Vorbeam mai devreme cu o prietena (sa-i spunem asa, desi termenul este putin exagerat), in timp ce ne indreptam spre casa, cat de greu este pentru un tanar roman sa-si gaseasca un loc de munca in ziua de azi. Imi povestea ca dupa ce a lucrat timp de 10 ani pentru o companie, patronul a gasit de cuviinta s-o disponibilizeze. Cealalta varianta fiind reducerea salariului lui de 500 milione de lei(vechi)…evident neluata in calcul nici macar pentru o secunda. S-a angajat apoi la o firma de cadastru unde lucrurile au mers perfect pana cand asociatii straini ai firmei au pus capat parteneriatului cu romanii, iar din acel moment, cei din urma au decis neplata salariilor pe termen nelimitat. Dupa patru luni de zile in care nu si-a luat banii, fata a demisionat. In prezent este studenta la o a doua facultate si in cautare de un job bine platit. Mi-a marturisit ca s-a saturat de viata din Bucuresti, de Romania in general si tare ar vrea sa-si ia prietenul si sa plece undeva intr-o tara straina, unde ar fi dispusa sa lucreze chiar si intr-un domeniu total diferit de cel pentru care s-a pregatit patru ani de zile(noi doua suntem absolvente ale aceleiasi facultati), ar accepta si un job mai umil, dar mai bine platit. Zicea ceva de Germania, Suedia sau Norvegia. Stiind ca studiaza limba franceza la noua facultate, am intrebat-o de ce nu Franta. Si din vorba in vorba, tot analizand noi posibile destinatii europene, a venit vorba si de recent vizitata de catre mine Barcelona. Si atunci, fata m-a surprins placut cu o intrebare, nu inainte de a-si exprima admiratia netarmurita pentru Antonio Gaudi si operele sale celebre in toata lumea. Era curioasa sa stie la care dintre ele am ajuns si ce sentiment m-a incercat la vederea lor. I-am explicat ca mai presus de geniul Gaudi, mai presus de creatiile sale incredibile, pe mine m-a impresionat omul, artistul Gaudi. Si, evident, gestul sau minunat. Probabil ca toata lumea cunoaste povestea acestui arhitect catalan, care si-a dedicat intreaga viata definitivarii celui mai drag proiect al sau, catedrala Sagrada Familia. Initial constructia acesteia s-a bazat pe finantarea din bani publici. Dar la un moment dat, banii publici au incetat sa mai vina, iar arhitectul, detinator pe atunci al unei averi impresionante, nu a pregetat nicio clipa si s-a folosit de ea pentru a continua constructia. Sagrada i-a inghitit insa toti banii, iar Gaudi a murit(in urma unui accident de tramvai) sarac lipit, singur, nestiut de nimeni.
Nu cred ca exista nimic mai inaltator si mai demn de apreciat pe lumea asta decat sa-ti sacrifici viata unui ideal atat de nobil. Sa faci totul pentru un vis pe care sa-l lasi posteritatii. Sa ajungi sa nu-ti pese de tine deloc, sa te dedici unei opere care in timp sa bucure sufletele a miliarde de oameni. Iar acei oameni sa-ti poarte zilnic numele pe buze si sa te respecte o vesnicie pentru realizarea ta. Sa traiesti pururea in amintirea celor vii.
Asa ca, dupa ce am discutat pe tema asta cu noua mea prietena, am decis sa-i adresez intrebarea ce m-a urmarit de-a lungul vremii, fiind mereu, inevitabil, in imposibilitate de a gasi raspunsul corect: daca ai avea de ales intre a-ti trai viata in huzur, satisfacandu-ti toate placerile si capriciile, dar sa ramai un anonim, un simplu om, care dupa moarte va fi rapid uitat si a trai intr-o oarecare saracie, punandu-ti viata in slujba unui ideal maret si reusind sa lasi ceva concret in urma ta, intrand astfel pentru totdeauna in constiinta maselor, pentru ce ai opta? Un om bogat si fericit in timpul vietii, un muritor de rand cu alte cuvinte, sau un om nefericit in timpul vietii, eventual sarac si neinteles, dar prin opera lasata, un nemuritor? Si ea, fara sa stea pe ganduri mi-a raspuns: aleg banii si traiul indestulat din timpul vietii!
Voi ce ati alege?
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5L8-FTvSVxs&feature=related]
Barcelona is my favourite city!!!!!!!! Este orasul lui Gaudi, intr-adevar.
Si ca sa-ti raspund la intrebare…..o viata lipsita de griji.
Frumos, dar prea aglomerat pentru gustul meu. Aproape ca nu m-am putut bucura de farmecul lui din cauza asta. Ce orase europene ai mai vizitat?
eu asteptam un alt subiect! :D
nu aleg nimic … inca nu am cunoscut diferenta … ca sa stiu ce aleg!
Sunt prea suparata pe voi azi ca sa ma incumet la un articolas pe tema vizata. :( :P Sunt de-a dreptul revoltata, problema mea e unii se recunosc in randurile mele, desi eu nu ma gandesc catusi de putin la ei, o iau ca pe un atac la persoana si ma trezesc cu injuraturi la moderare. Eu ce vina am ca unii isi imagineaza ca articolele mele au mereu subinteles?
pai ce treaba am eu cu “voi” :))))
eu ma refeream la subiectul asta
“Summer spunea…
Urmatorul articol va fi despre motivele care-i determina pe barbati sa minta intruna. Ori sunt prea lasi ori ne iau de proaste. Mi-e teama ca ambele variante sunt valabile. Scuze de invadarea blogului, azi sunt putin(mai mult) revoltata.”
Da, tocmai, ma cam feresc sa abordez subiectul asta delicat. Multi isi vor imagina ca ii vizez direct pe ei, se vor simti cu musca pe caciula, iar eu incerc sa stau departe de dispute pe la moderare. Vreau liniste si pace!!! :)))
Complicat…
Nu din motivele care ar veni în minte cuiva.
Nu fac parte din categoria oamenilor extraordinari, deci nu mă atrage ideea de ideal măreț; nu am geniul acela.
Dar sincer, fiind un om obișnuit, fără capacități creatoare imense, fără geniu, poți fi nemuritor.
Mă refer la alt gen de nemurire. De pildă un părinte devine nemuritor prin copiii săi, chiar dacă e un om obișnuit. Un maestru rămâne nemuritor prin învățamintele pe care le dă învățăceilor săi și care astfel vor merge mai departe din generație în generație, fără a fi vreun geniu, fără a fi mai mult decât un om obișnuit. Un om obișnuit, anonim, poate învăța altul la fel de anonim cum să iubească, și acel altul să învețe pe altcineva și așa mai departe… uite și aici un strop de nemurire…
Cât despre bogăție… eu recunosc că am idei preconcepute despre bogăție… și nici una nu asimilează și fericirea în ea. Prefer să am o existență modestă, fără lipsuri majore. Așa că refuz și ideea bogăției.
Și a nemuririi. Mă rog, nu neapărat… îmi ajunge să mai trăiesc câțiva ani în plus după moarte în sufletele celor dragi, să știu că am contat într-adevăr pentru ei…
Un om bogat si fericit in timpul vietii. Când voi fi asa ceva, abia atunci imi voi dori si nemurirea….
Subscriu fara alte comentarii. :)
@Dragos, ce inseamna sa fii fericit?
@ Nora, faina intrebare…Eu am incercat sa fiu on-topic si sa raspund la intrebarea din articol, asa cum a fost ea pusa. Fireste ca stiu textul cu “banii n-aduc fericirea” (“ci numarul lor”, completez si eu, asa cum au facut-o si altii), dar eu cred ca, in cazul meu, banii ar aduce si fericirea.
Pentru mine a fi fericit inseamna sa am o casuta comoda (nu o casoaie de neam prost, o casuta, maxim 4 camere) in apropierea unei paduri de munte, iar acel munte sa fie brazdat de pârâuri; eventual sa fie si un lac prin apropiere. Iar oameni in zona – cât mai putini ar fi foarte bine, deloc ar fi ideal. Si, pe acel picior de plai, sa reusesc si eu sa-mi duc naibii macar un singur proiect pâna la capat.
Si am uitat sa precizez ca asta e ce mi-as dori acum. Când le voi avea pe toate astea, daca le voi avea, bineinteles ca fericirea va avea alta definitie. Parca e un blestem….
@Dragos, eu cred ca atunci cand spui fericire, te referi la un sentiment de bine, la o viata reusita binecuvantata de noroc.
Fericirea este ca … parfumul unei flori adus de vant si prins pentru o frantura de clipa, aproape din intamplare.
Si ca sa-l citez pe Nietzsche care spunea ca esenta, cheia fericirii este sa stii sa apreciezi “ce-i mai usor, mai fin, mai insesizabil, fosnetul unei soparle, o rasuflare, o clipa”.
A sunat cam filozofal tot ce am spus…
Ultima oara am fost fericita cand a sunat telefonul, in acea zi fatidica a accidentului aviatic de la Tuzla, si mi-a spus ca este bine, ca urma sa urce in urmatorul zbor si ca nu realizeaza ce se intampla dar … este fericit ca este viu!
Din cate inteleg din conversatia ta cu Nora, iti doresti ca la un moment dat sa te retragi undeva intr-o casuta ascunsa de privirile indiscrete ale oamenilor, tocmai pentru a-ti indeplini visul, a duce la bun sfarsit proiectul tau secret si anume acela de a scrie o carte, doua, trei, asigurandu-ti astfel nemurirea.
Hmm… nu cred ca există, nemurirea. Nici măcar în sensul că își amintește cineva de tine peste 3000 de ani. Ce contează este faptul că există, sau ar trebui să existe ( pentru unele cazuri) măcar câțiva oameni care să te cunoască, cu adevărat. Acum. Pentru că peste mult timp, nimeni nu va mai ști cum ai fost, cu adevărat. Ce rămâne… este un nume, și niște povești, mai mult sau mai puțin adevărate. Sincer… dacă mă apuc să strâng povești despre mine, acum, cât trăiesc prin planul ăsta minunat, scriu o carte SF de toată frumusețea.
Ca să-ți răspund la întrebare, aș prefera prima variantă, de a doua m-am “bucurat” din plin până acum, ca să zic așa.
Nu mă încălzește aproape deloc, faptul că peste “ț” ani, când trupul meu va fi oale și ulcele, o să îmi pronunțe cineva numele/porecla, sau că o persoană îi va recita iubitei una dintre poeziile mele. Chestia cu bogăția e una, cea cu fericirea e alta. Unii oameni nu pot fi niciodată fericiți.
Cat despre articolul ăla despre care amintea Black Angel, go ahead. Eu, cel puțin, nu mă sperii de subiecte de genul .
Cheers!
Sa inteleg ca faci parte din acea categorie de oameni? Fericirea e ca un balon de sapun pe care il atingi pentru o clipa, iar in urmatoarea te intrebi daca a existat cu adevarat. Adevarata fericire nu depinde de ceilalti, ci de tine insuti si de intelepciunea ta de a-ti propune doar acele obiective pe care stii ca ai sanse sa le realizezi. A visa la imposibil e garantia nefericirii.
Articolul va veni si el, mi-e greu sa cred ca subiectele abordate de mine pot constitui vreodata motive de ingrijorare si teama pentru un barbat ca tine.
Daca in Bucuresti e aiurea, sa vezi ce e in restul tarii… Eu chiar traiam cu impresia ca in Bucuresti tot se mai misca putin lucrurile…
Uite, de curiozitate, am facut un mic test… mi-am completat fain frumos un CV (date reale) si am inceput sa-l trimit pe la companii galatene. Din 10, nu stiu daca m-au sunat pentru interviu 2.
Am facut acelasi lucru trimitand CV-ul companiilor din Bucuresti.
Situatia a fost din start, alta! :) Singurul incenvenient: eu nu sunt din Bucuresti!
Si nu, i dont want to live forever, de ce as trai forever? Nu stiu cine a zis-o dar a zis-o bine: less is more!
hmm daca are studii superiare ( asta e un avantaj ) e cam greu sa nu-si gaseasca un loc de munca, bine acuma sunt cazuri si cazuri dar eu zic ca daca te chinui o sa-ti gasesti un loc de munca ^^
Iti spun din proprie experienta ca uneori, studiile superioare sunt chiar o piedica.
Altfel statea situatia acum 1 an, poate 2, sau poate chiar 3.
Gandeste-te numai la pragul de salarizare :)
Nemuritor biologic nu se poate ? :D
Ei da, ai atins un punct sensibil, aici as sti exact ce sa raspund, ce imi doresc, de aceea nu va exista niciodata un articol pe tema nemuririi biologice. :) :(
Eu asta vreau, să iau parte la toate evenimentele planetei, implicit să fiu nemuritor la propriu.
De acord cu tine, e alegerea ideala(cel putin in viziunea mea), dar ai fi surprins sa aflii ca nu multa lume isi doreste asta.
Problema pusă de tine (o văd ca pe o problemă, nu ca pe o simplă întrebare) e dificilă, categoric. E clişeul prin care eşti pus cumva în viaţă să alegi. Poţi să alegi să fii simplu (nu simplist) să ai o viaţa normală şi să fii un om bun, să ai o carieră, prieteni, familie şi să-şi aducă aminte cu drag de tine prietenii, colegii, copiii, nepoţii şi hai, cel MULT strănepoţii. După care să fii uitat. E normal, nu ai făcut nimic neobişnuit.
Sunt oameni nu neapărat curajoşi, dar cu sclipiri suficiente pentru a face altceva, sau acelaşi ceva, dar în alt mod. Pentru a clădi lucruri măreţe ni se tot demonstrează că a fi deştept sau nu, cu bani sau fără nu mai apar sub forma unor condiţii. Sunt doar situaţii. Dar cu un fler şi cu ceva deosebit din interiorul tău faci lucruri remarcabile. E minunat să scrii o carte (sau mai multe), să pictezi tablouri, să construieşti avioane ori să practici un sport. Ce e mai greu, pentru a fi amintit peste ani şi ani, e că trebuie să fii dacă nu CEL MAI bun, printe cei mai buni. E un task dificil. Banii, frumuseţea sunt lucruri care aici şi acum nu mai contează, sau nu neapărat. Deşi te pot face şi astea remarcat. Dar nu-i suficient.
Nu ştiu ce-aş alege, nu am mereu timp să-mi imaginez cum îşi va aduce aminte lumea de mine când eu nu o să mai fiu. Recunosc, dilema e veche şi mi-am regăsit-o şi eu în gânduri uneori, dar am ales să reuşesc să trăiesc viaţa aşa cum îmi poate oferi momente senine, în măsura în care pot să fac ceea ce-mi place (de pildă asta-i lupta mea interioară acum, să renunţ la ceea ce am acum şi s-o iau de la capăt făcând ceea ce-mi place, oricât de bine mi-ar fi d.p.v.d. financiar actualmente).
Îmi place când avem de ales şi orice aţi spune cu toţii, de fiecare dată avem de ales.
@ Nora, daca a scapat in felul asta normal ca este fericit…
Da, raspunsuri filozofice pot sa dau si eu. Am citit o povestioara, mai de demult, care mi-a placut foarte mult. Zicea acolo ca, la un moment dat, divinitatea a vrut sa recompenseze o pereche de oameni mai in vârsta care dusesera o viata exemplara. Asa ca a trimis un inger sa-i intrebe ce le trebuie ca sa fie mai fericiti. Oamenii au zis ca n-au nevoie de nimic. Ingerul a insistat, ca doar era porunca de la sef. Asa ca ei au spus: vrem sa murim in acelasi timp.
Ca sa vezi!, exista si momente in care moartea inseamna fericire.
emotionanta povestioara … vroiau sa moara impreuna ca sa nu sufere niciunul de durerea despartirii.
Merita sa pleci din tara doar pentru calitatea vietii. Nu conteaza ca nu iti ajung banii sa mai pui si deoparte, conteaza faptul ca scapi de tiganie.
Daca vrei sa scapi de tiganie trebuie sa fii foarte atent in alegerea destinatiei. Sa nu cumva sa te trezesti si acolo cu o fauna asemanatoare celei de la noi. In alta ordine de idei, imi cer scuze pentru acel off-topic, chiar nu pot sa dezvalui pe blog in ce a constat surpriza care m-a determinat sa-l postez. Dar crede-ma, descoperirea facuta m-a lasat fara cuvinte.
Pai e preferabil sa pleci intr-o tara fara comunitati de romani daca pleci singur sau cu perechea. Daca ai deja copil, preferabil sa exista o comunitate de romani, macar prin zona. Toata lumea zice ca la inceput e greu. Adevarul e ca mai greu ca in Rromania nu se poate (ma refer la UE, nu zimbabwe si somalia)
Chiar am avut zilele trecute un sondaj despre tara preferata. Sunt curioasa, tu pe care ai alege-o?
Sunt fascinata de toate operele lui Gaudi :D a fost genial
Ai vizitat Barcelona?
Eu, as alege linistea.
Adica banii? :))
Bun venit pe blog, Marius! Te rog sa te simti ca acasa. :P :)
Forever young, I wanna be forever young…ei bine, in acest caz, DA, as vrea sa traiesc 4ever :))
Cred si eu! :)) O conditie necesara si suficienta.
http://www.youtube.com/watch?v=BdNupwOyTq0&feature=related
Muzica tineretii mele, superba!
Weekend placut!
Si mie imi place melodia! :) Multumesc asemenea! >:D<
Irelevant ce îşi doresc sau nu-şi doresc alţii, o viaţă avem, cel mai bine e să nu uităm cât e de fragilă şi să nu renunţăm niciodată la visurile noastre :)
Revin la vorbele lui Van Gogh : Sa fii mort pentru tine insuti !
Numai cand te raportezi asa fata de pasiunea vietii tale , poti capata un strop de nemurire . Toate geniile au avut o viata personala lamentabila , aproape inexistenta . Au fost morti pentru ei…Si asta nu pentru ca ei au ales sa fie genii si nemuritori , nu , nemurirea i-a ales pe ei . Ei n-au facut decat sa traga dupa ei neputinta celorlalti , neputinta in sensul dezinteresului celorlalti pentru domeniul lui , pentru vreun domeniu anume . Nu-i poti cere unui om obisnuit sa se inhame la o asemenea sarcina ! Si nici unui geniu sa se opreasca sa-si traga rasuflarea !
Eu cred ca noi toti ar trebui din cand in cand sa ne gandim la eternitate , la nemurire , la absolut…cine stie , poate ne vine cheful sa fim mai buni , daca tot ne dam seama cat de neinsemnati suntem ?
Dar nici sa gandim nu mai putem din cauza : banilor,femeilor,barbatilor,bauturii,cartilor,televizoarelor,internetului,facturilor,copiilor,amantelor,amantilor,mortilor,viilor,aerului cald,aerului rece,bolilor,masinilor,vecinilor , intr-un cuvant din cauza vietii.
Suntem prea trairisti , dom’le ! :-)
Parerea mea…
In fine , cred ca tot mai bine e sa fii bogat si sanatos , decat sarac si bolnav !