi păstreze intactă speranța și pofta de viață.”
Degeaba ne plimbăm în acest spaţiu virtual şi am legat “prietenii”, facem conversaţii, interacţionăm cu ceilalţi, ne dedicăm timpul scrisului şi unor cunoştinţe virtuale. Avem nevoie de exterior, mult mai mult decât orice. Viaţa nu se poate fi trăită aici. Nici măcar în cuvinte. Asta e un surogat. Un compromis.
Cine crezi că are o viaţă sclipicioasă în permanenţă? Eu nu cunosc vreo persoană. Toţi urcăm pe-un munte, dar îl mai şi coborâm, vrem, nu vrem.
Antonela, eu cred ca exista persoane fericite, implinite, cu o viata sclipicioasa. Multe, foarte multe recunosc deschis pe net ca au gasit niste parteneri minunati, ca au niste copii superbi si un job extraordinar. Cand nu-ti doresti decat o cafea, o carte buna si o ciocolata inseamna ca viata ta e perfecta. Pentru ca pe restul le ai si te bucuri zilnic de ele. Unii sunt norocosi, altii nu. Cam despre asta e vorba aici. Unora li se da totul, altora mai nimic.
Cat despre blog, eu sunt chiar trista ca nu-i pot aloca mai mult timp… Eu am nevoie si de el. Tu crezi ca daca le-as avea pe restul si pe el nu as fi fericita? Nu, nu as fi. Blogul e parte din viata mea, e locul unde pot spune ce am pe suflet, mai direct sau mai pe ocolite.
Cam asta e, eu nu ma multumesc cu putin. Da, vreau totul, vreau o viata frumoasa, implinita, fericita. Problema e ca nu am nimic. Nici bani, nici dragoste, nici sanatate. Asa s-a brodit la inceput de 2014, s-au intamplat multe de cand n-am mai publicat nimic pe blog in vacanta de iarna.
Stii ce iti face viata(ma rog, ce-mi face mie)? Imi ia totul, asa, intr-o secunda, chiar atunci cand cred ca lucrurile merg nemaipomenit…
Bună!
Viaţa e mult prea scurtă…Bucură-te de lucrurile “mici” de zi cu zi… Mai e şi partea cealaltă a monedei: o perioadă fără evenimente majore (fie ele pozitive sau negative), este o perioadă liniştită din viaţă…Zic eu…
Buna, Vlad. Din pacate nu e deloc linistita ci presarata cu neplaceri la munca. Asta e buba, ca nu pot sa ma bucur nici de o zi tihnita de weekend. Ca din timpul saptamanii nu se pune problema, ca deh, sunt la serviciu, locul unde se intampla toate relele din lume si de unde ma intorc suparata, incarcata de energie negativa.
Îtmi pare tare rău să aud că nu ai început anul tocmai bine, Nice. Te înțeleg, mi se întâmplă și mie să nu-mi găsesc sub nicio formă motivația și nici n-am ieșit din facultate. Mă apucă tot felul de gânduri privitoare la viitor, ce și cum o să fie, dacă o să-mi găsesc un job satisfăcător sau nu, dacă o să apuc vreodată să călătoresc sau să ies în atâtea locuri pe câte mi-aș dori și e obositor. Apar așa niște frustrări de simt că mi se duce tot cheful, chiar și de lucrurile care îmi fac plăcere.
Dar apoi, după o pasă din asta proastă, îmi amintesc de un om drag care a plecat mult prea devreme dintre noi. De pofta ei de viață și felul în care își găsea motivația și, mai ales, energia de nu știu unde, deși făcea atât de multe lucruri. Și-atunci simt cumva că pentru mine lucrurile nu-s tocmai așa triste și mai fac un efort, mă apuc mai cu drag de scris la licență, aștept vacanța să plec două zile la munte și vara ca să văd marea. Între timp, încerc să mă înconjor de cât mai mulți oameni cărora mi se pare că le merge biiine, poate-poate mă molipsesc și eu cu energia lor și îmi vin idei să mă ”upgradez”
Sper să vină soarele pe strada ta curând, chiar dacă e așa urât afară :kissing:
Da, Ioana, si vremea isi pune amprenta asupra psihicului nostru, eu iarna sunt mai mereu deprimata, iar gandurile si articolele in consecinta. :ermm: Poate ar trebui sa gasim resurse si motivatia necesara in noi insine. Dar nu mereu se poate si atunci cautati motive in exterior.
:cheerful: Anii exuberantei, tineretii, proiectelor si distractiei. :w00t:
Viata ta, dupa licenta, se va aranja de la sine. Sunt sigura ca iti va placea tare mult calea pe care o vei urma mai departe. Te asteapta cei mai frumosi ani din viata. :happy:
Merci mult pentru incurajare, eu sper sa vina zapada sa ies la fotografiat. :biggrin:
momentan dragostea imi da culoare vietii. omul de langa mine ma face fericita, ma face sa zambesc si sa-mi doresc mai mult :)
sa nu intelegi ca viata mea e lapte si miere dar cred ca sunt 3 lucruri esentiale in viata- mancarea, rugaciunea si iubirea. pe mine astea ma incanta dar sigur mai pot adauga si alte bucurii :)
:biggrin: Draga Lilly, cred ca trebuie sa trec pe rugaciune ca celelalte imi sunt momentan inaccesibile. Ma rog, mancarea e la discretie, doar ca nu am eu voie sa abuzez. Nici macar sa-mi fac toate poftele. De iubire nu mai zic nimic…ca e la ani lumina distanta. Deci, ce-mi mai ramane? :dizzy: :ermm:
Hehe, tu esti o fericita si o norocoasa. :w00t: Enjoy the feeling! :happy: :cheerful:
merci merci!
mancarea distruge silueta si zic din proprie experienta :D sunt persoane care mananca doar ca trebuie, atunci cand mananci din placere se depune , din pacate :(
rugaciunea e cel mai bun medicament pentru suflet si trup :)
dragostea o sa vina si la tine cand te astepti mai putin :)
weekend fain! :)
O astept! Weekend fabulos iti doresc, Lilly, eu as fi tentata sa ies la fotografiat.
Cat despre mancare ai mare dreptate, trebuie sa fim extrem de atenti. :dizzy:
Neaţa, Nice! :cheerful:
Nu ştiu, poate că o soluţie ar fi să faci nişte alegeri, deşi n-aş garanta reuşita, pe mine alegerea, despre care ai citit şi comentat la mine pe blog, mă cam agasează cu “şahul” în care mă ţine de câteva luni, uite că se termină ianuarie şi încă n-am o certitudine în privinţa “culorii” viitorului.
Având în vedere că de ceva vreme mă ţin în “sah” nişte alegeri, nu m-aş hazarda în a spune că împlinirea unui deziderat acum dorit, văzut drept un maxim al reuşitei personale, mi-ar colora cât de cât (nu neapărat în roz, de altfel urăsc respectiva culoare :silly: :whistle: ) existenţa. :unsure: :ermm: :dizzy: Zic asta pe principiul conform căruia interesul, implicit fericirea, se pierd odată cu obţinerea acelui “ceva” mult visat (întru atingerea fericirii). :pouty: Bine, cu toate astea, nici nu pot să fiu adeptul cugetării (poate înţelepte) de a considera că, fericit nu e acela care are mult, ci cel care se mulţumeşte cu ceea ce are. Nu sunt genul, din principiu îmi aleg ţeluri înalte, nu din vanitate, pur şi simplu mergând pe ideea că am şansa să “urc” ceva mai sus (chiar dacă nu ating cota maximă) decât în situaţia în care m-aş mulţumi cu “mărunţiş”, jumătăţi de măsură. Sună cam pesimist, ştiu, da’ stai să vezi ce-i fac optimismului când l-oi prinde (vorba lui Dragoş), şi eu îl caut… :biggrin:
Iar (obişnuitele deja) probleme de la serviciu!? :dizzy:
O zi cât mai plăcută (mai ales la serviciu)
Neata, Centurion, dar tu chiar esti matinal. :happy: :biggrin:
:silly: Wow, 3:10am? 
:ninja: :wassat: Se pare ca alegerile te tin treaz, te invita la meditatie si eventual visare… :unsure: :whistle:
Imi para rau de situatia in care te afli, si nu de azi de ieri, pe mine ma omoara nesiguranta, nu suport incertitudinile. :sick:
Nu stiu, dar cred ca simtim la fel aici, nici pe mine nu ma pot face fericita jumatatile de masura. Cum as putea sa ma multumesc vreodata cu putin? Cum as putea sa fiu impacata cu mine insami. :dizzy: :ermm:
Nu suna pesimist ci realist. Pentru optimism iti trebuie ceva motive clare…
Oh, da, caci acolo e buba, multumesc mult, imi doresc o zi linistita. Iar tie una excelenta! :w00t:
Viata mea pare colorata mereu, mai ales daca am tigari, cafea, carti si baietii langa mine. Cand raman singura si fara tigari, vad totul cenusiu. Nu am mari aspiratii si poate tocmai din acest motiv ma bucur pentru orice nimic pe care mi-l ofera viata. :)
E si asta o perspectiva. :biggrin: :dizzy:
Eu am căutat mereu să fac ceea ce-mi place în limitele timpului pe care-l am. Dimineața și seara îmi petrec timpul uitându-mă la seriale sau la vloggeri pe youtube. Înainte să plec la școală stau o oră-două să citesc niște cărți de psihologie, psihanaliză ș.a.m.d ori cărți normale cu povești etc. + 30 de minute de efort fizic. Recent am descoperit că îmi place și desenul (în creion), așa că din când în când mai copiez un portret sau vreun peisaj de pe ‘net. Seara dacă nu sunt obosit mai fac lucruri handmade (de ex. acum încerc să fac o agendă). În weekend dacă nu ies cu colegii sau prietenii, stau și citesc mai mult, mă uit la mai multe episoade din anumite seriale sau mai încerc vreo rețetă de prăjitură de pe internet. Ori plec din când în când pe undeva prin oraș… Ideea e că îmi ocup timpul cu lucrurile care-mi plac.
Încearcă să-ți găsești noi pasiuni Nice. :wink: :happy: Sunt sigur că există activități pe care le-ai face cu foarte mare drag și care te-ar face să uiți de alte neplăceri. Pentru oricine există. Trebuie doar descoperite. :biggrin:
Alex, marea problema e ca serviciul ma epuizeaza si nu mai am fizic cum sa fac nimic in timpul saptamanii. Nici macar sa scriu pe blog, uite cum am inceput sa raspund la comentarii, dimineata cand sunt putin mai fresh… Am un job al naibii de solicitant, care ma omoara cu zile… :ermm:
Vei gasi cu siguranta ceva care sa te inspire, care sa te indemne sa mergi mai departe cu placere
Maine-poimaine ne vei anunta ceva spectaculos. Am eu, asa, un feeling :wub:
Viata mea e cu mult mai gri, mai in ceata si asta de cativa ani buni. Am mare nevoie de un job. Si de sanatate. Altceva nimic.
Deja am gasit, Elly, doar ca nu imi permit sa-l achizitionez. Daca citesti cel mai recent articol o sa intelegi despre ce e vorba.
Oh, eu credeam ca ai gasit un job, ca asta e motivul care te tine departe de blog. Stiu ce simti. Stiu cat lupt eu pentru obtinerea unuia care imi aduce numai nefericire. Care ma imbolnaveste la propriu si la figurat.
Dar cand raman fara el, da ma gandesc cat de necesar imi este. El si sanatatea. E un cerc vicios din care nu mai ies de ani buni de zile. :ermm: :cwy:
Un obiectiv
Stiu ca iti vei indeplini visul. Deci am avut dreptate.
In cativa ani, poate. :biggrin: :cwy: :whistle: