Sunt oameni care intra in casutele noastre virtuale sau reale, ne gadila orgoliul coplesindu-ne cu laude, ne ating sufletul cu o vorba buna, ne incurajeaza si ne transmit din energia si vibratia lor pozitiva, ne impartasesc din gandurile sau emotiile lor, ne alina tristetea, ne acompaniaza in clipe de singuratate, unii raman, altii insa poposesc pentru o perioada si apoi, din motive doar de ei stiute, isi continua misiunea departe de noi lasand in urma lacrimi de dor.
E atat de usor sa te apropii de ei, intr-o lume grabita, egoista, nepasatoare, pare atat de simplu si de firesc sa devii dependent de bunatate, frumusete sufleteasca, generozitate. Vrei sa-i ai zi de zi aproape, in absenta lor simti un gol in suflet, nostalgie si speranta ca intr-o zi vor reveni.
Ma atasez imediat de oamenii calzi si blanzi, care stiu cu o vorba sa aline durerea, oamenii pe care-i simt eu cu sufletul curat, binevoitori si bine intentionati, se intampla asta atat in realitate, dar mai ales aici, pe blog. M-am bucurat nespus cand am realizat de exemplu ca Alicee va ramane alaturi de noi chiar daca acum e in Maroc unde conexiunea la internet nu este tocmai grozava, cand am observat ca QED si-a reluat activitatea preferata, ca Diana s-a intors dupa o lunga absenta si, chiar ieri am fost placut surprinsa sa constat ca meanbrake nu ne-a uitat. Trebuie sa marturisesc ca sunt tare fericita ca ii am alaturi de mine, inca din primele zile ale blogului pe Ada, Dragos, Danny, Lusio, Lilly, Modern Talking, Pato, Silvia, Torden sau Vacitim, intre timp adaugandu-se prieteni noi precum Ana, Iulia, Julien Sorel, Mihaela, Napocel, Otilia, Paul sau Ovi. Dar nostalgia si dorul dupa clipele petrecute, in special toamna trecuta pe niceeynice.wordpress.com nu pot fi descrise in cuvinte. O uriasa tristete si un imens regret se instaleaza in momentul cand imi aduc aminte de discutiile cu Andreea Calin, Happygirls, Maria, Mathew, Nora, Vis, Zuzu. Stiu ca e gresit sa ma cramponez de trecut, doar ca pe acesti oameni nu-i voi uita niciodata. Ei mi-au inseninat zilele, aducand soare pe cerul uneori innegurat al sufletului meu, iar comentariile lor stau dovada ca nu exagerez cu nimic. Nimeni nu va reusi sa-i inlocuiasca sau sa-i scoata vreodata din inima mea.
Poate va intrebati de ce le port tuturor o asemenea recunostinta? Pentru ca aproape zilnic descopar cat de usor e sa fii malitios si ironic, sa spui rautati, sa improsti cu venin in jur, sa ranesti.
Pentru bloggeri: va atasati repede de comentatorii fideli ai blogului vostru?
Pentru comentatorii fara blog momentan: va atasati repede de persoanele pe ale caror bloguri va lasati ideile?
Pentru toti: cat de repede va atasati de oamenii din offline? E bine sau e gresit sa ne atasam prea repede si prea mult de ceilalti?
Buna dimineata!
multumesc Nice :)
m-am atasat foarte tare de voi si mereu as vrea sa va am alaturi de mine :)
despre offline? pai…..depinde, sunt oameni de care ma atasez si oameni pt care nu simt nimic, cred ca aici depinde totul de chimia care ne leaga
in general sunt prietenoasa, nu prea am probleme de adaptare in acest sens, pot spune ca sunt foarte atasata de colegii de la job, ca sunt ca si o familie pentru mine
cred ca toti ne ghidam dupa feeling, daca simti ca persoanele de langa tine merita toata admiratia ta de ce sa nu te atasezi de ei?
o zi minunata!
Neata, Lilly, se pare ca simtim la fel.
:cheerful: Se vede cu ochiul liber ca si tu iti indragesti prietenii de pe blog. De ce sa nu ma atasez de oamenii despre care intuitia imi spune ca sunt de toata isprava? Pentru ca atat in real life cat si in blogosfera oamenii vin, dar mai si pleaca, doar cativa raman alaturi de noi pentru o perioada lunga de timp si extrem de putini, pentru totdeauna. Iar eu nu ma pot impaca cu ideea ca nu-i voi mai vedea nicicand, tocmai de aceea scriu regulat astfel de articole prin care le aduc aminte tuturor cat de mult inseamna pentru mine.
Sincera sa fiu eu ma atasez instant doar de asemenea persoane, cred ca toti patim asta, de exemplu la job, o doamna mai matura m-a indragit din prima clipa, chiar i se citeste bucuria pe fata cand ma vede. In schimb, sunt multe colege care abia ma saluta, din clipa in care voi pleca de acolo, pe cine crezi ca voi purta mereu in gand?
Sa inteleg ca la tine la job toti oamenii sunt buni si calzi? :dizzy: :ermm: In acest caz esti o norocoasa.
nu toti oamenii sunt buni si calzi (la job), cu unii intru mai mult in contact, cu altii mai putin, dar per ansamblu sunt toti ok
desigur ca sunt persoane pe care le indragesc mai mult, care ma indragesc mai mult, care ma ajuta atunci cand am nevoie si asta ma bucura. padure fara uscaturi nu exista :) dar imi place sa iau ce-i bun, si cu siguranta daca as pleca de acolo le-as duce mult dorul
cred ca tine si de afinitati, daca ai lucruri in comun, intri mai mult in contact ajungi sa te atasezi de ei
stiu ca tu reamintesti periodic faptul ca ne indragesti si en vrei alaturi dar an trebuie sa intelegem faptul ca asa-i in viata unii vin si altii pleaca, nimic nu-i vesnic dar asta nu ne poate face sa nu ne atasam daca asa suntem noi :)
Lucruri in comun si un mod de a gandi asemanator, asta uneste oamenii. Si ii tine impreuna pentru mult timp.
Da, nimic nu e vesnic, iar noi, din pacate(sau din fericire) nu avem inima de piatra. :ermm:
Neata! In general, ma atasez foarte repede de oricine e cam ca mine sau imi arata ca merita sa fac tot posibilul sa ii ajut cand au nevoie. Ma atasez foarte repede de oamenii calzi, buni, cu inima deschisa :happy: . Nu conteaza daca sunt persoane pe care le intlnesc personal sau doar prin intermesiul internetului.
Stiu ca esti o persoana cu suflet mare, si pe mine ai incercat sa ma ajuti, chiar si fara a-ti cere eu lucrul asta. :kissing: E minunat ca mai exista astfel de oameni. Insa intrebarea mea este, cat de bine e sa ne atasam repede de semenii nostri? Nu cumva vom ajunge sa suferim cand ei voi disparea din vietile noastre?
Ba da dar macar ramai cu un prieten si, cand te vei astepta mai putin, vei da peste ei sau vor da ei de tine :wink:
Din pacate ai mei nu s-au mai intors, nici macar nu mai acceseaza blogul. :cwy: Si altadata comentau articol de articol. :blush: :wassat:
Poate nu mai au timp de internet sau au alte lucruri de facut :wink: , nu o lua personal :kissing:
Ah, tu ai mare dreptate Ana, am si specificat in articol, din motive doar de ei stiute, evident ca nu o iau personal, dar asta nu inseamna ca nu sufar, ca nu mi-e dor, ca nu simt o imensa melancolie cand intru pe niceeynice. Poate ca ar trebui sa privim diferit situatia, sa nu fim tristi ca s-a terminat, sa fim bucurosi ca s-a intamplat. :cwy: :whistle: :ninja: :unsure:
Cum ziceam si cu alte ocazii, dincolo de virtual chiar am intalnit din oamenii cu care am interactionat pentru prima data in viata pe blog. Ma atasez repede de oameni, in orice conditii. De exemplu, de blogul tau sunt oarecum dependenta. Astept cu drag oportunitatea de a imi exprima opinia vis-a-vis de anumite subiecte :tongue:
Silvia, ma bucur mult ca aud asta, dar nu e totusi un lucru gresit ce facem noi? Eu, de exemplu, m-am atasat foarte mult de toti cei care scriu aici din suflet, iar tu te inscrii printre acele persoane, insa, rand pe rand, ele dispar… Tu la randul tau te atasezi de bloguri care rand pe rand se inchid. Poate ca indiferenta, neimplicarea ar fi foar mai avantajoase pentru sufletui nostru, nu crezi?
Da, chiar azi ma uitam in lista mea ca majoritatea nu au mai postat de luni intregi…de inchis mai rar dar se intampla. Acum, fiecare ia cate o decizie…nu stiu.
Rau nu e, pierzi pe unii, descoperi pe altii…
Asa am patit si eu Silvia, au plecat unii, au venit altii(dar mai putini). Din pacate ma pregateasc pentru ziua cand vor pleca si acestia. Si nu e ca vreau eu sa-i indragesc, dar pur fara sa vreau, in timp, imi intra in suflet.
Frumoasa postare! Da, ma atasez destul de repede
Merci Napocel.
Si tu simti un gol in suflet cand dispare un comentator drag sau se inchide un blog preferat? Si tu simti un dor mistuitor pentru persoanele care ti-au fost alaturi mult timp la bine si la greu?
Exact Niceo
Si e bine sau e rau? Nu cumva avem de suferit cand acesti oameni minunati dispar?
Chiar daca avem de suferit, este dotarea cu care am ajuns in aceasta lume. Aceasta dotare au putini si dupa mine, e foarte bine. Ma bucur nespus Niceo c-ai pomenit in articol despre mine s te consider o adevarat prietena! :heart: Acest tip de dialoguri de-ar fi-ntre noi toti din societate, ar face o lume mai frumoasa
Napocel, cum sa fi uitat numeroasele noastre dialoguri in online, mai ales de pe acest blog, cred ca e normal sa-i amintesti pe toti cei care ti-au fost alaturi, pe cei care au intrat in casuta ta cu vorbe frumoase, de imbarbatare, cu idei despre viata si oameni, cu ganduri bune si sincere?
:cheerful:
Stiu foarte bine cat de usor e sa intri intr-un loc exclusiv pentru a-ti varsa amarul, pentru a-ti striga frustrarile. Eu pretuiesc faptul ca voi intrati aici cu o vorba buna, ca ne mentinem civilizati si prietenosi. :biggrin:
În articolul tău viitor să propui legământul BDS (blogherilor de suflet)! Clubul BDS!
O-ntrebare buna Niceo. Ce zici? Testam in bloguri? Si tu si io.
Testam, Napocel.
:cheerful: :w00t:
my bows, dear :kissing:
. Tu esti unul dintre ei :biggrin: . Nu ma grabesc totusi, sa ma atasez de oameni, nici in viata virtuala, nici in cea reala. Asta e genul de lucru pe care prefer sa-l fac incet, pas cu pas. Dar… au fost si exceptii 
… sunt bucuros ca-mi este citit blogul, pentru ca e inca tanar. Cred ca pot spune ca ma atasez de unii oameni, care lasa comment-uri acolo.
O zi frumoasa sa ai :cheerful:
Neata, Cristian, o sambata frumoasa si tie. :cheerful: Eu cred ca te atasezi, pentru ca iti pasa, se vede din faptul ca raspunzi tututor la comentarii. E bine totusi ca nu te grabesti, asa scutesti din dor si suferinta.
Daca il simt pe om pe aceeasi lungime de unda cu mine, daca descopar ca avem multe in comun si daca observ ca are un suflet bun, sunt neconsolata dupa o eventuala pierdere/despartire/cearta.
Totodata pot spune ca nu prea fac primul pas spre impacare si nici nu umblu pe mail dupa oameni sa ma rog de ei… Daca cineva dispare fara ca eu sa-i fi facut nimic, doar pentru ca nu m-a mai dorit langa el, eu il las sa-si continue linistit drumul, nu incerc sa-l intorc inapoi. Tu cum procedezi in acest caz?
Nici eu. Mai ales ca de cele mai multe ori am dreptate. Ma rog… nu-s eu inteleptu’ pamantului, dar in multe cazuri am dreptate. Si daca respectivii dispar… pai… duceti-va, frate. Nu tin pe nimeni cu forta langa mine. Daca e sa stai, stai de bunavoie.
Asta nu exclude posibilitatea de a-mi lipsi. Dar… pot sa trec peste…
Aici e aici, in cat timp trecem peste, mie imi sunt necesari ani de zile… :ermm: :pouty: :face:
De comentatori da,destul de repede…cand vine vorba de offline,mai greu. Trebuie timp,pentru a cunoaste suficient de mult o persoana…Si cred ca e mai bine sa ne atasam mai greu,pentru ca odata ce tii mult la cineva iti pui incredere,sentimente, care pot fi usor ignorate de acea persoana si ne trezim “abandonati” de ea si suferim enorm…Cred ca trebuie sa o luam incet cand vine vorba de asta :happy:
Exact asta doream sa evidentiez prin acest articol, Paul, din pacate, noi, oamenii, avem o uriasa nevoie de afectiune, ne depunem increderea si sperantele in cei din jurul nostru care par deschisi si dispusi sa le accepte, intr-o bune zi acestia pleaca iar noi ne trezim “abandonati” si cu sufletul sfasiat de durere. Eu asa sunt, ma atasez repede de oameni ce par buni, de aproape toti cei care scriu pe blog regulat, stiu insa ca asta nu e tocmai recomandabil…
Si cred ca ne atasam mai repede de comentatorii blogului pentru ca toti par atat de draguti si de sinceri, pe cand in offline, mai rar asemenea persoane.
Draga Nice, nu te-am uitat, doar ca acel subiect abordat de tine nu imi pica prea bine (ma refer la cel cu nesiguranta legata de job). Mai exact, am terminat anul asta politehnica si cum slugarnicia in Iasi e la loc de cinste, se pare ca mai am de asteptat pentru un job. Nu stiu, e deprimant sa auzi peste tot despre aceasta problema…
Da, ma atasez foarte repede de orice persoana, cu conditia ca aceasta sa fie deschisa. Exista insa si cazuri cand imi este practic imposibil sa ma apropii de cineva. De vina probabil sunt lucrurile in comun ce ne lipsesc.
Imi pare nespus de rau ca te-am intristat cu acel articol, habar nu aveam ca pot deschide anumite rani, ca oamenii se pot regasi in temerile mele, insa observ cu mare bucurie ca avem o gramada de lucruri in comun, slugarnicia nu ma caracterizeaza nici pe mine si, la fel ca si tine, sunt persoane cu care nu pot lega relatii de amicitie sub nicio forma, din cauza diferentelor uriase in conceptii despre viata, despre lume, relatii si adevar. De ce crezi ca imi place mie in blogosfera, tocmai pentru ca aici intalnesc multi oameni cu care gasesc repede afinitati. Am gasit-o pe Mihaela care e nascuta in aceeasi zi cu mine, pe Aliceee care ma uimeste cu niste opinii atat de asemanatoare de fiecare data, indiferent de blogul pe care sunt postate, pe Lusio care imi impartaseste timiditatea sau pe Vacitim care adora la fel ca si mine Spania si sangria. :silly: :tongue:
Nu stiu daca neaparat articolul tau m-a intristat. Pur si simplu trec printr-o etapa mai grea… Astazi practic realizez ca 23 de ani am fost scolit pentru ceva reveeric in care omul facea o scoala (fiecare dupa puterile lui), isi gasea un loc de munca (dupa meritele dobandite), pentru ca apoi sa isi intemeieze o familie… Acum descopar ca nesimtirea troneaza si ca bunul-simt e tratat cu spatele.
Stiu ca e doar o etapa, stiu ca abia am iesit din globul meu de cristal.. As vrea insa sa cred si ca totul are o rezolvare, fie ea si in timp.
Iti inteleg perfect dezamagirea, dar, totodata sunt convinsa ca e o stare trecatoare, nu e usor sa dai nasul cu realitatea cea cruda, impactul poate fi devastator, in timp te vei obisnui, te vei adapta si-ti va fi mai usor. Sau nu te vei adapta si vei incerca sa-ti croiesti calea dupa principiile tale. Si asta e posibil.
Iar eu sunt cea mai buna dovada. :biggrin:
Pentru bloggeri: va atasati repede de comentatorii fideli ai blogului vostru?
Cum fidelitatea unui comentator se consolideaza si ea in timp, nu prea ma pot atasa.. repede. Insa intrebarea ta m-a pus oarecum pe ganduri, caci au fost cateva cazuri in care m-am atasat imediat, nu stiu, am simtit imediat ca sunt pe aceeasi lungime de unda cu respectiva persoana, care poate comenta pe blog prima sau a doua oara. Si mi-am dorit sa revina tocmai din acest motiv
Ma atasez de oameni la un nivel micut, dar ma atasez. In ideea ca imi pasa de ei, uneori chiar foarte mult.
Insa imi ia foarte mult ca sa ma atasez cu adevarat, profund, de o persoana. Necesita timp, experiente traite impreuna, interactiuni armonioase. Unii fac exceptie, intr-adevar. Uneori e necesara o simpla conversatie/conjunctura pentru a ma atasa de un om, mi s-a intamplat si asta..
Insa Nice, oamenii vin si pleaca. Unii isi pun amprenta asupra noastra in mod semnificativ, altii mai putin. Gandeste-te din vietile cator oameni ai ,,disparut” si tu, nu pentru ca te-ai fi saturat neaparat de ei, in mod specific, ci din motive contextuale, pentru ca viata ta a luat o anumita directie, si treptat… te-ai indepartat. Asta nu inseamna ca nu ne putem bucura de interactiunile si prieteniile legate de-a lungul vietii. Avand mereu in minte faptul ca intr-o zi s-ar putea sa nu mai avem acel om langa noi, din diverse motive, poate vom reusi sa apreciem mai mult prezenta lui
Da, exact asa am simtit eu cu meanbrake de exemplu, a aparut recent, din senin si am simtit ca vreau sa ramana.
Mi-a placut ce a avut de spus si am sperat la o continuare a dialogului. Au mai intrat si altii din senin…dar nu am simtit nimic. 
Stii, Iulia, la unii se simte o mica tenta de malitiozitate in cuvinte, eu fiind extrem de sensibila, nu agreez acest lucru, mai ales daca se repeta.
Cat despre mine…ei bine eu nu dispar din viata nimanui decat daca sunt alungata “cu pietre”. Sunt genul fidel si deosebit de statornic, raman alaturi de un prieten toata viata. Cu conditia ca acel om sa ma vrea!
Tu ai mare dreptate, sunt persoane de care ne atasam atat de greu, dupa lungi si intense experiente comune, iar de altele aproape instant. Poate totusi exista suflete pereche. :ermm:
wow Nice, inseamna ca esti cu adevarat statornica. Eu nu ma pot lauda cu asta… :ermm: Comparandu-ma cu tine, evident :silly: caci am lasat multe legaturi sa se ,,stinga”, nu am dorit sa ma indepartez, insa nici nu am facut ceva pentru a opri asta. Cine stie, poate obosisem, poate am crezut atunci ca efortul nu se merita a fi depus. La fel de adevarat este, insa, ca am pastrat unele legaturi la fel de vechi precum varsta mea :tongue:
Nu stiu daca exista suflete pereche, dar cred ca exista anumite ,,frecvente” pe care unele suflete circula, si alte frecvente populate de alte suflete..
:alien: 
p.s Cam pe-acum, in aceasta perioada, cred, se face un an de cand m-am instalat confortabil in casuta ta, a voastra :happy:
Asta cu nu merita efortul e comuna, mai toti gandim asa, cu toti obosim sa tragem la o caruta ce nu duce nicaieri. Lucrurile astea se simt imediat… Insa pe acei prieteni buni, care au fost alaturi de mine la greu, niciodata nu-i abandonez, nu-i uit.
Interesanta teoria asta, e din psihologie? Trebuie sa iti marturisesc, nu prea am avut multe in comun cu materia asta in liceu si facultate, de aceea privesc cu mare interes comentariile si articolele tale, din care mai pot afla ceva nou.
:shocked: Tii tu asta minte? Nu stiu de ce aveam impresia ca nu ai scris niciodata pe niceeynice. Tin minte ca am aterizat de Craciun pe blogul tau, tu tocmai postasei un articol si cineva te lauda pentru el. Dar noi doua inca nu ne vizitam reciproc. :ermm: :dizzy: :unsure:
Hihi, nu Nice, nu e din psihologie. Poate s-ar incadra la parapsihologie, nu stiu
Uneori imi place sa imi imaginez si eu tot felu’. Ma bucur insa ca esti interesata de astfel de aspecte, in general ma bucura faptul ca oamenii devin mai doritori in a afla lucruri despre ei insisi 
Nu tin minte cand am comentat prima data, insa stiu ca era prin noiembrie cand am citit cate ceva pe blog, si stiu ca am si comentat pe niceeynice. Nu stiu daca in noiembrie sau decembrie.. Imi amintesc perfect cum tot schimbai temele de iarna, pe fundal
Cum abia sosisem, ma tot miram unde le gasesti si cum de ai rabdare sa le tot schimbi 
Gata, Iulia, am facu mici sapaturi si iata ce am gasit:
colorbliss
December 30, 2010 at 11:47 am
Eu am aterizat mai recent pe-aici, nota nu ma simt inca in masura sa ofer. De obicei cand descopar un blog interesant, imi place sa il rasfoiesc de la A la Z , probabil voi reveni atunci si cu o nota :D
Stiu sigur ca am mai ajuns intamplator pe blogul vostru si inainte (de vreo 2-3 ori) si am zis ca voi reveni, insa am pierdut adresa – citesc de multe ori bloguri noi si fac prostia sa nu ma uit la denumirea lor. De data aceasta am ramas prin zona :)
Se pare ca ai avut dreptate, in perioada noiembrie-decembrie 2010(ce an superb!
:biggrin: ) a avut loc impactul tau cu blogul de fata. Dar sa stii ca asa cum tu intrai incognito la mine, la fel intram si eu la tine. Cred ca ne-am ciocnit pe o “frecventa” de care pomeneai mai sus. :biggrin: :silly:
Pai da, dar mai conteaza si cum ti se explica noile notiuni, pentru ca tu ai un limbaj cat de cat mai accesibil…
Hiii, gata, imi amintesc comentariul. Cred ca am si revenit atunci, la articol, dupa ce citisem muuuuuulte articole :w00t: :blush:
Se pare ca am chiar ramas prin zona, a trecut repejor anul :tongue:
Da, da! Dubioase frecvente
E frumos totusi cand descoperi astfel de mici coincidente, nu stiam ca si tu intrai incognito :happy:
Iulia, eu ador astfel de coincidente, poposesc des pe bloguri necunoscute, dar extrem de rar se intampla ca proprietarul unuia dintre ele sa-mi intoarca vizita si chiar sa ne imprietenim.
Este normal sa ma atasez de oamenii cu suflet fie din online, fine din offline (real life). De obicei tin minte ce scrie fiecare pe blogul sau, imi fac si o idee despre ce fel de om este, desi ideea mea este vaga, obtinuta doar din informatiile primite din articolele blogului.
In viata reala am cautat sa ma asociez doar cu oameni de calitate, si cand spun calitate nu ma refer la genii sau ‘vip-uri’, ci oameni simpli care sunt oameni de oamenie, care gandesc si cu inima.
Traind intr-o lume nebuna avem nevoie disperata de oameni, oameni ce inteleg termenul a fi om.
Asa este, avem nevoie de intelegere si afectiune, pentru ca viata ne incearca de mult prea multe ori, ne pune in ipostaze cand primul gand se indreapta spre un suflet cald care sa ne asculte…
Si? Ai reusit sa-i pastrezi langa tine?
Cateodata da, cateodata nu. Fiecare om isi alege drumul in viata in functie de cum considera el ca ii va fi mai bine. Unii parasesc tara, altii isi aleg un job ce nu le mai ofera timp nici pentru a respira, altii gasesc altceva mai interesant, poate alti oameni…. Plus ca o relatie neintretinuta se stinge cu timpul. Sunt doua legi care exprima perfect:
1.ochii care nu se vad se uita
2.sufocarea ucide
Si terbuie sa jonglam pe langa ele, cumva.
Corect, si in cazul relatiilor de prietenie, ca in mai toate aspectele vietii, esential pentru buna lor functionare, este echilibrul.
in viata reala… sunt ca si pe blog… sau… invers…
ma atasez f usor de anumite persoane… pe care le simt de la inceput… este ca si cum… as privi in ochii… si prin ei, as citi sufletul… mi-ar place, as intelege ce este acolo… si mai ales… m-as oglnidi in el… mai intai vag… apoi din ce in ce mai pronuntat…
sunt si persoane pe care le intalnesc… in real sau pe blog… si simt ca nu ma voi apropia nicodata de ele… si… de foarte, foarte putine ori, acest simtamant ma inseala… norocul meu este ca… numarul acestor tip de persoane nu este deloc mare…
si mai este ceva… cand scriu pe blog… sau cand comunic in real… niciodata nu spun ce nu simt… desi de multe uneori simt fara sa spun… dar asta e alta poveste… ce am vrut sa zic, este ca… mereu pun suflet in ce fac sau ce spun…
si nu in ultimul rand… mercic dulcic… pentru includerea mea in enumerare…
Apreciez mult sinceritatea ta dublata de diplomatie, Ovi, putini barbati detin aceasta calitate, nu prea inteleg de ce unii sunt ori diabolic de mincinosi, ori brutal de sinceri, prin cuvintele lor reusind, in ambele cazuri, doar sa raneasca. Cat despre faptul ca esti tu si aici si in offline, e normal, nimeni nu se poate preface la infinit. De ce ar incerca cineva pe propriul blog sa para ceva ce nu e? Pana la urma tot iti dai arama pe fata, oricum oamenii isi vor da seama ce hram porti.
Pai cum era sa uit tocmai de tine? :biggrin: :cheerful:
Tu ce crezi Ovi, e gresit sa ne atasam prea repede de oameni?
“Nu inteleg de ce unii sunt ori diabolic de mincinosi, ori brutal de sinceri, prin cuvintele lor reusind, in ambele cazuri, doar sa raneasca.”
Nice, mi-as dori sa-ti fi putut raspunde eu la intrebarea asta, dar nu pot. Pentru ca nu intotdeauna intrebarea “De ce?”(o intrebare perfect logica, si de fiecare data legitima) poate capata si un raspuns logic. Exista explicatii poate dincolo de logica. Incercarea de a intelege un om care ajunge intro asemenea conjunctura interioara incat sa faca lucrurile denasta, este poate vecina cu nebunia.
Sunt constienta de asta, Otilia, oamenii vor avea mereu motive pentru faptele lor, mai mult sau mai putin intemeiate, intrebarea era mai degraba retorica, in plus m-am folosit de acest prilej pentru a-mi reitera dezamagirea.
Stai linistita. Au facut-o altii mult mai bine decat tine. . .
. . . . . . . . . 
la mine dipolomatie???
chiar nu stiam asta… dar ma voi gandi atent la subiectul asta…
nu.. nu cred ca e gresit sa ne atasam repede… e gresit cand ne atasam de cine nu trebuie….
Ovi, tu nu vezi ca rand pe rand toti ne parasesc, ca in final ramanem singuri…
nice… eu sunt mereu optimist… niciodata nu sunt singur… si cei ce nu vor sa fie cu mine… insemna ca nu ma merita…
si chiar daca toti pamantenii ma vor renega… este sus cinva care nu ma va parasi niciodata… absolut niciodata…
Sinceră să fiu, da, mă atașez virtual vorbind de anumiți oameni (deși sunt sceptică până la Dumnezeu) … De regulă de cei ce țin la glumă și știu să vadă dincolo de aparențe. Mi s-a întâmplat (rar, ce-i drept) să cunosc așa oameni. Ei îmi sunt dragi și în ziua de azi, deși îi stiu de câțiva ani buni.
În viața reală mă atașez extrem de greu de oameni, dar și când o fac, e iremediabil. Dacă omul respectiv mă dezamăgește, ei, bine, dau o șansă (dacă o dorește) … a doua nu mai vine. Pe prima o dau tocmai pentru că toți suntem oameni și toți greșim.
Îmi plac oamenii care știu să își apere idealurile și nu se unduiesc după cum bate vântul. În aceași ordine de idei, îmi plac oamenii sinceri, dar și cei fără ochelari de cal. Nu mă dau în vânt după cei dispuși să-ți lingă picioarele din prima pentru că I know better than that.
În general, relațiile cu oamenii se triază în timp. Oricât de dureros ar fi uneori, life goes on.
Sâmbătă frumoasă :)
Nu inteleg de ce blogul retine unele comentarii la moderare, caci aceasta nu este activata. Imi pare rau pentru inconvenient, Iulia. O sambata frumoasa si tie. :heart:
Hm, parca imi aduc aminte ca am mai purtat noi discutia asta, eu nu prea am dat de oameni lingusitori, daca insa se mai intampla, ma deranjeaza enorm, respectivii risca sa obtina reactia inversa.
Unii lingușesc cu stil și te prinzi greu. :)
Cât despre comentariile moderate… îți explic eu de ce… Până acum intram cu October Cat, acum am pus Octo Cat și wordpress n-a mai recunoscut. A fost un fel de: Uhm, parc-o știu, dar nu-mi amintesc de unde :D
Pai atunci e vina mea, ai dreptate! :biggrin: :pouty:
Acum observ ca ti-ai schimbat nick-ul. :cheerful:
Nice, din comentariile de la 1:48 pm si de la 2:09 pm simt acelasi lucru si nu consider ca mai e cazul sa-mi dau si eu cu parerea. Ar insemna sa-ti repet ideile si nu cred ca are niciun rost.
Te-am pupat, :heart: draga prietena!
Ma bucur ca esti aproape, Otilia. Prin scris, dar mai ales cu sufletul. :heart:
Hehe, ma simt atat de bine ca te-ai regasit tocmai in comentariile mele. Tot cautam prin ale celorlalti. :cheerful:
Mereu voi fi aproape.
.. aici…
Intr-un fel, prin aceasta reasigurare, scopul articolului meu a fost atins.
Eu nu sunt atasata de toti comentatorii. Doar de o parte din ei. Care sunt deschisi si ma lasa sa ii cunosc putin. Care scriu si ei despre viata lor. Am sa scriu si eu intr-o zi un post asa, de multumire! Tu imi esti foarte draga, cred ca tin la tine mai mult decat la restul din blogosfera fiindca stii sa te apropii de un om. Si din postarile tale simt ca te cunosc.
Sunt si bloggari pe care ii simt foarte aproape desi nici nu ii am in blogroll si ei nu ma citesc (sau ma rog nu comnteaza niciodata). Cum ar fi blogul Danei Rogoz sau Makavelici. Sau Oana cu Ineptiile ei si Printesa Urbana. Citesc blogurile lor zilnic sau aproape zilnic. Sunt atasata de ceea ce scriu. Dar poate ca in realitate nu as avea nici o ‘afectiune’ fata de ei :))
Nu m-am gandit niciodata daca e gresit sau nu! Dar cat timp mie imi face placere si nu imi aduce suferinta e bine!
Aliceee, merci mult pentru cuvintele frumoase, sa stii ca si reciproca este valabila. :heart: Eu am fost la blogmeet si, de obicei, cu cine esti apropiat pe blog, te vei intelege bine si in offline, il vei indragi instant. Pentru ca deja bazele prieteniei s-au pus aici, acolo nu faci decat sa verifici daca ceea ce credeai tu corespunde cu realitatea. Si de obicei corespunde…
Pai tocmai asta spuneam si eu, ca imi sunt tare dragi comentatorii mai calzi si mai deschisi, cei care comenteaza regulat si pe la care eu trec in fiecare zi. :wub:
Faptul ca nu ma atasez foarte repede de oameni, nu inseamna ca sunt o persoana inchisa,necomunicabila, neprietenoasa, egoista fara atitudini. Probabil , imi trebuie mai mult timp pentru a ma asigura ca prima aparenta isi indreptateste menirea.
Odata ce te atasezi de cineva,el devine o parte din tine. Accept si ma apropii de oamanii care au niste viziuni clare asupra lucrurilor, ganduri deschise, umor, experimentati, plini de Viata, cei care se impart din cunoastere si captiveaza.
Fair enough, Diana. :biggrin: Banuiesc ca resimti profund pierderea unei persoane de care te-ai atasat atat de greu…
ooh, nici nu mai spune :), dar Lumea e mobila, si intilnim noi si noi oameni…
Asa e, Diana, dar nu mereu cei noi pot umple golul lasat prin plecarea unor oameni atat de dragi sufletelor noastre, ranile tot raman…
Hey
Nu, de obicei eu nu ma atasez usor de nimeni si nimic. Sunt insa unele persoane care sunt mai speciale pentru mine pentru felul in care comenteaza. Pe ele le voi pastra mereu in suflet.
Multumesc mult pentru incredere si gandurile bune, Nice.
Cu mare placere, Marin. :cheerful: Dar nu era vorba doar de blogosfera ci de viata in general. Eu si acolo ma atasez repede de oamenii calzi si (aparent) buni cu care sunt pe aceeasi lungime de unda (mai ales la inceput). Interesant, deci pentru tine sunt speciali doar acei oameni care lasa comentarii calitative.
Neata! Nu comentarii calitative, ci un anumit fel de a comenta din care reiese felul in care ei sunt ca oameni. Daca se aseamana cu felul meu de a fi, e normal sa ma atasez intr-un fel de el.
In viata reala, se intampla la fel. Ma atasez greu si doar de oamenii care sunt ca mine. :)
:shocked: Interesant mod de a fi. Dar eu cred ca eviti multa suferinta in felul asta, intr-un fel te invidiez…
Am avut partea mea de dezamagiri si inca mai am cateva puse deoaparte. Si inca mai am lucruri de invatat. Dar, deocamdata merg pe instinct si ce imi spune sufletul
Cred ca toti avem rezervata in viata o suma de dezamagiri, conteaza cum trecem peste ele si ce invatam din ele. Sper ca nu te tradeze niciodata instinctul.
e drept ca se creaza o legatura intre tine si cel cu care aproape zilnic interactionezi, uite de exemplu pentru mine Iulia, voi o mai stiti si Colorbliss, are o mare insemnatate si ii port o deosebita stima. O stiu pe Iulia inca din primele 2 saptamani de viata ale blogului meu, a trecut mai bine de un an de cand interactionam ca bloggeri am crescut impreuna si as accepta din partea ei orice repros fiindca sunt sigur ca n-are cum sa vina din rautate… fiindca ne-am impartit jucariile cand eram mici. Ar mai fi si altii dar ea e cititorul meu special! :blush: , e cea mai varstinica si cea mai constanta cititoare a mea!
Iuuuui, Pato, iti multumesc tare mult pentru ce ai zis, nu credeam ca am statut de cititor special… Ma bucura cuvintele tale, si imi pare bine ca am ajuns atunci pe blogul tau si mai ales, ca am ramas! E frumos sa poti urmari evolutia unui prieten, fie el si virtual, sa poti contribui si tu zi de zi la asta – prin comentarii si conversatii. Cred ca se poate zice asta, am evoluat impreuna. Desi blogul meu era nitel mai varstnic decat al tau (ii crescusera 6 dintisori :silly: ), abia din vara respectiva incepusem sa il iau in serios.
Poate ai contribuit si tu la asta :tongue:
probabil, eu ma bucur ca s-a intamplat!
Frumoasa legatura creata cu Iulia(si noi o stim la fel), dar tu ai reusit sa te aproprii doar de un singur comentatator, doar unul ti-e drag? Ia uite eu cate exemple am! :biggrin:
Si nu era vorba doar de blogosfera, ci de viata in general, eram curioasa daca va atasati repede de oameni si aceast lucru constituie un defect. :dizzy: :ermm:
normal ca Iulia nu-i singura dar ea e cea mai speciala! O cunosc de ce-l mai mult timp, ai vazut doar ca le multumesc cu orice ocazie celor care ma citesc, si care ma comenteaza… ii mai cadorisesc din cand in cand. Eu sper sa nu se supere nimeni ca am dat-o doar pe ea exemplu dar ea cred ca se pliaza cel mai bine pe personalitatea mea plus ca e un foarte bun ascultator :happy:
Asa-i, nu te pot contrazice.
Da, eu mă ataşez cam de toţi cei care îmi comentează blogurile. :heart: Numai pentru simplul fapt că şi-au pierdut 30 de secunde din viaţă ca să îşi dea cu părerea e foarte important.
Exact, Annitu, acest mod de a vedea lucrurile ma caracterizeaza si pe mine. :cheerful:
Ce look fain avem la blog! :heart: :heart:
Saru’mana. :biggrin:
Ma atasez repede de comentatorii fideli, dar mai ales de comentatorii care sunt si bloggeri, pentru ca asa simt ca ii cunosc mai bine. Pe ei ii citesc zilnic deci ii stiu un pic mai bine decat pe comentatorii care isi lasa doar impresiile referitoare la articolele mele.
Ma atasez repede in general, de oamenii placuti, modesti, prietenosi. Si cu greu imi mai pot schimba parerea despre ei.
Modesti, placuti si prietenosi-pai astia sunt oamenii perfecti si din punctul meu de vedere, Mihalea, mi-e tare drag de ei, cu o mica conditie: discretia. :dizzy: Aceasta calitate e fundamentala din punctul meu de vedere, detest bagaciosii si barfitorii.
In primul rand, multumesc pentru mentiune. Ma bucur sa fac parte din aceasta comunitate pe care ai creat-o aici. Conteaza pe mine si in continuare.
Eu ma atasez de toti aceia care aleg sa-mi comenteze pe blog sau macar le sunt recunoscator pentru ca ma viziteaza.
In rest, cat priveste offlineul, ma consider un tip prietenos, care s-a atasat de multi oameni care mi-au inspirat incredere si alaturi de care m-am simtit bine. N-am putut afla, insa, daca si reciproca e valabila.
De aceea, ii apreciez in mod deosebit pe aceia din online care imi arata apropiere.
Foarte interesanta precizarea ta, Danny, nu stiu cum faci ca mereu vii cu ceva in plus fata de ceilalti: oare si reciproca e valabila, oare si ceilalti ne plac la fel de mult, ne considera de incredere? Mereu ma intreb care e parerea lor despre mine, poate ca n-o voi afla niciodata, si cine stie, poate asa e mai bine. :ermm:
In primul rand – wow, cate comentarii :).
Revenind la subiect – pentru a putea fi predispus la acest fel de atasament e nevoie mai intai ca activitatea ta aici sa fie una consistenta, care sa iti ocupe o buna parte din timpul liber. Consider gresit sa iti petreci mult timp pe internet conversand si facand schimb de idei cu niste oameni pe care nu ii cunosti si am sa argumentez de ce spun asta in cateva puncte :
1. In functie de natura mesajului transmis de tine oamenii vor fi sau nu de acord cu tine insa nu vor intrece in nici un caz masura in a te contrazice. Aici esti la tine acasa iar oamenii se poarta ca niste invitati. Lumea reala nu este asa – oamenii se poarta intr-un fel la ei in casa, in alt fel la altcineva in casa si intr-un cu totul alt fel pe teren neutru. In concluzia acestei idei spun ca aici vezi doar partea buna a fiecarui om.
2. Fiecare dintre noi are parti bune si parti rele. La unii predomina una, la altii cealalta. Pentru ati pastra echilibrul psihic esti obligat sa crezi despre tine ca esti un om bun. Acesta este un mod extrem de facil pentru a obtine o parere buna despre sine. Ca marea majoritate a beneficiilor dobandite in mod facil nici acesta nu are o baza solida, din contra este una absolut falsa. Este o regula nescrisa ce spune ca pe blogul cuiva trebuie sa vb frumos, politicos, civilizat, etc.
3. De ce sa nu recunoastem, de foarte multe ori suntem niste ipocriti. Acesta este din nou un loc prielnic in care ipocrizia se poate manifesta nestingherita.
Iar ca o dovada a faptului ca nu am aberat pret de atatea si atatea randuri va spun sa meditati la urmatorul aspect –
Blogarii sunt oameni normali, cu nimic mai buni sau mai rai decat cei ce nu au aceasta activitate. Cu toate acestea blogosfera este un loc in care frumosul pare sa conduca, in care binele starpeste fara efort raul, in care gura deschisa sa jigneasca este astupata imediat de o mie de maini ce scriu doar complimente. Daca blogosfera nu ar fi o lume mincinoasa bazata pe fals, ipocrizie ori fuga atunci ar trebui sa semene perfect cu lumea reala caci voi cei ce aveti bloguri traiti intr-o lume murdara, din care faceti parte, la uratenia careia contribuiti la fel de mult ca oricare altii.
Si da, sunt o persoana detestabila si in realitate. Cat de usor mi-ar fi fost insa sa fiu in ton si sa ader la tendinta ? Extrem de usor binenteles. Sa te faci placut aici in blogosfera e al dracu de usor – tocmai d-asta e bine sa nu te atasezi repede de oameni.
Da din cap sa uiti repede !
In primul rand bun venit pe blog.
Un comment extrem de interesant, la toate aspectele abordate de tine m-am gandit si eu indelung, si nu o data. Din pacate pornesti de la o premisa falsa si anume ca eu aici imi exprim pareri sau transmit mesaje. Nu, tocmai acest lucru am evitat, in textele mele sunt cat de poate de neutra si echidistanta, eu doar prezint sau povestesc fapte si ii las pe ceilalti sa judece, sa-si exprime opiniile. Intelegi de ce ei nu ma pot contrazice?
Stiu perfect cum e lumea construita si cat de ipocriti suntem cu totii(pentru ca granita dintre ipocrizie si diplomatie e uneori atat de subtire), insa oamenii care intra aici nu prea au de ce sa-si manifeste latura negativa a personalitatii lor, eu nu ma dau un spectacol dorind sa impresionz prin calitatea deosebita a textelor mele, nu ofer motive de critica, doar dau celorlalti posibilitatea sa-si exprime o simpa parere despre un subiect. Am ales modalitatea asta de blogging tocmai pentru ca sunt satula de rautatile uneori gratuite ale celor din offline, de barfa, de meschinarie, de ironie acida. Poate n-o sa-ti vina sa crezi, dar comentarii malitioase nu am avut pe blog, nu exista contestatari. Nu au ce sa conteste!
Poate este un loc de refugiu, dar cu siguranta aici nimeni nu are de ce sa fie rau sau ipocrit, pentru ca daca nu-i place ceva, nu intra. Dupa cum vezi am putini comentatori…
Tu ridici mingi la fileu. E comoditate aici. Practic subiectul e deschis in mesaj dar dezbatut in comentarii. Eficient insa inutil si din nou fals – cate comentarii se duc in contradictoriu ? Pentru ideile sale un om ar trebui sa fie gata de orice.
Chiar n-as vrea sa spun ca astepti sa te pui in acord cu dansii vis-a-vis de subiectul dezbatut insa am vazut destul de multe “asa cred si eu” “da, da” etc.
Adu-ti aminte de vremea forumului. Tu esti un soi de initiatoare de topic. Si acolo cel ce initia topicul avea obligatia de a ramane impartial. Acolo insa era teren neutru – adu-ti aminte ce scandaluri si ce jigniri sa aruncau pe forumuri. Cum zburau ban’urile si suspend’urile atunci cand subiectul era unul mai spinos. Se bagau si se scoteau toate cele si existau momente in care si cele mai doamne isi aratau partea pe care putini nefericiti o stiau pana atunci.
Initiez subiecte, dar nu e un forum de vreme ce exista si articole. Si nu doar eu scriu aici, mai sunt si altii: Dragos FRD, Lusio, Julien, Vacitim si Otilia. Eu sunt administratorul blogului, eu am cele mai multe articole, insa ocazional mai pot aparea si alti autori. De ce trebuie neaparat sa existe cearta, scandal si contraziceri? Ti-am spus, eu iubesc armonia in general, confictele ma deranjeaza, sunt multi de asa e, chiar si eu am remarcat, dar poate tu nu ai citit tot comentariul. Dupa da, asa e, veneam de multe ori cu o pozitie contrara celei exprimate. Era acolo un DAR, se pare ca nu l-ai observat.
Tu trebuie sa intelegi ceva, George, fiecare alege propriul lui stil de blogging, fiecare conduce discutia in maniera sa. In functie de scopul urmarit.
Vai, eu habar nu aveam ca pe Roschy o cheama tot Ana. Cum? Numele ei nu e Roscata aka Roschy? I se potriveste ataaat de bine :P
Iarasi un subiect dragut. Hm, nu am vre-un blog si nu cred s-o fac vreodata, pur si simplu nu ma cred in stare, dar ii admir pe cei care o fac. Pe unii ii admir si pentru continut. De comentat, comentez doar unde imi place.
Pe mine ma distreaza chestia asta cum esti on sau off. Eu sunt la fel, nu am personalitati multiple. Si am trait o experienta minunata in ceea ce priveste on-line-ul. Am cunoscut oameni extraordinari si in mai multe cazuri mi s-a confirmat ca ceea ce am crezut on s-a dovedit valabil si off. Un exemplu sunteti si voi, tu,Dragos si Danny.
Ma atasez foarte usor, la mine in general toti oamenii sunt buni. Ceea ce bineinteles nu e adevarat si rezulta multe cicatrici. Dar daca numai un caz e fericit, e o victorie.
Diana, cred ca te-ai descurca de minune, sincer, cred ca ai avea un mare succes. Tu crezi ca eu m-am gandit vreodata ca voi avea blog…sa fim seriosi! Era ultimul punct din agenda mea… Nici macar nu credeam ca pot scrie un articol. Asa ca…niciodata nu stii de unde sare iepurele. Bine, eu am fost si fortata sa fac acest pas.
Daaa, inca o data ne asemanam, iubim oamenii buni si ne atasam repede de ei. :heart:
Nicey: tie ti s-a potrivit intotdeauna. Da corect, never say never. “Fortata”?
Daaa si ne “lovim”. Dar trece si o luam de la capat.
Da, intr-un fel fortata, e o poveste veche si trista…oricum am lasat demult trecutul in urma. :ermm:
Ma atasez repede de bloggerii pe care-i urmaresc. Unii nu-mi sunt comentatori, dar asta nu ma impiedica pe mine sa-i plac. Totusi, marturisesc ca la fel de repede precum ma atasez de ei, tot asa de usor reusesc ei sa ma … hmm.. nu stiu cum sa spun exact… sa ma raneasca parca suna prea dur si teatral; sa ma supere cred ca e cea mai corecta exprimare. :)
Tocmai de aceea poate e mai bine sa nu ne atasam atat de mult de ceilalti, sa nu ne punem baza in ei…
Daca se intampla sa fim raniti e doar vina noastra. Suntem uneori mult prea naivi. :dizzy: Articolul acesta l-am scris in primul rand pentru mine, poate ma trezesc odata din amorteala. :cwy:
Eu mă ateșez mai mult de persoanele pe care le întâlnesc și le văd. Așa pe net mai rar. Nu zic că nu se întâmplă dar nu cu aceiași frecvență.
Poate ca asa e si normal sa fie, Creve…
Nu are rost sa spun ca ma atasez de oameni si fara sa-i cunosc si da ai dreptate , iti intra pe sub piele si abea astepti sa ajungi pe blogul lor sa vezi ce au mai spus. In cei doi anisori de blogging am reusit si sa leg prietenii dincolo de blog cu ei .. ce fac sunt o sentimentala :D
Buna seara, Nice!
Iti multumesc pentru cuvintele tale frumoase, chiar daca pline de tristete si regret.
Personal, cred ca este important sa acorzi importanta si sa pui suflet in ceea ce alegi sa faci. In Apocalipsa, laodicenii sunt numiti “caldicei” si nu erau pe placul Domnului datorita acestui motiv, chiar daca nu erau oameni rai…cred ca fata inteligenta cu suflet minunat merita atentie si “caldura” pe masura si nu postari mediocre. Asadar, uneori cred ca pretuirea unei persoanei este cea care ne tine departe si nu indiferenta sau uitarea si, din pacate, astfel reusim atat de usor sa-i suparam pe cei mai apropiati de sufletul nostru.
Un proiect scolar imi absoarbe toata energia ramasa dupa cele cca 12 ore de program normal, dar lucrurile bune se intampla celor ce stiu sa astepte, ar zice un hatru…
Iti doresc tot ce este mai bun si mai frumos in acest an 2012 si voi incerca sa nu iti mai dau motive de tristete.
Schopenhauer spunea ca orice zi este o mica viata, asadar maine (azi) sa ai o mica viata fericita!
Ce surpriza frumoasa Mathew :cheerful: , mi-ai inseninat ziua cu acest comment lamuritor.
Acum inteleg disparitia ta de pe blog si-ti astept cu mare drag intoarcerea cand timpul ti-o va permite. :happy:
Am observat ca ma atasez destul de repede de blogurile pe care le citesc . Ceea ce inseamna ca ma atasez de persoanele care isi rup din timpul lor liber pt a scrie pe blog. Apreciez lucrul asta pt ca, eu cel putin, ma relaxez si ma detasez de lucrurile de peste zi, citind ce imi face placere. Ador blogurile care ma fac sa devin optimista si unde citesc lucruri placute, frumoase, nu negative. Chiar nu as putea sa citesc vreodata pe cineva care trateaza blogul ca pe un jurnal unde scrie doar lucrurile negative, de indispun pana si cititorul. [ Am dat peste astfel de bloguri, de aceea mentionez acest lucru ] .
In ceea ce priveste mediul offline, am trecut printr-o perioada foarte lunga in care am respins orice om care vroia sa intre in discutie cu mine, care vroia sa se imprieteneasca cu mine.. iar de atasat nici nu se pune problema. In momentul de fata parca m-am mai deschis putin la minte. Am trecut prin momente mai grele, care m-au facut sa imi dau seama ca este ok sa cunosti oameni de calitate [ acum nu poti baga in seama orice persoana care iti spune 2 vorbe ] si nu este neaparata nevoie sa porti ochelari de cal si sa ramai “fidel” unor oameni care te-ar da deoparte in orice clipa. Depinde de exprientele prin care a trecut fiecare si de perceptia asupra lumii. Eu inca ma zbat sa ies din carapace si sper sa reusesc.