Ori de câte ori mergeam către Tauti pornind dinspre Kaufland-ul din Alba-Iulia, un panou îmi rănea retina. Era o invitaţie ‘în inima munţilor Apuseni, staţiunea Albac, 99 km’. Am ignorant cât am putut anunţul, până când ireparabilul s-a produs: finii noştri au insistat să petreacă 5 zile cu noi, chiar în Albac, chiar în staţiune. Sigur, nu se face să refuzi rugămintea finilor, mai ales dacă nu-i vezi decât o dată pe an.
Aşa că iată-ne pornind la drum.
E dureros să fii dezamăgit atunci când îţi pui multe speranţe în ceva. Dar e şi mai greu să fii dezamăgit în condiţiile în care oricum n-ai niciun fel de aşteptări.
Nu e vorba de timpul petrecut împreună (care a fost fascinant, pentru că suntem cu toţii nişte oameni simpatici, drăguţi şi veseli), ci de condiţiile găsite acolo: un fel de Bran-Moeciu, dar fără castel, fără infrastructură, fără cafenele, fără restaurante adevărate. În rest: Continuă să citești Din categoria “Staţiuni degeaba”. Azi – Albac
