Traim intr-o lume nebuna, a evenimentelor si dezvaluirilor incredibile, in care nimic nu mai seamana cu ceea ce eram obisnuiti in urma cu cativa ani. Cu toate ca noi, oamenii, constientizam ca acesta este mersul firesc al lucrurilor, ca societatea se schimba extrem de repede, de cele mai multe ori ne este dificil sa ne adaptam si sa acceptam aceasta evolutie pe care, clar, nu ne-o dorim.
Cat e ziua de lunga suntem bombardati de stiri incredibile, fapte socante, pe care cu greu ni le putem imagina sau explica, astfel incat, deseori ma intreb daca se mai petrec si lucruri normale.
Tin minte ca acum vreo patru-cinci ani, nemultumita de tot ce mi se intampla aici, pe Pamant, satula de oamenii rai din viata mea, de lipsa oportunitatilor, a unui viitor, tot ce imi doream era sa ma mut pe o alta planeta. Indiferent din ce Sistem Solar sau Galaxie, orice mi se parea mai usor de indurat decat infernul pamantean.
Incredibil, in cativa ani acest lucru va fi posibil pentru ca se preconizeaza colonizarea planetei Marte, iar primii cobai curajosi urmeaza sa paraseasca definitiv Terra prin anul 2022. Insa, daca ideea era sa scapi de naravurile si obiceiurile oamenilor, de a trai intr-o lume mai buna, nu ai rezolvat nimic, pentru ca vei da si acolo tot peste semenii tai.
Chiar in dimineata asta am vazut o stire naucitoare, tot cu americani, se pare ca exista, undeva in Virgina de Vest, un orasel, Green Bank, unde televizoarele, telefoanele mobile si radioul sunt interzise. Si mai incredibil mi se pare faptul ca multe persoane vor sa se stabileasca in acest loc pentru a scapa de tehnologie, pentru a duce un trai mai sanatos si a se bucura cu adevarat de viata.
Dar cu adevarat incredibila mi se pare mass-media romaneasca. Mi se pare incredibil cum transmite ea stiri trunchiate, exagerate, mincinoase. Cum dezinformeaza, cum ajunge sa inventeze de dragul senzationalului. Cum ne manipuleaza, cum prezinta doar ce vrea ea, intr-un anumit scop si cat de usor ne lasam noi pacaliti.
Este incredibil cat de josnici au putut fi cand au prezentat cazul acelei soferite care s-ar fi pensat la volan, in timp ce conducea, imprudenta ce ar fi costat-o viata atat pe ea cat si pe iubitul ei. Incredibil, am exclamat, pentru ca eu imi amintesc perfect ca am incercat de cateva ori, de pe bancheta din spate, sa ma pensez din mers si nu am reusit, cu toate ca am experienta de ani de zile in acest domeniu. In realitate, tanara mergea la un salon sa se penseze, asta a si spus supravietuitorul, dar presa a transmis fix ce i-a convenit.
Imediat dupa afisarea rezultatelor la titularizare, am ascultat stupefiata, la televizor, un dialog incredibil intre o prezentatoare de la Realitatea Tv si un angajat al Ministerului Educatiei. Distinsa jurnalista se lamenta de mama focului ca iarasi au ramas eminentii elevi din Romania, constiiciosi si dornici de invatatura, pe mainile suplinitorilor slab pregatiti. A omis sa precizeze esentialul: poti sa iei si 10 la concurs, daca nu exista posturi titularizabile (vacante, cu viabilitate de 4 ani) tot suplinitor te numesti. Asadar, dragi jurnalisti incompetenti, degeaba obtine un profesor nota titularizabila (peste 7) daca scolile nu scot posturi. Indiferent ca iei 10, 9, 8 sau 7, tot suplinitor ramai. Si posturi nu se scot! Iar cele de suplinire sunt extrem de putine, pe ele fiind o concurenta acerba, si sunt luate in final ce cei care obtin note de 9, rar de cei cu 8 sau 7. Cum isi imagineaza cineva ca poate sa obtina post de suplinitor un profesor care ia 5 sau 6 la examen, daca nici pentru cei cu 7 sau 8 nu sunt ore? Cum este posibil ca un om care a obtinut nota 10, si nu s-a titularizat, pentru ca nu a avut pe ce, sa fie catalogat drept suplinitor slab pregatit? Se incearca cu orice pret si mult succes discreditarea cadrelor didactice? Indiscutabil.
Zau ca nu stiu ce sa mai cred despre mass-media din Romania. Inclin sa cred ca ziaristii sunt rau intentionati, ei fiind in slujba oricui mai putin a adevarului. Incredibil, nu?
Va rog sa remarcati frecventa folosirii lui “incredibil” in cadrul textului. La fel de mult apelez la el si in vorbirea curenta. Este, cred, cuvantul meu preferat.
Voi aveti un astfel de cuvant de care abuzati pentru a va exprima mirarea sau pe care va place pur si simplu sa-l folositi? Cum ati descrie intr-un singur cuvant lumea in care traim?
sursa foto: weheartit.com
Incredibil! Vrei o descriere? Ba-la-muc!
Un cuvînt preferat nu-mi vine în minte, dar expresia preferată e “whadda fuck!?!”
No further comments. :angel:
Da, da, bune si expresiile pe care le folosim, Dragos. Am articolul asta in minte, daca ma crezi, de vreo 5-6 ani. :biggrin: Insa abia acum l-am scris. Iar exemplele sunt selectate la intamplare, pentru ca trebuie sa recunoastem, zi de zi presa ni le ofera cu generozitate. :angry:
Da, sunt de acord cu caracterizarea ta. Chiar ca balamuc , reuseste sa scape viu (a se intelege intreg la minte) doar cine poate. :alien: Trebuie sa ai nervi de otel… :ermm:
Trebuie să-ţi aduc aminte că am încheiat-o definitiv cu orice poate fi numit presă de ceva vreme deja? Nu mă poate atinge nimic, mizeriile menite să îngroape orice urmă de gîndire nu ajung la mine. Am nu numai nervi de oţel, dar şi voinţă şi ambiţie. Ceea ce nu se poate spune despre mai-marii ţării. Cît despre reprezentanţii media, vor motiva: “eu doar fac ce mi se spune”. Sclavie prin prostie, nimic mai mult. Of, cum mă faci tu să mă aprind de bine ce stinsesem flăcările de la articolul precedent. :devil:
Apropo, poza e exemplificativă. Cît despre colonizarea lui Marte, am o sugestie: să plece acolo TOŢI bogătanii, TOŢI politicienii, TOŢI hoţii, TOŢI criminalii etc, aşa cum cu vreo două sute şi ceva de ani în urmă au plecat spre “tărîmul tuturor posibilităţilor”. Dar să rămînă acolo şi să uite DEFINITIV de Terra. :alien: Şi poate atunci omenirea va mai avea o ultimă şansă la o viaţă decentă, normală. :unsure:
Pai da, te-am avertizat ca urmeaza un articolas light. Ma rog, trebuia sa-l public ieri,(a se vedea categoria) insa, ce crezi, am iesit in soarele bucurestean si la intorcere m-a apucat o puternica durere de cap pe care nu am biruit-o nici macar cu un clasic antinevralgic. :dizzy: :sick: Asa ca am asteptat sa treaca, si azi, pentru ca am ramas in casa, ma simt excelent. :w00t: Extraordinar cat de mult imi prieste aerul de apartament de bloc. :blush: :cheerful: Nici daca ma duc la medic nu va sti ce raspuns sa-mi dea la dilema asta. :silly:
Dar ce sa inteleg ca nu te uiti la tv, ca nu citesti presa? :dizzy: Nu stiu daca vor raspunde asa, mai degraba “noi dam ce vrea publicul”. Si nu vor recunoaste in veci ca asculta orbeste ordinele superiorilor. :angry: Mai mult obiectivism ar putea fi aici, pe bloguri, nu in ziare si pe site-urile lor.
Sa stii ca m-am bucurat ca am gasit acea poza. Mi se pare ca este elocventa pentru ce face presa:tunchiaza adevarul, prezinta exact ce ii convine. Ne manipuleaza, cu alte cuvinte.
:biggrin: Interesanta propunere, sa inteleg ca iti repugna SUA> :ermm: :biggrin: Mai degraba vor pleca oamenii cinstiti decat cei mentionati de tine. Pentru Terra nu mai exista sanse. :alien:
Ah, dar eu ştiu răspunsul corect: te-ai născut să fii… casnică! :angel: :whistle: :tongue:
Da, poza e perfectă.
Nu, nu mai am în casă TV, radio, ziare. Presa, ducă-se pe pustii!
Îmi repugnă politica americană stil “bătăuşu’ cartierului”, nu oamenii de rînd care-şi văd de treabă şi sînt destul de OK majoritatea.
Dacă pleacă oamenii cinstiţi (deja “pleacă” prin metode suicidale, din păcate), înseamnă că va trebui să-i urmăm ori să devenim… de fapt, sîntem deja, ce mai tura-vura. Sclavi!
Fuck! :angry:
:biggrin: :blush: M-am gandit si eu la asta, ce pacat insa ca nu m-am nascut si mostenitoare/posesoarea unor imobile care sa-mi aduca venituri prin inchiriere(cum se poarta in ziua de azi).
Eh, desigur, nu ai tv sau radio, dar ai calculator, ai net. Informatiile tot ajung la tine, prin cel mai actual canal posibil. Si instant. :))
De acord. Oricum suntem sclavii banilor. Niste sclavi moderni. :biggrin:
Dacă ştii să te orientezi, poţi deveni moştenitoare curînd. :whistle: :devil: Dar să nu intrăm acolo.
Ştii bine că şi netul e plin de bălării, poate mai rău decît presa, că doar agenţii dezinformării lucrează asiduu pe toate fronturile. Dar aici barem mai e o şansă să dai şi de o frîntură de adevăr, dacă ai timp de căutat şi ştii a discerne.
De ajuns nu ajung informaţiile instant, fiindcă ştii… banda. Iar e căpăcită, ca mai mereu. :cwy:
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o comunitate gen kibbutz. De fapt, mi-ar plăcea ca lumea întreagă să fie un unic kibbutz, în timp ce toţi răii se uită înapoi cu jind prin hublourile unei nave spaţiale care nu va ajunge niciodată la destinaţie… :devil:
Adica sa ma orientez catre un barbat bogat, de preferinta cu 40-50 de ani mai in varsta? A facut-o o tipa si sotul nu i-a lasat nici macar o centima din fabuloasa avere. Ce teapa! :silly:
Aici e aici, stim noi sa discernem? :dizzy: Ma indoiesc. :ermm: Avem timp sa cautam? :unsure: Nu. Luam ce ni se da, de-a gata. :face: Nu verificam deloc, asta ma inspaimanta, de asta am si scris articolul.
Interesanta comunitatea de tip kibbuz. :whistle: E prima data cand citesc despre ea. :blush: Imposibil ca ideologia lor sa nu fie imbratisata de multi oameni. Mai greu de pus in practica… :dizzy:
Se mai întîmplă şi ţepe, deh. Adică şi oamenii ăia or fi conştienţi de motivul pentru care au fost “aleşi” drept consorţi, dar mai depinde şi de comportamentul “doamnei” faţă de dumnealui. :wink:
Sigur, nu-ţi sugeram aşa ceva; a fost doar o glumă, fiindcă am convingerea că nu ai putea trăi cu sufletul împăcat într-o asemenea convenţie. Însă cine poate, sincer şi nu (numai) după interes material, are toate şansele de a căpăta avantaje substanţiale după un timp. To each their own.
Într-adevăr, problema noastră cea mai gravă e timpul, pe care nu-l avem la dispoziţie pentru a cerceta şi filtra adevărul dintre toate minciunile promovate pe faţă, fără ruşine şi – culmea! – în mod foarte legal (că doar legea cine-a făcut-o, dacă nu tot hoţii!?) De aceea marea majoritate înghit ceea ce li se serveşte şi – ca să fiu sincer pînă la capăt – ceea ce li se potriveşte capacităţilor intelectuale. :blush: Adică, nu văd nici un motiv plauzibil pentru care un om cu toate sertarele la locul lor acolo sus, să pornească teveul şi să stea cu ochii beliţi şi salivînd în timp ce se derulează pe ecran crime, accidente, violuri, sinucideri, bine împănate cu trivialităţi. Care a fost ultima ştire cu adevărat pozitivă pe care ai văzut-o sau auzit-o? Probabil asta cu kibbutz-ul, de la mine. De ce nu se vehiculează conceptul ăsta în media DELOC? De ce nu ai aflat pînă acum de el deşi există de foarte mulţi ani? Pentru că cei care controlează media NU VOR ca publicul larg să afle că SE POATE ŞI ALTFEL, că mult-lăudatul capitalism e O MINCIUNĂ! Capitalismul e împotriva ideii însăşi de umanism, fiindcă în esenţă el se bazează pe legea junglei: “învinge cel mai tare”. Dar omul nu a ajuns încă la acel nivel intelectual încît să nu-şi mai omoare propriii semeni, din lăcomie? Se pare că nu. Fiindcă nu i se spune că există o alternativă decentă, umană. Ei bine, ASTA e incredibil.
Ai dreptate cînd spui că e greu de pus în practică. De fapt, e aproape imposibil, fiindcă laşii au cedat hoţilor străini marea majoritate a bunurilor şi proprietăţilor ţării, astfel că noi, românii, ca naţie, nu mai avem nimic al nostru, nici măcar pămîntul ăsta pentru care au luptat strămoşii, ca să ne putem uni şi determina singuri soarta. :angry: Şi ştii ce mă doboară într-o tristeţe adîncă? Faptul că noi, ca români, n-am fost capabili să ne urîm nici duşmanii, dar am ajuns să ne urîm între noi, la îndemnul străinilor, păcăliţi de lucitorul ochi al diavolului: banul. :cwy:
Impresionat comment. Ader la tot ce ai spus si imi exprim inca o data regretul ca ti-ai inchis blogul. :cwy: Ceea ce spui tu acolo ar trebui cunoscut de toata lumea. :wink:
Adevarat si cumplit de trist.
Normal ca nu se stie ca exista alternativa, am fost indoctrinati, am fost mintiti, am fost inselati ca dintre doua rele, socialismul si capitalismul, e bine sa optam pentru raul cel mai mic.
Si, se pare, toata lumea e de acord sa traim dupa legea junglei. Nimanui nu i se pare suspecta, inumana. Cinismul nostru a atins cote alarmante. :ermm:
Mulţumesc! :blush: Ce e de aflat, o vor afla de aici, de la tine, cei ce se vor obosi să citească şi mai jos de ultimul rînd al articolului. La mine a înflorit deşertul. Mai nou, chiar şi firma de hosting FileDen unde aveam cele cîteva progrămele, a fost distrusă pentru a face loc unui spion ce se vrea instalat pe computerul fiecăruia (gen Dropbox) – am publicat un screenshot pe pagina ‘Aplicaţii freeware’. Nu am să mai rezist mult în mediul virtual, o simt. Probabil nici în real.
Totul se petrece după cum explică profesorul Noam Chomsky: creează problema, panichează lumea şi apoi vino cu soluţia. :ninja:
Am încercat, la mine, să deschid ochii oamenilor. Am eşuat lamentabil. :cwy: Acum doar pun cărţile pe masă şi plec – fiecare e liber să citească sau să ignore. Şi mi-e teamă că dacă mai spun adevăruri pe aici, o să rămîi fără public şi nu vreau să-şi provoc neajunsuri. :blush:
:wassat: :ermm: :dizzy: :wassat: Dragos, ce vorbe sunt astea? Cum adica nu ma rezisti nici in real? Vreau sa cred ca nu am inteles ce vrei tu sa sugerezi aici. :angry: :ermm: :unsure:
:cwy: :pouty: :cwy:
Nu se ştie niciodată pînă unde se întind braţele caracatiţei… :ninja:
:wassat: Raspunsul tau a avut darul de a ma baga si mai tare in ceata. :dizzy: :ermm:
Cunoaşterea va risipi ceaţa. Cu un anume preţ. E alegerea ta.
O sa ma bag in discutia cu titularizarile acum. Ceea ce spui tu e adevarat depre trunchierea din mass media. Dar…am trecut si eu printr-un examen de titularizare acum cativa ani. E drept ca atunci erau posturi, e drept ca am concurat la Limba si Literatura Romana in Bucuresti. Au fost, in anul meu 64 de posturi si eu am fost a 13 pe lista. dar enorm de multe note erau sub patru, in conditiile in care examenul nu a fost unul dificil. Jumatate din el era din cunostinte pe care le avem inca din liceu si jumatate din metodica predarii disciplinei respective, cunostinte care se pot deprinde intr-o zi sau doua de invatat serios. Nu ma dau mare, cu ce ai dreptate, ai dreptate. Dar e incredibil ca intr-adevar exista dascali care fac dezacorduri in vorbire. Am avut asemenea colegi.
Ziaristii sunt in slujba incredibilului, indiferent de directia lui…as zice.
Desigur, sunt si exceptii, Dana. Si de profesori neaveniti(eu nu am intalnit, insa banuiesc ca exista) si de discipline care scot ani de ani locuri destule la titularizare si suplinire. Limba romana, educatia fizica si informatica se afla printre ele. Ah, si engleza(banuiesc). Dar eu nu la ele faceam referire in articol.
Din pacate oamenii se lasa manipulati, nu fac efortul minim pentru a se informa cand au unele dubii in privinta veridicitatii unei stiri. Oamenii cred tot ce aud la tv! Iar asta mi se pare extrem de grav. :pouty: :cwy:
De acord. Spunea cineva pe un alt blog ca televiziunea chiar e un exemplu de credibilitate de genul”De unde stii?” “Pai, a zis la televizor”. Dar vezi mijloacele de informare in masa pot deveni cu mare usurinta mijloace de dezinformare in masa si zau daca stiu solutia la asta. Pentru ca incredibilul vinde mai mult decat credibilul. Si isi vand si ziaristii sufletul/ stirea pentru un pumn de arginti.
Solutia ar fi sa fim mai putin creduli noi, telespectatorii/ ascultatorii.
Da, asta ar fi solutia, sa ne trezim odata! Cam asta se doreste acest articol, un semnal de alarma, pentru ca eu gasesc zilnic exemple de dezinformare totala a presei. Si mai ales pentru ca eu insami nu imi puteam imagina cat de departe pot merge, cat de josnici pot fi. Si am fost uluita de propria-mi naivitate cand am descoperit de ce sunt ei in stare.
Pentru ca, la fel ca si profesorii sau medicii, si jurnalistii practica o meserie nobila, pusa in slujba adevarului, a semenilor.
Draga mea Nice, incredibil! Mama mea e invatatoare… singura ei “povata” la vremea mea a fost: nu intra in invatamant. Cu 26-27 de ani de invatamant si cu inca vreo 15 pana la pensionare (ce sa-i fac daca a inceput de tanara?!), mama a trecut prin multe si tot se mai minuneaza.
Cat despre presa, in general, si cea romaneasca, in particular, asa este: jurnalistilor le place sa uimeasca, sa ingrozeasca, sa te lase pe spate …”SENZATIONAL, INCREDIBIL, N-O SA-TI VINA SA CREZI” (cel putin pentru mediul online), apoi dai click si citesti despre ce a mancat la micul dejun nu stiu ce vedeta …
Si acum la cuvintele -tic … le folosesc oricand : WTF, nici macar nu mai zic tot ci numai initialele; in pana mea si in puii mei …. asta pentru a nu injura cu adevarat :biggrin: :devil: cine? eu? nu se poate! :tongue:
Sper sa nu mai adaug si altele !O zi de marti, 13, numai buna!
Pai cred ca asta e sfatul tuturor profesori parinti pentru copiii lor. Il auzeam si pe Dragos FRD(colegul meu de blog) cu aceeasi poveste de viata. :biggrin:
Poate ca isi imagineaza ca doar astfel de stiri ne intereseaza si impresioneaza. :dizzy: Sau pentru ca urmaresc un succes si un castig rapid, facil. :ninja: :angry: Oricum speculeaza inclinatia romanilor pentru barfa, pentru subiecte usurele, de povestit la colt de bloc. :ermm:
Haha, merci pentru sinceritate. WTF nu e asa de blamat. Zic.
Pana acum a fost excelenta, multumesc asemenea, Alenxandra. :happy: :kissing:
Si apropo …. da, vasuzem stirea cu colonizarea lui Marte … interesant, dar mi-a placut sfarsitul reportajului: este un drum DOAR dus … hahahah
Lumea acuma incearca sa se izoleze de tehnologie, inainte nu stiau ce sa faca pentru a o imbratisa mai repede. Exista, deci, si un revers la toate ….
Ma bucur, Nice, ca ai avut o zi excelenta. In unele supersitii mai cred, dar altele mi se par de-a dreptul stupide…Pupici :kissing:
Da, ai observat bine, dar tocmai asta m-a mirat, se pare ca oamenilor le-a venit mintea la cap. Inainte de televizor, mobile si net simteam altfel trecerea timpului. E adevarat ca eram mai tanara si se spune ca pe masura ce imbatranim timpul trece mult mai repede. :ermm: :dizzy: :alien:
:kissing:
Am o expresie favorită: “la noi ca la nimeni” sau pe scurt, “România” (evident tonalitatea contează) :dizzy: asta deşi ştiu că discriminez restul lumii, totuşi o fac din “patriotism”. Urmarea, un gust amar…
Pentru descrierea lumii, ce altceva mai definitoriu, “bâlci” sau “bâlciul deşertăciunilor” (şi iarăşi acelaşi gust amar).
Goana asta (a jurnaliştilor, dar nu numai) după senzaţional este de înţeles tocmai prin prisma ignoranţei majorităţii (şi nu doar la noi), iar presa dă ceea ce se cere (vinde), uneori mai dă şi bonusuri (din partea casei).
Eu sunt de acord cu expresia ta favorita, Centurion, ca la noi la nimeni. Iar asta e foarte grav pentru ca nu mai avem limite, orice este posibil, fie rau, fie bine, societatea e in haos.
Sa inteleg ca si tu esti dezamagit de viata pe Terra? Ti-ar surade o experienta definitiva pe Marte? Sincer, mie nu. :w00t:
Presa, cred eu, ne speculeaza slabiciunile. Am avea ac de cojocul lor, dar oare nu ne e mai simplu sa ne complacem? :ermm:
Nu, nu vreau pe Marte :silly: Spuneai că tot cu de-ai noştri se face respectivul experiment. Acum, nici n-aş putea garantă că marţienii autentici ar fi de preferat, dacă sunt tot aşa :whistle: Poate că este vreun “microb” specific speciilor care se (auto)măgulesc prin termenul de fiinţe cugetătoare, evoluate… se pare că avem autodistrugerea în sânge. Măcar aici deja m-am obisnuit Mai rămân pe-aici (oricum, presupun că în 2022 voi fi deja prea bătrân pt a fi admis :biggrin: )
O seară plăcută, Nice :cheerful:
:biggrin: “se (auto)magulesc”. Foarte tare. :wink: :cheerful:
Chiar nu stiu ce-o fi in capul celor care sunt dispusi sa plece pe Marte. De fapt banuiesc, dar prefer sa pastrez pentru mine. :ninja: :alien:
Multumesc asemenea. :cheerful: Nu stiu cat de placuta va fi :ermm: , am impresia ca ne paste cea mai fierbinte noapte din an… :sick: :biggrin:
Mi-e jenă să-ţi spun acel cuvânt.
Mi-l pot imagina.
Oioioii!!
Lumea de azi? În prag de pieire!
Tury, unde iti este optimismul tipic si molipsitor? :biggrin: :wassat: :dizzy:
:silly:
Cu tot incredibilul de pe Terra nu as parasi-o prea curand, mai ales intr-un loc despre care nu stiu mare lucru, prefer sa ma indepartez, sa ma izolez.
Total de acord cu tine, Mihaela. :wink:
Putem incerca sa ignoram cat de cat “incredibilul” din jurul nostru.
Cat despre cei care promoveaza doar incredibilul acesta de doi bani, pot sa-ti spun ca si in blogpsfera e cam la fel. Vezi titluri de postari parca desprinse din ziarul Libertatea, Click sau mai stiu eu care publicatii din acestea de scandal mai sunt. Si cand citesti…cate un mare fas. Pentru trafic? Da. Titlurile la care fac referire sunt din categoria “cei mai mari sani” asa, ca sa dau o idee in ce zona se invart respectivele titluri :wink:
Cat despre invatamant…mama, fost cadru didactic acum la pensie, se imbolnaveste cand vede ce se intampla. I se pare incredibil
Nu stiu daca am vreun cuvant de care sa abuzez, nici vreo expresie. Cred ca n-am…
Elly, putem sa incercam sa ignoram incredibilul, insa pe mine ma deranjeaza enorm minciuna. Indiferent cine o prolifereaza.
Hihi, am vazut si eu astfel de titluri, dau bine la google, cred ca traficul explodeaza pe astfel de bloguri. Pentru ca de ce sa nu recunoastem, titlul conteaza mai mult decat continutul pentru google.
Da, chiar este incredibil ce se intampla in ultimii zeci de ani in invatamant. :angry: :sick: :dizzy:
Am un cuvânt favorit, dar nu-l prea folosesc,
fiindcă mi-e teamă cu nu-l ştie multă lume: aşijderea.
Tocmai am ascultat un fizician care spunea că trimiterea unui om
pe Marte în următorii 10 ani e imposibilă şi s-a renunţat la idee.
Dar interesul pe care l-a stârnit posibilitatea asta e surprinzătoare.
E o nebunie, sper sa se renunte la aceasta idee. Dar nu ma mira ca s-au gasit destui “disperati” sa accepte provocarea. :alien:
Cum sa nu-l stie multa lume, e un cuvant uzual in lb romana. :biggrin:
Adevarul este ca mass-media romanesca este cu adevarat “incredibila”. Tocmai de aceea am renuntat de multa vreme sa o urmaresc. Mai bine traiesc asa, neinformata, decat informata cu minciuni sau exagerari.
Da, nici nu stiu cum e mai bine sa procedez, pentru ca inca sunt tentata sa citesc noutatile dimineata pe mobil, sa vad buletinele informative ale televiziunilor de stiri din Ro. Uneori ma uit special sa vad ce mai mint, ce mai inventeaza. Ca sa am material pentru articole, nu de alta.
Dar tu nu ai de ce sa urmaresti presa din Ro. :ermm: Poate cea din Franta e mai obiectiva… :dizzy:
Sincera sa fiu si aici se exagereaza destul de mult. Poate nu la fel ca in Ro, dar cred ca presa e aproape la fel peste tot.
:wassat: Asta e grav. :cwy: :angry: :ninja:
Am ajuns în punctul în care tot ce ţine de mass-media nu mă mai uimeşte. Televiziunile aleargă doar după audienţă, o ştie toată lumea. Şi nu fac audienţă cu emisiuni culturale, educative. Aşadar, imbecilizarea continuă, căci, cine are nevoie de mase educate, clasa politică în niciun caz, aşadar, ceea ce se serveşte la tembelizor este informaţie şoc, incredibilă pentru proletariat. Societatea e prostită de spiritul comercial de masă şi de programe TV fără conţinut. Alături de sistemul educaţional în faliment, în continuă schimbare de metodologii, programe, miniştri, o continuă brambureală, rezultatul nu poate fi decât creşterea proporţiei de nătângi cu fiecare promoţie.
Ce se petrece în culisele sistemului educaţional nu este cunoscut decât celor care fac parte din învăţământ. “Meritul” mass-mediei este acela că denigrează clasa intelectuală. Şi pe profesori. Deunăzi asist la o discuţie. Cineva îi spune altcuiva: “Sper că nu eşti suplinitor din ăla care ia 5 şi vine la clasă să ne nenorocească copiii”. Ce ziceam? Aha! De “meritul” mass-mediei…
Spune-i tâmpitului care a făcut afirmaţia asta că : Ba da, sunt suplinitor (din ăla care a luat 9,60), dar la tine suplinitor = corigent (din ăla care ia 5), pt. că nu am catedră (ore) unde să predau, în consecinţă, am pierdut titulatura. Eh! Detalii minore, care nu contează pt. mulţime.
Nu e rău că se încearcă (cu sorţi de izbândă, sper) colonizarea lui Marte. Suntem deja prea mulţi pt. Terra. Să vezi, dacă reuşeşte acest lucru, cum vor apărea tratamentele care vindecă bolile incurabile în acest moment precum sida, cancer etc.
Acum şi tu, peste cine vrei să dăm pe Marte? Peste marţieni? :alien: :w00t:
Mare dreptate ai Antonela. :wink: Pe mine ma mira ca sunt atatia oameni care nu constientizeaza ca mass-media e un pericol constant, poate unul din cele mai mari la ora actuala. :angry: Astia ne mint pe fata si noi ii credem fara sa cercetam. Mai rau ca in Evul Mediu. Iar pe mine ma deranjeaza cumplit ca sunt bloggeri care scriu articole calomnioase la adresa profesorilor, care desi dau an de an examen si iau note peste 7, nu au post, nici macar de suplinitori. Bloggerii (dar si ceilalti) sunt atat de inversunati impotriva profesorilor incat e mai bine sa nu zici nimic(cred) si sa nu incerci sa le schimbi perceptia pentru ca e o cauza pierduta. Nu toti sunt indoctrinati, dar cei mai multi habar nu au ce se intampla realmente in sistem. Titularii? Multi au fost facuti in ’90 pe baza de dosare si nu au dat concurs in viata lor.
Totusi, prea multe schimbari, si nu spune nimeni ca e vina lor, a politicienilor! Ma bucur ca exista cineva care ma intelege. :happy:
Oh, ai fi surprinsa cati oameni cred in existenta extraterestrilor! :biggrin: Cred ca majoritatea barbatilor(cu doamnele nu am abordat prea des tema asta). :biggrin:
La tv am renuntat si eu de peste 5 ani si asta in special datorita stirilor inredibile (deloc credibile).
Cum e lumea in care traim? In secunda asta as spune SUPERBA! da, avem posibilitatea de a ne deplasa si a ne alege singuri lumea in care dorim sa traim. Bineneteles cu sacrificii si compromisuri
Nu vreau sa ma gandesc cum era sa traiesc in timpul Razboaielor Mondiale sau in alte secole cand libertatea de gandire si miscare erau ingradite!
Evidet, toate sunt puncte de vedere :)
Oh, dar nu ma refeream doar la tv, Alice. Dar chiar daca ati renuntat voi, bloggerii, ceilalti oameni continua sa priveasca programele televiziunilor(talk-show-urile sunt printre cele mai urmarite).
De cate ori scriu un articol despre media mi se raspunde cu :ah, eu nu ma uit la tv, iar in acest articol eu ceream doua lucruri marunte. La care tu, din fericire, ai raspuns. Cel putin la unul din ele.
Insa eu nu ma refeream la lumea in care traim, la aspectul ei, ci mai degraba la societatea in care traim. Iar societatea romaneasca numai superba nu e. Desigur, sunt si oameni fara probleme, dar cei mai multi sunt necajiti, nu au serviciu, nu au bani, nu au speranta. Asta in timp ce coruptia infloreste. Eu ma bucur pentru tine ca o consideri asa, si mie imi place lumea, insa pacat ca o strica oamenii. Unii oameni. :dizzy: :angry:
Acum vizionez la tv doar filme, pe HBO, atunci cand nu-mi merge internetul sau n-am chef de stat la pc :dizzy: . Celelelalte canale nu le urmaresc pentru sunt incredibil de inutile :sick: :ermm: . Ma refer la cele de stiri in special pentru ca mai sunt si exceptii precum history sau discovery care n-au nimic.
Nu stiu daca am un asemenea cuvant special. :wassat: Acum nu-mi vine nimic in minte, dar folosesc de multe ori expresia “ma rog” cand vreau sa evit evolutia unei conversatii. :whistle:
Ma rog il folosesc si eu, Alex. Cred ca mai des decat pe incredibil. :))
Cum ai caracteriza, intr-un cuvant, societatea romaneasca actuala? :biggrin: :ermm:
Nu sunt in masura sa judec pe cineva, dar, as spune ca este, sau cel putin asa mi se pare mie, putin cam apatica :ermm: . Este cam greu sa caracterizezi ceva intr-un singur cuvant totusi, deci nu reflecta in totalitate adevarul, dar in mare…
Nici nu-ti ceream sa judeci, ci doar sa caracterizezi, si nu pe cineva ci ceva. :)) Merci pentru amabilitate, Alex! Societatea noastra este bolnava, din punctul meu de vedere.
sunt de aceeasi parere, despre jurnalisti… isi abordeaza subiectele intr-un mod malitios si incearca sa manipuleze adevarul pentru senzational, am vazut destule cazuri carora le inchideau telefonul sau microfoanele cand invitatii in showuri live nu spuneau ce aceeia isi doreau, chiar daca nu injurau, nu ridicau tonul sau alte alea…gaseau un tertip pentru asta.
As zice niste vorbe urate, dar nu vreau sa regret dupa aia la adresa meseriei de jurnalist!
Da, da, exact asa e cum zici tu, Pato, acesti jurnalisti-prezentatori tv sunt nefiresc de malitiosi. :sick: Eu cred ca merita sa li se spuna cateva lucruri urate, insa aici pe blog este decenta si civilizatie si ne abtinem de la injurii/jigniri.
Partea proasta e ca oamenii ii cred. Oamenii cred tot ce li se spune… :wassat:
aaa in niciun caz nu ma gandeam la injurii si jigniri… dar prefer sa fiu chill!
Nu se stie niciodata cum m-ar putea afecta in viata. :whistle:
Haha, chiar nu mi te imaginez agresiv si fioros, recurgand la un limbaj licentios. Pari o persoana calma, serioasa, decenta, care nu sare niciodata calul. :biggrin: :ermm: :ninja: :unsure:
sunt destul de calm, am si eu iesirile mele insa sunt limitate de decenta in general. :blush:
Derapaje, de mica intenstitate, mai am si eu. Dar nu pe blog. :biggrin: :silly: :blush: :angel:
Energii intortocheate, ca nu ma pot rezuma numai la un cuvant. Lipsa de control transforma situatiile simple in situatii haotice. Altfel, nu cred ca am vreun cuvant anume pe care imi place sa-l folosesc… Am cu prietenii mai multe…
Interesanta caracterizare, iti multumesc pentru amabilitatea de a raspunde la intrebarea mea. :biggrin:
Si nu se poate spune nici macar unul din ele? :biggrin: :dizzy:
Pai is tot felul de aberatii batman e unul dintre cuvinte.
:biggrin: Mistouri. :dizzy: :tongue: :ermm:
De aia nici nu mai citesc eu ziare sau nu ma bazez pe ce scrie in ziare. In Iasi sunt ziare unde din cand in cand sunt denigrate firme…si pe parcurs mi-am dat seama ca sunt denigrate tocmai firmele care nu cotizeaza la ziar. De atunci nu mai am incredere in nimic din ce scrie in ziarul ala. Pt ca e clar ca numai obiectivi nu sunt.
Cat despre intrebarea ta…nu stiu ce sa-ti spun. Nu-mi vine acum in minte. Ma mai gandesc si revin. :)
Asa e, Mihaela, eu ma intreb cum mai au astia tupeu sa se numeasca ziaristi. :angry:
Te astept! :biggrin:
În general presa umblă după senzaţional ca să îşi mărească rating-ul/vizualizările, exagerând de multe ori nişte informaţii relativ obişnuite sau utilizând titluri bombastice ca să atragă atenţia, mai ales la TV.
Singurul post de ştiri care mi se pare că arată a post de ştiri este Digi 24 (singurul lucru bun al celor de la RCS-RDS, în rest sunt nişte hoţi ordinari).
Lumea în care trăim? O permanentă agitaţie.
Hm, merci de pont, eu ma uit in general la Realitatea, Romania TV si Antena 3, dar la Digi 24 niciodata, ia sa vad eu ce le poate si astora pielea. :biggrin:
O lume agitata. Da, este. Alex mai sus o caracteriza drept apatica. :biggrin: Este interesant sa aflu cum percepeti voi lumea/societatea. Din pacate oamenii au refuzat(cu mici exceptii) sa raspunda. :dizzy: :ermm: :cwy:
Asa deci, presa minte. Incredibil, nu mi-as fi imaginat…..
Eu nu am o expresie preferata, depinde de moment, dar nu mai pot fi surprins asa usor.
Lumea in care traim? Sodoma. Si Gomora!
In cazul asta ne asteapta apocalipsa… :ermm: :alien:
incredibil cat este de mare numarul oamenilor care ii ascultam pe acesti jurnalisti de doi bani, ce ratinguri fac ei pe seama noastra, ce branduri devin numele lor pe seama ratingurilor facute cu noi, samd.
singura vina este a noastra, daca nu i-am “aprecia” noi, ar disparea!
Cu siguranta o parte din vina, poate cea mai mare o purtam noi, cei care ii ascultam fascinati, cu sufletul la gura! :cwy: :ninja:
Am zambit citind postul tau si mi-am amintit de un episod, din vremea cand lucram la ziar. Am scris un articol care nu a iesit asa cum ar fi vrut redactorul sef, pentru ca pe teren nu am gasit confirmare la informatiile primite “pe surse” si am refuzat sa scriu imbecilitati, mai ales ca la mijloc erau niste oameni. Si ma trezesc eu a doua zi, cu stirea mea pe prima pagina, transformata de redactorul sef, intr-o poveste penibila prin care unii erau facuti de toata jena. Am facut eu scandal, insa articolul fusese citit de juma’ de oras iar semnatura era a mea. Ulterior am aflat ca persoana cu pricina si redactorul sef avusesera niste discutii…
Din pacate, exista si redactori cretini, tinuti in brate de sefi si mai cretini.
Si uite asa, cum bine ai spus si tu, ajungem sa vedem numai stiri prin care suntem manipulati, mintiti sau informati gresit :-)
Aha, deci va trimit totusi pe teren dupa confirmari, uite ca asta nu stiam. Si nici ca ai lucrat ca jurnalista nu stiam. :biggrin: :dizzy:
In mod normal, o stire ar trebui verificata din cel putin 3 surse. Sau, cum ai dat tu exemplul cu cadrele didactice, normal era ca redactorul respectiv sa fi sunat la Inspectoratul Scolar si de acolo sa ceara informatii oficiale si eventual, lamuriri. Si daca s-ar fi urmat pasii astia, nu mai auzeam stiri tembele la televizor. La fel se intampla cu orice stire, nu ar trebui difuzata pana cineva oficial (nu tanti Leana de la gard) vine sa spuna ca intr-adevar, asa stau lucrurile.
Insa exista multa delasare, angajarile se fac dupa marimea decolteului, sefii prefera sa dea salarii mici si deci angajeaza oameni care nu au experienta, iar directorii de programe, in loc sa verifice stirile reporterilor prefera sa bea o bere…
Eu prefer cuvântul ”extraordinar” :)) Despre jurnaliști nu vreau să comentez pentru că nu prea există așa ceva în România.