Dorinte de Craciun

 

Cu ceva timp in urma, Paul ma intreba ce-mi doresc de la Mos Craciun. Pentru ca sarbatorile se apropie cu pasi repezi si pentru ca anul trecut Mosul s-a ratacit pe drum si nu a mai ajuns si la casuta mea, am intocmit din timp lista cu cele mai fierbinti, tainice si nerealiste dorinte personale.

In primul rand, ca sa ma pot bucura de magia Craciunului si de eventualele surprize si cadouri, trebuie sa fiu sanatoasa si plina de energie. Asadar, imi doresc o stare fizica si sufleteasca impecabila, sa fiu ocolita de raceli, probleme, stres si depresii.

Ca sa fac fata nametilor de zapada ce se vor abate pentru orasul meu iarna asta, am nevoie de o pereche de cizme calduroase si practice.

Ca tot vorbeam de UGG-uri pe un articol precedent, as dori o pereche ca aceasta:

As vrea sa simt iar spiritul Craciunului ca in copilarie, sa vad fete zambitoare de copii, oameni relaxati, lumini si multa voie buna, o atmosfera de poveste, fara aglomeratie, isterie, nervi si preturi care au explodat.

Dar poate cel mai mult imi doresc dragostea aproape.

Ar fi minunat sa petrecem impreuna Craciunul fie intr-un oras medieval european,

fie intr-o cabana la munte,

sa ne bucuram de un Craciun feeric si sa bem la gura sobei,

in fiecare dimineata, un cappuccino cu dragoste:

Nu stiu cat de mult va regasiti voi in dorintele mele, daca ele coincid sau nu, asa ca ma vad nevoita sa-l rog pe Mosu’ sa nu va uite si ma grabesc sa intocmesc o lista cu cateva daruri pe care banuiesc ca le-ati primi cu bucurie de Craciun. O trimit chiar acum pe adresa binecunoscuta. Asadar, Draga Mos Craciun, fii bun si impacheteaza mult noroc, sanatate, liniste sufleteasca si o calificare cu Steaua in Europa League, un titlu cu Milan si unul cu Manchester City pentru Lusio, sarbatori de vis si o promovare cu Poli Timisoara pentru Diana, un lac, vreo 2-3 rauri si o padure de brazi pentru Dragos, sanatate, liniste si pace pentru Otilia, o excursie in Germania si multa iubire pentru Julien, sanatate, noroc, iubire, inspiratie si multi cititori pentru Ada, o excursie in China si cateva trofee la viitoarele turnee pentru Szabi, liniste, sanatate, un domeniu si o excursie la muntele sacru al aborigenilor, Uluru, situat in inima Australiei pentru Iulia, o masina noua si multe sortimente delicioase de ceai pentru Mihaela, o destinatie nou nouta, un loc absolut superb unde nu a ajuns pana acum si sarbatori de neuitat pentru Alicee, un hosting bun si un Craciun aproape de familie pentru Derscanu, o calatorie in Norvegia si un job care s-o satisfaca pentru Silvia, multa zapada, un Craciun cu multa iubire si o oferta pentru blog cu 2-3 bannere de 700 de euro pentru Pato, sanatate, fericire, un sac de ciocolata elvetiana si unul cu ciocolata belgiana, dar mai ales un baiat bun, iubitor si istet pentru Lilly, o vacanta ca-n basme pentru Paul, multa pace si iubire pentru Ovi, o excursie in Japonia pentru Rares si Cristian, un sef intelegator si o cutie eleganta de bijuterii pentru Roscata, un restaurant cu specific ardelenesc pentru Napocel, multa relaxare intr-un loc cu soare, colinde si dulciuri pentru Hapi.

Si in final o curiozitate. De fapt doua. V-am nimerit cu cadourile?  :biggrin: :dizzy: Preferati o iarna uscata, fara precipitatii solide sau una cu zapada din belsug?

surse foto: aici si aici

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

140 de comentarii la “Dorinte de Craciun”

  1. vreau multa zapada, viscol, nameti si troiene!!!
    In general vad ca toti vrem iubire… :wub: sper sa ni se indeplineasca tuturor…
    Faza ai cu banii pe bannere am zis la misto, dar n-as refuza daca mi s-ar propune( acum fireste depinde si ce) :tongue:

    1. Stiu ca ai zis la misto, dar mi s-a parut amuzant si oricum articolul s-a dorit ceva mai funny. :tongue: Nu stiu cat de mult am reusit… :unsure: Acum sa fim seriosi, cine ar refuza o asemenea oferta? Cu 700 de euro iti implinesti o gramada de dorinte si fara ajutorul lui Mos Craciun. :whistle:
      Viscol si troiene? :ermm: :dizzy: Cat sa dureze intemperiile astea? Un weekend sau toata iarna? :lol: Sau doar de Craciun si Revelion?

      1. nu stiu.. dar zapada sa fie cat mai mult timp!

        E frumos sa stai in casa, langa soba… sa privesti pe geam sa mananci un cartof copt in rola sobei si sa bei un vin fiert!

        1. Ai dreptate, e frumos sa stai in casa sa privesti cum ninge, dar problema apare cand trebuie sa…iesi din casa. Si mai ales cand se topeste zapada si apare mocirla. Sau cand e ghetus si aluneci si cazi de iti rupi ba o mana ba un picior, ba ramai anchilozat toata iarna cum am patit eu acum doua sezoane. :ermm: :dizzy: :pouty:

          1. Mie imi place sa ies pe ninsoare afara, chiar si pe viscol!

            Problema cu dezghetul tine de urata primavara!…
            Ghetusul nu ma deranjeaza prea tare, daca cad asta e… pana la batranete nu prea am ce sa-mi rup. :blush:

            1. Daca iti place pana si viscolul inseamna ca iarna te simti in elementul tau, eu nu suport momentul cand, de exemplu, crivatul aspru si taios imi “mangaie” obrazul, nu suport temperaturile negative. :ninja: :alien: Dar ma bucur ca adori iarna ca mi-am propus sa scriu o gramada de articole pe tema asta. :angel: :silly:

                1. “E frumos sa stai in casa, langa soba… sa privesti pe geam sa mananci un cartof copt in rola sobei si sa bei un vin fiert!”

                  Ce rustic e Pato :happy:

                  Oricum, vinul cald, iarna e ‘sfant’ :lol: desi, de-am fi in Rusia, cred ca am bea tuica fiarta :lol:

    1. Cu mare drag, sper ca nu am fost prea departe de adevar cu dorintele pentru Mosu?!? :biggrin: :dizzy: Cum asa, in Spania nu prea aveti parte de ea? :ermm: Acolo nu ninge deloc?

      1. Da, eu am dorinte usor realizabile :blush: :biggrin: .
        Nope, e cald ziua iar noaptea rece dar zici ca vine vara, nicicand ca e iarna :whistle: .
        Ninge in zonele dinspre Madrid, unde e mult mai rece decat aici. :w00t: :wink:

        1. Zici ca vine vara, wow, acolo e de mine, pare clima ideala! :w00t: Paiii, ar fi o varianta, sa sarbatoriti Craciunul in Madrid. Sau macar Revelionul. :biggrin: :cool:

            1. Mi se pare foarte romantic! :wub: E visul oricarui indragostit sa petreaca impreuna cu partenerul. Cel putin al meu e. :biggrin: :cheerful: :cool:

  2. iarna fara zapada e ca o femeie fara pantofi :D trebuie si zapada, sa scartzaie sub talpile noastre – atunci imi place cel mai mult iarna ;)
    multumesc mult ca ai pus o vorba buna si pentru mine si sunt sigura ca toate dorintele noastre vor fi implinite :)

    1. Uf, se pare ca ai intrat la moderare, ai schimbat ceva la adresa de mail. :dizzy: :unsure:
      Sper ca ti-a placut ce i-am scris Mosului sa-ti aduca, daca nu, rectific. :biggrin:

        1. Oh, am uitat tocmai de marea ta pasiune. :cwy: :dizzy: Dar stai linistita, se rezolva. :wink: :biggrin: Sper ca acum sa fie mai bine, te invit sa mai citesti o data in dreptul tau. :biggrin:

  3. Pai daca Mosul nu le are cu firmele de hosting, macar sa fie acasa de sarbatori, poate ii indupleca pe sefi. :)
    Cum insa mai e mult pana la Craciun, sanatate sa fie din belsug, pentru toti, caci vorba aia: “sanatosi de-om fi, le-om face noi pe toate“, si fara ajutorul lui Mosu’.

    1. Ei, si pana la urma cum a ramas, te-ai hotarat asupra hostului? Care oferta te atrage mai mult? Care ti se pare mai profesionist. Eu incurajez pe toata lumea sa treaca pe domeniu, sa aiba casuta lui proprie si personala. :tongue: :biggrin: :cheerful:
      Pai sa stii ca de cele mai multe ori fara ajutorul lui ne descurcam. :cwy: Cat ne tin puterile. :lol:

      1. Nu imi bat capul acum cu mutarea blogului caci plec iarasi marti dimineata. Nu stiu, cred ca dupa sarbatori voi lua decizia, caci inca nu sunt hotarat la ce firma sa apelez.

        1. Ai timp berechet sa te hotarasti de la anu. :biggrin: Iti doresc de pe acum drum bun. Asta in caz ca nu mai publici ceva si maine. :cheerful:

  4. Hi hi :) M-ai facut sa zambesc.
    Nu, nu vreau distractie maxima anul asta. Vreau sa lenevesc undeva , la soare.Sa citesc, sa scriu fara sa public, sa trimit mesaje celor dragi, sa ii sun apoi sa ma plimb si seara sa ascultam colinde si sa mancam dulciuri……
    Sper sa ti se implineasca dorintele,pozele sunt foarte frumoase !

    1. Macar atat, imi pare rau ca am dat-o in bara, dar sa stii ca ai avut noroc ca nu trimisesem inca lista de dorinte Mosului, asa ca am rectificat. :cool: Un loc cu soare si cu colinde? Exista asa ceva? :ermm: Poate in Spania, ca tot ne anunta Roscata ca la ei vine vara… :biggrin: :tongue: :cool: Am notat ca nici tu nu vrei zapada. :biggrin: :cheerful: :devil:
      Merci mult. :heart:

      1. Nice, locul asta e in Egipt.
        De Craciun se organizeaza o seara festiva afara pe terasa, cu bradut, Mosi Craciuni , gratarele si multe dulciuri, alcool – pentru cei care servesc, colinde (nu romanesti dar….)

  5. acum… si tu nice… fata draga… ca dealtfel intotdeauna… mericic pentru post… dorinte…
    da… pace si iubire… suna minunat… pentru ca daca ai iubire… de fapt, ai totul… sigur… m-ai ghicit… mereu imi doresc pace si iubire… si de multe ori… le am din belsug…
    sa se implineasca dorintele tale… cele ascunse… nepublicare… asa iti urez… ba chiar si mai mult decat atat…
    seara frumoasa pe mai departe…

    1. Merci, Ovi, pentru cuvintele frumoase, este adevarat, cele mai fierbinti dorinte au ramas nepublicate. Ma bucur ca ai parte intotdeauna de pace si iubire, esti un om norocos, dar zapada iti doresti? :dizzy:

      1. ador nisoarea…
        imi place zapada atata timp cat ramane alba…
        singurul inconvenient al nametilor este… lipsa locurilor de parcare… altfel.. sa vina zapada cat mai multa…

        1. Da, Ovi, cat timp e alba, moale si neclintita imi place si mie zapada, desi asta era mai degraba o bucurie a copilariei noastre… Sa stii ca in orasul meu problema locurilor de parcare este permanenta, indiferent de anotimp. Banuiesc ca in NY exista ceva mai multa civilizatie si organizare.

    2. Liniste, iubire si pace… mama, cat de frumos suna! :w00t: Le nominalizasem candva ca fiind cele mai frumoase cuvinte.
      Si acum sunt de aceeasi parere.
      :smile:

    1. :heart: Merci mult, Silvia, eu pe tine te-as vrea foarte vesela, optimista si fericita. Ce zici? Se poate? :biggrin: :cool: :cheerful: :unsure:

      1. Acum citeam si intrebarea din sfarsitul postarii tale si am realizat ca mi-a scapat ieri. Ah am avut o zi teribila, m-am mutat si am avut o groaza de lucru. Toata ziua am pierdut-o pe asa ceva, nici nu dormisem…si azi mai am de facut curat & stuff. Dar nici un stres, le las asa pana ma simt in stare de ele.

        Pai imi doresc si zapada pt.ca e iarna, nu datorita sarbatorilor care oricum pt.mine nu mai au nici o alta rezonanta decat o sarada comerciala. Asa ca nu fac urari prea ambitioase si nici nu-mi doresc ceva anume.
        Cadoul tau, desi superb, mai are nevoie de timp :smile: , cel putin ala cu vacanta, are nevoie de mult timp.

        Cu veselia, ramane de vazut. E prima data cand nu am asteptari si nici nu ma entuziasemz la ceva. Cred ca e mai bine asa.

        1. Pai sa stii ca nici eu nu am mari asteptari si nici nu privesc cu mult entuziasm sarbatorile, dar cel putin ma straduiesc sa intru cat de cat in spiritul lor, ma chinui sa nu mai fiu asa apatica si total dezinteresata.
          Iar te-ai mutat? Unde? In casa aia mare si frumoasa? :biggrin: :cool: Se pare ca ne cam asemanam si aici, si eu fac totul in ritmul meu, nu cand trebuie, ci atunci cand am chef, cand ma simt in stare. :ermm: Te inteleg perfect. :lol:

  6. Cu toții ne dorim iubire :X. Eu vreau și zăpadă.. care nu mai vine văd că :(. Pe lângă zăpadă am și eu o listă lungă pentru Moșul :)): (poate o împart cu moș Nicolae).

    Să vină Moșul la tine cu tot ce-ți dorești!

    1. Bun venit pe blog, Florin :smile: , ne dezvalui si noua macar cateva dorinte din lista cea lunga? :cheerful: Pana la urma va veni si zapada cea mult asteptata de voi toti, cine a mai vazut iarna fara nameti? :biggrin: :wassat: :unsure: Am si uitat de Mos Nicolae… :sad: Sper sa apara si el cu multe cadouri frumoase. :devil:
      Merci asemenea! :cool:

  7. dorinte… nu stiu… am ajuns (parca) sa urasc cuvantul asta …”Dorinte”…ca si cum/ cand ar starni un sul continuu de nemultumiri. Ma intreb daca am putea fi vreodata fericiti/multumiti asa cum suntem? Eh, filozofez prea mult pentru ora asta. :lol:
    Multumim frumos pentru urari, draga Nice! :heart:

    1. Otilia, sincera sa fiu nu prea am stiu ce sa-i cer Mosului pentru tine avand in vedere dezvaluirile tale de la Lilly. :biggrin: Se pare ca tocmai ai avut parte de o mare bucurie(implinire) cel putin asa am inteles eu. :dizzy: :tongue: E in firea umana sa aspire la mai mult, la mai bine. Cu cat avem mai mult, vrem mai mult.
      Cu mult drag, sper sa se adevereasca! :heart:

  8. Tine numai de mine. Dupa cum se spune, Lucrurile bune vin la cei care asteapta. Numai -numai de-as stapani mai bine virtutea rabdarii. :dizzy: :unsure: :ermm: :devil:

  9. Milan a luat campionatul in sezonul trecut

    Iar pt M.City si Milan se va decide la anul :smile: Sper de bine

    Momentan, nu mai am dorinte. Caci Otilia spune destul de bine:

    ”Dorinte”…ca si cum/cand ar starni un sul continuu de nemultumiri.”

    1. E si asta o atitudine, putin cam nefireasca pentru perioada ce urmeaza, dar cel putin te scuteste de dezamagiri. :ermm:
      Macar puteam spera la calificarea Stelei… :cool: :cheerful:

  10. iti multumesc pentru ca te-ai gandit si la mine :biggrin:
    … imi doresc o iarna blanda… asta e tot ce pot sa spun. Temperaturi suportabile sau mai bine spus ridicate, si putina zapada :cool:
    O excursie in Japonia? Mmmm :biggrin:

    1. Se pare ca dorintele noastre coincid, Cristian. Ma bucur ca nu sunt singra care viseaza la o iarna uscata si calduroasa. :silly: :biggrin: :happy:
      Pai in Japonia, ce, nu-ti surade? :lol: :ninja:

    1. Ma gandeam ca iar suntem pe aceeasi lungime de unda, stiu ca iti doresti iubirea aproape…mai putin la partea cu zapada. :biggrin:

  11. M-ai nimerit perfect cu cadoul! :) Oricum, masina ramane cred pentru primavara, dar nu e neaparat ceva rau, atunci poate o sa o gasesc pe o culoare care-mi place si poate imi voi permite mai multe optiuni. Pentru Craciunul asta astept pijamale de la Oysho, carti, ceai, ceainic, oricum din domeniul asta. :)

    1. Mihaela, dar ce au asa deosebit acele pijamale de ti le doresti? :dizzy: :ninja: Cat despre masini…eu ador o singura culoare: argintiu. :wub:

      1. Pai arata foarte fain. :) Sunt ori cu modele din desene animate (Minnie Mouse, Mickey Mouse, s.a.), ori sunt foarte feminine. + comode, pufoase, dragalase. De aceea si costa mult, cam 100 lei/pijamaua. Au si niste halate grozave sau pulovere lungi, de casa…Mai bine nu ma mai gandesc. :)
        Eu vreau pentru masina culoarea verde deschis. :) La masina la care m-am gandit eu se vede foarte fain. :P

        1. Foarte feminine, comode si pufoase? :wub: Suna tentant, pai in cazul asta vreau si eu asemenea cadou de Craciun. :biggrin: E prima data cand aud de firma asta… :dizzy:
          Verde deschis? Hm, foarte original. :w00t: :cool:

  12. Nicey, la mine chiar a venit Mosul! Ce frumos mi-ai scris, multumesc tare tare mult.
    Imi doresc cum ai zis si tu sanatate la toata lumea, iar pentru Poli multumim frumos desi tot mai incurcate sunt caile fotbalului pentru bietii de noi. Poate ca sarbatorile ni le mai facem si noi uneori uitand sa ne bucuram de lucrurile simple.
    Ce straie frumoase i-ai dat blog-ilui e asa cochet iarasi sau in continuare!
    Iar proprietarei ii doresc sanatate si tot binele din lume, sa fii inconjurata de toata dragostea pe care o meriti.
    Tuturor celor care pe acest blog anul asta m-au incantat atat cu scrierile lor le doresc acelasi lucur, doar la fotbal trebuie sa-i diferentiez :devil: Fie ca cel mai bun pe teren sa castige si imi doresc eu un meci frumos si fara incidente.

    1. Deci prin Timisoara umbla Mosul zilele astea… :biggrin: :tongue: Sincera sa fiu pe mine ma cam ingrozesc momentele de dinaintea Sarbatorilor, parca totul se reduce la goana dupa cadouri, mancare si bautura. Oare in asta consta Craciunul? De aceea am si scris ca imi doresc romani ceva mai relaxati si zambareti in luna decembrie…
      Ma bucur mult ca ai remarcat si ca iti place noua tema a blogului, este si preferata mea, din pacate doar de sezon. :wub:
      Diana, eu raman la parerea mea, scrii extrem de frumos, mai degraba tu ne-ai incantat cu comentariile tale deosebite. :heart:
      Despre fotbal ce sa zic, momentan e egalitate, ar fi frumos sa se termine asa. :ermm: :dizzy:

      1. Nicey: da, dar vine din capitala, articolul tau si ce mi-ai dorit tu au fost cel mai frumos cadou. Da si pe mine, prea e totul comercial. Pe de alta parte ador colindele, mirosul de vanilie si brad, copii, sunt atatea lucruri simple si frumoase.
        Mercy, dar ceea ce scriu eu e doar reflexia a ceea ce a-ti conceput voi, ceea ce declanseaza in mine.
        Hai ca s-a terminat frumos pentru voi, dar asta-i sportul.

        1. Ce bine ca ti-a placut :w00t: , pe unii, dupa cum observi, nu prea i-am nimerit. :dizzy: Imi era cam teama de reactia voastra… Ce pot sa spun acum, dinamovistii cred ca s-au uitat de sus la noi, prea erau siguri de victorie. Si dupa cum incepuse meciul nimic nu prevestea asemenea deznodamant. :ermm:

      1. Pai Steaua trofee multe, treci si tu la Poli, vesnicii pierzatori (ca suna mai frumos ca looseri :biggrin: )
        Si mie-mi place Milan-ul la nebunie, de muult de cand cu tripleta olandeza. Apoi ani de zile Pirlo, unul dintre marii mei favoriti. Si nu stiu cand spui Milan spui traditie, fotbal elitist, e ceva deosebit.

  13. Multumesc mult de urari :) si eu iti urez sa ai parte de tot ceea ce-ti doresti. Cineva mi-a zis odata, ca cine Vrea cu adevarat, acela poate……… Nu i-am dat atunci dreptate cu totul, dar de atunci cu siguranta Vreau mai mult :) … Cu asta vroiam sa spun, ca visele pot devenii realitate. Apropo, si mie imi plac serile lungi de iarna petrecute langa gura sobei cu oameni apropiati mie.

  14. Bine te-am regasit, draga Nice, sper ca nu te-ai suparat ca n-am trecut pe la tine cel putin in ultima saptamana, nici pe blog n-am mai scris. Mi-am luat o pauza autoimpusa, n-am avut nici dispozitia sa scriu, am fost si cam ocupat.
    Imi place sa ninga dar nu prea mult si daca stau bine sa ma gandesc, prefer sa ninga decat sa fie ger.

    1. Bine ai revenit, Danny, cum sa ma supar, banuiesc ca esti prins cu pregatirile de sarbatori sau ii scrii de zor lui Mosu. :biggrin: :lol: :dizzy: :tongue: A, pai daca pui problema asa, si eu tot ninsoare prefer. Sa nu aud de ger. :biggrin: :ninja: :sick:

                1. Corecta observatie. :biggrin: :devil: Oricum, superba victoria in fieful lui Dinamo, felicitari stelistilor care ne-au facut un cadou minunat de sarbatori. :wub: :heart: :wub:

  15. Dragos: sunt alaturi de tine :smile: I-am invatat ceva pe stelisti, atitudinea :biggrin: . De aia au castigat aseara pentru ca si-au dorit. M-am bucurat pentru Rusescu, dar in loc de frate as mai fi vrut sa marcheze Nicolici.
    Dinamovistii erau in vacanta deja, iar fotbalul adecarat asa ceva taxeaza.

  16. Diana&all: din motive tehnice pentru articolele cu poze personale nu pot folosi aceasta tema. Voi reveni la ea pe toata durata iernii cand formatul pozelor mi-o va permite. Oricum nu vor fi prea multe articole cu fotografii din colectia personala, doua, maxim trei.
    Multumesc de intelegere.

  17. Nice, iti multumesc tare mult pentru gandurile bune! :happy: Da, mi-ai nimerit cadourile :lol: Sper sa avem toti un Mos simpatic si generos :smile: Iar pe alocuri sa ii dam si noi o mana de ajutor.
    Eu abia astept sa ninga… :blush: :wub: Mi-e dor de fulgi pufosi de zapada, vreau sa fie totul alb, curat. Sper sa ninga muuult toata iarna!! :heart:

  18. Dadada m-ai nimerit, am si primit cadoul, se numeste Essaouira, un oras cu totul special, nou-nout cu o atmosfera de nota 10. Lipseste sipirtul Craciunului cu desavarsire dar are mult soare, vant, muzica buna, munti de peste si fructe de mare. Sunt multumita :)
    Ca sa raspund la intrebare imi place fie iarna calda din Maroc, fie iarna alba din Romania. Cu multa zapada.
    Nu imi plac orasele reci si uscate sau flioscaite de ploaie :))

  19. Nu-mi dori aşa ceva, că s-ar putea să nu mă mai întorc :biggrin: :biggrin: :biggrin:

    Mulţumesc însă, şi îţi urez să fii cu un pas mai aproape de visurile tale, dacă nu chiar să le îndeplineşti.

    A fost darnic moşul cu tine ? :silly:

  20. Din pacate ceri prea multe pe vremuri de criza,eu cer doar sa le aduca Roamnilor mintea de pe urma,constiinta ,implicare si mie sa imi aduca nationaliatea Spaniola,am ramas surprins de schimbarea Romaniei si ma bucur,ce ma intristat a fost ca mintea romanului involueaza din pacate….

      1. sau modernizat multe,Alba Iulia e un oras foarte schimbat,am fost la Castelul Huneazilor si la Cetatea din Deva,observ ca incepem sa restauram si sa conservam istoria,alte tari ar da milioane sa aiba istorie si monumente cum avem noi,nu am mai vazut nelipsitele gropi care imi rupeau masinile,dar din pacate intr’o zi in trafic mi sa pus viata in pericol de 4 ori,viteazul si eternul SOFER ROMAN…….

        1. Apropos de ce povestesti tu, am scris si eu pe cel mai recent articol cum am vrut sa vizitez Cetatea Prejmer si ce crezi? Era inchis(concediu de odihna). Regret enorm…cine stie daca voi mai avea ocazia sa ajung acolo.
          Cat despre soferul roman, da, e un pericol public. Am mers cu inima cat un purice tot drumul de frica unui eventual accident. :dizzy:

  21. Da, ai nimerit foarte bine la mine! Si vreau zapada multa…bine..sa poata circula masinile dar totusi imi doresc zapada…sa ma plimb in timp ce ninge…iarna nu e iarna fara zapada!:)

  22. Nice, dorintele tale cam coincid cu ale mele (mai putin partea cu ugg-urile :))
    insa mi-a placut atat de mult ideea listutei catre Mosh Craciun incat … te superi daca am sa o preiau si eu??

    1. :)) Eh, aia a fost asa, sa nu zica lumea ca nu sunt deloc materialista. :lol: :biggrin: Sigur ca o poti prelua. Abia astept sa citesc listuta pe blogul tau. :cheerful:

  23. Si eu imi doresc de Craciun aceleasi lucruri ca si tine(si eu am nevoie de cizme noi! :P ), dar ma tem ca spiritul adevarat al Craciunului, acel Craciun din copilarie, nu-l vom mai gasi vreodata…decat in amintiri! Eu vreau sa ninga doar in perioada Craciun-Revelion, apoi gata, sa-si ia talpasita iarna, ca nu-mi place deloc! :P

Comentariile sunt închise.