Categorie: Dilemele de luni

“Captured effortlessly/That’s the way it was
Happened so naturally/I did not know it was love
The next thing I felt was/You holding me close”

A renunțat demult la luptă. Epuizată psihic, într-un final a acceptat situația. Pentru că, după un chin interminabil și agonizant, a realizat că duce o luptă stupidă cu morile de vânt. El i-a spus atunci că e slabă. Ea i-a replicat că îl iubește prea mult. Şi că oricât ar vrea nu poate schimba asta.

Cu cât se străduia mai tare să-l uite, cu atât îl dorea mai mult. Cu cât își propunea mai mult să stea departe de el, cu atât visa mai des, cu ochii deschiși la el, își imagina că e în brațele lui și pășeau împreună în paradis. Un dor ucigător îi sfredelea sufletul și doar lacrimile îl mai potoleau uneori.

Fiecare zi era o nouă tortură. Lanțurile iubirii apăsau din ce în ce mai tare, simțea cum o strâng, cum o doboară. Se sufoca sub greutatea lor, devenise prizoniera lui și dulcea libertate rămânea doar o himeră.

Şi cum ar putea să-i reziste? Cum ar putea să-i Continuă să citești Condamnată să te iubesc

Cu toţii iubim figurile de stil. Unii agreează personificările, alții preferă metaforele. Personal abuzez de epitete care mă ajută să mă fac mai bine înțeleasă sau să subliniez o anumită idee. Doar că regina acestui text va fi comparația. De ce? Pentru că se pretează cel mai bine pentru a defini și descrie ce avem noi mai de preț pe lumea asta: viața. Pentru că despre ea se pot spune multe, atât pe larg, în mii de cuvinte, dar și foarte pe scurt, în câteva expresii grăitoare. Am identificat mai jos unele ipostaze relevante în care vă puteți regăsi sau nu:

Viața ca un film. Asta pentru că tot s-au decernat azi noapte Oscarurile. Problema e că tu ești doar actor, nu și regizor. Și tocmai asta îți dorești, să poți deține controlul faptelor, măcar în parte. Iar tot ce ți se petrece e atât de Continuă să citești Viața ca un roller coaster

Sau, poate, în prezent, acceptată și îmbrățișată de toată suflarea planetei. Tocmai asta încerc să aflu. Însă, în trecut am auzit destule voci blamând noua tehnică fotografică. Unii afirmau că le repugnă ideea în sine, alții că nu suportă nici măcar termenul.

Pe de altă parte, eu nu agreez ideea de a fi fotografiată sau filmată de altcineva. Nu mă simt în largul meu în fața obiectivului sau în fața camerei. Fug mâncând pământul când miros un astfel de pericol. Așa că am încercat să-mi fac și eu poze cu telefonul din dotare. Invariabil ies cu ochii închiși sau întredeschiși de zici că sunt mereu adormită sau drogată. Astă primăvară mi-a venit ideea genială de a mă fotografia cu ochelarii de soare ca să ascund acest mic amănunt nedorit.

Acum mi se pare fun să-mi fac fotografii cu mobilul sau chiar cu DSLR-ul. Mă distrează, mă relaxează și mă scapă de plictiseală. Pentru că sunt și momente când aceasta te omoară încet, dar sigur. De exemplu când Continuă să citești Selfie-ul, o modă controversată

Cum vă spuneam, recent am fost la Castelul Bran. L-am văzut, mi-a plăcut la nebunie și m-am întors acasă. Până aici nimic deosebit. Dar, de îndată ce intru pe net și caut opiniile turiștilor despre spectaculoasa construcție medievală, o dilemă apare.

Frunzărind diferite site-uri, am întâlnit numeroși români revoltați de faptul că ei nu au înțeles nimic din vizita la Bran. S-au plimbat haotic prin castel, au pășit prin camerele interminabile, i-au admirat exponatele însă nimeni nu le-a explicat nimic. Bun, avem un castel transformat în muzeu, dar unde e ghidul să ne țină de mânuță și să ne conducă prin labirintul de scări și coridoare întunecoase, să ne indice drumul, să ne arate ce și cum, să ne povestească unde și când?

Adevărul e că și eu m-am simțit puțin pierdută în castel, doar că, pe mine, acesta mai mult m-ar fi încurcat.

Înainte de plecare știam foarte puține despre Bran. Am consultat în grabă Continuă să citești Ghizii, muzeele și românii

L-a așteptat aproape toată viața. A visat la el întreaga copilărie, era prințul său, eroul neînfricat care o salva din Palatul de Cleștar unde zmeul cel viclean o ferecase. Spera că vine să o elibereze și să-i ofere toată dragostea și fericirea din lume. Pentru eternitate.

Dar anii treceau chinuitor și singurătatea, temerile și dezamăgirile erodau încrederea că minunea se va înfăptui vreodată. Cu sufletul măcinat de îndoieli privea la fereastra din turnul pustiu cum timpul se scurgea nemilos și nimic nu se întâmpla.

Într-o zi de vară, când lacrimile și suspinele nesfârșitei tristeți îi invadaseră iar chipul și inima, văzduhul se umplu de tropote sacadate și o siluetă pe un cal alb apăru la orizont. Oare? Să fie posibil? Era el!?

Era el!? Bărbatul la care visase și pe care și-l dorise dintotdeauna. Și povestea de dragoste înfiripată între ei îi depășea cu mult imaginația. El era mult mai bun decât spera, decât își închipuia că poate fi. Mai atrăgător, mai afectuos, mai înțelegător și mai cuviincios. Și îl iubea mai presus decât orice, mai mult decât credea că poate iubi.

În brațele lui s-a simțit pentru prima dată femeie, a fost iubită așa cum Continuă să citești Prince Charming