A trecut si examenul, dar nu mai vreau inca un articol pe acelasi subiect. O sa va povestesc altadata despre el, cat de curand. Dar ca sa nu mai existe niciun dubiu, a fost un adevarat fiasco. Explicatiile de rigoare cu alta ocazie.
Cum aseara am adormit foarte devreme, in jur de ora 21:00, dimineata m-am trezit fresh si avida de noutati din online. Pentru o informare exhaustiva am intrat pe facebook unde mi-a atras atentia titlul unui articol. L-am citit, am vazut si comentariile si pentru a mia oara am fost intrigata de discrepanta uriasa dintre felul cum gandesc altii si modul cum percep eu…viata pana la urma.
Mi-a amintit brusc de o relatie din trecut. Un tip care imi cumpara tot ce doream, care nu se zgarcea la bani, dar care uita sau nu reusea sa-si exprime sentimentele. Era mult prea serios, sec, inexpresiv. Niciodata nu stiam ce gandea, nu facea complimente, nu spunea te iubesc. Probabil ma iubea in felul lui, dar ce te faci cand stilul respectiv nu satisface nevoile partenerului, cand vine chiar in contradictie cu ele, pentru ca acesta tanjeste de fapt dupa o vorba buna, o incurajare, sustinere si intelegere? Asta doream eu, sa simt o revarsare constanta de dragoste si caldura, nu bunuri materiale, nu cadouri. Nu aveam nevoie de banii lui, ci de un suflet mare, generos, pe care sa-l simt aproape la greu. Dar experienta traita nu a fost in zadar, datorita lui am aflat ce conteaza pentru mine in viata. Si ce vreau de la un barbat.
Am scris pe acest blog si timp de doi ani, in 2010 si 2011 am avut satisfactii sufletesti atat de mari asa cum nici un castig de un milion de dolari nu mi-ar fi adus. Pentru ca un suflet trist, bolnav si chinuit nu se repara cu bani, ci cu vorbe bune si caldura umana. Si, mai presus de orice, pentru ca am primit exact ceea ce am dorit, chiar mai mult de atat, ceea ce nici nu speram vreodata sa primesc.
Jobul imi garanteaza lunar o suma de bani, dar zero satisfactii sufletesti. De ani de zile nu am mai plecat de acolo cu zambetul pe buze, nu m-am simtit implinita. Ba dimpotriva, tot ce are legatura cu el imi repugna, ma indurereaza profund, ma face nefericita, punandu-si amprenta asupra psihicul meu.
Am pus in balanta si am tras o concluzie, pentru mine cele mai importante, indiferent de activitatea in care sunt implicata, sunt avantajele sufletesti. Pentru voi? Si inca o curiozitate, iubiti in felul vostru sau asa cum isi doreste partenerul? Tineti cont si de parerea lui?
Am pus in balanta si am tras o concluzie, pentru mine cele mai importante, indiferent de activitatea in care sunt implicata, sunt avantajele sufletesti. Pentru voi? Si inca o curiozitate, iubiti in felul vostru sau asa cum isi doreste partenerul? Tineti cont si de parerea lui?
Ce stiu… @Nice… e ca n-am alergat dupa bani. Joburile pe care le-am avut au fost mai mult sau mai putin satisfacatoare din punctul asta de vedere. Ce a contat a fost colectivul, cum ma simteam, cat de mult imi placea ce faceam. Si am trecut prin cateva joburi…
Ideea e ca atunci cand ma intorc de la munca fara sa am o satisfactie sufleteasca… e nasol. De asta am ramas in domeniul IT pe partea de service. Nu fac bani cu lopata… in schimb ma bucura cand pleaca omul de la mine cu PC-ul reparat, dupa care ma intalnesc cu el pe strada si ma saluta zambind pentru ca i-am facut treaba buna, cand nu stie nimic despre calculatoare si vine sa ceara un sfat, atunci ii dau solutii in banii pe care ii are disponibili. Asta e satisfactia mea. Banii? N-as putea sa muncesc nici macar pentru bani multi daca nu mi-ar placea jobul.
Cat despre iubit? Iubesc in felul meu, nebun.
:whistle:
Sky, sa incep cu sfarsitul, pentru ca el mi-a atras atentia in mod deosebit. Nu stiu, eu imi explic astfel acest cuvant: sa iubesti cu toata fiinta, sa fii in stare de orice pentru cel drag, sa simti, sa razi, sa traiesti sentimentul cu tot sufletul. Sa-i oferi celuilalt tot ce e mai bun. Sa simti ca esti in stare de lucruri grandioase. Sa iubesti cu pasiune. Sa iubesti frumos.
Sa iubesti nu inseamna sa-l platesti pe celalalt. Inseamna afectiune, nu bani. Inseamna sustinere morala, incurajare, complimente cand celalalt are nevoie. Si de ce nu, inseamna sa spui “te iubesc”.
Esti un norocos si un fericit daca ai avut joburi care te implineau…sufleteste. Ce pacat ca nu locuiesti in Bucuresti, am nevoie si eu de cineva care se pricepe la partea tehnica a calculatorului. :biggrin: :ninja: :angel: Si da, asa e, daca ma intalnesc pe strada cu un om care m-a ajutat la greu, imposibil sa nu-i zambesc si sa schimb cu el cateva cuvinte. Cum sa nu-i fiu recunoascatoare?
…oh… a iubi o femeie inseamna muuulte lucruri
Pentru mine e important sa ma inspire, eleveze, sa ma faca mai frumos, bun, etc.
… nu cred ca reusesc sa ajung in Bucuresti in viitorul apropiat, dar… daca te ajuta cu ceva, iti trimit pe mail/fb numarul de tel si incerc sa te ajut prin internet. Ce spui?
Nu stiu de ce dar cred ca foarte multi barbati isi doresc alaturi o astfel de femeie. Si doar o astfel de femeie pot sa iubeasca cu adevarat.
:angel: :alien: :silly:
Merci mult pentru intentie, dar am nevoie de cineva care sa se ocupe el la fata locului de calculator, eu nu ma bag la partea tehnica. Deloc. Sa vada el despre ce e vorba, ca eu habar nu am si nici nu stiu sa explic. :biggrin:
….mmm… nu stiu despre partea cu “foarte multi barbati isi doresc alaturi oastfel de femeie”…
Ce cred eu este ca cei mai multi sunt niste neanderthalieni ce-si doresc niste sclave care sa execute si sa nu cracneasca.
Se pare din ce-mi povestesti ca ai nevoie de un service… nu e nici unul dintre prietenii tai din oras care sa stie un service it bun?
Sunt si din aia, doar ca nu prea am avut contacte cu ei. Am intalnit specimene ceva mai evoluate. :biggrin:
:tongue: Nu e o certitudine, dar asta a fost senzatia mea. In ciuda aparentelor, multi barbati viseaza la femei de la care au ceva de invatat, femei independente, inteligente, descurcarete, experimentate. Femei care sa le poata da un sfat la nevoie, si nu doar in legatura cu culoarea camasii pe ca care trebuie s-o asorteze la cravata sau pantaloni. :dizzy: :tongue:
Pai la service nu am apelat pana acum, am nevoie de cineva de incredere, ca nu-mi las calculatorul pe mana oricui. In rest multi prieteni care se lauda ca stiu…dar cand sa treaca la fapte, dau din colt in colt pentru ca problema ii cam depaseste. :ermm: :biggrin:
Eh… inchipuie-ti ca fiind barbat am cunoscut o gramada de neanderthalieni…
Mmm… in privinta visurilor pe care le au barbatii…
Nu ca femeile n-ar fi buni sfetnici, insa… ca barbat trebuie sa fii in stare sa te descurci singur, nu sa astepti sfaturile femeii. Din contra… faza e ca multi tipi se sperie de femeile inteligente, si cauta persoane fara prea multa experienta, pe care sa le modeleze dupa bunul plac. Asta e realitatea… multi inca mai fac asta.
De incredere – am niste prieteni in Bucuresti, dar nici unul nu lucreaza pe ramura asta de service…
Evident ca sunt si din acestia, doar ca nu am intrat eu in contact direct cu ei. Un barbat adevarat nu are de ce sa se sperie de inteligenta nimanui. Daramite de cea a unei femei.
La prima intrebare n-as putea sa-ti raspund fiind 100% sigura ca dau un raspuns pe bune, dar tind sa cred ca dincolo de bani trebuie sa existe altceva care sa ma faca sa ma scol din pat si sa plec. Drept dovada pana acum nevoia financiara (destul de acuta), n-a trecut peste orgoliu si nevoia sufleteasca. Nu stiu…cand ai zis ca totul legat de job iti repugna, am simtit o strangere de inima. E probabil intocmai ca un mariaj stricat, nu stiu, poate dramatizez eu, dar nelinistea si stresul ce le infrunti zi de zi ca sa fii acolo… sunt crunte. Mie imi provoaca greata. Eu cu greu pot sa indur.
Hmm, in al doilea rand chestia cu relatia… eu stau langa un om care nu-si exprima sentimentele, nu-mi spune prea des cuvinte frumoase, nu ma complimenteaza si nici nu cere sa fac la fel, desi banuiesc ca firea unei fecioare cere din plin, doar ca in tacere. Tocmai mi-am luat de la Gaudeamus o carte ce o cautam de mult timp, astroghid de asternut :biggrin: explica absolut tot despre fiecare barbat din fiecare zodie. In fapt, stiu destule dar daca tot am avut ocazia s-o iau la un pret atat de mic, am luat-o. Zi-mi, individul cu bani era leu sau berbec?
Anyway… nu ti-am dat un raspuns clar. Nici nu stiu… sunt atat de obosita sau nu stiu cum s-o spun, parca uneori inceteaza sa mai conteze totul. E un sentiment pe care nu-l pot descrie. Cert e ca vointa mea se impleteste cu a lui si ajungem sa facem fiecare lucrurile separat. Suna cu totul pe dos, dar cred ca exista si oameni care nu pot “fuziona”.
Silvia… nu te lua prea mult dupa cartile de genul… acolo sunt tratate subiectele la modul general. Ar trebui sa fie o carte extrem de voluminoasa, avand in vedere ca sunt atatea combinatii de ani de nastere / luni / ascendent, etc.
Stiu Cristi
dar e destul de bine scrisa. Si raportat la oamenii pe care-i cunosc, se potriveste destul de mult.
Silvia, se pare ca esti singura care poate sa-mi inteleaga starea sufleteasca cand vine vorba de serviciu. Lucrurile s-au agravat in ultimul timp, nu mereu a fost asa. De asta, prin 2009, am fost nevoita sa intru in somaj un an pentru a ma detasa. Simtem ca nu mai am puterea sa merg mai departe. Exact asa e cum descrii tu, neliniste si stres. Si abia le mai indur, uneori mai rabufnesc, pentru ca mi-e imposibil sa ma controlez. Chiar si vaicarelile astea zilnice pe blog sunt tot o forma de exteriorizare a durerii, imi strig aici nefericirea. :biggrin:
Vad ca ne asemanam foarte bine, nici eu nu prea pot trece peste orgoliu si nevoie sufleteasca. De aceea situatia actuala s-a transformat intr-un cosmar.
Tipul era capricorn, nu am cunoscut intim lei sau berbeci. :tongue: Dar eu chiar am o nevoie uriasa de afectiune, adica indiferenta ma omoara. Si cred ca si tu ai nevoie de mai multa pasiune, afectiune, intelegere, iubire… Nu stiu, cred ca noi, femeile in general, poate sunt si exceptii, vrem sa auzim mai des vorbe frumoase, un te iubesc, complimente, nu e suficient sa-l stim pe partener acolo…fizic.
Tocmai de aici si ideea articolului, e de ajuns sa ne iubeasca sau trebuie sa ne si dovedeasca?
Pai mai toti barbatii cu care am discutat, au probleme in exprimarea verbala a sentimentelor fata de persoana iubita. Eu nu pricep dificultatea asta draceasca. Fie e prea mult amor propriu, fie e traditia stupida, fie e teama de nu stiu ce tampenie, oricum ar fi nu prea reusesc sa inteleg, asa ca n-are rost sa-ti bati capul.
sa nu mai faci asta niciodata.
Si capricorn cu capricorn? O doamne
Eu cred ca le e teama sa nu fie considerati slabi si apoi partenera sa profite de slabiciunea lor. Sau sa nu fie luati de prosti. Isi imagineaza ca iubita lui il poate juca pe degete dupa o astfel de marturisire, poate face orice din el. La asta se adauga si ce ai spus tu. Mai grav ar fi insa sa nu simta cu adevarat nimic. Dar sa fie un actor atat de bun incat sa spuna orice pentru a te cuceri.
:ninja: :silly:
Pai incerc sa fiu fetita cuminte. :devil: Nu garantez ca reusesc.
Salut fetelor, Ma bag si eu in dicutia voastra legata de capricorni. Am avut o relatie de 7 ani si ceva cu un capricorn si am fost iubita si foarte fericita alaturi. Sunt mai retintui, nu sunt foarte dragastosi in public, insa al meu dupa o perioada de acomodare cu mine a fost extrem de afectuos. dupa incheierea relatiei respective..am avut un..geaman. Groaznic! acum..de 2 ani am luat-o de la capat cu ..un alt capricorn:) care este la fel de dragastos ca mine, ne aratam cat de mult ne iubim mereu si a mai fost si dragoste la prima vedere, ceea ce nici unul din noi nu concepea ca exista. eu sunt o persoana extrem de pragmatica si pamanteana…m-a luat valul in prima clipa si a fost si reciproc.
de precizat ca eu sunt leu:D
frumos articol!
Merci, Ana. :cheerful:
Da, părerea partenerei contează și trebuie luată-n considerare bineînțeles. Este și o bucurie când arăți partenerului că, contează, dacă nu te bucuri de asta totul e fals, sec, fad, ca o savarină făr’de frișcă
Ce bine ca gandesti asa, Tury, in general barbatii sunt mai retinuti in manifestari si cuvinte dragastoase. Sunt mai interiorizati cand vine vorba sa-si exprime sentimentele, iubirea fata de partenera. Mai ales dupa cativa ani de relatie… Asa am intalnit eu, asa am observat, poate gresesc. M-ar bucura.
1. Cand vine vorba de cariera pt mine trebuie sa se echilibreze undeva, cumva. Nu am inca foarte mare experinta dar cred ca o suma mare de bani te face intr-un fel fericit si chiar daca colectivul e bolnav as putea trece peste gandindu-ma la ce pot sa fac cu banii, ce satisfactii imi pot cumpara. Acum la fel si cu colectivul, daca e bun cu mine si imi ofera satisfactii pot sa lucrez cu placere si pt o suma mai mica de bani decat primesc altii, sau e normal in firma respectiva. Daca nici salarul nici colectivul nu ma fac fericita e timpul sa plec….
2. Iubesc in felul meu, dar incerc sa ma mulez si pe dorintele lui. Sotul meu nu e pretentios, oricum de atatia ani deja ne cunoastem si incercam sa ne facem dorintele unul celuilalt. Pana la urma iubirea e ceva mai mult decat cadouri, sau cuvinte frumoase, e ceea ce simti. Mi se pare normal sa iubesti in felul tau, dar prin iubire inseama ca iti doresti sa il vezi pe celalalt fericit deci sa-i implinesti visele, dorintele, nevoile. Daca isi doreste un ceas strangi bani si il oferi cu placere, la fel cum daca stii ca viseaza o cina pe un ponton la lumina lumanarilor te chinui sa o faci, chiar daca nu e in caracterul tau. Eu cred ca asta e iubire :)
Bine spus, chiar daca nu e in caracterul tau…dar ce nu faci pentru persoana iubita? Pana la urma, daca stii ca ea asta isi doreste, mai lasi de la tine, nu stiu cum sa zic, ca sacrificiu pare nepotrivit. Si nici compromis nu suna prea bine. :biggrin: :tongue:
:silly:
Eu sunt de acord ca iubirea e ceea ce simti, dar trebuie sa faci astfel incat sa o simta si partenerul. Iar unii tocmai aici esueaza. Nu stiu sa-si exprime sentimentele, nu stiu sa le transmita. Partenerul este mereu nemultumit si de aici la nefericire si ruptura e doar un pas. Degeaba respectul te iubeste daca tu nu simti asta. Eu as vrea sa mi-o si spuna, nu doar sa mi-o arate. Mna, poate sunt eu prea pretentioasa. Vreau si vorbe si fapte.
Toate femeile vrem si vorbe si fapte doar ca pt mine faptele sunt mai importante. :)
In cazul meu se completeaza fericit. Una fara alta nu prea merge.
cred ca toti avem momente cand plecam de la job incarcati de energie negativa, de probleme, de stress, dar sustin ideea ca e foarte important sa ai si satisfactii, sa poti si rade, sa nu iti fie groaza sa te duci la locul de munca, nu conteaza ca ai un salar mai mic daca psihicul tau e ok, atunci nu suferi.
eu am un job cat de cat ok, sunt si zile grele, nasoale, dar si zile in care ma simt foarte bine, se compenseaza in general, ma duc din placere la locul de munca si asta conteaza pentru mine
despre iubit, iubire….cred ca iubesc in felul meu dar tin si cont de parerea si nevoia partenerului, altfel cred ca nu s-ar mai numi iubire :)
nu ti-ar placea sa te reorietezi in ceea ce priveste cariera? sa alegi un alt domeniu de activitate chiar daca e total opus pregatirii tale profesionale?
Cam asa e cum ai descris tu, Lilly, merg cu groaza la serviciu. Dar si mai groaza imi e de somaj…
Nu m-am gandit pentru ca nu ma pricep la nimic altceva. L-as fi schimbat demult…
Da, bine zic, altfel nu s-ar numi iubire. :ermm:
inveti :) orice se invata, crede-ma, trebuie doar sa te hotarasti, sa vrei sa schimbi, si sa nu-ti fie frica de schimbari, pt ca de multe ori pot fi benefice, eu asa vad lucrurile pt ca si eu am fost nevoita sa fac altceva decat ceea ce stiam dar am invatat, la inceput totul e chineza avansata apoi incet incet se deslusesc lucrurile, un job in care sa lucrezi cu un sistem informatic (nu IT), cu hartii pt ca astea nu produc atata stress ca si relationarea cu oamenii :D
pana la urma si viata ta se va schimba si o s afie mai mult soare decat nori, sunt sigura de asta :)
Pai sa stii ca as avea nevoie de o schimbare de decor. Da, da, m-am saturat pana peste cp de relationarea cu “oamenii”. Cred ca cele mai stresante joburi sunt acestea in care vii in contact direct cu semenii. Mi-ar placea un job la un birou de ex. :biggrin:
Nici eu nu spun „te iubesc” și mi se pare un lucru firesc. Trebuie să fie o persoană extrem de specială, poate mai specială decât mama pentru a-i putea spune aceste cuvinte. Trebuie să vină din suflet, nu doar două vorbe în vânt. Cel mult pot spune că îmi e dragă. Mai cred că dacă partenera, iubita a acceptat să fie într-o relație cu mine, m-a plăcut așa cum eram. Eu nu voi schimba nimic la mine pentru nimeni. Jobul îmi oferă atât satisfacții financiare cât și sufletești.
Dar cuvinte frumoase de incurajare si sustinere cand e trista ii spui? Dar complimente ii faci? O faci sa se simta dorita si iubita, ii dai de inteles ca esti indragostit? Ok, nu ii spui direct ca o iubesti, dar macar ii aduci ceva dovezi de afectiune? Ma rog, poate nici nu iti cere, dar in sinea ei poate tanjeste dupa ele. Eu asa sunt, as da orice sa am un iubit dragastos si tandru. Nu unul rece si distant care sa imi arunce niste bani cu care sa dea impresia ca m-a cumparat.
Nu stiu ce sa zic, la inceput barbatii au un anumit tip de comportament, dupa care, si-l schimba. Din draguti si afectuosi devin seriosi, ursuzi si indiferenti. Uneori e un semn ca s-au plictisit de respectiva persoana.
Știu să mă port cu o fată și să îi transmit afecțiunea mea, fără a-i spune cuvinte care pentru mine nu au nici un sens. Eu am mai vb. cu tine și ști cam ce fel de relație îmi doresc, deci… Urăsc și eu persoanele care se comportă într-un anume fel doar pentru a câștiga un lucru, iar după ce-l au, revin la comportamentul lor inițial. Eu mă comport normal, nu evit să-mi dezvălui defectele, iar fata știe ce va găsi.
Da, ceea ce faci tu e destul de corect. Atat fata de ea cat si fata de tine. Esti natural, esti sincer. Nu joci teatru, esti tu insuti mereu, nu te compromiti. Daca esti deschis de la inceput, partenera nu-ti poate reprosa niciodata nimic. Iar daca ai gasit o fata care te accepta si te iubeste asa cum esti, e mare lucru. E musai s-o pastrezi. Si pe ea si jobul care te implineste din toate punctele de vedere.
Buna seara, Nice!
Hai sa vedem: pentru mine cele mai importante sunt satisfactiile sufletesti. Intotdeauna. Am avut totul, din unele punct de vedere. Si am renuntat la acest tot pentru ca ma bloca spiritual. Nu ma simteam in regula cu acel context. Ceea ce conteaza este cum te simti tu cu adevarat. Am sa aleg intotdeauna ceva ce imi aduce zambetul pe buze chiar daca buzunarele sunt goale. Si stii de ce? Pentru ca daca eu asa ma simt in regula, daca asta imi face placere, daca in asta obtin satisfactii, sunt sigur ca mergand pe dumul asta, la un moment dat vor veni si satisfactiile materiale.
As renunta oricand la orice bun material pentru un zambet care sa imi umple sufletul de bucurie. Materialul vine si pleaca.
Buna, Marin. :cheerful: Ma bucur ca privesti astfel lucrurile, oricum eu nu am exclus niciodata din ecuatie, definitiv, partea materiala. Am ajuns insa la concluzia ca intaietate are sufletul. El trebuie sa fie multumit, implinit, fericit. Sa se dezvolte intr-un mediu armonios. Si nu doar la job, ci si acasa, in familie. Caci mai ales la relatia cu partenerul m-am referit. Dar si la blog, caci de aici a pornit toata discutia. Chiar ma gandeam cum ar fi fost sa castig multi bani din blogging, dar sa nu va fi avut pe voi. Imediat am realizat ca as fi fost…mult mai saraca.
Tu iubesti in felul tau sau asa cum iti cere partenera?
Având în vedere că nu am vreo parteneră, cred că iubesc în felul meu :))))) No, lăsând gluma la o parte, totul depinde a gasi pe acel om cu care sa te potrivesti. Adica, am avut o relatie in care mi s-a reprosat ca nu-s la inaltimea dorita, alta, spre exemplu, in care eram prea bun. Deci, mai ramane sa gasesc mijlocul :)))))))
Da, daca sufletul nu se bucura, nu gaseste acel ceva care sa il inalte, degeaba vin satisfactiile materiale. Ele aduc un soi de liniste, dar nicidecum fericire.
Marin, eu cred ca e destul de usor sa multumesti o femeie. Ii dai tot ce vrea ea, faci tot ce vrea ea. Nu va mai avea ce sa-ti reproseze. Nu trebuie decat sa o asculti. :biggrin:
:silly:
Buna dimineata, draga Nice. Se prea poate să fie ca tine. Ce facem însă cu femeile care nu știu ce vor? Și să nu îmi spui că nu există asemenea femei :P
Neata, Marin, in acest caz te orietezi si tu spre o femeie, nu spre o fata. :biggrin: :tongue: :silly:
Hihi :D Înțeleg eu ce vrei să zici :D Gata, am retinut :P
Stiam eu ca esti baiat istet. :biggrin: :devil:
Nice, Nice… si eu simt la fel in legatura cu job-ul meu. Ba din cand in cand imi mai citesc si acum articolul despre interviul respectiv si cum eram convinsa ca va fi ceva temporar…si iaca-ta a trecut un an si aproape jumate si tot acolo sunt. adevarat cu un salariu ceva mai mare ca la inceput, luand apeluri nu de voce ci de suport tehnic pe partea de date. Nu imi place ce fac, nu imi place ca atunci cand sunt trista nu ma pot exprima, ca trebuie sa fiu amabila si draguta chiar daca inside i`m burning with rage.
Mda, cam asa e si in cazul meu, si chiar nu-mi pot reprima furia si supararea. Daca tu reusesti, esti de felicitat. Si de admirat. Eu recunosc ca nu pot sa-mi controlez de fiecare data nervii. Si citindu-ti commentul am realizat ca nu sunt facuta pentru o meserie care cere calm si rabdare. Si muuuulta umilinta. :angry: :ermm:
Cu siguranţă cele sufleteşti
La ce folos sunt banii dacă eu sunt nefericită ?
Iubesc în felul meu dar contează şi părerea lui. O relaţie se bazează pe doi oameni.
Vezi tu, Cata, uneori partenerul are niste pretentii iesite din comun, pe care iti este imposibil sa le satisfaci:
– sa nu ii ceri niciodata explicatii
– sa nu dea niciodata explicatii
– sa merga cand are el chef la bere cu prietenii
– sa nu tina cont de parerea ta
– sa vrea mult spatiu, sa fie foarte independent
– sa nu-i placa sa-i spui cuvinte dragastoase si nici el sa nu spuna astfel de cuvinte
– sa fie rece si distant mai mereu
-sa fie lasat in pace sa faca el ce vrea
Si tu se presupune ca-l iubesti. Ce faci, ii respecti pretentiile sau ii arati usa? :biggrin:
În primul rând îl stâng de gât :biggrin:
În al doilea rând dacă nu ajungem la un consens “Arrivederci” pentru că o viaţă am şi n-am de gând să mi-o trăiesc frustrată. Dacă bani nu-mi ajung niciodată măcar fericită să fiu. Şi chiar dacă mie frică de singurătate sunt sigură că singură-mi va fi mai bine decât cap în cap, frustrată şi nervoasă în fiecare zi cu un El.
Voi suferi o perioadă dar va trece. Momentan aşa gândesc.
Cine ştie ce-mi va trece prin cap peste vreo 3 ani :tongue:
Cata, eu sper ca vei gandi la fel si peste 3 ani… :wink: :biggrin:
Saru’mana. Sunt first timer pe aici. Incantat de cunostinta Nice. O sa incerc sa las un comentariu scurt, cu toate ca-mi shade-n caracter sa ma lungesc mai rau decat Florin Piersic in preajma unei pauze publicitare.
Foarte interesant articolul tau. Tristetea care razbate din el e de-a dreptul coplesitoare. Poate si pentru ca ai fost atat de descriptiva in modul de exprimare.
Sunt de acord cu ideea de baza a articolului. Feelings beats the shit out of money! Probabil ca-mi vine usor sa spun asta si datorita faptului ca toata viata am avut o galagie de bani, fapt care mi-a permis sa fac mereu ce vreau. Daca as fi fost nevoit sa muncesc pentru a ma intretine, pesemne ca n-as mai fi avut aceeasi parere, sau poate ca ar fi avut oarecare nuante. Sunt convins ca si tu ai un venit rezonabil atata timp cat alegi (intr mod firesc), sentimentele in detrimentul bunurilor materiale. Numai ca in acelasi timp, cred ca daca o persoana ar trai in lipsuri o perioada indelungata, ar avea o viziune diferita asupra prioritatilor. Si asta doar din cauza instinctului de conservare. Din punctul meu de vedere, trebuie mentinuta o balanta intre nevoi si placeri, astfel incat sa existe un echilibru stabil atat din punct de vedere emotional, cat si pecuniar. Eu unul n-as vrea saracie lucie combinata cu dragoste pura si nici bogatie ostentativa combinata cu lipsa oricaror sentimente.
In legatura cu felul de a iubi, pot sa spun ca sunt destul de egoist incat sa-mi ‘iau partea leului’ si destul de empatic incat ‘sa-mi daruiesc inima pe tava’. Am o relatie de 12 ani, iar daca pana acum, my better half nu m-a parasit, inseamna ca mi-a iesit bine.
Sal, Catalin si bun venit pe blog. :cheerful: Sa stii ca ador comentariile lungi, stufoase, complexe. Daca articolele nu avem voie sa le facem prea lungi pentru ca speriem cititorul, macar in comentarii se ne dezlantuim, nu? :biggrin: :tongue:
Hai sa-ti spun de unde mi-a venit ideea acestui articol. Ieri am gasit in blogosfera cateva pareri conform carora bloggerul nu se aseaza asa de nebun la masa de scris, de amorul artei, ci doar pentru o anumita suma de bani, pentru o recompensa materiala. Altfel de ce s-ar deranja? Evident ca acest mod de a gandi ma deranjeaza profund, mai ales ca se generalizeaza. In clipa urmatoare m-am gandit cum ar fi fost sa fi adunat eu de pe urma blogului o anumita suma de bani (frumusica, in tot cazul) dar sa scriu mai mult advertoriale si chestii extrem de prozaice, eventual de umplutura. Stii tu, “literatura de specialitate”, genul pe care o intalnesti pe blogurile bine monetizate si care, personal, ma plictiseste teribil. Nu tu trairi, nu tu experiente, nu tu sentimente.
Si evident, sa nu fi avut acesti oameni frumosi in jurul meu, care in 2010 si 2011 mi-au lasat pe blog o parte din sufletul lor in sute de comentarii. Nu vorbesc de 2012 pentru ca in acest an blogul cunoaste un mic declin, care ma pune serios pe ganduri.
Stii cum as fi fost fara ei? Infinit mai saraca. Castigurile mele din bloggin sunt inestimabile astfel.
Sa revenim. Evident ca este nevoie si de partea materiala, nici pe departe nu am un venit rezonabil, sunt la limita supravietuirii, si cu toate astea, spun ca fara satisfactiile sufletesti am fi atat de goi, de nefericiti. Fara bani(sau cu putini bani) mai poti trai, dar fara o alinare sufleteasca, nu prea. Si acum ma refer exclusiv la mine, evident. Asa sunt eu construita. Iar situatia asta dezastruoasa cu banii persista inca din 2009. Am trait si cu 4 milioane pe luna. Si nu, nu sunt la generala sau liceu. Chiar si de facultate am trecut demult. :))
In cazul asta nu-mi ramane decat sa fiu bucuros ca nu traiesc de pe urma blogurilor. Si asta pentru ca eu stiu sa deschid pagina, sa o inchid si sa-i dau refresh. :)) Daca nu era o prietena buna care sa ma invete cu ce se mananca bloggareala si in acelasi timp sa-mi si transfere blogul de pe blogspot pe wordpress, ramaneam si acum in ignoranta mea abisala.
In legatura cu banii, existenta sau lipsa lor, sunt de acord cu tine. Si eu am avut perioade in care am dus-o mai zgariat, insa in perioada in care s-a intamplat asta, daca as fi avut parte si de iubita pe care o am acum alaturi, sunt sigur ca as fi vrut si un boost la capitolul finante. Eu nu sustin ca banii sunt de acceptat in detrimentul dragoste. Spun doar ca abordarea de genul “all i want is love”, fara sa te gandesti deloc la partea materiala, e putin gresita.:) Si ca sa inchei, e vorba aia Romaneasca autentica “banii n-aduc fericirea”. Sunt perfect de acord, numai ca as face o mica modificare. Si anume: “banii n-aduc fericirea, doar o intretin”. :)
Catalin, nici pe departe nu sustin ideea de “all we need is love”. Doar ca balanta inclina in favoarea spiritului… Cel putin in cazul meu. Hai sa zicem 70 la 30. :tongue: :dizzy:
Oh!! Ma inclin respectuos in cazul asta. ;) Eu unul credeam ca marsezi pe ideea conform careia indiferent de cat de nasol o duci material, dragostea te tine in viata. Bine, in cazul meu, e nevoie de destule explicatii ca sa pricep naibii ce vrea sa spuna omu’ din fata mea. ehhehe :) My better half imi aplica si un dos de palma’n frunte ca sa fie sigura ca inteleg din prima incercare.
Pai atunci hai sa ne intalnim undeva la mijloc si sa spunem ca 75 v 25 ar fi echitabil, pentru ca eu as considera ca 80 v 20 ar fi mai aproape de adevar…in favoarea ‘love’, evident. :D
Sa stii ca imi era teama ca lumea ar putea intelege gresit mesajul meu. :)) De aceea exista comentarii ca sa ne lamurim pe deplin. Fara bani dragostea moare intr-un final. Este parerea mea. Pentru ca cele mai multe certuri din lumea asta au la baza banii. Nu trebuie sa ne ferim s-o spunem.
Sunt foarte importanti, dar ma deranjeaza cei care sustin ca doar ei conteaza. Cei care fac totul de dragul banilor. Si uita complet de sufletul lor.
Intamplarea face ca tocmai ieri sa fi scris si eu un articol pe tema asta. E in legatura cu fidelitatea si eventualele cauze ale aparitiei infidelitatii. Daca doresti, te invit sa-mi citesti parerea cu privire la dragoste si bani (pentru ca si eu consider ca una din cauzele infidelitatii este legata de bani).
Cat despre cei care considera ca doar banii conteaza si fac totul de dragul lor, sunt convins ca au parte de o viata ca-n povesti cat sunt tineri si zboara din floare-n floare, iar atunci cand incep sa imbatraneasca si au nevoie de linistea sufleteasca si confortul/siguranta pe care ti le ofera un camin si o sotie, au parte de o surpriza neplacuta. Eu unul am avut ocazia sa aleg calea asta: sa fiu ‘sherif’ 10-15, hai poate 20j de ani, dupa care, ce-o da Domnu’. Dar spre surprinderea mea:)), am ales siguranta si statornicia unei relatii stabile – chiar daca nu am mari sperante ca apuc varste inaintate….:)
Cu mare placere voi citi articolul tau, Catalin. Inca nu am avut timp sa va vizitez blogurile, dar se rezolva in seara asta. Abia m-am intors din oras.
Ai ales cum ti-a dictat inima. Mare lucru sa-ti gasesti de tanar sufletul pereche. Esti un norocos. :wink:
hmmm…
sigur… de la servici, vreau bani… asta este motivatia principala… dar… nu mi-as dori un servici la care sa merg cu teama sau fara tragere de inima…
petrec la servici 40 de ore pe saptamana…. suficient de mult ca sa imi doresc sa merg cu placere… sa-mi indeplinesc datoriile si vinerea sa plec cu cecul in buzunar… altfel… as merge sa lucrez pentru binefacere… as lucra cu placere… as avea satisfactii sufletesti… dar nu si financiare… dar… am ales serviciul…
imi doresc satisfactii sufletesti, in primul rand in familie… apoi intre prieteni… si cercul se poate largi…
nu apreciez persoanele care, doresc satisfactii financiare, din partea altora, in afara de sefii de la servici…
nu confund serviciul cu societatea sau societatea cu serviciul… sunt doua chestii total difereite, care raspund envoilor mele in mod total diferit… si la care eu ma raportez total diferit…
per total… in vitaa… dragostea este primordiala… daca dragoste nu r fi… nimic nu ar avea valoare… asta imi este foarte clar defininita in suflet si minte… deci… ma comport ca atare…
Ovi, satisfactii materiale de la serviciu isi doreste tot omul, mai ales daca lucreaza in mina sau in uzina la furnale. Nu este cazul meu, eu mi-am ales meseria asta din pasiune. Si a fost pasiunea mea de mica. Am trait pentru ea. Mi se pare normal sa-mi doresc si altfel de satisfactii. Doar ca vremurile s-au schimbat si eu nu prea m-am putut adapta… Acum in meseria mea se cere muuulta umilinta, capul plecat, rabdare si…tutun. Glumesc cu ultimul. :tongue:
Pai da, dragoste, dar nu oricum. Asta era si tema articolului. Degeaba ma iubeste pe mine partenerul daca asta e doar asa, undeva in forul lui interior, si nu este capabil sa mi-o demonstreze. Eu vreau fapte, dar si cuvinte. Intelegi ce vroiam eu de la voi? Sa-mi spuneti daca ii aratati partenerului dragostea si prin cuvinte frumoase, declaratii, incurajare, sustinere, nu doar prin suma de bani adusa acasa lunar ca salariu.
sincer… acolo unde dragostea… se crede ca este doar salariul adus, chiar si integral acasa… eu cred ca de fapt, nu este deloc dragoste…
Corect! :devil: :wink:
Referitor la ultima afirmatie, cei mai multi iubim dupa cum vrea partenerul, cam greu sa iubim in felul nostru propriu iar partenerul nostru sa faca asemeni.
Daca nu ai citit Domnisoara Cristina sunt sigur ca iti va placea,motiv pentru care ti-o recomand.
P.s ce tip de cariti iti plac, cele sf,fantastice si putin romantice?
Nu am un gen preferat, doar pe cele fantastice nu prea le agreez. Merci de recomandare, Sebi, o sa caut cartea sa vad despre ce e vorba.
Acum sunt curioasa in ce consta jobul pe care-l ai :D Nu stiu daca ai spus in postari mai vechi (eu te citesc de doar cateva luni) sau in comentarii (nu reusesc sa mai gasesc timp sa citesc si toate comentariile pentru ca sunt foarte multe in general), daca da, imi pare rau ca am ratat.
Am citit articolul asta intr-o zi in care, la jobul meu pe care-l ador am avut parte de o dezamagire si am realizat (asa simt eu, n-am o confirmare clara) ca jobul meu nu ma iubeste la fel de tare cum il iubesc eu pe el si ca eforturile mele nu inseamna nimic si am sentimentul ca nu sunt considerata suficient de buna sa ma creasca si sa investeasca in mine (nu ma refer la salariu mai mare ci traininguri care sa insemne mai mult decat sa prind din zbor si responsabilitati mai mari). Si poate chiar nu sunt. Insa pentru ca momentan avantajele sunt mai mari decat dezavantajele, nu ma grabesc sa caut altul.
Si acum sa raspund si la intrebari. Avantajele sufletesti sunt cele mai importante in viata iar cele materialele nu le pot compensa. Insa ar fi frumos sa fie in orice activitate facuta si avantaje sufletesti si materiale, nu? Mie de exemplu imi place sa traduc literatura insa in ultima vreme m-am cam lasat pentru ca banii erau prea putini, termenele prea stranse si avand in vedere ca am deja un job care implica 9 ore pe zi de stat la calculator era foarte greu ca in weekend tot la calculator sa ma asez ore intregi. Satisfactii sufletesti exista, bineinteles. Marti am vazut intamplator in librarie ca a iesit o carte tradusa de mine in colaborarea cu sora mea. Editura n-a spus nimic si nici nu ne-a trimis exemplarele noastre la care avem dreptul prin contract. Ca traducator trebuie mereu sa-ti cersesti drepturile si din cauza asta scad considerabil avantajele sufletesti. Ca sa dau si alt exemplu: cand eram in facultate am avut un prieten care se descurca foarte greu cu banii. Am fost impreuna toata facultatea si am fost alaturi de el cand poate nu-i ajungeau banii de mancare. Dupa patru ani a inceput sa castige foarte multi bani (lucrase si la parlamentul european, un baiat cu mare potential) si sa imi ofere si mie diverse lucruri. Era clar ca nu stateam cu el din interes pentru ca statusem deja 4 ani cu el cand n-aveam niciunul vreu leu in buzunar. Insa tot atunci am vazut ca de fapt compensa prin lucruri si excursii faptul ca incetase sa ma mai iubeasca iar eu eram din ce in ce mai nefericita. Si evident ne-am si despartit (adica si-a luat el inima in dinti sa imi spuna ca nu mai vrea sa continuam). Lucky me, ca daca nu se intampla asta nu mi-as fi cunoscut adevarata iubire :) Concluzia este ca am nevoie de dragoste, atentie, intelegere, afectiune si nu de lucruri scumpe, mese la restaurant sau excursii extravagante. Mi-e suficient sa duc o viata normala si decenta insa sa am parte de dragoste in viata mea.
De iubit iubesc in felul meu insa felul asta al meu este inspirat si de persoana draga mie. Fac tot ce pot sa ofer ce-am mai bun persoanei iubite insa fara sa-mi incalc limitele personale. Insa trebuie sa mai lucrez la asta. Sunt momente cand nu reusesc sa inteleg de ce partenerul isi doreste sa petreaca timp in alta parte si nu reusesc sa ma bucur ca face ce-i place si ma intristez ca nu si-a dorit sa stea cu mine in loc sa se duca sa joace fotbal sau mai stiu eu ce cu prietenii. Nu sunt sufocanta, nici geloasa nici posesiva. Cred ca lucrul asta iese mai mult la suprafata pentru ca multitudinea de activitati pe care le are sotul meu imi scoate in evidenta faptul ca eu n-am deloc. M-am mutat de 3 ani in Bucuresti si nu am absolut nicio prietena aici. N-am cu cine sa ies la un suc sau la o plimbare, n-am efectiv cu cine sa ies si sa povestesc cate in luna si in stele. Am doar prietenii pe care ii aveam in Iasi si care acum sunt prietenii virtuali cu care vorbesc aproape in fiecare zi dar cu care ma vad de 3 ori pe an maxim. Iar lucrul asta ma intristeaza atat de tare ca fara sa vreau ma supar cand sotul meu iese cu prietenii lui la diverse activitati (de baieti in general). Hai ca am batut campii destul :silly:
Iti multumesc mult pentru acest comentariu frumos si sincer, Mihaela.
Wou, cate mi-ai povestit aici, am aflat atatea despre tine, chiar imi pare rau ca nu pot sa-ti dezvalui pe blog natura jobului meu, dar am preferat asa(din anumite ratiuni). Desigur, cei cu care comunic pe mess stiu mai multe, ceilalti pot doar intui, eu insa nu voi confirma public. :)) Oricum nu prea conteaza, din iulie voi fi somera. :)) Si imi doresc, daca se poate, sa incerc in alt domeniu. Nu stiu cum, dar eu sper sa pun capat calvarului.
In legatura cu faptul ca nu reusesti sa-ti intelegi partenerul de ce vrea sa petreaca timpul cu amicii si prietenii, eu am mai abordat o data subiectul asta si am primit cca 100 de comentarii in care oamenii sustineau ca fiecare e liber sa faca ce vrea, ca nu trebuie sa dea socoteala nimanui, ca parterenul nu e proprietatea noastra, ca daca vrea sa iasa seara la bere doar cu prietenii bine face, ca asa e normal, iar eu am fost pusa la zid ca vreau mai multa atentie de la iubitul meu. Deci da, sunt de partea ta si vreau sa spun ca gandesc exact ca tine.
M-a impresionat in mod deosebit povestea ta de dragoste din facultate. Sunt un pic curioasa, banii l-au schimbat pe acel baiat? Mediul in care a intrat? Ce l-a facut sa-si reconsidere sentimentele fata de tine? Sau exista posibilitatea ca dragostea lui sa nu fi fost niciodata sincera?
Iti respect dorinta de a nu dezvalui si nu intreb mai multe, imi pare rau ca vei fi somera in curand. Sau sa imi para bine? Important este sa iti fie tie bine, indiferent de job sau lipsa lui.
Fiecare e liber sa iasa si sa faca si alte lucruri care ii plac in afara cuplului. Sunt de acord. Insa exista anumite momente cand mi-as dori sa aleaga sa stea acasa. N-as vrea sa par egoista sau posesiva insa tare imi place sa profit de (toate) momentele cand nu suntem la serviciu sa stam cat mai mult impreuna. Incerc sa nu ma supar si sa ii inteleg pasiunile desi de multe ori nu reusesc sa-mi ascund dezamagirea din ochi :D Cum am spus, nu ajuta deloc faptul ca eu nu am propriile prietene cu care sa mai ies din cand in cand…
Pe baiatul din facultate nu cred ca l-au schimbat banii ci timpul a schimbat relatia. Doar ca n-a avut curaj sa-mi spuna decat cand a aparut altcineva. A fost o dragoste sincera doar ca nu prea stia la momentul acela ce isi doreste de la o relatie. Ma bucur ca a cunoscut pe cineva insa nu cred ca a procedat bine ca s-a casatorit in cateva luni si a facut imediat si un copil. Ar fi fost frumos sa se bucure putin de libertate si sa experimenteze mai mult. Insa sper ca e fericit cu ce a ales, n-am sa stiu niciodata si nici nu sunt interesata sa stiu. Eu stiu ca sunt fericita acum cu dragostea pe care am intalnit-o cu ochii si inima de om mai mare asa :)
Mie nu mi se pare deloc ca esti posesiva si egoista daca vrei sa-ti petreci timpul(ala putin care mai ramane dupa job) cu sotul tau. Mi se pare chiar firesc. :wink:
Avantajele sufletesti sunt cele mai importante. Dar e important ca si partenerul tau sa te inteleaga.
Si eu sunt mai rece de felul meu. Dar nu chiar ca fostul tau partener. Ii zic iubitului meu ca-l iubesc, il imbratisez, ii arat dragostea mea, dar lui i-ar placea sa fiu si mai lipicioasa si mai dragostoasa. Eu insa nu sunt acel gen de om, eu imi arat iubirea mai mult prin fapte – sunt alaturi de el mereu, nu l-am lasat la greu, l-am ajutat cu tot ceea ce am putut. Nu pot sa stau lipita de el toata ziua, nu sunt acel gen de fata. Imi place libertatea mea, imi place sa am momentele mele, imi place ca viata mea sa nu insemne doar el.
Si imi place ca el sa-si arate dragostea, dar la fel, sa nu stea lipit de mine. Am avut un astfel de iubit in trecut si in loc sa-l iubesc mai mult, pentru ca-si arata dragostea in acest fel, m-am indepartat de el, mi se parea prea “needy”, ma sufoca.
Mihaela, cred ca orice barbat si-ar dori o iubita ca tine. Ma rog, cu calitatile enumerate de tine. :cheerful:
Eh…ti-am zis ca el imi reproseaza uneori (mai in gluma, mai in serios) ca nu-s destul de iubitoare. Dar sunt sigura ca daca as fi mai iubitoare, nu i-ar placea…nimanui nu-i place sa fie sufocat.
Sunt sigura ca iubitul tau glumeste, Mihaela. Numai pe blog de cate ori ai scris frumos despre el, numai si daca ar citi declaratiile tale si ar fi in al 9-lea cer de fericire.
Asa-i, nici eu nu militez pentru sufocare. Dar nici sa-ti povestesc ca mi s-a intamplat ceva neplacut si tu ma certi (dai vina pe mine) sau mai rau, nici nu ma asculti, dand dovada ca putin iti pasa de problemele mele, sa nu spui niciodata un cuvant bun, sa nu te simt niciodata aproape, nu-mi convine. M-as multumi si cu “din cand in cand”, dar “niciodata” mi se pare inacceptabil.
Clar. La fel simt si eu, si eu am nevoie de intelegere si sustinere din partea lui. Nu stiu cum am putea vorbi de o relatie daca nu exista intelegere si sustinere. Nu se poate totul numai cu pasiune. Ca iubire n-are cum sa fie fara cele 2.
Ai mare dreptate, tocmai de aceea am ajuns la concluzia ca respectivii nu ma iubeau. Acum imi este foarte limpede. :face:
Buna Nice, grea intrebare ai pus acolo, spre sfarsit :tongue: Cred ca fiecare dintre noi iubeste in felul lui, asa cum stie. Sufletele noastre rezoneaza si simt in moduri diferite, variate, iar asta poate nu vom putea schimba niciodata. Lucrurile stau diferit insa cand vine vorba de cum ne manifestam iubirea. Daca la nivel intrinsec o putem trai cum vrem noi, cred ca in exterior… ideea de baza e ca persoana iubita sa se simta iubita. Altfel care e sensul? Cred ca ar trebui sa tinem cont de nevoile celuilalt, caci unii se simt iubiti cand sunt tinuti in brate, altii cand li se ofera o vorba buna, altii cand li se spune o gluma astfel incat uita de probleme, iar noua ne ramane sa descoperim ce anume ,,functioneaza” in cazul persoanei iubite.
Avantajele sufletesti sunt cele mai importante, clar. Din pacate, realizam asta cand nu le avem, cand le simtim lipsa acut. Sper sa reusesti cumva sa iesi din impas, Nice… Mi se pare ingrozitor sa iti petreci ore multe din viata intr-un mediu care te face sa suferi, in care simti ca te sufoci…
Buna, Iulia, tu ai dreptate, e vorba de felul cum ne manifestam dragostea, nu de cum iubim. Acum am realizat ca am avut o exprimare defectuoasa. :blush: :cwy: Dar sper ca ceilalti au inteles la ce ma refeream eu. :dizzy: :ermm: :biggrin:
:cwy: :dizzy:
Exact, ar trebuie sa tinem cont de ce doreste partenerul, aici intervine marea mea problema, eu vreau atentie, sustinere si cuvinte frumoase, iar el vrea sa fie lasat in pace sa iasa cu baietii sau sa se joace jocuri pe calculator. Eu ii ofer ce as vrea eu de la el si el imi ofera ce ar vrea el de la mine. Si asta e deja un pattern, cam tot prietenii mei au fost reci, retinuti, interiorizati. Iar eu am tras concluzia ca nu ma iubeau…
Iti multumesc mult pentru cuvintele tale, Iulia, chiar ma bucur ca exista oameni care ma inteleg. :heart: Blogul a ajuns singurul loc unde ma pot vaicari si eu in voie.
Exprimarea nu a fost defectuoasa, eu am inteles la ce te referi, voiam sa subliniez totusi aceasta diferenta, intre sentiment si manifestarea lui… caci am observat si la unii prieteni faptul ca tind sa intre in defensiva cand vine vorba de acest aspect. Ca si cum daca si-ar manifesta iubirea asa cum are celalalt nevoie, ar insemna sa isi schimbe aspecte esentiale din interiorul lor, ca si cum li s-ar cere sa renunte la radacinile sufletului lor, sau nu stiu. Cand nu e chair asa
Tu ai punctat un lucru foarte banal, dar foarte important pe care l-am tot observat la mai toate relatiile din jurul meu. Iubim asa cum am avea noi nevoie sa fim iubiti… Insa ai simtit pe pielea ta ca asta nu prea ajuta (decat in cazul in care ambii au nevoie de aceleasi lucruri) .. E destul de greu sa inveti cum sa iti arati iubirea astfel incat celalalt sa simta asta… Mie mi-a luat mult timp sa invat asta si inca nu imi iese intotdeauna.. :ermm:
Si vezi, asta e foarte trist… Datorita faptului ca ei nu te iubeau asa cum aveai nevoie, ai tras concluzia ca nu te iubeau. De-asta sunt de parere ca daca ne pasa de omul de langa noi, vom incerca sa il facem sa simta asta, caci nu e suficient doar sa simtim noi in felul nostru.
Nice, nu mi se pare ca te vaicaresti, e normal sa spui ce gandesti si ar fi culmea sa fie totul roz in viata ta, tot timpul :tongue: Si uite, multa lume rezoneaza cu ,,vaicarelile” tale :silly:
Iulia, ce bine ar fi daca mai multa lume ar citi, ar intelege(ar constientiza) si ar pune in practica sugestiile de mai sus. Ai spus o vorba mare, e greu sa inveti cum sa-ti arati iubirea astfel incat celalalt s-o simta. Cred ca uneori suntem prea egoisti, ne gandim doar la noi, cum sa ne fie noua bine, cum sa cadem noi mereu in picioare. Altfel nu-mi explic discrepanta dintre cerere si oferta.
Merci mult de intelegere. :kissing:
Am avut si joburi cu satisfactii sufletesti dar prost remunerate. Dupa un timp, cand facturile se strang si formeaza un teanc masiv, cand ai nevoie de una, de alta si nu iti permiti nimic, realizezi ca in viata asta a noastra totul se invarte in jurul banilor, exact ca Terra in jurul Soarelui.
Asa ca, profesional, in zadar sunt satisfactiile sufletesti daca vii la serviciu cu pantofii carpiti.
In viata personala tin cont de dorinta sotiei – pana la un punct, nu dezvolt acum, e complicat.
Petre, eu te inteleg perfect, tu ai o familie, ai copii de crescut, e corect cum gandesti. Eu am vorbit insa din punctul meu de vedere. Momentan nu am copii, doar o casa de intretinut.
Nu neaparat.
Da.
Da.
Dragos, tu nu ai fi un politician prea ,,stralucit”
:)) Haha, el e in tabara opusa, cea a criticilor. :tongue:
Dragos, la ce anume ai raspuns “nu neaparat”. Sunt cam confuza in dimineata asta. :dizzy:
Oricine, orice ar spune, nu cred ca satisfactiile materiale pot implinii cu adevarat un om. Desi traim intr-o lume extrem de materialista, unde lupta pentru bani este una acerba, din pacate prea putina lume acorda atentia cuvenita satisfactiilor sufletesti.
Normal, implinirea adevarata vine doar atunci cand esti realizat pe toate planurile.
Am sa raspund la intrebarea legata de iubire
Cand eram mai tanara si mai tahuie iubeam asa cum isi dorea partenerul. Acum, privind inapoi mi se pare ca nu eram destul de curajoasa in a-mi exprima personalitatea si dorintele si a le combina cu ale lui.
De aceea eram frustrata de multe ori
Acum sunt eu insami in iubire. Iubesc asa cum simt.
Pai daca partenerul nu are obiectii, atunci e perfect! :biggrin:
:cheerful:
Daca job-ul nu iti aduce nicio satisfactie sufleteasca, atunci trebuie s-o gasesti in alte activitati! :happy: Cat despre partea cu iubitul… cred ca o fac in felul meu, iar daca partenerul e cel “corect” atunci totul va merge bine…
Hehe, bine punctat, daca partenerul e cel corect… Da, da, uite ca aici sta tot secretul.
Pai mi-am gasit alte activitati: bloggingul, fotografiatul. :silly: Doar ca nu sunt remunerate. :dizzy: :ermm:
Am sa iti raspund..spunandu-ti ca acest articol al tau, parca ar fi fost scris de mine..intelegi?
Deci.. :biggrin:
Wou, ce surpriza placuta, eu ma bucur cand lumea se regaseste in gandurile mele. Desi uneori ele sunt atat de triste… Dar simt ca cineva, acolo, ma intelege. :cwy: