Dupa cum puteti lesne observa, am schimbat (iar) tema. Motiv pentru a va invita, conform unuia dintre obiceiurile casei, intr-o expeditie safari in savana kenyana. Asadar am ales Kenya, un tinut absolut fantastic prin exotismul si salbaticia sa, destinatia ideala pentru cei care vor sa evadeze din cotidianul gri si monoton, sa se desprinda o perioada de avantajele civilizatiei si sa redescopere frumusetea si simplitatea vietii, dar in mod special pentu fabuloasa zona Masai Mara, considerata a fi cea mai bogata rezervatie naturala a Africii. La fel de bine puteam sa propun Tanzania, vecina acesteia din sud, tara ce adaposteste celebrul Parc National Serengeti. Si pentru ca iubim natura si animalele, va fi un safari fotografic, unul in care vom putea urmari in habitatul lor natural pe cei sapte magnifici: elefantul, leul, leopardul, rinocerul, bivolul african, hipopotamul si girafa, dar si gazele, zebre, hiene, antilope gnu, gheparzi. Continuă să citești Safari
Lună: februarie 2011
Recunosc, sunt casatorit
Îmi amintesc perfect. Cred că a fost dragoste la prima vedere. Dintre toate câte eraţi acolo, tu m-ai cucerit instantaneu. Parcă îmi zâmbeai, mă îmbiai să vin spre tine! Am făcut multe sacrificii ca să te am doar pentru mine, dar am ştiut că meriţi pe deplin. Ştii că sunt foarte nerăbdător, aşa că am trecut peste formalităţi şi am intrat repede în tine, acolo, de faţă cu toţi, nu mi-a mai păsat de nimeni şi de nimic. Ţi-am pipăit frenetic formele, ca un nebun, erai aşa de fină la atingere… Deşi eram în extaz, m-am retras puţin, să te privesc mai bine, dar asta doar ca să plonjez din nou în tine; mi-a plăcut că tu eşti foarte spaţioasă, nu strâmtă, ca altele. Te-am atins acolo unde îţi place ţie cel mai mult şi ai început să torci precum o felină sălbatică… aaaah, şi acum mă trec fiorii când îmi amintesc! Continuă să citești Recunosc, sunt casatorit
Anunturi matrimoniale
Berbec
Veşnic tânăr, caut o persoană care să nu obosească, nici măcar când o alerg prin casă. Nu am prejudecăţi şi am obiceiul de a fi direct, fără ocolişuri. Mă aprind repede, nu stau pe gânduri ca nehotărâţii aia din Balanţă si nu pierd vremea cu un preludiu interminabil ca Racii.
Avantajul este că ştiu ce vreau şi acţionez ca atare. Dacă mă iei cu nu ştiu câte crize interioare ce te împiedică să fii fericit, uită-te la Peşti că s-ar putea să fie mai receptivi. Eu îţi aduc optimismul, încrederea în forţele proprii şi multă distracţie în dormitor. Am menţionat dormitor, dar poate fi la fel de bine un lift, iarba din parc, un copac sau maşina. Sunt generos şi săritor la nevoie, nu mă prefac că plouă atunci când ţi s-a stricat maşina sau ai rămas fără medicamente. Te susţin în tot ce întreprinzi fiindcă nu-mi place să tai frunza la câini şi să mă plâng de un destin eşuat lamentabil. Nu garantez însă fidelitatea mea, nu am ce face, sunt cea mai aprinsă creatură din univers.
Am uneori reputaţia de scandalagiu, dar eu nu ţin furia ca ranchiunoşii aia de Scorpioni, aşa ca mai bine scurt şi intens, decât epuizant şi pe termen lung. Îmi place să fiu cocoloşit ca un copil uneori, aşa că nu fi rece… dar nici prea caldă, pentru că îmi place să cuceresc, să fiu provocat, să fac surprize, nu să mă culc pe o ureche şi să mă bucur de cămin ca plictisitorii ăia de Tauri. Ador excursiile, munţii, grădina zoologică, provocările şi toate jocurile cu suspans. Dacă vrei intensitate,caută-mă!
Taur
Da, am citit anunţul de mai sus al Berbecului… obositoare fiinţă! Continuă să citești Anunturi matrimoniale
Despre inaltime si istetime
“Nu conteaza inaltimea, ci conteaza istetimea”
Oare?
Cele mai populate 10 orase ale Terrei
10. Shanghai, China -19.400.000 de locuitori
Este, practic, cel mai mare oras, ca intindere, al Chinei si unul dintre cele mai populate ale lumii. Cu o populatie ce tinde spre 20 de milioane de locuitori, Shanghai-ul creste inca, din acest punct de vedere, cu o viteza ametitoare si ameninta pozitiile aglomeratiilor urbane de pe primele locuri ale acestui top. Urbe destinata initial industriei piscicole si celei a tesaturilor, Shanghai a cunoscut un boom economic fara egal in istoria Chinei odata cu deschiderea sa, in anul 1842, catre comerciantii straini si datorita pozitiei favorabile a portului sau. Astazi, orasul este cel mai mare centru financiar din partea continentala a Chinei si una dintre cele mai apreciate destinatii turistice din aceasta parte a lumii. Anual, peste 1 milion de oameni de afaceri din toata lumea suplinesc numarul locuitorilor chinezi, alaturi de cei aproape 5 milioane de chinezi din prefecturile invecinate: Anhui , Jiangsu si Zhejiang . Continuă să citești Cele mai populate 10 orase ale Terrei
Intâlnire cu un mason
– Vezi ca o sa vina domnul Ionescu. E mason. Stii, masoneria e o organizatie secreta, asa ca sa nu-i spui ca stii ca e mason. Te rog frumos sa te abtii si sa nu incepi cu bancurile tale nesarate, ca e o persoana extrem de sensibila.
Sunt incântat ca voi cunoaste un mason in carne si oase si nu inteleg ce are cu mine Lidia, draga mea prietena si gazda intâlnirilor noastre saptamânale de spiritism. De unde a tras ea concluzia ca fac bancuri? Si mai ales nesarate. Ma simt invinovatit pe nedrept.
Mai palavragim noi cale de 10 minute pâna când se aude târâitul soneriei. Vine masonul! Lidia se duce sa deschida. In capul culoarului apare un domn cam la 60 de ani, proaspat barbierit, par alb tuns perie, purtând un sacou bleumarin impecabil si la gât are o esarfa pe care o presupun mov. Pantalonii negri se termina cam la 5 centimetri deasupra sandalelor. Ciorapi maro.
– Draga Lidia, imi cer scuze ca am intârziat, dar venind incoace un câine mi-a murdarit pantalonii si a trebuit sa ma intorc sa ma schimb…uite si tu in ce hal arat.
Lidia nu pare sa fi auzit scuza, nu pare sa fi observat ceva in neregula. E topita toata.
Domnul Ionescu se apropie de mine si-mi intinde mâna.
– Ionescu, stomatolog.
– Dragos, functionar. Sunteti cumva si mason? intreb, atragându-mi instantaneu privirile criminale ale Lidiei. Continuă să citești Intâlnire cu un mason