Ieri, după ce întreaga dimineață am bântuit cu treabă prin oraș, iar după-amiază am fost la serviciu, am ajuns obosită acasă, și în loc să scriu un articol pe blog, așa cum îmi propusesem, am stat cu ochii pierduți în monitor până când mi-a apărut pe facebook un titlu ceva mai incitant, am accesat de îndată link-ul și am început să mă gândesc când sau dacă mi-am dorit vreodată să fiu cea mai bună.
Nu oricine poate ajunge numărul 1. Nu este suficient să fii priceput într-un anumit domeniu, să fii talentat, să fii înzestrat, trebuie să și vrei, să-ți propui să devii cel mai bun. Și, poate, îți mai trebuie și o conjunctură favorabilă.
Să luăm ca exemplu bloggingul. Dacă v-aș întreba acum dacă ați visat vreodată să fiți nr. 1 în blogosfera, cu siguranță ați răspunde că nici prin cap nu v-a trecut ideea asta fantezistă. Cine, eu? Nu, nu vreau să fiu cel mai tare, nu vreau să fiu cel mai celebru sau cel care câștiga cei mai mulți bani, nu vreau nimic din toate astea. Poate, unii ar nuanța puțin și ar recunoaște că dacă totuși s-ar întâmpla, nu i-ar deranja și ar primi titul ca un bonus, pe lângă toate celelalate satisfacții și beneficii (prieteni, socializare, admirație, recunoaștere, relaxare, fun). Poate că cei mai mulți dintre noi ne dorim să avem un oarecare succes în orice am întreprinde. Dar nu ne avântăm atât de departe încât să vizăm chiar fotoliul de lider.
Și cum meditam eu la toate astea, un alt titlu interesant îmi apare pe facebook. Deschid repede articolul și ce să vezi, în motto-ul blogului, proprietarul recunoaște că el este numărul 1. Deci, iată, există și oameni care nu doar își doresc să fie cei mai buni, dar se și autoproclama astfel. Aroganță, încredere nemăsurată sau sinceritate dezarmantă?
Sunt momente în viață când nu este suficient să ai (un oarecare) succes. Să fii acolo, in grup, fluturând vesel diploma de participant. Este imperios necesar să fii cel mai bun pentru că locul 2, 3 sau 4 nu te ajută cu nimic. Vara asta mi-am dorit cu disperare să fiu numărul 1. Pe o lista care-mi putea aduce siguranța mult râvnită în profesie.
Și mai există un loc pe care ne străduim din răsputeri să-l cucerim și să rămânem numărul 1: inima persoanei iubite. Și aici, the winner takes it all.
Pentru fiecare dintre noi cel mai bun înseamnă altceva. Uneori, cel ales din mai multi concurenți sau primul care trece linia de sosire a unei competiții. Cel care câștiga o bătălie la primăria unui oraș sau președenția unei țări. Indiferent cum o face, căci scopul scuză mijloacele nu? Unii vor să fie cei mai buni IT-itisti, alții cei mai buni cosmonauți. La modă sunt cei mai buni actori și cântăreți. Mereu se fac topuri. Uneori alegerea e “pe bune”, alteori e pur subiectivă. Dar aspirația rămâne. Eram curioasă dacă în voi a încolțit vreodată dorința asta. Care până la urmă este firească!
Cred că uneori ne trece tuturor aşa ceva în gând.
Atunci însă te întrebi în ochii cui vei fi nr. 1.
Răspunsul l-ai dat singură în finalul articolului.
Melodia e superbă.
:happy:
Ma gandeam eu ca o sa gasesc cel putin o persoana care sa-mi dea dreptate. :biggrin: Ce n-am da sa ramanem pentru toata viata nr. 1 in inima LUI sau a EI… Din pacate, competitia e acerba si in domeniul asta. :cwy: Iar victoria atat de dulce… :whistle:
Una din favoritele mele. :wub: :w00t:
Cred ca multi dintre noi traim cu o oarecare frica de a ne dezamagi singuri. Din cauza asta nu indraznim sa visam a fi cei mai buni intr-un anumit domeniu din cauza de a nu esua. Eu m-am lovit constant de frica asta. Pe mine insa m-a inspirat sotul meu foarte tare. Eram impeuna de cateva luni si locuiam impreuna ca mi-a spus ca vrea sa participe la Barmaniada. E o competitie nationala destul de complexa si concurentii de obicei au multa experienta. Pentru Marian era primul lui concurs si cu toate ca stiam ca e un barman bun, nu m-am gandit ca o sa faca ceva. Competitia se desfasura pe parcursul a 6 luni, cu cate o proba in fiecare luna. El dupa prima proba (pe care a castigat-o) mi-a zis ca poate castiga competitia. Si pana la urma chiar a castigat-o. Atunci am vazut ce inseamna cu adevarat ambitia si crede-ma ca in alea 6 luni chiar a muncit, a invatat, s-a antrenat, nu era vacanta unde sa nu-si ia cartile de bartending, nu era seara in care sa nu-l jurizez. Ideea e ca nu a castigat intamplator, pe mine m-a invatat ca nu e de ajuns sa-ti doresti sa fii cel mai bun, ci chiar sa muncesti pentru asta.
Si eu imi dau interesul asta cand e vorba de jobul meu, sunt foarte competitiva si imi creste inima cand rezultatele se vad. Imi doresc ca proiectele mele sa fie cele mai bune si momentan ma indrept in directa aia si asta ma face sa ma trezesc in fiecare dimineata cu planuri in cap, zilelele trecute am si batut recordul la stat la birou (13 ore), dar nu ma plang pentru ca eu aleg sa fac aceste lucruri, nu mi le impune nimeni. Si stiu ca numai asa pot avea succes.
Cu blogul in schimb nu-s chiar asa competitiva, incerc sa nu-l privesc altfel decat un loc placut unde sa povestesc :) Nu ca nu mi-as dori sa am milioane e cititori sau ceva, cred ca toata lumea isi doreste asta, insa nu sunt dispusa sa investesc atata munca si timp cat e necesar pentru a ajunge acolo.
Asa e, Anda, si chiar asta am avut in minte cand am scris ca trebuie sa mai si vrei, adica, trebuie si sa pui osul la treaba, nu doar sa te bazezi pe talent. Impresionanta povestea castigarii Barmaniadei chiar de sotul tau. :wink:
Se vede ca e o persoana pasionata si ambitioasa. Ma intreb, oare ce inseamna “sa-l jurizezi”? :biggrin: :unsure: :cheerful:
Hm, ma bucur sa aud ca iti place asa mult ce faci. Sa stai la serviciu peste program atatea ore…asta spune totul despre cat de important e pentru tine acest job. Spre deosebire de tine, eu nu as face asta la munca. Adica da, e super(acum), merg de drag, dar sa stau in plus? :blush:
Parca mai degraba as veni acasa sa scriu un articol pe blog. :w00t: :tongue: :silly:
Da, cred ca asta e diferenta intre cei care-si doresc sa fie cei mai buni in blogging si cei care il practica doar de placere: unii isi dedica tot timpul acestei activitati, ceilalti scriu si ei cand pot, cand sunt super inspirati, fara sa-si bata prea mult capul. Daca vrei sa devii cel mai bun, trebuie ca bloggingul sa-ti devina job. Altfel nu stiu cum ai putea ajunge in varful ierahiei. Cand ii “aud” pe unii vorbind de bani din campanii ma ia durerea de cap. Ce inseamna asta? :biggrin: :dizzy:
Eh, de atunci a castigat sotul meu o gramada de competitii, numai ca prima a fost cea la care nu m-am asteptat :) Il jurizam adica imi dadea o foaie cu lucruri care trebuie sa le urmaresc si ii notam “performanta”. Stii cand eram la scoala si dupa ce invatam puneam pe cineva sa ne asculte? Ceva de genul asta :D
Am avut si eu joburi de la care abia asteptam sa plec acasa si sa nu ma mai gandesc la ele. Dar nu cred ca as rezista prea multi ani intr-un astfel de loc. Si nah, pana la urma ne petrecem aproape jumatate de zi la job, mi s-ar parea o pierdere mare daca nu mi-ar place.
Din punctul meu de vedere ca sa faci blogging de succes iti trebuie doua chestii: sa scrii bine si sa stii sa faci marketing. In alte cuvinte sa-ti promovezi blogul (pentru ca degeaba scrii cele mai tari articole daca nu ti le citeste nimeni). Sa scriu imi place. Poate daca ar fi numai de asta nevoie ca sa ajungi sus, as si scrie mai des. Insa partea de promovare pe mine nu ma pasioneaza in mod special (de cele mai multe ori imi mai promoveaza sotul articolele :tongue: ). A castiga bani din campanii nu-i asa greu, din punctul meu de vedere partea grea e sa ai puterea de a selecta. Eu de exemplu nu scriu advertoriale decat daca ma intereseaza subiectul, daca mi se pare ca am ceva de zis, daca se potriveste cu blogul. Nici nu stii cate articole despre termopane, asigurari la masina sau imobile in Bucuresti am refuzat. Dar ce legatura am eu cu lucrurile astea?
Sotul tau are stofa de campion. :biggrin:
Draga, Anda, ai pus punctul pe i, cred si eu acelasi lucru, promovarea e cheia. Nu stiu cati o fac de placere si cati de nevoie… Cum spuneam si in incheierea articolului, scopul scuza mijloacele. Multi traiesc din blogging si e nevoie de implicare pe toate planurile. :biggrin:
Ce bine ca iti da sotul tau o mana de ajutor, iubitul meu abia asteapta sa-mi inchid blogul. Cica ii acord prea mult timp. Nici nu se pune problema sa ma ajute la promovare. :silly: :tongue:
Sa stii ai dreptate. Trebuie sa-ti placa la job, si intentionez sa scriu un articol pe tema asta. :happy: :w00t: :tongue:
Am si eu domeniile care ma pasioneaza in care vreau sa ajung bun si foarte bun, iar dupa sa evoluez mai departe :silly: . Nu cel mai bun :blink: … Nimeni nu e “cel mai bun”… Unii au mai multa experienta, altii mai putina, unii invata mai repede, altii mai incet (etc.)…
Depinde si de punctul fiecaruia de vedere :dizzy: . Pentru fiecare “cel mai bun” poate insemna altceva. Sa ramanem tot la blogging. Pentru mine, cel mai bun nu e zoso sau mai stiu eu cine. Cel mai bun e omul al carui blog il citesc si comentez mereu cu placere. Mie acea persoana imi ofera continut de calitate astfel incat sa o consider cea mai buna.
.
Off, ce m-am repetat :unsure: :ermm: . Urasc cand fac asta
Da, foarte buna precizarea ta, Alex, pentru fiecare cel mai bun inseamna altceva. Uneori inseamna cel mai bogat, alteori cel ales sau primul care trece linia de sosire. Sau cel care ocupa un singur post scos la concurs. Cel care castiga o batalie la primaria unui oras sau presedentia unei tari. Indiferent cum o face, caci scopul scuza mijloacele nu? :ermm: :biggrin: Unii vor sa fie cei mai buni IT-itisti, altii cei mai buni cosmonauti. La moda sunt cei mai buni actori si cantareti. Mereu se fac topuri… Exista si un top al blogosferei…
Uneori alegerea e “pe bune”, alteori e pur subiectiva. Dar aspiratia ramane. Eram curioasa daca in voi a incoltit vreodata dorinta asta. Care pana la urma e fireasca!
Imi poti spune macar un domeniu care te pasioneaza si unde doresti sa te autodepasesti? :dizzy: :blush: :angel: :unsure:
Pai cred ca am mai mentionat de cateva ori ca psihologia este vocatia mea :biggrin: . Chiar acum urmaream un videoclip despre personalitate. Mi se pare cel mai interesant domeniu care exista. Si de ea am legat si dezvoltarea personala pe care am “promovat-o” mai mult pe blog… (sanatatea, sportul etc, etc.) :silly:
Este un domeniu foarte complex, Alex. Mie personal mi se pare foarte greu… :dizzy: Greu de asimilat toate acele informatii adica. :ermm: Cert e ca e frumos sa-ti explici reactiile oamenilor. Sau sa le anticipezi faptele. :dizzy:
E mai mult de atat, crede-ma. :happy: Cum ai spus si tu, este un domeniu foarte complex, si mi-ar fi putin cam greu sa povestesc despre el mai pe larg, mai ales la ora asta :sleeping: , dar atunci cand faci ceva cu drag si din placere, e normal sa inveti si mai usor. :happy: :silly: Chiar imi place. :biggrin:
Da, si asta e adevarat, cand ceva de pasioneaza, cand iti place foarte mult, nu ti se mai pare greu de asimilat, dimpotriva. E perfect ca ai ideintificat din timp ce vrei sa faci in viata. :biggrin: :happy:
Mai mult decat perfect :biggrin: Cand ai un scop bine stabilit si care te pasioneaza, traiesti fiecare zi altfel… Nu stiu cum sa descriu senzatia. E ca si cum ai trai un vis mirobolant care se va indeplini.
:happy: :biggrin: Incerc sa-mi amintesc cand am trait eu ceva asemanator cu ceea ce povestesti tu. Cred ca niciodata pentru ca nu am fost niciodata sigura (100%)ca visul mi se va indeplini. Iar temerile mi se strecurau in suflet. :dizzy: :silly:
Poate doar cand asteptam sa plec intr-o excursie mult visata in strainatate. Si da, sentimentul este unic, greu de descris in cuvinte. :w00t:
depinde ce-ti doresti si cata munca depui pentru aia :D, fireste si norocul face parte din viata! :whistle: Eu am alta filosofie de viata…mai echilibrata :D :biggrin:
Poti sa o impartasesti cu noi, Pato? :biggrin: :dizzy:
Nu e necesar sa ramai cel mai bun toata viata. Dar macar sa aspiri sa ajungi la un moment dat cel mai bun. De exemplu la job. Nu-ti doresti sa fii cel ales? Adica din 100 de studenti sa ti se ofere o bursa sau un post? Sau din 100 de ingineri sa ti se incredinteze tie un proiect important si banos?
Nu ti-a incoltit niciodata in minte dorinta de a fi cel mai bun? De a castiga ceva, de a fii primul?
Eu imi doream la un moment dat sa fiu cea mai buna din clasa. Faceam niste cursuri de engleza la Fides… Visam sa vorbesc fluent engleza, mai bine decat colegii mei. Ti-am dat doar un exemplu.
Eu cred ca tine si de ambitie. De increderea in tine. Plus talent si multa munca. Sau noroc cu carul si multa munca. Sau doar mult noroc. :biggrin:
Eu imi doresc sa fiu mereu printre cei mai buni, nu cel mai bun… fiindca ala saracul isi trage toate ponoasele…chit ca e cel mai cunoscut, cel mai bine platit, dar toti incearca sa-i puna piedica sa-i ia locul, toti baga strambe ca el sa decada. Plus ca nu poti sa fii cel mai bun decat o perioada. Asa fiind printre cei mai buni ai stresul tuturor dar scapi de stresul de a fi cel mai bun :D :tongue:
Vad ca Zoso e primul de ani de zile si nu-i mai pune nimeni piedici si nici nu-i poate lua locul. Asa ca… :biggrin:
Si cand zic ca e primul nu glumesc deloc. E chiar foarte tare omul! Intrece orice imaginatie ce a reusit cu blogul lui.
Pato, ma refeream strict la dorinta de a fi primul la un moment dat. Cand si cum s-a intamplat. In ce imprejurari. Nu la a ramane primul toata viata. Ti-am dat un exemplu concret cu clasa mea de engleza. Mi se pare o dorinta fireasca, naturala, omeneasca. Mai ales cand stii ca poti. Mai ales cand ai competitori puternici. Cand esti ambitios si cand te bazezi pe ceva, pe orice!
eii dar nu stii cate injuraturi si-a luat, nu stii cat a fost de jignit si inca probabil este…nu-i simplu.
Fiecare face ce isi doreste, e democratie!
Cand ajungi la nivelul ala nu-ti mai pasa de cateva jigniri. La niciun nivel, de altfel, nu ar trebui sa-ti pese de jigniri. Sunt inevitabile. Si noi doi am avut de furca cu ele, nu? Si, ne-am vazut mai departe de treaba. :wink:
Probabil, nu te va mira dacă îţi spun că subscriu la cele spuse de Pato (deh, suntem capricorni :wink: ). Nici în “real life” n-am alergat vreodată pentru a fi numărul unu (cu atât mai puţin în virtual, desigur, aici nici n-aş putea să fiu). Oricum, sunt de părere că este infinit mai uşor să ajungi undeva sus în top, mai greu este să-ţi păstrezi poziţia, odată ajuns pe locul întâi.
Încerc să mă menţin (profesional vorbind) la un nivel suficient de ridicat, pentru ca (cel puţin) să am impresia că angajatorul are mai multă nevoie de mine decât eu de el 
:w00t: asta îmi dă o oarecare “siguranţă”. Partea proastă este că eu nu sunt mulţumit de nivelul la care se ridică “aprecierea” angajatorului… :silly: :devil:
Ah, totuşi există o excepţie, aceea menţionată de tine în finalul articolului… aici chiar vreau să fiu number one, un câstigător…
Abba, superbă melodie, parcă ţi-am mai spus, încă mai am casete… de ascultat însă ascult de pe suport mai modern sau direct de pe laptop :wink: :cheerful:
Seară faină şi o duminică minunată, Nice :cheerful:
asta e clar ca vreau sa fiu unicul, nu cel mai bun…nu se pune la fel problema intr-un cuplu/relatie!
Nice vad ca ai modificat finalul, sau vin eu dintr-o alta dimensiune. :face:
Nu, nu vii, am mai adaugat eu ceva si am scos acele versuri. :dizzy: :biggrin: De ce, te deranjeaza? :unsure:
Da, gandeste-te ca persoana iubita nu este inca sotia ta si e foarte curtata. Nu ti-ai dori sa fii tu alesul? La asta ma refeream! Si, de asemenea, dupa ce te alege pe tine, sa ramai the one. :biggrin:
Ma rog, aici ma gandeam la situatia mea mai mult… :cwy:
Si eu sunt tot capricorn, Centurion. :w00t: :blush: Si voi doi aveti dreptate, e o filosofie pe care eu o impartasesc. Dar nu se poate, cred eu, sa nu-ti fi dorit sa fii mai bun decat ceilalti la un moment dat. Decat colegii tai de clasa. Decat ceilalti candidati la un examen. Decat pretendentii unei fete pe care o iubeai si o doreai doar pentru tine. Sa-ti dau un exemplu concret ca sa intelegi mai bine: faceam un curs de engleza si colegii mei erau extrem de competitivi. Tare mi-as fi dorit atunci sa fiu cea mai buna din acea clasa. Sa ma exprim cel mai bine in limba engleza. Sa vezi cum era, de fiecare daca cand cineva gresea, ceilalti il taxau si radeau de el. Era groaznic, toti invatam din greu pentru a ne autodepasi. Si nici profa nu era prea intelegatoare cu cei care nu se ridicau la un anumit nivel… Inevitabil a aparut concurenta. Fiecare dorea sa demonstreze ca el stie cel mai bine engleza. La astfel de situatii ma referam in articol.
Si topurile astea, cel mai bun cantaret, cel mai bun actor sau prezentator sunt pentru o perioada limitata de timp…asta nu inseamna ca oamenii nu isi doresc sa castige titlul cel mare. :biggrin: Sau un jucator bun de tenis, sa nu-mi spui ca nu-si propune la un moment dat sa ajunga nr 1 in ATP. Chiar daca sta acolo 2 saptamani si tot e ceva! :biggrin: Cred ca ai prins ideea. :biggrin: :tongue:
Sa inteleg ca nu esti multumit de salariu? Adica tu crezi ca ai merita mai mult? Hm, mi se pare greu de suportat aceasta situatie, Centurion. :angry: Inevitabil apar frustrarile. :sick: Cred ca toti trecem prin asta… Din pacate suntem la mana lor. :cwy: Nu prea avem ce face…
Melodia asta e una din favoritele mele de la ei. De fapt toate sunt foarte frumoase… Dar asta e speciala datorita versurilor. Pentru ca ma regasesc atat de mult in ele. E dragut ca ti-ai pastrat casetele. Sunt amintiri deosebite.
Merci mult, o duminica minunata si tie. :happy:
Ştiu, ştiu, mă gândeam că se subînţelege referirea implicită şi la tine nu doar la Pato :cheerful:
:alien: 
Ahh, nu, nici de departe, elev fiind n-am fost deloc o fire competitivă (nici acum, de altfel). Îmi este suficient ca în urma unei analize realiste (şi sunt extrem de exigent cu mine însumi) să conştientizez faptul că sunt “bun” într-un domeniu sau altul, n-am avut nevoie de recunoaşterea “notei”. La fel şi acum, nu concurez cu nimeni, îmi cunosc posibilităţile şi limitele, dar nu simt nevoia vreunei recunoaşteri din partea cuiva a acestui fapt.
Presupun că sportivii sunt oarecum obligaţi să “lupte” pentru a fi, fie şi numai pentru 2 săptămâni nr. 1… Dar, eu nu-s jucător de tenis, deci îmi pot permite luxul de a fi mai puţin combativ
Acum, presupun că nu-s singurul nemulţumit, poate chiar frustrat, pentru faptul că implicarea profesională nu este răsplătită la justa valoare… Asta este societatea în care trăim şi nu prea ai soluţii, accepţi, te complaci (cu gândul că oricum stai mai bine decât alţii, de pildă aceia fără job) sau îţi schimbi radical optica de a privi o situaţie care nu-ţi place. Eh, eu cam asta fac de ceva timp, încerc să “schimb macazul”, doar că de la o anumită vârstă e destul de greu să risti… (scriam prin vară pe blog despre acest aspect). Uite e deja toamnă şi încă nu m-am decis… dar poate în octombrie, cine ştie. :w00t: :biggrin:
Neata, Centurion, inseamna ca nu ai dat niciodata un examen la care doar prima nota conta. Sau nu ai participat niciodata la un concurs.
Si daca nu sunt mai buna ca altii, merg la somaj. :cwy:
Din pacate eu cu asta ma ocup.
Si in iubire a fost la fel. Barbatul iubit avea multe pretendente. Iar melodia din articol spune totul despre deznodamant. :biggrin: Deci, nu am fost cea mai buna! Nu i-am castigat inima, alta a facut-o. Dar pot intelege ca nu toti am trecut prin aceleasi experiente de viata. :tongue: Unii s-au nascut invingatori, altii…
Sa inteleg ca te bate gandul sa pleci din tara? Nu stiu ce varsta ai tu, chiar nu-mi pot da seama, probabil in jur de 40. Am intalnit un tip in primavara, cam de varsta asta care se pregatea sa emigreze in Canada… Dar stia franceza, era inginer… Daca te bazezi pe ceva, pe cunostintele si abilitatile tale si ale partenerei, pe dorinta voastra, pe ambitia de a reusi in alta parte, atunci nu e greu sa lasi totul in urma pentru o viata mai buna.
Sunt curioasa ce vei decide. :dizzy: :tongue:
Neaţa, Nice! :cheerful: Am dat destule examene, doar că niciodată nu am simţit emoţiile despre care se spune că ar trebui să le ai… :silly: :alien: Uneori chiar mă “distra” într-un anumit fel, agitaţia colegilor :devil: ce rău sunt :whistle: :biggrin:
:ninja: 
Probabil, ai dreptate când spui că unii se nasc învingători (dar la fel de probabil, nu noi, capricornii :biggrin: ) dar până la urmă, zic eu, e mai bine să nu vină totul de-a gata, unde ar mai fi satisfacţia unei realizări dacă nu ai luptat pentru ceva (şi asta se aplică chiar şi la persoane nu foarte combative). E drept, n-am participat la concursuri, cum spuneam, n-am găsit un motiv care să-mi inducă dorinţa de a dovedi ceva.
Ai nimerit-o, referitor la vârstă (1970). Cât despre Canada, mă gândeam pe la 25, dar mi-a trecut demult… Acum este ceva mai “altfel”, nou, total diferit de ceea ce ştiu eu, (într-o anume privinţă, se poate spune chiar provocare, iar eu sunt destul de conservator), de aici o anume reticenţă… Oricum, probabil multă lume (inclusiv tu) se va mira dacă mă decid să acţionez într-o anume direcţie :w00t:
:cwy: Pai de dorit nici eu nu doresc, Centurion. Doar ca altfel nu se poate. Vezi tu, eu sa obligata sa particip ca locurile de munca nu cresc in copaci… Sunt prea putine, iar aspirantii prea sunt multi.
Eu am niste emotii teribile si inainte de examen si cand se afiseaza rezultatele. Deh, e in joc viata mea! Nu pot sa raman nepasatoare. Dar ideea e sa scapi de stresul asta. Si scapa doar unul. Cel mai bun!
Gata, am inteles, vrei sa-ti schimbi domeniul de activitate, eventual sa-ti deschizi ceva pe cont propriu. Sau sa te muti in alt oras? Vii in Bucuresti? :biggrin: :ermm: :tongue: :silly:
Da, ne vom mira daca directia va fi extrem de surprinzatoare. :devil:
Da, asta cam aşa este, într-o economie precum a noastră este dificil să găseşti jobul dorit, (accepţi aproape orice), iar atunci când ai un job, încerci să-l păstrezi, amintindu-ţi mereu că nu-i totdeauna simplu să găseşti ceva.
şi nu doar tu şi cunoscuţii din virtual… pt. cei din “real life” îmi fac ceva “probleme”, ar trebui să le sugerez de pe-acum tratament pentru inimă… :shocked: :ninja: :alien: aşa preventiv :biggrin:
Înţeleg cum stă treaba cu emoţiile, dar probabil că am reuşit de fiecare dată să le reprim, să mă detaşez, tocmai pentru că de cele mai multe ori, tocmai stresul despre care vorbeai face mai mult rău decât bine, te face să te “blochezi” chiar acolo unde eşti pregătit.
Hehehhe, să vin în BUcureşti… :w00t: adevărul este că de când mă preumblu prin online, am mai mulţi amici acolo decât în Reşiţa. Ahh, nu, ceva pe cont propriu… :dizzy: :ermm: n-aş face altceva decât să-mi aduc bătăi de cap suplimentare, ca intreprinzător responsabil ar trebui să mă gândesc şi la angajaţi nu doar la mine :silly: :whistle: dificil (şi evident îmi lipseşte spiritul combativ :wink: :cheerful: )
Cu siguranţă vei fi surprinsă
:angry: Pai…ne lasi asa in suspans sa murim aici de curiozitate?
:silly: :ninja: Cand ne anunti marea decizie ca eu chiar nu am idee ce planuiesti. :ermm: :dizzy:
Da, mai e si reversul medaliei, sa fii prea relaxat, sa fii cu capul in nori, sa nu fii suficient de atent si s-o dai in bara. :dizzy: Se mai intampla. :cwy:
Chiar mi-ai dat de gândit…
Eu nu sunt o fire competitivă în sensul clasic al cuvântului. Dar sunt perfecţionistă. Vreau să fiu nu cea mai bună, ci cât mai bună la ceva, în condiţiile date şi ţinând cont de resursele şi potenţialul meu. Şi nu am linişte şi pace dacă nu dau totul.
Am fost şi prima şi prima sub linie, am fost şi pe la mijloc. Dacă privesc retrospectiv, observ că asta a contat cel mai mult: să fi fost cea mai bună în comparaţie cu mine, nu cu ceilalţi. Exemplu concret: am fost a patra la o olimpiadă naţională de psihopedagogie, o notă foarte bună şi obiectiv dar şi comparativ cu “dezastrele” din acel an. Dar eu nu am fost mulţumită, tocmai din cauză că ştiam că aş fi putut mai bine de atât, ştiam că nu îmi citisem tot şi ştiam că am trecut superficial prin unele capitole (unul dintre ele a şi picat ca parte din subiect). Mai mulţumită de mine am fost când am avut ceva rezultat “de mijloc”, atunci făcusem tot ce aş fi putut să fac pentru asta, dar nu m-am descurcat. Asta e. Acoperisem tot subiectul conform baremului, dar probabil modul în care am sintetizat şi abordat subiectul nu se încadra perfect în norme.
Şi ca să răspund şi la modul actual. Momentan, îmi doresc să fiu cea mai bună în a-i ajuta pe oameni să devină mai buni.
Şi mai cred că teama de eşec (de cele mai multe ori inconştientă :ermm: ) e cea care ne face să avem reţineri în a ne dori să fim cei mai buni în domeniul care ne interesează. În general, zic. Există cazuri şi cazuri
Hm, acum mi-ai dat tu mie de gandit. :biggrin: :wassat: :ermm: :dizzy: Vezi ce se intampla cand sapi groapa altuia?
:silly:
Exact prin situatia descrisa de tine (exemplul concret din comment) am trecut si eu recent. Dar eu m-am gandit exact invers, trebuie sa reflectez mai mult la modul tau de a privi lucrurile pentru ca poate fi cel corect. Problema e ca in cazul meu, degeaba sunt eu multumita de mine daca nota obtinuta nu e cea dorita si necesara. E mai bine sa invat mai putine capitole dar la perfectie si sa sper ca am noroc sa-mi pice tocmai alea, iar corectorii sa aprecieze modul meu de a rezolva subiectele. Atunci am toate sansele sa fiu…cea mai buna. :dizzy:
E o dorinta foarte nobila asta a ta, Iulia.
Sunt curioasa cum te-ai gandit sa procedezi… :ermm:
Da, si teama de esec actioneaza, chiar daca nu o constientizam. O frana puternica in ascensiunea noastra. Macar de-ar fi doar ea.
hahah, da, aşa-i
Nici un bine nu rămâne nerăsplătit 
Nu ştiu ce să zic Nice, nici competiţia asta continuă cu tine însăţi şi dorinţa de a oferi tot ce-i mai din tine nu e întotdeauna sănătoasă, poate să te epuizeze. Asta o ştiu pe propria piele. Uneori mi-e greu să accept că nu pot să fac întotdeauna lucrurile la potenţialul meu cel mai înalt.
Cred că sănătos e să privim şi la cei care sunt mai buni decât noi, dar şi la cei care nu sunt la fel de buni ca noi. Să privim şi la cea mai bună variantă a noastră, dar să ne-o acceptăm, tolerăm şi pe cea care nu reuşeşte întotdeauna să exceleze.
Sigur, asta e mai greu de făcut atunci când apare necesitatea, cum a fost în cazul tău.
Cât despre dorinţa mea.. nu o văd ca pe ceva nobil, căci în primul rând îmi face mie bine, mă bucură pe mine. Întâmplător şi din fericire, dacă reuşesc, le va face bine şi altora. Ăsta e scopul :happy:
Îmi va lua ceva ani să ajung acolo, cel mai probabil. Dar am dat startul, sper să nu pierd “calea” 
Nu prea zic nimic concret acum căci nu îmi place să vorbesc până nu am nişte certitudini 
E totul în stadiu de proiect 
Exact! Din pacate! :cwy: O lege a Universului pe care nu prea o inteleg.
Atunci e o necesitate nobila.
Ii ajuti pe ceilalti ajutandu-te pe tine. :happy: Mai rar oameni care gandesc asa. Eu nu am intalnit decat unul in real life. :dizzy:
Nu conteaza cat dureaza, intentia e laudabila, iar eu iti doresc mult succes. Tu poti face multe, Iulia, chiar ii poti ajuta pe oameni cu adevarat. Nu stiu daca te-ai gandit la ce m-am gandit eu, dar… :biggrin: :unsure:
Da, m-am gândit și eu la asta, deși numărul 1 și “cel mai bun” pot să nu coincidă. Asta-vară mi-am dorit și eu să fiu nr 1, pentru postul ăla pe care l-am luat, dar nici pe departe nu-s cel mai bun. :) Legat de blog, nu, nu vreau să fiu cel mai cunoscut, nici cel ma popular, aș vrea să fiu ăla care câștigă cei mai mulți bani :biggrin: Dar rămân doar la stadiul de “aș vrea” că nici nu particip la campanii, concursuri și nici nu mă duc la vreun eveniment. Scriu doar când am chef și ce am chef, și cam atât :)
Da, foarte bine punctat, insa eu m-am gandit mai degraba la sensul de nr 1, pentru ca a fi cel mai bun e greu de apreciat obiectiv. Depinde in ochii cui esti cel mai bun, ca daca ceilalti nu te considera asa… E foarte aiurea ca tu sa stii ca esti cel mai bun, iar rezultatul concursului sau votului sa indice altceva. Daca ai luat postul, in acel moment, ai fost cel mai bun fara doar si poate.
Conteaza ca scrii din pasiune! E mult mai important decat sa scrii pentru trafic si sa participi la campanii. Parerea mea. :devil:
hmmm… oare chair este fireasca… dorinta sa fiu cel mai bun??/
nu mi se pare fireasca… ci bolnavicioasa… egoista…
in fine… nu asta conteaza… cum percep eu.. ci… cum majoritatea percepe…
imi place sa ma simt bine unde sunt… sau sa fiu acolo unde ma simt bine… fara sa ma compar cu altii…
Ovi, atitudinea lui Federer, nr 1 in ATP ani la randul, dorinta lui de a ramane acolo, in varful ierarhiei a fost una bolnavicioasa? Daca eu dau un examen si am nevoie sa iau cea mai mare nota pentru ca altfel merg in somaj, cu alte cuvinte trebuie sa obtin un job, asta inseamna ca am dorinte bolnavicioase?
Pe de alta parte una din trasaturile oamenilor este chiar egoismul…
Nu trebuie sa te compari cu ceilalti daca nu ti se cere. Dar daca ti se cere? Cum departajezi oamenii la un concurs daca nu prin nota? E inevitabil sa-ti doresti sa obtii cea mai mare nota pentru a lua tu postul. Nu tu… dar eu cu siguranta. Te rog sa ma scuzi ca am dorinte bolavicioase si merg la serviciu in loc sa am dorinte sanatoase si sa stau acasa in somaj. Nu stiu daca ai inteles ideea. Dar nu incerc sa te conving de nimic…
da…
poate ca nu am folosit cele mai potrivite cuvinte in comentariu meu… imi cer scuze…
sunt convins ca… nu sunt cel mai bun inginer constructor… si totusi am un servici…
nu cred ca trebuie sa fiu cel ma bun… ca sa obtin un post… ci… trebuie sa ma potrivesc pentru postul respectiv… si cei de care depinde numirea mea, sa se potriveasca pe ce sunt eu…
chiar si un meci de fotbal… poate fi pierdut de cea mai buna echipa…
concursurile care au miza… cine este cel mai bun… le-as transforma in activitati unde toti sa fie foarte buni…
da… stiu…e gosimul este pretutindeni prezent… chiar si in mine… dar pentru asta nu-l consider ca fiind ceva benefic…
uite… de ex… ce zici… sa poti face bani… intr-un sitem in care… reusesti doar atunci cand ajuti pe altii sa faca bani..??? cu cat succesul altuia ajutat de tine, este mai mare… cu atat succesul tau creste… nu ar fi bine asa?
rivalitatea… pare o forma de indemn la progres… si chiar este… dar nu este singura… si nici cea mai frumoasa…
da… sunt atipic… in multe privinte… mai este si duminica… mai sunt si melancolic… si am si un ipone 5s care ma bucura… deci da… sa aibe toti cei ce vor ipone 5s… asa imi doresc…
Si eu am serviciu, Ovi, chiar daca nu am obtinut cea mai mare nota, deci nu am fost cea mai buna. Dar nu am siguranta! Eu asta imi doream de fapt, la asta aspiram. E greu sa tot dai examene, sa tot sustii concursuri! E al naibii de greu si stresant. Dar momentan asta e singura cale de departajare, de selectare, alta mai buna nu a fost inventata.
Acum depinde si de dorintele omului. Eu am jobul pentru care m-am pregatit si la care sunt cat de cat buna. Nu stiu daca as face faţa in alte domenii. Pana acum nu mi s-a oferit sansa de a incerca ceva nou. Iar eu sunt mult prea conservatoare…
Pai in cazul asta, sa-l stapanesti sanatos! :w00t:
Neaţa!
Mi-am dorit şi îmi doresc mereu să fiu mai bun, să ştiu mai mult, să mp perfecţionez. Însă numai în raport cu mine. Nu mi-am dorit niciodată să fiu primul în mod special, nici nu mi-a părut rău dacă am fost al doilea. Lupta mea e doar cu mine însumi, nu cu alţii :cheerful:
Neata, Marin. Desigur, si aceasta dorinta de autodepasire este inclusa. Si la ea ma refeream in articol, chiar daca nu am pomenit-o. Insa in viata sunt situatii in care suntem nevoiti sa participam la examene sau concursuri. Pentru un job de ex. Sau sa aplicam pentru un job. In acele cazuri nu pot castiga toti…
Federer a fost ani la randul cel mai bun. Nadal la fel. Oare e de condamnat dorinta lor de a ramane nr 1? Dorinta lor de a invinge intr-o competetie deci, automat de a fi mai buni decat ceilalti participanti. Chiar daca vizau doar banii pusi in joc. :biggrin: Este de condamnat echipa Bayern Munchen pentru ca si-a dorit Champions League? :dizzy:
Sigur ca ne place sa fim apreciati pentru ceea ce facem, insa nu orice poate ajunge numarul 1. Asta ca sa nu mai vorbim despre faptul ca la varf bate vantul mult mai tare si nu toti sunt capabili sa il infrunte. Eu m-am ferit mereu de primul loc, pentru ca nu am echipament de protectie si in acelasi timp am luptat sa nu raman pe ultimul. Acolo e mizerie si nu imi place. :))))
Asa e, Vienela, filosofia asta o am si eu, dar si Pato sau Centurion. Insa sunt si momente cand nu te ajuta la nimic a fi printre cei mai buni. Ma refer la un examen sau un concurs. De ex din cei 1000 de aplicanti pentru un job, doar unul este ales. Acela a fost, in acel moment, cel mai bun…
Sau dai examen pentru ocuparea unui post si iei nota de sub linie. Ai fost bun, dar nu suficient de bun… Sunt situatii in viata cand vrem cu orice pret sa-i depasim pe ceilalti. Uite si concursul asta care incepe curand(sau a inceput deja), Superblog. Unii s-au inscris just for fun, altii pentru a avea subiecte de abordat pe blog sau pentru a se testa pe ei insisi. Ce inseamna testare? Nu tot o dovada a faptului ca poti? Ca poti depasi sau te poti autodepasi? Sunt sigura ca sunt si oameni care vizeaza premiul cel mare. Si nu mi se pare deloc ceva gresit. Atunci pentru ce mai exista concursuri daca nimeni nu vrea sa le castige?
M-am inscris si eu la SuperBlog (cu blogul cel nou, doaronline) si as fi ipocrita sa spun ca nu ma intereseaza premiul cel mare. Totusi, primul meu gand a fost sa imi testez limitele, sa vad daca sunt capabila sa scriu la comanda, pe subiecte impuse, cu termen limita. Cand esti sub presiune, altfel te descoperi.
Da, asta e o mare provocare, eu am considerat intotdeauna ca nu pot scrie la comanda. De asta nici nu imi trece prin cap sa particip la diferite jocuri sau concursuri blogosferice. Uneori sinceritatea e reconfortanta, eliberatoare. Normal ca vrei sa castigi. De ce n-ai vrea, asta e intrebarea? :ermm: :unsure: Atunci de ce ii felicitam pe cei care castiga marele premiu sau o competitie daca nu consideram lucrul asta ca pe o reusita/realizare? :unsure: Cica e bolnavicios sa iti doresti sa fii cel mai bun. :dizzy: :ermm:
Ah, ca nu te consideri tu capabil sa fii cel mai bun asta e altceva. Dar ce e rau sa-ti doresti macar? Ca doar nu dai nimanui in cap. :biggrin: :ninja: :dizzy:
Acum, depinde mult si de situatie. Una este sa iti doresti primul loc la un concurs si alta este sa vrei locul lui zoso in blogosfera. Uite, cu toata sinceritatea de care sunt capabila, eu nu as vrea sa ajung vreodata in locul lui, sa imi intre toti cretinii pe blog si sa ma injure in toate felurile posibile si imposibile, sa se scrie zeci de articole rautacioase despre mine… Tu ti-ai dori asa ceva?
Vienela, locul lui Zoso nu-l poate lua nimeni. Nici daca el s-ar retrage definitiv one day.
Dar vad ca pe el nu-l intereseaza rautacismele. Oricum, si pentru ele exista o solutie: ignorarea. Dar…stii vorba aia, Dumnezeu iti da exact cat poti duce. :wink: Evident ca eu nu as vrea, nu ma intereseaza o anumita celebritate pe care stiu clar ca nu o pot dobandi din moment ce refuz sa particip la orice tip de blogmeet, campanie, forma de expunere a imaginii. Sa fim seriosi, nu visam la cai verzi pe pereti.
Eu sunt genul care prefera anonimatul. :blush: Cu cat mai anonim cu atat mai bine. :tongue: :silly: Mi-e foarte bine asa. O sa scriu un articol despre jobul meu mult visat. O sa-ti dai seama de acolo cat de mult ma intereseaza pe mine celebritatea. :biggrin: :tongue:
Cred ca cel mai bun poti spune despre cineva ca e,cand joaca tenis, cand e matematician, chestii din astea exacte. Cand e un scriitor cel mai bun, un blog,etc.? Cu mici exceptii evidente, cred ca e subiectivitate. Si mie nu-mi place de obicei sa intru in competitii subiective, unde e chestie de gust. Desi m-am bagat in Superblog,nu stiu de ce, ba da,stiu, pentru ca nu mereu am ce scrie pe blog,si cand sunt in pana de idei creative, imi caut stimulentul in alte parti,ca sa imi pierd antrenamentul,ca dupa o pauza e mai greu sa reincepi,sau n-o mai faci. Cand m-am bagat am facut-o fara sa gandesc o secunda si am zis sa iau oportunitatea doar ca motivatie de scriere si atat. Sper sa nu intru in iuresul competitiei si sa ma stresez ca uite, le-a placut, nu le-a placut articolul, ca atunci mai bine renunt.
Deci,da,fii cel mai bun in stiinte exacte, intr-un job, la scoala, etc. si spera ce cei mai multi te-or placea in celelalte domenii mai fanteziste :)
Mare dreptate ai, Silving, si eu fug de competiile subiective, nu ca pe celelalte le-as accepta cu mare drag, insa, uneori, viata ma obliga sa particip la diferite concursuri. Vrem, nu vrem devenim competitivi. :biggrin: :tongue: Si Superblog, din cate imi pot sa seama, e un concurs subiectiv. Chiar sunt curioasa daca vei ramane pana la final in competitie pentru ca am vazut ca unii renunta pe la mijlocul ei. Sunt si probe frumoase, nu zic nu, iti doresc mult succes. :happy:
Ai inteles foarte bine ce am vrut sa spun si asta ma bucura. Uneori am impresia ca mesajul meu e mai greu(spre deloc) receptat de cititori. Si daca e asa, e doar din vina mea!
La blogging cred ca a fi cel mai bun se poate masura in trafic si in bani castigati din campanii si contracte. :dizzy: :ermm:
La blogging- ce nu-mi place cuvantul asta :D- anyway, la a scrie pe un blog,pe un site,etc. ma gandesc ca daca ajungi sa fii citit de foarte multi,trebuie sa scrii mereu, sa ai idei,si ce faci daca n-ai chef?
Daca exista presiunea publicului/cititorilor, inseamna ca deja scrisul e jobul tau. Si vrei nu vrei scrii. Dai publicului ce-si doreste. Sincer? Cred ca e foarte simplu pentru ca daca te iubesc accepta orice. Nu zilnic, dar din cand in cand accepta si un articol mai putin inspirat. :ermm: :dizzy:
Cand m’am apucat eu de blogging nu stiam nimic despre asta d’apoi sa ma visez pe primul loc :)) Si nici acum nu ma visez asa departe, mi’ar face placere intr’adevar sa am anumite aprecieri, sa primesc invitatii la evenimente, sa castig si cativa banuti, dar in afara de evenimente primesc aprecieri, in numar modes, desigur, la fel ca si banutii castigati, o suma mica, dar pentru mine este suficient :) Singurul domeniu in care chiar imi doresc sa fiu numarul 1 este mentionat de tine aici: sa fiu numarul 1 in inima persoanei iubite(cand o sa gasesc acea persoana chiar imi doresc cu tarie sa fiu numarul 1! ) Si imi doresc si in domniul IT sa ajung peste 5-6-10 ani o persoana decenta, modesta, nu ma visez nici in acest domeniu in top 10, dar nu as vrea sa fiu nici printre ultimii…undeva la mijloc :d
Aha, te-am prins, deci esti pasionata de IT. :biggrin: Super, se castiga bine din domeniul asta si poti avea succes si afara. :wink:
Cat despre inima persoanei iubite, da, e cam dramatic sa nu fii nr 1 acolo. :cwy: 
Nu stiam ca ai castigat bani din blogging. :cheerful: Dar ma bucur ca ai fost sincera si ai recunoscut ca vizezi si aspectul asta, cel al monetizarii. :happy: Eu vizez strict satisfactii sufletesti din blogging. Cu toate ca am primit si unele oferte de advertoriale. :devil:
Dap, imi place IT’ul si sper ca in toamna sa intru la Poli in Bucuresti la Automatica :d Recunosc, de ce sa nu recunosc:)) Dar nu te gandi ca am castigat sume semnificative :))
:biggrin: :happy: La automatica vrei tu. N-ai gusturi rele, stii, nu?
Cred ca e una din cele mai cautate sectii din tara. :ermm: Si a fost mereu asa. :dizzy: Iti doresc mult succes. 
Te indrepti spre o profesie banoasa. :cheerful:
Rele nu sunt, dar grele cam sunt :)) Da, este bataie pe locuri, tocmai de aceea am spus ca sper sa intru :)) Ma pun bine cu burta pe fizica si pe matematica si sper sa ma indrept fara prea multe hopuri spre profesia de care ai pomenit :”>
Uh, mate si fizica, materiile mele preferate.
Nu oricine ajunge numarul 1 chiar daca majoritatea isi doresc lucrul asta. Trebuie sa si poti. Dar eu cred ca cel mai important este sa-ti propui si in felul asta influentand si evolutia in societate…
Draga Mariana, daca ai citi comentariile precedente ai constata ca ceilalti nu se gandesc deloc la asta. Nu prea vizeaza nimeni de aici pozitia de nr 1 indiferent de domeniu. Ovi a martursit ca lui i se pare o dorinta bolnavcioasa si egoista. Deci pur omeneasca as zice eu, ca noi omenii suntem prin definitie niste egoisti. Deci, da, cred ca multi nu-si propun sa ajunga in top. Fie ca nu-i intereseaza, fie ca se tem de esec sau nu-si constientizeaza potentialul. Sau se tem de ce vor gasi acolo…
Este firesc sa avem aspiratii si este firesc sa ne dorim sa fim Nr 1 intr-un domeniu, dar uneori sau de multe ori nici nu conteaza daca esti primul, conteaza alte o sumedenie de lucruri care te fac fericit.
Uneori ne dorim sa fim primii, dar nu facem nimic pentru asta, asteptam sa se intample minuni. Minunile sunt extrem de rare si fara munca nu vei reusi sa-ti atingi vreun tel. Eu, de exemplu, imi doresc sa devin cel mai bun fotograf (nu mi-am pus intrebarea, din tara? din lume? pentru ca nici nu conteaza), insa deocamdata nu fac nimic ca sa ating acest scop. De ce? Pentru ca e in firea omului sa amane si sa tot amane. Probabil pentru ca gaseste alte lucruri care il fac multumit. Totul pana cand intr-o zi zici, gata cu amanatul si devii cel mai bun.
Tina, ce ma bucur ca avem pasiunea asta in comun. Nu stiu, dar eu nu-mi doresc decat sa gasesc cat mai multe subiecte faine de fotografiat. La tehnica nu ma prea pricep asa ca nu am aspirarii de nr 1 aici. E frumos sa-ti fie apreciata munca. Asta cu siguranta. De aici si bucuria de care spuneai tu. :happy:
Anul asta ideea de a fi indeajuns de buna a incoltit ca o samanta otravita in mintea mea. M-a cucerit prin prisma esecului pe care l-am trait la inceputul sau si mi-am propus sa fac un pact cu diavolul
Still waiting for the glory!
Nu stiu de ce te tot incapatanezi sa-l vezi ca pe un esec. :unsure: :wassat: :ermm: Eu il consider ca pe un urias pas inainte. :biggrin: Nu te vedeam deloc fericita inainte. Si nu uita ca iti citeam postarile(de pe blogul tau si de la mine). Si cred ca izvorau din suflet. :dizzy:
Din cum vedeam eu ca se misca lucrurile, cred ca e cel mai bun lucru care ti se putea intampla. Esti pe urmele succesului. Si ale fericirii! :happy:
:) nu-s sigura de asta, dar vom vedea. I was happy in my own way…
:wassat: Da, se poate, nu contest, insa articolele si comentariile tale dovedeau contrariul. Eu nu am de unde sa stiu ce este cu adevarat in sufletul tau. Ce-ti doresti cu adevarat…
Hello!
Hei, Mike. 8)
cu vremea am constientizat ca e greu sa fiu cea mai buna intr-un domeniu, dar pot fi pe zi ce trece mai buna, in comparatie cu mine, cea de ieri. imboldul asta de auto-depasire duce la progrese si satisfactii, daca nu devine obsesiv :biggrin:
E buna si dorinta de autodepasire.
Eu cred ca fiecare dintre noi si-a dorit la un momentdat sa fie “numarul 1”, fie ca recunoste sau nu. Cred ca este ceva involuntar, inconstient, genetic sa vrei sa fii cel mai bun. Si nu-i rau! Te determina sa muncesti mai mult, sa perseverezi..
Cu zicala “scopul scuza mijloacele” in schimb eu nu prea sunt de acord. Poate pare pueril, dar inca mai cred in corectitudine.
O saptamana usoara Nice!
Da, si eu cred lucurul asta, dar ma contrariaza raspunsurile celorlalti. Esti posibil ca fetele sa fie ceva mai competitive decat baietii?
Nici eu nu sunt de acord cu ea, dar politicienii la care m-am referit cred ca sunt de alta parere.
Multumesc mult, Larisa. 8)
Cu totii ne dorim sa fim macar mai buni de cat ieri si e bine sa evoluam, asta cu competitia nu ma bag, daca se intampla sa cresc prin ceea ce fac de bine, altfel, nu vreau sa car odata cu “gloria” si injuraturile si invidia. Ma prefer mai mica si mai linistita. Unii nu fac fata pur simplu unor astfel de presiuni Nice. Poti deveni imun dar sunt sanse sa devii nebun, iar eu nu risc, in general nu risc. :)
Nici eu nu prea risc…
Da, imi doresc sa fiu cea mai buna…si sincer mi-as dori sa fiu cea mai buna in toate domeniile din viata mea. Cea mai buna la job, cea mai buna la gatit, la administrarea casei, la invatat, la cursuri, s.a. Si chestia asta nu e chiar ok ptr ca mi-e greu si stiu ca nu am cum sa fiu cea mai buna in toate.
Chiar ma gandeam dimineata…ca sa fii bun, cu adevarat bun, la job, nu ajung doar cele 8 ore de la serviciu. Trebuie sa mai citesti, sa te mai documentezi, sa mai faci cursuri, s.a. Dar in acest caz, cand iti mai ramane timp de persoana iubita, de casa, de tine? Cum poti sa le faci pe toate bine? Poti sa le faci pe toate foarte bine? Sau poti sa le faci pe toate dar mediocru?
Iata si un capricorn veritabil. Ce sinceritate reconfortanta, iti multumesc, Mihaela pentru aceasta marturisire.
:cheerful: :happy: Mie mi se pare fireasca dorinta ta. Doar ca e cam greu sa fii bun la toate. Adica sa fii cel mai bun. Sa fii bun…asta cred ca se poate. :ermm: :biggrin: Dar nu se poate sa nu ai tu un domeniu favorit in care sa vrei sa excelezi. Dupa ce iti dai seama ca e imposibil sa fii nr 1 in toate, iti alegi unul sau doua activitati si te canalizezi pe ele. Macar la una sa-ti iasa. :silly:
Da…numai ca daca aleg jobul? Atunci muncesti f mult la job, esti f bun, dar renunti la viata personala? La o relatie ok, la copii, la prieteni?
Mihaela, dar nu trebuie sa fii tot timpul la serviciu sau sa i te dedici lui intreaga viata. Poate doar o perioada. Cativa ani pana ajungi unde vrei, apoi te intorci la viata domestica si poti sa te gandesti si la…marirea familiei. Nu stiu cum altfel s-ar rezolva problema asta. :dizzy: :ermm:
Nu, sa fiu cea mai buna, nu mi-am dorit niciodata fiindca sunt o fire modesta. Dar printre cei mai buni, da, recunosc. Ca nu mi-a iesit intodeauna, e si asta adevarat. Motive sunt multe…pentru ca, oricum, nu putem fi toti pe locurile fruntase. Trebuie sa fie si mai jos cineva. Asa ca azi sunt mai sus, maine mai jos,…ca asa e viata.
Cu blogul…ce sa zic? Eu nici macar n-am avut gandul sa raman atat de mult in blogosfera si nici macar ca voi ajunge unde am ajuns. Adica ca am cunoscut o multime de oameni atat de interesanti, ca am vazut si alte fatete ale lumii. De scris eu mi-am dorit sa scriu de cand ma stiu dar probabil ca nu venise timpul… A venit ceva mai greu si in imprejurari dramatice. Dar cum am zis, probabil ca asa trebuia. Insa nu am visat sa fiu cea mai buna nici in blogging. Sunt multi altii care sa fie acolo, pe primele locuri. Cu mult, foarte mult mai talentati. Stiu asta si n-ar avea sens sa-mi fac iluzii.
Interesanta si tema de azi. Mi-a placut.
Si eu zic la fel, Elly, tema era interesanta, pacat ca cei mai multi au ocolit-o. :cwy: :ermm: :dizzy: Eu mi-am dorit sa fiu cea mai buna tocmai pentru ca aveam o concurenta acerba in scoala. :biggrin:
avem oare nevoie sa fim primii pentru noi sau pentru ceilalti?
avem nevoie de asta sau vrem sa ne vada ceilalti asa?
Si si, Alina. Evident ca ambele tabere trebuiesc multumite! :devil:
Una dintre melodiile mele preferate, multumesc ca mi-ai readus-o in suflet!
Vezi ca am mai pus una pe articolul de azi. Intra si spune-mi daca iti place si ea.
sa fi pe primul loc in orice domeniu trebuie munca. daca nu e dragoste si doar munca chiar daca ajungi pe primul loc ti se cam acreste. ceva ideal ar fi sa puscam din deget si sa fim acolo unde vrem, asa ne’am mai bucura… poate.
Daca sunt #1 pentru persoanele care conteaza cu adevarat in viata mea, este de ajuns. Nu mi-am dorit niciodata ceva extraordinar si nici dragostea tuturor, ma multumesc cu putin…si BUN!
Am fost crescută pe principiul ”Fii cea mai bună în ceea ce faci. Sau măcar încearcă”. De multe ori am fost cea mai bună în ceea ce mi-am propus, iar atunci când nu am reușit măcar am fost împăcată cu ideea că am făcut tot ce am putut, că nu m-am mulțumit cu mediocritatea.
Nu poți să spui că există cel mai bun blogger. Ca și la actori, nu există cel mai bun actor și atât. Este cel mai bun blogger pe nișa lui. Nu prea poți să fi bun în toate. Și eu am avut cândva idei că ce ar fi să ajung cel mai bun, dar mi-a trecut repede :))