Mi-e un dor teribil de inceputuri. De primele luni in blogosfera cand scriam pe blog tot ce-mi trecea prin minte, cand postam articole preluate de prin reviste, putin schimbate de mine, evident, dar cu mentionarea sursei, tot felul de clipuri, lepse, articole informative, generaliste. Imi lipsesc vremurile cand nu-mi pasa de nimeni si de nimic. Din pacate acum nu mai pot face asta. Nu mai pot sau nu mai vreau?
Acum scriu doar despre ce ma intereseaza pe mine in mod deosebit sau daca se intampla ceva senzational in viata mea, demn de a fi relatat si discutat cu voi. Si nu e bine, pentru ca nu mereu am chef de discutii, pentru ca nu in fiecare zi mi se intampla ceva nemaipomenit. Nu pot sa inventez povesti, nu pot scrie advertoriale si nu pot participa la campanii si jocuri intre bloggeri. Iar consecinta acestui fapt este postarea pe blog din an in pasti. Asta in conditiile in care toata lumea din jur posteaza cel putin un articol pe zi. Nu pot sau nu vreau?
Actuala tendinta in blogosfera e sa scrii texte cat mai scurte, cat mai concentrate, esentializate. Uneori cu riscul de a nu intelege nimeni nimic din ele, pentru ca foarte multi dintre cei care apeleaza la acesta metoda de exprimare a eului interior vor sa para sofisticati si profunzi, vor sa dovedeasca cu orice pret ca sunt artisti, sa impresioneze prin abilitatile scriitoricesti. Sa arate lumii intregi ca au condei, mai precis. Uneori ma intreb daca ei insisi inteleg ceva din cele relatate in trei fraze alambicate, metaforizate, hiperbolizate si stilizate la maxim. Pe de alta parte apar eu in peisaj cu texte kilometrice, iar reactia e de totala stupoare. Oamenii vad ditamai articolul (ca de exemplu cel despre vizita la Mogosoaia) si dau rapid, ingroziti, x la pagina. Imi place sa ma pierd in detalii, sa explic, sa deschid si sa inchid paranteze, sa-mi amintesc fapte si sentimente din copilarie, orice as face nu pot sa fiu concisa si la obiect. Nu pot sau nu vreau?
Chiar daca as vrea, nu as mai putea. Pentru ca ceea ce vedeti azi pe blog face parte din evolutia mea ca si blogger. Bine, unii mai rautaciosi ar putea-o numi involutie. Nu pot sa-mi incalc principiile, nu pot sa fac ceva ce nu simt, ce nu imi place si in ce nu cred cu tarie. Desigur, aveam mai multi vizitatori si mai multe comentarii pe articole. Dar mi-e imposibil sa mai fiu cea de atunci. Desi mi-e dor, mi-e teribil de dor de acea frumoasa perioada.
Sunteti nostalgici dupa o anumita perioada din viata voastra (personala, profesionala, ca si blogger)? Considerati ca inceputurile sunt cele mai frumoase indiferent de activitatea desfasurata?
Haidii bre! Foarte bine ca faci ceea ce simti cu riscurile de rigoare. Am observat ca exista o tendinta in a scrie texte scurte, dar unele subiecte nu le poti trata in 5 randuri , sunt atat de complexe incat necesita mai multe lamuriri. Si eu la inceput scriam ce imi venea in minte, acu is mai batrana si daca nu am ceva sa imi notez ideile nastrusnice, uit si ma trezesc ca nu am niciun articol pt ziua urmatoare. Drept urmare am postat mai rar, bine a avut si jocul o vina in asta.
Mie imi e dor de perioada in care stateam in chirie cu fetele, mai ales de serile in care stateam in bucatarie la un pahar de vin si o poveste faina. Sau de serile in care ne faceam ritualurile de frumusete si apoi ne uitam la Sex and the City.. Profesional..nu cred ca exista o perioada anume, poate un pic de cand prin imobiliare. Si ca blogger , imi placea tare mult perioada de inceput , atunci cand aveam loc de intalnire la Dono si cand faceam parte din gasca gunoierilor :P Dar timpul trece, oamenii vin si pleaca , noi mergem pe drumul nostru asa cum simtim.
:biggrin: Cineva a numit lungirea textelor la infinit, nesimtire. Cum ne permitem noi sa ne plictisim cititorii cu asemenea articole? Nu ne gandim la timpul lor pretios?
:biggrin: La lipsa lor de chef de a citi orice aberatie?
Ni le asumam, pentru ca suntem deja batrani in blogosfera. :biggrin: :ermm:
Sunt sigura ca o sa te vindeci repede de dependenta. O sa-l caut si eu ca m-ai facut curioasa. :tongue:
Mda, foarte plictisiti au fost cei care au intrat duminica trecuta pe blog si au dat repede x la pagina cand au vazut subiectul si lungimea articolului. :)) Ideea e ca nu te obliga nimeni sa citesti ceva ce nu iti place. Oricum ai de unde alege, sunt in jur de 70.000 de bloguri care astepta sa fie vizitate si comentate.
Eu recunosc ca ma cam intind cu elucubratiile si simt ca oamenii prefera o blogurile care posteaza un clip, o fraza, ceva informativ, scurt si la obiect. :unsure: Asta e, riscurile meseriei.
Mi-ai placut la faza cu jocul, pai eu credeam ca l-ai descoperit recent.
Da, Cornelia, oamenii vin si pleaca. Doar ca cei care pleaca ne-au fost atat de dragi…
Cred ca periodic scriu astfel de texte, pentru ca periodic ma apuca nostalgia dupa inceputuri. Sunt ele cele mai frumoase perioade din vietile noastre? :dizzy:
Da, sunt atatea si atatea bloguri din care pot alege si zilnic se nasc altele noi. Si cat despre lungimea subiectului, apai doamne iarta-ma cine te pune sa citesti daca nu rezisti la mai mult de 2 paragrafe? Nimeeeeni, it’s a free world.
Ahhh, cu jocul e teroare, i-am innebunit pe toti :w00t:
Inceputurile alea sunt momente frumoase si eu ma bucur ca le-am avut si putem sa le reamintim cu drag..sunt sigura ca vor mai urma momente si mai frumoase :biggrin:
Exact asta era dilmea mea, daca momentele care urmeaza le pot egala sau chiar depasi pe cele de la inceput cand entuziasmul si pasiunea erau maxime. :biggrin: :tongue: :unsure:
Mie nu mi-e dor de nici o perioada, pentru ca sunt destul de ok acum
Si eu scriu destul de rar in ultima vreme pentru ca nu prea am timp, insa am invatat sa nu ma mai stresez pe tema asta. Doar nu exista nici o regula cat de des trebuie sa scriem pe blog, ideea e sa scriem cand avem ceva de spus, nu? Prefer sa citesc un articol bun o data la cateva zile, decat texte scurte, dar fara esenta, de 2-3 ori pe zi. Nu stiu cum scriai inainte, insa mie imi place cum scrii acum, prefer sa citesc lucruri cat mai personale, cat mai reale, pentru ca articole din revista pot sa citesc pana la urma si in reviste 
Blogul e o pasiune, nu o datorie. Incearca sa nu il transformi in asta pentru ca va deveni foarte stresant pentru tine. Si eu imi impusesem la un moment dat sa scriu cate un articol in fiecare zi si ajunsese sa ma streseze blogul mai tare decat jobul. Asa ca am pus piciorul in prag si am hotarat ca daca vreau sa scriu de placere, scriu cand am chef, nu cand “ar trebui”.
Anda, chiar daca postam articole preluate sau lepse, aveam un entuziasm extraordinar, pe care acum l-am cam pierdut. :ermm: Sunt din ce in ce mai obosita si vad ca blogosfera merge in alt sens decat al meu. :sideways: Parca o iau in directie opusa si asta imi creaza un disconfort. Nu sunt stresata, nu vad blogul ca pe o datorie, dar ce sa mai zic cand vad peste tot in jur bloguri actualizate de doua sau chiar trei ori pe zi? Este clar ca asta se cere. Ca asa e bine. Mereu ma intreb, cum ceilalti pot fi asa productivi? Cum pot scrie atat, cum pot munci, spala, calca, hrani copiii? De unde atata energie?
Ma demoralizeaza acest lucru si realizez clar ca nu pot tine ritmul. E adevarat ca am niste principii. Pe care nu vreau si nu pot sa le incalc. Dar ele au aparut pe parcurs, ca la inceput nu existau. Mi-e dor de perioada de inceput, dar sunt constienta ca nu voi mai putea posta vreodata clipuri, poze si chestiuni care nu au legatura cu viata mea. :dizzy:
Eu ma bucur ca tu simti la mine. Sunt fericita ca mai sunt si altii care gandesc ca mine. Ma simt din ce in ce mai stinghera intr-o lume care scrie pe rupte. :biggrin:
Pai si asta este foarte bine Nice! Eu chiar cred ca trebuie sa faci si sa scrii ceea ce simti, nu ceea ce se cere. Eu chiar nu cred in sintagma “trebuie sa” sau “se cade sa” nici in viata particlara si nici pe blog. Se vad articolele scrise asa. Sunt goale, lipsite de trairi, de sentimente. La comanda.
Sunt sigura ca mai toti cititorii tai te citesc exact pentru cum esti tu. Niciodata nu m-a plictisit vreun articol la tine pe blog. Si chiar daca articolele tale s-au schimbat, cum spui si tu, tine de evolutia ta ca bloger.
Cat despre cei care scriu in fiecare zi, eu chiar ma intreb cum gasesc timpul, pe bune. Eu abia reusesc 2 pe saptamana. 3 maxim, dintre care unul cu poze doar :)).
Apropos de poze, am vazut niste imagini splendide la tine pe blog, putin mai devreme, dar acesta nu m-a lasat sa comentez. :ermm: Pur si simplu mi se tot bloca pagina, dar o sa mai revin pana reusesc. :biggrin: :tongue: :silly:
:w00t:
Nici eu nu stiu cum gasesc acesti oameni timp de scris atat de mult. Asta ma demoralizeaza cumplit, vad ce se cere si eu nu pot oferi un anumit gen de articole. De-a lungul timpului am abordat cam toate subiectele care ma interesau, deci nu prea mai am ce povesti. De aceea, scriu rar, pentru ca dupa trei ani nu mai poti fi ca la inceput. Poate daca acceptam si eu advertoriale si ma pricepeam la povesti, la inventii, era ceva. Dar asa…ma limitez la viata mea de zi cu zi saraca in evenimente marcante.
Nu pot decat sa ma bucur ca nu le gasesti plictisitoare. :happy:
Eu cred ca articolele cu multe imagini integrate se scriu cel mai greu. La cel cu Mogosoaia am scris o zi intreaga si m-a epuizat. Pe acesta l-am terminat in 10 minute.
Indiferent cît scrii, important e să ai substanţă şi oarece farmec al literelor. Te-ai referit la articolul precedent – ei bine, nu cred că sînt atît de mulţi pasionaţi de arhitectură veche. Eu unul nu sînt, spre exemplu, aşa că n-aveam ce comenta pe marginea articolului, decît poate faptul că obiectivul sau efectul folosit nu mi-a fost pe plac (acea strîngere a imaginii spre centru-sus, care face ca toate liniile să conveargă spre o formă piramidală). Poftim, acum am spus-o, dar n-am vrut să-ţi stric plăcerea atunci, la articol. :blush: Însă de citit am citit şi poate mulţi alţii au citit însă n-au găsit ce sau cum să comenteze. Depinde, poate şi de starea fiecăruia la momentul respectiv.
Întrebi de nostalgia vremurilor trecute? Aş putea spune că da, mi-e dor de perioada cînd puteam sta treaz cîte 2-3 zile la rînd, numai cu cafea (şi ţigări, lucru de care nu sînt mîndru, dar sînt mîndru că le-am lăsat definitiv acum aproape 17 ani) şi lucram la dezasamblarea jocurilor de Z80, din pură plăcere şi dorinţa de a învăţa ceva nou.
Şi îmi mai e dor de perioada cînd îmi permiteam să ies, cu unica prietenă blondă din viaţa mea, la bar şi să comand – special pentru ea – vermut Riccadonna roşu.
Cît despre blogging… perioada Yahoo360°, cînd scriam exclusiv în engleză şi aveam amici din Japonia, Filipine şi alte părţi ale lumii, îmi va rămîne veşnic în amintire, deşi – la un moment dat – acolo am avut şi cea mai mare dezamăgire a online-ului, care m-a făcut să-mi şterg definitiv toate conturile pe toate reţelele de socializare ale vremii.
Da, ai dreptate, Dragos, total de acord, substanta si farmec, bine dozate si evident, naturalete. Unii se forteaza atat de mult sa para buni, incat senzatia e suparatoare, e evident ca totul e studiat, nu lasat sa curga firesc. E clar ca vor sa produca impresie.
M-am uitat la pozele de la Mogosoaia si chiar nu am vazut efectul piramidal. Nu inteleg despe ce vorbesti, cum ar fi trebuit fotografiate acele cladiri ca sa fie pe placul tau? Ce anume e deranjant in ele? Bun, nu iti plac pozele mele, nu le plac nici altora, e problema voastra, tine de gusturi. Nu ma deranjeaza absolut deloc. Tin insa sa precizez ca nu am folosit niciun efect. M-ai lasat masca cu aceste consideratii, eu pozez simplu, sunt la inceput, iar obiectivul e clasic.
Stiu ca sunt multi pe aici care nu-mi agreaza pozele si nici nu-i intereseaza fotografia de peisaje in general. Arhitectura nici atat. Insa pe mine asta ma pasioneaza si voi continua.
Asta e, nu va place, nu va place, eu ce pot face? :happy:
Nu stiu, la articolul precedent se putea comenta orice de tipul “sa-l stapanesti sanatoasa” . Era un articol despre faptul ca mi-am achizitionat un obiect nou. Dar mna, asta se intampla atunci cand oamenii te iubesc. Inainte erau pe aici astfel de oameni…de aceea sunt nostalgica.
Care pe unii ii oripileaza. Si ii indeparteaza de blog.
De ce au plecat, poate ma intrebi. Nu stiu, s-au saturat de bloguri, iar eu am schimbat destul de mult stilul. Inainte scriam multe despre drame si iubire. Acum pun poze.
Asa este, inceputurile ne aduc si cele mai multe bucurii, dar si cele mai mari dezamagiri. Constatat pe propria piele. Atunci entuziasmul si asteptarile sunt la cote maxime…
Nţ, nţ, nţ… te laşi demoralizată de ceva atît de relativ precum numărul răspunsurilor (sau vizitelor) la un oarecare articol? Ei hai, ştii mai bine de-atît! :wink:
Cît despre poze, aia e – nici altora nu le-au plăcut roşiile mele de trei metri de astă-vară, da’ nu m-am pus să plîng pe prag.
Barem eu am spus sincer că nu mă omor cu arhitectura, poate că nu (mai) am ochiul acela de care e nevoie. Pozele în sine sînt foarte bune calitativ, nu e nici o problemă, dar dacă mie nu-mi transmit ceva anume, n-am ce face. Iar tu nu ai de ce să pui la inimă părerea mea total subiectivă, că nu-s io vreun mare critic de artă fotografică. :biggrin:
Treaba cu liniile – care iar e chestie subiectivă – am să încerc s-o subliniez puţin mai tîrziu. Dacă nu ai folosit nici un efect, e posibil să fie din cauza obiectivului. Dar aminteşte-ţi că nu sînt expert în fotografie, ci doar un ochi (cu ochelari noi :tongue: ) care se uită la nişte poze – atîta tot.
P.S. Să te pună dumnealui –> :devil: să publici vreun articol de gen “vai ce-mi place melodia asta” plus link iutub, să vezi cum apăs pe butonul “Boo!”
Cum sa nu le placa rosiile de trei metri? Wou, sunt productie proprie? :dizzy: Daca da, daca cresc in propria gradina, te invidiez. :happy: Rosiile se numara printre legumele mele preferate, daca le mai ai si proaspete si sanatoase, cultivate in pamant si nu crescute in eprubeta, cum se poarta mai nou, e perfect. :biggrin: El ti le-as fi apreciat. :silly:
Nu ma las eu de fotografiat asa usor. :)) Acum, eu nu prea ma pricep la obiective, se poate sa creeze o anumita senzatie, eu nu am observat nimic suspect, deja ma ingrijorez, oricum eram pe punctul de a-mi achizitiona un nou obiectiv, mult mai bun. Dar sunt curioasa de teoria ta cu liniile. O astept cu mult interes si nerabdare. :biggrin: :tongue:
No way! :blush:
Da, roşiile au fost în grădina mea şi m-a costat 800 RON să le ud toată vara pînă-n toamnă, din cauza secetei. Din păcate, pe cît au fost de lungi, pe atît de puţine fructe au dat şi acelea marea majoritate mănate. Se pare că n-am mînă de fermier.
Poze găseşti la mine, dacă ai timp să intri să dai o căutare. Dar eu n-am DSLR ci un biet chinezism reasamblat din bucăţelele lăsate de un amic într-o pungă. :cwy:
Ca unic exemplu pentru problema cu liniile (care cred că are un nume ca efect şi probabil mulţi sînt în extaz din cauza lui, chiar şi prin jocuri, însă eu îl urăsc cu pasiune), uite aici una dintre clădiri cu liniile aferente prelungite cu roşu: POZĂ
Observă tendinţa liniilor din stînga şi dreapta de a se uni undeva sus de tot spre centru (dacă ar fi prelungite suficient). Într-adevăr, un asemenea efect ar fi de dorit la un peisaj gen cîmp întins, cu flori sau altceva de gen – un fotograf profesionist ţi-ar putea spune mai multe – însă cel puţin din punctul meu de vedere, în cazul clădirilor, asemenea deformare dăunează, dacă nu este aplicat în mod special şi bine gîndit ca încadrare.
Încă una şi gata. Aici se vede ceva mai pregnant. POZĂ 2
Don’t be hatin’! :blush:
Wou, intai de toate buna dimineata. Sunt profund uimita de spiritul tau de observatie.
M-am uitat si eu, cu toate ca nu am ochi de fotograf si pare adevarat ce spui tu. Cat de deranjant mi se pare mie? Hm, nu m-am gandit niciodata atat de departe. Pozele pe care mi le-ai aratat tu sunt facute cu zoom-ul. De aici si efectul piramidal.
Ideea era sa arat oamenilor cladirile cat mai de aproape, ca sa se distinga clar detaliile arhitecturii.
Eu…nu sunt fotograf profesionist ca sa spun lumii o poveste cu fiecare fotografie. Nici nu mi-am propus asta vreodata. Stiu ca toata lumea vrea fotografii artistice, dar pana la poveste cred eu ca e cale lunga. Nu stiu ce sa zic, cand sunt in fata unei cladiri, nu prea am ce poveste sa creez. Ma asez in fata ei si incerc s-o surprind cat mai clar si cam atat.
Am mai incercat “povesti” dar cu peisaje. O banca in parc incadrata de salcii, de ex. Exprima solitudine… Lacul se desfasura in fata sa… Ideea de contemplare. Aici poti gasi mesaje, dar cand fotografiezi o cladire, ce poti sa transmiti?
Oricum, chiar daca e ceva de transmis, eu nu asta am intentionat cu imaginile de la Mogosoaia. Am vrut sa arat cum pozeaza Nikonul, nu sa-mi evidentiez talentul inexistent de fotograf ultra amator.
Tu ai scos in evidenta niste lucruri pe care nu oricine le sesizeaza. Chiar nu cred ca efectul piramidal i-a indemnat pe cei care nu au apreciat articolul meu de duminica sa dea repede x la pagina…
Asta nu inseamna ca nu apreciez observatiile tale. Mai invat si eu, mai aflu pareri, dar cred ca esti destul de exigent.
Cu scuzele de rigoare, dimineaţa mi-a fost doar o prelungire a nopţii, abia pe la ora 13 am adormit şi asta nu pentru mult timp. Aşa că… bună seara, de-acum! :blush:
Să ştii că în primul rînd sînt exigent cu mine însumi. Perfecţionismul înnăscut îşi spune cuvîntul, n-am ce face. Şi colac peste pupăză, am “talentul” de a spune adevărul, uneori prea direct, dar niciodată din răutate, ci doar din dorinţa de a ajuta, de a îmbunătăţi.
N-am de unde şti ce au gîndit vizitatorii care nu au lăsat semne ale trecerii lor. Poate vreodată se vor întoarce şi vor spune, sau poate nu. Eu am spus ce am văzut eu din punctul meu de vedere, care nu poate fi şi nu trebuie luat ca etalon. Sînt un oarecare, trecător pe aici. :angel:
În rest, aparatul e foarte bun, n-ai de ce să-ţi faci probleme. Iar dacă efectul respectiv va fi menţionat şi de alte persoane (care au curajul să spună adevărul), poate de undeva din manual sau cu ajutorul unui profesionist, vei afla cum se manipulează şi vei reuşi să-l controlezi şi să-l foloseşti în scop benefic.
Mi-ar plăcea să citesc într-o zi la tine: “Ştii, m-ai enervat atît de tare încît m-am ambiţionat să creez cîte o poveste cu fiecare fotografie. Şi am să reuşesc!”
Îţi doresc un week-end cît mai plăcut! :wink:
Neata, Dragos. :angel: Pai da-mi si mie un mic exemplu de poveste pe care o poate spune o cladire. :dizzy: :ermm: Ca mie nu-mi vine nimic in minte. :blush:
In primul rand nu cred ca a observat nimeni efectul…ca sa-l mentioneze aici pe blog. Ti-am zis ca e nevoie de un spirit de observatie foarte fin. Nu stiu daca e din cauza deformarilor produse de obiectiv sau a apropierii foarte mari de subiect. Sau a folosirii zoomului. O sa mai intreb.
Merci asemenea. :cheerful:
Exemplu? Dacă te-ai apropia mult de zid – de faţadă, să zicem – şi ai îndrepta aparatul în sus, folosing efectul sus-menţionat, ţi-ar ieşi o construcţie care tinde spre stele. Cu lumina potrivită (şi umbrele aferente), ai putea trimite privitorul în visare şi povestea s-ar naşte în mintea fiecăruia aşa cum o vede el mai frumos. La o clădire înaltă din sticlă, adoptînd încadrarea potrivită, ai putea crea efectul unei lungi platforme pe care ai putea alerga în întîmpinarea norilor. Ar deveni mai degrabă orizontală sau oblică, în ochii privitorului, decît verticală aşa cum e în realitate.
Din nou, cu încadrarea optimă, ai putea crea senzaţia că ceva e gata să apară de după colţ, iar privitorul deja îşi va închipui ce-ar putea fi.
Şi după ce ai deschis deja calea spre vis şi poveste, poţi introduce şi prezentări “oficiale”, vederi de ansamblu, eventual combinate cu zoom pe diverse elemente componente.
Cam aşa aş face eu, dacă aş avea pasiunea pentru arhitectură şi fotografie. Dar se pare că sînt singurul care e dispus să ofere sfaturi (sau spune-le ‘păreri’) pe gratis. :angel:
P.S. Să fie şi culoarea zidăriei de vină? Eu unul nu mă prea împac cu clădirile “la roşu” şi cu maroul, în general. Uf dar ce off-topic sîntem şi e numai vina mea. :blush: Gata, nu mai scot un cuvinţel despre arhitectură! :biggrin:
M-am intalnit azi in masina cu un fotograf, poate o sa povestesc intamplarea, nu ne cunoasteam, m-a vazut cu aparatul si m-a abordat. Am discutat despre fotografie si i-am povestit si cazul nostru, cu efectul piramidal. Mi-a explicat ca e celebru, ca este o deformare aparuta in urma apropierii de subiect(cand acesta este o cladire). Exact cum banuiam si eu.
Eh, Dragos, dar tu esti posesorul unei imaginatii de invidiat.
Recunosc, cand vine vorba de fotografii, nu detin asa ceva. :blush: :silly: :tongue: Suna interesant ideile tale, sa vedem daca pot sa le pun in practica. :biggrin:
Mda, eu ador casutele tipic mediteraneene din piatra alba/gri. De fapt, ador orice e construit din acel material. :wub:
Draga mea, totul porneşte din inimă; important e s-o laşi să zburde şi s-o asculţi atunci cînd cîntă. ;)
Mulţumesc pentru compliment şi îţi doresc să ţi se îndeplinească visurile şi să ne încînţi – de vei vrea – cu poveştile tale frumoase ce se vor ţese pe viitor.
Asta si fac, imi ascult inima. Mai ales cand vine vorba de fotografie.
Cine nu are nostalgiile lui?
Să mă ierte sofisticaţii bloggeri care scriu două propoziţii şi bifează încă un articol.
Simt că mi-aş bate joc şi de blogul meu, şi de cititori.
Măcar de asta m-am ferit întotdeauna: să plictisesc vreun cititor.
Că poate nu mi-a ieşit întotdeauna, e altă poveste…
Intentia conteaza pana la urma, nu? :biggrin: :unsure: :ermm: :silly:
Eu cred ca trebuie sa fii ceea ce esti si vrei tu sa fii, nu ce se cere pe piata. Mie mi-e dor de perioada cand aveam mereu inspiratie si scriam des pe blog. Acum nu mai am nici timp, ce-i drept! Ah, si-mi mai e dor de vara! Rau de tot! Si de o Margeluta de acum cativa ani, care nu mai este azi, si de niste timpuri trecute, care nu se mai intorc in veci!
Of, se pare ca avem amandoua aceeasi problema. :dizzy: :cwy: Timpul, sau mai precis lipsa lui. :face: Intotdeauna inspiratia e in cantitati uriase la inceput. Mai greu e la urma, dupa ce abordezi toate subiectele care te intereseaza. Si vad ca avem aceleasi nostalgii. :)) Personal mi-e dor de Croatia si de Spania. De vacante si calatorii. :wub: De momente frumoase, de incantare sufleteasca.
Simt nevoia de o vacanta, sa colind locuri necunoscute si sa umblu teleleica intru regasirea sinelui. Si vreau verde si soare si caldura si multa lumina. I’m a summer girl too! Ma omoara iarna! Daca as avea sansa sa ma mut int-o tara unde nu exista decat vara, nici nu m-as gandi de 2 ori inainte. Pacat insa ca in lumea reala, a adultilor responsabili (cica!), exista numai griji si probleme (mai ales financiare in ultima vreme), care iau locul visurilor incet-incet!
Mie imi spui de probleme financiare? :biggrin: Le cunosc perfect, la un salariu microscopic ca al meu si la dorintele mele din ultimul timp de a-mi achizitiona tot felul de lucruri scumpe sunt firesti. :biggrin:
:cwy: Nu ma mai recunosc. E grav viciul. :biggrin: :silly:
Te inteleg perfect, Margeluta, tocmai ma uitam pe prognoza meteo si zicea acolo ca urmeaza 3 staptamani fara soare. Dupa saptamana viitoare, cand va fi frig si va ninge, se mai incazeste dar cerul ramane innorat. Asta m-a deprimat teribil. Promavara noastra draga se lasa asteptata. :cwy:
Primavara asta are nevoie de o harta, caci presimt eu ca s-a cam ratacit. Ca doar se stie ca femeile nu prea au simtul orientarii… :P
:biggrin: Haha, imi plac glumele tale, ai simtul umorului, Margeluta. Interesanta tema si pentru un nou articol, asta cu orientarea in spatiu. :biggrin:
Mie imi place foarte mult cum scri acum Nice. Iti citesc fiecare articol nou, cuvintel dupa cuvintel si nu regret nimic niciodata. Eu sunt inca la inceput cu blogul, deci nu cred ca-ti pot raspunde inca la intrebare concret despre acest domeniu. Mie in general, inceputurile mi se par grele, dar intradevar frumoase. La inceput nu cunosti prea multe, iar stropul ala de naivitate este un lucru de apreciat, mai interesant de privit, cel putin din punctul meu de vedere. Nu stiu cat de normal am inceput eu activitatea pe blog, insa cu siguranta nu este foarte ok, zic eu. :pouty: :ermm: :blink:
Cum sa nu fie ok activitatea ta pe blog? Sau modul cum ai inceput-o? La ce te referi ca mie imi place foarte mult blogul, felul cu scrii, cum comentezi. L-am inclus rapid printre preferate. Nu prea inteleg ultima parte a commentului tau. :dizzy: :cwy: :ermm:
Dar, uite un lucru pe care eu l-am omis, nu mai am inocenta de odinioara. Acum stiu prea bine cu ce se mananca blogosfera, cunosc prea bine ce le poate pielea oamenilor si de aceea s-a pierdut mult entuziasmul. Sunt si mult mai circumspecta… Nu mai cred ca tot ce zboara se mananca.
Da, cu siguranta ca sunt grele, mai ales daca iti doresti foarte tare sa reusesti, sa iasa totul bine. Eu l-am privit ca pe o joaca si a fost perfect. :happy: E adevarat ca aveam in spate trei ani ca postator pe alte bloguri.
Multumesc mult pentru cuvintele frumoase.
:cheerful: :happy:
Nu stiu, mie nu mi se pare ca am acea naivitate de inceput, pe care o consider destul de importanta. Poate doar mi se pare… Totusi, eu scriu din placere, nu o fac din obligatie sau alceva si ma bucur ca desi sunt in primele luni cu blogul, oameni de treaba, inteligenti si un caracter frumos, ma viziteaza din cand in cand. :cheerful:
Multumesc si eu, deasemenea, pentru cuvintele frumoase. :happy:
Pai eu te vizitez la fiecare articool, doar ca uneori nu intru cu zilele pe bloguri. De ex saptamana asta am dormit non stop. Sunt astenica. Primavara asta e de vina. Si stai sa vezi acum, ca se anunta nori si ploaie vreo 3 saptamani. :biggrin:
sunt nostalgica doar in ceea ce priveste timpul, vreau sa am timpul liber pe care il aveam inainte de a fi blogger. imi place sa scriu, imi plac provocarile, acum sper ca eu scriu clar, aproape simplist si nu fac parte din cei ce plictiseste sau baga in ceata cititorul :tongue:
Si eu zic ca procedez la fel, scriu foart simplu, fara prea multe figuri de stil, pe intelesul tuturor. Subiectul e clar, mesajul cifrat. :biggrin:
Nu stiu cum am sa vad si eu lucruurile daca voi rezista atat de mult in blogosfera. Deocamdata, dupa un an si inca putin…sunt deja bagata pana peste cap in tot felul de proiecte ca nici timp sa raspund la comentarii nu am uneori. Nu stiu daca era mai bine la inceput… Intr-un anume fel da fiindca nu ma cunosteam cu nimeni si scriam chiar fix ce-mi trecea prin cap. Acum tot asa scriu dar ma gandesc uneori la cate unele fraze mai mult si le modelez incat sa nu cumva sa ofenseze anumite susceptibilitati. Care exista ici-colo. Oricum, nu mi-am schimbat stilul fiindca n-as putea scrie in alt fel. N-as mai fi eu. La fel ca si tine ma scot din pepeni postari de doua randuri despre nimic. Sau sunt doua randuri copiate de undeva…cu pretentii de filosofie proprie.
Eu te cunosc din vara si esti constanta. Revin cu drag la tine, stiu ca gasesc intotdeauna articole interesante, frumoase, cu o abordare originala, intr-o limba romana impecabila, cu fotografii reusite. Din pacate, eu nu pot face o comparatie cu primii ai a blogului tau…pe vremea aceea inca nu visam ca voi avea eu insami blog.
De fapt nu cu primii ani, ci cu primele luni, cand nici nu avea blogroll macar. Scriam strict pentru mine. Era placut. Nu ma citea mai nimeni, nu stia nimeni ca exist. Mai gaseam un articol dragut pe un site dedicat femeilor, il prelucram putin si il copiam pe blog. In timp au aparut si comentatorii, iar unii imi reprosau(putini e adevarat) ca nu scriu si idei proprii. Adica nu era un repros, ci o rugaminte mai degraba. Nici prin cap nu-mi trecea sa scriu despre viata mea pe blog. Aveam multe probleme sentimentale nerezolvate pe atunci. Dupa 6-7 luni de la aparitia unui blogroll am inceput sa scriu si articole inspirate din viata mea. Deja aveam foarte multi comentatori, in general articolele erau despre suferinta, drama, iubire neimplinita. Ma tot vaicaream eu ce nefericita sunt. Oamenii comentau de zor si ma incurajau. Cum nu am mai fost nefericita, cum au plecat si oamenii.
:ninja: :ermm: :devil:
Acum ce sa fac, sa scriu iar articole melodramatice ca sa vina oamenii sa ma compatimeasca? No way.
Da, sunt constanta, scriu la fel de rar ca acum 1 an.
:biggrin: :tongue:
Cred ca avem cu totii genuri de articole pe care nu prea le suportam, nu prea le agreem. Uite de ex astea cu prezentari de obiective turistice si mult poze, care ii fac pe cititorii mei sa iasa grabiti de pe blog la vederea lor. :cheerful: Unii nici nu intra pe articol sau cand vad titlul pe fb nici nu mai intra pe blog. :)) Si sunt multi. De aceea zic, eu scriu doar ce ma intereseaza pe mine, dar pentru blog nu e chiar un castig. :biggrin:
Inceputurile mele (in absolut orice domeniu) au fost PROASTE. Nu am cum sa le regret, pentru ca niciodata nu mi-au placut. am invatat sa-mi asum problema asta si sa merg inainte, pentru ca inceputul e doar unul si intotdeauna progresez.
Scriu PENTRU MINE si CITITORII MEI. Scriu in stilul meu, care place sau nu. Scriu chestii care sper ca amuza/informeaza/ajuta cititorii mei. Am scris si posturi platite, dar am incercat sa promovez doar chestii in care cred si pe care le-as folosi (le folosesc personal).
Fii tu insati. Asta conteaza. Restul sunt discutii ;)
Ma bucur mult ca toti cei care ati comentat pana acum apreciati sinceritatea, onestitatea si implicarea omului in articole. Ca toti preferati articole scrise din suflet, care sa ne reprezinta.
Daca inceputurile au fost grele, iar tu ai mers mai departe si ai reusit, inseamna ca esti o luptatoare. Chiar ca nu ai nimic ce regreta. :wink: :happy:
Mie nu prea îmi pasă că în blogosferă tendința este să scrii texte scurte. Nu mă reprezintă și nu cred că aș putea să scriu un post din 3 fraze. Așa cum nu pot să scriu despre toate banalitățile.
Nu m-am gândit că textele tale sunt lungi, atunci când îți place ceea ce citești, nu bagi de seamă dimensiunea postului.
Și să răspund la penultima întrebare:”da”, sunt nostalgică după perioada în care eram pe wordpress. com. Am impresia că atunci scriam mai ușor, mai des, aveam parcă mai mulți comentatori…
Am mai observat ceva: simt că e o tendință generală în blogosferă, am impresia că lumea s-a plictisit să scrie pe blog, nu-i mai acordă aceeași importanță, cred că începe să nu mai fie la modă…sau poate doar mi se pare mie.
Gandesc la fel ca tine, nici eu nu pot scrie despre orice banalitate. Nu stiu, ceva ma opreste. Si este tare rau, pentru ca vad ca asta se cauta, oamenii adora astfel de articole despre nimic. Pur si simplu ele sunt luate cu asalt de cititori care comenteaza in doi peri, cica chestii spirituale, haioase.
Am observat ca multi din vechea garda au cam abandonat blogurile, dar au aparut bloggeri noi, extrem de activi, care toarna 10 articole pe zi. “Articole”. :biggrin:
Eu n-as numi-o involutie. Sunt de parere ca fiecare blog reprezinta persoana din spatele lui si asa cum fiecare om e diferit, tot asa sunt si blogurile. Fiecare are stilul propriu, fiecare scrie dupa cum ii place sau in functie de obiectivele propuse. Eu alternez… cand am de scris, scriu. Cand n-am nimic de povestit, blogu’ ramane pe aceeasi tema oarecum amuzanta. Si sincer… e mai mult pentru mine. Im plac mie toate prostiile de le-am adunat pe blog si daca plac si altora, cu atat mai bine. :D
In ceea ce priveste articolele lungi, te citesc pe tine si inca o bloggerita. Tendinta bloggerilor de a scrie articole scurte e din cauza tendintei oamenilor de a nu le citi pe cele lungi. Drept urmare, ori scriu pentru ei fara a se astepta la reactii din partea unor cititori, ori incep sa scurteze. Totusi, depinde foarte tare si de modul de redactare. Chiar de-s articole lungi, imi face placere sa te citesc! Eh, lucrul asta nu reuseste multora… :)
Zi frumoasa!
Andera, eu stiu ca oamenii cauta lucruri simple si scurte, pentru divertisment, cel mai adesea. Din pacate eu nu pot scrie astfel, desi mi-ar placea. Eu sunt fericita si multumita ca ma citesc si acesti oameni, pentru ca stiu ca in general tendinta e sa dai x imediat ce vezi ditamai textul. Nimeni nu mai are timp si chef de citit in ziua de azi. Asa mai degraba citesti o carte.
E adevarat ca si eu ma cam sperii cand vad un text kilometric, dar depinde si felul in care omul asterne cuvintele, felul in care iti povesteste o intamplare. Daca reuseste sa te captiveze, mergi mai departe, daca nu, parasesti de indata blogul. Eu ma bucur si cand gasesc ceva la care mi se cere parerea, ceva care ma face sa comentez. Asta e foarte important.
Ma tot chinui sa scriu putin. Adica scurt si la obiect. Cu cat mai chinui mai mult, cu atat mai mult ma lungesc. :))
Merci asemenea, cat timp e weekend e frumos! :happy:
Textele astea scurte au aparut dupa ce mai multi bloggeri “mari” s-au gandit sa revolutioneze piata din Romania. Nu te obliga nimeni sa treci la stilul lor, de aia suntem noi oamenii diferiti. Fiecare cu stilul sau.
Nu ma intereseaza bloggerii mari. Ci bloggerii-oameni.
Îmi place ideea asta cu bloggerii-oameni! :) În altă ordine de idei, îți susțin părerea și anume că începuturile sunt cele mai frumoase… Când mi-am deschis primul blog, prin 2007 erau încă destul de puțini bloggeri în România, ne citeam și ne comentam reciproc cât mai prietenește posibil. Acum când s-a umplut spațiul web de bloguri de toate soiurile, mi se pare că prietenia a dispărut cu viteza luminii, în schimb invidia prinde din ce în ce mai mult teren. Ca să nu mai zic că au apărut comentatorii plătiți și alte mizerii. Din punctul meu de vedere e doar regres, cu cât trece timpul calitatea blogosferei românești scade direct proporțional cu numărul de bloguri.
:biggrin: Si mie imi place ideea, dar mai mult decat atat, sa-i si cunosc si sa poposesc pe blogul lor. In 2007 ai inceput? Inseamna ca esti veteran, eu pe atunci activam exclusiv in blogosfera sportiva(fotbalistica).Abia in 2010 m-am reprofilat si acel an a fost unul foarte bun si prolific pentru mine. Scriam zilnic si nu conta ce postam, oricum nimeni nu ma judeca si nu avea pretentii de la mine. Acum ma mai gandesc si la parerea celorlalti si nu pot sa vin pe blog chiar cu orice. In primul rand trebuie sa vin cu un subiect nou, interesant, tratat cat mai original. Marele meu regret e ca acum nu mai pot posta orice imi trece prin cap. As vrea sa fac prezentari de cosmetice, dar nu intereseaza pe nimeni asta…
Comentatori platiti? De asa ceva nu stiam. Invidia am simtit-o si eu, pe pielea mea, de doua ori. Foarte urat. Mi se pare josnic. :cwy:
Da, atunci am inceput scriu prima data pe blog urmand cam apoi prin 2009 și până în 2010 să abandonezi treptat din lipsă de timp. Lucram, aveam și facultate și uite așa am renunțat la primul blog până în 2011 când am zis ca e timpul să o iau de la capăt doar că deja treburile erau cu totul altfel… :)
Sincer să fiu, nu cred că citeam blogosfera sportivă pentru că în general nu mă interesează nimic atunci când vine vorba de sport. :) Legat de comentatorii plătiți, da există așa ceva, cică e și asta o tehnică de SEO, am și scris cândva un articol despre…
Timpul asta e cel mai mare dusman al nostru. Mie cel mai bine mi-a mers cat am fost somera si stateam acasa. Aveam timp berechet pentru blog. :))
Probabil acei comentatori sunt platiti de firme online. :dizzy:
Probabil ca inceputul este cel mai frumos, atunci este cu adevarat un entuziasm aparte, care ma face sa gandesc cum voi evolua, cum creatia mea poate evolua, dar nu numai in blogosfera, ci pretutindeni. La inceput probabil nu am un tel foarte mare, gandesc adesea foarte realist si incerc sa gestionez foarte bine unele provocari, dar cand vad ca jumatate din obiectiv este complet (intotdeauna mi se pare prima jumatate mai grea), imediat incep sa-l schimb, doresc ceva mai mult, acum nu stiu daca este chiar foarte bine asta. De multe ori cand schimb obiectivul, am tendinta de a trata lucrurile superficial, iar cand ma uit in spate, la trecut cu cata pasiune faceam respectivul lucru, mai apoi privesc prezentul, iar uneori remarc ca evolutia mea nu a fost asa, ci este mai mult invers.
Nu pot baga mana in foc ca e bine, dar stiu ca e omeneste sa-ti doresti mai mult. E impotrivii firii sa ne multumim cu putin. :ermm:
Asa e, doar ca uneori uit ce lucruri frumoase faceam la inceput, ce pasiune si cat timp acordam, dar mai apoi observ ca totul nu mai e ca inainte…
Desigur, la inceput totul e spectaculos, inregistram rezultate nesperate, apoi incepe regresul. Ca de ex blogul asta care e pe topogan… :cwy:
Si eu simt la fel ca tine. La inceputuri scriam recenzii stangace la filme si carti si povesteam despre piercing-ul meu din spranceana pe care l-am avut cateva luni. Acum nici timp de carti si filme nu mai am si nici piercing nu mai am. Scriu doar cand simt nevoia s-o fac si din pacate nu la fel de des ca inainte. am crezut ca mutarea in Bucuresti si salvarea a aproape 4 ore petrecute pe naveta ma vor motiva sa scriu mai des si mai mult, dar din pacate mereu apare altceva. sunt si intr-o perioada foarte stresata cu job-ul, imi caut iarasi altceva, merg la interviuri, ma interesez, m-am inscris si la cursuri de grafica web si parca timpul pentru blog este din ce in ce mai limitat. asa ca, draga mea Nice, te inteleg perfect. :cwy:
Hm, Ana, mie nu mi se pareu deloc stangace recenziile tale… :ermm: :biggrin: :dizzy: E adevarat ca a trecut mult timp de atunci, dar nu cred ca ma insel. :biggrin:
Da, bine spus, mereu apare cate ceva care ne da planurile peste cap. Dar cursurile de grafica cred ca-ti vor folosi mai tarziu, asta ca sa fac legatura cu titlul articolului, face parte din evolutia ta profesionala. Cat priveste un job care sa ne multumesca pe deplin…cam greu de gasit. Si nu pentru ca am fi noi prea pretentiosi…
Iti doresc multa bafta, Ana. :cheerful: :kissing:
Inainte de a-mi face blogul, am citit la cineva (nu imi cere nume, ca nu dau) ca articolele lungi plictisesc. Am bagat la cap si am incercat sa scriu in trei propozitii ceea ce as fi vrut sa scriu in treizeci. Apoi am descoperit alti bloggeri, am mai invatat cate ceva si mi-am dat seama ca trebuie sa scriu asa cum imi dicteaza mie inima. Cui ii place revine, cui nu, sa fie sanatos.
Vienela, dupa succesul rasunator pe care il inregistreaza zilnic A-listerii, care scot articole scurte spre foarte scurte pe banda rulanta, as zice ca persoana respectiva te-a sfatuit de bine. Doar ca de aceea e blogul tau, sa scrii cum simti tu, cum consideri tu de cuviinta. Daca nu te caracterizeaza 100 m plat, abordezi 3000 de m obstacole. :biggrin: :silly:
mie imi pare rau si tin minte ca ai citit intr-un articol faptul ca am iesit din anonimat. Fireste si aceasta iesire din anonimat poate fi considerata o evolutie sau un regres, dupa caz! Am avut si de castigat de pe urma acestui lucru, am cunoscut multe persoane, insa nu mai pot scrie la fel :( :ninja:
De ce sa nu mai poti scrie la fel? :dizzy: Te citesc amicii, colegii si familia din offline? Sau te feresti de bloggerii pe care i-ai cunoscut la numeroasele blogmeet-uri la care ai participat de-a lungul timpului?
:biggrin: Ai ramas la fel de secretos ca in trecut.
Eh, Pato, de parca inainte dadeai multe detalii despre viata ta intima.
In definitiv poti scrie ce vrei atat timp cat mesajul e putin criptic ca cel din acest articol. Cine stie sa citeasca printre randuri, a inteles exact ce am vrut sa spun. Cel putin sper sa se aplece spre sfatul meu! Sa tina cont de el. Ca e jale mare…
aha… in deosebi de acolo imi iau doza de inspiratie: “Te citesc amicii, colegii si familia din offline?”
Ideea e ca mereu am criptat, cum zici tu si n-am aratat niciodata cu degetul desi am transmis cam ce simteam fara chiar a transmite faptul ca simt unele chestii! Da viata personala, trebuie sa ramana acolo. Daca vrem sa expunem povesti, facem :blush: unele!
Cam criptate si ale tale, eu una nu le-am prins subtilitatile. :tongue: :silly:
Pato, eu nu pot inventa povesti. Sau nu vreau? :dizzy: :ermm:
:D incearca dupa un pahar de vin :blush:
:biggrin: cum sa faca rau :D?
Eh, Pato, iti mai povesteam eu si cu alta ocazie, organismul meu nu tolereaza deloc alcoolul. Si sincera sa fiu nici nu-mi place gustul acestuia. :dizzy:
Esti intradevar foarte sensibila :ermm:
Hiper. :biggrin: :cwy: Incerc sa ma tratez.
:ninja:
consider ca orice inceput e greu :)
poate ca mi-e dor de studentie :) devin nostalgica cand ma gandesc la acei ani deosebit de frumosi :)
Al meu in blogging a fost usor pentru ca l-am avut pe Dragos alaturi. Chiar asa, pe unde o umbla colegul meu de blog, de cateva saptamani a disparut. :cwy: :wassat:
Eu eram entuziasmatla inceput, chair aveam chef să scriu.. dar cu timpul scriu mai rar.. Poate și din cauza școlii care imi ocupa timpul.Totusi nu duc lipsa de idei, imi trebuie decat timp si putere :))
Eh, las ca vine acum vacanta. :biggrin:
Clar, e vorba de evolutie, din punctul meu de vedere. Scrii numai ce consideri ca e relevant pentru tine si pentru cititorii tai numerosi.
N-am de ce sa fiu nostalgic dupa inceputurile in blogging. Dupa mine, pe masura ce avansezi, inveti tot mai mult, iti rafinezi modul de exprimare, scriitura in general. Vezi si ce spun altii si te adaptezi, daca aceea crezi ca e calea.
Nu cred ca exista un set de reguli de la care sa nu te poti abate in blogging. De asta blogul e coltisorul tau de exprimare libera, unde sa faci ceea ce consideri tu ca e mai bine.
Da, in cazul tau se inregistreaza o frumoasa evolutie. Scrii articole excelente! :happy: :wink:
uh…
scriu pe blog in functie de timp… nu de dorinta…
daca as avea timp… as scrie zilnic… as rasfoi blogurile celor dragi de trei ori pe zi… si as comenta la fiecare post de multe ori…
tu nice… scrie cum iti place tie… cum te simti tu bine… ca eu tot te voi citi… si te citesc… pentru ca imi placi… punct…
Asta si intentionez sa fac, Ovi. Sa scriu doar ce simt eu ca ma intereseaza. :happy: Merci mult.
Hey. Gata, am ajuns la zi :biggrin:
Nu, nu prea am nostalgii. Amintiri, da. Ei, aș, Nice, omul evolueaza, pozitiv sau negativ. Ca altii cred ca ai involuat e raportat la asteptarile lor. Dupa cum am mai scris pe aici pe la tine, sa ai asteptari de la oameni e o tampenie…
La fel ca la articolul cu snobismul,iti sugerez sa schimbi pe sau cu și. Adica: nu pot și nici nu vreau. Tu ești ceea ce ești și ceea ce vrei sa fii. Și te schimbi pentru că asta e viața omului. Faci lucrurile in felul tau..
Eu, unul, ma comport asa cum simt. Nu ma intereseaza ce cred sau fac ceilalti. Poate ca am ajuns la o anumita varsta si avem o anumita experienta. Cei care sunt mai tineri inca se mai cauta, se mai descopera…
Bine ai revenit, Marin. :biggrin: Uite acum am intrat si eu in casa si am poposit direct pe blog. :happy: O sa citesc de indata si celelalte pareri expuse.
Pai daca e sa discutam in functie de asteptari, da, blogul merge pe o panta descendenta. Vizitatorii si comentariile s-au injumatatit fata de 2011 de ex. Cred ca oamenii s-au plictisit de mine. :biggrin: :dizzy: :cwy: :unsure: :tongue:
Ai mare dreptate, inceputurile sunt destinate cautarilor. Dar in opinia mea sunt cele mai frumoase. La maturitate incepem sa ne mai pierdem din entuziasm. Si cand zic maturitate nu ma refer doar la varsta. :ermm:
Bine te-am regasit, bre!
Nu știu ce să îți spun; tu ești cu statistica de pe summerday.ro. Poate, zic poate, panta descendenta se datoreaza faptului ca se schimba generatia comentatorilor de pe blogul tau. Sunt putini din cei care erau anul trecut, iar din vara lui 2010 cand am intrat eu nu stiu daca sunt acum mai mult de 5…
Nu stiu daca ne pierdem entuaziasmul sau ni-l canalizam doar spre anumite zona…
Ca sa nu ne imprastiem, la Golesti avem un muzeu un aer liber cu case vechi romanesti de sute de ani; cu conacul Golestilor in care avem pianina lui Franz Liszt, avem foisorul in care a dormit ultimele nopti Tudor Vladimirescu, avem cladirea micuta de scoala construita de femeile din neamul Golestilor etc., avem niste caluti folositi pentru echitatie si un peisaj superb dpdv geografic…
http://www.muzeulgolesti.ro/ro.html
Asa e, Marin, au disparut multi din garda veche. Cei noi vin si pleaca si ei, nu prea sunt constanti decat cativa.
Wou, deci aveti si voi un Muzeu al Satului acolo. Este superb in orice anotimp, dar cel mai mult mi-ar placea sa-l vizitez primavara sau toamna. Ce zona super! Mergi des pe acolo? :dizzy:
Eh, o fi vremea unei noi generatii pe aici. Vedem, garda pretoriana nu se preda, e tot cu tine :biggrin:
Am facut un curs in facultate acolo, cateva ore. Ultima data cred ca am fost acum 2 ani si ceva, am facut pe ghidul pentru cativa prieteni
Argesul e cel mai tare!
Aha, deci n-ai mai fost de doi ani acolo… Da, da, Argesul si argesenii.
:biggrin: 
Nu cred în tendinţe când vine vorba de a livra un mesaj, ci doar în stil. Şi până la urmă, nu asta cauţi, oameni cărora să le placă cum scrii TU (conform cu personalitatea, cheful şi inspiraţia ta)?
Bun venit pe blog, Anca. :cheerful: Nu, nu caut oameni carora sa le placa stilul meu. Caut sa ma simt bine pe blog discutand cu cine are chef de vorba. :biggrin:
Îți dai seama că mi-e dor de mai multe perioade din trecut, mai vechi au mai noi. Începând de al perioada când aveam vreo 10-11 ani și stăteam afară de dimineață până seara, continuând cu liceul, și chiar cu ultimii ani de facultate.
Un nostalgic incurabil. :biggrin:
Cred ca cel mai bine este sa scrii asa cum simti, chiar daca poti scrie un articol foarte lung. Pana la urma depinde si de subiectul tratat, dar cred ca e bine sa iti pastrezi identitatea! Eu am scris cativa ani pe un site de turism articole destul de lungi (aveam mai mult timp la dispozitie), asa cum ma caracterizeaza, evident, la subiectele care se pretau si imi pare tare rau acum ca nu mi-am gasit timpul necesar de a scrie pe propriul blog articole ca altadata. Dar, pastrez acele subiecte sa le tratez cum se cuvine, atunci cand voi gasi timpul necesar, decat sa le tratez simplist, minimalist! Fii tu insati!
Scria cineva mai sus ca scrie in functie de timp, nu de dorinta. Si eu as scrie nu unul, ci zece articole pe zi daca as avea timp! Am atatea de povestit, dar timpul este cel mai mare dusman, nu?…
Bun venit pe blog, @povesti de calatorie! :happy: Ai mare dreptate, acum realizez eu de ce ma intind atat la vorba in articole. Datorita(ar fi incorect sa spun din cauza) subiectele tratate, care necesita mai mult de doua-trei fraze. Imi place sa abordez teme care sa provoace oamenii la discutii interesante, nu scriu ca sa-mi fie admirat stilul narativ. Si da, timpul a devenit cel mai mare dusman al nostru… :cwy:
Hehe,poate ca n-am mai trecut pe-aici de mult timp (nici pe blogul meu,de altfel) din lipsa de timp. Si pentru ca n-am mai avut ce sa scriu. Nici mie nu imi place sa scriu “Azi m-am trezit pe la 9,am mancat cartofi prajiti si am adormit iar”. Culmea e ca,cei care fac asta au ajuns bloggeri “mari” pentru ca cititorul vrea sa vada un blog actualizat,indiferent ce scrii.
Oare de ce vrea cititorul asta? Care cititor ca eu nu caut articole mediocre sau slabe turnate din cinci in cinci minute pe un blog. Unul o data la doua-trei zile e ideal. :happy:
Nu știu,dar ăsta nici nu vreau să aflu. Cert e că am văzut cazuri. Nici mie nu-mi place ideea.
Si eu vad zilnic astfel de cazuri si ma ingrozesc. Dar sunt curioasa sa le aflu motivele. :))
Lucrurile fortate nu sunt placute! Asa ca daca scrii cand ai chef si ai un subiect bun, eu consider ca este ok! :sideways:
Iti doresc o duminica frumoasa! :kissing:
Da, cam asta a devenit stilul meu, articole mai rare, scrise cand am chef. Merci asemenea, Minnie. :kissing:
Intr-un fel da, mi-e dor de inceputurile mele ca blogger, atunci credeam ca pot scrie orice pentru ca nu citeste nimeni. Desi am spus de blog la prieteni aveam impresia ca nu o sa intre ei, nu o sa citeasca. Si am trait cu impresia asta vreo 2 ani, pentru ca nici ei nu comentau ca sa-mi dau seama. Si apoi am inceput sa ma intalnesc cu colegi din liceu, cu oameni pe care nu ii mai vazusem de ani intregi, si ei imi spuneau ca le place blogul meu, ca-l citesc, s.a. Lucru care m-a cam speriat, m-a facut sa realizez ca trebuie sa am grija ce spun, nu vreau ca tot sufletul meu sa fie la picioarele oricarui cunoscut. Asa ca acum nu pot scrie oricine, nu ma pot elibera mereu prin scris. Imi pare rau, dar nici nu sunt dispusa sa o iau de la capat, sa-mi fac un blog anonim…Asta e, daca vreau sa scriu ceva doar ptr mine, o pot face in jurnal.
Nici nu ai mai putea sa scrii ca si anonim, Mihaela. Asta cu rudele si colegii din liceu e cam neplacuta treaba. Nici mie nu-mi convine deloc sa aud ca sunt citita. De acum nu mai dau nimanui adresa blogului. Oricum cei din jurul meu au oroare de lectura.
Nice, mai degraba citesc o postare lunga, detaliata, muncita si care transmite o pasiune si o preocupare, decat una expeditiva. Stiu ca necesita timp si rabdare sa citesti, sa intelegi si chiar sa iti placa, dar vorba ta, exista zeci de mii de bloguri si persoane dornice sa fie citite, incat un click pe X e cea mai buna solutie anti-plictiseala.
Legat de inceputurile in blogosfera nu prea am multe de povestit. Stii bine ca sunt la inceput si oricum blogul meu nu prea face referire si la viata mea personala. In schimb, imi aduc aminte de cea mai faina perioada din viata mea: cand am intrat in televiziune. Inca tanjesc dupa acei ani, dupa efervescenta si emotia care mi-au cuprins corpul cand mi-a fost citita in direct prima stire, despre primul esec LIVE si despre cea mai tare echipa redactionala. Dar stiu ca niciodata nu m-as mai putea intoarce in acel loc. Evolutia mea continua pe un alt plan.
Multa bafta in noul domeniu, Iulia. :happy:
Pentru mine intotdeauna inceputurile au fost frumoase.
In bogosfera nu sunt reguli, eu nu tin cont de nici o regula, din contra, scriu articole lungi, postez zilnic, uneori lipsesc si 2-3 saptamani, sunt un dezastru insa fac cum si cand imi place si ma simt bine. Blogul pt mine e o pasiune, nu m-am saturat niciodata de el, daca la un moment dat activitatile din viata de zi cu zi m-au coplesit am luat o pauza insa intotdeauna mi-e drag sa revin….
Una din principiile mele e sa nu iti pese atat de multi de ce spun ceilalti. Si nici de ce fac. O regula importanta e sa fii original! Si sa ai articole care sa transmita ceva … restul e cancan :)
Eu nu caut neaparat originalitate, Alice, ci doar un articol care sa-mi permita sa-mi exprima pararea. Cat de cat inchegat totusi, nu doua fraze din care sa nu inteleg nimic, nu chestiuni care nu ma intereseaza catusi de putin.
Intrebarea asta a fost conceputa pentru mine?
Da, sunt foarte nostalgia… dupa viata mea din Tm. :face: uff
Este normal sa simti asta, desi speram ca te-ai acomodat cu noul stil de viata… :ermm: