“Curiozitatea ii impinge pe unii sa descopere America si pe altii sa asculte la usa.” Eca de Queiros
Mistere… le iubim si in acelasi timp le detestam. Le adoram pentru ca ne intriga, ne fac sa visam, ne tulbura si ne aprind imaginatia, ne invita sa le dezlegam si le uram din tot sufletul pentru ca de multe ori suntem incapabili sa le elucidam si astfel ne tin legate de ele ca niste prizonieri ai propriului orgoliu sau, daca acest lucru se intampla, ori suntem dezamagiti de adevar ori de faptul ca nu a mai ramas nimic de aflat, caci ce poate fi mai plictisitor decat realitatea simpla, goala, nemistificata?
Poate parea paradoxal, dar desi iubesc adevarul, sinceritatea si corectitudinea, sunt atrasa inexorabil de secrete, de oamenii enigmatici, invaluti in mister, oameni care par a detine o taina de nepatruns, taina care de cele mai multe ori se dovedeste a fi doar o perdea de fum, o capcana menita a distrage atentia de la banalitatea unei vieti absolut normale, fara nimic spectaculos in ea.
Dorinta nestavilita de a afla ce se ascunde in spatele aparentelor si incapatanarea proverbiala m-au determinat sa actionez nebuneste, sa comit imprudente de neiertat si sa-mi stabilesc drept unic scop in viata aflarea cu orice pret a adevarului. In ultimul timp insa, incerc sa-mi temperez curiozitatea bolnavicioasa, care ma duce inevitabil spre pierzanie…
De asemenea, exista indivizi extrem de periculosi, care in lipsa de ocupatie se joaca cu mintea celorlati, facand din asta un adevarat hobby, pentru ca mai apoi sa ridice acest obicei nociv la rang de arta. Imaginati-va ce poate iesi in urma intalnirii total neindicate dintre un iubitor de mistere si o astfel de persoana fara scrupule…
Si poate e bine de stiut ca nimeni nu ne poate insela, ne inselam noi asupra celorlalti.
Cu totii pastram secrete, unele mai mari, compromitatoare, pe care nu le-am dezvalui in ruptul capului, altele mai mici, pe care uneori ne induram sa le impartasim si celor mai buni prieteni, o mare eroare din punctul meu de vedere, pentru ca viata iti ofera mereu surprize si nimic nu poate fi mai periculos decat un dusman provenit dintr-un prieten.
Voi aveti secrete? Va considerati persoane transparente sau dimpotriva, persoane invaluite in cel mai profund mister? Cat de curiosi sunteti? Cat de departe ati merge pentru a afla adevarul in legatura cu un om sau cu o situatie?
Interesant subiect, Nice și îmi place la nebunie imaginea aleasă. :D
Păi să vedem … încerc să-ți răspund pe rând.
Nu pot să spun că am cine știe ce secrete, că la o adică, dacă cineva m-ar întreba, aș spune. Sunt doar lucruri pe care pur și simplu nu le zic în gura mare toată ziua.
Eu sunt Miscellaneous și cu cât trece timpul, cu atât mă conving mai mult de lucrul acesta. Sunt o persoană destul de transparentă în ceea ce privește viața profesională, îmi place comunicarea, vreau să știu unde sunt probleme, critici, nelămuriri, să le rezolvăm, nu să le ținem în noi. Aș putea să spun că la fel sunt și personal, însă numai cu cei foarte apropiați. Persoanele care nu mă cunosc ar putea, da, să spună că sunt o misterioasă, pentru că mereu dau lucruri de suprafață la iveală, nicidecum cele ascunse. Și atunci, dacă lumea întreabă de mine, nu ar ști ce să spună concret. Cel puțin așa stă treaba din punctul meu de vedere.
Sunt curioasă, într-adevăr, dar știu să-mi și temperez curiozitatea. Sunt slujnica adevărului ( și a minciunii, câteodată, recunosc :)) ) și în funcție de gravitatea situației, aș face diverse pentru a-l afla, dar numai dacă este ceva foarte serios.
Și pe mine mă intrigă persoanele misterioase, însă reușesc, în timp util, zic eu, să-mi dau seama dacă e un mister bun sau rău. La unele persoane nu pot să deslușesc, așa că aștept să le cunosc întâi, ca să văd cum sunt de fapt. Aveam un coleg la facultate care îmi părea un arogant și jumătate și nu îl suportam deloc, nu vorbeam niciodată, și deși credeam că e simpatic, mi-a trecut prin cap că poate e doar o aparență, că oricum doar colegii lui de grupă mai știu ceva de el, și restul nimic. Iar în primăvară a aplicat în AIESEC. Bineînțeles, mie mi-a picat fața când am văzut asta și mi-am pus un mare semn de întrebare – de ce ? păi nu oricine aplică în AIESEC … ȘI CULMEA IRONIEI, am fost pusă drept ”buddy” ( un fel de îndrumător ) pentru ”newie”, adică pentru el. Fără să am vreo intervenție în asta. Și ne-am întâlnit de multe ori și tot discutând, am realizat că misterul lui era unul bun, pentru că e un om foarte de treabă și avem multe lucruri în comun. Mă rog, apoi am început să vorbim și la facultateși acum e în echipa mea de proiect pt ediția GROW de toamnă. :D Naaaa, că iar am scris un comentariu cât casa … dar am vrut să reliefez importanța cercetării unui om.
Draga Misce, ar fi culmea sa ai cine stie ce secrete, esti atat de tanara…ai tot timpul din lume pentru asta. :biggrin: :cheerful: :tongue: Diferenta dintre noi e ca eu nu as spune. Simplu. Nici ce se poate, nici ce nu se poate.
Bine, cu exceptia cazurilor cand chiar simt nevoia sa ma descarc, cand nimic altceva nu mai conteaza, cand nu-mi pasa de consecinte…
:cheerful:
Ce inseamna foarte apropiati? Doar familia(in care se presupune ca avem incredere oarba ca nu ne tradeaza, dar la ce barfe se practica in a mea am mici rezerve) sau incluzi aici si eventualul partener de viata?
Deci nu te aventurezi sa afli adevarul doar de dragul aventurii in sine? Ca eu de pilda mai fac asta. Tie iti trebuie un motiv bine intemeiat? Cand simti tu nevoia sa minti? Cand vrei sa protejezi pe cineva drag sau cand pur si simplu nu vrei sa ti se descopere o anumita fapta?
Cum adica iti parea arogant, dar si simpatic in acelasi timp? Aici m-ai pierdut… :dizzy: Tu esti o norocoasa, misterul elucidat s-a dovedit a fi unul bun, a meritat investigatia, in timp ce citeam asteptam cu sufletul la gura finalul. :biggrin: Unul fericit, din cate se pare.
Stai linistita, ador comentariile cat casa.
Foarte apropiați adică familia – mama mea și sora mea, ele sunt familia mea în care am deplină încredere – și prietenele mele cele mai bune, vreo două la număr. :) Partener de viață deocamdată nu se pune problema. :)))
Nu neapărat mă aventurez, da. Dacă nu mă interesează sau dacă nu îmi stă mie în puteri .. nu o fac. Nu prea știu cum să explic … îmi place adevărul, dar dacă nu îmi lămurește mie o situație care să mă ajute, nu îmi e de folos. Stai să dau un exemplu, ca să fie elocvent … hmmm! Înainte să accept o fată în echipa mea, am auzit diverse despre ea, cum că nu-și face bine treaba, că e distrasă și așa mai departe. M-am întâlnit cu ea separat și am discutat despre asta, i-am ascultat punctul de vedere. Văzându-i entuziasmul și cum de obicei acord încredere oamenilor, am acceptat-o. Adevărul ? Se descurcă foarte bine, e eficientă. Deci da, am încercat să caut aici ”adevărul”, să-l sustrag din amândouă părțile, dar dacă era o altă persoană despre care nu îmi păsa atât de mult, nu m-ar fi interesat cine știe cât.
Când simt nevoia să mint ? Păi mint destul de des, dar pentru lucruri minore. Cel mai bine mă pricep să inventez scuze … pentru orice. :)) Dar uneori aș spune că folosesc adevărul prin omisiune .. cu mama, de exemplu, să nu se îngrijoreze atâta, pentru că mă disperă că se alarmează din orice.
Păi era simpatic în sensul că îmi transmitea ceva, parcă, prezența lui, plus că era inteligent, îl vedeam uneori cum răspunde, darrrrrr era atât de arogaaaaant, cum se uita și tonul cu care vorbea … pff! Și cum nu băga pe nimeni în seamă, vai vai. Dar na, s-a remediat. :P
Dar ai fi deschisa, complet sincera cu un eventual partener? Ma rog, asta poate fi o tema pentru un viitor articol, scris fie de tine, fie de mine, sau de amandoua in stilul propriu. Deci tu iti pastrezi cu mare grija cele mai intime secrete…
Interesant cum au aparut zvonurile false despre fata respectiva, e bine ca tu nu te-ai luat dupa gura lumii si ai cautat sa te convingi singura de adevar. Inseamna ca nu esti o persoana influentabila si asta e bine…
Cred ca toate mamele sunt la fel. :dizzy: :wassat: :cwy: Si eu trebuie sa mai apelez la minciuna prin omisiune, care, sincer, nu mi se pare o drama, pentru ca nu ascund chestii importante, ci lucruri minore, aparent nesemnificative.
Hm, poate era doar timid?
Hm în principiu da, aș fi, dacă ar fi și el cu mine. :) Numai așa poate funcționa asta. Poți să scrii un articol despre asta … mie îmi e suficient răspunsul aici ;)): da!
Nu știu dacă era timid, nu cred că despre asta era vorba. Poate îi era doar lene să lase oamenii să descopere cum e el de fapt … sau poate nu-l interesa ca alții să vadă cum e el. :))
Știu din experiență că unele secrete nu pot fi spuse. Pentru că dor, pentru că ar periclita stabilitatea persoanei care le dezvăluie, sau pur și simplu pentru că trebuie să rămână secrete.
Din cine știe ce motiv, mi s-au șoptit multe secrete și le-am păstrat. Nu e felul meu să plimb vorba… Chiar de curând… M-a supărat cineva destul de rău și știam destule lucruri despre respectiva persoană care n-ar fi fost tocmai frumoase, dar nu am spus nimic. Prietenia avută o dată a rămas acolo…
Depinde de om… Dacă îmi e prieten, nu trebuie să insist; ori mi se spune fără multe rugăminți, ori intuiesc :) Mă simt în anume fel când mi se oferă încrederea de a afla un secret… Un sentiment prins între fericire și teamă…
O, da, fotografia e de vis :wub:
Cautam ceva potrivit pentru subiectul asta si cand am vazut-o, am stiut ca ea e. A fost dragoste la prima vedere. :happy:
Ada, m-ai convins, daca simt vrodata nevoia sa impartasesc un secret cuiva, acum stiu ca tu esti persoana ideala. :biggrin: Dar eu ma refeream la secretele tale…dar poate ca si Misce, esti prea tanara pentru a avea asa ceva. Daca ma gandesc bine, si unele sentimente fata de anumite persoane pot fi considerate secrete, nu? O iubire secreta… Ma rog, pana la urma, indiferent de varsta, detinem acolo ceva taine. Stiu ca iti plac romanele politiste, asta ma determina sa cred ca esti o persoana curioasa, cu fler de detectiv. Ma insel? :ermm:
Secrete… Am :happy: Sunt plăcute. Ideea că nu sunt o carte deschisă mă protejează.
Nu sunt curioasă, caut adevăruri, caut să înțeleg. Caut să fac lucrurile bine și să-mi pun mintea la incercare. Flerul de detectiv e mai mult intuiție, capacitatea de a „citi” oamenii și situațiile. Din nou, mă testez pe mine…
Da, Ada, vad ca si tu cauti siguranta, protectie, confort.
Si ai subliniat foarte bine, in fond nu facem decat un exercitiu care ne ajuta sa ne verificam anumite calitati. Daca le posedam, vom fi feriti de multe necazuri in viata. Asta trebuie sa aflam.
:) uf, uf :)
Chiar ca uf, uf.
Nu tot timpul intuitia functioneaza…iar de cele mai multe ori suntem noi prea orbi si nu vrem sa vedem adevarul.
sau il vedem, dar stim ca nu putem actiona, asa ca ne prefacem a nu-l vedea
Da, Ada, in cele mai multe cazuri nu putem actiona. Pe moment. Cu timpul luam masuri, reusim sa trecem si la fapte. :biggrin:
Sincera sa fiu mie imi place sa fiu putin misterioasa si oamenii ma vad asa datorita vietii pe care o am, unii zic ca sunt un puzzle din mai multe lumi, cu personalitati diferite. Uneori si pentru mine e ciudat sa fiu mama, dar si tanara de 23 de ani, femeie si sotie, oamenii ma vad in cluburi unde se asculta folk sau drum&base la fel cum ma vad la opera sau intr-un restaurant luxos/taverna! Pt altii datorita faptului ca am un sot de culoare, ma vad o amanta, unele ma invidiaza altele ma compatimesc … mda cam asta e viata mea si datorita acestor contraste, multi nu ma inteleg.
Am o mana de prieteni la care le spun cele mai mari secrete, nu mi-a fost niciodata frica sa ma deschid in fata oamenilor fiindca ei nu au ce sa imi faca. De obicei nu poti pati nimic rau numai daca ti-e frica, daca nu orice zici nu poate fi folosit impotriva ta fiindca tu vei admite din start, vei vb despre acel secret cu atata lejeritate incat, va suna ceva normal (chiar daca nu e). Depinde de secret, daca nu vrei sa admiti, negi pana in panzele albe! chiar si cu dovezi imptriva ta (eu nu stiu daca as putea dar in cazuri extreme asa as face) :))
Cat despre altii nu imi place sa ii chestionez, cat despre curiozitate, o am doar fata de cei apropiati, ceilalti nu, sunt ok cu cat ma lasa ei sa stiu, uneori e bine sa nu stii prea multe :)
Alice, mie imi pari o persoana deschisa, franca, dintr-o bucata. Asa te-am perceput eu de pe blogurile noastre, in urma interactiunii, a dialogurilor purtate aici si la tine, dar si din ce am mai citit prin alte parti… E adevarat, la prima vedere pari invaluita intr-o aura de mister…dar asta doar din prisma celor care iti judeca viata si actiunile, te analizeaza…celorlalti le pari un om cat de poate de normal devorat de o mare pasiune: calatoritul pe cont propriu. :biggrin:
“Depinde de secret, daca nu vrei sa admiti, negi pana in panzele albe! chiar si cu dovezi imptriva ta” Ei bine, oamenii care reusesc asta imi par foarte periculosi, dar oricum e in zadar, adevarul iese la ivela si risca discreditarea publica.
Ah, pai nu era vorba sa-i chestionezi tu, ci sa incerci sa afli adevarul prin mijloace proprii, sa treci la treaba, sa investighezi cazul. Ca un adevarat detectiv. :biggrin:
Nu imi place sa fac deloc pe detectivul, sau sa intreb pe altii, chestiile astea nu ma caracterizeaza, daca as fi foarte curioasa as intreba in fata.
Apoi cu adevarul, de multe ori nu a iesit la iveala, si am ramas intr-o dilema daca cel pe care eu il credeam ca minte a mintit sau nu. Dar cu timpul cunosti un om si stii ce ii poate capul :) Oricum un om nu il judeci doar dupa o greseala ci dupa toate faptele lui, puse in balanta (eu asa fac).
Si eu procedez la fel, Alice, acord omului sansa dupa sansa, chiar si cand se umple paharul mai cred in el. Apoi, cand acesta s-a varsat, ii spun adio. E unul din cazurile cand niciodata sa nu spui niciodata nu mai functioneaza.
ps: mie imi place mult aceasta tema
Mie imi place doar spatiul mare acordat comentariilor si articolului, in rest e foarte simpla si simt ca nu ma caracterizeaza deloc. Cred ca o s-o mai tin putin. :biggrin:
Toți avem secretele noastre. Eu personal mă consider o persoană socială cu care poți vorbi despre absolut orice după ce trece puțin timp. Clar nu vorbesc orice de la început, dar am câteva secrete care le țin doar pentru mine. Oricum nu fac rău nimănui :P
Creve, esti o peroasa curioasa? Iti place sa afli tainele celor din jur? Daca nu ti le spun ei, treci la investigatie pe cont propriu…sau lasi lucrurile asa cum au cazut?
Nu sunt băgăcios. Dacă cineva nu a vrut să-mi spună ceva înseamnă că nu trebuie să știu eu. Cum nici mie nu mi-ar conveni să mă tragă cineva de limbă dacă nu vreau să-i spun ceva, nici eu nu insist și nici nu pornesc investigații :D
Ah, nu era vorba de a intra cu bocanci in viata cuiva. Asta nu se face…
Aaaa, dacă e un detaliu care mă privește pe mine, un adevăr pe care trebuie să îl aflu pentru că mă privește sau e un lucru care mă ajută pe mine în viață atunci da, mă documentez, caut să văd cum stă treaba, dar dacă e vorba de viața cuiva și pe mine nu ar trebui să mă intereseze atunci nu mă bag :D
Da, Creve, la astfel de situatii ma refeream, la cele in care suntem implicati total, care ne vizeaza in mod direct. :wassat:
Da, am secrete, dar le pastrez pentru discutii cu prietenii foarte apropiati. Nu, nu sunt foarte transparent, daca vreau. Ma ajuta chipul, aici. De multe ori nici prietenii mei nu stiu ce gandesc, chiar daca sunt langa mine. Nu-mi place intotdeauna sa arat ce simt sau gandesc. Oricum, la cat de radical sunt uneori, unele lucruri e mai bine sa ramana nespuse/nevazute. Aici prefer sa astept pana am o modalitate mai “soft” de a pune problema, daca e vorba de oameni de care imi pasa, cred ca e de dorit.
. Nu ma dau in vant dupa extreme, daca e vorba de aflat ceva despre cineva. Cu toate astea, nu-mi plac ambiguitatile. unele lucruri le tratez pur si simplu cu “f*ck it”… si “move on”. Raspunsul la o intrebare vine el, mai devreme, sau mai tarziu.
Daca sunt curios? Sigur ca da
…sau poate a fost mereu acolo, clar ca lumina zilei, dar noi nu am vrut sa-l vedem. :alien: :ermm: Asta referitor la ultima ta remarca.
:silly: Si stii de ce? Pentru ca esti altfel. Si asta o deduce oricine iti citeste articolele.
Uite, iti marturisesc sincer, tu imi pari o persoana invaluita in mister. Pana si tema blogului tau indica asta. :tongue:
Cu alte cuvinte nu iti place sa investighezi, nu ai fost tentat sa afli unele aspecte din viata cuiva prin mijloace specifice? :biggrin: Nu-ti plac romanele sau filmele politiste?
… sau asa
… poate ca adevarul a fost acolo
? Sper ca de bine :silly:
…
. La filme inca mai mai uit :biggrin:
… altfel… insemnand
… well… unii ar spune ca nu sunt tocmai ” de pe aici”
Da, imi place sa cunosc unele aspecte din viata oamenilor, @Nice, unele le simt (lucru care nu e tocmai confortabil, pentru multi, pentru ca se simt… despuiati), pe altele trebuie sa le aflu prin mijloacele traditionale.
Imi place sa investighez, dar cu limite… in ideea ca lipsa de mijloace ne poate impinge la cai de aflare a adevarului nu foarte… morale si etice.
Cat de spre romane, am citit un numar bun, in adolescenta
In sensul ca in cazul tau am detectat existenta unei coloane vertebrale…pe care multi, din pacate, in Romania nu o au. Sau nu isi permit s-o aiba. :unsure: :dizzy:
Le simti, doar ca sunt persoane extrem de manipulatoare, smechere, parsive, schimbatoare, care reusesc sa te bage in ceata…despre care efectiv nu poti sa bagi mana in foc ce hram poarta. Uneori, intuitia ta aparent infailibila ajunge sa te tradeze…
Exact despre asta era vorba, sunteti in stare sa va incalcati chiar si principiile de viata pentru aflarea adevarului? Sa impingeti totul la extrem? Se pare ca tu iti impui anumite limite. Exact cum banuiam.
Ioi numai mama ma acuza ca sunt secretoasa.
Mie imi pare ca sunt cel mai datator din casa specimen, UNEORI…
Adica daca ma incred in cineva ii cam impartasesc de toate, cred ca si unele iesiri pe blog stau la baza acestei declalatii, sustinand-o.
Curioasa cam sunt…dar daca nu pot afla am invatat sa mai temperez sentimentul, candva eram foarte nerabdatoare sa dau iama in vietile altora.
E clar, mama ta nu-mi citeste blogul.
:ninja: :biggrin: Oricum, e mai simplu sa te destanui prin scris, in articolele de pe blog sau chiar in comentarii decat in fata parintilor. Ma rog, depinde acum si de relatia cu acestia.
Silvia, unele persoane se invaluie in mod voit intr-o aura de mister. Special pentru a parea mai interesante. Acum, tu vii din afara, initial nu stii cu cine ai de-a face, cum procedezi, esti tentata sa afli mai multe, sa vezi daca omul e cine pretinde a fi sau il lasi in pace si iti vezi de treaba ta?
Hmm astia care fac pe interesantii ma lasa rece repede :biggrin: .
Daca am un interes anume pt.cineva misterios s-ar putea sa insist pana se dezvaluie ceva pe ici pe colo…altfel nu ma incurc.
Ca si in dragoste, numai pe cine mi se pune pata…
Pai vezi ca stii, exact despre asta vorbim noi aici, despre aceia pe care ni se pune pata…
:biggrin: :angel: Sa recunoastem acum, nu toti oamenii prezinta interes, cei mai multi ne sunt indiferenti, dar sunt si unii pentru care am merge pana-n panzele albe sa-i descifram cat de cat. Pentru ca stii cum se spune, nu-ti ajunge nici o viata intreaga sa ajungi sa cunosti cu adevarat un om.
Mereu am stiut sa tin un secret si mereu am fost cea care asculta dar vorbea mult mai mult decat era nevoie, :blush: despre mine. Imi place sa vorbesc despre mine, despre orice sau nimic doar sa stiu ca sunt ascultata. Nu vorbesc niciodata despre altii… doar de curiozitate, ce mai face unul, altul.
Imi place sa stiu diferite chestii despre cei din jurul meu, ce mai fac, pe unde mai sunt sau pe unde au mai fost. In schimb, nu imi place sa barfesc in stil urat, adica ca vorbesc urat despre altii, pe la spate, sau sa bag bete in roate cuiva. :happy: :biggrin:
Va fi si un articol despre barfa, cat de curand. Deci esti curioasa la nivel superficial si atat, nu vrei sa descoperi mai multe despre oameni…cum sunt ei in realitate de exemplu. Daca sunt cine pretind a fi. Pui accent pe propria persoana.
Depinde, daca as vrea o persoana sa imi fie prieten apropiat incerc sa vad daca sta cu mine pentru ca vrea sa’mi fie prieten sau vrea ceva de pe urma mea. Am vazut multi profitori.
In general, vorbesc sau vorbeam mult despre mine, acum sunt mai tacuta, poate si din cauza ca nu prea am cu cine sa vorbesc.
Da, evident ca despre oamenii mai apropiati de noi vorbesc, viitorii prieteni, nu de cunostinte sau oameni pe care-i vedem din an in paste. Exact, despre acei profitori era vorba…
Uneori e si asta, ca nu ai cu cine vorbi, dar se mai intampla sa dam peste oameni care in ruptul capului nu vor sa ne asculte…cu adevarat. Se prefac ca ne asculta si abia asteapta momentul sa inceapa sa turuie despre ei, despre problemele si nevoile lor.
EU nu sunt genul ala, care se plange de problemele ei, sunt genul care vorbeste mult dar despre ce am mai facut, pe unde am mai fost, pe cine am mai vazut, ce am vazut in ziua respectiva… nu imi place sa ma plang pentru ca nu rezolv nimic.
In general ascult si dau sfaturi, daca ma pricep in legatura cu acea problema, in general binedispun lumea, chiar daca se plange sau nu. :biggrin: :happy:
Inseamna ca esti o companie agreabila. :cheerful:
Eu recunosc spasit ca ma mai plang de unele lucruri, mai ales cand vine vorba de job. :sick: :ermm: :cwy:
Despre job si planuri de viitor ii umplu capul lui Cristi
Mi se pare firesc, e implicat direct. :biggrin: :cheerful:
Nice, nu te baga pe terenuri alunecoase. :wink:
La ce te referi mai precis, Otilia, la articolul despre barfa?
Da. Mi se pare ceva extrem de urat , prea urat ‘cat sa fie adus intr-o discutie.
Blogul acesta e menit pentru lucruri frumoase.
Pai tocmai de asta vreau sa il propun spre dezbatere, am citit un studiu unde se spune ca toata lumea barfeste, ca e un lucru bun pentru sanatate. :)) Oricum, il scriu in maniera mea, deci nu va iesi ceva urat, stiu eu cum sa pun problema… :wink: Trust me. :biggrin:
:tongue: :silly:
wow… ce curios sunt…
ce secrete ascunzi tu nice???
Pai, Ovi, aici era vorba de voi, nu de mine. Eu nu ascund nimic, sunt ca o carte deschisa in mainile voastre. Nu am secrete pe blog.
:ninja: :whistle:
eu nu am secrete nici pe blog… nici dincolo de blog…
stii… daca as avea… la cat sunt de uituc… le uit si eu… si atunci, nu le mai stie chiar nimeni…
si totusi… nu exista om pe fata pamantului care sa nu pastreze o taina… sunt sigur de asta…
Dar curios esti, Ovi? Iti place sa descifrezi misterele ce-i invaluie pe ceilalti?
nu sunt curios… sunt foarte curios…
Ovi, ce marturisire socanta, chiar nu ma asteptam la asa ceva.
:biggrin: :tongue:
e bine… ca mai suprind totusi cu ceva??? sau dimpotriva… e rau???
Ovi, e de bine, tocmai m-am gandit si am ajuns la concluzia ca esti cel mai mare mister din blogosfera. Da, chiar tu! :biggrin:
:alien:
wow…
ce impresionant…
mercic dulcic… dar stiu ca nu sunt asa de misterios… si nici important…
eu si misterul… am trei poze reale pe blog… ce as mai putea dezvalui despre mine?? contul de la banca??? nu e asa de gras… ca sa fie interesant…
Ovi, nu vorbesti niciodata de tine pe blog, despre viata ta, despre dorintele, trairile, pasiunile sau sentimentele tale. La modul concret, evident. Poeziile le stiu, dar ele fac referire la o iubire ideala…
ups…
si eu care, credeam ca tot ce spun… despre mine spun… ca tot ce scriu ma reprezinta… pentru ca… scriu doar din suflet si doar adevarul…
Tare sunt curioasa ce ai face tu in situatia prezentata de mine, pe blog :happy: :wink:
Ah, trebuie sa citesc cu mare atentie articolul. Sa stii ca nu reactionez prea bine in momente de frustrare maxima.
Valeleu!, ce seamana imaginea aia cu cetatea de la Tauti…..
He he he he….amintirile ma chinuieste…..bun articol Nice, felicitari! ce ma bucura nespus la acest articol e ca lipsesc anotimpurile, frigul, strazile inguste, melancolice, paella si sangria!
Personal ma consider o persoana curioasa. Daca-mi place un anumit subiect sau o alta persoana, incerc sa aflu mai multe … pe cât posibil. Anumite curiozitati nu mi-au trecut nici dupa zeci de ani….alte mistere m-au dezumflat repede….
Nu ma consider misterios. De ce as fi?
Dragoș, vreau să mărturisesc încă o dată plăcerea cu care îți citesc comentariile ”stropite” cu ușoară ironie, mă amuză la culme :D:D:D
Misce pare a fi de acord cu mine… Si cu tine? :dizzy: :unsure: :cwy:
Neata, Dragos, iti multumesc pentru aprecieri si ma bucur ca ti-a placut textul, chiar imi era dor de umorul tau subtil.
:biggrin: :cheerful: Cu alte cuvinte v-am cam intoxicat cu lucrurile mentionate mai sus…e bine de stiut. :cwy:
Deci tu esti curios(banuiesc ca nu te lasi pana nu afli tot adevarul despre persoana care te intereseaza, mergi pana la capat cu investigatia), dar nu si misterios…nu crezi ca un pic de mister da un farmec aparte personalitatii unui individ? Poate parea asa, mai atractiv, mai fascinant? Nu te-ai gandit niciodata sa folosesti arma asta pentru eventuale cuceriri? :ermm: :unsure:
Gata, m-ai convins, la Tauti e tare frumos…daca detine un loc atat de neobisnuit, un loc de vis. Poarta aia te invita parca sa-i treci pragul si sa descoperi ce se ascunde dincolo de ea. E imposibil sa-i rezisti…
Stii cum se spune, dintre insusiri, curiozitatea e prima care se pensioneaza, crezi in faptul ca cu cat inaintam in varsta devenim mai indiferenti in legatura cu lucrurile care ne inconjoara, ne punem mai putine intrebari?
Buna dimineata, Nice! Daca am secrete? Da, am secrete in sensul ca sunt lucruri care tin doar de ce fac eu, de viata mea intima si nu e cazul sa le stie toata lumea. Dar nu sunt secrete in sensul provocator al cuvantului. Din astea nu am
Daca sunt curios? De obicei, nu. Sunt un om caruia ii place sa stie multe lucruri, dar daca nu pot afla unele nu ma paste nicio agitatie. Presupun ca nivelul meu de curiozitate este unul minim.
Nu sunt deloc invaluit in mister, doar discret. Nu am placeri deosebite in a fi detectiv, nici jurnalist de investigatie. Imi rezerv energiile in a cauta adevarul istoric mai mult decat pe cel al oamenilor din fata mea :)
Neata, Marin. :cheerful: Da, am observat ca-ti tii departe de ochii lumii viata intima, esti tare secretos, nu ne spui nimic despre tine pe blog. :biggrin: :ninja:
Deci pe tine nu te fascineaza misterele, persoanele care par a fi greu de descifrat. :ermm: Nu esti deloc curios cand vine vorba de altii, asta poate fi o mare calitate…
Draga Nice, nu tin nimic departe de ochii lumii. nu as avea ce :))) Daca sunt intrebat, raspund cu mare drag.
Nu, chiar nu sunt deloc curios cand e vorba de alti oameni. Habar nu am daca e intr-adevar o calitate.
Oh, da, stiu ca esti discretia intruchipata, cat de departe ai merge pentru aflarea adevarului istoric sa zicem? Te regasesti in prima parte a citatului din Eca de Queiros?
Citatul e frumos, dar nimeni nu a descoperit America. Era acolo. Si se stia. Cat de departe as merge pentru aflarea adevarului istoric? Cat mi-ar permite inima. E singurul mister pe care mi-ar place sa il dezleg.
Eh, America era doar un exemplu, intrebam daca ai sacrifica totul in viata pentru un ideal care sa aiba legatura cu meseria ta, cea de istoric. Stiu despre misterul inimii, in afara de acela.
Nu, nu as sacrifica viata pentru un asemenea ideal. Familia, persoana de langa mine (sper ca va fi una la un moment dat :tongue: :cheerful: ), bucuria lucrurilor facute impreuna sunt mult mai importante decat orice descoperire. Nu imi doresc sa raman in istorie ca am realizat nu stiu ce. Imi doresc sa pot zambi alaturi de prieteni, sotie pana la adanci batraneti. Cum sa reusesc asta? Iata o intrebare la care zic eu ca merita sa cauti raspunsul.
Asa…sa raspund pe rand. :)
Bineinteles ca am secrete, cred ca toti avem macar ceva ce nimeni nu mai stie. Insa acele secrete tin de mine, nu includ pe nimeni altcineva, asa ca mi se pare foarte normal sa le tin pentru mine.
Nu stiu daca sunt perceputa ca o persoana transparenta sau una misterioasa. Cred ca prietenii ar zice ca sunt transparenta iar cunostintele, ca sunt misterioasa. Nu sunt foarte sociabila, vorbareata, inca de la inceputul unei relatii, nu am incredere chiar in oricine, astept sa-l cunosc inainte sa ii spun mai multe de mine.
Nu ma consider o persoana curioasa, daca nu vrei sa-mi spui, nu-mi spui, nu insist. Insa as merge departe pentru a afla adevarul daca ar fi vorba de iubitul meu, de exemplu. Daca as crede ca-mi ascunde ceva, as face tot ce tine de mine sa aflu despre ce e vorba, pentru ca pana la urma e si viitorul meu in joc.
Si sunt de acord cu tine ca nici celei mai bune prietene n-ar trebui sa-i spui chiar tot, orice secret. Mi s-a intamplat deja ca o prietena sa-mi devina inamic. Marele meu noroc e ca am avut dubii in legatura cu ea inca de la inceput si nu i-am spus mare lucru.
Si acele secrete nu i le-ai dezvaluit nici macar iubitului tau? Ca dupa atatia ani banuiesc ca putem vorbi de o sinceritate totala intre cei doi parteneri…
Pai cam la acele situatii, in care viitorul nostru e in joc, ma refeream si eu in articol…
La mine functioneaza intuitia in cazul barbatilor, cand vine vorba de femei, mereu ma insel. Nu stiu cum mi se pare mie ca toate sunt atat de dragute si bine intentionate…
Nici macar iubitului meu. Nu e vorba de cine stie ce secrete, sunt chestii care tin de mine si nu consider ca e important sa le stie altcineva. Vreau sa stiu ca este ceva despre mine de care numai eu stiu. :)
Da, si mie mi se par cam toate fetele foarte dragute si bine intentionate, cand tocmai ele ne aduc de cele mai multe ori necazuri. Asta e…Nu stiu, cred ca voi ramane la prietenele pe care le am, si nu voi cauta noi prietenii, cel putin nu prietenii foarte bune, pentru ca vad ca aproape nu mai exista. La varsta asta toata lumea are problemele lui, parca nimeni nu mai e sincer, prietenos, loial, toti nu stiu cum sa te mai loveasca. :(
Total de acord cu tine, Mihaela. Si eu am asemenea lucruri intime, care ma privesc personal si pe care pentru nimic in lume nu le-as discuta cu ceilalti. Si oricum, vorba ta, nici nu cred ca ii priveste, nu-i intereseaza.
Si eu am observat ca nu prea se mai formeaza prietenii adevarate in zilele noastre. Oamenii sunt prea superficiali, prea nerabdatori, prea prinsi cu propriile vieti, fiecare are deja drumul sau, prietenii lui…vad peste tot relatii pasagere, conjuncturale, bazate pe anumite interese.
Eu deja m-am obisnuit cu situatia si nu mai am pretentii de la oameni.
Curiozitatea e boala mea… cand ma prinde in mrejele ei rabdarea mea nu mai exista! Uneori imi pare rau ca sunt prea curios, insa curiozitatea m-a facut sa aflu multe… bun si rele deopotriva
cu ajutorul curiozitatii am cunoscut multi oameni de calitate, daca nu eram curios probabil aveam foarte multe de pierdut.
Fiecare are micile sale secrete… secret e ala care e doar pentru tine, deja daca ai vorbit cu cineva despre el nu mai e secret!
Da, Pato, mi-am dat seama ca esti tare curios. :biggrin:
Cum se manifesata curioziatatea ta, sa-ti dau un exemplu, avem citatul asta:“curiozitatea ii impinge pe unii sa descopere America si pe altii sa asculte la usa” unde te regasesti, in prima sa parte sau in cea de-a doua? :unsure: Te consideri un persoanj misterios al blogosferei romanesti sau dimpotriva, unul transparent, direct, deschis?
Nu-s genul care sa trag cu urechea… fiindca asa am fost crescut mai degraba descopar ceva bun.
La ultima intrebare prefer sa raspunda altii! :biggrin: ca de obicei prea ma da modestia din casa afara!
Pato, eu te consider o persoana transparenta, sociabila, deschisa si onesta, insa tu stii ca aparentele inseala. :biggrin: :ninja: Mai ales pe net unde fiecare poate pretinde ca e altcineva si poate induce usor in eroare publicul amagit de o “imagine” cu migala construita. :dizzy: :unsure: :wassat: :ermm:
De aceea am considerat oportun sa te intreb pe tine…sa aflu raspunsul direct de la sursa. Esti intr-adevar asa cum pari a fi?
nu poti decat sa afli singura, asta! Nu vii la Galati sambata:D?
La blogmeet? :biggrin:
pai ce are? Sau vrei ceva mai intim :blush: …
Pato, un blogmeet in Bora-Bora nu merge? :biggrin: :silly:
numai biletul dus intors costa aproape 2000 de dolari… eu cel putin acum nu-mi permit sa le cumpar :blush:
Glumeam, prea scumpa destinatia pentru bugetul nostru microscopic. :cwy:
cand o sa am yacht, insula si avion personal fac un mega blogmeet :D
pe insula mea :) :sideways:
cum ar veni … sunt curios de ce ti-ai facut blogul verde? Am iesit de 2 ori crezind ca am nimerit gresit! :)
Dar de ce spui asta, nu iti place tema mea? :wassat: :biggrin:
Clar, se impune o schimbare…pacat, ca prinsesem drag de ea. 
:sick:
Vai, Nice, așa ceva! Cum îți zice cineva că pac, nu îi place tema, imediat vrei să o schimbi, deși îți place. Păi și părerea noastră, a celor care ne place, nu contează ? :((((
Pai ce, tie iti place tema asta verde? :shocked:
D, bineînțeles. :)
Pot sa stiu si eu ce anume iti place? Mie mi se pare cam…uratica. Sa ma exprim bland. :biggrin:
n-am zis ca nu-mi place! Am zis numai ca o aveam intiparita pe cealalta pe retina si am crezut ca am intrat pe alt blog! :)
Cu siguranta ai dreptate.De multe ori misterul in care pare invaluita o persoana se dovedeste a fi doar o perdea de fum menita sa mascheze o personalitate incompleta ca sa spun doar atat.
Sunt curioasa,da.Iar daca vreau sa aflu adevarul despre o persoana merg pana unde este nevoie.
Am secrete,ca fiecare, si nu vreau sa fiu o persoana foarte transparenta.Ma protejez in acest mod.
Cum sa nu ma atraga misterul,draga Nice?
Te felicit si eu pentru acest frumos articol si pentru minunata poza cu…cetatea de la Tauti a lui Dragos
Si te imbratisez cu mult drag!
:)) Andreea, mi-a placut nota de umor din finalul comentariului tau, mi-a adus aminte de vremurile de odionioara cand te citeam mai des pe blog.
:dizzy: 
Se simte ca esti atrasa de mistere, iar pe de alta parte, e si firesc sa te protejezi(eu mereu te-am perceput ca o persoana invaluita intr-o aura de mister), asta incerc si eu, sper si reusesc.
Merci mult, hugs back. :heart:
orice om are secrete sau ma rog lucruri pe care nu le striga in gura mare :)
eu ma consider o persoana transparenta desi sunt anumite chestii care tin de intimitatea mea, de sufletul meu pe care nu le zic decat anumitor persoane
nu prea imi place sa pastrez secrete, daca e musai ma conformez dar in general ma feresc de asa ceva, dar daca imi incredintezi ceva nu spun nimic, pastrez atata timp cat e nevoie
de curioasa sunt foarte curioasa, asa am fost mereu dar nu intotdeauna lupt sa-mi satisfac curiozitatea :)
Cam asa ceva, as putea spune ca iubesti transparenta…se vede cu ochiul liber de pe blogul tau.
cred ca asa sunt eu mai extrovertita si imi place sa impart cu ceilalti :)
Lilly, se pare ca oamenii apreciaza asta…
Foarte interesant subiectul. Cred ca depinde si de educatie. De exemplu in familia mea – partea germanica existau mereu “secrete” si era cultivata arta de a nu arata cand te doare ceva.
Nu stiu, cred ca dezvalui mult la prima vedere, dar mereu am avut si am o “insulita” proprie in mine unde se patrunde foarte exclusivist si dupa mult efort.
Nu sunt curioasa, dar nu stiu de ce foarte multe persoane mi se confeseaza. Totul bine si frumos, dar alteori constat ca eu nu ma pot confesa acelorasi persoane si … doare. Dar trece.
Diana, ti se confeseza pentru ca au incredere in tine si stiu ca esti o persoana discreta, care nu duce vorba mai departe. Insa, probabil tu simti ca reciproca nu este valabila, sunt sigura ca pe langa intuitie, esti o buna cunoscatoare de oameni… Discretia e o calitate rara in ziua de azi.
Apropos de insulita, e bine sa avem grija cui acordam pasaportul spre sufletul nostru… :dizzy:
Nicey: da, dar n-ar trebui o anumita reciprocitate? Intrebare retorica.
Da, mare adevar…
am secrete dar is transparent ca geamul:)) curios sunt :devil: dar nu ajung sa imi bag nasul in orice :biggrin: :tongue:
Castiel, m-am convins de veridicitatea spuselor tale citindu-ti blogul. :biggrin:
Interesanta provocare. Desigur ca am si eu secrete, ca tot omul si imi place sa mentin o aura de mister in jurul meu, dar, altfel, sunt destul de comunicativ. Nici transparenta totala nu este recomandata, asa gandesc eu. Las sa se stie despre mine atata cat decid eu, sper doar sa nu-i indepartez pe unii cu felul asta.
Altfel, sunt o persoana curioasa, dar in limite rezonabile.
Danny, recunosc ca tu pentru mine constiutui un veritabil mister. :wassat: :ninja: Dar asta nu ma sperie deloc… :tongue:
Ma bucur daca nu te sperii. In ce sens reprezint un mister pentru tine?
In sensul ca pe blog nu prea scrii despre tine, despre visurile tale, despre tristetile si temerile tale, despre cum e viata ta… :ermm:
Io nu-s misterios, zâc tătú oblu-n față și-ntreb când îmi vine tăt așé direct. Noá.
Da, confirm, esti o persoana foarte deschisa si directa, Napocel.
:cheerful:
:happy:
Nice, inainte de a-ti raspunde : superba imagine ai ales, sau cel putin pentru mine una e tot ce poate grai mai fain, inclusiv la cromatica !
Iar ca sa iti raspund : sunt curioasa, dar niciodata in legatura cu oameni si vietile lor personale.
De ce ? Simplu de intuit : pentru ca nici eu nu vreau sa fiu obiectul curiozitatii altora.
Cu toate asta nu sunt o persoana misterioasa. Nici nu cred ca imi plac cei ce cultiva aura asta de mister in jurul lor, mi se par seci in fapt.
Insa secretele pe care le pastrez nu sunt compromitatoare si nu le pastrez de frica de a nu ma dezamagi vreodata vreun prieten fals facandu-mi public un astfel de secret.
Pur si simplu sunt zgarcita cu trairile mele. Si la bucurii si la tristeti mari. Prefer, mai ales la tristeti de fapt, sa nu stie lumea ce e in sufletul meu.
Nu stiu anume de ce, din mai multe motive, dar asa am crescut de mica si acum asa mi se pare si normal sa fiu. Tin cu dintii de trairile mele legate de alte persoane- indragostiri sau dezamagiri – si poate doar din pricina asta sa par misterioasa, fiindca nu vorbesc ca fetele despre ceea ce simt.
Nu stiu cat am fost de coerenta, fiindca sunt obosita, dar sper ca ma inetelgi.
De altfel, nu stiu cum reusesti, dar ne faci sa vorbim si sa povestim aici la tine.
Ai si un stil deosebit, gusturi faine si ganduri complexe. Genul de oameni pe care mie imi place sa ii ascult / citesc. Prin urmare te-am adaugat si in blogroll cumva firesc din similitudine de gusturi, pe tine si pe Aliceee.
O zi frumoasa, Nice !
“De ce ? Simplu de intuit : pentru ca nici eu nu vreau sa fiu obiectul curiozitatii altora.”
:cheerful: 
Te trec si eu chiar acum. :heart:
Mihaela, simt ca avem multe in comun, iar asta ma bucura. Iti multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru scurta caracterizare din blogroll.
Misterios sunt, pentru că nici eu nu ştiu tot ce-mi trece prin tărtăcuţă uneori, iar voluntar nu spun multe despre mine. Rămâne doar să fiu citit de cei care pot şi vor.
Curios… nu foarte, pentru că am văzut cât de distructivă este. Mă limitez la interesele imediate, şi nu îmi bag nasul în treburile altora decât dacă e vorba de oameni apropiaţi, în scopul de a-i ajuta. În rest, observ prea multe şi aşa, uneori e dezarmant de trist să prinzi din zbor atâtea lucruri, pentru că inevitabil observi şi multe lucruri negative
Uneori mi-ar plăcea să fiu mai ignorant, doar se spune că este ‘bliss’.
Cred ca suntem multi cei care observam lucruri fara sa vrem, mai ales in blogosfera…
Te felicit pentru atitudine, e cea corecta.
In primul rand, ador noua tema :happy:
Am observat ca in ultimul timp ,,pledezi” pentru temperarea curiozitatii (tale)… Intr-adevar, unele adevaruri dor si poate e mai bine sa nu le stii. Insa ar mai fi o varianta… Cand pornesti in cautarea adevarului sa te gandesti si sa iti repeti ca in momentul elucidarii tainelor poti descoperi ceva minunat sau ceva urat.
Nu stiu daca am secrete, adica lucruri pe care le ascund in mod intentionat. Dar cu siguranta sunt cateva lucruri despre care nu vorbesc cu cei din jur. Nu ar fi o tragedie daca ar afla si altii despre ele, nu e relevant, dar nu ar afla de la mine si nu as intra in detalii despre ele. Prietenii apropiati le stiu, poate, insa nu sunt subiect de discutie… :ermm:
Eh, am exagerat exemplul, dar ai inteles ideea, cred 
In rest, ma consider o persoana transparenta, cand ma las dusa de val si cand ma aflu printre oameni pe care ii plac, ca o carte deschisa – nu neaparat din prisma informatiilor pe care le dau despre mine, ci din prisma starii de spirit, a emotiilor pe care le am, a sentimentelor vizavi de cei din jur.
Curioasa sunt si nu prea. Am o curiozitate acuta cand vine vorba de lumea in care traim, vreau sa inteleg ce si cum si de ce si cand. Sunt curioasa si in ceea ce-i priveste pe oameni, ma intreb care o fi trecutul lor, de ce spun ceea ce spun, de ce actioneaza intr-un anume fel. Dar imi place sa ii descopar treptat, prin ceea ce lasa ei sa se vada (sau nu). Cu alte cuvinte, nu imi place sa ,,scotocesc” prin mijloace proprii in viata celor din jur, nu caut informatii la cunoscutii lor si nici nu angajez detectivi :w00t:
Interesant subiectul articolului!
Iulia, ma bucur mult ca-ti place tema :cheerful: , maine insa cred ca o schimb.
:dizzy: E frumoasa, e mai serioasa asa, de toamna, dar…nici asta nu ma reprezinta. Am gasit una de vis, cu un peisaj din Bora-Bora(sau ceva de genu’). 
Da, temperarea curiozitatii intr-un anumit context…despre care intentionez sa scriu one day.
“Sunt curioasa si in ceea ce-i priveste pe oameni, ma intreb care o fi trecutul lor, de ce spun ceea ce spun, de ce actioneaza intr-un anume fel. Dar imi place sa ii descopar treptat, prin ceea ce lasa ei sa se vada (sau nu)”
Asta este motivul pentru care studiezi psihologia…cred.
Hihi, da, e unul dintre motivele pentru care studiez psihologia
Mie imi plac tare mult nuantele astea si modelul de sus al temei, imi pare artistica asa.. :tongue: Dar nici Bora-Bora nu ar strica
Neata, da, nu era greu de ghicit.
Modelul din partea de sus m-a atras si pe mine… :wub:
Da, chiar interesant articolul. Nu ma asteptam la asa ceva (acum) cand am deschis sa-l citesc. Ma intreb ce te-a determinat sa scrii asa ceva. Sunt surprinsa.
…”uneori ne induram sa le impartasim si celor mai buni prieteni”… da, dar nu e eroare. Poate cautam doar o elucidare, o explicatie. ceea ce nu putem intelege si ne ucide incet incet..
Nice, Mie nu imi place sa ma bag in vietile altora, decat daca ma priveste! ..altfel.., Fiecare e liber sa faca ce vrea.
Un secret pot sa-l spun daca consider ca persoana careia i-l impartasesc e de incredere, are anumite calitati..sau ma poate linisti. Dar si atunci am anumite rezerve, si nu dezvalui insa totul.
Nimic deosebit, Otilia, curiozitatea m-a indemnat sa-l scriu. :biggrin: :ninja: Ma intrebam cat de curiosi sunteti voi in general…cat de departe ati merge pentru aflarea unei taine, pentru descoperirea unui adevar. Ce anume te-a surprins mai precis?
Daca nu era nimic deosebit, nu il scriai.
Eu nu sunt curioasa in general in privinta oamenilor. Le respect intimitatea, asa cum eu o doresc. Si uite, sa iti dau un exemplu: la facultate nu stiu mai nimic legat de colegii mei – desi au trecut 2 ani – in ceea ce priveste barfele, chestiile personale sau rezultatele de la examene), si nici ei despre mine. Si e ok asa. Ma simt scutita de tonele de intrebari care mi s-ar putea adresa. ulterior.
In general ma preocupa intens adevarurile care ma privesc strict pe mine. In scopul asta da, imi place sa am raspunsul la orice intrebare.
Ce m-a surprins? 1)La mine, ca nu am realizat inca suficient de bine ca increderea se poate obtine numai, si doar! in decursul timpului. (..Fara exceptii.) 2)Ca judeci un om pe care nu cred ca il cunosti. 3)Faptul ca desi tonul articolului tau e ironic, nu ai realizat altceva decat sa constati ca nu ai avut ochii suficient de deschisi pana acum,cum ti-ai fi dorit.