Peisaje de iarna

"peisaje de iarna"

Ningea atat de frumos, fulgii jucausi dansau nepasatori deasupra mea si apoi se depuneau incet pe pamantul reavan, intr-o mantie perfecta, pufoasa, fara cusur, siluete de copaci impodobiti cu diamante se estompau undeva in departare, invaluite intr-o ceata diafana, ca niste iluzii efemere, iar vantul batran suiera prelung completand atmosfera tipica de iarna.

Orasul era iar sub zapada si era momentul prielnic pentru a surprinde cateva imagini pitoresti, reprezentative. Cine stie cand ne trezim cu primavara la fereastra si apoi…adio peisaje dalbe, de poveste. Am zis sa-mi incerc norocul in necunoscut, ce-o fi o fi, oricum nu am nimic de pierdut, ba dimpotriva, doar de castigat. Un strop de relaxare, aer curat si cateva fotografii nou noute pentru blog, facebook sau instagram.

"copaci iarna"

"poze de iarna"

"iarna pe lac"

"banca in parc"

"imagini de iarna"

Cu greu m-am lasat desprinsa din decorul vrajit cu accente melancolice, solitare, specifice anotimpului in care ne aflam. Mainile imi inghetaseara pe camera foto si simteam nevoia sa ma dezmortesc un pic. Am ajuns in fata restaurantului in care mai mancasem de vreo doua ori inainte si mi-am zis ca n-ar fi rau sa ma incalzesc in timp ce savurez un delicios pui cu bambus. Doar ca aici, stupoare! Iata ce anunt  trona, in toata maretia sa, pe geam:

"restaurante vietnameze"

 "ne rezervam dreptul de a ne selecta clientii

Era prima data in viata cand vedeam un astfel de anunt. Mi s-a parut cel putin suspect, pentru ca nu este cine stie de local trendy-fancy, nu e un restaurant de lux sau de fitze, ci unul de duzina as aprecia (gen fast-food, doar ca mancarea nu e servita in farfurii si cu tacamuri din plastic).

Sunt curioasa ce ati face voi daca ati vedea un astfel de anunt pe usa restaurantului (fast-food-ului) unde nu ati mai intrat niciodata sau ati mai mancat doar de cateva ori, dar nu sunteti client de-al casei? Ati intra sau nu? Vi s-ar parea dubios?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

111 comentarii la “Peisaje de iarna”

    1. Da, sa stii ca inainte de a afisa pe usa acel anunt, localul era luat cu asalt de clienti infometati(mai ales la ora amiezii). Acum insa, de cate ori trec pe langa el, constat ca e gol sau aproape gol. Tu ai intra intr-un astfel de local?

        1. Da, mie mi s-a parut destul de suspect, acum cand nu stiu ce sa ma faca toti sa atraga clientii, ei vin cu prostia asta? Cand am citit pe usa mi-am zis: mai, astia ascund clar ceva. Cum adica sa intru in restaurant si sa ma dai afara? Ma rog, e dreptul lor, dar eu nu sunt obisnuita cu asemenea tratament in Romania… Clar nu au nevoie de noi!

  1. Eu iubesc sezonul rece, asa ca fotografiile ma incanta… eu n-am probleme de genul eu ma simt mereu bine si ca un oaspete de seama:)) pe unde ajung, vai si amar sa ma selecteze pe mine ca “nu as fi potrivit sa ” imi cheltui banii in acel local. probabil ar iesi urat mai ales daca as fi insotit.

    1. Pai nu stiu daca mai apuci sa intri intr-un asemenea local, Pato. Eu, de exemplu, as fi foarte prudenta si suspicioasa. De ce sa isi selecteze clientii? Adica au ceva de ascuns? Eu asa ma gandesc, poate au avut reclamatii, poate vand carne de caine in loc de carne de pui, poate spala banii, cum e posibil sa puna asemenea anunt? Eu interepretez cum ca ceva nu e in ordine acolo, si nu intru din start. Ce sa mai caut intr-un loc unde nu sunt bine primita? Oricum am mancat la ei de doua ori si nu mi s-au parut prea serviabili. Dimpotriva parca nu stiau cum sa ma dea mai repede afara. :)) :ermm: Cum sa scape mai repede de mine. :angry:
      Ma bucur ca-ti plac peisajele mele de iarna, am vazut pe geam ca azi a venit primavara. :lol:

        1. Pato, e in centrul Bucurestiului, crede-ma ca nu am vazut intrand acolo decat oameni foarte decenti, curati, civilizati. bine imbracati. In plus, ce stare de ebrietate, ca nu se vand decat sucuri, apa si mancarea vietnameza. Nu intra betivanii intr-un astfel de local. :lol: Si asa nu sunt foarte multe mese… E un local pentru tineri in special, pentru iubitorii de fast-food ceva mai sanatos. Desigur, poti si comanda diferite feluri de mancare, unele ceva mai sofisticate, pentru care trebuie sa astepti 20 de minute. Dar asta se intampla si la Springtime, nu?

            1. Da, e alegerea lor si e alegerea mea sa ii ocolesc de acum inainte. Altii nu stiu ce sa-ti mai faca doar doar sa le treci pragul. In strainatate turcii si grecii stau pe afara si trag de tine sa intri la ei in bodega… :tongue: Si aici suntem selectati? Mai sa fie! :tongue:

  2. Fotografiile sunt excelente ca wallpaper :heart: App, de când mi-ai zis de instagram, stau toată ziua pe el! Cel mai mult îmi place să editez pozele, să schimb temele, să văd care se potrivește mai bine pozei respective etc. (chiar dacă pe majoritatea nu le public :silly:)

    Despre experiența ta cu restaurantul, cred două lucruri: fie au făcut-o intenționat pe premisa că „suntem spre faliment, dar hai să nu arătăm asta fățiș” și cumva dispariția lor de pe piață se va datora numărului insuficient de clienți, fie au un marketer foarte prost în meseria lui…:whistle:

    1. Da, Ana, exact asa sunt si eu, m-am mutat de pe blog si fb direct pe instagram. :lol: :biggrin: Pacat ca nu am acasa wi-fi… Din pacate trebuie sa merg intr-un loc cu wirelless pentru a sta pe instagram. In ritmul asta in doua zile termin toti megabitii din abonament. :tongue:
      Ma bucur mult ca iti place si tie, dar de ce nu ai curajul sa le publici pe toate cele editate?
      S-ar putea sa ai dreptate cu ultima varianta. Desi au vad bun acolo, iar la pranz era full de clienti…

      1. Nu-mi place acest gen de împărţire maniheistă a clientelei, tip buni/răi.
        Prima oară, aş intra de curiozitate, să văd care-i treaba.
        Probabil că nu m-aş lămuri şi aş întreba pe cineva din cadrul personalului care e rostul afişului.
        Şi iarăşi probabil, mi s-ar răspunde că nu vor să primească ţigani, drogaţi, boschetari, oameni fără căpătâi, clienţi pe care ei, vezi bine, îi ochesc din prima.
        Oricum aş lua-o, a doua oară n-aş mai intra acolo.
        Mai are o şansă: să mi se dea un răspuns surprinzător şi de bun-simţ, pe care să-l înghit.

  3. Priveşte partea bună a lucrurilor: n-o să nimereşti din greşeală (wrong place, wrong time) în mijlocul unei reglări de conturi ale mafiei chinezeşti. :cool:

    Mă întreb – retoric, desigur, printre hohote isterice de rîs ironic – dacă ţara asta o să aibă vreodată conducători adevăraţi, cu ouăle cît pepenii, care să pună afişe mari la graniţe (şi peste tot, dealtfel):

    “NE REZERVĂM DREPTUL DE A NE SELECTA LOCUITORII.
    JAVRELE – AFARĂ, MARŞ!!!”

    (fără legătură cu nick-ul celui de deasupra mea – coincidenţa e haioasă totuşi. :biggrin: )

    1. :))))))))))))) Esti mortal, Dragos. Adica comentariile si observatiile tale sunt. :cheerful:
      Vrei sa spui ca ai nostri conducatori se pot inspira de la vietnamezii mei? :lol: Mda, n-ar fi tocmai rau. :wink: Doar ca asta nu se va intampla niciodata… dizzy: Norocul nostru ca unii mai pleaca de bunavoie.

      1. Ah, my bad… chinezi, vietnamezi, ciupciughezi – totuna, cînd e vorba de mafie.
        “Conducătorii” n-au nevoie de inspiraţie, că au pe birou hîrtiile cu comenzile de executat.
        Iar ăia care pleacă de bunăvoie, au cîte ceva legat bine cu lanţul de cîrligul de remorcare: cîte un combinat, cîte o fermă, cîte o podgorie, cîte un teren agricol şi aşa mai departe.

        Dar uite că iar ne-am îndepărtat de subiect. Fotografiile din parc sînt foarte frumoase, păcat că iarna nu mai e ca altădată – nici natura, ca atare, dar (mai ales) nici în sufletele oamenilor, ale românilor care încă n-au părăsit corabia ce se scufundă…

        Şi iar era să uit: dacă aş vedea un asemenea anunţ, ar fi 50/50 în funcţie de dispoziţia de moment: ori intru şi îi întreb pe ce criterii fac ei selecţia, dacă mă încadrez şi dacă-i deranjează să cer şi opinia OPC-ului, ori le fac cîteva sincere “urări de mamă”, trec mai departe şi am grijă să fac bună “reclamă” acelei dughene, prinre cunoscuţi şi nu numai (cam aşa cum ai făcut tu acum). :wink:

        1. Dragos, ti se par iarna si natura ceva mai saracacioase, mai putin impodobite(sa zicem asa) ca altdata? Adu-ti aminte de anul trecut, mai precis de luna februarie, cand era zapada cat casa… Iar aici eu am vizitat un parc minuscul din capitala… Nu era cine stie ce de fotografiat, un lac, doi pomi si 4 banci… Dar ma bucur ca ti-am placut si asa. :cheerful:
          Da, uneori mai depinde si de dispozitie, insa eu am fost socata pentru ca nu mai vazusem asa ceva pe nicaieri in Bucuresti si mai ales ca fast-foodul respectiv nu era vreun restaurant select ca sa afiseze asemenea anunt pretentios.

          1. N-aş spune mai sărăcăcioase, ci mai gălăgioase şi mai murdare – iar murdăria de care zic eu nu se referă doar la noroiul amestecat cu zăpadă şi gheaţă, ci mai ales la cea din interiorul oamenilor. Odată, iarna era un anotimp al liniştii, al reculegerii, al bucuriei în sînul familiei de sărbători şi al copiilor la joacă, afară, în vacanţă.

            Acum, iarna e doar convenienţă, stresul cumpărăturilor multe din bani puţini pentru a satisface orgolii de şefi sau alte obligaţii, stresul zilei de mîine în condiţiile creşterii necontenite a preţurilor la utilităţi în raport cu salariile, al nesiguranţei locului de muncă, al locuinţei însăşi la un moment dat… Toate astea şi multe altele se adaugă unei stări de depresie oarecum normală anotimpului rece cînd omul nu mai are acea relativă libertate de mişcare, plimbările pe străzi sau ieşirile la localuri sînt mai scurte şi mai rare datorită frigului (depinde de zonă şi de vreme, desigur).

            Nu ştiu, oricît aş încerca, simt că nu pot desena în cuvinte aşa cum mi-aş dori, acel tablou format din două părţi distincte: Ieri şi Azi. Îl am în minte, atît cît mă mai ajută memoria, amintirile, însă e greu de “pictat” în complexitatea sa, întru înţelegerea celorlalţi.

            Ai adus vorba de iarna trecută. Aceea nu a fost o iarnă normală, a fost comandată. Adu-ţi aminte exact în ce context s-a abătut aşa, din senin (la propriu şi la figurat). Dar n-are rost să intrăm în alt subiect greu acum. Găseşti pe iutub filmări cu marele viscol din ’54 şi altele cu care să faci comparaţie despre ce înseamnă o iarnă cu adevărat grea în capitală.

            Fotografiile au darul unic de a ne permite să cuprindem pe îndelete, cu ochii şi cu mintea, o singură clipă, imortalizată cu toate detaliile ei pe care altfel le-am fi trecut cu vederea. Din păcate, viteza cu care sîntem împinşi de la spate ne face de cele mai multe ori să pierdem aceste detalii, care sînt, de fapt, esenţa vieţii. Cu atît mai mare bucuria de a le găsi în fotografiile tale şi ale celorlalţi din jur şi merită să ne oprim din goana nebună a zilei pentru a le admira cum se cuvine.

            1. Multumesc mult pentru comentariu si pentru aprecierea finala, sunt total de acord cu tine cand vorbesti despre diferentele uriase dintre ieri si azi. Din pacate, am transformat un anotimp frumos, pur, spiritual, in convenienta si comercial. Am omorat spiritul iernii, si asta e de neiertat. :sad:
              Nu-mi aduc aminte contextul. De rog sa-mi improspatezi memoria, ca mi se pare foarte incitant ce spui tu acolo. :wink:

                1. Pe bune?! Dă-mi datele de logare şi ţi-l rezolv în două minute.
                  Dar ca să nu zici că am vreun interes, uite ce trebuie să faci:
                  • Intri în Dashboard > Plugins > Edit.
                  • Acolo selectezi din lista dropdown din dreapta-sus numele Smilies Themer Toolbar şi apeşi butonul de alături.
                  • Tot în dreapta, din lista de fişiere care apare selectezi smilies-themer-toolbar.php (dacă nu e deja selectat)
                  • Cauţi în fereastra de cod linia cu pricina, efectuezi modificarea (sînt de adăugat două apostrofuri, atît), apoi apeşi butonul albastru de sub fereastră pentru a salva modificarea.

                  Atît. Enjoy! :wink:

                2. E ceva ce nu faci bine. Linia e undeva spre partea de jos, dar atenţie că numele acela de fişier apare de două ori, însă a doua (mai jos decît prima) e exclusă de la execuţie (e ‘comentată’ cum se spune în programare). Dacă nu găseşti, intră pe mess, îţi dau indicaţii în realtime. Acuma, pînă nu mă îmbăt şi mă bag la un alt film lacrimogen. :smile:

                3. Da da da, am observat. Mă bucur că ai reuşit pînă la urmă! Vezi, era foarte simplu – mai greu a fost să găsesc efectiv problema, neştiind limbajele. Da’ fiind eu băiat deştept… :tongue:

                  Well, enjoy your smilies now! And y’all have a great week-end! :biggrin:

                4. Pai nu gaseam randul, am luat-o foarte incet a treia oara si abia atunci am reusit sa-l identific. Eram mare zapaceala pe acolo. :lol: :dizzy: Dar stai sa vezi acum ce problema, ca m-am obisnuit sa pun manual emoticoanele… :lol: :silly:
                  Weekend placut cu filme bune, Dragos. :cool: :happy:

    1. Exact la asta m-am gandit si eu cand am vazut anuntul. Parca era invers, clientul isi rezerva dreptul de a-si alege locul unde serveste masa. Not anymore! :angry:

        1. Nu voi sti niciodata, Lucian, pentru ca eu nu voi mai intra acolo. In primul rand mi se pare ceva dubios la mijloc. Nu am mai vazut asa ceva nicaieri, si nu e restaurant cu bauturi sa zici ca se imbata clientii si fac taraboi. Acolo sunt vietnamezi, chinezi, asiatici, iar pe mine ma duce gandul la carne de caine. :)) :silly:

  4. Ploiestiul este plin de asemenea anunturi. Pe mine ma bucurau la inceput, convinsa fiind ca nu voi da peste ciudati de care sa ma tem. Dar curand am descoperit ca selectia nu se face la intrare, ci in interior, daca vreun tip mai slab scapa caii si bea peste masura. Ceilalti pot sta linistiti, nu ii deranjeaza nimeni.
    Nu am avut ocazia sa vad asemenea peisaje anul acesta, iar acum, ca au iesit ghioceii, nici nu imi mai doresc.

    1. Hm, bine ca nu stau in Ploiesti ca as manca doar acasa. :)) Iar eu ador sa ies sa mananc la restaurante sau fast-food-uri. Pai, da, e bine ca vor sa preintampine eventualele scandaluri, dar aici zau ca nu se punea astfel problema. Era un restaurant gen fast-food unde nu se consuma bauturi alcoolice. Doar apa si suc. In schimb se perinda multi asiatici, care ori de cate ori ma intalneau, ma priveau urat, chiar amenintator. Eu cred ca anuntul are mai degraba legatura cu acestia decat cu betivanii. De fapt, chiar nu pot sa concep ca intr-un oras restaurantele sa-si selecteze clientii. Nu era invers? :ermm:

  5. Hey :smile:
    Eu aș fi curios, aș intra să văd cam ce tip de clienți preferă iar dacă ar fi politica restaurantului pe gustul meu, aș fi bucuros. Dacă nu ar fi, ei, nicio pagubă din partea mea :biggrin:
    Cât despre iarna, afara e cald și parcă îmi pare rău. La cât de obositoare îmi e săptămâna asta, parcă aș fi avut nevoie de o furtună polară ca să îmi revin :smile:
    O să încerc să îmi imaginez că dorm pe băncile din parcul pozate de tine :cheerful:

    1. Buna, Marin. Sincer, m-am simtit penibil. Cum adica sa fiu selectata? Nu sunt interesata de politica lor, tin minte ca ma plimbam linistita pe stradutele din centrul Salonicului si ma pofteau grecii sa iau masa la ei in restaurant/local. Trageau de mine, nu mai scapam de ei. Si aici ne selecteaza? Eu stiam ca treaba sta invers. Dar se pare ca stiam gresit. E chestie de principii aici. Ei le au pe ale lor, eu pe ale mele. :lol:
      Inseamna ca au picat la fix pozele mele hibernale. Care bancuta iti face cu ochiul? :tongue:

  6. Fotografiile sunt superbe! Apreciez mai tare iarna in poze decat … mai de aproape. :))
    Cat despre anuntul cu pricina, zau de nu-si fac rau singuri! Nu, n-as intra intr-un local cu un astfel de anunt lipit pe geam. Din cate stiam eu, clientul isi alege localul, iar managerii de localuri cauta sa-si atraga clienti, nu sa-i sperie!~ Eh ce ti-e si cu oamenii din ziua de azi… S-a intors lumea cu susul in jos. :D
    Weekend colorat sa ai!

    1. :)) Si eu apreciez mai mult iarna in poze. Chiar si in pozele mele. :lol: Exact asta a fost reactia mea la citirea anuntului: s-a intors lumea su susul in jos. :tongue:
      Ma bucur ca si aici gandim la fel. :biggrin: E vorba de principii, domnule. Si de drepturi. Ei le au pe ale lor, noi pe ale noastre. Fiecare iese multumit. Sau nu? :dizzy:

  7. Foarte frumoasa plimbarea prin parc! Faci fotografii foarte frumoase!
    Sa stii ca eu aprob acel restaurant! Este dreptul lor! Nu îti place nu te mai duci!
    Aici si restaurantele de “mahala” au acest drept! Nu cred eu ca baneaza asa pe oricine! Nici tie nu ti-ar place sa stai langa cineva care este certyat cu higiena corporala care striga si nu vorbeste care este deja “aghezmuit” de la intrare….. si exemplele pot continua! Sper sa nu dati cu pietre dar asta este opinia mea! Nu cred ca ti-a cerut pantofi de lac si blana de nurca ptr ca sa poti sa intri la ei!

    1. Minnie, cum sa dau cu pietre? Normal ca e opinia ta, de aceea am si scris articolul, sa vad cum reactionati voi, cu percepti voi aceasta situatie. Zici ca in Olanda e o obisnuinta? Hm, in Bucuresti e prima oara cand vad asa ceva. Si chiar nu ma asteptam sa vad asta la acel restaurant…gen fast food. Oricum nu se vand bauturi alcoolice, doar suc si apa plata, deci betivanii sunt exclusi. Eu am mai servit la ei masa de doua ori inainte si m-am uitat cu atentie in jur: numai oameni civilizati, decenti, chiar bine imbracati. Tineri in special, pentru ca ei agreeaza mancarea asta vietnameza. Tin minte ca in Salonic trageau grecii de mine de afara sa intru sa mananc in localul lor. Si in Turcia am inteles ca e la fel… In opinia mea, clientul alege restaurantul. Dar mna, se pare ca nu mai e de actualitate versiunea mea.
      Si normal ca nu ma mai duc, oricum din cate am vazut nu mai intra nimeni acolo. :lol:
      Multumesc mult, ma bucur ca iti plac peisajele mele. :heart:

  8. Bună!

    Ce de iarnă pe summerday! :lol:
    Sunt frumoase peisajele si mă mir că spui acum că iti place iarna, mai în urmă cu ceva ani cred că îţi era de neconceput să îtî placă. :biggrin:
    Numai că eu vreau sa vină vara mai repede, m-am săturat de iarnă…

    Cât despre anunţ, e o tehnică destul de întâlnită, mai ales în cluburi dar şi în resturante.
    În cazul restaurantelor nu e neapărat ceva discriminatoriu, ci pun anunţul mai mult ca să se justifice când nu primesc/servesc persoane în stare de ebrietate sau scandalagii etc. (de obicei la asta se referă un astfel de anunţ. În cazul particular al restaurantului respectiv nu ştiu dacă la asta se referă în mod express.).
    Cât despre politica cluburilor de care vorbeam, acolo (pe lângă neprimirea, cel puţin teoretic, a persoanelor deja în stare avansată de ebrietate) se mai fac şi alte tipuri de selecţie a clientelei (unele cluburi cer o anumită vestimentaţie, altele dau prioritate clienţilor fideli, sau când în club este un număr mai mic de fete li se va permite doar lor accesul; etc.).

    1. Buna, MT, hihi, unde am scris eu ca imi place iarna? :))) :lol: Ador sa fac poze, sa ma relaxez, sa respir aer curat, sa ma deconectez, sa ma plimb in natura… :tongue:
      Ma bucur mult ca-ti plac peisajele mele, multumesc. :smile: Vara? Bate la usa, nu ai vazut ce s-a incalzit lately? S-a topit toata zapada… :dizzy:
      Da, eu inteleg tehnica asta la restaurantele de fitze sau la cluburile selecte unde trebuie sa vii imbracat la patru ace. Dar la un fast-food pe bulevard, unde nu se servesc decat sucuri si apa, deci unde nu se pune problema de persoane in stare de ebrietate, care e logica? Mie, initial, mi s-a parut un local de duzina, destinat oricui ii este foame si trece prin zona. Daca era trendy-fancy mai intelegeam. Si oricum nu am vazut anunt de genul pe nicaieri prin Bucuresti.

      1. Da, s-a încălzit. Cică de poimâine vine din nou frigul, aşa spuneau la meteo azi.

        Păi nu era vorba că se îmbată în restaurantul respectiv, ci că vin deja băuţi din altă parte.

        1. Da, de pe data de 3 februarie, parca. :sad:
          MT, ma indoiesc ca intr-un local cu specific vietnamez, de tip fast-food, intra betivii. Ei cauta tot localuri care comercializeaza alcool, stil bodega. Ce sa faca persoanele in stare de ebrietate acolo? Sa serveasca bambus si apa plata? :lol:

  9. Îmi plac pozele, în special cele care au și alte culori în afară de alb (cele în care apar pomii cu frunzele galbene)
    Cât despre anunț, personal nu mă deranjează. Nu mi se pare corect, dar majoritatea îl pun pentru a scăpa de bețivi și scandalagii, cum zicea și Vlad Tepes mai sus. Eu aș intra într-un astfel de restaurant, mai ales dacă e gol, că nu-mi place aglomerația.

    1. Si mie imi plac tot acele peisaje. :biggrin: Aici e buba, chiar nu cred ca betivanii erau vizati in acest tip de restaurant unde nu se vand decat sucuri si apa plata… Nu cred ca intrau prea multe persoane in stare de ebrietate acolo. Ceva suspect se intalmpla acolo, dar nu e chip sa dezleg misterul. :dizzy:

  10. Ce frumoase sunt peisajele. Eu una ador peisajele de iarna…Iar unele poze par jumate de toamna, cu frunzele alea galbene ramase.
    Cat despre anunt, nu cred ca m-ar deranja desi nu vad rostul lui la un local obisnuit. La unul de lux poate, da asa, nu are parca sens.

    1. Da, am cautat eu special sa fotografiez astfel de copaci, sa dau un strop de culoare pozelor. Cele in care apar doar brazi sunt cam fade… Din pacate nici cerul nu m-a ajutat… Totul era inchis, mohorat, ningea, luminozitatea era foarte scazuta. Iar claritatea la fel.
      Exact, nu ii vad rostul la un local comun care vinde doar apa si sucuri. :wink: De aceea mi s-a parut dubios. Eu cred ca asiaticii astia au alt motiv pentru care au decis sa-si selecteze oaspetii. :ermm:

  11. Frumoasa iarna! La Iasi totul se transforma intr-un maro-cenusiu. Iarna si-a pierdut din farmec, dar ma bucur sa ii reintalnesc furmusetea in pozele tale.

    Cat despre anunt: m-am lovit si eu de unul la intrare intr-un club. Mi s-a parut de prost gust si am refuzat sa mai intru. Daca tot iti rezervi dreptul de a-ti selecta clientii macar graieste pe usa si care sunt conditiile, cum arata profilul fizic si spiritual al bietului consumator care iti sustine afacerea. Zic eu.

    1. Ma bucur ca iti plac peisajele mele de iarna bucuresteana, Iulia. :smile: Am inteles ca se va intoarce cat de curand gerul, zapada, iarna. :tongue: Sa vedem ce-i poate pielea. :lol:
      Si zici perfect! Totaly agree! :wink: Exact, care sunt criteriile dupa care suntem selectati?

  12. Frumoase poze, bravo Nice! Nu stiu cum de ai reusit sa nu surprinzi niciun om intr-un oras de 3.000.000 de oameni….

    Presupun ca anuntul face referire la tigani (dar nu se poate scrie asta, din motive de oengeuri). Da, as intra. Si as intra cu foarte mare placere. Inseamna ca e un loc unde nu sunt manele, tigani sau români tiganizati.

    1. :))) Multumesc mult, Dragos, sunt si oameni prin poze, dar sunt camuflati. :biggrin: Unii sunt ascunsi dupa trunchiuri de copaci, dupa garduri, banci sau toalete ecologice. :lol: Dar bine ca nu se vad, ca asta am urmarit de fapt. :tongue:
      Uite ca la asta nu m-am gandit. Nu stiu daca despre tigani era vorba… Mai ales ca e un restaurant cu un anumit specific, si prin jur misuna asiaticii. Si se mai si uita urat la romani(cel putin catre mine aruncau niste priviri ucigatoare). :angry:

      1. Mi-e si frica sa intreb cu ce se ocupa oamenii ascunsi dupa toaletele ecologice…

        Care ‘anumit specific’???? Ce specific are??

        Pe de alta parte, nu e singurul restaurant din univers. Nu-ti place de el, nu te obliga nimeni sa intri. Pai, de exemplu, in casa ta inviti pe oricine vrea sa vina? Nu-ti alegi invitatii? Si eu, daca as avea un restaurant al meu, mi-as alege clientela. Chiar nu inteleg unde e problema. Daca nu doresc tigani la mine in restaurant, de ce sa fiu obligat sa-i accept?

        1. :)) Eh, iesisera si ei la plimbare prin ninsoare. :biggrin: :ermm: :dizzy:
          Cum ce specific, pai am zis, vietnamez. :tongue: Sincer? Eu alt restaurant vietnamez, cu mancare atat de buna si de ieftina, nu stiu in drumul meu. Si nici in zona… Asta era amplasat ideal, foarte la indemana.
          Erau multi asiatici prin jur, dar niciun tigan nu am vazut pe acolo, pe la STEFAN CEL MARE!!! :wink:

          1. :-) :-) da, nu ai cum sa vezi tigani prin Stefan cel Mare (dar poti incerca, cu succes, in Giulesti sau in Prelungire), mai ales ca, poate, i-au batut si gonit asiaticii. Pai ideea e asa: vrei sa intri intr-un grup? Atunci te supui regulilor grupului, nu incepi sa faci pe jandarmul in zona. Nu-ti convine? Atunci faci tu propriul grup, cu propriile reguli!

              1. Nice, tu ai niste reguli (proprii, din moment ce sunt ale tale) pe baza carora iti alegi prietenii, invitatii, oamenii cu care discuti? Ei bine, asa si ei: daca au un restaurant, au propriile reguli

                Blogul asta are reguli?

                1. Are, dar nu sunt afisate ostentativ! Blogul are o singura regula, aceea a bunului simt. Si un restaurant, vorba lui Ovi mai jos este public, nu e club privat ca sa-si selecteze clientii.

                2. E normal ca, atunci când exista o conditie, sa o pui la loc vizibil, ca pe urma sa nu existe scuza ‘domn’e, n-am stiut’. Nimeni nu infiinteaza un restaurant ca sa faca acte caritabile, ci pentru profit. Un patron nu e idiot incât sa-si goneasca clientii, dar doreste o atmosfera de bun-simt in localul lui. Nu cu clienti care sa pipaie chelneritele, care sa se lege de alti clienti, care sa se imbete ca porcii si care sa faca scandal. E o combinatie de atentionare si amenintare: ai grija ca, daca sari calul, zbori! Suntem cu ochii pe tine!

                  Eu unul m-as simti mai degraba protejat de un asemenea anunt decât vizat. Si, daca as fi vizat, tot nu mi-ar pasa. Big deal….

  13. Faine poze, in sfarsit dupa 10 minute le vad :)). Mo am sa vad si eu ce e instagramu’ asta :D
    Si blogul meu a cam ajuns ca restaurantul ala, dar din alte motive :)) Oricum, e curios, as vrea sa stiu prin ce criterii se selecteaza clientela :))))

    1. :)) Aoleo, asa greu se incarca blogul meu? :sad: :unsure: Daca ai android sau iOS, descarci aplicatia din magazin play si apoi incarci pozele tale cele mai reusite. Pui taguri si oameni din lumea intreaga se vor inghesui sa-ti dea like-uri. Oameni care nu te cunosc… Oameni care nu au nicio obligatie. Doar pentru ca le plac pozele tale… E uimitor. Eu simt o mare bucurie cand cineva imi apreciaza munca. :smile:
      :)))))))))))) Oho, dar ai revenit in forta nu gluma. :tongue: Asta e o surpriza foarte placuta! :wink:

      1. problema nu e la blogul tau, ci la netul meu…:))
        … Daca e doar pt telefoane, nu cred ca am ce face cu el. Eu pozele le fac cu aparatul photo, iar scheda telefonului o folosesc in cheita netului, Telefonul acum se odihneste :))))

        1. Poti face pozele cu aparatul foto si le poti transfera apoi in telefon si din telefon pe instagram sa le vada intreaga planeta. Eu asa fac si sunt super happy. :biggrin: :happy:

  14. Pozele mi se pare frumoase, ai surprins perfect atmosfera :D
    Iar anuntul… amuzant de ciudat. Cred ca e o strategie de a atrage clientii… gen “hai sa intru sa vad ce e asa special”

    1. Merci mult, Paul. :smile: Psihologie inversa? :dizzy: :biggrin: Hm, nu mereu functioneaza. Zic asta dupa numarul de clienti care le-a mai ramas dupa afisarea anuntului. Numar care tinde spre zero… :lol:

  15. Eu m-am saturat de iarna, astept cu nerabdare sa vina vara deoarece o sa fie mai cald, dar prefer sa mai ramana inca un an anotimpul asta deoarece la vara ma asteapta niste examene pe care trebuie sa le trec cu brio, altfel o sa fie urat de tot . Cat despre acel restaurant, mi se pare destul de ok ce fac, deoarece nu cred ca ai vrea sa sa fie unul in stanga ta pe care il vezi zilnic la colt de strada. Bineinteles aici depinde si de pretentia patronului, are dreptul de a face APROAPE cam orice.

  16. Oo, ce iarna frumoasa acolo!! :happy: Sunt frumoase fotografiile, Nice, cred ca ti-a prins bine plimbarea. Aici s-a cam topit zapada..

    Cat despre afis, din cate stiu tot mai multe localuri si restaurante adera la aceasta mentalitate si, sincer, mie mi se pare ok. Pur si simplu unii au impresia ca personalul dintr-un loc are statutul de sclav si isi permit prea multe. Nu e vorba neaparat doar de cei aflati in stare de ebrietate, insa nu mi se par in regula nici cei care le trateaza pe ospatarite de parca ar fi intrat intr-un bordel si ele trebuie sa-i serveasca.
    Cred ca ideea ar fi ca nu, clientul nu are intotdeauna dreptate, decat daca stie sa se comporte civilizat.

    Totusi, mi se pare ca in cazul de fata, mesajul e cam afisat ostentativ, si probabil si eu m-as fi simtit ciudat sa intru. In unele locuri, am vazut ca e scris alaturi de alte aspecte, undeva in interior. (in niciun caz la intrare, scris mare). Poate au avut vreo experienta neplacuta recent si s-au gandit sa evite total orice posibilitate de reaparitie :))

    1. Multumesc mult, Iulia, da, am petrecut o ora agreabila in aer liber, exact ce-mi lipsea. :biggrin: :happy: :cool: Intre timp s-a topit si in Bucuresti… Pare ca a venit chiar primvara. :lol: :unsure:
      Nu stiu ce sa zic, eu mergeam pe principiul clientul nostru, stapanul nostru. Vad ca s-a cam schimbat treaba. De multe ori merg pe la restaurante si sunt tratata de sus sau cu sictir, cu toate ca sunt extrem de civilizata. Poate sunt eu prea pretentioasa, insa tin minte ca in Salonic trageau grecii de pe strada de mine sa intru sa mananc in localul lor.
      Da, ai punctat bine, aici era afisat prea ostentativ. Ca si cum ai pune un afis la poarta casei: atentie caine rau. Nu intra. :biggrin: :lol: :wassat:

  17. Fotografiile sunt ca de obicei superbe. Nice, eu sunt mai absenta in ultimele zile…sper ca ai inteles de ce. Nu am timp aproape deloc. Dar am sa vin :smile: Reusesc eu, sa stii!

    Nu m-ar deranja deloc anuntul. Aproape ca nu l-as baga in seama. Stiu ca nu sunt o persoana care sa fie data afara dintr-un local asa ca sigur nu la cineva ca mine se refera. :lol: Ba poate m-as simti mai in siguranta acolo.
    Bine ca te-a ajutat sa repari emoticoanele! :smile:

    1. Multumesc mult, Elly, ma bucur ca ai revenit si ca ai observat aparitia in peisaj a emoticoanelor. :biggrin: :happy: :cool: :cheerful:
      Nu stiu ce sa zic, de cate ori am fost pe acolo, asiaticii aia nu parea deloc prietenosi, se uitam cam urat la mine. Habar nu am care sunt criteriile lor de selectie, asa ca nu ma risc. :biggrin: :angry:
      Mult succes, draga Elly. :heart:

  18. Frumoase peisajele, astept unele cu ghioceii :D

    Referitor la anunt, nu pot sa spun decat ca mi se pare ceva foarte ok. Nu avem de unde sa stim ce persoane se afla in jurul nostru si nici ce se intampla in astfel de localuri, in lipsa noastra. Probabil au ei motive intemeiate sa faca public acest anunt.

    1. Si tu esti fan primavara/ vara? :biggrin: :dizzy: :unsure:
      Chiar nu le stiu motivele acestor vietnamezi, mie imi par extrem de dubiosi. Cel putin pe mine ma priveau urat, imi pareau periculosi. Poate aia e privirea lor, desi ma indoiesc. :lol: :biggrin: :tongue:
      Deci tu ai intra fara probleme intr-un restaurant care isi rezerva dreptul de a-si selecta clientii. Dar nu specifica niciunde care sunt criteriile de selectie… :ermm: :wassat:

  19. Da, de fapt cel mai mult ador vara, ador soarele, ador iesirile la terasa si noptile lungi de vara.
    Da, sa stii ca am intrat in multe astfel de locuri, care aveau acest afis, si nu am avut nici o problema. Poate cine stie, amicii vietnamezi au avut probleme cu romanii sau rromanii in ultimul timp si d-aia se simt agasati….

  20. Frumoase poza, macar in poze sa vad si eu iarna ca dupa cum am mai spus, iarna ocoleste Banatul, in privinta localului hmm am vazut tot mai multe afise de acest gen in oras, nu ma deranjeaza pentru ca merg pe ideea ca poate cu ceva ani in urma au fost ceva scandaluri in acel local si acuma se incearca evitarea scandalurilor prin selectarea clientelei.
    Dar aceste pot aduce si scandaluri un exemplu din oras :http://www.youtube.com/watch?v=Av7l9O-ScvY

    1. Ma bucur ca-ti plac peisajele bucurestene de iarna, Daniel. :cheerful: :cool: Vad ca tot mai multi dintre voi imi confirmati ca aceasta practica este extinsa pe tot teritoriul Romaniei. Eu nu stiam de ea, acum am vazut un afis de genul, pentru prima oara. Si parea ca si cum gaseai la poarta un anunt din asta clasic: atentie, caine rau, nu intrati. :biggrin: :unsure:

  21. Peisajele de iarna sunt cel mai bine apreciate si admirate (de catre mine) din casa.. pat.. la caldurica.
    Anuntul nu m-ar convinge sa stiu ce e inauntru, daca se baga la toate localurile, eh nu as avea incotro :))

  22. peisajele sunt absolut superbe…
    vreau si eu zapada…
    cat despre anunt… hmmm…. in romania se poate intampla orice… este discriminatoriu… daca ar fi aici imediat s-ar gasi cineva sa se foloseasca de el si sa dea in judecata restaurantul… sunt convins ca ar castiga…
    ti-am sugerat o ideie???

    localurile care isi selecteaza clientii nu sunt publice… sunt cluburi… sau altfel de asociatii… dar un restaurant public nu isi poate selacta clientii…

  23. Mie anuntul mi se pare ok. Sunt foarte multi oameni nesimtiti de-a dreptul si daca as fi patron as vrea sa ii pot da afara daca imi deranjeaza clientii. Mi se pare doar un mod de a spune – aici servim oameni civilizati.

    In schimb daca as afla ca nu primesc rromi, homosexuali sau persoane cu dizabilitati sau ca fac orice alt fel de discriminari le-as sari in cap in urmatoarea secunda.

    Dar raman la parerea ca probabil au avut incidente ceva si s-au hotarat sa puna afisul just in case.

  24. foarte frumoase peisaje de iarna ai surprins, are si iarna frumusetea ei si anul acesta am avut parte de o iarna frumoasa zic eu, nu a fost foarte frig si am avut si zapada :)
    cat despre selectarea clientilor – nu sunt reticenta la asa ceva, daca vad asta pe usa unui local ma gandesc ca acei oameni doresc sa ofere o ambianta placuta in local, sa ma faca pe mine ca si client sa ma simt bine…de multe ori in localuri am vazut betivi, cersetori, persoane care iti vand ceva sau grupuri foarte galagioase care te perturba. eu ma gandesc ca la asta se refera acel anunt, de cautat in buzunar sau declaratii de avere nu te pun sa faci :))))
    o sambata frumoasa! :)

    1. Multumesc mult, Lilly. :happy: Nu cred ca se punea problema intrarii aici a unor cersetori…e o zona destul de curata a capitalei. Dar nu e cine stie ce restaurant select sau club privat.
      Sambata frumoasa si tie. :happy:

  25. Nu as intra intr-un local cu un asemenea afis. Este lipsa de respect pentru toti potentialii clienti.

    Totusi una este este gandesti un lucru (poate cu totii gandim ca n-am lasa sa intre la noi in magazin un om beat mort sau un drogat ) si alta este sa afisezi lucrul acesta in geam. E ca si cum ai spune cuiva la interviu pentru un job “nu te angajam pentru ca esti prea batran sau gravida sau pari cam bolnavicios”. Sunt sanse mari sa gandesti dar mare greseala sa-i si spui…

  26. Frumoase pozele!!!!
    Despre afis, nici nu stiu ce sa zic. In prima instanta as zice ca e vorba de discriminare. Insa ma gandesc ca poate afisul a aparut ca urmare a unui scandal cu ceva rromi, si asa cred ca as intelege. Am mai vazut anunturi de genul ala, si pana acum nu am intrat. Cred ca daca as face-o, primul lucru ar fi sa ma duc si sa intreb de ce au pus anuntul ala :-) asa as afla daca o sa ma mai intorc sau nu.

  27. Aici voiam sa-ti las comentariu, dar nu imi aparea casuta :biggrin:

    Voiam sa zic ca asta cu selectatul clientilor nu mi se pare deloc ofensatoare, chiar am vazut-o destul de des. Nu mi se pare ofensatoare pentru ca nu ma simt vizata. Ba ma mult, as prefera sa intru intr-un local pentru ca m-as simti protejata de anumiti “clienti” dificili care m-ar putea deranja. Am vazut o gramada de oameni care fac scanal, care fa foarte urat la betie, care fac flotari in mijlocul localului sau alte chestii de genul si nu e placut deloc pentru un alt client, care incearca sa-si ia masa in liniste.

    De fiecare data cand am fost pe o terasa sa zicem si a venit la mine la masa un cersetor am dat vina pe local ca le permite sa intre.

    Mie mi se pare ca e o problema a romanilor asta ca ne ofensam din orice, o zic fara suparare :tongue: Am observat asta peste tot, de obicei oamenii se ofenseaza si cand iau o amenda ca au condus cu viteza, dar pana la urma aceste amenzi sunt facute sa ne protejeze de eventuale accidente. Exact asa e si cu selectarea clientilor, nu sunt facute ca sa discrimineze sunt facute ca sa isi protejeze ceilalti clienti.

  28. Am vazut si eu acest anunt, chiar ieri, dar nu-mi amintesc exact unde. La un restaurant cred. Anuntul a fost pus preventiv, probabil s-au mai confruntat cu clienti nu tocmai potriviti si atunci au avut de suferit.
    Anuntul este pus si pentru protejarea clientilor. Gandeste-te si tu. Ai mai sta cu placere intr-o cafenea/restaurant, daca langa tine sta un om care miroase foarte urat? Care face scandal? Care tipa sau atrage atentia intr-un mod neplacut? Care are probleme psihice si face scandal pe acolo?
    Iti spun eu ca nu. Am mai patit sa stau la o masa langa anumiti oameni si sa-mi fie frica si sa pazesc geanta si sa stau stresata.

    In alta ordine de idei, foarte frumoase pozele!

  29. Probabil anuntul respectiv nu se refera la oamenii de rand. Poate se refera la faptul ca nu accepta in incinta persoane cu chef de scandal si fara bun simt … Ori vor sa o faca pe interesantii [ cred ca asa este moda acum, sa pui afis pe geam, cum ca acela este un local respectabil si nu se accepta anumite tipuri de oameni/conduite ]. Am mai vazut astfel de anunturi in orasul in care locuiesc, insa nu le-am bagat in seama. Chiar nu am trecut printr-o experienta de genul..sa fiu data afara dintr-un restaurant/bar/fast-food. Poate nu arat ca fiind o persoana dezagreabila :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *