Întru, mă așez și rămân un pic descumpănită.
Miresme fine de Chanel și Givenchy plutesc amețitor în aer, iar siluete feminine distinse, rafinate, completează atmosfera sobră, pretențioasă. Până și domnii afișează costume negre, elegante. Toți par croiți după același tipar, înalți și subțiri, emanând prestanță, stil, bunăstare.
Îmi scanez uluită noii colegi și o întrebare îmi stăruie în minte: Dumnezeule, unde am nimerit?
Dar ședința începe și avalanșa de gânduri negre se oprește. La un moment dat, ușa se deschide și în încăpere pătrunde un bărbat mărunt, cu păr alb, vâlvoi, cu straie ponosite și o mină tristă, cărând după el o paporniţă de rafie. Stupoare generală. Nu cred că trebuie să vă mai spun că a fost tot timpul ținta ironiilor și bârfelor la birou, stârnind oprobriul public pentru felul cum se afișa, mirosea și se manifesta.
Hm, e grav, am ajuns într-un loc unde zici că se desfășoară, non-stop, parada modei. Doamnele își etalează ostentativ rochiile scumpe și pantofii cu toc de 10 cm. Și nici domnii nu se lasă mai prejos, vin mereu Continuă să citești Presiunea socială
