A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată… un sat cu oameni harnici, numa’ unu’ şi unu’, aproape de Strehaia, cu mult timp înainte ca această localitatea să capete o notorietate…manelistă.
Miercuri, 23 august 1944, orele 5:00. Orică dormea dus, cu gura întredeschisă, gemând uşor. Din când în când, se puteau auzi cuvintele “coasă”; “bou” şi “Floarea”, vorbe ce îi înăspreau sau relaxau, după caz, expresia feţei. Tânărul fu trezit brusc, zguduit de braţele puternice ale Nuţei.
– Orică, haida-de, scoal’ în sus!
Nimic. Niciun răspuns, doar un prelung… muget?
– Haida, mă, scoal’ şi hai să mergem, c-avem drum mult, Ploieştii nu sunt colea, la doi paşi!
– Haida, mă, nărodule, n-auzi? A dracu’ pielea pe tine, te faci că n-auzi!? Orică, olelei, păza, veniră ruşii peste noi!!!
Un ţipăt scurt şi Orică fu în picioare. Cu ochii mari şi părul vâlvoi, căuta febril un loc unde să se ascundă, nu înainte de a-şi deplânge soarta.
– Îîîîîuuu, Doamne, ia-mă, ce mă faaaac? Nuţo, dă-mi grabnic cheile de la beci, barim să mor fericit! Decât să bea ruşii munca mea, mai bine mă pun cu toporul şi sparg butia şi dămigenele, să înghită pamântu’ tot zaibăru’, auzi tu?
– Hooo, mă, stăi mereu, că nu vine niminia, nu, nu, noi tre’ să ne ducem, uitaşi?
– Aaaau, fi-mi-ar capu’ al dracu’, uitai, zău, pe oichii mei dacă te mint!
– Păi, de, cred şi eu că uitaşi, la câtă ţuică băuşi asară cu a lu’ Tutunaru şi a lu’ Pârlanu…..
– Ce, băui munca ta? Căraşi tu lemne cu spinarea din pădure? Adunaşi tu corcoduşe şi prune toată vara? Ia, vezi, c-acu nu mai merg şi–o să te dejghine traistele alea cu de-ale gurii şi dămigeana de cinci.
– Ha, ce face? Păi, nu e, mă, lovite-ar orbu’ găinii şi gălbeaza vacii, fractu’? Să mă duc eu, muiere, şi tu să rămâi acilea? Halal cumnat eşti, ptiu, bate-te-ar Ăl’ de Sus să te bată!
– Haida, Nuto, ce te pornişi aşa? Nu mai căscă ochii la mine, că iar mă deochi şi zac o săptămână!
Trenul fu arhiplin, cei doi nu găsiră loc şi urcară pe acoperiş, Orică cu dămigeana, camuflată cu un flanel, ca să nu atragă priviri indiscrete, şi Nuţa cu paporniţele, încărcate cu ouă fierte, roşii, ceapă, brânză, un gâscan fript; în fine, cam ce are trebuinţă un soldat pe front, ca să îi crească moralul. Ajunseră în Bucureşti cu întârziere de 3 ore. Orică, ţinând dămigeana la piept şi afişând un aer grav, dădea “Bună zîua” la toată lumea, rânjind larg, de fiecare dată când auzea vorbă oltenească. Aflară că toate trenurile de persoane, cu plecarea din Bucureşti spre Ploieşti, fură cedate armatei, din raţiuni strategice.
– Paştele mă-sii, ce facem, muiere, că io până la Ploieşti nu merg pe jos, nici de – al dracu’!
– Iete, îmi spuse mie cfr–istu ăla că pleacă acuşi un mărfar spre Moldova şi trece prin Ploieşti, cică putem să ne suim pe acoperiş.
Mărfarul mergea încet, dând prioritate trenurilor militare. La un moment dat, în plin câmp, se dădu alarma antiaeriană. Orică, îngrozit de avioanele de vânătoare americane, ce se profilau la orizont, în disperare de cauză, sări de pe acoperişul vagonului, îşi sclinti glezna, sparse dămigeana cu zaibăr şi începu să plângă amarnic.
– Doamne, pupa–ţi–aş tălpiţele tale, nu mă lăsa, Doamne să mor aşa, în lanul de porumb, înainte să o fi cunoscut şi eu trupeşte pe Floarea lu’ Cârjan! Am doar 18 ani, jur că nu mai fac moarte de porci şi de păsări cât oi mai face umbră pe pamântu’ ăsta!
Nuţa, speriată şi ea dar, totuşi, amuzată, făcea bâză (îl persifla) de cumnatu–său.
– Mă, Orică, bagă de samă că ai iţarii peticiţi în fund cu o cârpă roşie, să nu te ia ăştia la ţintă!
– Hai, sictir, cucuveao! Ce, crezuşi că-mi fu frică, mie!? Vrusei să pitulez (ascund) dămigeana, da’ mă lua, aşa, o sfârşeală, şi-o scăpai; deh, voia lu’ Dumnezeu… se duseră cinci litrişori de zaibăr, mâna întâi… să fie pentru sufletu’ lu ăl’ bătrân, i-o fi şi lui sete!
Ajunseră la Ploieşti târziu, în noapte. Orică, vrând să-şi aprindă o pipă, fu cât pe ce să fie împuşcat de soldaţii ce păzeau gara, căci peronul era inundat de benzina şi motorina scurse din cisternele avariate de aviaţia inamică. Scăpat cu viaţă, îşi făcu trei cruci şi blestemă toată armata, alege–s–ar prafu’ de ea!
Îl găsiră repede pe Milică, omul Nuţei şi fratele lui Orică. Stătură ei ce stătură, apoi aflară că România nu se mai află în stare de război cu Aliaţii. Bucurie mare; se bău multă apă, că zaibăr nu mai era. Într-o tranşee întunecoasă, pe pământul jilav, Milică o felicita intens pe Nuţa, pentru curajul de care dăduse dovadă venind până la el, pentru mâncarea adusă şi… pentru multe altele. Singur, Orică plângea încetişor, gândindu – se la beciul lui, la ruşii care se apropiau rapid şi la Floarea , pe care o vor ofili, probabil, alţii…
În memoria bătrânilor olteni din satul unde am copilărit, cei mai spirituali oameni din câţi mi-a fost dat să întâlnesc!
da…
m-au podididt amintirile…
bunica din partea tatei a fost olteanca…
fiul politaiului din strehaia a fost colegul meu de facultate… timp in care mi se mai spunea si… olteanul mic…
Ovi, ce spuse olteanul cand vazu Atlanticul? “Olelei, iete, maica, ce de Jii!!!” :tongue: :biggrin:
Am râs de la prima oră. :)) Românii ăștia de la sate au un stil propriu :))
Deh, nu degeaba cele mai savuroase bancuri au drept personaje tarani neaosi! :w00t:
Deci când ajung la țară la bunici e în aer așa ceva aparte :))) Ceva din memoriile lui Marin Preda sau Creangă :)
Hihi…..lumea satului, un miracol si o enigma^^
Julien, ai un umor incredibil, textul este pur si simplu genial. Felicitari si la cat mai multe astfel de productii incantatoare. Imi zambeste pana si sufletul…
:silly:
Nice, nu stiu daca mesajul tau este laudativ sau contine o ironie subtila, insa iti multumesc ca ma citesti! :biggrin:
Nu contine nici cea mai mica urma de ironie. Am fost foarte entuziasmata cand l-am citit, mi-a inveselit ziua.
In cazul acesta, ma bucur! :biggrin:
instant mi-am adus aminte de poanta cu “Ardeiasuuu, Ardeiasuuu”. Si asa s-a golit piata de moldoveni grabiti sa stinga focul de la … Iasi!
Muhahha, moldovenii nu au nicio sansa sa castige disputa cu noi, suntem prea abili^^!
Esti oltean? :shocked:
Nu inteleg de ce esti socata?! :biggrin: Sunt nascul in Bucuresti si am crescut pana la 7 ani intr-un satuc oltenesc, aflat la jumatatea distantei dintre Jiu si Dunare. Tata e oltean din Mehedinti, mama e moldoveanca din Vaslui, nasii imi sunt ardeleni din Oradea….as zice ca am acoperire nationala! :biggrin:
Asa se explica pasiunea ta pentru Stiinta. Hm, ce mai semeni tu cu tizul tau…Lusio. acelasi nume, aceeasi echipa de fotbal, aveti varsta apropiata. Si inca ceva: amandoi imi sunteti mie dragi.
:silly:
:blush: :heart:
:heart:
:w00t: Foarte tare…interesantă povestea. :tongue:
Ma bucur ca iti placu! :tongue:
Cristian, am uitat sa-ti urez bun venit pe blog.
Am vazut ca ai prins drag de articolele lui Julien. :biggrin: :unsure: :silly:
“Într-o tranşee întunecoasă, pe pământul jilav, Milică o felicita intens pe Nuţa, pentru curajul de care dăduse dovadă venind până la el, pentru mâncarea adusă şi… pentru multe altele”
:w00t: :w00t:
you`re funny
Thanks! :w00t:
foarte frumos ai povestit, felicitari!
mi-ai amintit de Nea Marin!
Exact, un film romanesc reusit! Dar nici articolul nu e mai prejos. :wink: :wub: :w00t: :heart:
da, cat ne mai distram la asemenea filme :)
Nea Marin reprezinta crema umorului oltenesc, sunt mandru ca sunt jumatate oltean! :biggrin: :heart:
am citit ca acoperi toata Romania :) jumate oltean jumate moldovean cu ascendent in ardeal :)
Deh, cate putin din fiecare, c -asa – i frumos^^! :w00t:
frumoasa postare :)
Merci!
Frumos text. Ai surprins culoarea locală atât de bine :)
Uih, sa inteleg ca eterna si fascinanta Oltenie iti este familiara? :tongue: :biggrin:
Din păcate :D Eu sunt munteancă de trei generații – cel puțin -, dar am destule cunoștințe de prin zonă..
La naiba, Julien…eu am stat 3 ani la Craiova, dar nu am prea baut zaibar :)))
Acum inteleg de ce…l-a varsat orica :biggrin: :whistle: :devil:
Prietenul meu e oltean…ma intreb oare daca povestea aceasta va trezi ceva in el
Acu ca am reusit sa ma intorc (oarecum) la activitatea pe internet, n-aveam cum sa nu iau la rand toate articolele pe care le-am pierdut aici. Mai bine mai tarziu decat niciodata. :D
Absolut genial textul! Felicitari si la cat mai multe alte asemenea scrieri ce descretesc frunti! Am vazut si eu mai sus ca acoperi toata Romania. Cam asa si eu…prin alianta (viitorul sot intregeste Romania aducand partile Moldovei si-ale Olteniei). :D
Asta-i pohta ce-am pohtit! :D Casa de otel si fericire multa! Multumesc pentru apreciere! :)
Multumim frumooos!! :)