Later edit: in Bucuresti a venit toamna. E deja frig… Ieri ma luptam inca cu arsita verii, visam cu ochii deschisi la o adiere de vant care sa racoreasca putin atmosfera incinsa din apartament, imi doream practic ce am azi, dar acum ca totul e aievea, nu-mi mai convine, vreau vara inapoi. :silly:
In viata exista doua tragedii, una e sa nu obtii ceea ce-ti doresti, cealalta e sa obtii. G.B. Shaw.
De multe ori am senzatia ca generatia mea s-a nascut obosita. Ma uit consternata cata putere de munca are mama, care nu sta locului o clipa pe parcursul zilei, iar eu daca ma duc pana la aprozarul din colt (a se citi banca sau farmacie), ma intorc atat de ostenita inca nu mai sunt capabila sa fac nimic toata ziua. Cunoscandu-mi perfect fortele, mi-am ales o profesie de asa natura incat sa nu ma solicite exagerat, dar si in aceste conditii ma plang non stop ca sunt obosita si surmenata, iar concediile parca nu-mi ajung niciodata pentru a ma reface mental. Dar mai presus orice, consider ca ne-am nascut nemultumiti. Parca ne-ar fi frica sa ne bucuram, caci imediat gasim nod in papura oricarui lucru bun din viata noastra, avem mereu ceva de reprosat, de comentat, de carcotit. Daca e alb, ca de ce nu e negru, daca e frumos ca de ce e asa frumos, daca e cald de ce nu e frig, daca e vara de ce nu e iarna. De ce ploua, noi vrem soare, iar cand intr-un final apoteotic acesta se indura sa iasa dintre nori, noi ne dam seama brusc ca suntem indragostiti de peisajele reci si mohorate, de stropii romantici de ploaie… E un soi rau de nemultumire pentru ca ne creaza anxietati si nelinisti nedorite, nu e vorba de acea nemultumire care iti da impulsul necesar de a face lucrurile din ce in ce mai bine, care te mobilizeaza si te obliga sa-ti depasesti conditia, nu, ea doar te macina neincetat, plasmuind premisele nefericirii cronice.
Uneori motivele nemultumirilor noastre sunt intemeiate, dar ar trebui sa Continuă să citești Doua tragedii