Motto: “Daca sufletul tau intelege
De la rock pân la imnuri si rugi
Te salut tineret in adidasi
Te salut generatie-n blugi”
_
– De data asta mergem impreuna.
Eram licean, aveam si eu socotelile mele, grupul meu cu care voiam sa ma duc la Cenaclul Flacara…mi-era teama ca tata, director adjunct la liceul la care invatam si eu, cunoscut ca un tip foarte dur, imi va speria prietenii.
Oricâta “munca de lamurire” am depus impreuna cu fratele meu, n-am reusit sa-i clintim convingerea. Mai ales ca biletele le procuram prin el. Asa ca…am fost nevoiti sa mergem impreuna, dar ni s-a dat “dispensa” sa stam cu prietenii, cu conditia ca la 12.00 noaptea sa venim la locurile unde erau parintii, ca sa plecam impreuna. Eram ingroziti. 12.00? Pai Cenaclul dura pâna la 5.00 dimineata… Si abia partea de dupa douasprezece noaptea era cea mai interesanta, ca abia atunci cântau Iris, Totusi, Gabi Cotabita, Seicaru, Hrusca, Poesis…Incepea pe la 18.00.
Parintii nu mai fusesera niciodata la Cenaclu. Ne-au lasat de câteva ori insa, pentru ca primisera asigurari de la oamenii de ordine ca nu are ce rau sa se intâmple. Despre Paunescu aveau pareri amestecate. Erau retinuti mai ales in legatura cu metoda aleasa de poet de a-si scoate “marfa la taraba”, dupa cum ziceau. Sau de modul in care isi subordonase miscarea folk. Dar eram abonati la revista “Flacara”, pe atunci recunoscuta ca fiind cea mai buna revista de pe piata noastra amarâta. Si cu siguranta a fost creatia lui Adrian Paunescu. Pe urma….câte eforturi n-au facut sa intre in posesia cartilor lui! Pentru ca, e bine sa se stie, cartile lui Paunescu erau pur si simplu vânate. Dispareau in maximum o ora de la punerea in vânzare, nu exista nicio librarie care sa aiba ceva scris de el. Mama era bibliotecara si nici macar functia asta nu-i garanta vreun succes in “lupta” dusa pentru procurarea cartilor.
Ne-am “cazat” parintii intr-un loc pe bancile fostului stadion “Republicii” si noi am intins-o catre cuiburile noastre. “Bai, la 12.00 sa fiti aici!”. “Da, da…”.
Si incepe. Bardul intârzie, Ducu Bertzi fiind un fel de “maestru de ceremonii”. Sunt prezenti cam 20.000 de oameni.
“Reinfloreste lemnul portii
Pe unde pleci, pe unde vii
In fata dragostei si-a mortii
Noi toti redevenim copii”
Marian, unul din colegii de clasa, prieten cu mine, ma ia deoparte:
– Vezi ca ti-am adus-o pe Claudia, sper ca de data asta sa fii in stare sa o saruti.
Ma uit la Claudia. E imbracata in jeansi, pe deasupra si-a tras jambiere alb-albastre, iar in ochii ei albastri si tristi ma pierd cu totul. Poarta un tricou mulat, are ce sa arate si pare ca stie asta. Si o bentita in jurul parului cârliontat si rebel. Nu pot s-o fixez mai mult de 3 secunde, ca ma ia cu ameteli. Ea nu e de la liceul nostru, asa ca nu-i pasa ca eu sunt fiul profesorului de biologie, “ala care a facut box”.
– Marian, am o problema, nu pot sa stau mai mult de 12.00, sunt cu tata.
Marian se albeste.
– Ce l-a apucat?
– Nu stiu mai, cica sa vada si el unde ne pierdem noi vremea. Ti-am zis ca s-ar putea sa vina.
Marian ma impinge spre Claudia.
– Nu-i spune ca stai pâna la 12.00, du-te si aseaza-te lânga ea.
Ma indrept cam sovaielnic spre Claudia. Nu ma invredniceste cu nicio privire, dar imi spune “buna”. E si asta o mica victorie, macar m-a observat. Sta si susoteste ceva cu prietena ei, Eliza, “tipa” lui Marian…
“Pa-u-nes-cu, Pa-u-nes-cu”. Publicul nu mai are rabdare, unde e poetul ala? Ducu simte nevoia sa faca un pic de ordine, sa mai astâmpere setea auditoriului.
– O sa vina cam in jumatate de ora. O sa vina, va asigur! Cântati impreuna cu noi!
Lânga grupul nostru fumeaza linistiti câtiva militieni, impreuna cu niste barbati cam burtosi, in costum. “Oamenii de ordine”!
Pe scena apare Dinu Olarasu, cu ale lui “Regasitele sensuri”.
“Rând pe rând copiii vor sa plânga parca
Mamele s-au dus tatii sa-i intoarca
Drumul pân’ acasa e mai mult de-o mila
Tu arati durere, el arata sila”
Imi fac un pic de curaj si o iau pe Claudia de mâna, ea nu se opune, iar mie imi face impresia ca transpir prin toti porii. Sunt foarte incântat de mica mea cucerire! Pentru prima data Claudia se uita la mine. Eu cobor privirea, fixând cu maxima atentie imbinarea dintre adidasii si jambierele ei. Eu am jambiere alb-rosii….
– Hai sa dansam!
“Focul vânat e gonit de vânt
Zarile-au uitat sa ma mai doara
De iubire-ntâia oara cânt
La scandal renunt intâia oara”
Ducu Bertzi isi plânge dezamagirile pe versurile lui Esenin.
– Bai, coborâti de pe banca!
Interpelarea apartine unui om de ordine care ne-a vazut fâtâindu-ne acolo. Am preferat sa dansam pe banca pentru ca alaturi nu aveam loc. Eu ramân incremenit. Bebe, 17 ani, 150 de kilograme, jucator de rugby, care face parte din grupul nostru, se simte dator sa intervina:
– Ai vreo problema bai mustaciosule?
Omul de ordine se uita cu luare-aminte la Bebe si decide s-o lase mai moale. Nu inteleg ce spune, ca in momentul ala apare Paunescu, nimeni nu mai are chef de cearta, toata lumea urla “Pa-u-nes-cu! Pa-u-nes-cu!”
Bardul, enervat, smulge microfonul de la Ducu si vrea sa puna lucrurile la punct:
– In loc sa scandati in prostie un nume propriu mai bine ati cânta pentru tara!
Parca ar fi fost un semn. Din toate piepturile rasuna “Roooomâniaaaa!”
Pe scena apare Vasile Seicaru. “Treceti batalioane române Carpatii” electrizeaza multimea. Simt ca sunt in delir. Daca Paunescu ar zice ceva…orice…sunt in stare sa-l urmez! Vine insa “Traiasca Ceausescu / Si-n liniste poporul…”. Mi se taie pofta de cântat. Claudia isi apropie obrazul de al meu, iar eu ma simt ca Alexandru cel Mare când a intrat in Egipt!
– N-ai vrea sa mergem mai in spate?
In spate e intuneric. Mi-e cam frica.
Taman atunci Paunescu se apuca sa recite “Repetabila povara”. Claudia are ochii umezi. Ma indepartez un pic sa-l consult pe Marian. “Si-a pierdut tatal acum un an intr-un accident de masina. Du-te si imbratiseaz-o, prostule! Si stii ceva?, n-ai putea sa te descurci si singur?”. Il inteleg. Eliza e incolcita in jurul lui. Ah!, parintii…fir-ar sa fie, e 12.00! O iau pe Claudia in brate, ea isi lasa capul pe umarul meu, lacrimile ei imi inunda gâtul si se strecoara pervers pe sub tricou, dar e 12.00, poezia asta nu e cam lunga? Incepe sa cânte Ecoul.
“Iubire de taina si moarte
Ce pot sa-ti mai spun despre noi
Acum când a venit despartirea
Ia lumea, ia lumea si-o-mparte la doi”.
Ma duc la Horia, aflat la câtiva metri mai departe. E inconjurat de o gramada de fete.
– Horia, ar trebui sa mergem…e 12.00.
Horia, cam fara chef, nu se lasa convins. Eu sunt fratele mai mare, ar trebui sa asculte de mine, dar nu se prea sinchiseste.
– Unde te duci?
Interpelarea apartine Claudiei.
– Pai….mi-a zis tata ca la 12.00 sa fiu la el, e asezat pe banca mai incolo.
– Vin cu tine, zice ea.
Horia se uita la mine intrebator. Eu sunt mândru, nu se astepta la asta! Claudia e una din cele mai frumoase fete din grup. Iar pentru mine…cu siguranta e cea mai frumoasa.
– Uite ce e, ii spun lui Horia. Ma duc eu, poate ii conving sa ne mai lase.
O iau catinel catre parinti si, pe masura ce ma apropii, merg din ce in ce mai incet.
“Nu incap in zi marile iubiri
Trebuie si nopti spre-a le ocroti
Si zari argintii si amurguri gri
Marile iubiri tot vor dainui”
Trupa “Totusi”, coagulata in jurul lui Andrei Paunescu, cânta un rock devastator, având ca dansatoare o fetita de 9 ani. Ma uit incântat, pustoaica danseaza admirabil si pare total necomplexata.
Ajung la parinti, care se scalambaie in draci pe banca, nici nu inteleg cum de rezista (banca adica).
– Tata…e 12.00..(oricum era douaspe jumate)
In extaz, tata imi face semn sa plec.
– Du-te ba unde ai treaba, ne intâlnim acasa!Hai, valea!
Nu-mi vine sa cred ca am auzit asa ceva, sunt in stare de soc, norocul meu e Claudia, care ma trage spre ea.
– Ala era taica-tu?
_ Da, zic eu, inca sub impresia evenimentului.
– Hmmm…fain barbat, imi spune ea si eu nu stiu cum sa interpretez remarca, dar oricum nu ma intereseaza, simt ca plutesc.
Paunescu primeste vestea ca oamenii de ordine au “arestat” pe cineva cam reactiv. Zbiara in microfon sa-i dea drumul. Ducu Bertzi negociaza termenii predarii “retinutului” si, in huiduielile generale, oamenii de ordine capituleaza. Il lasa pe baiat in pace. Toata lumea aplauda.
Paunescu ii cheama pe scena pe Gabi Cotabita si Cristi Minculescu. Impreuna cânta “M-a facut mama oltean”.
Claudia urla din toti rarunchii. Nu e olteanca, dar tine cu Universitatea Craiova. Se cânta dupa aia “Oltenia eterna Terra Nova”. Deja incep sa nu ma mai simt bine, imi face impresia ca toti se uita la jambierele mele alb-rosii, norocul meu ca urmeaza “Trenul fara nas”. Apoi “Pe ape”, iar din grupul din care fac parte sar scântei. Si, mai ales, “Noaptea”. Claudia se ridica si se indreapta spre spatele tribunei, facându-mi semn s-o urmez. Ma supun.
“Si daca ploaia imi va bate iar in geam…
Voi incerca sa fug, sa ma despart de ea
Privesc acum si-n amintire eu te am
As vrea ca sa te uit, de-ai sti ce mult as vrea”.
Ii simt sânii pe pieptul meu si nimic nu mai conteaza. Jalea cu care cânta Cristi e in avantajul meu. Claudia se lipeste toata de mine, se ridica un pic pe vârfuri si ma saruta. Ma uit spre cerul fara niciun nor, vreau sa-l tin bine minte. Pentru ca, de atunci, “noaptea” va reprezenta intotdeauna altceva. Vad artificii peste tot si toata lumea e a mea.
Ca prin vis, observ cum unul din oamenii de ordine incearca sa se apropie de noi, dar e retinut de Bebe. Omul asta nu va sti niciodata cât ii datorez…..
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=AYZiL8l_IJ4]
Ai creionat frumos atmosfera Cenaclului din perspectiva adolescentului patruns de cei dintai fiori ai dragostei , cam indrazneata totusi Claudia, ea era in tema cu motivul pentru care se afla acolo in acea seara, stia ca urma sa te intalneasca? Ce s-a intamplat cu voi doi? Banuiesc ca ati ramas impreuna…
PS
Din articol se intelege ca Horia este fratele mai mic, iar eu stiam invers. :(
@ Nice, multumesc.
Orice fata care venea la Cenaclu, in caz ca nu era deja cuplata, o facea stiind sigur ca acolo va gasi pe cineva. De fapt…era ca la un party. Vii singura in speranta ca vei gasi pe cineva.
Nu….dupa seara aia nu ne-am mai vazut. Nu avea telefon si n-a raspuns la incercarile mele de a o contacta prin biletelele de pe ruta Dragos-Marian-Eliza-Claudia. Peste ani am aflat intâmplator ca s-a casatorit cu un fotbalist de la Victoria Bucuresti, iar dupa Revolutie s-au dus in Olanda. Acolo a cunoscut un francez….a divortat, s-a casatorit cu francezul si s-au stabilit la Monte Carlo. A avut mereu scopuri clare in viata.
foarte tare, eu nu am fost la nici o chestie de genul… pare foarte interesant fata de ce ar putea parea termenul cenaclu la prima parere. Pacat ca, conducatorul cenaclului Flacara s-a stins!
N-am fost niciodata la “Cenaclu”, dar mi-as fi dorit sa cunosc atmosfera rebela de acolo. Se spunea ca, daca Paunescu le spunea tinerilor sa sara in mare, nu intrebau nimic si exwecutau. Avea o mare putere spirituala asupra lor. Pacat ca nu s-a mai putut reinventa “Cenaclul”. As fi fost unul dintre cei care ar fi ajutat la remodelare… Acum…, nimic nu va mai fi la fel. Imi place cum ti-ai povestit noaptea, imi place pana si Claudia intrazneata, imi place Bebe si chiar personajul colectiv imi place. Chiar si fortele de ordine. Aveau si ele farmecul lor. :)))) Zi buna.
Atmosfera suna super si multumiri pentru ca ai pus-o in cuvinte (eram prea mica atunci ca sa fi participat la asa ceva), dar stii ce nu-mi da pace? Ce s-a facut cu tot elanul acela? Ce a facut cel care avea puterea aceea asupra atator oameni cu responsabilitatea pentru asa ceva?
Deci asta era povestea si astea erau amintirile care te-au napadit cand ai auzit de Adrian Paunescu :) Am inceput si eu sa inteleg la ce te gandeai cand mi-ai recomandat anumite poezii, dar numai tu stii ce ai simtit in momentele alea. Cred ca ai trait cele mai frumoase clipe si mi se pare normal sa nu le uiti niciodata…
P.S: “Reinfloreste lemnul portii
Pe unde pleci, pe unde vii
In fata dragostei si-a mortii
Noi toti redevenim copii”
Citisem undeva versurile astea si nu stiam unde!!! Multumesc mult pt lamurire :*:*
@ Pato, ai dreptate. Multumesc. Din nefericire multi au vorbit de Cenaclu fara sa stie de fapt ce a fost acolo.
@ QED, :-) multumesc mult de tot. Pai da Blue Eyes, eu nu regret nicio secunda timpul petrecut la cenacluri. Am invatat multe lucruri pe care n-as fi avut de unde sa le stiu din alta parte. Poeziile…cântecele…asta intr-o perioada in care prea multe nu puteai face daca voiai sa te distrezi.
Asa este, am spus si in articol. Daca Paunescu ar fi zis “mergem in Primaverii peste Ceausescu”…am fi facut-o; dar n-a zis-o.
Cenaclul a avut un fel de continuare dupa Revolutie, dar vremea lui apusese. Dupa Revolutie n-am mai fost la nicio manifestare, desi am continuat, in acesti ani, sa ascult muzica de pe casete, CD-uri, mp3-uri etc.
Si da, zi buna :-)
@ Diana, multumesc si eu :-) . Sa stii ca multa vreme mi-am pus si eu asemenea intrebari. Cum de s-a putut risipi o asemenea coeziune, unde s-a dus elanul? N-am prea gasit raspunsuri. A fost o vreme, asa cum ziceam si intr-un alt articol, in care m-as fi luat de gât cu oricine ar fi spus ceva de Cenaclu. Dupa interzicerea lui de catre autoritatile comuniste asteptam un semn de la Paunescu. N-a venit niciodata. As fi vrut sa fie in 21 decembrie, seara, in Piata Universitatii. N-a fost. As fi vrut sa ramâna doar poet. N-a ramas. Desi vestea mortii lu fizice m-a intristat, nu pot nega faptul ca, pentru mine, Paunescu a murit in 1989. Ciudata soarta….
@ Chocolate, multumesc si eu pentru faptul ca esti intelegatoare, deschisa si receptiva. Despre Paunescu vom mai vorbi, merita sa dam Cezarului ce-i al Cezarului. Macar acum.
Si da. Au fost cele mai frumoase clipe din adolescenta.
Dragos daca iar te felicit va parea anost si comandat, ori nu e.
Atmosfera de la Cenaclu era ceva de vis, era un loc organizat unde puteai sa petreci un timp mai indelungat cu prietenii, mai ales ca nu aveai multe optiuni. Am fost la aproape toate cenaclurile din TM cu actualul meu sot.:)) Paunescu a fost un OM cu bune si rele. Poate uneori cu prea mult orgoliu, dar majoritatea cadem in pacatul asta. Un foarte bun poet si imi aduc aminte ochii mamei inlacrimati la “Ruga pentru parinti” sau fiica-mea la 2 ani cantand “Iubita mea sa ne-aruncam in mare” si “Cand toate se-mpart pe din doua…”
Ai dreptate cu volumele de versuri si tata s-a zbatut sa faca rost.
Ceea ce simt ca trebuie iar sa subliniez este ca ai un dar minunat de a transpune cititorul in atmosfera.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca, a fost o personalitate care si-a lasat amprenta asupra vremii in care a trait.
Regret ca nu am prins vremurile acelea :(.
Mereu am senzatia cand citesc amintiri din astea frumoase ca atunci era mult mai… diferit in sensul bun.
Hmmm… sunt curioasa ce amintiri le voi depana eu copiiilor mei in legatura cu adolescenta mea.
se pare ca ai trait multe momente emotionante la Cenaclu
ar fi bine daca s-ar face asa ceva si in zilele noastre
Chiar ma gandeam oare cum o fi fosat la Cenaclul acela, ce faceau in ce consta…care era atmosfera…eh uite ca am aflat :))
Acuma imi pare rau ca nu eram adolescenta pe vremea aceea, caci din cate spui tu chiar era o incantare :D
Frumos articol, Dragoș, în noianul de împroșcări cu noroi scrise în ultimele zile. :) Parcă acum că a murit Păunescu, a reînviat revolta pentru ce n-a fost el sau pentru neomul din el. În fine, eu nu-s de părere că trebuie uitate lucrurile rele, dar nici astupate cele bune. Nu mă îndoiesc că o să scrii un articol și legat de cealaltă față a monedei, dar până atunci, îmi place foarte mult cum ai povestit tot, mai ales reacția tatălui tău, am izbucnit în râs la partea aia. :D
Nu știu dacă regret sau nu Cenaclul, și mama mi-a spus că era ceva minunat ( ea asistase la Sibiu la spectacolele lor ), însă îmi pare rău că nu cunosc mai multe, și nici n-am așa un gust format, abia dacă știu vreo 2-3 melodii ale lui Ducu Bertzi, Iris, Vasile Șeicaru, care, de altfel, îmi și plac, dar spre exemplu nu-l agreez pe Hrușcă. Mă întreb dacă aș fi prins Cenaclul … ar fi ajung să-mi placă într-adevăr artiștii și să-i ascult înflărăcată sau aș fi prețuit, de fapt, doar amintirea acelor momente speciale ? :)
@ Diana, iti multumesc foarte mult, ma simt onorat. Ma bucur ca putem impartasi aceleasi impresii si avem, din multe puncte de vedere, aceleasi valori. Dar iti promit ca am sa scriu si articole mai ciudate, ca sa ma poti contrazice :-)
@ Malli, fiecare epoca are valorile ei. Sunt convins ca exista un anumit “sacru” si in acest timp. Eu am ramas cantonat in acea perioada, a fost adolescenta mea, asta e motivul pentru care nu ma pronunt asupra valorilor perioadei actuale, dar sunt sigur ca exista.
@ Lilly, a existat un fel de prelungire a Cenaclului pâna in zilele noastre, dar din punctul meu de vedere adevarata valoare a fost atunci. Ma rog, manifestari folk exista, discoteci exista…oferta e mult mai larga decât atunci
@ Zuzu :-) iti multumesc si ma bucur ca ti-am fost cumva de folos, ca am raspuns unor gânduri ale tale. Dar cred ca si acum ar putea exista locuri sau momente in care poti trai sentimente frumoase. Exista un timp pentru orice, “secretul” e sa nu incurci timpii :-)
@ M11, iti multumesc foarte mult, esti draguta ca intotdeauna.
Paunescu va fi un subiect de discutie multa vreme de acum incolo, pentru ca a fost un personaj extrem de controversat, sunt convins ca nici macar el insusi nu s-a inteles pe deplin.
De cealalta fata a monedei am scris in “Top 5 scriitori care m-au dezamagit”. Mult mai multe lucruri rele nu vreau sa spun pentru ca … doare. Am fost in stare sa inghit foarte multe porcarii din partea lui tocmai pentru ca bilantul era intotdeauna “pe plus”. Pentru mine a insemnat un oarecare sacrificiu faptul ca, de exemplu, la Cenaclu Dinamo era mereu demonizata, iar eu trebuia sa suport toate prostiile spuse pe seama ei doar din dragul de a asculta frânturi de istorie netrunchiata, cântece de dragoste si un fel de patriotism pur.
Cenaclul a fost minunat, asta asa e. Dar nu-l poti masura decât cu valorile din epoca. Acum, când poti urla in gura mare pe strada la adresa presedintelui ca e “javra ordinara”, sau “criminal”, si nimeni nu te baga in seama, e extrem de dificil sa realizezi ce tupeu insemna faptul ca la Cenaclu se cânta “vreau opere complete, nu opere alese” exact la o luna dupa ce Ceausescu isi publicase “Opere Alese”…Acum, când media e plina de popi, cruci si biserici, când se mediatizeaza coatele pe care si le dau “credinciosii” la pupat moastele Sfintei Paraschiva e extrem de greu sa intelegi ce riscuri isi asuma Cenaclul difuzând colinde, vorbind de Dumnezeu, de Craciun, de Inviere si de biserica! Pentru ca da, toate astea erau quasi-interzise, nu existau in mod oficial! In clasa a patra mi s-a scazut nota la purtare pentru ca invatatorul m-a prins ca aveam o cruciulita de argint in banca, lânga ghiozdan! O primisem de la nasii mei si nici macar nu o tineam la vedere. Ce certuri am primit de la parinti si ce discutii au fost provocate intre parinti si nasi cu ocazia asta, nu mai zic. Cine poate intelege ce grea ofensa era pentru autoritati difuzarea muzicii Beatles sau cântece gen “Viata noastra unde e / Viata noastra ce-ati facut cu ea?” Cu ce oare poti echivala “Multi imi zic sa-mi iau caciula / Jos din cap spunând adesea ca nu-s civilizat / Poate vor s-o tin in mâna ca sa ma laude ca m-am integrat” exact in momentul in care Uniunea Sovietica isi lansa conceptul de “obligatia tarilor din lagarul socialist de integrare in jurul politicii externe a URSS”?
Nu poti echivala. Si astea sunt abia niste amarâte de exemple….
@ M11,
“-In loc sa scandati in prostie un nume propriu mai bine ati cânta pentru tara!”
Asta nu intâmplator am pus-o in povestire. Se intâmpla la fiecare manifestare. Nu se poate inchipui ce palma pe obrazul lui Ceausescu era o asemenea remarca, din moment ce la toate adunarile lui, la toate congresele si plenarele si la toate vizitele “de lucru” i se tot scanda numele….
ce frumos ai povestit…din pacat eu nu existam inacele vremuri:(
@ marrynusha, mersi :-) :-) , esti scumpa. Pai….fiecare perioada cu provocarile ei. Si eu am momente in care imi spun “ce pacat ca nu sunt mai tânar”…
Dragos, ai dreptate, Paunescu va ramane un personaj controversat, la fel cum va fi si Vadim. In ceea ce il priveste pe Bard, cred ca el a facut pactul cu sistemul undeva pe la sfarsitul anilor ’60. Cred asta pentru ca am avut ocazia sa citesc cateva rapoarte de urmarire si filaj elaborate de baietii cu ochi albastri, in care se propuneau si cateva masuri de “imbunare” a poetului. In plus, ai fi uimit sa vezi cat de “bine” era “laudat” de catre o parte din proprii sai colegi de la Uniunea Scriitorilor…. Deh, sa folosesc o sintagma specifica epocii in cauza “actili vorbeste, tovarase”…..
@ Julien, multumesc pentru comentariu.
Acum, depinde ce intelegi prin “sistem”. Cu sistemul comunist a facut cu siguranta un pact, pentru ca altfel nu putea avea cenaclul. Dar cu Securitatea in mod cert nu a facut, in sensul ca nu a fost informator si am mari dubii ca ar fi acceptat sa fie imbunat. Ca altii propuneau masuri, asta e una, ca nu le-a acceptat, asta e a alta, el nu e de vina. A!, ca altii vorbeau de el, de cele mai multe ori de rau, e de inteles. Pentru ca multi din colegii lui erau extrem de gelosi pe popularitatea sa. Pai caror scriitori li se mai terminau cartile puse in vânzare cu o asemenea viteza?
Ma refeream la masuri de “imbunare” in sens de constrangere, de temperare a posibilelor deviatiuni de la linia oficiala. In ceea ce priveste pactul, ma refer la sistemul oficial in general, nu la Securitate, in special. Inca nu am gasit documente care sa ii ateste calitatea de colaborator sau informator, eu am dubiile mele, evit sa ma pronunt acum, pana cand nu voi avea probe certe! Cred ca Marin Preda rivaliza puternic cu Paunescu in materie de vanzari, cu “Morometii” , “Delirul” si “Cel mai iubit dintre pamanteni” a intrecut orice asteptari in privinta prizei la public.
@ Julien, da, in cazul asta ai dreptate, acum am inteles ce-ai vrut sa spui.
Colaborator sau informator n-a fost. N-avea cum sa fie. Chiar daca se poate discuta ceea ce a facut el la Cenaclu sau in presa, daca a fost lingusirea mai marilor vremii, rezistenta sau si una si alta, la capitolul asta sunt convins.
Da, chiar ma gândeam si la Marin Preda, dar nu l-am trecut acolo pentru ca mai gaseam carti scrise de el prin librarii, spre deosebire de cartile lui Paunescu, pe care nu le gaseai. Desigur….nu “Cel mai iubit dintre pamânteni” sau “Delirul”, dar “Morometii” se gasea. Nici cartile lui Nichita Stanescu nu se prea gaseau. In 1989 disparuse cu totul si Octavian Paler….
dragos… felicitari… asa descriere mai rar… sau mai bine zis… pentru mine e unica….
punct ochit… punct lovit… cenaclul a fost ceva extraordinar… irepetabil… care a lasat amintiri de neuitat… si poate neantelese de noua generatie…
@ oovi, multumesc mult :-) :-)
Sa stii ca am incercat sa-mi inchipui cum poate cineva din ziua de azi, care n-a prins cenaclul, sa realizeze ce a fost acel eveniment. Nici macar daca vede filmele din perioada aia nu cred ca poate intui ce a insemnat cu adevarat. Si asta pentru ca pur si simplu e alta epoca, cu alte standarde. Asta in afara valorii propriu-zise a cântecelor sau poeziilor.
in mijlocul atitor vorbe goale, rindurile astea descriu o realitate ce nu lasa loc interpretarilor. O realitate din pacate apusa.
@ coolnewz….iti multumesc mult de tot pentru ce ai zis. E o onoare pe care nu sunt sigur ca o merit.
E o relitate apusa. Dar spiritul acelui cenaclu traieste inca prin noi, cei care am fost martori.
Frumoasa poveste, cred ca aceia care au participat la Cenaclul Flacara au multe amintiri nepieritoare. Chiar urmaream zilele trecute materialele de pe tv despre atmosfera de atunci si am ramas uimit, mi se parea ceva de neinchipuit, pentru unul care n-a prins acele vremuri si a aflat, poate, doar de la parinti.
Altfel, ce bine imi pare ca aici gasesc comentarii lipsite de ura sau de judecati superficiale la adresa lui Adrian Paunescu, care, dupa mine,va ramane in istorie, si cu bune si cu mai putin bune, dar va ramane o personalitate a culturii romanesti.
@ Danny, multumesc si eu de intelegerea de care dai dovada. Sunt mereu surprins atunci când dau de tineri care au rabdarea si disponibilitatea necesare sa inteleaga ca nu orice improscare cu noroi este adevar pur.
Asa este. Adrian Paunescu va ramâne in istorie si, la urma urmei, asta e ce conteaza.