Ei bine da, dupa ce am fost infractor intr-unul din hipermarketurile bucurestene, mai nou, am devenit scorpie pe facebook, si nu oriunde, ci pe cel mai titrat grup de acolo, “Dependent De Fotografie”. Se pare ca nu ma potolesc, imi place sa traiesc periculos, sa creez panica, stres si tensiuni nedorite printre membrii unei comunitati linistite.
Sa fie de vina, oare, simtul umorului ceva mai ciudat din dotare, care in loc sa aduca zambetul pe chipul omului, il crispeaza si il indurereaza profund? Am realizat ca, in loc de amuzanta, deseori am fost catalogata drept malitioasa. De aceea, incerc sa ma abtin de la a face glumite sau simple observatii, chiar si in rarele porniri pe care le am in acest sens. Pentru ca stiu ca omenii sunt sensibili si chiar si atunci cand esti bine intentionat, risti sa fii neinteles, iar persoana respectiva sa perceapa remarcile tale nevinovate drept rautati gratuite. Asa cum a fost cazul zilele trecute…
Inainte de a va relata patania in urma careia am fost incoronata scorpia de serviciu a facebook-ului, mala mujer, mastera cea rea, regina cu inima de piatra, vreau sa clarific un aspect important. Activitatea mea pe facebook e redusa. Mai o poza, mai un link si rar de tot, cand imi atrage ceva atentia in mod deosebit si ma trimite pe culmile extazului, dau un like. Asa s-a intamplat intr-o dupa amiaza cand raza-mi vizuala a fost bombardata cu cateva zeci de imagini senzationale dintr-un colt de paradis, unde nimic nu te lasa indiferent: nici cel mai limpede si albastru ocean, nici cel mai alb nisip sau cele mai spectaculoase stanci, toate alcatuind un cadru de vis. Am dat vreo 10 like-uri la foc automat si, dintr-o data, privirea mi-a fost atrasa de data din coltul fotografiilor care indica, nici mai mult nici mai putin, ziua de…15 iulie 2037. Asta mi s-a parut cireasa de pe tort si foarte amuzata si bine dispusa am lasat un comment la una din poze, comment ce suna cam asa :”2037? Ce sunt astea, amintiri din viitor?” Incurajata de un like primit rapid la inocenta-mi intrebare si de un emoticon zambitor postat de altcineva, am comis o a doua greseala fatala: “acum putem rasufla usurati, sfarsitul lumii e departe”, am adaugat eu sare pe rana. Daca prima data autoarea pozelor nu s-a sesizat, a doua oara nu a mai rezistat si m-a chestionat: “de ce esti rea”, neuitand sa puna la final si vreo opt semne de intrebare, dovada clara ca uluiala ei atinsese apogeul. Atitudinea mea devenise de netolerat!
Intrebarea ce ma framanta inca din adolescenta este urmatoarea: suntem ceea ce cred si ce spun ceilalti despre noi? Pentru ca daca eu sunt discreta si rezervata (aparent o calitate, un lucru pozitiv) ceilalti ma vor considera si decreta secretoasa si misterioasa (deci vor transforma calitatile mele in defecte). Daca eu sunt mai timida si mai linistita, ceilalti ma vor socoti si cataloga o fitoasa si o increzuta. Sau, si mai rau, o prostuta manevrabila. Daca eu voi insista sa raman corecta si serioasa, ceilalti ma vor trata ca pe o tipa banala, plictisitoare si, cel mai grav, o inadaptata.
Voi va simtiti (uneori) neintelesi de cei din jur sau lumea va percepe exact asa cum sunteti de fapt? Suntem ceea ce cred ceilalti despre noi?
Asa putin off topic cand am intrat pe site/blog era o tema cand am dat click pe articol era alta tema initial crezusem ca am ajuns pe alt blog/site.
Acum sa revin putin pe subiect sa incep cu o mica amintire vara trecuta am fost la mici concerte folk care aveau loc la o terasa din oras cand am ajuns acolo profesorul meu de religie repede s-a oferit sa imi ofere un loc jos la masa dar spre surprinderea lui am preferat sa imi iau berea si sa stau pe bordura langa oamenii strazi care se bucurau si ei de o muzica minunata, puteam sa fiu considerat de ceilalti ca si un om al strazi ca si unu plecat cu sorcova dar eu unul nu prea bag in seama gurile rele.
Acum in prag de bacalaureat ma tot gandesc la urmatorul scenariu: daca eu o sa pic bacalareatul la matematica(nu ii punctul meu forte am mai zis eu sunt umanist) o sa fiu catalogat de ceilalti drept un etnobotanist sau unul care face parte din generatia facebook?!Oamenii judeca inainte abea apoi cunosc persoana respectiva sa nu uitam ca aparentele inseala azi un simplu om maine poate un laureat al premiului Nobel!
Buna, Daniel, scuze de inconveniente. Sunt satula de vechea tema, as vrea sa o schimb, dar nu gasesc niciuna care sa ma satisfaca pe deplin. :ermm: :dizzy: Te rog sa imi spui daca aceasta nu e pe placul tau, ca o aduc pe cea cu lebede inapoi.
:biggrin:
:angel: :tongue:
In general nici eu nu pun pret pe gura lumii, dar cand esti acuzat public de un lucru destul de grav, cand esti jignit, cand zeci, poate sute de ochi sunt indreptati asupra ta, esti judecat, condamnat pentru o fapta pe care nu ai comis-o, nu cred ca ramai la fel de nepasator… Eu am incercat sa fiu draguta, am crezut ca voi fi amuzanta si m-am trezit cu pecetea de mala mujer.
In legatura cu bacul, sincer iti spun, cred ca se urmareste ca acesta sa nu mai fie la indemana oricui, cu alte cuvinte, sa avem ceva mai putini oameni titrati, intelectuali. Sunt multe voci care pun asa problema: oare de ce trebuie sa avem toti diploma de bac? Intrebarea mea pentru tine este, daca esti umanist, ce cauti sa dai bacul la mate? Poate mi-ai mai explicat, dar am uitat.
Nu putem trai incercand sa-i multumim pe altii. Oricand si oricine poate fi catalogat gresit.
Nu, nu cred ca suntem ceea ce cred ceilalti despre noi. Nimeni nu ne cunoaste pe deplin, nici macar cei mai apropiati prieteni sau familie…ce sa mai zicem de straini? Si eu am unii cititori care considera ca gata, ma stiu, deoarece au citit niste articole. Sunt totusi mai mult decat personalitatea pe care o afisez pe blog.
Cred ca toti ne simtim uneori neintelesi de cei din jur. De multe ori incercam sa explicam, dar cred ca ne batem gura degeaba. Odata ce cineva isi face o impresie, greu i-o mai schimbi.
Din pacate, oamenii se multumesc cu aparente. E mai simplu asa. Nu-si mai bat capul sa te cunoasca in profunzime, sa stea de vorba cu tine, sa te asculte. Ceilalti nu mai au timp sa te inteleaga, oricum ei stiu totul dinainte. Cum este posibil ca eu sa dau 10 like-uri la niste poze si autorul acestora sa ma acuze public ca sunt rea? Eu mereu ma simt neinteleasa, chiar si cand scriu articole, am ajuns sa cred ca e vina mea ca am o exprimare defectuoasa.
De mica am avut problema asta, pentru ca eram usor introvertita si rezervata, lumea ma percepea diferit, eram catalogata increzuta, rece, rea, indiferenta, cu suflet de gheata. Se pare ca lucrurile nu s-au schimbat prea mult… :biggrin:
Si da, ma deranjeaza.
Sunt si persoane care cauta cearta cu orice pret…stiu si eu cateva si nu le pot suporta. Una doua, gata, te acuza, ca ai facut, ai dres…Eu de obicei raman departe de tot si de aceea rareori am astfel de probleme, dar mai vad la amicii mei. Si cand vad cum sunt acuzati pe degeaba, ma enervez si eu si tare imi vine sa le zic ceva de bine alora de ii acuza.
Cat de bine ne asemanam, Mihaela, nici eu nu suport sa-mi fie certati sau acuzati pe nedrept prietenii sau parintii. Cand era mama admin de blog si mai veneau vecinii s-o acuze si sa tipe la ea, interveneam eu si ma luam de ei. :biggrin:
:devil: Dupa cum bine stii, ma irita la maxim nedreptatea. :ninja:
Da, si pe mine ma enerveaza la culme nedreptatea. Imi vine si sa plang cand sunt martora la o nedreptate, pur si simplu nu o suport.
Iar partea proasta e, ca in fiecare secunda, in lume, se comite o noua nedreptate. :cwy: :angry:
Acum am observat ca am scris in loc de bloc, blog. :biggrin: :silly:
Îmi pare atât de rău… facebook-ul e un focar de răutate… Mi-aș fi dorit să nu intri acolo… Ești o scumpă, un suflet fin, nu meriți prostiile și invidiile de acolo. O să-ți mai povestesc o chestie pe care abia o trec, acum, tot legată de virtualitatea asta feisbucistă :biggrin:
Sincer, ceea ce ai zis tu la foto m-ar fi amuzat teribil, ca autor. Aș fi continuat gluma ta, apoi aș fi remediat greșeala. În grupul ăla, ca în multe altele, sunt oameni frustrați. Oameni care se cred ași în ceea ce fac pentru că au like-uri de la prieteni și de la alte specimene fb, care dau like să primească like. Când cineva îndrăznește să zică ceva, orice, care să nu ridice în slăvi, reacționează foarte urât și nejustificat.
Cât despre întrebarea ta… Nu, în virtual suntem înțeleși doar de cei care au trecut prin experiențe ca ale noastre și care sunt dispuși să înțeleagă – și poate nici atunci. E cu totul alta problema când vezi omul, îi simți tremurul din voce, îi citești în ochi. Neînțeleasă de cei din jur? Întotdeauna :silly: Dar nu îmi pasă așa de mult. Pentru că eu mă înțeleg, știu ce sunt și ce pot. Prietenii îi am lipiți de suflet și ne simțim uneori fără să vorbim; e nevoie doar de felul în care spune „bună” la telefon sau cum pășește în clasă… Nu ar trebui să conteze ce cred ceilalți. Pentru că ei vor înțelege mereu doar ceea ce vor.
Gata, că fac eseuri :happy: Te pupicesc! O să-ți și scriu un mail ;)
Foarte interesant ce-mi spui tu, Ada, eu habar nu am cu ce se mananca fb-ul asta, nu am mari tangente cu cei de acolo, astept cu nerabdare mailul tau. Da, si eu as fi reactionat la fel daca cineva ar fi comentat astfel la pozele mele, as fi luat-o drept gluma, in niciun caz nu as fi acuzat omul de rautate.
:cheerful: :happy: :heart: Hugs and kisses. :kissing:
Da, mare dreptate ai, oamenii vor intelege intotdeauna ce vor ei. Daca un om e mai discret, mai rezervat, mai in banca lui, nu inseamna automat ca e om rau, cu inima de piata. Eu asa am fost mai mereu catalogata pentru ca nu particip la barfe, pentru ca imi vad de treaba mea. Asta ma deranjeaza enorm.
Nici nu stiu daca ar trebui sa ma bucur ca esti in situatia mea, ca te simti neinteleasa de cei multi. Poate e si o problema de comunicare, nu stiu, poate daca am incerca un dialog si nu un monolog…
Imi plac eseurile. Ma ung la suflet.
eu dialoghez, dar sfârșsesc tot prin monolog, nu interior… C”est la vie… am scris mail!
Merci mult, intru acum sa-l citesc. Iti raspund acolo.
Asta te ajuta sa afli cui ii pasa realmente de tine. Un astfel de monolog nu e normal. :face:
N-o sa te menajez, noi astia ai lui ianuarie suntem cam acizi :biggrin: .
si apoi am oarece regrete gandindu-ma la cum trebuie sa fi sunat. Dar asta numai pt. oamenii importanti din viata mea.
In primul rand nu te stresa, avem un simt al umorului foarte dezvoltat, facem uneori remarci carora nu toata lumea le poate prinde gustul. Asta nu inseamna ca trebuie sa te abtii mai mult sau mai putin… pana la urma nu e problema ta.
Din experienta iti spun ca uneori nu ma exprim atat de grozav, mai am momente in care sunt ceva mai brutala
Ma repet, ramai calma, problema e a interlocutorului si nu a ta. E adevarat ca o perceptie gresita te poate indispune dar asuma-ti ceea ce declari!
Eu cred ca exista oameni care te cunosc mai bine si oameni care nu te cunosc deloc sau te cunosc mai putin. Fiecare isi face o impresie dupa caz. In final esti ceea ce lasi sa se vada. Ce sa zic… suntem si rele daca e musai!
Rar de tot sunt rea, Silvia. Eu as spune ca sunt doar dreapta. Adica, ca platesc cu aceeasi moneda, pentru ca nu am invatat lectia umilintei, pentru ca faza aia cu intorsul celuilalt obraz nu ma caracterizeaza. Incerc din rasputeri sa nu fiu razbunatoare, uneori nu imi iese. Si ceea ce am observat tot mai des in ultimul timp e ca…pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti. Iar eu m-am cam saturat sa fiu sacul de box al tuturor. Ma rog, aici ma refer la real life, nu la blogosfera sau fb. Dar, ca aici vroiam sa ajung, eu chiar nu am vrut sa fiu acida la faza cu 2037. In opinia mea am facut o gluma nevinovata, dar vezi cu fiecare percepe altfel? Daca as fi incercat sa fiu ironica, malitioasa, nu m-ar fi deranjat acuza tipei, dar cand eu am intentii bune si tu vii si ma judeci gresit, deja nu prea mai e in regula.
:ninja: :silly: :tongue:
Deci tu consideri ca suntem ceea ce lasam sa se vada… Hm, ata e tare de tot, caci eu pe blog incerc sa ascund totul, nu las sa se vada nimic.
Prea puțin mă interesează ce părere au alții despre mine. Am alte lucruri cu care să-mi bat capul.
:biggrin: Eu stiu care! Casa de Cultura! :w00t: :cheerful: :tongue: Dar cand esti acuzat de un lucru pe care nu l-ai facut, cand se comite o nedreptate, nici atunci nu-ti pasa? Cand esti catalogat drept rau cand in fond tu nu ai vrut decat sa fii bun, cum te simti? Cum reactionezi de pilda cand cineva te ironizeaza?
în copilărie eram catalogat drept fraierul cartierului :)) (pentru că nu mergeam să bat mingea cu ei ci mergeam la pregătire de desen). Până să le demonstrez că se pot scoate bani din artă, eram catalogat drept muritor de foame. Pentru că am părul lung sunt rocker nespălat. Pentru că port din când în când pălărie, strigă cocalarii după mine „Michael”. Pentru alții pentru că am barbă sunt Jessus. Cel mai recent, cazul cu Casa de Cultură, a venit o babă și a început să spună ce pe ce tâmpenii dă primarul banii, în loc să le dea lor bani (că săracii bătrâni cu pensia lor mică), iar când i-am spus că o fac pe gratis, iar materialele sunt sponsorizate mi-a spus că sunt prost. Nu a fost singurul caz în care am fost făcut prost pentru că lucrez pe gratis. Dacă ar fi să iau la suflet orice comentariu venit la adresa mea, acum eram undeva pe la nebuni :)). Așa, mă doare exact în dos.
Hm, Glappy, uite, asta imi da de gandit, eu credeam ca doar fetele intre ele sunt rele, se pare ca si baietii pot fi, ba chiar mai mult de atat, ei sunt si cruzi. Poate o fi o tema pentru un viitor articol. Sa vedem. :ermm: :dizzy:
In ziua de azi se spune ca nimic nu e gratis, de aceea oamenii se mira de ceea ce faci tu. Consider ca procedezi corect, acea constructie va purta pururea amprenta ta.
Prin faptul că realizez lucrarea pe gratis nu am de câștigat acum, ci pe viitor, dar cei mai mulți dintre români vor să se îmbogățească peste noapte fără să facă nimic. Cred că pentru a ajunge sus, e nevoie de multă muncă și în nici un caz nu voi lăsa ca banul să mă conducă. Nu vreau să mă îmbogățesc din artă, ci doar să duc un trai decent, iar dacă tot voi avea bani, îi voi investi tot în lucrări de artă, pe care le voi sponsoriza. Prin aceste lucrări voi reuși să trăiesc și după ce voi muri.
În ziua de azi, toată lumea e rea. Nimeni nu mai recunoaște că există cineva mai bun ca el, nimeni nu mai face nimic pentru comunitate, nici măcar pentru ei. Oamenii sunt prea invidioși și răi. Era un proverb: „ câinele moare de drum lung, iar prostul de grija altuia” , este cât se poate de actual. Românul, în loc să-și stoarcă creierii să facă ceva bun pentru el, se gândește cum de vecinu are, că sigur a furat. Problema nu este nici măcar că a furat, ci de ce a furat mai mult ca el… s-ar putea spune multe pe această temă, dar am deviat prea mult de la subiectul inițial.
Da, Glappy, foarte adevarat ce spui tu, eu cred ca romanul s-a nascut clevetitor si barfitor, ce ii pasa lui, asta nu inteleg eu, ce face vecinul de peste gard? De ce sta cocotat cat e ziua de lunga sa-i inspecteze acestuia curtea? De ce nu-si vede de batatura lui?
Pe mine asta ma intereseaza, e mostenire genetica, e in structura noastra sa fim rai si invidiosi sau saracia ne-a facut astfel?
Iar apropos de faptul ca vei trai prin lucrarile tale si dupa moarte, nu stiu daca ai citit articolul meu pe aceasta tema… :unsure:
Nu cred că sărăcia ne-a făcut așa, că până și Ponta spune despre Băsescu că fură :)) e doar un simplu exemplu, poate fi orice bogătan în locul lui Ponta.
Nu știu dacă am citit articolul, lasă un link :D
Uite aici, te rog, daca ai timp, sa citesti si comentariile. Nu sunt multe. Sa vezi care e opinia oamenilor. :wink:
http://www.summerday.ro/2010/07/14/who-wants-to-live-forever/
Eu cred că am răspuns la întrebarea din articolul despre nemurire. Asemeni lui Gaudi vreau să îmi trăiesc și eu viața. Pe mine nu mă face nimic mai fericit decât să creez, să fac ceea ce îmi place, și totodată să văd că cei ce îmi privesc lucrările sunt încântați și că am reușit să îi sensibilizez prin lucrările mele. Comentariul lui Crisuadi mi se pare aproape de ceea ce gândesc eu.
Da, stiu cum gandesti, tocmai de aceea ti-am dat sa citesti articolul, mi-ar fi placut sa fi fost si tu atunci pe blog…
Te necăjești degeaba. Oamenii sunt făcuți să fie cârcotitori. Poate c-ar fi trebuit să-i zici insului că pe o FOTOGRAFIE nu se pune dată, fie ea și 2037. :)
:)) Pai era o tanti care mi-a spus ca daca stergea data, pierea tot farmecul fotografiei. Cu alte cuvinte, eram indreptatita sa comentez acel mic detaliu, nu?
:biggrin: :ninja: :devil:
:wassat: :ermm: :sick:
Mai, pozele erau senzationale, eu ador locurile exotice, nu stiu de ce tipa s-a otarat la mine in halul ala? M-a luat si cu “draga mea”.
Nu stiu cum sunt facuti oamenii, eu nu sunt carcotitoare de felul meu. Adica nu asta e scopul meu in viata. :biggrin:
oooooo Nice, astea nu-s de pus la suflet, poate ca si comentariul acelei persoane era tot putin ironic, asa ca…..
in general incerc sa nu ma las prada unor astfel de situatii desi recunosc uneori mai cad si eu in plasa :D
suntem ceea ce vrem noi sa fim nu ce vor altii sa fim :)
Lilly, dar eu nu am spus lucrurile alea ironic, in naivitatea mea am crezut ca am facut o gluma buna.
:blush: :angel: Stai asa sa-ti spun, de fapt, eu mai degraba vorbeam cu mine insami, nu am rezistat sa nu remarc ca daca pozele erau din 2037, era clar ca in 2012 nu vine sfarsitul lumii si vom supravietui. Imi cam place sa iau in deradere previziunile mayase… 
:ninja: :alien:
:wassat: :ermm: :dizzy: :devil:
Pai ce vina am eu ca incerc sa fiu buna, draguta si glumeata si de fapt lumea ma percepe exact invers? :biggrin:
Normal ca am simtit ca-mi cade cerul pe mine cand m-am trezit cu pecetea de mala mujer pe Dependent de Fotografie. :face:
oho, intotdeauna se va gasi cineva care sa-ti rastalmaceasca un cuvant sau sa citeasca prea mult intr-o privire. Prin urmare am incetat de mult sa ma agit.
Stiu cum sunt si nu-mi pasa daca nu ma place toata lumea, nici parerea celor ce ma vor altfel. Am o viata, nu zece.
p.s. tipa respectiva n-a vazut ca ti-au placut pozele ei?
Tocmai ca a vazut, Mihaela. Eram singura care ii turna like-uri la acel ceas din zi. De aceea m-a mirat atitudinea ei. Sa fim seriosi, nu mai stim nici macar sa gustam o gluma? :dizzy: :ermm:
Sincer nu am avut timp niciodata sa ma gandesc ce cred altii despre mine! Fiindca stiu in mare parte ce cred, mai ales cei apropiati cu care am o relatie buna stiu ca ma judeca (toata lumea o face pana la urma).
Nu au inteles niciodata deciziile mele, fiindca ele nu coincid cu cele ale celoralati 99% din jurul meu. Aici ma refer la faptul ca m-am casatorit tanara, am facut un copil tanara, calatoresc in loc sa strang bani de casa, ma duc cu taxi in loc sa iau autobuzul, lucrez online pe proiecte in loc sa am un job stabil, yeah sunt exact opusul celorlalti din jurul meu.
Multi ma cred luptatoare si ambitioasa (intr-un sens rau) altii ma cred proasta cel putin la unele faze, altii visatoare, altii plina de mine, altii rautacioasa, prea putin diplomata etc.
Nu am fost niciodata mironosita, nu mi-a placut niciodata sa fac complimente aiurea, nu mi-a placut niciodata sa ma dau pe langa cineva pt ceva, sunt o fata rezervata si de obicei spun franc ceea ce gandesc ceea ce ma face o “nesuferita” uneori :) aproximativ asa cum ai patit tu in cazul prezentat.
Intotdeauna am avut multi prieteni (cunostinte) si cateva prietene bune, sunt foarte sociabila si deci nu am dus niciodata lipsa de oameni in jurul meu de aceea poate ca relatiile interumane le-am tratat cu seriozitate si respect.
Stai asa ca nu am inteles, daca sunt apropiatii tai, cum isi permit sa te judece? Si mai ales, cum de mai ai o relatie buna cu ei, nu te deranjeaza deloc asta? Eu nu suport sa fiu judecata, asa ca, iti spun sincer, cine face asta, de fata cu mine adica, ma pune la zid si ma condamna, risca sa ramana fara interlocutor pe o buna perioada de timp, pana se da pe brazda. Daca ma judeca in intimitatea caminului sau si eu nu aflu niciodata, e treaba lui. Dar sa nu dea buzna la mine in casa sa ma traga la raspundere.
Da, Alicee, asta nu le convine oamenilor, adica asta nu inteleg, faptul ca altii sunt diferiti. Asta e cel mai mare pacat pe care il poate comite cineva in acceptiunea lor. :dizzy: :wassat:
Cam asa sunt si eu, nu fac complimente, nu ma bag sub pielea nimanui. Mare greseala. Avem numai de pierdut din aceasta atitudine, cel putin eu am avut…nu stiu tu. Si eu sufar de sinceritate, iar in ziua de azi, asta nu e tocmai un atu :ermm:
Relatiile intre oameni sunt diferite, in functie de cat de mult iti permiti tu cu ei, isi permit si ei cu tine. Eu cred ca regulile se fac in interior, in orice relatie. Si cum eu nu sunt diplomata si ma i-a gura pe dinainte, imi dau cu parerea si cand nu sunt intrebata, si nu totdeauna in sens pozitiv fata de prieteni asa o fac si ei. Acum eu am spus ca ma judeca, dar pana la urma sa iti spuna ca ei nu ar face ca tine, sau ca esti prea curajoasa sa te bagi in asa ceva, sau ca lor asta nu li se potriveste, e un fel de a judeca, nu?Si totusi ei isi spun doar parerea sincera, si eu ma bucur sa o stiu. Tocmai fiindca suntem diferiti, de aceea sunt prietena cu ei, fiindca macar imi spun mie parerea lor si nu altora.
Stiu ca ei nu fac ca mine si ca nici nu le plac tuturor deciziile pe care o iau fiindca nu sunt conform sfaturile ce mi le dau, dar in timp ei uita, eu trec mai departe si ramanem prieteni. Important e sa fim prieteni si la bine si la rau. Cred ca o prietenie se bazeaza pe intelegere, normal ca ne asemenam dar nu suntem identici si fiecare trebuie sa respecte diciziile celuilalt. Chiar daca iti plac sau nu. Chiar daca incerci din rasputeri sa te impotrivesti, tu crezand ca il duci pe calea cea buna, ca face o greseala etccc
dar nu in felul in care le-ar fi placut la unii :)
Nu conteaza ce vor ceilalti, Alicee, conteaza sa fim noi multumiti cu viata noastra, sa traim asa cum ne place noua.
Mi s-a intamplat de foarte multe ori sa fiu inteleasa gresit. E ok, de multe ori suntem intelesi gresit. Partea proasta intervine atunci cand persoana nu te intreaba sau nu clarifica. Pot sa spun ca tu chiar ai avut noroc. Te-a intrebat de ce esti rea. Adica ea a perceput ca ai fi rea insa a intrebat si ti-a dat intr-un fel sau altul ocazia sa ii explici ca de fapt nu erai rea ci doar glumeata. Mie foarte rar mi s-a dat sansa sa explic: ca am facut o gluma, ca nu asta am vrut sa spun, ca s-a inteles gresit un gest/o vorba care intentiona sa spuna altceva. Si chiar daca nu suntem datori fata de nimeni sa ne explicam mereu…pe mine ma afecteaza si mi se pare o nedreptate sa fiu inteleasa gresit, sa fiu judecata pentru niste lucruri pe care nu le-am facut/spus. Dar oamenii aud/citesc ce vor si n-avem ce sa facem in privinta asta. Sunt o persoana care face glume des insa am inceput sa triez la sange persoanele din jurul meu care imi gusta glumele si rad la ele (efectul dorit) si nu se imbufneaza sau imi poarta pica.
Exact, Mihaela, ai mare dreptate, trebuie sa avem mare grija cu cine facem glume…de aceea am apreciat mereu persoanele cu care aveam in comun acelasi tip de umor. E un aspect foarte important in cadrul unei prietenii.
Ma bucur ca ma intelegi, ca nu sunt singura care simte la fel. Ceea ce detest eu cel mai mult in aceasta viata este nedreptatea.
Nu, nu suntem! Suntem ceea ce vrem noi sa fim… sau cel putin asa ar trebuii.
Mie, chiar mi-au placut micile glumite si nu vad niciun motiv pentru care cineva sa reactioneze urat… dar ce sa-i faci? Greu e si cu umorul, multi nu-l inteleg…
Eu zic ca nu trebuie sa te opresti sau sa eziti, trebuie sa fii mereu tu, pentru ca daca incercam sa ne schimbam sau sa ne comportam cum vor ceilalti, ne pacalim singuri… pentru ca niciodata nu o sa multumesti pe toti, mereu vor fi unii sa nu ne inteleaga. Insa, dupa parerea mea, persoanele care nu ne inteleg ar trebuii sa nu judece sau sa traga concluzii…
Am patit-o si eu, de multe ori chiar, sa fiu inteles altfel… insa am invatat ca oricum ai fi, vei gasi pana la urma cateva persoane care sa te vada exact asa cum esti si care sa te aprecieze pentru asta… iar doar acele persoane conteaza!
Multumesc de incurajari si de vorbele frumoase, Paul. :cheerful:
Simt ca lumea din jur nu mai are rabadare sa ne cunoasca si sa ne inteleaga cu adevarat. :ermm: De asta imi este cel mai teama, de perceptia gresita a oamenilor, de stigmat. :cwy:
:ninja:
Pentru ca, sa recunoastem, e mult mai simplu sa te ghidezi dupa aparente, profunzimile sperie. :ermm:
Ma bucur ca ti-au placut micile mele glumite. Problema e ca unii nu au simtului umorului si sunt si f sensibili. In plus, poate Dependent de Fotografie nu e chiar locul potrivit pentru a fi amuzant. :biggrin:
Im primul rand, o glumita nu strica niciodata… Insa na, depinde de fiecare. Profunzimile sperie? Pe mine ma fascineaza :ninja: …
Cata dreptate ai! Again! :silly: :wink: :biggrin:
Bună seara, Nice!
uite motivul pentru care eu nu comentez pe fb decat la ce posteaya oamenii pe care ii stiu si care ma stiu si motivul pentru care ies din grupurile aiurea in care sunt.
Dulce “scorpie”
Eu unul nu am chef sa stau sa fac justificari pt toti inchipuitii si aiuritii de pe lumea asta. Pentru ca asta ti s-a intamplat tie. O duduie a inteles de-an…dăratelea :biggrin: ce ai scris tu.
Nici nu merită să te întrebii. uit-o, nu o băga în seamă. Spune-i că îi vei răspunde la întrebarea de ce esti rea în 2037 :wink: :cheerful:
Neata, Marin. Aha, deci asta e solutia, sa fac glume doar cu cei pe care ii cunosc foarte bine si stiu sigur ca nu se supara. Tu ai ales calea sigura, eu m-am avantat in necunosct, de aceea ziceam la inceputul articolului ca imi place sa traiesc periculos.
Pe tipa am uitat-o demult, insa nu pot sa nu imi amintesc cu tristete si dezamagire de momentele in care am fost inteleasa gresit. Pe fostul blog eram mereu pusa la zid pentru tot ce facea, pentru tot ce spunea, chiar daca eram bine intentionata, se cauta nod in papura.
Inca din adolescenta am avut senzatia asta, ca oamenii ma vad exact invers decat sunt. Tu nu?
Hey :)
Ca sa fiu sincer, niciodata nu m-a interesat ce cred altii despre mine. Dar deloc, zero barat. Sa se duca invartindu-se :)))) Cred ca ma pricep mai bine la ironii subtile decat la glume :D :D :D
Nici macar cei dragi, cei la care tu tii foarte mult? :ermm:
Da, nici cei dragi nu mă interesează ce cred despre mine. Nici ce cred eu despre mine nu mă interesează :))))
:)) Cred si eu, in momentul de fata tot ce te intereseaza e sa castige Bilbao. :biggrin: :devil: :ermm: :ninja:
Aș dormi ca un bebe mic :D
Hehe, suntem in tabere diferite in seara asta. :devil: :ninja: :tongue: Eu as dormi ca un prunc inca de pe acum. :silly:
iauzi… scorpie… ???? si nu au facut rand, cei de pe facebook… ca sa ii musti… sa moara si ei fericiti… ???
mai… mai… mai… si tie chiar iti pasa ce a zis cineva acolo??? mie nu imi pasa nici de ce zic altii mai aproiati…
stii… parerea celor care nu ma cunosc… nu ma intreseaza si nu ma afecteaza, absolut deloc…
parerea celor ce ma cunosc, ma intereseaza… dar nu ma afecteaza prea mult… mai ales daca ma cunosc bine…
principiul meu de viata… cine nu ma vrea… nu ma merita… deci… fiecare e liber sa se inscre in oricare din tabere doreste…
deci… sunt cine sunt… nu cine vor altii sa fiu….
Imi place mult de tot principiul tau de viata, ovi. Ar trebui sa-l adopt si eu. Eu am altul, ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. :biggrin:
Problema intervine atunci cand nici cei apropiati nu-si dau silinta sa te inteleaga, sa te cunoasca cu adevarat. Cand te simti neinteles de toti. Asa ca mine. :cwy: :wassat:
ce tie nu-ti place… altuia nu face… este mai greu de aplicat… pentru ca, gusturile difera de la persoana la persoana…
True! Dar ma refer la lucruri de bun simt si in general aplic principiul cu cei carora le cunosc cat de cat gusturile. :biggrin:
Ce tema faina aveeeem :wub:
Ohooo, nu e noutate, am fost si eu-nteles aiurea de nenumarate ori dar razand am mers mai departe. In special basarabenii sunt rataciti magna cum laude si ei nu inteleg sensurile limbii romane. Nu te stresa, suntem noi iar ce cred altii e treaba lor
Tury, ma bucur ca iti place tema, dar nu stiu daca va face prea multi purici. In legatura cu basarabenii, din ce mi-ai povestit tu, poate ca unii nici nu au interes sa inteleaga, nu vor sa inteleaga. Acolo duci lupta de lamurire si nu stiu daca ai sorti de izbanda.
Vezi tu, daca am trai singuri ar fi ok, din pacate(sau din fericire) traim printre cei care ne judeca, ne critica, ne dafaimaeaza, ne jignesc. Si ne pun un stigmat. Eu sunt perceputa ca o femeie rea, fara inima. Nu ar trebui sa-mi pese?
Sa nu-ti pese de proiectia Interiorului defazat al celor ce te eticheteaza asa. Nu te percep toti asa ci doar cate unul/una piedruti in spatiu. Nu te mai stresa, cand mai te intesectezi cu ei vorbeste-le razand. Ia calmeaza-te! :kissing:
Proiectia interiorului defazat…hai ca asta mi-a placut, tu stii ca ai dreptate?! :biggrin: :wink:
Da, stiu foarte bine ce reactie stranesti daca ii razi omului in nas. :biggrin: Eh, sunt calma, Tury, sunt happy ca ploua, e atat de racoare, atat de bine… Cine stie cand ne mai intalnim cu asemnea vreme, de maine se intoarce canicula. 
:sick: :angry:
Așa, așa, calmă fii Nais, nu-ți pierde din energia spiritului.
De mâine ne topim?
Pai nu stiu ce faceti voi la Cluj intre dealuri :wub: , noi aici la campie, cu siguranta. Sau abia de vineri ne prajim sub soarele dogoritor al lunii mai? Tu ce stii? :biggrin:
Ooo, daaa!
Oooo, nu!
pt mine nu conteaza atat de mult parerea celor din jur. la exemplul prezentat de tine, as fi intrebat unde am fost rea, ca pozele mi-au placut imens? poate imi explica la ce s-a gandit punand data in viitor si conflictul se stingea de la sine. in cazul in care nu exista dialog, eu parasesc scena. sunt unii care abia asteapta sa sara la beregata, dar nu le dau satisfactia asta. imi construiesc cu grija si migala lumea interioara, asa ca n-o dau pe mana oricui care se plictiseste sau are neimpliniri cu sacul.
pe de alta parte stii cum se spune, sa nu pui o intrebare la care exista cel putin un raspuns care nu-ti convine ;)
Mi-a explicat ca a setat gresit aparatul, dar ca a lasat acolo data pentru ca fara ea pozele isi pierdeau farmecul. :wassat: :alien: :dizzy:
Sa stii ca in general evit si eu astfel de intrebari si nici pe altii nu-mi place sa-i pun intr-o situatie delicata. Dar, uneori simt o pornire nestavilita de a spune exact ce-mi trece prin minte… :ermm:
eram mai demult pe-un blog, o disputa aprinsa pe tema unui subiect drag mie si nu m-am putut abtine sa nu-mi spun parerea, care evident era contrara celui mai infocat si badaran comentator de acolo. dupa ce am scris, ma asteptam sa ma “spele” corespunzator si sa am “carne” la frigider cateva luni bune. spre surprinderea mea am scapat, nici acum nu stiu cum, dar inca mai tin minte senzatia nasoala in care am realizat ca nu merita sa ma expun :silly:
probabil ca o deranja si pe ea data aia, ce nu mai putea fi modificata decat daca punea negru peste, ma gandesc. si poate nu erai singura care facuse comentarii amuzante pe tema asta.
cu vremea si cu varsta pornirile nestavilite devin mai…potolite sau le tii doar pt tine
Pe asta mizez si eu, stiu ca intelepciunea vine cu varsta. E adevarat ca nu e o regula. :biggrin:
Ma bucur mult ca te-ai acomodat repede pe blog, imi place ca folosesti emoticoanele mele. 
Poti sa fii mandra, ca nu multi au ajuns la acest nivel “scorpie” pe FB! Altii asunt serpi, vipere ori soparle, dar scorpie e spre varful ierahiei.)))
Recunosc ca l.am citit pe sarite, cu finalul mai ales in minte; dar in acelasi timp pot sa iti spun ca perceptia virtuala, e una relativa, ascunsa in spatele unor vorbe si actiuni de dupa taste. Prefer sa fiu considerat rau, dar sincer, decat bun si mincinos. Asa ca a “fi rea” asa cum ai fost tu catalogata, e doar o reactie a unei persoane, suparata de faptul ca ai remarcat o greseala de ai.
Te-am intrebat pentru ca am observat cand ai intrat pe blog si am sesizat cat de repede ai lasat commentul. In plus, cea mai mare spaima a mea e ca scriu articole prea lungi care pun pe fuga cititorii. :dizzy: :ermm: :cwy: Problema e ca am multe de spus. :biggrin: :tongue:
Cine zicea ca nu mai suntem urmariti, totul e la vedere!))) Si eu am teama asta uneori, sa stii, asa ca prefer sa fie mai scurte decat mai lungi. Dar in acelasi timp, in tonul articolului tau, de unde stii ca nu ai de a face cu un mic geniu, care citeste si scaneaza articolul dintr-o privire, de ce cataloghezi oamenii?))) Nu ca ar fi cazul meu, dar daca tot m-ai intrebat daca am citit articolul, imi place sa fiu sincer si sa spun adevarul gol-golut!
Despre ce catalogare vorbesti, sincer, nu am inteles. :dizzy: :unsure: :ermm:
“lumea va percepe exact asa cum sunteti de fapt” era intrebarea ta din articol, iar eu ma referam ca pot fi un geniu care sa fii citit extrem de repede articolul, iar tu sa fii avut impresia ca doar am intrat, am vazut titlul si am comentat! Forget it! Nu sunt geniu, asa ca m-ai prins, ca nu am citi in intregime articolul, deci nu m-ai perceput gresit!))
:biggrin: Haha, esti funny.
Dar, ai vazut ca nu am catalogat, am intrebat. Nu am vrut sa insinuez nimic. 
Lumea vorbeste multe si nevrute.Personal cred ca exact cum cred ceilalti ca nu suntem.
imi place tema asta [love]
Cam asta e si parerea mea, Bucur. :cheerful:
Nice, asta e story of my life… Am un cerc foarte restrâns de prieteni care mă cunosc cu adevărat. Și asta pentru că niciodată nu am încercat să mă încadrez într-o matriță comportamentală, în afara căreia ești văzut drept un paria.
Nu am căderea să-ți dau eu sfaturi. Pot doar să-ți spun ce-am făcut eu. Cu mulți ani în urmă, am decis în forul meu interior, că “gură lumii” can kiss my ass. Făcând asta, m-am eliberat total de orice strâmtoare, de orice normă unanim acceptată drept reper, am continuat să fiu întotdeauna sincer și direct, supărând în stânga și-n dreapta, fără să-mi pese. Cine m-a înțeles bine, cine nu – papa!
Ăsta este riscul rămânerii sincer. Să fii înțeleasă drept wierdo, să fii marginalizată, să ți se pună etichete și să fii bârfită și arătată cu degetul. Iar totul contează atâta timp cât tu consideri că cei care o fac sunt demni de a fi luați în seamă. Pentru că în momentul în care îi ignori, ești free as a bird.
Și totuși, toată treaba asta are și un revers. Cei care ajung să te cunoască într-adevăr, care te apreciază pentru cine ești și care nu te judecă ci te felicită pentru constanța în exprimare și acțiune, vor ajunge să te aprecieze înzecit și să fie fericiți că te-au cunoscut.
Catalin, eu nu pot sa mint sau sa ma prefac. Sunt condamnata pe viata la sinceritate. Adevarul e singura mea optiune. Insa nu am gasit oameni care sa ma aprecieze pentru asta. Nici macar nu ma cred cand sunt sincera, au mereu impresia ca mint. Oamenii din jurul meu nu sunt interesati sa ma cunoasca cu adevarat. Bine, nici eu nu sunt superdispusa sa-i las. Oricum nu cred ca ar intelege prea multe sau ca le-ar pasa.
Cunosc atât de bine sentimentul…
Pe toți îi interesează carapacea, crusta care-i face să creadă că nimic nu e complex. Au trecut de mult vremurile în care descoperirea caracterului unei persoane creea o bucurie imensă. Toți sunt exagerat de shallow, trăiesc din aparențe și se sperie când dau de oameni reali, pentru că le dărâmă întreg universul. Și asta pentru că nimeni nu mai vrea să se implice cu adevărat. Eu cred că de vină-i egoismul. Pentru că fiecare om are grijile lui, propriile probleme și nu găsește timp pentru a afla tainele celei căreia se adresează – din păcate. :(
Știu exact etapa în care te afli, atunci când spui că nu ești dispusă să-i mai lași să te descopere. E deja negarea. Te-a uluit comportamentul lor într-atât de mult încât deja bați în retragere. Dar nu-i nimic. Următoarea treaptă e mizantropia, combinată cu miserupismul. :) Când o să te doară-n fund de părerea falsă a unor persoane superficiale, vei fi deja salvată. Ești on the right road, just not there yet. ;)
Exact, Catalin, ai identificat foarte corect cauzele:
1. propriile probleme, griji, lipsa timpului
2. egoismul
3. teama de a descoperi ceva ce nu prea se potriveste cu propria versiune, teama de a descoperi cat de departe sunt de adevar, cat s-au inselat, cat au GRESIT.
Nu stiu daca ma aflu pe drumul bun, dar ar fi bine sa ai si aici dreptate.
Nice, în legătură cu drumul pe care te afli, nu pot să afirm că-s deținătorul adevărului absolut, însă eu mi-am pus următoarea întrebare. Ce opțiuni am?
1. Să fiu interpretat greșit, înțeles pe dos, etichetat, marginalizat și să mă deranjeze lucrul ăsta, pentru că-mi păsa;
2. Să fiu interpretat greșit, înțeles pe dos, etichetat, marginalizat și să mă lase rece în cel mai sincer mod posibil, pentru că-s împăcat with who i am, și mă doare-n cot de părerile lor.
Eu am optat pentru 2. De-aia am zis că ești pe drumul cel bun. Pentru că din articolul tău și din discuția cu tine de aici, eu unul îți înțeleg frustrarea, nervii și ciuda. Trăsăturile astea 3 sunt cele care duc la ultima etapă, cea în care mă aflu eu acum -> nepăsarea. :D
Apropo, foarte frumoasă tema aleasă de tine. Verdele e pe locul 2 în preferințele mele, imediat și la mică distanță după albastru.
Nervi, ciuda si frustrare? Mai, eu am incercat sa fac un articol mai umoristic, chiar nu simt lucrurile expuse de tine, nu as fi vrut sa intelegeti asta. Adica in niciun caz nu sunt afectata, deprimata, e doar o tema pentru un articol, eu profit de orice mi se intampla pentru a crea discutii, pentru a propune subiecte mai interesante pe blog. Resimt o dezamagire cand se comite o nedreptate cu mine sau cu altii, dar frustrare si nervi nu. Oricum, problemele mele reale nu le expun pe blog. Momentan nu exista, dar asta e partea a doua. :))
Deci inca o data, faptul ca acea tipa m-a numit rea nu m-a afectat, doar ca m-a uimit ca am fost gresit inteleasa. Sincer, eu chiar faceam misto in articol de intamplare. Credeam ca sunt amuzanta si voi v-ati prins de asta. Se pare ca nu.
Cat despre tema, hm, vad ca voua va place, e ok, dar nu e genul meu. In curand o voi schimba. Are niste bug-uri.
Si mie imi place verdele. Ma destinde, ma relaxeaza.
Încă o dovadă a faptului că poți fi înțeleasă greșit. Dar măcar eu îmi asum, îmi cer scuze pentru eroare, te cred sincer când explici cum stau lucrurile, și mai mult, îmi pasă. :)
:)) Da, asta e problema vietii mele, sunt o neinteleasa. :biggrin: :silly: Eh, deocamdata esti nou pe blog, nu ma cunosti, e normal sa mai faci confuzii, tocmai de asta ziceam ca e bine ca exista comentarii ca sa lamurim situatia.
Buna ziua scorpiutzo :)
We are what we are. Nu ceea ce cred altii despre noi
Daca mi se intampla o chestie de genul asta, initial incerc sa ma explic (asta daca am chef). Si spun : hei, Cleopatro, n-am vrut sa fiu rea, am admirat pozele si am facut un comentariu in felul meu. Daca nu iti place sterge-l
Ce se facea daca-.i spunea careva c-a tras pe nas cand a trecut data? Poate-si facea sepuku si o dadea ProTvu la stiri
Unii oameni vor sa ii “inteleaga” pe altii prin prisma propriilor filtre. Asta e imposibil.
Pai i-am spus ca am glumit si s-a instalat tacerea. :biggrin:
Oh, da, asta se intampla frecvent, Hapi, iar ghilimelele sunt perfect puse!
Am mai sters eu comentarii pe fb, tot la fotografiile postate in grupul asta, lumea e foarte sensibila si totodata foarte critica acolo.
Una e sa citesti ce a scris cineva, si alta e sa vorbesti cu respectiva persoana fata in fata, sa-i auzi tonul vocii, sa-i vezi limbajul corpului. De multe ori ceea ce e scris e inteles gresit. Si in ceea ce priveste prima impresie, de multe ori m-au crezut ingamfata si rece, distanta, sau dimpotriva, prea copilaroasa. Dar s-au convins cum sunt eu pe parcurs, cunoscandu-ma.
Inseamna ca pe net aveam sanse mai mari de a fi intelesi gresit decat in realitate…
Buna dimineata
Nu, nu suntem ceea ce cred si spun altii altii despre noi.
Haha
. Aproape tot timpul sunt perceput gresit sau exagerat. Mai ales ca nu prea las sa se vada ce simt. Cu cat esti mai diferit de multime, cu atat esti catalogat ca fiind mai “asa si pe dincolo”.
Multi oameni isi inchipuie lucruri mai mult sau mai putin gresite si tampite despre mine. Nu e treaba mea sa le fac pe plac. F*ck’ em…
Neata. :cheerful:
:dizzy:
Sunt total de acord cu felul cum vezi tu problema asta, Sky, dar imi place si atitudinea ta. Welcome in the club.
Da, de multe ori ceea ce spun ma transforma in ceea ce nu sunt. Oamenii ne percep prin prima experientei proprii. Si eu ma abtin din a face glumite, mici ironii nevinovate, tocmai pentru a nu fi catalogata ca malitioasa si rea. Prefer sa-mi pastrez remarcile, chiar daca pentru mine sunt amuzante, pentru mine.
Iti voi urma exemplul, Ana. Sau cel putin voi incerca. Chiar si acest text, din unul care s-a dorit amuzant si relaxat, presarat cu umor si ironie, a fost peceput ca unul incrancenat, deprimant, mustind a frustrare.
În momentul în care nu ne va mai preocupa ce zice lumea despre noi . . . atunci ea va înceta să mai creadă ceva. :tongue: atunci vom fi catalogați drept nebuni și vom fi lăsați în pace, în “nebunia” noastră :whistle: ce-i sperie pe ceilalți și face din asta un scut de apărare pentru noi :w00t:
Alexandra, ma sfatuiesti sa-mi creez un renume de…nebuna?
:biggrin: :devil:
ceea ce ai putea pierde prin alegerea lui e ceva ce cu siguranță nu ai nevoie în viața ta
:biggrin: Agree. :devil:
Si pe mine ma preocupa intr-o vreme problema asta, aveam impresia ca nu ma fac inteles de diverse persoane si chiar imi doream ca oamenii sa ma perceapa asa cum sunt de fapt. Nu zic ca am scapat de asta, caut sa fiu atent cu ceea ce zic sau fac pentru a nu fi inteles gresit mai ales pentru mine, care sunt interesat de formarea unor relatii cat mai bune cu oamenii din jur.
Vezi, poate si de asta nu mi-am dorit sa intru pe facebook, poate voi vrea sa vad in viitor cum e, dar acum nu. Altfel, ce poveste ai creat in jurul unui episod! Ai imaginatie, ai talent!
Pai daca esti atent si esti si interesat, cu siguranta vei reusit sa-ti formezi o imagine buna, Danny.
Merci mult. :cheerful:
Sunt ceea ce cred ceilalti despre mine? Greu de dat un raspuns.
De multe ori se intampla sa fie asa, dar alteori nu. Mi s-a intamplat ca buna mea credinta sa fie inteleasa ca rautate, si in zadar am incercat sa explic ce si cum. Unii oameni se folosesc de prejudecata prea mult, si odata catalogat in anume fel nu mai exista loc de schimbare de perceptie.
Dar ce te faci Nice, cand te straduiesti din rasputeri, cand te sacrifici sa faci un bine si gestul tau este interpretat ca opus?
Mi s-a intamplat si mie, Petre. Ce sa fac in acest caz? Nu-mi ramane decat sa ma indepartez de acei oameni care ma judeca gresit. Sa-mi vad linistita de viata mea cu constiinta impacata ca am facut tot ce s-a putut pentru a ajuta, pentru a face un bine. Daca ceilalti nu vad asta(sau nu vor sa vada), e vina lor.
Cred ca suntem SI ceea ce cred altii despre noi. In sensul ca imaginea pe care ei o au despre noi le determina comportamentul fata de noi. Iar comportamentul lor fata de noi ne modeleaza noua atitudinea fata de ei si chiar fata de lume in general – fie ca exprimam asta, fie ca nu.
Ne convine sau nu, suntem fiinte sociale si suntem influentate intr-o destul de mare masura de interactiunile cu altii.
Dar asta e doar o dimensiune a noastra, cea sociala. Mi se pare mult mai importanta imaginea pe care ne-o formam noi despre noi insine. Ceea ce zace neexprimat in adancul fiintei noastre. Si ma intristeaza si pe mine faptul ca oamenii si-au pierdut curiozitatea si interesul de a descoperi ce zace in celalalt, parca le e lene sa treaca de imaginea sociala a unui om si sa o descopere pe cea interioara, sa descopere ,,baza” as zice, sa afle ce anume il face pe omul respectiv sa fie asa cum este (asa cum ni se pare noua ca este, de fapt, caci e doar o imagine pe care noi o putem percepe foarte gresit, de multe ori).
Dar ca sa raspund si concret, da… mi se intampla si mie sa fiu inteleasa gresit. Si simt de prea multe ori ca oamenii ma percep… nu neaparat gresit, sau invers, insa mult prea fragmentat, si ca ei nu stiu si nici nu sunt curiosi cum ar trebui sa imbine fragmentele respective pentru a obtine o imagine cat de cat relevanta. Si ca pun cu prea multa usurinta etichete (vezi si reactia domnisoarei de pe facebook, rapid ti-a pus in frunte eticheta ,,rea”). Si uneori ma supara asta. Alteori ma gandesc ca atat timp cat exista un om care ma percepe asa cum simt si eu ca sunt, restul nu mai conteaza. Si adevarul e asta, ca nu prea conteaza. Daca ei nu sunt curiosi sau nu au chef sa rezolve puzzle-ul, nu inseamna ca ar trebui sa fac si eu la fel. Daca nu sunt curioasa vizavi de toti oamenii, cel putin nu ma grabesc sa pun etichete…
Imi era putin teama de asta, Iulia, si acum ma refer la explicatia ta de la inceputul comentariului care vizeaza latura noastra sociala. Dar ai dreptate, de multe ori chiar ma intreb tocmai acest lucru, daca sunt o fiinta sociala sau nu, pentru ca nu prea ma simt in largul meu in colectivitati mari, ci doar in cercuri restrase.
:dizzy: :ermm: :wassat: Probabil oamenii realizeaza ca nu ma simt bine in jurul lor si se comporta ca atare… :ermm:
Nu inteleg de ce pun oamenii etichete. Cred ca din rautate. Sau din nevoia de a se simti superiori. :dizzy:
Ma gandeam la latura noastra sociala, in general. Toti o avem, asa e specia noastra. Insa apar diferente interindividuale, unii se simt foarte bine in in colectivitati mari, altii nu prea… Asa ca tine, sau ca mine, caci nici eu nu ma simt prea in largul meu..
Nu stiu daca tu le transmiti celorlalti faptul ca te simti inconfortabil, eu am observat asta la mine, de cateva ori. Le transmit asta, fara sa vreau. Si imi dau seama ca poate unii o iau personal si au impresia ca nu imi place compania lor, cand e vorba de cu totul altceva. De-asta ma supara faptul ca nu ne facem timp sa descoperim omul de langa noi, sa aflam cu adevarat ce e acolo.
Bine… nu e cazul in exemplul pe care l-ai adus in discutie, adica nu mi se pare ca ai transmis vreun mesaj de tipul ,,nu imi place de voi”. Aici, e o problema de comunicare. Fata a inteles gresit mesajul tau si nu s-a deranjat sa verifice daca intr-adevar asa stau lucrurile dupa cum i se pare ei. Nu era asa greu sa spuna ca nu intelege sensul afirmatiilor tale, daca glumesti sau daca o critici pentru neatentie. Si tu o lamureai, si totul era ok.
Dar sa punem etichete e calea mai usoara, ne scuteste de efort cognitiv :sleeping:
Stii, nu mi-as fi imaginat ca nici tie nu-ti plac colectivitatile mari, pari foarte sociabila, deschisa, dornica de cunoastere si comunicare. Dar intr-un fel ma simt si eu bine ca sunt inteleasa de cineva. :cheerful: :tongue:
Uite,din cauza asta nu-mi prea folosesc eu contul de Facebook
.
Cred că tipa care ţi-a adresat acea întrebare nu ştie cum să facă faţă umorului :biggrin: şi că este tânără rău :biggrin: ( din cauza celor 8 semne de întrebare)
Eu cred că suntem ceea ce suntem prin faptele, vorbele şi credinţele noastre. Întradevăr părerea celor din jur contează dar nu te defineşte
De multe ori m-am simţit neînţeleasă din cauza părerilor şi preferinţelor diferite pe care le am. Nu întotdeauna oamenii din jurul meu mi-au acceptat părerile.