…nu a existat niciodată. Dar acum realizez utilitatea ei și regret că nu sunt și eu partea integrantă a unui grup vesel, unit și frumos. Și numeros. În special în virtual îmi lipsește o gașcă.
De când mă știu am fost un spirit liber, independent. Și cum altfel, căci prin natura sa, capra, simbolul zodiei mele, vizează de obicei cea mai solitară stâncă, cel mai înalt pisc al muntelui. Nu m-am simțit tocmai în largul meu în găștile mai mari de 6-7 persoane, nu mi-a plăcut să ascult de nimeni, să am un lider, să mi se spună ce să fac. Detest regulile, impunerile de orice fel. În schimb agreez grupurile mici, de 3-4 persoane, la o ieșire în oraș sau chiar la munte/vacanță, ador să-mi petrec timpul în compania unei prietene sau a iubitului meu. Nu simt nevoia să am zeci de persoane în jur, gălăgia și veselia exagerată nu mă încânta peste măsură.
Nu am avut niciodată o gașcă numeroasă pentru mult timp. Prefer intimitatea, poveștile, relaxarea și căldura unui grup restrâns. Contează mult siguranța pe care acesta mi-o transmite.
Dar să vedem care sunt avantajele unei găști numeroase în offline: Continuă să citești Gaşca mea…