Câteva zile in Ardeal

 

–         Ai mai slabit….

–         E un efect secundar al curei pe care am tinut-o, zic.

Cumnata mea are principii ferme. Daca nu esti macar un pic dolofan, e semn clar de boala si trebuie sa te tratezi imediat. Ma uit la sirul de cârnaciori, salamuri, brânzeturi si tot felul de alte preparate de gen. E dimineata. E cald. Abia am ajuns in Alba Iulia.

–         Nu vrei si niste tuica?

–         Ba da, multumesc.

In sfârsit!, ceva cu care ma pot confrunta fara mustrari de constiinta. Mâncam si discutam. Vorbim aproape saptamânal la telefon, dar când ne vedem discutam iar cu orele. Urmeaza masa de prânz. Ciorba de burta, cu un ardei iute din care am mâncat toata saptamâna, si sarmalute. Sunt delicioase. Sunt mâncarurile mele preferate si au vrut sa-mi faca o surpriza. Simt ca explodez.

Dam o tura prin oras.

–         Stai aici, imi zice Ioana si intra in magazin. Iar eu ma postez cuminte, ca un catel rosu ce sunt, in fata usii.

Ma uit in intersectie.  Pe trecerea de pietoni traverseaza strada un batrânel. Incet. Foarte incet. Atât de incet incât ma enerveaza pâna si pe mine, care n-am alta treaba decât sa ma uit la el. Il asteapta, cuminti, 3 masini. Un Mercedes, un BMW si o Dacie. Soferii sunt tineri, pâna in 20 de ani. Toti poarta ochelari de soare. E sapte seara si soare nu prea mai e. De fapt, n-a prea fost toata ziua. Sunt calmi, se uita si ei dupa trecator cu o intelegere mai degraba concilianta. Dupa ce batrânelul reuseste sa traverseze, masinile pornesc incet. Nicun semn de nervozitate, nicio turare exagerata a motorului in semn de „protest” pentru incetineala pietonului. Am mai vazut o intâmplare un pic mai devreme in piata, când doua cucoane s-au apucat sa vorbeasca in mijlocul drumului. Soferul automobilului care trecea pe acolo le-a lasat sa termine discutia. N-a claxonat frenetic, n-a scos capul pe geam sa le reproseze ceva damelor. Privesc mirat. Nu inteleg. In piata am fost sa cumpar niste tuica. „Dar nu gustati?”, ma intreaba vânzatoarea. Pai, n-ar trebui sa am incredere? „Pai daca nu va place? Sa stiti ca, daca nu gustati, nu va vând” imi raspunde, cu o hotarâre care ma face sa ma execut imediat. Continuă să citești Câteva zile in Ardeal

Share

Parfum de femeie

Cu o mica  intarziere, datorata unor motive intemeiate, extrem de obiective(o binemeritata vacanta in munti, asa cum lui ii place), Dragos a reusit sa rezolve(intr-o maniera originala) leapsa despre carti preluata de la strumfita cu esarfa.

1. Care este ultima carte pe care ai citit-o?

Napolen, da, era polenul produs de Napolact Cluj, am auzit si eu de el. Pe lânga Napohalva (preferata mea) si Napopalinca (hait, aflata abia pe locul doi). Imi pare rau, n-am citit carti legate de polen. Dar ultima e “Cine supravietuieste dezastrelor si de ce“. Si cu siguranta nu cei care au papat polen.

2. Daca ai putea fi un personaj dintr-o carte, ce personaj ai fi si de ce?

“Germenii, mâncarea miraculoasa”. Germen de floarea soarelui. Sunt cu adevarat gustosi si miraculosi. Glumesc, Vistorini din “Oamenii Cartii”.

3. Care e cel mai frumos film pe care l-ai vazut pana acum?

Iar incepem?? “Parfum de femeie”, n-am marturisit decât de vreo 50 de ori in ultimele 3 luni.

4. Daca te-ai putea intalni cu un scriitor, ce scriitor ai alege?

Valentin Silvestru. Dar a murit, saracu’.

5. Care e melodia ta preferata, cea pe care o asculţi fara sa te poţi satura de ea? Continuă să citești Parfum de femeie

Share

Delincventi natafleti sau ai grija cu cine (sau ce) te pui….

Delincventi natafleti” sau ai grija cu cine (sau ce) te pui….

Autor: Traian Tandim

Editura Meditatii, 2008

_

Cartea e scrisa de un politist sadea, nu de un scriitor, prin urmare prea multe calitati literare nu are, ba din contra. E scrisa destul de prost. Totusi, trebuie sa subliniez, Traian Tandin este discipolul unuia din cei mai importanti criminalisti români, Dumitru Ceacanica, iar in meseria lui este un profesionist desavârsit.

Interesante si utile sunt insa multe din povestirile cuprinse in ea. Domnul politist ne asigura ca sunt adevarate. Si chiar e nevoie de precizarea asta, intrucât unele din ele par de-a dreptul desprinse din Mr. Bean sau Benny Hill.

In articolul trecut (cel cu The tipping point) adusesem vorba despre Bernie Goetz, care a ripostat tentativei de jaf impuscându-i pe cei 4 atacatori ai sai. Ei bine, impresionante in aceasta carte, chiar daca usor off-topic, sunt exemplele de razbunari ale fiintelor atacate de infractori lasi, care presupun ca nu au cum sa se astepte la rezistenta. Ma refer in special la femei si copii. Nu vom intra in detalii, intrucât am observat ca blogul nostru onorabil este citit si de minore (multumim, fetelor!) si nu vrem sa le dam prea multe idei.

Caz concret. Carlo Alessia comercializa droguri, la inceputul anilor `90, in scolile si liceele dintr-un cartier din Milano. Câtiva copii au murit din cauza supradozei, iar traficantul nu putea fi arestat din lipsa de probe. Era zi de zi in scolile cu pricina, vindea droguri in vazul intregii lumi iar politia nu avea probe! Puse fata in fata cu neputinta autoritatilor care ar fi trebuit sa le protejeze copiii, au intrat in actiune mamele. Razbunarea a fost suficient de dura incât sa nu-i mai treaca prin cap niciunui alt traficant sa umple golul lasat de disparitia lui Carlo in urma „evenimentelor”. Cele 6 femei care au participat la … operatiune au fost declarate nevinovate in 1993, dupa ce singurul martor al acuzarii si-a retras depozitia, din motive ramase, in mod curios,  „neclare”. Hmmmmm….bine ar fi sa nu te pui niciodata cu mamele nervoase….

Mai avem si alte povestiri. In 1994 Hillary (din Toronto) se pregatea sa-si sfârseasca obisnuita alergare zilnica de 6 kilometri. Apropiindu-se de parcul prin care trebuia sa treaca in drum spre casa, a fost atacata. Obosita, speriata si, evident, mult sub forta fizica a adversarului, Hillary parea o victima perfecta. Numai ca…tare ciudat….desi zona era pustie, parca de nicaieri au aparut doi indivizi masivi, care l-au preluat ei pe agresor si au eliberat-o pe fata. Asa ca din calau a devenit victima. Si inca ce victima…Atât de „victima” incât s-a simtit indreptatit sa depuna plângere la sectia de politie, aceeasi sectie unde era si Hillary pentru a depune plângere. Politistii l-au arestat pe individ si, e cazul s-o mai spun?, nu i-au prins niciodata pe cei doi razbunatori, desi au dat declaratii oficiale cum ca au facut tot ce le-a stat in putinta, iar legea trebuie respectata.

Macar atât sa nu faca politia….

In 1975 trei hoti au incercat sa patrunda in filiala Bancii Regale a Scotiei din localitatea Rothsay. Numai ca au ramas blocati in usa rotativa (desi exista si un anunt mare de tot ca usa respectiva e defecta), din care au fost eliberati de lucratorii bancii. Credeti ca s-au lasat pagubasi? Ei bine, nu! Au revenit peste câtva timp, in aceeasi zi. Si au incercat sa impresioneze asistenta, numai ca n-au avut cu cine sa se inteleaga. La amenintarile lor de gangsteri profesionisti, lumea a inceput sa râda. Când i s-au cerut 5.000 de lire sterline, casierul-sef a facut o asemenea criza incât era sa se prabuseasca peste ghiseu datorita hohotelor. Ca ultima forma de intimidare, unul din hoti a incercat un numar de circ: a sarit pe tejghea. Tejgheaua insa, deh!, alunecoasa…asa ca a cazut, luxându-si glezna. Rusinati, infractorii au zis ca e mai bine sa plece si pe unde credeti ca au incercat sa fuga? Prin usa rotativa! N-au mai putut fi scosi de acolo decât de politie…

Un american care da telefon la politie reclamând ca niste hoti i-au furat cultura de canabis…niste hoti din Canada care au jefuit o benzinarie din Edmonton, s-au ratacit insa in oras si au oprit la o benzinarie sa ceara informatii….numai ca era aceeasi benzinarie atacata mai devreme si politia era deja acolo…un hot care, printre alte lucruri furate dintr-o locuinta, ia si un trening, pe care-l imbraca, numai ca-si uita haina (cu actele) la locul faptei…un alt hot care jefuieste un magazin si, in afara de bani, ia si o punga cu floricele de porumb…numai ca punga era sparta si politistii n-au trebuit sa faca altceva decât sa mearga dupa dâra lasata de floricele pâna la casa infractorului…Ultima intâmplare a avut loc in Australia, dar ceva asemanator s-a intâmplat si in Africa de Sud, in Randburg, de unde fusesera furate câteva ladite cu lichior si o punga (sparta) de macese. Si sa mai zici ca „Hensel si Gretel” a fost inventie…..

Sute de povestiri, din care cel putin câteva zeci pot sta la baza unor filme reusite de comedie sau, dupa caz, de actiune.

S-au mai intâmplat si pe la noi. Prin anii `80 exista o revista publica editata de Ministerul de Interne si care se procura pe sub mâna (culmea dictaturii!). Practic nu o gaseai acolo unde se vindea in mod obisnuit presa. Se numeste „Pentru patrie” (pentru ca mai apare si acum). Acolo era descrisa o alta fata a tarii. Nu mai era cea eminamente sarbatoreasca si fericita pe care o vedeai la televizor, in „Scânteia” sau „România Libera”. Erau povestite intâmplari … hmmmm…militienesti (asa era pe atunci), iar unele din ele erau de-a dreptul amuzante. Un pensionar voia sa plece a doua zi cu trenul si le impartaseste informatia prietenilor lui din Cismigiu. Un infractor trage cu urechea, il urmareste pâna acasa si vine spre seara sa sparga locuinta. Numai ca omul nu plecase, atipise si pierduse trenul. In momentul când aude ca cineva ii umbla la incuietoare, ia tigaia din bucatarie si loveste puternic usa. De partea cealalta, hotul face stop cardiac si moare.

O alta intâmplare, tot din acea perioada. Un barbat pleaca in delegatie si (poveste veche!) se intoarce mai devreme, numai bine sa-si surprinda sotia in pat cu altul. Continuă să citești Delincventi natafleti sau ai grija cu cine (sau ce) te pui….

Share

The tipping point

„The tipping point” sau ce-i trebuie fluturelui care bate din aripi in Brazilia ca sa produca un uragan in Florida. Cauze mici, efecte mari.


Titlu: The Tipping point

Autor: Malcolm Gladwell

Editura Publica, 2008

_

Ce legatura este intr-o carte care se vrea de marketing si filmul „Remember me”? Exista una. „Remember me” incepe cu o drama – o mama este impuscata in timpul unui jaf in statia de metrou, in fata fiicei sale. Ei bine, intr-unul din capitolele excelentei carti „The tipping point”, se dezbate o intâmplare asemanatoare, dar in sens invers. In seara zilei de 22 decembrie 1984 Bernie Goetz a impuscat, in legitima aparare fiind, 4 tineri de culoare care au incercat sa-l jefuiasca. Toti aveau deja cazier. „Subiectul” a stârnit vâlva in epoca si, in fata presiunii uriase a opiniei publice, care ameninta cu linsajul in cazul altui verdict, justitia n-a avut alternativa si l-a declarat pe Bernie nevinovat. Lânga blocul lui Goetz  s-a organizat spontan o petrecere, in seara anuntului.

Intâmplarea face parte din capitolul „Forta contextului” si analizeaza cauzele care au dus la un acest deznodamânt, motivele pentru care Bernie a avut o asemenea sustinere populara in momentul judecatii precum si efectele (benefice) pe termen mediu si lung pe care acest eveniment l-a avut asupra sigurantei metroului din New York in special si a vietii in general. In 1984, in momentul impuscaturilor, Bernie a devenit peste noapte un erou pentru populatia tracasata si vesnic amenintata de catre infractorii care actionau nestingheriti. „Unul de-al lor” a avut tupeul sa opuna rezistenta atacatorilor. In 1996 insa, când Bernie a fost chemat la tribunal ca parte intr-un proces civil de catre una din „victime”, cazul aproape a fost trecut cu vederea de presa. Pur si simplu, nimeni nu ar mai fi putut sa priceapa in acel moment ca cineva sa traga asupra altcuiva in metrou si sa fie numit erou pentru o asemenea fapta. Meritele acestei transformari  revin criminalistului Wilson Kelling, autor al Teoriei Ferestrelor Sparte si angajat drept consultant de catre Transit Authority din New York, directorului regionalei de metrou David Gunn, care a inteles ce trebuie sa schimbe, si sefului politiei de trafic William Bratton, care a inteles cum trebuie sa schimbe. In 1994 Bratton a fost numit seful departamentului de politie din New York City de catre primarul Rudolph Giuliani si a aplicat exact aceleasi strategii in cazul intregului oras. Toti acesti oameni si-au urmarit cu indârjire scopul, desi masurile luate de ei par, la prima vedere, ridicole. Continuă să citești The tipping point

Share

“Remember me” si “Legenda pianistului 1900” sau fă domnule un pas inainte

Motto: “Tot ceea ce vei face va fi insignifiant, dar este foarte important sa faci” Gandhi

_


The same old story. Sau una dintre ele. Cum sa trecem de fricile dobândite? Putem sa trecem? Merita sa incercam?

_


Legenda pianistului numit 1900
Regizor: Giuseppe Tornatore
Scenariul: Alessandro Barrico & Giuseppe Tornatore
Studio Medusa Film

El (“Pianistul 1900”, Danny, interpretat fabulos de Tim Roth, intr-un rol pozitiv de data asta) a fost abandonat inca de foarte mic la bordul unui transoceanic si gasit de un fochist de culoare chiar la inceputul anului 1900. Incetul cu incetul, isi croieste si el un rost pe vas: devine pianist de geniu. Dar…are o problema: nu poate cobori pe uscat. S-a nascut pe vas, a trait pe vas, nu intelege uscatul si ii e teama groaznica de numarul imens de strazi. N-o face nici macar pentru fata de care, desi o vede o perioada foarte scurta de timp, se indragosteste. N-o va face niciodata.
Secventa cea mai frumoasa, cu nimic mai prejos decât secventa tango-ului din “Parfum de femeie”, este duelul la care e provocat de talentatul, orgoliosul si ingâmfatul inventator al jazz-ului, Jelly Roll Morton. Desi, ca dovada suprema a ingenuitatii sale spirituale, Danny isi admira sincer oponentul, la indemnul prietenului lui, Max, pianistului nostru nu-i ramâne decât alternativa de a da un concert magnific, care lasa asistenta cu gura cascata si care il umileste pe Jelly.
Chiar daca poate calatori pe aripile imaginatiei si ale muzicii in mod liber, descriind in cântecele sale privelisti pe care nu le-a vazut, Danny nu poate calatori, fizic, dincolo de vasul pe care a trait.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2uf-LDlZMFE&feature=related]

_

Remember me
Regizor: Allen Coulter
Scenariul: Will Fetters

Ea (Ally, e interpretata de Emilie de Ravin; a jucat in Lost si in Public Enemies) nu vrea altceva decât sa duca o viata normala. Dominata de fantasmele trecutului (pe vremea când avea 10 ani, cu 10 ani inainte de inceperea povestii, a asistat la asasinarea mamei sale in timpul unui jaf la metrou), intre un tata politist frustrat de faptul ca n-a putut sa-si salveze sotia si cel care vrea sa-i câstige prietenia in mod interesat in urma unei intelegeri cu un amic, Ally incearca sa-si construiasca un drum care, pe cât posibil, sa nu mai duca la metrou, in care nu mai are curaj sa urce. Continuă să citești “Remember me” si “Legenda pianistului 1900” sau fă domnule un pas inainte

Share

Cum sa ai intotdeauna dreptate

Motto: Eternitatea este intervalul de timp care-ti este necesar pentru a invata in mod corect limba germana (proverb „austriac”)


Cum sa ai intotdeauna dreptate (sau inutilitatea orgoliului intr-o disputa – nota mea)

Hannes Stein

Editura Nemira, 2009

Cine zicea ca nemtii n-au umor? Da, stiu ce vreti sa spuneti….ca Hannes nu e chiar neamt, el crescând in Salzburg, chiar daca s-a nascut in Munchen….Iar austriecii nu sunt nemti, asa cum bine mi-au dat de inteles niste prieteni nemti când a fost vorba de … austrieci. Oricum ar fi, Hannes da dovada nu numai de un umor irezistibil, ci si de o atitudine general impaciuitoare careia te predai neconditionat: gata cu certurile! De-acum incolo avem un ghid care ne invata cum sa avem intotdeauna dreptate, indiferent de care parte a baricadei ne situam, indiferent de domeniu (ma rog, aproape – are si cartea limitele ei).

Ca un mare fan al luptelor de guerilla gen  „a fost ofsaid clar!” / „nici urma de ofsaid”, pur si simplu am devorat aceasta lucrare.

E buna o dieta care sa inglobeze carnea? E perfecta! Dar, daca nu suntem de acord, intoarcem pagina si avem argumente imbatabile in favoarea unei diete vegetariene.

Totul se duce de râpa? Pe dracu’! Lucrurile stau din ce in ce mai bine!, ambele variante explicate foarte competent. Continuă să citești Cum sa ai intotdeauna dreptate

Share

Exista istorie adevarata?

Motto: „Ce este adevarul?”

Pilat, Evanghelia dupa Ioan, 18-38

Exista istorie adevarata?

Neagu Djuvara

Editura Humanitas, 2009

Pe-un picior de plai,

Pe-o gura de rai

Care român nu stie de „Miorita” si, eventual, de formularea lui Lucian Blaga, „spatiul mioritic”? Dar  mai putin cunoscuta insa este inrudirea „Mioritei” cu mitul indoeuropean al dusmaniei intre 3 frati (mit care se regaseste si in folclorul iranian) si ca, de fapt, „Miorita” nu reflecta resemnarea in fata mortii, ci grija de a insoti sufletul mortului „pe celalalt mal”. De când cu „spatiul mioritic”, a trecut aproape total in uitare critica extrem de taioasa si disperata a lui Dumitru Draghicescu la adresa poporului nostru, consemnata in cartea „Din psihologia poporului român”, scrisa pe la inceputul veacului douazeci. Nu stiu cum se mai preda azi „Miorita” in scoala, am cam pierdut contactul, dar am vaga banuiala ca foarte multe nu s-au schimbat si nu cred ca se discuta despre faptul ca balada respectiva are suficiente conotatii alogene, desi e considerata un fel de cheie de bolta a spiritualitatii românesti.

Pe Neagu Djuvara am avut onoarea sa-l cunosc in urma cu aproape doi ani, la o intrunire a Fundatiei Calea Victoriei. Un om extrem de vioi, care putea discuta relaxat aproape despre orice, cu o limpezime care intriga, având in vedere vârsta. Bineinteles ca subiectul preferat era istoria si ne-a impartasit si noua din teoriile sale cam neortodoxe si iritante in legatura cu istoria României.

Neagu Djuvara a fost intotdeauna, indiferent de circumstante, un om liber si si-a afisat ideile fara sa-i pese pe cine deranjeaza. Cartea „Exista istorie adevarata?” ne lasa, inca din titlu, perplecsi. Pai, daca nici istoria nu mai e sigura, atunci in legatura cu ce anume am mai putea avea convingeri? Autorul se explica: bineinteles ca faptele ramân fapte, dar istoricul nu e arhivar, el trebuie sa le comenteze. Din acest motiv istoricul are datoria sa fie subiectiv. Pentru ca scopul istoriei e acela de a descoperi fapte, intentii, idei si idealuri care, toate, sunt inlauntrul constiintei omenesti, nu in afara ei. Ori „obiectiv” ar insemna ceva care exista in afara constiintei omenesti si independent de ea.

Nu. Istoricul nu trebuie sa fie obiectiv, el trebuie sa fie impartial. Adica sa nu mearga pe unul din cele 4 drumuri ale minciunii: falsul, omisiunea, adăugarea şi interpretarea ocultată sau denaturată. Grea treaba! Continuă să citești Exista istorie adevarata?

Share