Motto: “Din durere vin cele mai mari binecuvântari”
Titlu: Grace
Autor: Richard Paul Evans
Editura Reader’s Digest, 2010
In 1993 Richard a scris o poveste induiosatoare, care aducea pe undeva cu “Fetita cu chibrituri”, si s-a hotarât s-o dea in dar de Craciun unor persoane apropiate. Ce n-a intuit in acel moment a fost impactul povestirii sale extraordinare. Rudele si prietenii care au primit cadoul au fost atât de impresionati incât cele 20 de exemplare ale povestii, scoase la imprimanta de acasa, au circulat din mâna in mâna ca un manifest, pâna când autorul s-a pomenit cu un telefon de la o librarie, care voia sa-i comande “cartea”….
Actiunea se intâmpla la inceputul anilor ’60, când, amanunt important, amenintarea razboiului nuclear parea extrem de serioasa. URSS voia sa plaseze rachete cu focoase nucleare in Cuba, iar SUA raspundea printr-o blocada curajoasa. Un licean isi ascunde o colega de scoala intr-un adapost construit de el, in spatele curtii casei lui. Fata plecase de acasa de frica abuzurilor tatalui vitreg. Relatia dintre cei doi n-a durat mai mult de doua luni si a fost platonica. O teribila greseala de sistem (intrucât societatea a considerat ca fetei ii este mai bine lânga tatal vitreg, betiv si abuziv decât lânga colegul care i-a oferit adapost, hrana si intelegere) duce la moartea fetei, ucisa de tatal vitreg.
Aici se termina partea importanta a povestii. Dar extrem de interesant e ce s-a intâmplat mai departe. Eric, baiatul care a avut grija de Grace, nu s-a prabusit. Ar fi fost comod. Nu. Mesajul intrat in viata lui odata cu Grace l-a contaminat pentru intreaga existenta. Din baiatul plapând si batjocorit la scoala de baietii mai smecheri a devenit un luptator. Ma rog…la scoala n-a avut nevoie decât de o singura demonstratie de forta, dupa care nu s-a mai legat nimeni de el, niciodata. A facut Dreptul. A devenit procuror. Si, din aceasta postura, a luptat pe viata si pe moarte contra adultilor care abuzeaza minorii. A luat fiecare caz in parte extrem de personal si l-a dus pâna in pânzele albe. Nu s-a lasat pâna nu i-a vazut pe vinovati dupa gratii.
Moartea lui Grace n-a fost in zadar. A reusit, in doar doua luni, sa influenteze atât de mult un om incât, datorita lui, multi alti minori au scapat de chinuri fizice si psihice. Si, ce e cu adevarat important, potentialii adulti violenti i-au luat frica. S-au linistit nu din proprie initiativa, ci pentru ca le era teama de confruntarea cu el.
Nu e deloc de neglijat efectul terapeutic al groazei.
Nu se stie ce s-ar fi intâmplat cu cei doi daca lucrurile ar fi stat altfel. Fara o durere care sa-l motiveze in asemenea hal, probabil ca Eric ar fi devenit un cetatean mediocru dintr-un oras mediocru. “Ar fi trait fericiti pâna la adânci batrâneti”.
Poate ca undeva, adânc ascuns in subconstientul nostru, exista ceva care se activeaza doar in cazul unei jertfe umane, mostenire ancestrala. Altfel nu-mi explic de ce, de exemplu, au trebuit sa moara Romeo si Julieta ca cele doua roze sa se impace. Sau de ce a trebuit sa moara Paunescu pentru ca un imn al unei echipe sa fie aplaudat de galeria adversa, pe terenul acesteia. Ca sa dau un exemplu din realitatea imediata.
Exista persoane straine care, chiar daca le-ati pierdut (si nu neaparat in sensul ca ar fi murit), v-au influentat cumva decisiv?
Walk of life. Sa terminam intr-o nota optimista.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kd9TlGDZGkI]
Ai dreptate, Dragos, uneori tindem sa ignoram oamenii valorosi care ne inconjoara. Din pacate, atunci cand realizam asta, este prea tarziu si devine dureros….
Trebuie sa recunosc ca exista o astfel de persoana pentru mine. Numai ca in cazul meu situatia este chiar grava. Persoana (un el) este deja in coma de un an si jumatate, de fapt nimeni nu ii mai da nici o sansa ca si-ar reveni. Acest eveniment oarecum m-a marcat, mi-a influentat atit prezentul cit si viitorul, deciziile si nu numai. Dupa acest tragic incident mi-am dat seama inca o data ca totul in viata asta se intimpla cu un anumit scop.
Imi cer scuze pt. offtopic, dar cum naiba trimit un pingback sau trackback?
Da… mi s-a întîmplat asta.
Influența a fost că m-a făcut să îmi dau seama cât de importantă e viața mea, cât de implinită ar trebui să mă simt cu oamenii dragi aproape, făcând în viață ceea ce îmi place cu adevărat, fără a mai trebui altceva. M-a făcut să îmi dau seama cât de fericită sunt de fapt și că orice ar veni în plus e un bonus neașteptat, dar fără de care aș rămâne oricum la fel de fericită.
Hmm, o persoana la care tineam foarte mult sau doar o simpla persoana? La simplii amici nu am treaba, nici la prieteni. Totusi nu m-a cam schimbat nici o persoana cu care am rupt legaturile. Totusi cred ca daca ZuZu m-as schimbat foarte mult, insa nu stiu cum.
De obicei sunt destul de usor influentabila, dar la un nivel superficial. Deciziile si alegerile importante pe care le-am facut si le fac in viata le-am cantarit dupa cum am crezut eu de cuviinta. Poate e si din cauza ca am avut parte de o oarecare libertate de gandire si actiune din partea parintilor care nu mi-au impus niciodata nimic, astfel fortandu-ma pe mine sa-mi stabilesc propriul set de reguli si sa iau propriile decizii.
Cartea, insa, mi-a trezit interesul. Am s-o caut si eu.
prefer sa cunosc cat ai putini straini! pentrtu ca pot fi influentat atat pozitiv cat si negativ… fara sa imi dau seama. Mai bine sa nu risc :D
Imi cer scuze pentru numarul mare de pingback-uri, acum am aflat ca am trmis asa multe, eu credeam ca ceva nu functioneaza. It won’t happen again, i promise :)
Julien, nu ai de ce sa-ti ceri scuze, aici pe articol nu apare decat unul singur.
Asadar doar unul ai trimis. :)
Cunosc povestea si nu pentru ca as fi citit-o pe undeva. In viata fiecaruia (sau aproape fiecaruia) a intervenit o adiere la un moment dat, un suflu care a facut sa tresalte neuronii sau sufletul.
Acum, stii cum este cu samanta… O arunci si speri ca pamantul sa fie roditor, dar sunt cazuri in care ori o ia vantul, ori acolo sunt stanci sub aparenta de aratura.
Un post foarte frumos.
Nu cred că am pierdut pe cineva care să mă influențeze decisiv. Încă n-am pierdut prea multe persoane…
doar cand peirdem pe cineva ajungem sa-l pretuim la adevarata valoare si asta ne influienteaza viata
Nu stiu. Nu cred. Nu inca. :)
Atat imi place melodia asta, ma bucur ca ai pus-o :D
@ Strumful, imi pare rau sa aud asta…Uneori realitatea e mai dura decât fictiunea.
@ Julien, da, asta e o mare problema, apreciem pe cineva atunci când l-am pierdut, poate ireversibil. Si nu invatam nimic. La aia cu pingu’ si track’ poate te ajuta Nice…
@ Diana, deci e o chestiune cât se poate de reala, ca sa zic asa. Imi plac foarte mult concluziile tale, mai ales partea cu “orice ar veni în plus e un bonus neașteptat”.
@ Serginho, esti tânar, ai tot impul sa tragi concluzii :-)
@ Andera Y, independento….Ai avut noroc de parinti extrem de intelagatori, sa stii ca e mare lucru. Sunt incântat ca ti-am trezit interesul pentru carte, dar trebuie sa-ti spun ca nu se gaseste (sau cel putin eu nu am gasit-o) de sine statatoare. La Editura Reader’s Digest, de unde am luat-o eu, exista mai multe carti intr-un singur volum.
@ BA, bravo tie maestre…si cum faci asta?
@ QED, da, ai dreptate. Eh, la mine au intervenit mai multe adieri si cam toate s-au terminat cu “lasa ca ai sa vezi tu pe cine ai pierdut!”. Aveam o stare revolutionara care ma tinea in priza cam doua saptamâni, dupa care o luam de la capat.
@ Ada, iti multumesc, artisto. Pai da…esti inca foarte tânara.
@ Lilly, foarte trist si corect. Se poate filozofa indelung pe tema asta, dar eu tot nu prea inteleg de ce ne e asa greu sa invatam. De ce musai trebuie sa ajungem la o pierdere ireparabila ca sa ne definim?
@ M11, bravo tie, ai timp :-) . Sunt incântat ca-ti place melodia, e si una din preferatele mele. Iar clipul e haios foc.
pai e simplu! imi vad de treaba, nu ma iau in vorba si nu ma bag in seama decat cu familiarii…. Iar cu strainii mentin distanta; fara sa ma intereseze nimic de ei, si fara sa le spun despre mine. Amicitie de “departe”. Pastrez distanta!
Am gresit odata.,si m–am invatat minte. Daca nu acceptam sa vorbesc cu ea. si imi vedeam de treaba.. nu ma indragosteam; nu aveam de suferit.. si poate ca o amicitie “de departe” era mai buna si mai lunga! Iar daca e cazul si trebuie neaaparat sa cunosc un strain indispensabil… totusi mentin distanta! Stiu ca sunt f usor de influentat, odata bea capra otet.
E cu adevarat trist cand trebuie sa fie sacrificata o persoana, pentru ca restu sa invete din greselile ei…si sa li se deschida ochii…insa si mai trist e cand nu se schimba nimic, nimeni nu invata nimic din acele greseli…
Pana acum nu am simtit ca m-a influentat cu nimic o persoana straina care a pierit, poate fiindca nu m-am regasit in viata ei, in problemele ei….
Insa o persoana foarte apropiata m-a schimbat suficient de mult, prin simplu fapt ca a fost zi de zi alaturi de mine.
Dragos, cartea are la baza o poveste reala? Iata cum din ceva rau, dintr-o tragedie practic, poate iesi si ceva bun.
Da, am avut parte de parinti intelegatori si chiar o mai intreb pe mama uneori cum de nu mi-a impus niciodata ora de intrat in casa seara (toti prietenii mei se uitau la ceas sa vada cand se face 9 sau 10 maxim penrtu ca altfel erau pedepsiti sa nu mai iasa urmatoarea zi afara sau ceva asa), cum de nu m-a pedepsit niciodata, cum de nu a stat niciodata pe capu’ meu sa-mi verifice temele si carnetu’ de note (eu semnam in carnet in locul mamei careia doar ii ziceam notele) si tot asa… Da, am avut parte de independenta si ma gandeam cu groaza ca eu nu cred ca o sa fiu in stare sa fiu asa cand o sa am copii… da’ mai e pana atunci. :))
Probabil as putea merge direct la editura; parca am trecut de cateva ori pe langa ea. Poate am noroc. :)
In mod sigur au existat si persoane straine care m-au influentat… numai ca apoi nu au mai fost straini, au devenit mai mult decat apropiati :) poate fizic nu, dar spiritual DA!
@ Nice, nu. Povestea nu e reala. Dar asta nu inseamna ca nu ar fi putut fi.
@ Andera, norocoaso…asemenea parinti gasesti foarte rar.
Pai cred ca se poate si comanda cartea, sau, desigur, poti merge acolo. E o editura profesionista, in mod cert se gaseste o cale de rezolvare.
@ Chocolate, ce zici tu e o povestire cu happy end, esti o fiinta tare norocoasa. Prin “persoana straina” am vrut de fapt sa spun cineva din afara familiei, ca stii cum se spune, familia ti-o da Domnul, prietenii ti-i alegi tu…
Dragoș, m-am pripit când ți-am răspuns. Da, există cineva care m-a influențat destul de decisiv, astăzi mi-am amintit întâmplător. Este un om pe care l-am întâlnit, culmea, pe internet și am simțit imediat o conexiune la el. Bine că am insistat eu pe lângă el ca să vorbim și să ne împrietenim, așa ne-am descoperit unul pe altul. Pe vremea aia eram foarte proastă, mă rog, dar el m-a inițiat în muzică, pot spune, și a fost unul din cei care mi-au arătat calea filmelor. Calea fiindu-mi deschisă, am reușit să-mi găsesc și singură drumul, dar el a fost și este un prieten bun în viața mea. :) Nu știu cum am putut să uit de el.