Unii preferă începuturile. Poate pentru că sunt fresh, ofertante, promițătoare. Alții adoră desfășurarea evenimentelor, cuprinsul plin de suspans, intrigă, aventură, acțiune. Eu iubesc finalurile. Pentru că sunt încărcate de dramatism, patetism, emoție. Pentru că de cele mai multe ori acum se risipește misterul și se stabilește soarta eroilor. Pentru că în sfârșit curiozitatea mea e satisfăcută, aflu adevărul, înțeleg sensul lucrurilor. De câte ori, răpusă de dorința de a afla mai repede deznodământul, nu am citit finalul cărții înainte de a o fi terminat…
Așa sunt eu, nerăbdătoare. Și curioasă. Și, se pare, am o mare problemă. Vreau că filmele vizionate sau cărțile citite să aibă un final. Unul creat de scenarist sau scriitor. Nu unul imaginat de mine. Cer prea mult? Detest filmele cu final deschis unde noi suntem lăsați să alegem ce se întâmplă cu personajele principale. Eu le consider opere neterminate. Pentru că le lipsește cea mai bună, cea mai frumoasă și mai așteptată parte, cea cu impactul cel mai puternic asupra publicului. Da, cred cu tărie că oamenii vor explicații, lamuriri, vor o poveste intreaga, completa.
Zilele trecute am găsit pe blogul Mihaelei o recomandare de film. Într-un comentariu cineva avertiza în legătură cu sfârșitul și cu o anumită întrebare ce va stărui în mințile tuturor. L-am căutat imediat, l-am vizionat, iar după terminarea lui am rămas cu un gust amar. O imensă dezamăgire m-a cuprins, determinându-mă să regret alegerea făcută. E una din acele producții cu final deschis în care fiecare își imaginează ce vrea, după bunul plac. Cu alte cuvinte te lasă cu ochii în soare. Mă rog, în cazul de față mai potrivit ar fi în ceață. Cel puțin așa afirmă cinefilii, din punctul meu de vedere pelicula are un final cum nu se poate mai…prost clar.
Era ultimul lucru la care mă așteptam. Pentru că oricât de mult ne-am hrăni cu fantezii și plăsmuiri, parcă tot mai mult ne plac certitudinile. Și parcă avem mai multă nevoie de ele…
Dar mai bine vorbesc în numele meu. Eu am nevoie de ele. Mereu am crezut că e mai bine să știi adevărul, oricât de dureros ar fi, decât să trăiești într-o dulce minciună care în final te va distruge, să-ți imaginezi că totul e bine și când colo să descoperi că de fapt e putred, urât mirositor. De exemplu, sa crezi (prea) mult timp ca esti singura persoana din viaţa partenerului tau, ca sa afli pana la urma ca acesta mai are pe cineva.
Există și situații excepționale în care este permisă minciuna, desigur.
Așadar, vă plac filmele/cărțile cu final deschis sau doriți un final evident, precis, imaginat de autor? Preferați iluziile, visele sau certitudinile?
Ei, uite că pe mine m-ai făcut să caut filmul recomandat de Mihaela… tocmai prin descrierea asta. :D :alien:
Are o cotatie imensa pe IMDB, unii il considera o capodopera a genului. Deci, go for it, vizionare placuta!
Nu am intentionat sa va trezesc curiozitatea, dar ma bucur ca s-a intamplat. :biggrin: :tongue:
Sincer imi plac ambele tipuri de filme. Imi plac cele cu un final clar, dar uneori imi place sa ma uit si la cele cu final deschis. Ce e drept am vazut cam multe filme si acum deja imi imaginez finalul de pe la mijlocul filmului :)) nu e bine asa :)) Am mai intalnit intr’un film un personaj cu o opinie asemanatoare tie. Era acolo si cineva ca mine care anticipa finalurile, dar spre deosebire de acel personaj mie totusi imi plac filmele :))
:biggrin:
Cred ca din cauza voastra, a celor care anticipati finalurile, au aparut ca ciupercile dupa ploaie aceste filme in care publicul este lasat sa-si imagineze ce vrea. :ninja: 
:tongue: :silly: Dar ia sa vizionezi tu “Prisoners” sa vezi daca ai pana spre final cea mai vaga cine ar putea fi “criminalul”. :devil: :w00t: :tongue:
Inca o cinefila pe blog(sunt destui pasionati ai acestei arte pe aici). :biggrin:
In weekend promit ca imi fac timp pentru el :)
Eh, draga Raluca, nu trebuie sa te simti obligata. In fond, nu e nici macar recomandarea mea, iar filmul nu mi-a placut, Dar poti s-o iei ca pe o provocare.
Am intrat pe link sa vad despre ce film este vorba, dar numele nu-mi spune nimic. Oricum din cate am citit este thriler-actiune, deci este de inteles, nu prea ma pasioneaza genul.
Nici mie nu-mi plac finalurile “in coada de peste” cum se spune, nici in ceea ce priveste cartile, sau filmele, nici in viata :biggrin: La fel ca si tine, prefer certitudinile, oricat de dure ar fi uneori.
:biggrin: Mie tocmai thriller-urile imi plac cel mai mult.
Evident agreez si alte genuri, dar, asa cum stii, ador misterul. :biggrin:
Chiar eram curioasa de parerea ta, stiu ca esti foarte pasionata de subiect. :biggrin:
Îmi plac mai mult cele cu final clar chiar precizări despre ce s-a întâmplat mai apoi cu personajele când sunt inspirate din realitate
:biggrin: Ia te uita, si eu adoram intr-o vreme acest gen de filme. Acum mi se par destul de dure…
Ba mie imi plac filmele care lasa loc de interpretari. Le prefer mai ales celor care se termina prost sau trist, facandu-ma sa regret ca mi-am pierdut timpul cu ele. In ultimul nu am mai avut nici chef, nici timp de filme, dar tu ai reusit sa imi trezesti curiozitatea. :))))
Sa nu-mi spui ca te bagi la un film?
Ma rog, acelasi efect l-a avut asupra mea si articolul Mihaelei, asa ca te inteleg. Nici eu nu am avut chef de filme in ultimul an. :ninja: :cwy: :unsure:
Tu stii cum încep eu o carte? Cu finalul, adica de la cap la coada………… :shocked:
Daca e finalul cat de cat frumos o citesc…….
Nu, glumesc! :biggrin:
Dar sincer, cu-i nu-i place un final frumos, mie in orice caz da! :biggrin:
:wub: Tu esti de-a mea, Minnie, si eu ador finalurile fericite. :happy: :kissing:
Si eu rasfoiesc cartea spre final,sa capat o idee de ce se intampla.Acu depinde de final,nu mereu imi plac,alteori is mai frumoase inceputurile (unei iubiri,de ex.). Iar filmele astea neterminate cu siguranta nu-mi plac,vreau deznodamantul neaparat.
:biggrin: Evident ca nu toate finalurile sunt frumoase si pe gustul nostru. Cf asteptarilor noastre, dar tot prefer un final cert unuia ambiguu. Uite, de ex nu mi-a placut finalul din Pe aripile vantului. Inceput, cuprins-superbe, final in ceata. :cwy:
Da,asa mi-am zis si eu prima data,pe urma,tot vazandu-l de n ori,mi-am zis ca lasa oricum o portita de iesire,iar Scarlet cam ce-si punea in minte reusea,deci pe urma m-am impacat binisor cu finalul.Cat despre continuare,n-am stiut ca e si o carte scrisa,doar de film stiam,cu alti actori,care mie nu mi-au placut niciodata,din ce ii vazusem prin alte parti.Insa asta pentru mine nu e o continuare valabila,ca vine careva si termina povestea,nu e ce isi imaginase autorul neaparat,deci finaluri ale altora nu ma tenteaza.E ca si o poveste careia ii pot decide finalul chiar eu.In plus,cum e aia,sa scriu eu o carte si sa vina altul sa mi-o termine?
Ai dreptate, Silving, nici eu nu am fost prea incantata de idee. Nu stiu daca s-a mai intamplat pana acum ca o carte inceputa de cineva sa fie terminata de altcineva. Insa, aici vorbim de o situatie aparte. O carte citita de toata lumea, al carei final lasase in ceata o intreaga planeta. Tot globul astepta, practic, o continuare. Evident ca o carte sau un film ar fi avut un succes garantat. Poate in ideea asta a si fost facuta. Sa ne linisteasca.
Si, cine stie, daca nu ar fi murit atat de tanara, autoarea cartii originale ar fi facut ea insasi o continuare. Desi cred ca tu ai intuit mesajul transmis, da, Scarlett nu s-ar fi lasat niciodata batuta, mai ales ca realizase ca Rhett era iubirea vietii ei. Cred ca de aceea e atat de iubit personajul, pentru ca prea multe femei se identifica cu el…
Eu cred ca acea carte n-a fost facuta sa aiba o continuare,nu asa i-a fost…scris.Sfarsitul ala e cel mai potrivit cred,dat fiind mott-ul ei .Cum altfel sa se termine? Dar lasa o portita,da,pentru ca intelegem ca ea acum il iubeste pe Rhett,ca s-a amagit cu Ashley, mai trebuie sa-l convinga si pe R.de iubirea ei,se intoarce roata,ca pana atunci tot el fusese cel ce trebuia sa-i demonstreze.Cred ca se intelege ca va reusi,cand doi oameni se iubesc tare- si desigur ca el inca o iubeste- invinge in final si iubirea.
Doamne,ce comentariu siropos am scris aici,sa ma vada proful de Româna,ca uram literatura si comentariile pe text,comparativ cu Gramatica pe care o indrageam fara limita,era ca o Matematica,imi punea mintea la contributie cu frazele,etc.
Americanii au facut continuare,cum fac ei la orice,ca nu stiu cand sa se opreasca :)) Nu ca au vrut sa dea un final unei povesti care trebuia lasata pur si simplu asa.Era logic ca-i vor da un happy-end,insa citisem atunci ca parca nu avusese succes continuarea asta.Pe mine nu m-a convins sa o vad,cum ziceam,povestea era terminata asa cum era ea original.Si terminata totusi intr-o nota optimista.
:happy: Of, ce frumos ai scris, si ce optimist gandesti tu… :cheerful: Nu e deloc siropos, dimpotriva, e o analiza corecta, pe care nu toata lumea e in stare s-o faca.
:cheerful:
Am să-l văd și eu când am ceva timp liber. Îmi place genul ăsta de filme, chiar dacă uneori lasă un gust amar :) Pentru mine e o diferență între filmele “neterminate” și cu final ce lasă loc de interpretări. Nu-mi vine acum în minte niciun exemplu, dar pe acelea cu final ambiguu le țin mai bine minte :)
PS: Feed-ul tău pentru comentarii îmi tot dă o eroare în http://www.summerday.ro/2013/11/05/sfarsit-de-poveste/feed/
Line Number 8, Column 1″
Sincer, eu nu ma pricep la astfel de chestii, trebuie sa intreb pe cineva ca se ocupa de blog. Merci pentru semnalare.
:cheerful:
Imi vine mie, ce zici de “Pe aripile vantului”? Daca ai vazut filmul sau ai citit cartea. Mie acel final ambiguu, considerat de unii optimist, nu mi-a convenit deloc. Da, as fi vrut sa cei doi eroi sa ramana impreuna. Dar eu am interpretat ca el a parasit-o pe ea pentru totdeuna. Bine ca filmul a avut o urmare. Iar finalul a fost fericit! :biggrin:
Cartea n-am citit-o, dar filmul mi-a plăcut :) Urmarea… nici n-am știut că a existat o urmare
http://www.cinemarx.ro/filme/Scarlett-Scarlett-21103.html
Asta e filmul! Uite aici ce zice :”scriitoarea americana Alexandra Ripley scrie continuarea actiunii (deorece Margaret Mitchell murise intr-un accident de masina)considerand ca povestea ramasase neterminata! iar John Erman o ecranizeaza in 1994″
Vezi, povestea ramasese neterminata.
:biggrin:
Si eu am nevoia asta de un final concret, desi daca un film e bun, pot aprecia si finalul deschis. Desi daca filmul e bun, dar finalul nu e spectaclos, am senzatia aia ca am avut parte de o cina delicioasa fara desert :))
Anda, despre asta e vorba.
Tu ai spus-o mai plastic si iti multumesc pentru ajutor. :cheerful: Te invit sa vezi filmul. Un final nereusit strica in opinia mea un film bun. :ermm:
Nici mie nu-mi plac finalurile care te lasa in aer, insa nu evit sa vad un astfel de film. Prefer filmele cu umor, dar nu din ala gen scary movie. M-am uitat la trailer-ul filmului despre care vorbeai si nu prea m-a atras subiectul, desi actorii imi plac mult.
Oh, Tina, merita sa te uiti la film macar pentru actori. Joaca fenomenal. Din acest punct de vedere, jos palaria, filmul isi merita cotatia uriasa de pe IMDB. Desi unii zic ca si subiectul e interesant…
Pai nici eu nu le evit, ca nu am de unde sa stiu cum se termina. Doar daca e vreun spoler prin zona.
:silly:
Depinde, sunt filme şi filme… au văzut destule care deşi aveau un final foarte clar nu m-au impresionat, la fel unele terminate în “coadă de peşte” care chiar mi-au plăcut. Oricum, prefer filmele inspirate din evenimente reale (istorie, de pildă), dar îmi plac şi cele SF, după genul “poliţist” nu mă prea dau în vânt, indiferent cât de epocală ar fi distribuţia :whistle:
“Finis coronat opus”, cum ziceau latinii, poate tocmai de aceea unii autorii lasă finalul la alegerea cititorului/spectatorului. Presupun, că scriitorul/scenaristul îşi imaginează diverse finaluri, însă nu se poate hotărî asupra unuia care într-adevăr i-ar încununa opera… aşa că lasă asta în seama noastră.
:silly: :cheerful: O explicaţia plauzibilă :biggrin:
Da, intelepti acesti latini, indubitabil. Sunt total de acord cu sintagma. Si este valabila si pentru articole, nu?
:tongue:
Nu ma indoiam ca iti plac filmele istorice, Centurion. Iar cele SF sunt preferatele barbatilor. Eu le prefer pe cele politiste. Cu cat mai mult mister, cu atat mai bine.
Pai sa faca bine sa se hotarasca, in definitiv e opera lui, nu a noastra. El e autorul, el e scriitorul, nu noi. Imi place sa aflu viziunea lui, nu sa-mi imaginez eu tot felul de aberatii. :)) Mai ales ca am o predispozitie spre negru, spre pesimism accentuat. Finalurile create de mine nu sunt niciodata fericite. Eu nu le pot vedea niciodata asa. Poate pentru ca sunt inspirate din propria viata? De aceea vreau ceva diferit. Daca e poveste pai sa fie pana la capat!
Just! :biggrin: Dacă tot au început ceva să ducă totul la bun sfârşit :wink:
Da’ stai că şi aici există o explicaţie, asta ca să fiu avocatul diavolului, 
poate că şi lor, autorilor, le vine cam greu să găsească finalul perfect, care să mulţumească unanim, prin urmare, ca să nu-şi dea cu stângu’ în dreptu’ tocmai la finalul unei opere “geniale” până atunci, preferă să pară mai “profunzi” decât restul muritorilor… Eh, ce zici? Te-am convins? :biggrin: :cheerful:
Asa e, Centurion, niciodata nu vor putea fi toti multumiti, dar cu un final fericit vor fi cei mai multi. :biggrin: Desigur, pentru efecte speciale unii recurg la aceasta metoda a finalului deschis. Cica vor sa ne dea si noua o tema de meditatie. Tema pentru acasa. Iar unii sunt fericiti sa le efectueze. Ia uite la Pato de ex.
:tongue: :silly:
Centurion, ce profund esti in seara asta. :biggrin: Cred ca de la sah ti se trage.
:cheerful: :silly: Dar ai dreptate, cand ai, ai! :devil:
Foarte inselatoare :D :whistle:
eu din contra ador filmele care ma lasa sa-mi pun intrebari, sa ma gandesc ce s-a intamplat…
Inception, The Grey…sunt multe :D cu dezonodamantul neelucidat, stiu ca este intrigant tocmai de aia imi si place.
Trebuie sa vad filmul asta, abia astept. :wub:
Da, banuiam, Pato, ca tu numai filme din astea recomanzi. :biggrin: Mie imi plac filmele coplesitoare, care ma fac sa ma gandesc mult timp la ele, cele memorabile, dar nu in sensul spus de tine. Vreau un deznodamant clar, precis, elucidat.
Vreau sa stiu exact ca si in viata, unde stau. :devil:
O poveste fara final nu are niciun farmec. Ma face sa simt ca am pierdut timpul degeaba. :ermm: :biggrin: :tongue:
Inception si The Grey, zici? :dizzy: Gata, le-am notat sa stiu sa nu ma uit vreodata la ele.
Sunt tare curioasa ce final ii vei fauri tu lui “Prisoners”. E genul de film pe care o sa-l adori. Desi mie mi se pare destul de clar finalul…
De cele mai multe ori imi place sa au un final, dar am experimentat si dorinta ca acel film sa nu se fi terminat asa si sa-mi dea sansa sa-mi imaginez dupa bunul plac, sa-mi lase macar idea ca totul s-ar incheia cu bine, asa in plop in nici un caz nu ma incanta Nice.
Citesc inceputul, citesc putin din sfarsit si apoi o citesc in intregime (cartea).
Exact in plop s-a terminat si filmul asta, Mihaela, bine ai punctat tu.
Eh, desigur, am vrea noi ca unele povesti sa nu se termine niciodata. Mai ales cele personale din real life. 
:tongue: :silly:
Neata,
Imi plac francizele, care te lasa sa te gandesti la urmatorul film, mai ma uit si la seriale pe internet dara cum momentan astept sa inceapa sezonul 7 din Californication si sa apara Fast and Furious 7.
In domeniul cartilor vreau sa cumpar colectia Sven Hassel, am citit doar Gestapo si sunt curios sa citesc si continuarea, dar as vrea sa citesc toata colectia, cap coada.
Neata, Daniel, dar ce matinal esti… :biggrin: Insa tot nu am inteles, iti place finalul imaginat de tine sau de autorul scenariului? :ermm:
Imi place finalul imaginat de mine pentru ca imi place sa imi pun creativitatea la incercare :D
:biggrin: Aha, am inteles acum.
Nu, nu-mi plac. Finalul face parte din poveste. Fără final, ai dreptate, povestea e neterminată.
Iar noi nu avem chef sa terminam povestile altora.
Mie imi plac filmele cu final fericit si cu o poveste incheiata. Nu imi plac deloc filmele cu final deschis e ca si cum nu s-a terminat filmul, asa il puteau taia la jumatate ….
:biggrin:
Alice pune punctul pe i si e transanta ca de obicei. :w00t: :tongue:
Eu nu suport nici inceputurile :pinch: , care mi se par destul de plictisitoare, dar nici sfarsiturile :pinch: :dizzy: , tocmai din cauza faptului ca trezesc in mine fel de fel de emotii si dupa….. nimic :cwy: . Este foarte, foarte enervant :unsure: , mai ales ca sunt genul sentimental. :face:
Deci nu-mi place niciun fel de final :ermm: , nici al cartilor, nici al filmelor. Din cauza asta imi plac foarte mult serialele… Chiar daca intre sezoane exista pauze mari, macar stiu ca la un moment dat va continua.
Lol, acum ma gandesc ca ar trebui sa incep a ma uita la “Tanar si nelinistit”
… Acolo cu siguranta nu o sa am parte de final vreodata :silly: :whistle: 
Si mie imi placea sa urmaresc serialele, tocmai pentru ca actiunea continua. Dar pana la urma te plictisesti, asa cum am patit eu cu Tanar si nelinistit. Si cu altele de genu’.
Imi plac filmele si asa, si asa. Problema e ca in ultima vreme nu-mi mai plac niciunele
Mie de fapt imi place un film daca are un subiect puternic, intereresant dar si daca e bine jucat. Altfel…la ce bun? Nu ma uit la filme doar ca sa imi umplu doua ore din viata.
Trebuie sa-ti spun ca multe dintre filmele cu final deschis sunt concepute in mod deliberat asa. Dau oportunitatea de a avea o continuare. Deci ocazia de a mai face un alt film :wink:
Cred ca americanii le-au inventat.
Adevarul e ca mie imi plac si cartile fara final clar, eu insumi scriu uneori astfel de povesti. Iar happyending-ul nu-i preferatul meu intotdeauna. Nici viata reala nu ofera intotdeauna finaluri fericite si nici finaluri clare. De ce filmele ar fi altfel? Cred ca trebuie sa reflecte realitatea.
N-as citi finalul unei carti nici platita. N-as mai putea s-o citesc. Insa am recitit carti dar asta in cunostinta de cauza…sau am revazut filme. Insa inseamna altceva. Am dorit sa revad jocul actoricesc sau sa recitesc partile cele mai frumoase dintr-un roman.
De aceea exista filme, carti si muzica de toate soiurile. Exista public pentru fiecare dintre ele
Nici eu nu mai ma uit la filme ca odinioara, Elly. Unu pe an imi e de ajuns… :biggrin: :devil: :w00t: :silly:
Eu cred ca tocmai de aia le prefer pe cele fericite…pentru ca in viata mea am avut parte numai de finaluri triste. :cwy: :wassat: :dizzy:
Da, stiu ca tu mai scrii pentru Povestea parfumata astfel de texte. Ne lasi pe noi sa ne imaginam soarta personajelor… :biggrin:
Prefer un film cap coada imaginat de un scenarist, nu de mine, ca eu am o imaginatie bogata, insa la ce folos sa vad ceva ce nu stiu cum se termina, mie imi plac certitudinile!
:biggrin: Hehe, ne asemanam si la partea cu imaginatia si la cea cu certitudinile. :happy:
:cheerful:
Multumesc ptr mentionare! :)
Prefer si eu final inchis. Dar in cazul acestui film nu am ramas foarte dezamagita, din punctul meu de vedere s-a terminat bine. Fetitele au fost salvate, la fel si tatal, pentru ca era clar ca politistul a auzit fluierul. Ar fi fost ideal sa ne arate ca tatal a fost salvat si ca n-a fost trimis la inchisoare, ca i s-a dat ceva cu suspendare. Dar n-a fost rau nici atat. Cred ca nu mai aveau nici timp, a durat mult filmul + voiau sa se termine dramatic.
Mihaela, recomandarea ta a prins si pe blogul meu. Toata lumea a fost curioasa de filmul acesta.
Daca tu zici ca a auzit fluierul… :ermm:
Da, l-a auzit clar. Initial i s-a parut ca aude ceva, a dat sa plece, si exact la final l-a auzit din nou si s-a intors spre zona aia unde era tipul inchis. :)
ma faci curioasa sa mai vad finalul odata. eu n-am auzit nici un fluier…
Da, asta am sesizat si eu, dar am interpretat ca tipulului doar i s-a parut ca aude ceva…ignora si alege sa plece… :dizzy: :blush:
De câte ori vedem vreun film cu final prost sau trist sotul meu se ridica imbufnat. La fel şi cu cele incerte. Se uita la mine de parcă am un buton ascuns care a oprit finalul ala, ce sigur era acolo. Asa am descoperit ca avem nevoie clara de …sfarşit, cum avem şi de inceput. Si eu trisez uneori citind sfarsitul unei carti si intorcandu-mă spre prima pagina. N-am mai facut-o demult. Hmmmm
Cam aceeasi mina incurcata afisez si eu, Adriana…
Hihi, nici eu nu am mai trisat demult, blogul si jobul nu imi mai permit. :biggrin: :dizzy:
Când vizionăm un film sau citim o carte, este imposibil să nu ne exersăm imaginaţia, să nu facem presupuneri legate de personaje, acţiune, sfârşit. Filmele cu un final care lasă loc interpretărilor sunt gândite prin prisma comercialului. Dacă au succes, e posibil să urmeze a doua parte.
Cam de multă vreme nu se mai caută finalitatea, certitudinea, semnificaţia. Intriga a devenit rezultatul întâmplărilor. Filmele nu se fac cu “cărţile pe faţă”. Mă gândeam la ce-a spus Umberto Eco, în “Pendulul…”, citind postarea ta: “Cum sa nu cazi in genunchi dinaintea altarului certitudinii?”, numai că şi Eco a dovedit cât este de incert în cărţile sale, căci afirma că întotdeauna cărţile dezbat alte cărţi şi o poveste cuprinde o alta, care a fost spusă deja.
Oamenilor certitudinea le dă echilibru, descoperă adevărul (lor), frumosul, liniştea, sensul. Filmele fac aluzie la posibilitatea existenței mai multor semnificații (chiar şi confuze), ceea ce nu place.
Uite, probabil că şi Jules Verne a preferat iluziile, visele, care au devenit certitudini peste ani.
:cwy: Antonela, traim intr-o lume a incertitudinilor in care eu pretind certitudini. :alien: :dizzy: Nici macar filmele nu ni le mai ofera.
Pe mine incertitudinile ma omoara. Lent, dar sigur. :face: De indata ce am scris articolul asta s-au si instalat in mintea mea. :alien: Si nu mai am liniste, am nevoie sa stiu…
Pentru unii setea de adevar e vitala. :ermm:
am vazut si eu filmul de curiozitate. mi se pare un final chiar bine gandit. era cumva nedrept sa scape, dupa ce-l chinuise atat de crud pe altul, dar nu-i uman sa curmi viata altcuiva…asa ca a ramas cumva la un mijloc pe care-l alege fiecare dupa toleranta disponibila.
sper ca n-am fost spoiler pt nimeni :biggrin:
Da, asa este, iar eu nu prea am fost toleranta la faza asta. :biggrin: :dizzy: :cwy:
Imi plac filmele cu un final bun sau rau , dar final sa fie! Recunosc insa ca au fost cateva care mi-au placut chiar si asa fara vreun final definit, am avut apoi discutii tare interesante cu prietenii. Apoi mai sunt cele care au o continuare si atunci sunt cat de cat linistita. Si eu sunt curioada din fire, dar uitee treaba cu cititul finalului cartii nu am facut-o. Am avut rabdare si chiar si eu ma mir de mine. Se mai intampla ca prietenii sa imi spuna : maine am o surpriza pt tine! Eh , acolo se termina tot :))) sunt atat de curioasa incat sunt in stare sa nu mai dorm de grija. Si mai mult, il iau la intrebari pana reusesc sa scot o informatie :)) cred ca depinde si de situatia in care sunt, imi plac surprizele dar nu trebuie sa faci greseala sa imi spui dinainte:D
:biggrin:
:ermm: Oh, eu nu suport sa mi se spuna de surprize. Pentru ca de cele mai multe ori, cele pregatite de altii, nu prea sunt deloc pe gustul meu. Nu, categoric nu-mi plac surprizele, intru in alerta cum aud de ele. :biggrin: 
Bună!
Pot să spun că îmi plac ambele categorii de filme/cărţi. Varianta finalului deschis este avantajoasă pentru că poate fi un nou început (o nouă carte sau un nou film). Şi eu sunt extrem de nerăbdător şi de multe ori citesc ultima pagină a unei cărţi sau scenariul unui film înainte să îl văd. În ultima vreme am început să mă abţin, că nu are niciun farmec aşa. :cheerful:
În ceea ce priveşte antiteza iluzie/certitudine, nu cred că mai este necesar să menţionez pe care dintre ele o susţin… :biggrin:
Buna, Vlad, hehe, un alt capricorn nerabdator.
:cheerful: :w00t: Dar ai dreptate, daca alfi finalul dinainte, chiar nu prea mai are farmec povestea. Insa sunt momente cand nu te poti abtine, curiozitatea te rapune…
Certitudine!!! :biggrin: :happy:
finalul concret… imi da sentimentul ca sunt ( ca sa spun copilareste) in pielea persoanjului…
finalul deschis… ma indeamna la cugetare… si atunci incerc sa-i fauresc un final concret, cum il vreau eu..
pentru termen scurt… finalul concret la multumeste… e posibil sa il uit… sau sa il neglijez…
pe termen lung… cred ca celalat, imi este mai benefic… pentru ca pun in el particica dn sufletul meu… in dorinta de concretizare… si recunosct… ceva din el ma modeleaza mai mult decat in cazul finalului exact…
Interesant punctul tau de vedere, Ovi, eu nu ma pun in pielea personajelor, nu ma indentific cu ele, eu percep filmele ca niste povesti. Rar cand ma implic, cand pun suflet…
Tocmai de aceea eram curioasa de parerrea voastra.
Eu vad finalul deschis ca pe un drum presarat cu incertitudini… :dizzy:
Buna, Nice!
Uite, mie imi plac ambele genuri de filme …. si cu final concret si clar, si cu unul deschis. La fel si la carti. De multe ori se zice ca, de fapt, adevaratul autor nu este cel care scrie, ci acel/acei care citesc o carte sau vizioneaza un film …. Ei au puterea de a transforma cuvintele si imaginile. In sfarsit … ei au puterea.
Cred ca imi plac finalurile deschise pentru ca imi pot imagina ceea ce vreau ei si nu autorul, nu regizotul … Se prea poate sa am o viziune total diferita de ceea ce avea el de gand….
La nu stiu ce film, au filmat 3 finaluri …. unul happy end, unul deschis si unul ceva mai aproape de realitate …. Le-au supus unui vot al publicului …. Ghici care a fost ales: happy endul, apoi finalul deschis ….. cel prea aproape de realitate fiind pe ultimul loc …. de realitate avem parte in fiecare zi :))
Buna, Alexandra. :happy: Superb commentul, uite ca nu m-am gandit niciodata ca adevaratul autor am fi de fapt noi, spectatorii. Eu, cum ziceam si mai sus, am o inclinatie spre negativism, de aceea prefer alta opinie. Daca ma lasi pe mine sa-mi imaginez, va iesi un final dezastruos.
Da, e firesc, cu totii ne-am cam plictisit de realitatea gri si dura. :cwy: :ninja: :silly:
Nu mai știu ce film am văzut acum ceva timp, dar o oră și jumătate mă plictisea îngrozitor și era cu niște oameni care stăteau într-o casă unde de fiecare dată când intrau sau ieșeau dintr-o cameră, încuiau ușa cu cheia crezând că sunt bântuiți de fantome. Iar în ultimile 5 minute s-a elucidat tot misterul. Era e fapt invers. Erau fantome bântuite de oameni :)))
Aveam o colegă, ea când vroia să se apuce de o carte, citea ultimile pagini și dacă erau interesante citea toată cartea :))