Cea de-a treia temă la literatura română a fost, poate, și cea mai mare și frumoasă provocare a acestui an. O poveste! O poveste pentru copii. Problema era că eu nu scrisesem niciodată povești pe blog. Invenții. Bazaconii. Am ales să relatez mereu întâmplări reale din viața mea, să îmi fac publice gândurile, trăirile, emoțiile, dorințele, tocmai pentru că mi s-a părut mult mai ușor decât să născocesc ceva, să inventez, să-mi imaginez. De data asta trebuia să fiu creativă. Și, poate că totul ar fi fost mult mai facil dacă nu ni s-ar fi impus un anume titlu pentru respectiva poveste. Cerința suna astfel: „scrieţi o poveste despre un băiat, un stâlp de iluminat şi un borcan cu miere. Nu uitaţi că o poveste reuşită are nevoie de un fir logic, de concizie şi de investiţia voastră afectivă în rândurile scrise.” Și, ca orice poveste, trebuia să conțină și o morală.
Inițial am fost bulversată. Năucită. Cum să scriu despre un stâlp de iluminat și un borcan cu miere? Continuă să citești Prima mea poveste
