Ce contează cel mai mult la o casă? Să fie spațioasă și modern decorată, confortabilă și bine compartimentată, cu o atmosferă tonică, care să te binedispună imediat ce te-ai întors de la serviciu? Să aibă o bucătărie imensă și bine utilată și neapărat două băi? Să fie plasată într-un cartier liniștit sau, ideal din punctul meu de vedere, într-un decor fantastic, luxuriant, să dețină o verandă frumoasă, o grădină veselă și o piscină ademenitoare?
În fiecare dimineață, dar și spre finalul zilei, la asfințit, stând în balcon, visez la o casă cu o priveliște spectaculoasă. Mă gândesc la cum ar fi ca în loc să văd cabluri, antene, blocuri cenușii, identice, în loc să aud picamere penetrând adânc asfaltul dur, tramvaie zdruncinând pământul, sirene și claxoane spărgându-mi timpanele, să admir valuri înspumate sau creste înzăpezite, să nu mă mai satur să privesc verdele smarald al unei păduri sau arhitectura armonioasă a unor căsuțe colorate.
Și sunt convinsă că nu sunt singura persoană din lume care are nevoie de un asemenea loc pentru a da frâu liber imaginației sau pentru a-și încărca bateriile. Un loc unde să poată savura dimineața cafeaua aburindă și Continuă să citești A spectacular view