Nu stiu daca este o regula, dar cred ca sunt exceptii cazurile in care dupa o relatie amoroasa, cei doi protagonisti pot ramane prieteni. In fond, de ce ar ramane? Doar de dragul vremurilor in care s-au iubit, in care unul a insemnat totul pentru celalalt, in care au impartit bune si rele? De dragul amintirilor comune, mai mult sau mai putin frumoase? Oare o continuare a acestei legaturi, fie si doar ca simpli amici, nu ar dauna actualei relatii din viata fiecaruia dintre cei doi? Nu e mai sanatoasa o ruptura totala, una care sa presupuna zero contacte fizice, zero telefoane, discutii pe mess sau facebook, mesaje tip mail sau sms?
Cand incepem o relatie ne promitem unul altuia dragoste si prietenie vesnica. Si chiar simtim ca ne putem tine de cuvant. La final, atat timp cat barbatul va mai mai simti o atractie (sexuala) cat de mica pentru femeie, iar aceasta va purta anumite sentimente sau o oarecare consideratie barbatului, va exista tentatia de a se pastra legatura. Altminteri, comunicarea va inceta brusc, si fiecare va porni pe drumul sau, in cel mai pasnic mod cu putinta. Mai sunt si situatiile neplacute in care se declanseaza un adevarat razboi intre cei doi, care tinde sa se prelungeasca la infinit. Eu insami am fost angrenata intr-un astfel de conflict cu impact devastator asupra psihicului, pentru ca ce poate fi mai dureros decat sa primesti jigniri si acuze tocmai de la omul pe care nu cum mult timp in urma il iubeai, ba chiar mai mult decat atat, il venerai?
Pana in prezent nu am reusit sa ma despart in relatii amiabile de niciun fost iubit, in sensul ca atunci am spus adio, adio a ramas, nici eu si nici respectivul nu ne-am mai uitat inapoi, nu ne-a mai pasat de soarta celuilalt catusi de putin. Si nu regret nici macar o secunda faptul ca nu mai stiu nimic de ei. In definitiv, ce mai avem sa ne spunem? Cat de bine ne merge, cat de fericiti suntem alaturi de actualul partener? Nu stiu daca e rau sau bine, daca e o dovada de imaturitate, intransigenta, insensibilitate, orgoliu nemasurat, tocmai de aceea sunt curioasa, voi ati reusit sa pastrati legatura cu fostii parteneri? Credeti ca e posibila prietenia intre doi oameni care in trecut au avut o relatie de dragoste?
Eu cred ca aceia care s-au iubit si au fost indragostiti ar putea sa ramana prieteni dar cazurile sunt rare. Intotdeauna ramane o nemultumire… eu de exemplu, cu tipul de pe net am vorbit numai cand ne-am facut urari de sarbatori si mai apoi de ziua mea. Simt o oarecare presiune, e inevitabil…
Cred ca dezamagirea pe care am simtit-o in mod reciproc, a fost atat de mare incat distanta a fost cel mai sigur drum spre uitare.
In general sunt o persoana care poate privi in urma cu sentimente bune, in cazul nostru insa, a fost la mana lui sa aleaga. Si a ales intotdeauna sa ne piarda.
Ahh ce dramatica sunt
Neata, Silvia, in general asa a fost si la mine, decizia i-a apartinut lui. Si prin tot ce a facut, atat in timpul relatiei cand mai ales cand ne-am despartit, a dovedit ca nu mai vrea sa aiba nimic de-a face cu mine. Nu am facut decat sa-i respect decizia. Am plecat si eu fara sa mai ma uit inapoi. In unele cazuri, imediat dupa ce s-a terminat totul, poate am simtit nevoia de a ramane prieteni, dar cu timpul am realizat ca e imposibil si ca oricum nu ma mai intereseaza persoana. Daca el te-a sunat de ziua ta inseamna ca tot a mai ramas ceva. La mine nici nu s-a pus problema…
Eu pot afirma ca cel putin in cazul meu, dupa ce dragostea dispare, nu mai ramane nimic. Nici macar respect. Amintirile frumoase se estompeaza in timp, fiind inlocuite de intamplarile noi ce se deruleaza in viata mea. Mi se pare nesanatos sa ne cramponam de trecut. Mai ales cand celalalt da semne vizibile ca nu doreste asta. :face:
Spune-mi te rog, Silvia, cu cati dintre fostii tai iubiti mai pastrezi inca legatura? Mai exista altul in afara de cel de pe net?
Nu, doar el e singurul caruia i-am marturisit sentimentele mele si cu care am avut o oarecare relatie, chiar si asa dificila cum a fost ea. In rest n-am avut nici o alta relatie cu nimeni, in afara celei actuale, care inca nu s-a sfarsit.
Hm, nu stiu ce sa zic, din punctul meu de vedere situatia ta e ideala. Si eu mi-as fi dorit o singura relatie…din pacate a fost exact pe dos. :cwy:
Situatia mea e departe de a fi ideala. Probabil ai vrut sa spui ca ideal ar fi ca primul sa fie si sngurul :tongue: pentru a te scuti de restul complicatiilor. Si eu as fi vrut sa fiu pe deplin multumita, am invatat insa ca nimeni nu e… Sau poate e adevarat si capricornii sunt cei mai straini de iubire. Ceea ce mi se pare stupid, ca numai eu stiu ca-s precum un vulcan gata sa erupa si ma cenzureeeeeez la infinit!
Traiasca robotii! Sa nu se depuna rugina…
:biggrin: Da, da, asta am vrut sa spun, primul sa fie si singurul, m-am saturat de cautari, de experiente nefericite, de esecuri, de regrete, de nopti in lacrimi, de dezamagiri, de tradari. Imi place ideea de vulcan gata sa erupa(apropos, ce mai stii de Etna
), caci asa sunt si eu. Nu inteleg de ce trebuie sa te cenzurezi tu? :dizzy: :ermm: :unsure:
Pentru ca realitatea imi ingradeste orice posibilitate de traire a fanteziei.
Si-atunci nu ramane mai nimic de facut.
Ma gandesc acum, si ma gandesc deseori ca poate voi fi trait degeaba. Pielea mea e ca un sac plin de regrete. Fac parada cu o neputinta… nimic parca n-are rost. E foarte greu sa iti explic cum e ceea ce simt.
Momentan singura cale de exprimare a fanteziilor tale mi se pare scrisul. E cea mai la indemana. Iar tu ai spus bine, ce ne permite in fond realitatea? Sa fim niste mici robotei… :dizzy:
Well, scrisul… si de aici iubirea sau ura. Cum sa scriu? :tongue:
Cu dragoste…inclusiv despre ura. :tongue:
Cum zice si imaginea, depinde de situatie. Adica e normal sa fim fericiti ca am trecut mai departe si sa lasam totul in urma, sa dispara totul si sa fie aruncat din inima fara a lasa nicio rana pe acolo… Dar de multe ori, unul dintre parteneri se mai agata de celalalt, fie pentru ca mai are sentimente fie alege calea urata (imi pare rau ca la tine a fost aia) si incepe razboiul. Uneori ma intreb de ce sa intampla asta, de ce sa doresti sa faci rau unei persoane care poate ti-a daruit totul si te-a iubit enorm?
Oare sa fie asta o masca pentru regretul ca a pierdut acea persoana, ca ea a trecut mai departe, ca abia acum a realizat ce a pierdut?
Eu zic ca se poate prietenie dupa iubire, dar mai rar… Adica poate doar in situatiile in care cei doi au fost la inceput buni prieteni, au incercat o relatie, ea s-a sfarsit pentru ca nu…mergea si au redevenit prieteni…Happy end! (rar happy end)
Bine punctat, Paul. Iar cand incepe razboiul, nu-ti ramane decat sa te intrebi, care e de fapt adevarata fata a acestui om, cea intelegatoare, blanda si iubitoare din timpul relatiei sau cea de om fara inima si fara scrupule de acum? :face: :dizzy: :ermm: Si incep, evident, regretele de a te fi indragostit de asemenea persoana, incepi sa te invinovatesti mai mult pe tine insati decat pe celalat. :alien:
Nu stiu daca e o masca a regretului, in cazul asta, persoana care are astfel de manifestari si reactii da dovada de un orgoliu nemasurat…iar cum se stie, orgoliul e un dusman de temut chiar pentru cel care-l poseda, ducand inevitabil spre pierzanie. :ermm:
Si nici atunci, Paul, stii cat de repede se pierd legaturile chiar si in plina era tehnologica, cu mess si mail la indemana. Un simplu ignore si a disparut totul. Mort si ingropat.
Tu ai reusit sa ramai prieten cu fostele tale iubite? :dizzy:
Ai dreptate in legatura cu invinovatirea, adica ne intrebam de ce oare am vrut acea persoana langa noi? Problema este, ca uneori dragostea ne poate inchide ochii si sa nu vedem ce se ascunde sub masca…
Da, am reusit… in cazul mentionat mai sus, insa nu a fost o relatie pe termen lung sa ne afecteze, ne-am dat seama amandoi ca nu merge si am continuat sa fim prieteni…si suntem si astazi prieteni buni :happy:
Paul, eu consider ca voi doi ati dat dovada de o maturitate iesita din comun pentru varsta voastra. Bine, probabil ca nici nu v-ati certat la finalul relatiei…asta conteaza enorm. Da, in cazul in care de comun acord cei doi se despart realizand ca nu sunt meniti sa fie impreuna, mai e o sansa de prietenie. Dar cum spuneam, trebuie multa intelepciune. Si ca, eventual, relatia sa nu fi avansat foarte mult.
Cat despre masti…sunt multi care le poarta zilnic, pentru ca nu pot si nu stiu trai fara ele. :ninja:
Da, nu a durat mult si nu ne-am certat…si ma bucur ca am ales asa pentru ca am ganstigat un prieten bun.
Mastile, cred ca toti la purtam, pentru ca nu ne aratam oricui adevarata fata, lucru bun in anumite cazuri…
Mda, lucru bun daca purtam masca diplomatiei, daca e masca prefacatoriei si a mincinii, nu stiu cat de indicat mai e. :dizzy:
Normal, sa fim diplomati si sa ne comportam bine cu toti cei de care ne lovim zi de zi, chiar daca ii cunastem sau nu…si sa nu ne “deschidem” sufletul in fata oricui…
Paul, eu nu mi-l deschid in fata nimanui. Nu pot. :cwy: :dizzy: :ermm: :alien:
Pff..asa e cel mai rau… Pai si tii totul in tine? trebuie sa fie o persoana careia sa-i poti spune ceea ce simti si prin ce treci (in anafara blogului :silly: ) Adica mi se pare absolut groaznic sa nu ai cui sa te deschizi. Sa ai o zi proasta, sa fii un amalgam de emotii si energii si sa fii obigata sa le tii in tine.. :dizzy: :pinch:
Nu prea mai am astfel de zile cu amalgam de emotii si energii negative… Sunt o persoana destul de echilibrata, nu ma deznadajduiesc, nu mai am depresii, nu mai sufer intens. Daca am o suparare, un esec, il spun celor apropiati sau chiar pe blog, gandurile cele mai intime insa nu prea. Secretele nici atat…
ar trebui sa ramana o foram onesta si civilizata de comunicare… in cazul cand sunt copii…
daca insa, sunt doar cei doi… dupa despartire… ramne doar durere… care si ea, se estompeaza in timp…
mai bine grija mare… mare… mare de tot… la timpul de incepere a relatiei… eu asa zic… desi… stiu ca in practica este altfel…
De ce spui asta, Ovi, ce ar trebui sa facem la inceputul relatiei pentru ca in final lucrurile sa nu degenereze? Deci si tu esti de aceeasi parere, ca dupa dragoste ramane doar durere. Una care in timp se estompeaza. Respectul, admiratia, toate se pierd in momenul despartirii de parca nici nu au existat vreodata.
sa ne implicam mai incet si mai atent in relatie… lasand suficient timp de cunoastere a celuilat… in asa fel ca… in vremea cand sentimentele se stabilesc mai profund… sa fie la baza lor o corespondenta si comunicare compatibila…
sa se indeparteze total conceptia ca… “daca ma iubeste, se va schimba”… si fiecare, in loc sa astepete schimabrea celuilat… sa puna accent pe ce poate sa modifice el, in propria prezenta…
si acum te intreb… gresesc , gandind asa?
Nu, Ovi, nu gresesti deloc, de asta iubesc eu acest blog, ca fiecare dintre voi vine cu niste lucruri atat de interesante pe care le scrie aici, dezvaluindu-mi mie o alta perspectiva asupra subiectului dezbatut. :wink: :biggrin:
Ai perfecta dreptate, dar nu intelesesem initial la ce te referi. :ermm:
Buna dimineata
Da, am reusit, dar nu e usor. Dragostea de genul asta nu implica automat prietenie. Pentru ca dragostea pasionala (de multe ori – egoista) – e una, iar prietenia e… cu totul altceva. Dupa ruperea unei relatii se pot intampla multe: ori nu vrei sa mai vezi persoana cealalta la ochi si nici sa-i auzi glasul, ori iti ramane draga si-ti vine s-o ocrotesti indiferent de cat timp trece. Ori inveti sa-ti stapanesti pornirile carnale, si reusesti sa-i fii prieten. Dar… uneori nu e atat de simplu. Uneori ce poti face tu…. nu poate face celalalt. Si atunci te trezesti ca esti luat la intrebari de ce esti prieten cu nu stiu ce tipe, si de ce faci aia si ailalta in viata… ma rog… not funny.
In esenta… e posibil.
Neata, Cristian. :cheerful: Cu alte cuvinte, tu spui ca se poate, cu conditia ca intre cei doi, pe langa pasiune sa se fi dezvoltat o relatie solida de prietenie. Si nici atunci nu e sigur…
Da, cand vezi ca lucrurile degenereaza si intre tine si fostul partener nu mai e nimic, se impune o singura concluzie: s-a stins flacara pasiunii, iar relatia vostra nu s-a bazat niciodata pe o prietenie sincera, izvorata din cele mai pure si frumoase sentimente. Cu alte cuvinte a fost doar dragoste, nu si iubire. :dizzy: :unsure:
Eu am ramas prietena f buna cu fostul logodnic, asta dupa ce a trecut aproape un an de la despartire…cu majoritatea am ramas in termeni buni, dar el face o exceptie, ca vorbim zilnic si ne mai vedem. Probabil se va mai rari treaba cand unul dintre noi se va casatori. So …sunt exceptia;)
Hm, ciudat, poate chiar mai tineti unul la celalalt, poate mai exista sentimente…de dragoste. :ermm:
nu numai ca nu am reusit, dar nici nu am incercat! nici nu mi-am pus problema! referitor la citatul ala de sus, cum s-ar transcrie in caz ca ar incepe asa: “if two past lovers cannot remain friends …” ??
Poate vom gasi raspunsul la sfarsitul zilei…ca o concluzie a comentariilor. :dizzy:
Eu scriu cu intarziere fata de comentariile voastre, ca sa sustin ca nu se poate pritenie fara un dram de iubire si nici iubire fara un strop de prietenie. Ca asa a fost lumea asta construita, cate un pic de fiecare in fiecare. Sa nu se supere nici iubirea, nici prietenia! :heart: Lov 4 all
Cora, nu am afirmat ca dragostea exclude prietenia(sau invers). Eu incercam sa aflu de la voi daca ati reusit sa ramaneti in relatii de amicitie cu fostii parteneri. Sa inteleg ca tu ai reusit, felicitari.
Am mai pastrat, ceva vreme, legaturile. Nu cu toti, nu in acelasi fel. Eu am fost, pana acum, “cea rea”, asa ca ei au fost suparati si m-au “deconectat” de tot. Unii… Cu altii inca vorbesc :)
Eu iti inteleg atitudinea, desi eu nu pot face asa. Si ma supara cand o despartire, fie ea amoroasa sau nu, se soldeaza cu intreruperea totala a legaturilor. Daca a fost o realtie, inseamna ca s-a format o oarecare legatura. Iar eu nu pot sa pierd orice urma a cuiva care mi-a fost candva drag. Cel putin nu dintr-o data, nu total.
pupici
Da, Ada, o vreme legaturile se mai pastreaza…ba o acuza, ba o jignire, ba o intalnire la cafea sa povestim despre noile cuceriri, sa-i aruncam in fata celuilalt cat de bine ne merge noua fara el, ba un mail sau o discutie fara sens pe mess. Dar sa-ti pese cu adevarat de respectivul? Ma indoiesc. Sa suferi pentru el asa cum o faceai cand erati impreuna? Nu cred ca e cazul.
Tu esti o fata sociabila, esti artista, ai multi prieteni. Eu…sunt altfel. Eu nu tin sa vorbesc cu toata lumea, sa am agenda de telefon plina, eu vreau langa mine doar cativa oameni de calitate. Oameni pe care sa ma pot baza. Pe cei care m-au ranit profund nu-i mai vreau in viata mea. Pe de alta parte eu m-am purtat ireprosabil cu fostii mei iubiti. Eu nu am fost niciodata rea. Eu nu le-am gresit cu nimic. Ei mie insa…din plin! :ninja:
Hug&kisses.
Atunci, poate ar trebui să mai schimbăm impresii. Suntem în „tabere” diferite :ninja:
Îmi pare rău că așa se întâmplă. În situațiile astea, în care ești acuzată și rănită fără niciun motiv, DA, întreruperea totală e cea mai potrivită!
Eh, eu nu am fost niciodata genul de fata in jurul careia sa roiasca admiratorii si sa tot fie nevoita sa-i refuze. :biggrin: :tongue: Normal ca nu poti avea relatii cu toti care te curteaza. Poate tu esti mai solicitata din punctul asta de vedere, de aceea ne pozitionam in tabere diferite.
:kissing:
Ma bucur ca ma intelegi.
hihi, sună așa…. amuzant. Mă joc. Și, mna, nu e tocmai ok. Dar… asta e. Îmi trece. Și lor…
E varsta jocului, Ada. E varsta ta(cum iti mai ziceam eu odata). Daca nu acum atunci cand. Profita si distreaza-te! :cheerful:
Eu prefer sa rup orice legatura cu cei din trecut. Eu nu sunt genul de persoana de care te poti desparti amiabil. :whistle: :blush:
Hm, eu sunt genul asta de persoana. Din pacate, fostii mei iubiti semanau cu tine.
:tongue: Au rupt orice legatura cu mine, nu au vrut sa mai stie nimic de soarta mea. Pur si simplu nu le-a mai pasat. Acum ma intreb daca le-a pasat vreodata… :angry:
Eu cred ca ramane tristete, multa tristete mai intai, apoi regrete… E pacat.
De acord cu tine, Teo. :dizzy:
Da, cu unii am reusit , cu altii nu. Si da, sunt mai multi, caci am ceva anisori in plus, catre 32 :)
Tocmai m-am jelit pe blog ca nu am o CEA mai buna prietena. Dar am un prieten pe care pot sa il sun in miez de noapte sa-i spun ca am nasul infundat si sa il intreb ce sa iau. Iar el mi-ar raspunde bland la telefon si mi-ar spune sa pun Bixtonim si sa-mi infasor gatul intr-un batic cald …..sa beau un ceai si….vorbim dimineata
Cateodata ma gandesc ca sunt norocoasa in privinta asta
Da, Hapi, nici eu nu mai am demult 19 ani…si am avut cateva relatii(e adevarat ca nu foarte multe), dar niciuna nu s-a terminat fericit. :alien:
Oricum, banuiesc ca ai cu acest tip pe care-l suni in miez de noapte o relatie strict platonica, ca va leaga cea mai pura si sincera prietenie posibila. Nici vorba de pasiune, romance…
E explicabil de ce rezista inca. Si da, esti norocoasa ca-l ai.
Cu toate ca e posibil ca si in aceste cazuri, unul din cei doi sa simta ceva mai mult pentru celalalt, dar pur si simplu sa nu arate. Dar sa spere… :unsure:
Draga Nice…De acest tip m-a legat cea mai frumoasa dragoste din lume. Stii de ce-a fost cea mai frumoasa? De imposibila ce era, si o stiam amandoi . Iar acum stiu ca o sa sune ciudat ce spun si ma mir ca ma mananca tasta….el este sufletul meu pereche. Dar au trecut 7 ani si noi n-am mai avut o relatie fizica.
Si nu ne-o mai dorim. Pasiunea a murit. Stii ce a ramas? Dragostea. Iubirea aia adevarata. Vreau sa stiu ca e bine si fericit , el vrea sa stie ca sunt bine. Daca el ar pati ceva, m-as ofili de durere. N-as mai putea respira.
El este sufletul meu pereche si spun asta in conditiile in care imi iubesc si-mi respect partenerul de viata :) Si nu am de gand sa il schimb vreodata si sper ca viata nu ma va obliga :)….
:shocked: :dizzy: :ermm: Ce poveste frumoasa, dar totodata trista si complicata, Hapi. :wassat: Adica asa mi se pare mie acum, cand citesc. Nici nu vreau sa-mi imaginez de ce a fost imposibila.
Banuiesc ca pasiunea dintre voi nu murea daca in viata ta nu aparea actualul iubit. In plus, sunt convinsa ca acest barbat nu te-a ranit niciodata, nu te-a facut sa suferi, s-a purtat mereu impecabil. In aceste conditii cum sa nu ramai prieten cu omu’?
E complicata , frumoasa si e a mea pentru totdeauna :).
Hehe, vad ca ai exlus trista din ecuatie. Asta e bine. :biggrin:
A fost trista. Am suferit foarte mult cand ne-am despartit, am crezut ca-mi cade cerul in cap. Dar nu mi-a cazut si n-as da timpul inapoi.
Sunt bine, multumesc lui Dzeu :)
Sper ca tu o sa ai o poveste de dragoste frumoasa si cu o desfasurare placuta….si sa citim cat mai curand despre asta….eventual :)
Tu ai reusit sa-ti refaci viata, ai intalnit omul potrivit. Si culmea, ai reusit sa ramai prietena si cu fostul. Asta numesc eu un final fericit.
:heart:
Acum ce sa spun, povestea mea e in derulare, dar din pacate nu o pot expune pe blog. Sunt lucruri pe care e mai bine sa le tinem pentru noi. Merci pentru gandul bun.
Eu știu așa… dacă dragostea e dragoste, rămâne. Punct. Dragostea adevărată nu dispare. Surogatele dispar. Atât.
E si asta un punct de vedere.
Doar cu unul am rupt-o total si definitiv, inca prin telefon. :)) Eram mica nu stiam eu multe, si nu-mi pasa de acel El. Oricum ma indoiesc ca a suferit prea mult, a fost o relatie de nici o luna. Eu imi gasisem altul :))
In rest cu toti am ramas prietena buna! Macar amici, un loc de buna, ce mai faci, ce-ai mai facut, cum iti merge, incotro te indrepti, si o cafea. Cu unii m-am inteles chiar mai bine dupa aceea, nu mai erau problemele legate de unde ai fost in ziua libera :))).
Oricum eu in viata mea m-am certat cu putini oameni, si nu tin minte sa fi rupt o relatie atat de brusc incat sa fie o prapastie intre noi (am totusi vreo 2 exemple) dar cu fete (prietene)
Alicee, singura explicatie care-mi vine in minte e ca tu esti o persoana deosebita. Eu am avut o tinerete mai zbuciumata, am fost o fire mai certareata si mai orgolioasa. In prezent parca m-am mai potolit, dar nu de tot. :dizzy: :unsure: :ermm: :ninja: Poate sunt si mai radicala cateodata in relatiile cu ceilalti. :face: Categoric ca e mai bine cum esti tu, dar mna, nu putem fi toti la fel. Si apai draga Alicee, sa astepte un barbat mult si bine pana l-oi aborda eu… Daca vine el, nu-l refuz, evident, daca nu, nu insist, nu ma milogesc in fata nimanui. Si de obicei barbatii nu prea fac astfel de gesturi. Cred ca astepta ei la mine. :wassat:
Si ca sa-ti raspund la prima intrebare, din titlu, ramane experienta, amintirile! Oricum pana la final nu porti cu tine numai amintirile, si in final ramai cu experienta! daca a fost sa inveti ceva din ea :)
Da, cu asta ramanem, ai dreptate. Ma gandeam sa fac o introducere de genul, dar mai apoi mi-am spus ca poate e mai bine sa va las pe voi sa adaugati esentialul. :biggrin: Ador cand faceti asta. :cheerful:
Problema e ca intamplarile sunt mereu altele, contexul e mereu diferit, ce ai invat intr-o relatie nu te ajuta neaparat in urmatoarea. Mereu dam peste alta tipologie de om, parca mereu suntem pusi in fata cu ineditul, mereu ne lovim de situatii noi, neasteptate. :ermm:
E drept poate nu te ajuta in sensul in care crezi tu, sa primesti raspuns la intrebari, sa fie ceva gen copy-paste si sa nu mai faci aceeasi greseala, sa va iubiti de data asta pana la adanci batraneti, e drept nu poate fi la fel, nu are cum, dar tu te vei dezvolta si data viitoare, poate la a mia relatie ceva va fi la fel si iti vei aminti.
Si daca ar ai trai dupa acelasi sablon toata viata care ar fi frumusetea ei??? Nu e mai bine ca e mereu ceva nou, neasteptat? ca poti sa faci alte decizii sa o iei pe alte carari? sa intalnesti oameni noi? sa traiesti noi experiente? eu cred ca acest nou e esenta vietii! tu te strambi eu ma bucur! sper ca intr-o zi sa te bucuri si tu de el :) Pana la urma sa te invarti intr-un cerc vicios, mereu accelasi ar insemna moarte. parerea mea ….
Da, ai punctat bine, e vorba de o dezvoltare personala, o acumulare de experiente, trairi, sentimente, raspunsuri pentru anumite dileme.
Ai surprins bine esenta vietii, cam aceea este si chiar nu te pot contrazice. Acum nu ma mai stramb. :biggrin: :cheerful:
ce ramane cand dragostea dispare? cand am citit titlul raspunsul a venit instant – praf si pulbere
eu cred ca exista doua situatii atunci cand nu mai esti cu cineva: prima ar fi cearta iar a doua despartirea. e una cand spui m-am certat cu iubitul si alta cand spui m-am despartit de iubit.
e clar ca atunci cand te certi, cand te supara, cand te face sa suferi n-ai motive sa mai ti legatura cu el dar cand te desparti pentru ca poate el isi doreste altceva si vezi ca nu mergeti pe acelasi drum nu poti sa stergi asa usor totul
si daca e dragoste adevarata cum spunea mai sus Iulia atunci clar pastrezi legatura
eu nu sunt genul de om care sa ma cert, mi s-a intamplat asta mai rar, in general pastrez legatura atat cat se poate, incerc sa privesc matur lucrurile, sa-mi doresc sa-i fie bine si lui, sa nu fiu ranchiunoasa, razbunatoare, e si el un om si probabil fericirea lui e altundeva si trebuie sa inteleg ca nu toate mi se cuvin numai mie :)
Lilly, sincera sa fiu eu nu am inteles asta cu dragostea adevarata nu dispare. Poate ma luminezi tu. Nu am priceput ce a vrut Iulia sa zica. :ermm: :dizzy: :unsure:
1. Daca dragostea adevarata nu dispare inseamna ca cei doi vor ramane impreuna vesnic?
2. Si totusi daca se despart in CONDITIILE IN CARE SE MAI IUBESC, nu e mai greu pentru amandoi sa pastreze legatura, sa vorbeasca, sa se mai vada? Nu e mai dureros asa, sa iubesti pe cineva si sa stii ca nu poti fi cu el?
Ideea mea era ce se intampla dupa o despartire cu cei doi parteneri, daca mai pot ramane prieteni sau nu. Ma interesa strict experienta voastra, nu cautam cazuri ideale. Titlul ala va deruteaza, stiu, dar am stat mai mult sa-l aleg pe el decat sa scriu articolul. Pur si simplu am ales ceva ca sa fie acolo. Titlul nu e relevant in ceea ce am dorit eu sa aflu de la voi.
“incerc sa privesc matur lucrurile, sa-mi doresc sa-i fie bine si lui, sa nu fiu ranchiunoasa, razbunatoare, e si el un om si probabil fericirea lui e altundeva si trebuie sa inteleg ca nu toate mi se cuvin numai mie :)”
Frumos ce-a spus Lilly
Frumos dar cam utopic, Lusio. Eu una dupa ce am fost umilita si batjocorita nu prea am avut cum sa nutresc pentru el asemenea sentimente. Poate daca despartirea era amiabila si o provocam eu. :))
multumesc Lusio :)
ce am scis mai sus mi se pare dragoste adevarata, dc te poti pune pe tine pe locul doi si pe cel care il iubesti pe primul loc.
Nice-uneori intr-o relatie apar niste factori pe care nu-i poti indeparta si atunci esti nevoit sa cedezi pentru ca sa-i fie bine celui pe care il iubesti chiar daca asta inseamna suferita ta
nu pot da foarte multe detalii dar ce am scris e din proprie experienta si nu e un caz ideal :D
Da, Lilly, eu sunt convinsa, dar sunt exceptii.
Ruptura totală mi se mare sănătoasă, dar nu efectuată brutal. E bine să-ţi închei afacerile cu trecutul înainte să te desparţi de el (de trecut, adică :biggrin: )
Asta pentru că cei care urmează au tot dreptul la un început nou, curat, fără fantome pe cât posibil.
Foarte frumos spus, Rares.
Pe gustul meu raspunsul tau. Mai ales ideea finala. :biggrin:
Ceea ce nu prea am inteles este acesta fraza:E bine să-ţi închei afacerile cu trecutul înainte să te desparţi de el (de trecut, adică ). :ermm: Cum am putea face asta? :unsure:
Timp, răbdare, şi puţin efort. E greu să accepţi un final, dar nu avem drept asupra deciziilor celorlalţi. Prefer să privesc partea care urmează ca o altă şansă pentru a descoperi ceea ce caut.
Adică… dacă tot se termină, acordă-ţi puţin timp să te vindeci, să accepţi realitatea, să te pătrundă dorinţa de a continua fără acea persoană. Fiecare are intervalul lui, dar abia când te simţi eliberat poţi îmbrăţişa altă dorinţă.
Da, am inteles acum, uneori e cel mai greu lucru din lume sa acceptam aceasta realitate, pentru ca ne imaginasem toata viata alaturi de persoana respectiva. Deh, iluzii de indragostit. Din cate mi s-a spus, daca au iubit cu adevarat, barbatii se impaca mai greu cu ideea decat femeile. Uneori, chiar daca isi fac alta iubita, in secret viseaza tot la fosta. Tot ei ii duc dorul. In schimb, daca femeia isi gaseste alt partener, instant isi uita fostul prieten. Da, fiecare are intervalul lui, al meu e de cca 1 an.
Şi da, poate să dispară, dacă cei 2 o lasă să moară.
Asta a fost raspunsul pentru Iulia? :biggrin:
Poate fi un răspuns pentru oricine îl acceptă
Nu cred în iubirea care trăieşte de la sine, are nevoie de sprijin constant de la ambii parteneri.
Nimic nu durează la nesfârşit, dar cu puţină ‘mentenanţă’, există şanse de durată.
Şi deşi sunt cinic, trebuie să recunosc că trebuie şi puţin noroc + efort la evitarea contextelor nefavorabile. Chiar mă gândeam să scriu un fel de ‘reţetă’ pentru durabilitate, având în vedere ce am trăit şi ce am văzut că se aplică şi la alţii.
Dar cred că pentru ca o relaţie să fie bună, trebuie să nu fie mereu totul despre noi, ci să fie loc şi pentru celălalt.
Daca e totul despre noi, e egoism nu dragoste. Si daca vedem ca celalalt se pune mereu el pe primul loc, ar fi un prim indiciu despre ce ar trebui de facut mai departe. Ca nu mereu poti lua taurul de corne e partea a doua.
Asteptam reteta. :cheerful: :biggrin:
E foarte greu sa ramai prietena cu fost iubit . E greu si in acelasi timp ciudat intrucat nu stiu cum iar pica sa ii povestesc despre iubitul actual si alte cate si mai cate detalii ( situatia poate fi si invers ) iar el sa ma sustina si sa ma sfatuiasca. Din toate relatiile pe care le-am avut la viata mea,astea 3 care m-au si marcat,numai cu unul am reusit sa raman cat de cat prietena. Vorbim rar insa nu il vad ca un fost iubit ci doar ca pe un frate mai mare. Ma gandesc ca e vorba si de diferenta de varsta destul de mare dintre noi.
Exactly my point, despre ce vorbesti la o cafea cu fostu’? Despre cat de fericita sau nefericita te face actualul? Il folosesti ca umar pe care sa plangi? Si de ce ar sta sa asculte? Asta ma duce cu gandul la alta intrebare, e posibila prietenia dintre un barbat si o femeie? Prietenie sincera, curata, fara implicatii sexuale, unde atractia lipseste cu desavarsire? Si nu vorbesc de cazuri speciale(gen suflete pereche).
Apropo de asta, nu e nimic natural şi sănătos la o ‘cafea’ cu fostul, mai ales când unul sau ambii sunt implicaţi în alte relaţii. Mi se pare că e o graniţă ce nu ar trebui călcată.
Formularea ta ma impiedica sa-mi dau seama(sunt putin obosita) daca afirmi ca e sanatos sau ca nu sa stai la o cafea cu fostul. :dizzy:
Tocmai că nu e. E o formă de trădare.
Mă refer la întâlnirile 1 la 1.
Pai da, perfect de acord, asta spuneam si eu, doar ca au venit multi si au sustinut contrariul, ca cica ar fi perfect normal si natural. :biggrin: :unsure:
Normal? nu văd normalitatea în a menţine legătura cu cineva cu care ai … terminat legătura. E dăunător pentru că te ţine legat de un punct finalizat, ce să mai spun de efectul asupra viitorului partener?
Mi se pare o joacă inutilă cu focul. Şi puţini recunosc adevăratele motive pentru care se întâlnesc cu foştii parteneri.
În trecut, când am făcut asta, recunosc: a fost strict pentru atracţia sexuală, dar eu eram singur pe atunci…
Si eu cred la fel ca si tine, acolo mai e ceva atractie sexuala… :biggrin:
Nu cred in relatia de prietenie dintre doi fosti iubiti. Decat daca s-au despartit de comun acord, daca eventual amandoi si-au gasit pe altcineva, daca amandoi se plictiseau. Atunci, da, e posibil. Insa daca macar unul din ei a suferit macar un pic la despartire…atunci nu cred ca mai pot fi vreodata prieteni.
Eu una cu siguranta n-as putea fi prietena cu fostul meu. Mi-ar fi mai rau sa-l vad sau sa stiu ce mai face, cel mai sanatos e o despartire completa, ca si cum nici nu ne-am fi cunoscut vreodata.
Ca si cand nu ne-am cunoscut vreodata…cam asa simt si eu, ma bucur ca mai sunt persoane care gandesc ca mine. Ai mare dreptate, Mihaela, daca macar unul a suferit la despartire, nu mai poate fi vorba de prietenie dupa.
Daca te desparti de comun acord, clar nu prea mai sunt multe sentimente ramase, si atunci da, mai poate fi vorba de o anumita relatie dupa. Dar iar apare vesnica intrebare: de ce? Cui mai foloseste si la ce?
Din nou nu știu cum sunt alții, dar eu păstrez legătura cu fostele iubite. Nu-mi place să mă despart în condiții urâte. Chiar dacă nu mai e chiar ca la început, în sensul că ne întâlnim mai rar și vb. mai rar la telefon sau pe net, tot suntem prieteni.
Glappy, tu probabil te-ai purtat mereu impecabil cu iubitele tale, ai fost mereu sincer si corect, nu le-ai facut sa sufere, nu le-ai jignit… Iar fetele nu au avut ce sa-ti reproseze, au stiut din start cum stau lucrurile. Intrebarea mea e, la ce te ajuta ca ati ramas prieteni? Le ceri sfatul in anumite probleme, petreceti timpul impreuna, socializati?
De ce ai nevoie de prieteni în general? Eu nu prea sunt genul de persoană care să ceară sfaturi, dar știu să le primesc dacă vin. Ele sunt printre persoanele care mă cunosc, și mă înțeleg, dacă ne-am despărțit, a fost doar vina mea pentru că după cum am spus de nenumărate ori, pun arta înaintea unei relații. Ele ar fi vrut mai multă atenție din partea mea, iar eu nu am putut să ofer. Sincer sunt, de jignit încerc să nu jignesc, dar de partea cu făcutul să sufere nu prea sunt sigur. Oricum, încă mai păstrăm legătura, ieșim, socializăm, schimbăm idei, iar dacă putem, ne și ajutăm, pentru asta cred că sunt prietenii.
Hm, fostele tale prietene sunt si ele tot singure sau sunt cuplate?
Tocmai de asta ziceam ca tu ai nevoie de o iubita care sa functioneze in acelasi domeniu ca al tau.
am sa vorbesc despre asta cand am sa ma vad insurat! :whistle:
Neata, Pato, stai putin ca m-ai pierdut. Ce legatura are insuratoarea cu subiectul dezbatut? Tu crezi ca cei care au comentat mai sus sunt casatoriti(poate doar Alicee), in rest ma indoiesc. Era curioasa daca voi ati reusit sa va despartiti in relatii amiabile de iubiti/iubite. Daca ati pastrat legatura, daca sunteti si acum amici. Daca credeti ca e posibila prietenia intre doi oameni care in trecut au avut o relatie de dragoste…
acum nu sunt pregatit sa vorbesc despre asta Nice, sunt intr-o situatie delicata
:blush: gen o lasam pe alta data!
Ah, am inteles
, am atins un punct sensibil :cwy: , dragostea e mereu un subiect delicat sa stii. :biggrin:
Sper sa-ti revii cat de curand. Asta nu inseamna ca te trimit la insuratoare. :biggrin: Esti mult prea tanar.
Sa stii ca aceeasi conceptie am si eu. Spre exemplu, daca ai fost cu o persoana si o vezi din nou in altfel de context, de amicitie, nu cred ca ai putea rezista sa o vezi si sa stai cu gandul ca ai restrictie, ca acum ceva timt o tineai in brate si te sarutai tandru.(asta in cazut in care v-ati iubit cu adevarat) E cel mai neprielnic sentiment posibil sa stii ca iti dedici viata cuiva care intr-un final ajunge sa oto dpreasca raul. Si cum ai spus mai sus, raman urme serioase in psihic….
Cosmin, poti sa rezisti, pentru ca se presupune ca n-o mai iubesti sau cel putin ca a disparut pasiunea…
Da, am ramas prieteni deoarece eu inca mai sper :)
:biggrin: Sa nu fie sperante desarte, Daniel… :dizzy:
Desi mi-ar place sa fie altfel, dar cred ca acel enunt in lb. engleza de la inceputul articolului este adevarata…
Aha, deci nici tu nu ai reusit… :ermm:
Intr-o relatie de prietenie dupa despartire eu una nu cred, asta DOAR daca au existat adevarate sentimente si de o parte si de alta. Unul din doi clar ar avea de suferit si numai prieten nu ti-ar putea fi. E stupid sa spui ” ramanem prieteni ” in conditiile in care a existat IUBIRE, e stupid sa crezi ca vei putea plange pe umar ca unui prieten povestindu-i cum ti-a tras teapa unul/alta si e stupid sa impartasesti cu el/ea sentimentele ce le simti pentru altul/alta. Nu e sanatos sa ramai prieten cu cineva pe care l-ai iubit! E o chestie… rupta din filme.
Eu am ramas in relatii ok doar cu cei de care m-am despartit de comun acord si doar cu unul nu am ramas pentru ca au fost mult prea multe.
Da, pe mine ma interesa strict experienta voastra, daca ati reusit sa ramaneti sau nu, si eventual motivele. :ermm:
Si eu zic la fel, ca nu e sanatos sa ramai prieten cu cineva pe care l-ai iubit profund si care te-a ranit.
Salutare!
Cred ca in principiu, e ok sa ramai in relatii bune, sa vorbesti mai rar la anumite ocazii si cand te vezi intamplator, normal. E mai sanatos asa. Dar e foarte frumos daca totul se incheie cu o prietenie sincera, devotata. Eu zic ca varianta a doua e de preferata, doar ca e foarte rara :cheerful:
Sal, Marin. :cheerful: Como estas? :biggrin: Am scris bine?
:ninja:
Eu nu intrebam ce e normal, ci cum vi s-a intamplat voua. :happy: Sincera sa fiu nu am dat intamplator peste niciunul din fostii mei iubiti. Asta-mi mai lipsea. :silly: Bine, am si noroc ca Bucurestiul e mare si nu frecventam aceleasi zone. Daca locuiam intr-un orasel sau intr-un satuc probabilitatea unei intalniri era mare. :getlost:
Daa, ai scris bine. Sunt chiar bine, in viata :biggrin:
Yep, Bucurestii-s mari, numai ca eu intr-o zi am venit pentru cateva ore in Bucuresti si cand ma plimbam putin inainte sa plec in autogara, m-am intalnit cu o cunostiinta. Deci, e posibil orice. Eu am ramas in relatie amicala cu trecutul :cheerful:
Inseamna ca depinde de om, de caracterul sau, de viziunea asupra vietii si a oamenilor, de orgoliu, in fond, de felul sau de a fi. Si de noroc. :biggrin:
pai o perioada nu ramane cam nimic, pana timpul vindeca ranile
Am ramas in relatii ok cu fostii, chiar si cu cei care m-au suparat si m-au ranit. ,,OK” in sensul ca daca ii intalnesc intamplator, pot avea o conversatie banala cu ei, putem glumi si schimba opinii, dar la nivel superficial. Pur si simplu nu pot ramane suparata prea mult pe o persoana, mi se pare ca ma epuizeaza sufleteste pe mine insumi, asadar am trecut mereu rapid peste dezamagiri. Iar in cazurile in care eu am fost cea care am ranit, am incercat ulterior sa ,,repar” fapta, in asa fel incat sa nu las urmari neplacute pe termen lung (ex. complexe, frici).
Unul dintre fostii mei prieteni, e la ora actuala omul ala pe care, daca am o problema, il sun in miez de noapte. A fost alaturi de mine in cele mai dificile momente, desi scurta
noastra relatie amoroasa a fost un esec.
Ideea e ca legatura de prietenie ce s-a format intre noi atunci, a fost suficient de puternica incat sa nu dispara atunci cand legatura romantica/amoroasa s-a rupt. Poate are relevanta si faptul ca dupa despartire, cateva luni (juma’ de an), nu ne-am vorbit, nu ne-am vazut, nu nimic. Poate e totusi necesara o perioada de timp care sa ,,stearga”, sa amelioreze dezamagirea.
Iar referitor la prietenia dintre un barbat si o femeie…, in opinia mea, faptul ca exista din cand in cand SI atractie fizica nu ar trebui sa intre in contradictie cu sentimentul de prietenie. Mi se pare ca sunt doua planuri diferite – unul afectiv-emotional si unul fizic. Evident, multi nu fac diferenta, se simt atrasi fizic de un prieten si au impresia ca s-au indragostit, ca mai apoi sa le ,,treaca” la fel de subit. La fel de adevarat e ca cele doua planuri se influenteaza reciproc, poate de aici si confuziile.
si constientizeaza ca atractie fizica poate sa simta peste cinci minute si fata de o persoana total straina, pe cand sentimentul de prietenie il gaseste mult mai rar.
Insa nu vad de ce m-ar deranja faptul ca azi (si subliniez ideea de atractie fizica temporara, ca moft) prietenul meu se simte atras fizic de mine, atata timp cat nu sare pe mine
Poate ca o conversatie banala as putea incropi si eu daca m-as intalnit cu totul intamplator pe strada cu un fost iubit. Problema e ca nu s-a intamplat niciodata asta.
:biggrin: :dizzy: Eu nu sunt deloc suparata pe ei, nu ma consum, nu tin ura, pur si simplu pentru mine nu mai exista acei oameni.
Cat despre prietenia dintre barbati si femei, eu am alta viziune. Eu cred ca daca barbatul nu e atras fizic de o femeie, nu simte ceva pentru ea(sexual), nu se imprieteneste cu ea. Deci, ca sa fiu ceva mai clara, daca el nu are un interes cat de mic, nici nu o baga in seama. Pe o tipa care ii pare banala, poate sa o stimeze pentru inteligenta ei, poate sa o caute pentru sfaturi, dar asta pe un timp limitat. Dupa ce si-a realizat scopul, o abandoneaza. Gaseste alta care ii spune ceva si FIZIC.
@Nice Atunci e bine, echilibrul e foarte important mereu. Deci noi (cei de pe blog) aflam ce se intampla, bun si asa :happy: Tot e o modalitate de… descarcare.
Da…
Când am citit prima dată titlul imediat mi-am răspuns în minte: prietenie. Căci eu aşa aş vrea să rămân cu foşti mei iubiţi. Io-s omu’ care vrea să fie bine cu toată lumea şi să mulţumească pe oricine :biggrin: dar din păcate experienţa ma învăţat că nu se poate
Din păcate doar cu unul dintre foşti mei iubiţi vorbesc şi avem o relaţie bună de prietenie :cheerful: iar cu restul e jena aia, ştii şi tu cum e :biggrin:
E bine ca mancar cu unul dintre ei ai ramas in relatii de prietenie, eu nu pot spune acelasi lucru despre fostii mei. :face:
Ce ramane cand dispare dragostea?…. Pai nu stiu,draga Nice, daca dragostea dispare vreodata (si nu cred). O putem canaliza in munca , proiecte; in a face bine….
Nu stiu cum a reusit o fata desteapta ca tine sa se lase batjocorita si umilita de catre partenerul de relatie. Sa nu permiti niciodata unui barbat sa te faca sa te simti astfel. Si, ..daca vezi ca e ticalos ….da-l dracu’! :biggrin: Eu am avut o multime de colegi la liceu, care nu s-au sfiit deloc sa se exteriorizeze, si iti pot spune ca imi dau seama destul de repede tipul de barbat pe care il am in faţa mea.
Pe viitor incearca sa evaluezi mai bine omul de care te lipesti. inainte de a decide daca sa ai o relatie cu acesta. Pup! :kissing:
Te pup si eu, Otilia.
Imediat nu poti fii nimic, e prea multa durere daca intr-adevar ai pus pasiune, dar timpul vindeca multe si eu in general pastrez doar amintirile frumoase, restul se estompeaza si da, ne-am revazut peste ani si am devenit amici.
Da, cu timpul durerea(mai) dispare…dar resentimentele?
Depinde de fire. La mine da. De obicei uit repede rautatile.
Eu sunt de parere ca prieteni nu mai pot fi.Cunoscuti poate adica vor ramane in relatii normale dar cam atat