Wishlist de sarbatori

"prima zi de iarna"

Pentru ca am reusit intr-un timp record, iar cca doi ani de la primii pasi in blogosfera zic eu ca nu sunt multi, sa ma indragostesc de toamna, de data aceasta provocarea este uriasa, incerc sa-mi apropii iarna de suflet, sa ma imprietenesc putin cu ea si, spuneti si voi daca prima zi din anotimpul alb, 1 decembrie, nu este ocazia ideala pentru a intra in spiritul sarbatorilor care sunt atat de aproape. Si pentru a-i da Cezarului ce-i al Cezarului, adica pentru a aniversa cum se cuvine venirea iernii, va propun tuturor o leapsa pe aceasta tema, initiata de Aliceee Traveler in colaborare cu Giftland.

Asadar, sa purcedem la drum:

1. Care este sarbatoarea voastra preferata dintre: Sf. Andrei, 1 decembrie si Ziua Nationala a Romaniei, Mos Nicolae, Craciunul sau Revelionul?

Nu exista una anume, dar in copilarie iubeam Craciunul si mi-l doream bogat in zapada si jucarii.

"cadouri de craciun"

2. Enumerati trei activitati preferate de sarbatori.

Ador sa fotografiez peisaje montane albe, sa impodobesc bradul, desi avem unul artificial si deloc falnic, il ornam cu globulete, beteala si lumini, iar rezultatul este destul de spectaculos. De asemenea, in zilele geroase imi place sa intru intr-o ceainarie sau intr-o cafenea si sa ma incalzesc cu o bautura dulce, fierbinte, delicioasa.

3. Ce cadouri va place sa daruiti celor dragi? Ce cadouri ati alege de pe site-ul Giftland si cui le-ati oferi?

Aici, la partea cu cadourile pentru cei dragi e mai dificil. Toate persoanele din jurul meu sunt pretentioase si, unde mai pui, avem gusturi total diferite. Chiar citeam mai devreme un articol care prezenta o statistica surprinzatoare. Astfel ca doar 11% dintre romani folosesc cadourile pe care le primesc, unii, cei mai multi, le dau mai departe, iar 5% le arunca fara mila. De pe site-ul Giftland as alege stik-uri USB personalizate sau cani termosensibile personalizate cu logo-ul blogului si vi le-as oferi voua, cei care ma vizitati.

4. Unde v-ar placea sa petreceti Craciunul? Dar Revelionul?

Intr-un loc special, pe care nu l-am mai vazut niciodata, altfel decat pana acum, adica traditional, in Romania, intr-un apartament de bloc sau intr-o piata unde degeram la -10  grade la un concert. As alege un oras medieval precum Praga sau Bremen ori o mare metropola europeana precum Londra sau Paris. Si nici un Craciun in Viena nu as refuza mai ales de cand am auzit ca e mult mai frumoasa decat Budapesta care m-a impresionat placut in toamna.

"praga"

5. Care este wishlist-ul vostru pentru aceasta iarna? 

In primul rand sa-mi cumpar cat mai repede smartphone-ul de care va tot povestesc de cateva articole incoace, un DSLR sau mirrorless (daca gasesc ceva la reduceri) hainute, ghete de iarna, un parfum deosebit, sa realizez un nou concurs cu premii frumoase pe blog, sa ma relaxez intr-un cadru de vis, imortalizand momentul cu noul aparat foto. :cheerful:

Puteti prelua si voi leapsa, o puteti realiza aici pe blog sau, mai simplu, imi puteti spune care este wishlist-ul vostru pentru acesta iarna, ce va doriti cel mai mult sa vi se intample, sa va cumparati, unde v-ar placea sa petreceti sarbatorile (tara, orasul).

sursa poze: www.weheartit.com

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

81 de comentarii la “Wishlist de sarbatori”

  1. Buna seara,
    Vreau sa incep prin ati spune ca imi place noua tema a blogului :w00t: e superba si e potrivita pentru sezonul rece care tocmai si-a intrat in drepturi mai trebuie sa ninga si totul s-ar transforma intr-o iarna de vis.
    Hmm cred ca in ultimii ani Mosul a cam uitat de mine probabil am fost un copil rau si nu merit vizita Mosului :cwy: , mi-ar place ca iarna aceasta sa imi serbez ziua de nastere departe de familie undeva peste hotare :wub: , pe langa excursia care mi-o doresc de ziua mea as mai dorii sa fiu implicat in vreun proiect ceva ca ma simt cam inutil :ermm: .
    Cam atat as vrea eu de la anotimpul zic eu simbolic tarii noastre. :tongue:

    1. Buna, Daniel, ma bucur mult ca iti place noua tema, e favorita mea si de obicei o tin toata iarna. O mai schimb cu precedenta doar cand fac articole cu multe poze personale.
      Tie iti place iarna? :ermm: Abia astepti zapada? :dizzy: Maine am inteles ca ploua… :cwy:
      Mosul a uitat si de mine si nu cred ca am fost un copil asa rau…
      Cand e ziua ta de nastere? :happy: :unsure:
      Sa nu-mi spui ca vrei o excursie in Germania de ziua ta? :cool: :cheerful: :unsure: Daca mergi sa nu uiti cumva aparatul de fotografiat acasa.
      Simbolica iarna pentru Romania? De ce? Te gandesti la faptul ca Unirea s-a realizat iarna? :dizzy:

      1. Nu pot sa zic ca sunt cel mai mare iubitor al anotimpului rece, nu stiu nici sa schiez nici sa ma dau cu snowbord-ul dar iarna ii un bun prilej sa petrecem mai mult timp cu rudele si cu cei apropiati noua. La noi in Banat a plouat deja de dimineata si a fost tare frig dar toate acestea fac parte din iarna :).
        Ziua mea de nastere ii pe 11 februarie sunt un “Lucky 11”, inca nu m-am gandit la destinatia excursiei normal ca Germania se regaseste pe lista dar as mai prefera sa vad Czech Republica, Polonia, Italia si nu in cele din urma iubita peninsula Scandinava :wub: , promit ca nu o sa uit aparatul de fotografiat :silly: .
        Iarna ii simbolica pentru Romania pentru ca ii ziua nationala tot iarna a fost si mica unire de pe 24 ianuarie chiar si lovitura de stat din ’89 au fost tot iarna.

        1. Daniel, neata, eu sper din inima sa ajungi in toate acele tari frumoase enumerate mai sus. Si sa ne aduci multe poze de acolo.
          Cat despre iarna in Romania, da, se pare ca multe evenimente importante pentru tara au avut loc in acest anotimp. Poate pentru ca iarna spiritul din noi, spiritul de roman se trezeste la viata. Vara e in vacanta… :dizzy: :silly:
          Aha, deci esti un varsator autentic…interesant de stiut. :biggrin:

    1. Cum asa, Mihaela, ca tu, din ce am vazut pe blog, ai un DSLR. Sau e bridge? Nici eu nu stiu cand il voi putea achizitiona, dar nu ma impiedica nimeni sa visez la el, sa mi-l doresc. :biggrin: :blush: :silly: :angel:

      1. am d40, dar il am de ceva timp si mi-as dori si un fratior: d3100/d5100 atat pentru blog cat si in general. la d40 am un obiectiv de la kit plus unul pentru zoom si ne cam batem pe el si pierdem cadre bune la instantanee plus ca avem viziuni diferite :) :)

        1. Haha, se pare ca am pus ochii pe aceleasi DSLR-uri. Cu toate ca as inclina spre D3100 ca e ceva mai ieftin(nu cu mult, e adevarat) decat 5100. Mie mi-ar placea si un mirrorless… Nikon 1J1 nu suna rau. :dizzy: :cheerful:

  2. 1.Crăciunul,mereu a fost și este Crăciunul,nu știu de ce.
    2.Impodobit bradul,decorat casa,ascultat colinde,scris pe blog.
    3.Tot pe cadouri personalizate merg și eu.
    4.Acasă.
    5.Un mouse nou,pe USB și un telefon complet funcțional. Asta se va rezolva la garanție,sper :shocked: .

    1. Ce ai dori, Iulian, o canuta sau un stick USB personalizat cu summerday? :lol:
      Iti doresc ca Mosul sa-ti aduca telefonul mult visat. :happy:
      Se pare ca tu iubesti iarna, Craciunul si simbolurile sale… :cool:

        1. Eu nu am decat un stick, mai am nevoie macar de vreo 2 ca sa-mi mai eliberez din spatiul de pe disk. Pozele ocupa prea mult…
          O canuta personalizata e mereu binevenita! :biggrin: :happy:
          Da, sunt curioasa ce vei face, cum vei proceda cu LG-ul tau. :dizzy: :ermm:

    1. Ce dorinte frumoase, I’m impressed! :happy: :w00t: :silly: Sper si eu sa nu te dezamagesc iarna asta. :ermm: :dizzy: :tongue:
      Curand adica…azi? :biggrin: :devil: :ninja: :unsure:

  3. 1. Daca iarna nu mi-e prea draga, nici sarbatorile nu sunt pe lista mea. Poate totusi Revelionul, inseamna o innoire, o schimbare…o speranta. :smile:
    2. Trei? Preferate sau nu: bucatareala pentru mesele de sarbatori, plimbari daca permite vremea, scris pe blog.
    3. Nu mai stiu ce sa daruiesc…e cam dificil. De pe Giftland pare mai usor, sunt suficiente maruntisuri personalizate pe care le-as putea darui. Chiar si parintilor mei li s-ar potrivi cate o cana personalizata :cool:
    4. Craciunul clar acasa, Revelionul probabil tot acasa. N-am bani de aruncat, n-am nici dispozitie. Poate de Revelion dau o fuga la o prietena, in alt oras, vreo doua zile…voi vedea.
    5. Nu-mi doresc nimic. Doar un nou job. :smile:

    1. Multumesc, Elly, pentru rezolvarea lepsutei mele de sarbatori. :heart: Vad ca si aici ne cam potrivim, eu insa incerc din rasputeri sa schimb ceva, sa intru cat pot eu in spiritul Craciunului mai ales.
      E reconfortant sa gasesti pe cineva care gandeste si simte atat de asemanator cu tine. Cel putin un unele privinte. :happy:
      Da, o dorinta foarte mare si foarte fireasca. Sper din tot sufletul sa ti se indeplineasca cat mai repede. :cool:

  4. Eu simt că intru în spiritul sărbătorilor odată cu prima ninsoare :) Dacă nu ninge, e mai greu.
    Wishlist n-am, că e deprimant. Îmi doresc doar un DSLR sau măcar o “săpunieră” mai performantă :) După aceea, mai văd eu.
    PS. Îmi place tema asta.

    1. Cred ca toti gandim astfel, caci sarbatorile fara zapada parca nu au niciun farmec. Cel putin la noi, in Romania.
      Si la mine e usor deprimant, pentru ca banii sunt putini, insa nu ne impiedica nimeni sa visam, sa ne facem planuri, nu? :biggrin:
      Eu cred ca am ratat sansa vietii mele cand am lasat sa-mi scape mirrorless-ul ala de la Nikon cu 1000(1 J1) de lei, redus de la 2000. Ce mult mi-l doream! :cwy:
      Hehe, e tema mea de iarna, favorita mea absoluta, o s-o tin pana la primavara, asa ca ma bucur mult ca va place. :happy:

        1. Sa stii ca nu te-ai gandit rau, chiar cunosc pe cineva de pe blog(impropriu spus cunosc, i-am vazut pozele postate) care a cumparat un DSLR mai vechi cu care face adevarate minuni. Dar oare de unde gasesti oferte in sensul asta? :ermm:

  5. au, Nice! Pica prost pentru mine intrebarea cu unde mi-ar placea sa-mi petrec sarbatorile. As vrea eu … dar n.am nici bani nici timp, asa incat prefer sa nu mai visez la asta, ca imi fac mai mult rau.
    Preferinta ta pt Craciun la Viena nu suna deloc rau.
    Sa-ti iei smartphone-ul dorit si tot ce se mai poate ! Poate ne spui si noua ce e acela un foto mirrorless.
    p.s. eram cat pe ce sa te intreb daca poza cu ceasca impresionanta iti apartine, cand am citit la urma sursa. Mi-ai facut o pofta … in momentul asta exact asta imi doresc de Craciun! ;)

    1. Pai ce ne mai ramane decat sa visam frumos, Mihaela, in conditiile actuale din Romania, cand criza asta nu se mai termina odata? Da, cum il am, cum ii fac o mica prezentare pe blog. Bine, dupa ce ma joc cateva zile cu el si invat ce-i poate pielea. Sunt cam novice in domeniu.
      Mirrorless-ul e cel mai nou tip de aparat foto, care face poze la fel de bune ca un DSLR numai ca are aspect de compacta. E bun, performant, dar mic(dimensiuni, greutate). E ideal pentru fete, zic. :ermm: Si pentru vacante. :cool:
      Nu am inteles, ce iti doresti, o canuta la fel ca cea din poza sau o cafeluta fierbinte cu multa frisca? :lol: :wassat: :tongue:

      1. aha, am inteles, multumesc pentru lamurire. Am sa caut mai multe info despre mirrorless, ca imi suna f. interesant ceea ce mi-ai spus despre el. Iti doresc sa iti iei si unul din asta, sunt curioasa cu adevarat de performantele unui astfel de aparat. Dar sa ne faci si noua recenzii. :)
        p.s. si cana imi place mult, e neobisnuita, dar cafeaua aceea … ufff, sunt mare amatoare de cafea aburinda, cel putin sa le vad si imi fac pofta!

        1. Ah, am uitat sa spun ca preturile sunt exagerate, unele mirorrless-uri pot fi mai scumpe decat DSLR-urile. Eu pusesem ochii pe ceva decent totusi, un Nikon 1 J1 care era redus de la 2000 la 1000 de lei de BF. Macar sa-l achizitionez eu, ca partea cu recenzia e cea mai simpla. :biggrin: Si frumoasa. :w00t:
          Si eu sunt la fel ca tine, o mare amatoare de cafea delicioasa. :wub:

  6. Din fericire anul asta o sa am destul de multe zile libere de Craciun si Revelion, asa ca dorinta prea principala e ca si indeplinita :biggrin: Mi-as mai dori sa reusesc sa-mi petrec sarbatorile cu sotul meu, stiu ca pare ciudat, dar el lucreaza foarte mult. Mi-ar mai placea de Revelion sa fie si fratele meu acolo, dar asta mai ramane de vazut.

    Ca obiecte imi doresc multe normal :tongue: Primele care imi vin in minte sunt chestii casnice de care am nevoie. In rest, nu cred ca am nevoie de ceva anume, poate genul ala de lucruri care nu-mi lipsesc, dar nu-s niciodata destule :whistle:

    La cadouri m-am gandit doar pentru sotul: vreau sa-i ofer o sedinta la un spa, cu masaj profi, tratament facial si chestii de astea. Stiu ca si-ar dori foarte mult, ii plac chestiile astea, ma pune tot timpul pe mine sa-i fac masaj, sa-l dau cu creme etc., plus ca munceste mult si are nevoie de relaxare.

  7. Nice, imi place la nebunie noua tema a blogului. Preiau si eu leapsa, iar acum iti spun ceva ce deja stii: sarbatoarea mea preferata e Craciunul. Cateodata, mi-as dori sa fie Craciun in fiecare zi. Pentru ca atunci oamenii sunt mai buni, mai intelegatori si foarte zambitori. Imi plac oamenii veseli si optimisti. Te pup.

    1. Ce mult ma bucur ca va place noua tema, Iulia, este si preferata mea si intentionez sa o tin pana la primavara. Partea de sus(headerul) face tot banii. :biggrin:
      Da, asa este, Craciunul ii face pe oameni mai buni si mai zambareti, pacat ca veselia nu dureaza prea mult…
      Abia astept sa citesc leapsa pe blogul tau. :cheerful:

      1. Imi pIace sa vad ca (si) Iulia adora Craciunul

        Personal… as zice ca mi se pare cea mai frumoasa sarbatoare

        Si mentionez asta pt ca stiu si unele/alte persoane care n-au aceeasi parere despre Craciun sau nu’s neaparat incantati ca vine

        1. Lusio, desigur, e o sarbatoare frumoasa, insa poate cei care nu sunt super incantati au motivele lor. Unul ar fi ca spiritul ei s-a cam diminuat, ca s-a trasformat intr-o sarbatoare comerciala, ca toata lumea astepta cadouri de la toata lumea. In plus, in Bucuresti este o aglomeratie de nedescris in aceasta perioada…

          1. Acum depinde si ce aspecte iei in considerare cand vorbesti despre sarbatoarea asta

            Si da, s-a mai diminuat, ca si la altele (chiar gen Pas(h)te)

  8. UAU!!! Ce frumoasa este casuta ta, Nice! Parca niciodata nu mi-a placut asa mult, desi mereu am spus ca tema ta este printre cele mai frumoase din blogosfera.
    Eu ador Craciunul, ador sa impodobesc bradul si sa stau la caldura, urmarind beculetele instalatiei, sa mananc prajituri si sa beau ceai cu lamaie, alaturi de familia mea. Cred ca ti-am mai spus asta. :))
    Dar daca lipseste zapada, aproape ca nu simt sarbatorile. Singurul lucru care imi aminteste cu adevarat de ele sunt cadourile pe care le pregatesc, in general personalizate.
    Noi petrecem mereu Craciunul acasa si revelionul cu prietenii.

    1. :happy: Ce mult ma bucur ca va place tema mea de iarna, da, parca te introduce intr-un decor cu multa zapada, parca te teleporteaza direct pe o partie de schi. :biggrin: O s-o tin pana la primavara. :cheerful:
      Nu stiu daca mi-ai spus, dar nu era prea greu de ghicit, cei mai multi dintre romani se declara fermercati de Craciunul in familie cu zapada ca-n povesti. :biggrin: :happy:
      Cred ca aceste cadouri persoanlizate sunt cele mai potrivite. Eu am mereu mari probleme cu alegerea lor. Pentru ca as dori ca omul care le primeste sa fie realmente incantat si sa le foloseasca cu placere.

    1. Da, ar fi bun chiar si un articol pe aceasta tema…cu toate ca eu am scris destul de recent pe blog despre cadouri si despre cum le primim noi, oamenii.
      Trebuie sa cautam, zic eu, in general, cadouri utile. Insa, am citit ca romanii prefera sa faca cadouri trasnite. :devil:
      Sper ca Mosul sa-ti auda gandul, Alice. :silly:

  9. Eu iti doresc sa ti se indeplineasca toate dorintele din wishlist :smile: !
    Am ramas cu gandul la peisajele acelea montane albe…si mie imi place la nebunie sa le fotografiez si sa le admir. Mi-e un dor nebun de munte, sper sa ajung dupa revelion.

  10. Nu raspund aici pentru ca o sa preiau leapsa asta, e de sezon si nu am mai facut de mult o leapsa :D Eu nu pot decat sa-ti doresc ca wishlistul sa ti se implineasca! O duminica minunata Nice!

    1. E o leapsa superba, de sezon, care merita facuta, asta m-a deteminat sa renunt la decizia mea de a nu mai executa genul acesta de articole. Abia astept raspunsurile tale, merci asemenea, Cris. :happy:

  11. 1. Care este sarbatoarea voastra preferata dintre: Sf. Andrei, 1 decembrie si Ziua Nationala a Romaniei, Mos Nicolae, Craciunul sau Revelionul?

    Revelionul!

    2. Enumerati trei activitati preferate de sarbatori.

    Vizionarea de filme, răsfoirea blogurilor, delectarea cu păpică.

    3. Ce cadouri va place sa daruiti celor dragi? Ce cadouri ati alege de pe site-ul Giftland si cui le-ati oferi?

    Căni cu logo-ul blogului meu ori a colajelor fotoșop ale mele.

    4. Unde v-ar placea sa petreceti Craciunul? Dar Revelionul?

    Texas!

    5. Care este wishlist-ul vostru pentru aceasta iarna?

    Oioii, câte ar fi! :silly:

    1. Tury, iti multumesc pentru completarea lepsutei mele de sarbatori, vreau si eu sa intru in posesia unei canute personalizate cu logo-ul blogului tau, cum fac? :silly: :cheerful: :devil: :w00t: :tongue:
      Texas? Ia te uita unde era cowboy-ul blogosferei! :lol: :ninja: :biggrin:
      Iti doresc sa-ti indeplinesti macar jumatate din acele multe dorinte! :happy: :cheerful:

      1. Sunt firme de publicitate ce execută la comandă inscripțioarea cănilor la prețuri mici, convenabile. Am să comand una și ți-o trimit iar de vrei logo-ul meu în format PNG, ți-l trimit în chat-ul facebook. Ți l-am și trimis chiar acum pe fb

  12. Neata, Nice!

    Eu ma intreb ce sa comentez la articolul asta… :biggrin: Asa ca incep prin a spune ca abia astept sa iti placa iarna :tongue:

    Eu nu am sarbatori preferate, nu stiu daca e bine sau rau :unsure:
    In general de sarbatori, cand sunt cu prieteni, jucam ce prindem, facem drumetii, gatim, ne uitam la filme, unii danseaza :smile: Weekendul asta a fost vremea urata asa ca am inlocuit drumetiile si dansul cu mai multe jocuri. Am invatat canasta si la primul joc, am castigat…e adevarat, am avut partener bun :cool: Cand sunt singur de obicei, imi iau o carte si gasesc pe net un serial de vazut.
    Nu imi doresc cadouri/o carte e cel mai bun cadou pe care il pot primi si sunt mereu fericit pentru asa ceva. Nu stiu sa fac cadouri, sunt un dezastru din punctul asta de vedere. E adevarat ca neavand partenera de viata, persoanele dragi carora le fac cadouri nu sunt pretentioase (cu toate ca sambata am reusit sa fac un cadou care s-a dovedit util si placut in acelasi timp). Imi place sa ofer diverse chestii insa nu in zile cand se asteapta cadouril.
    In principiu, Craciunul este o sarbatoare de familie;prin urmare, acasa cu familia oricat de restransa sau largita ar fi ea, este locul preferat pentru mine.
    Jur ca nu inteleg mania revelionului :ermm: de obicei, il fac cu prietenii pe undeva aproape de case insa o data am stat singur acasa si am citit pana pe la miezul noptii dupa care m-am culcat :smile:
    N-am dorinte materiale…

    1. Neata, Marin :biggrin: Uiii, si mie imi placea canasta…o jucam cand eram mica. :happy: :tongue: :ermm: Alaturi de kems si macao. :silly: Septica si tabinetul nu au fost pe gustul meu, dar pokerul avea potential insa erau mereu in jurul meu baieti smecheri care foloseau diferite tertipuri pentru a castiga. :angry:
      Si eu sunt dezastru la facut cadouri, dar tie as sti ce sa-ti iau: o carte sau un pulover dragut(ma pricep). :lol: :ninja:
      Daca nu intelegi mania cu revelionul inseamna ca te asemeni cu vesticii, ca nici ei nu pun mare accent pe ziua dintre ani. Cel putin nu ca noi, romanii.
      Pentru cineva care se intreba initial ce ar putea spune la un asemenea articol, te-ai descurcat perfect! Sau MMCP. :silly:
      Cu un DSLR in mana, pe creasta acoperita cu zapada a unor munti, cred ca m-as simti ok in compania iernii. :w00t:

      1. Neata, din nou! :biggrin: Mda, se pare ca sunt bun la jocuri, le invat repede si le si castig, de obicei. Numai ca acum nu imi doresc sa castig vreun joc. Atunci cand jocurile sunt individuale. Cand jucam pe perechi, daca tin la partener, atunci joc la castig…pentru el :smile: La septica sunt foarte bun, la tabinet la fel, numai ca nu prea il joc pe acesta din urma. Si poker stiu, insa prefer sa nu il joc :biggrin:
        Da, mai nimeri cu cadourile…fara cravate, orice cadou e binevenit :lol:
        Daaa, am scris mult…ca de obicei :cool:
        Pai, sa vina DSLR-ul si iarna, atunci :biggrin:
        Apropo, ai avut dreptate: prajitura mi-a fost foarte apreciata. De femei :smile: Noi barbatii am mancat orice, fara intrebari :cheerful:

        1. Buna, Marin, de ce preferi sa nu joci poker? Sa nu le iei banii partenerilor? Ai mila de ei? :biggrin:
          Pai da, ca la tiramisu esti expert de pe acum, dar chiftelutele din sec 17 au fost apreciate? :ermm: :lol:

  13. Voi incerca sa fac si leapsa, sa vad daca am timp.
    Pana atunci, wishlist-ul meu pentru acesta iarna consta in produse: parfumul Le Parfum de la Elie Saab, un ulei cu particule stralucitoare de la L’Occitane, poate o bluza de la H&M. Mi-as dori si sa-mi schimb telefonul – nu planuiam sa fac asta acum, dar s-a ivit o oportunitate la serviciu, asa ca e posibil sa pun mana pe ceva mai bun, cat de curand. Sper eu inainte de Craciun.
    Sarbatorile le voi petrece acasa, nu-mi place sa plec de Craciun. De Revelion inca nu stiu ce voi face.

    1. Ce bine suna wishlistul tau, Mihaela, si eu imi doresc ceva hainute si un parfum bun. Mai bun decat actualul? iPhone5? Daca da, wou! :biggrin: :wink: :wub:

      1. Nu, as vrea eu iphone 5. :) Eu am iphone 3gs si e posibil sa primesc iphone 4. Eu voiam sa-mi cumpar macar un iphone 4s, dar daca il primesc gratuit, de la serviciu, pe acesta (adica 4)…foarte bine. :) Oricum nu e mare diferenta intre 4 si 4s, cel putin nu pentru mine, care nu-s cine stie ce utilizatoare de aplicatii.

  14. care este wishlist-ul vostru pentru acesta iarna: pai…wishlist in materie de questii de cumparat ar fi: neaparat bocanci din piele si imblaniti, un pulover gros pe care sa-l port pe dedesubtul gegicii cand vor veni gerurile si eu voi face naveta si probabil trenurile vor intarzia ca nah, e ceva la ordsinea zilelor de iarna la noi si sa gasim un local dragut pt a petrece Anul Nou.
    ce va doriti cel mai mult sa vi se intample: sa ma intalnesc cu o persoana draga mie
    sa va cumparati: ah, oops, am scris asta la wishlist :blush:
    unde v-ar placea sa petreceti sarbatorile: cred ca in Paris ar fi ideal. :heart:

  15. Eu una nu am asa dorinte marete de cumparaturi! Eu îmi doresc sanatate, sa-mi creasca nepotelul mare sa fie pace pe pamant si oamenii sa traiasca în armonie! Cred ca sunt idealista anul acesta! :kissing:

    1. Mda, iarna e frumoasa dar sarbatorile m-au facut mereu praf si de azi intr-o luna mai adaug un an la sacul de probleme. Remedii, remedii :tongue:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *