N-am mai evadat demult din cartierul meu gri. Indiferent de starea de spirit, cufundata in ganduri ori cu mintea ravasita, usor rupta de realitate sau, dimpotriva, extrem de atenta la tot ce se intampla langa mine, n-am cum sa nu observ peisajul deprimant din jur. Blocurile cenusii, increngatura de cabluri de deasupra capului ce ma impiedica sa vad cerul senin, gunoaiele de pe trotuare, cersetorii, cainii comunitari, mizeria, saracia, claxoanele, alarmele, aglomeratia, lumea pestrita, toate sunt prea evidente ca sa le ignor. Un prieten a exclamat uimit cand a vazut zona unde locuiesc, “dar chiar ca e urat, acum inteleg mai bine de ce vorbesti tu toata ziua de insule exotice si orase medievale!”
Nimic nu-mi gadila simtul esteticului, nici armonia, nici gratia sau echilibrul, nevoia mea de frumos e aproape imposibil de satisfacut. Primul pas spre nefericire e deja facut. Dar pe langa frumusetea exterioara, o apreciez la fel de mult si pe cea interioara.
Ma fascineaza, ma intriga, trezeste in mine emotii si perceptii unice. Sufletul meu are mare nevoie de el pentru a se putea dezvolta. Continuă să citești Nevoi si aspiratii
