Dances with the daffodils

Nu stiu cati dintre voi erati pe blog sau va mai aduceti aminte de acest articol. In el vorbeam despre poezia mea de suflet, “Daffodils” si despre motivatia launtrica de a fi astfel desemnata si prezentam cu o bucurie aproape copilareasca  o descoperire recenta, o multitudine de varietati de narcise, incredibil de spectaculoase si delicate in acelasi timp, mai frumoase decat mi-as fi imaginat vreodata ca pot exista.

Azi, pe langa sarbatoarea religioasa a intrarii  Domnului Iisus Hristos in Ierusalim, atentia comunitatii traditionale este indreptata si catre renasterea vegetatiei. De fapt, denumirea populara a sarbatorii vine de la zeita romana a florilor, Flora.

Duminica Floriilor reprezinta o dubla sarbatoare si in familia mea, de aceea, este, poate, cea mai emotionanta zi din an. Atat eu cat si mama mea purtam nume de floare, desi, in timp ce eu mi l-am pastrat de-a lungul timpului, mama a renuntat oarecum la el, si la o varsta frageda a decis sa se numeasca altfel, din Florica devenind, peste noapte, Silvia.

Este momentul, asadar, sa urez un sincer LA MULTI ANI tuturor celor care poarta nume de floare si sa le doresc  ca in fiece an sa  bucure cu frumusetea lor, sa imparta din gingasia  sufleteasca, sa ne imbete cu parfumul lor magic ori de cate ori acesta ne patrunde in inimi. La Multi Ani Florica si Florin, Anemonelor, Branduselor, Crinelor, Cameliilor, Iasminelor, Hortensiilor, Lacrimioarelor, Lilianelor, Margaretelor, Rozelor, Romanitelor, Violetelor si Viorelelor. Si cu permisiunea voastra, La Multi Ani tuturor Narciselor.

Voi iubiti florile? Aveti una preferata in mod deosebit?

surse foto: aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici si aici.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

152 de comentarii la “Dances with the daffodils”

  1. La multi ani tie si mamei tale, precum si tuturor celor care isi serbeaza onomastica astazi! Imi cer scuze, Narcisa, ti-am trimis aseara un mail si am uitat ca e si ziua ta. Bine ca m-am trezit acum! :wink: La multi ani si mie, pentru ziua de nastere! :cool:

    1. OMG,ziua ta de nastere e chiar de Florii? Sunt fara cuvinte, stiam ca esti Berbec…dar nu stiam ca esti pe 17 aprilie. Ce coincidenta frumoasa, sa ne traiesti, Lucian, sa-ti ofere viata numai bucurii, multa dragoste si realizari pe toate planurile. LA MULTI ANI, DEAR! :w00t: :wub: :heart: :biggrin:

  2. Frumos! Pitestii sunt acum sub asediul lalelelor si cred ca zona centrala este una dintre cele mai frumoase din tara in perioada asta, tocmai datorita lor.

    La multi ani si din partea mea tuturor celor care isi serbeaza azi ziua si care viziteaza blogul tau. Cu voia mea, dupa cum scriai, la multi ani tuturor narciselor si in special uneia anume. La multi ani cat mai frumosi si mai plini de bucurie si fericire :)

    1. Merci mult, dear! :w00t: :heart: :biggrin: Iti multumesc ca te-ai gandit si la ceilalti prieteni ai blogului, in special la Lucian, care isi serbeaza azi ziua de nastere. :cool: :cheerful:
      Ne-ai adus si noua poze de la marele eveniment? :dizzy: :tongue: :ermm:

          1. Nope, nu o sa le pun eu pe facebook :))))) mai ales ca nu le am si nu stiu pe ce cale electronica o sa le primesc.

            Da, a fost frumos…era gata sa o strice Steaua…noroc cu Maicon ;)

            1. Da, am deschis si eu tv-ul prin minutul 70 asa, era 1-0 pentru Sportul. M-am uitat de 10 ori la ecran, in drepul rezultatului, mi se parea ca visez…si ca, evident, am iar un cosmar. Cine e tipul asta Maicon, cum a ajuns la Steaua? De unde provine?

              1. un jucator brazilian adus in iarna, acum, de la o echipa din ucraina. este imprumutat, nu e al nostru definitiv. dar avem prima optiune in a-l cumpara daca vrem. a fost adus urgent dupa ce l-am vandut pe stancu

                1. Ah, merci de info, dupa cum prea bine stii nu mai sunt la curent cu noutatile din fotbal… Ce varsta are brazilianul asta? Geambasu lansa aseara niste acuze voalate de blat…si mie mi s-a parut dubios cum aparatorii Sportului au inteles sa joace ultimele minute ale meciului.

                1. Dar tu nu vezi ca ziaristii si-au facut un obicei din a acuza Steaua dupa fiecare victorie? Cine crezi ca a contribuit la faima noastra de echipa corupta si la ura celorlalti indreptata impotriva echipei? Mie imi pasa!

                1. Cum adica nu a contribuit nimeni, tu consideri ca Steaua este iubita, admirata si respectata de suporterii tuturor echipelor din tara?
                  Da-mi un exemplu de ziarist sportiv pe gustul tau. :biggrin:

              2. Da, asa consider…sa fim seriosi, in fotbalul romanesc, exista Steaua si apoi restul lumii. motivul? perfromantele externe

                In toata presa din Romania, nu exista un jurnalist pe gustul meu. cu atat mai putin sportiv. nu inseamna ca sunt toti slabi, doar ca eu inca nu i-am citit pe cei buni :)

                1. :shocked: Hai mai, nici Tolo, nici Vochin, nici Geambasu, nici Ioanitoaia, nici Cara? Cum sa nu-ti placa de nimeni? Eu ador jurnalistii, datorita lor am intrat pe bloguri…sau mai corect ar fi din cauza?

                1. :cool: :ninja: Nu, tocmai, sunt brunele amandoua. Bine, Ioana Cosma e mai satena asa…
                  Dar ce ai dear cu blondele, nu-ti plac? :ninja: :lol: :wassat:

                1. Eu consider, ca asa cum toate florile sunt frumoase, si toate fetele sunt frumoase, indiferent de culoarea parului, a ochilor, nuanta tenului etc. Agree? :silly: :unsure: :ermm:

                1. Slava Domnului! :))) E bine sa fii selectiv din cand in cand. Sau tu esti pe principiul :ermm: :dizzy: :cool: :silly: una si buna?

      1. nu, nu e neaparat despre selectie. nu merg dupa principiul una si buna pentru ca nu o aleg eu…dragostea adevarata te alege ea pe tine, nu tu pe ea :) poate uneori sa fie foarte aproape de tine dar pana cand nu ti se dezvaluie nu iti dai seama de ea :)

        1. Hai mai, sa fim seriosi, cat de norocos sa fii, si cat de orb sa fii in acelasi timp incat sa nu vezi ca omul potrivit e chiar langa tine, trebuie doar sa intinzi mana si gata dragostea. Astea sunt cazuri rare…
          Asta cu dragostea adevarata care te alege ea pe tine, da, poate fi adevarata, cred ca acum vorbesti din proprie experienta…

            1. Daca a fost nevoita sa faca ea primul pas, inseamna ca ori erai un barbat ranit, ori esti un timid. Iar cu vorbitul din proprie experienta mi se intampla si mie…destul de des. :wink:

        1. Pai sincer nu prea stiu :biggrin: .Sunt zilele vinului ,zilele berii,ceva festival de muzica george enescu daca nu ma insel :lol: ,mai e festivalul Plai …cred ca si altele care se organizeaza ocazional.Chiar nu sunt in tema.Am vazut ca acum au blindat centrul cu ecrane si terase pt.meciurile de fotbal de vin. :lol: O sa fie nebunie.

          By the way, la multi ani! :biggrin:

          Imi amintesc ca la Pitesti m-am distrat mereu de simfonie :lol: .

          1. Pai da, se pare ca Timisoara va fi noua campioana la fotbal a Romaniei. :dizzy: :ermm: :unsure: :cwy: Aveti ceva evenimente…culturale, n-ai de ce sa te plangi…
            Merci mult de urare! Hug.

      1. Trandafirii de un rosu inchis. Insa ma uit fascinat si la alte flori. Lacramioara, gura-leului, floarea de cires, nufarul, narcisa, liliaccul, macul, iasomia… si multe altele carora nu le stiu numele :smile:
        Lasa-ma langa un loc salbatic, unde cresc flori care sa-mi placa… si pentru cateva minute ai sa ma pierzi :biggrin:
        Hug :silly:

    1. Merci Szabi(sper ca ti-am scris corect numele), pentru urari si constanta. Esti un prieten de nadejde. Hug.
      Asta poate pentru ca am un simt estetic foarte dezvoltat?! :tongue: :cheerful: :ermm: :biggrin:
      Mi-ar placea sa pun mai des propriile mele fotografii, din pacate tehnologia asta ma omoara… :face: :ninja:

    1. Hortensiile albastre? Interesting. :dizzy: :shocked: Ai in casa asa ceva?
      Freziile sunt si preferatele mele, pur si simplu le ador, atat de delicate, de stilate, de gingase… :wub: :w00t:

      1. Eu am frezii acum in casa :biggrin: miros asa frumooooos :heart:

        Din pacate hortensii nu am avut niciodata,as putea sa-mi cumpar dar evident numai cu tot cu ghiveci . Oricum cele albastre sunt pur si simplu extraordinare :wub:

        1. Te cred pe cuvant, ca nu am vazut niciodata live hortensii albastre. Cel putin nu-mi amintesc. Ai frezii acasa? Ce norocoasa esti, mai ales daca le-ai primit de la persoana iubita. :wub: :w00t:

          1. Le-am primit ca i-am zis sa le cumpere deoarece era prin zona,eu eram pe drum si daca le luam cu mine se ofileau pana ajungeam in oras si inapoi acasa :lol: :lol: . Last week am avut lalele :biggrin: . De regula imi cumpar singura,nu stiu de ce, ma bucura mai mult :lol: .

            Hortensiile sunt superbeeeee,am facut o MICA obsesie pentru ele. :lol:
            Stai linistita ca nu ma simt iubita :tongue: dar ma simt cuceritoare in ultima vreme :cool:

            ha ha ha ,ce-mi mai place sa ma prostesc

            1. Foarte haios commentul, mai ales partea cu “de regula imi cumpar singura,nu stiu de ce, ma bucura mai mult”. Ai reusit sa ma bagi de tot in ceata. Ma bucur ca ti-a revenit pofta de viata, entuziasmul, voia buna si optimismul. :w00t:

  3. La Multi Ani, Nice !! :biggrin: Gingasia florilor dovedeste, in viziunea mea, maiestria naturii. Asadar, cred ca detinerea unui astfel de nume reprezinta o onoare pentru ,,proprietar” :wub: E o zi speciala azi, da, si in familia mea, caci atat bunica (Florica), cat si unchiul meu drag (Florin) si inca o matusa (Florina) sunt sarbatoriti :happy:
    Mmm, imi plac lacramioarele cel si cel mai mult :wub: Apoi, crinii, liliacul, florile de cires si trandafirul – pentru aspectul sau absolut unic si minunat. Insa fiecare floare este speciala in felul ei, unele pentru aspectul gratios, mladios sau dimpotriva, un aspect care, pe langa gingasie, denota si putere, altele pentru modul in care ne incanta simtul olfactiv… :happy: O zi a florilor, grozav! :heart:

    1. Merci mult pentru cuvintele frumoase :heart: , pentru tot commentul in general :wub: , La Multi Ani si din partea mea tuturor rudelor si cunoscutilor tai ce poarta nume de flori. :smile:
      Da, pentru aspect imi plac orhideele si freziile, pentru gingasie si puritate lacrimioarele si pentru aspect: bujorii. Pentru tenacitate: floarea de colt, iar pentru miros: trandafirii. :biggrin:
      O mentiune speciala pentru lalelele si garoafele pestrite. :blush:

      1. Poi, eu credeam ca iti plac freziile pentru miros.:pinch: Deci trandafirii iti plac cel mai mult :ninja: .. Am sa retin asta! :wink:

        Mie cel mai mult imi plac ghioceii si toporasii. ..Doar ca pe astea nu le poti numi flori, ci floricele. :biggrin: Asa ca aleg freziile ,pentru miros, si pentru ca se gasesc in tot restul anului.

        1. Da, freziile sunt si la mine in top. :wub: De trandafiri ziceam ca-mi plac ca am primit de curand unii realmente magnifici, rosu cu galben… Se oflilesc atat de repede, mare pacat… :cwy:

  4. La multi ani in primul rand tie, Nice (sau preferi astazi Narcisa?) dar si tuturor celor care poarta nume de flori! E o sarbatoare atat de frumoasa, aceasta a Floriilor iar la noi se simte atat de bine datorita Simfoniei Lalelelor.

    1. Da, azi va dau voie sa-mi spuneti Narcisa. :w00t: :lol: Da, e una din cele mai frumoase din an, preferata mea, evident. :wub: Merci mult, cum te-ai distrat la Festival?

      1. A fost tare frumos, ma bucura faptul ca traditia acestei Sarbatori se pastreaza in continuare in Pitesti, este, asa cum imi place mie sa-i zic, sarbatoarea-emblema a orasului, este un spectacol deosebit care iti incanta privirea. :smile:
        Cred ca si tie ti-ar placea sa vizitezi aceasta expozitie, stiindu-te o admiratoare a florilor. Sper sa ajungi anii viitori pe aici sa vezi si tu Simfonia.

  5. La multi ani, draga Nice (Narcisa)! Desi stiu ca te numesti Narcisa, eu prefer sa-ti spun Nice :w00t: Si asa o sa-ti spun mereu – fiindca imi esti draga. :happy: Sper ca primavara asta sa-ti aduca tot ce-ti doresti TU ..sau ce ai simtit ca ti-a fost” furat”. Nu a fost asa.. Sunt sigura.. Doar ca uneori lucrurile care credem noi ca sunt ptr noi se intampla sa nu fie asa. Oricum exista DORINTA… Si mereu,atunci cand EXISTA dorinta visele se pot indeplini.

    hugs and kisses!

    1. Nu simt ca mi-a fost furata dragostea, ci doar ca m-a abanonat. Ca a uitat de mine… Da, ai mare dreptate, trebuie sa ne pastram intotdeauna dorinta vie, altfel, cu sufletul mort, nu mai putem spera la nimic bun si frumos de la viata. :dizzy: :ermm:
      Pai e perfect, ca eu ador ambele denumiri, atat Nice cat si Narcisa… :biggrin:
      Multumesc mult pentru incurajari si urari, hugs back! :kissing:
      Duminica frumoasa. :smile:

  6. La multi ani scumpa! La multi ani pt toate floricelele si floriceii!
    multumesc si eu pt urare :) tare frumoase pozele cu flori ;)
    La multi ani Julien! sa ne traiesti intru multi ani fericiti si cu sanatate!

    ce flori imi plac? cred ca nu exista flori care sa nu-mi placa. Pt azi aleg narcisele albe, lalelele si liliacul :)
    o zi minunata pentru toata lumea!

    1. Merci mult, dear, La Multi Ani si tie! :wub: De unde ai gasit narcisele alea superbe din glastra? :biggrin: :tongue: :cool:
      Ai vazut, special pentru tine am ales pentru articol liliac mov. Love it.

      1. in piata la un nene :) asa frumos miros, hmmmmm
        multumesc pentru liliacul mov ;) foarte frumos, nu petse mult timp o sa am si eu in glastra, sa-mi faca casa mai frumoasa ;)

  7. LA MULTI ANI!!! sa ai parte de o zi minunata :heart:
    Si da, iubesc florile..ador trandafirii in special :happy: ..si iubesc ziua de astazi..ma simt de parca as fi in mijlocul veri :cool: :silly:

  8. Valeleu!, ce faine flori! Paaaai…din câte stiu eu nu se spune ‘La multi ani!’ pentru zi onomastica, dar urez toate cele bune fetelor cu nume de flori, noroc si sanatate.

    Si un “La multi ani!” adevarat pentru Julien. Julien, azi am baut si pentru tine! Multa sanatate, noroc si implinirea dorintelor corecte!

    Mai nou imi plac florile de salcâm (sper ca n-am facut o prostie si ca salcâmul face flori…). In tinerete eram mort dupa trandafiri, pâna sa vina fesenistii cu ideea lor magareasca cu trandafirul albastru. De atunci n-am mai putut sa-i suport. M-am indreptat spre crini, dar parca nici aia nu-mi mai plac. Am hotarât totusi sa nu ma mai orientez spre nicio floare in mod special, ca cine stie cine mi-o mai ia….Liliacul imi mai place….iasomia….

    1. Vai, Dragos, ce frumos din partea ta ca ti-ai adus aminte de noi(de mine, Lilly si Julien). :heart:
      Mie toata lumea mi-a urat azi La Multi Ani, nu stiu daca e corect sau incorect, dar eu le multumesc tututor pentru gandul bun… :wub: :smile: :blush:
      Exista flori de salcam, au chiar si niste proprietati terapeutice…
      http://www.gds.ro/Sanatate/2008-05-02/Remedii+naturiste+cu+flori+de+salcam+
      Ce face domne Dinamo, se pare ca e in revenire de forma, ce intoarcere spectaculoasa de scor la Galati… :ninja:

      1. @ Nice, ‘a intoarce scorul’ din punctul meu de vedere inseamna sa câstigi, nu sa scoti un amarât de egal cu o amarâta de echipa, fie si in ultimele secunde. Cavalerii Fluierului Otelul Galati era o echipa usor de batut dar, cu apararea noastra de Lolek si Bolek, degeaba avem un mijloc fain si un atac letal. E drept ca golul lui Tucudean a fost magnific, eu atâta sânge rece n-am avut nici macar in curtea scolii.

        Aha….decui nu m-au pacalit tautenii mei….ziceau ca atunci când salcâmul infloreste e o atmosfera splendida la Tauti. Dar eu sunt inca in Bucuresti :-( . Ma rog, nu dupa cum arata, dar mierea de salcâm si mirosul florilor de salcâm e formidabil.

        Stiu ca se zice “La multi ani” in orice imprejurare, dar e usor eronat. De ziua ta de nastere sau de Anul Nou e logic sa spui “La multi ani”, de onomastica merge eventual “mai multe infloriri” (in cazul numelor de flori)….

        Lilly….hmmmm….ma gândesc la un articol care va purta numele tau….

        1. Dragos, nu inteleg, de ce Cavalerii Fluierului Otelul Galati, de unde acest nume? :dizzy: :wassat: Vrei sa spui ca au avut de-a lungul campionatului arbitrii de partea lor, ca au fost mereu avantajati?
          Nu, tautenii tai nu te-au pacalit… :cool: Dar era si normal sa-si laude regiunea.
          Cum adica vei scrie un articol cu numele Lilly, te-ai hotarat sa scrii in sfarsit un articol? :)) :cwy: :face:

          1. Pai Nice, in meciul tur cu Dinamo au fost ajutati porceste; de nervi ca Otelul nu inscrie, arbitrul l-a eliminat aiurea pe Andrei Cristea. La meciul de saptamâna trecuta cu Steaua (câstigat de Steaua, spre lauda ei) lui Nicolita i s-a anulat un gol perfect valabil, iar Cavalerii Fluierului Galati au fost scutiti de un penalty si de un ‘rosu’ implicit. Meciul cu Pandurii l-au câstigat la masa verde. In meciul de la Galati cu Dinamo nici macar arbitrul n-a prea avut ce sa le faca (dar s-a ingrijit Moti, pe care, daca nu l-as sti pur si simplu prost, l-as fi crezut corupt de Dolarel), le-a dat ‘doar’ o lovitura libera periculoasa cât se poate de gratis. fara urmari. Ah!, daca ar mai fi durat meciul inca doua minute…

            Iar Dolarel are un comportament mai degraba de Balaceanca sau de Meheheheheme Stoica. Sare, urla, mâinile si picioarele i se misca intr-un mod aleator si neprogramat, ochii ii ies din orbite si pe la colturile gurii ii curge saliva. Parca ar fi o papusa de cârpa mânuita de un papusar complet beat.

            1. :))) La Dolarel cam ai dreptate, i-ai descris perfect comportamentul, oare n-o fi invatat nimic din lunga sedere in Germania? :ermm:
              Steaua a jucat cu Otelul si a castigat? Cu cat? :wassat:

              1. Nu inteleg ce a invatat Dolarel in Germania. Prefer sa cred ca se drogheaza, nu ca e bântuit de dementa.

                Hai mai Nice, ce fel de stelista esti tu? A jucat saptamâna trecuta, Steaua a câstigat cu 1-0.

                1. Merci de info, Dragos, mai nou sunt o stelista indiferenta, pasnica. :angel: Eu prefer sa cred ca traieste foarte intens meciurile si nu-si poate controla emotiile in acel interval. Dupa, revine la starea de normalitate. :alien:

        2. Dragos, ma simt onorata!
          multumesc pentru urari :)
          ce fain ca-ti place liliacul si iasomia :) si salcamul e deosebit, stii cum se zice in Ardeal la salcam? acatz :) flori de acatz ;) abia astept sa te muti in Ardeal ;) si sa-ti impodobesti casa cu flori de acatz

  9. La multi ani NARCISA!

    La multi ani tuturor ce-si serbeaza azi ziua onomastica.

    Dragos
    Cine e pe primul loc?
    Cine e pe primul loc?
    :)

      1. separat :biggrin: Asta mi-a plăcut :cool:
        A fost frumooos :wub: M-am simțit bine, florile superbe, colorate, parfumate, cu fluturași în ele :happy:
        Nu știu dacă aș fi văzut vreun cunoscut, la câtă lume era :silly: . Mi-ar fi plăcut să am și eu pe cineva cu mine, să mă plimb pe acolo. Adică am fost cu mama și sora, dar e altceva… Să ne uite timpul printre flori și melodii. Maybe next time :smile:

  10. Oh, ce tâmpită sunt, mor de rușine că n-am văzut articolul acesta. :( Totuși, comentez pentru că nu mă pot abține să nu îmi amintesc că, Nice, dacă ai văzut comentariile articolului link-at aici, Daffodils m-a adus la tine, după cum am și scris acolo … Mi-am amintit de asta imediat ce am văzut link-ul .. hehe.
    Deci da, cu maximă întârziere, dar cu mare drag, îți spun și eu ”Trăiască Narcisa”, urându-ți în același timp multă sănătate și iubire :*

    1. Da, stiu, am recitit chiar duminica acele comentarii, cu cea mai mare placere si nostalgie posibila. :sad: :cwy: :pouty: Mi-e tare dor de acele timpuri, mi-e dor de inceputuri, de toti oamenii care erau atunci si acum au disparut. :cwy: Eu ma atasez foarte mult de oameni, mai ales daca comunic zilnic cu ei…
      Multumesc din suflet pentru asemenea urari frumoase. :heart: :kissing:

  11. Pozele sunt cu adevarat reusite. Dar de onomastica nu se ureaza “La multi ani!”. Poti ura orice altceva in schimb.

    N-am sa inteleg niciodata pe cei care folosesc alt nume. Am cunoscut si eu oameni care isi spuneau “Emil” in loc de “Ion”, “Cristina” in loc de “Stefania” etc etc etc. Edrept ca sunt un om norocos, pentru ca am un nume cu totul deosebit, dar n-am sa fac niciodata un caz din faptul ca eu am un nume frumos si altii nu! :devil: :devil: :devil:

    1. Ce mult ma bucur ca iti plac florile, pe atunci insa nu aveam aparat si le-am luat de pe net(la sfarsit sunt si sursele trecute). Oricum sunt spectaculoase! :happy:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *