Later edit: Hristos a Înviat! Sărbători Pascale cu lumină, pace și bucurie în suflet!
Vă spuneam pe un alt articol că, recent, am descoperit avocado, un fruct-legumă cu multiple beneficii pentru sănătate, foarte hrănitor, dar care nu m-a convins inițial cu gustul său fad, untos, ușor grețos. Însă, imediat am aflat că el poate fi inclus în rețete diverse printre care și faimoasa pastă Guacamole.
Și m-am hotărât să vă povestesc cum, de la o primă reacție negativă, când efectiv am strâmbat din nas la consumarea lui simplă, ca atare, am ajuns să mă îndrăgostesc efectiv de sosul verde savurat de mii de ani de mexicanii iubitori de mâncăruri picante. Și mi-am găsit, în felul asta, aperitivul preferat.
Însăși ideea de a consuma în sfârșit, pentru prima dată în viață, ceva exotic, de care ai tot auzit vorbindu-se, este incitantă, entuziasmantă. Curiozitatea atinge cote maxime, astfel că, nerăbdarea de a afla cum e în realitate, dacă îți place sau nu, e greu de stăpânit. Noroc că sosul se prepară ușor și rapid chiar și pentru un neinițiat în tainele bucătăriei. Dar cel mai important este faptul că după ce îl guști realizezi de ce îl lăuda toată lumea: este cu adevărat un deliciu culinar. Și nici nu are ce să nu-ți convină din moment ce toate ingredientele sunt proaspete și sănătoase.
Dar să vedem de ce avem nevoie pentru realizarea lui. Așadar, iată ingredientele folosite de mine pentru pasta de avocado (pentru 3 persoane):
3 avocado, zeamă de la o jumătate de lime, o legătură ceapă verde, 2 roșii, câteva fire de pătrunjel, sare și piper. Opțional, dacă nu țineți post, 50 de grame de brânză (eu optez pentru brânză feta).
Mod de preparare
Îndepărtăm coaja exact ca cea de la ciuperci, avocado se curată foarte ușor și zdrobim pulpa fructului (care trebuie să fie suficient de bine copt) cu o furculiță.
Stropim cu zeamă de lime pasta obținută și încorporăm pe rând brânza, roșiile și ceapa tăiate mărunt, adăugăm pătrunjelul și apoi condimentăm după gust cu sare și piper. Asta-i tot!
Mestecăm bine și servim sosul pe felii de pâine prăjită. Eu obișnuiesc să pun și un cățel de usturoi pentru o savoare aparte.
În rețeta originală se folosește și ardei iute roșu (chili). De acești ardei mă cam feream pentru că de câte ori i-am consumat am simțit că îmi ia gura foc, parcă un pic prea picanți pentru gustul meu. Însă, ultima dată am nimerit unul inofensiv, deloc iute și mi-am schimbat atitudinea față de ei.
Mai ales că, din câte am înțeles, au proprietăți miraculoase, se pare că ucid celulele cancerigene, îmbunătățesc circulația sângelui, conțin vitamine (A și C) și, cel mai important, stimulează arderile, accelerează metabolismul (iar al meu este enervant de lent) și reglează apetitul. Si nu doar că elimină grăsimea, dar previn depunerile ulterioare de țesut adipos în exces. Fabulos, nu?
Ce rețete/mâncăruri exotice ați încercat voi și v-au plăcut atât de mult încât le-ați consuma și cu altă ocazie și ce preparate mai neobișnuite ați testat pentru prima și…ultima dată?
Cu toata raceala si gatul care ustura, tot as manca vreo 3-4 felii de paine cu guacamole. Imi plac asa de mult, iar ceea ce se vede in fotografiile tale arata minunat si apetisant.
De cativa ani am inceput si eu sa mananc avocado, dar mai mult de cand cu Emilia. Ii place si ei, chiar si in feliute pe care sa le tina in mana. Imi place guacamole si se poate face in mai multe feluri. Pe langa asta, imi place si gazpacho (reteta spaniola, ai incercat-o?) cu crutoane ….si incep sa pregatesc fel si fel de retete din alte tari; retete usoare, dar foarte gustoase.
De exemplu, imi place gazpacho-ul, tortilla, ciocolata calda cu menta si ardei iute (te incalzeste pe dinauntru atat de tare, incat vara, la vreo 37 de grade, eu simteam racoare), sangria de casa etc. Voi incerca in curand sa pregatesc diferite dulciuri usoare, cu putine ingrediente si mancaruri gustoase, bune pentru o masa in familie. As vrea sa pregatesc si un pui tikka masala.
Ia te uita, o fetita asa mica precum Emilia mananca guacamole. :happy: Ce simpatic! :w00t:
Dar la cat de hranitoare si gustoasa e nu vad de ce nu ar consuma pasta asta minunata.
De gazpacho nici nu am auzit, daramite s-o mai si prepar…are si crutoane? Hm, suna interesant!
Da, in aceasta idee am si facut articolul, poate cu ajutorul vostru mai gasesc si eu ceva retete exotice, neobisnuite. Si neaparat delicioase.
Tortilla am incercat la restaurant, sangria am cumparat din magazin, acasa nu am preparat niciodata. Dar poate ar fi timpul… :biggrin:
Pui tikka masala? :wassat: :biggrin: Hai mai Alexandra, ma faci sa ma simt picata de pe Luna. :alien: :silly: Pe cuvant ca nu am auzit de puiul asta. :dizzy: Ce provenienta are? :unsure:
Emilia mananca avocado de pe la 6 luni; cu banane sau cu branzica. Acuma il tai felii si ne cam batem pe el.
Gazpacho e o supa rece, facuta din rosii, castraveti, ardei gras, ceapa, usturoi, apa, sare, piper si putin otet. E foarte gustoasa, mai ales vara, cand o scoti din frigider si o mananci cu niste crutoane sau saratele de casa. Sangria, din nou, e usor de facut acasa.
Puiul tikka masala este un pui cu orez, reteta indiana parca, care se pregateste cu un amestec de condimente si mirodenii numit tikka masala, de aici si numele.
In rest, abia astept sa vina caldura, sa iasa socul pentru a face socata cu menta sau vin de soc. O nebunie!
Ce de retete exotice incerci tu acasa, Alexandra :happy: , uite puiul masala ma tenteaza si pe mine, mai ales ca nu stiu cum sunt condimentele indiene. Si e cazul sa le testez. :biggrin: :tongue:
Ai putea sa le pui in articole(retetele astea mai deosebite). Ne-am mai inspira si noi… :blush:
Mult timp eu am evitat aceste exotisme, am preferat sa mananc traditional. De fapt aproape toata viata. Abia de curand am inceput sa-mi largesc orizontul in acest domeniu. Sa fiu mai deschisa la nou. Si nu e deloc rau, dimpotriva, descopar chestii care imi plac tare mult. Cum ar fi mancarea chinezeasca de ex.
Soc…da, beam in copilarie. Chiar ca o nebunie. :happy:
Nice, voi pune in curand unele retete pe blog. Am inceput cu tortul cu morcov daca tot l-am facut si a fost delicios. Vor urma mai multe retete desigur. Imi place sa mai experimentez uneori, sa vad ce ar iesi din mainile mele.
Pupici :*
Tortul cu morcov l-am ratat cred, dar nu-i nimic ca vin acum sa-l caut. :ermm: :happy:
Da, asta e foarte important, sa-ti placa sa experimentezi…in bucatarie. :biggrin: :blush: :silly:
Iar rezultatele sa le imparti cu altii care sa fie entuziasmati de ele. Ca daca le faci doar pentru tine…curand te saturi de experimente. :cwy: :unsure: :wassat:
Te pup si eu. :heart:
Arata foarte apetisant!
Am incercat guacamole intr-un restaurant. Nu stiu daca era preparat “de casa” sau era direct cumparat in borcan, dar parca n-arata asa de bine ca cel din pozele tale. Ei il serveau cu cipsuri tortilla din porumb.
Dintre preparatele exotice imi place cam tot ce am gustat pana acum din bucataria Americii Latine, pentru ca in general imi plac mancarurile picante. Exista un restaurant mexican pe care-l frecventam aici in Tours. In plus, in perioada urmam cursul de franceza, aveam o multime de colegi din America Latina care ne gateau tot felul de bunatati traditionale :biggrin: . Ceviche-le cred ca mi-a placut cel mai tare. Nu stiu daca ai gustat vreodata, dar iti recomand, mai ales ca e lejer, usor de facut si contine printre altele si avocado.
Aoleu, dar cum arata? :ermm: Ce culoare sau textura avea, ce ingrediente continea? :dizzy:
Larisa, eu am incercat sa-i dau un aspect comercial, daca nu reuseam nu postam pe blog imaginile. Desi, faptul ca e asa delicios, pune in umbra acest aspect. Iar eu sunt realmente entuziasmata de sosul asta mexican. De curand incercasem nachos si mi s-au parut oribili. :sick: Incepusem sa cred ca toata mancarea mexicana e asa.
Aha, deci tu agreezi gustul picant. E bine ca il tolereaza stomacul tau… :cheerful:
Eu nu prea le am cu preparatele internationale, de aceea am si scris articolul, sa-mi imbunatatesc cultura generala. :angel: Nu am auzit de ceviche, trebuie neaparat sa aflu in ce consta. :dizzy: :w00t:
E un fel de salata cu peste marinat (sau creveti), rosii, ceapa, lamaie, avocado etc. Exista multe variante si retete, iar ingredientele difera un pic de la una la alta. Cum tu preferi preparatele mai usoare s-ar putea sa-ti placa
Suna tare bine, toate ingredientele imi plac, dar cu siguranta as prefera s-o servesc la un restaurant. :biggrin: Pare destul de complicat de realizat acest preparat.
Da, prefer mancarurile usoare…la propriu si la figurat. :biggrin: :blush: :silly:
Gata cu munca pe azi. Tre’ sa plec, mi s-a facut foame..
Pofta buna!
Cam asa faceam si eu pe vremuri guacamole, si tot cu paine-l mancam, dar nu este cea mai buna metoda de a-l prepara si de a-l asorta :) Acum il prepar asa: avoocado bine copt, pisat +sare+praf chilli+boia dulce+1 catel usturoi(sau praf de usturoi). Neaparat mancat cu chipsuri de porumb, unele bune, de calitate! Depinde si de gusturile fiecaruia, dar cred ca si tie o sa ti se para mult mai bun asa. Mexicanii pun coriandru in el, dar nu-mi prea place. Ceapa nu mi se pare cea mai buna combinatie pentru avocado. De vreun an am descoperit o noua varietate de avocado care este muuult mai buna decat cea pe care o stiam. Apropos, cica ar exista sute de tipuri de avocado, din pacate pe la noi ajung numai cateva. Am studiat bine dupa ce am facut descoperirea “epocala” a noii varietati, pentru ca nu mi-a venit sa cred ca exista o asa mare diferenta intre gusturi. Avocado poate fi bun-bun, atat de bun incat sa-l mananci gol!
Nachos de buna calitate? :dizzy: Unde gasesc asa ceva ca eu am mancat la mall, la film, si nu mi-au placut deloc. :sick:
Care este acea varietate de avocado gasita de tine, Dana? :unsure: Cum arata?
Eu pun si usturoi, doar ca acum, primavara, ador ceapa verde in orice combinatie. O sa incerc si reteta ta, desigur. :happy:
De corinadru am citit ca se pune in reteta originala, dar eu nu am cautat in mgazine. Am incercat sa adaptez reteta originala la gustul meu. Fiecare este liber sa puna ce ingrediente vrea.
cam asa am patit si eu, nu prea ma omor dupa avocado, dar preparat imi place!
Da, acum trebuie sa gasim si alte retete cu avocado in afara de guacamole. Sa ne largim orizontul cunoasterii, zic. :biggrin:
N-am mâncat avocado nici simplu, nici în vreo combinaţie.
Un fel mai aparte pe care l-am mâncat de mai multe ori este
ceea ce bavarezii spun că ar fi prăjitura Sfântului Căcat (scuze, dar asta-i titulatura!),
care, din câte am sesizat eu, e un soi de tort de biscuiţi cu cremă de ciocolată şi frişcă.
Probabil se numeşte aşa fiindcă nu conţine nimic pretenţios ori spectaculos. Îl făcea
adesea o rudă de-a mea, jumătate unguroaică, jumătate nemţoaică, pentru care noi
alcătuiserăm un fel de dicţionar, fiindcă vorbea uşor stricat româneşte. De exemplu,
dacă strănutai, ea constata: “Te-ai răcit!”. Nu mai e de mulţi ani printre noi şi-i duc dorul
şi ei, dar şi acestei prăjituri.
Pai e cazul sa incerci, e delicios, eu una il recomand cu mare incredere. :wub:
:wassat: :w00t: Nu pot sa cred ca exista o prajitura cu acest nume. Si ca e buna! Sunt in stare de soc, lasa-ma sa-mi revin! :biggrin: :silly:
cel mai mult imi place avocado curatat… taiat felii si pus pe o felie de paine prajita, apoi branza… si acompaniata chestia asta de rosii … ardei…
dar… folosesc si dupa reteta ta… evident nu pregatit de mine… gasesc si gata preparat asa… la magazin…
dar sunt convins ca, pregatit de tine este si mai gustos…
pofta buna…
Exista guacamole in magazine? :dizzy: :ermm: Hm, nu stiam, si tie iti place sau il preferi preparat in casa? :unsure:
Chili praf? Boia? :ermm:
aici nu cred ca poti cauta ceva si sa nu gasesti…
adica… am cautat mai demult… m-a rugat cienva din ro… pentru ace de remiat ciorapii de dama… si asta nu am gasit…
in rest… tot ce mintea gandeste… poti cumpara… evident… daca ai cu ce…
:P)
Da stiu ca se gaseste orice, dar ma gandeam ca e un preparat care merge mai degraba facut in casa. Cu ingrediente proaspete!
Si mie imi place guacamole foarte mult, desi eu personal n-am facut pana acum. Daca ma gandesc bine, n-am prea incercat retete exotice… :ermm:
Pai si unde l-ai mancat, Anda? Ai vrea sa incerci reteta acasa?
Retete din bucataria internationala…la ele ma refeream. Bucataria chineza, japoneza, indiana, africana…etc. :dizzy:
Mie imi place cu multa lamaie, iar cand pun branza sarata nu mai adaug sare. E bun-bun, ti-am zis. ;)
Mihaela, branza feta nu e asa de sarata… Cu alt gen de branza nu am incercat, tu ce sortiment folosesti(de vaca, capra, oaie)?
Da, pana acum am stropit pasta cu lime(jumatate de lime) si mi s-a parut suficient. Eu ador lamaia in salate in loc de otet.
Chiar ca e buna, am vazut la tine pe blog ca o tot pomenesti. :w00t:
Hmmm, arata foarte bine. Cu prima ocazie o sa incerc si eu. Iti doresc de pe acum, in cazul in care nu ma voi putea dezlipi din bratele iubitului meu :biggrin: sa ai sarbatori pline de lumina in suflet, sa fii sanatoasa, si iubita. Pupici! :happy:
Multumesc asemenea. :happy:
Paste fericit, Nice! Sarbatori frumoase, cu liniste si lumina! Hristos a inviat!
Adevarat a Inviat, Danny, Sarbatori cu armonie, dragoste si veselie iti doresc si eu, un Paste cat mai fericit! :happy:
In primul rand Adevarat a inviat! Paste Fericit alaturi de cei dragi!
Si acum referitor la articol :devil: sincer eu stiam ca sosul asta (nu am mancat inca) e iute, dar nu imi dadeam seama de la ce e iute din reteta ta :)) pentru ca nu ai condimentat decat cu sare si piper, am citit mai departe ca se pune si chilii, dar tu ai sarit peste…mi-am lamurit curiozitatea deci :)) Tot zic ca imi cumpar si eu niste sos din asta, dar…sincer am mancat o singura data avocado si zau ca nu mi-a placut deloc din cauza asta tot aman :))
Pai da, eu nu prea mananc picant, adica nu sunt obisnuita, dar am inteles ca ardeii iuti sunt foarte buni pentru accelerarea metabolismului si de acum o sa-i includ in alimentatie. :biggrin: :ermm: :blush:
Oricum fiecare poate prepara guacamole asa cum isi doreste, unii pun usturoi, altii ceapa. Unii pun chili, altii nu. :dizzy:
Cel mai bine il pregatesti sigura acasa, o sa-l iubesti!
Sarbatori frumoase in continuare, Raluca, un Paste fericit! :cheerful:
Vai Niiceee, imi lasa gura apa! :wub: arata super bine si cred ca cu prima ocazie cand imi va reveni cheful de gatit (nu stiu cand se va intampla asta insa) o sa incerc si eu.
Hristos a inviat!
Adevarat a Inviat! :happy:
:)) Foarte tare asta cu cheful de gatit, la mine vine o data pe an. :biggrin: :w00t: :tongue: :silly:
Sigur iti va placea asa ca ti-o recomand cu mare incredere.
Paste f e r i c i t si Hristos a inviat!
Adevarat a Inviat!
Multumesc mult, Lusio :happy: , Sarbatori frumoase in continuare si tie. :heart:
Hristos a înviat!
Dragă Nice, arată bine; mişto unghii Nu am auzit de Gucamole, aşa că, evident, nici n-am mâncat până acum O să ţin reteţa minte şi dacă ajung vreodată să o fac, dau de ştire. Acum, după atâta nebunie legată de mâncare, vreau post :w00t:
Să ai zi veselă de marţi!
Adevarat a Inviat!
Pai da, ne-am cam rasfatat zilele asta, si eu am cam facut excese culinare asa ca e timpul pentru putina detoxifiere. Post negru, da, asta face minuni. Mai ales asupra siluetei mele. :dizzy: :ermm:
Marin, merita s-o incerci o data in viata. Nu are ce rau sa-ti faca, in plus, poate o sa-ti placa. Ingredientele sunt obisnuite, de zi cu zi(doar avocado ce e mai exotic asa). :biggrin:
Hehe, iata cine are spirit de observatie, merci. :blush:
Multumesc asemenea :happy: , sa inteleg ca te-ai intors acasa? :unsure:
Da, m-am întors în dimineaţa asta! Poate o voi încerca cândva Cu drag; mi se mai întâmplă să mai observ câtă ceva. Eu zic că n-ai nevoie de îmbunătăţiri la silueta :biggrin:
:silly: Cand am citit prima data am inteles ca te-ai intors duminica dimineata. Am ramas cu gura cascata. Apoi am citit ca TU nu mai ai nevoie de imbunatatiri la silueta. Abia cand am citit a treia oara a inteles corect. Eh, merci de compliment, dar mai e mult de munca pana departe. :whistle: Tu de ce crezi ca mi-am achizitionat o coarda? :tongue: :silly:
Daca nu ai tu chef, o rogi pe sotia ta. :biggrin: :ninja:
:biggrin: Scuze, data viitoare o să mă exprim mai clar :biggrin: Daaa, până aleg soţia, cred că gătesc eu mâncarea :tongue:
Da, da, bună şi coarda Tot zic că silueta ta e in forma
:)) Pai tu ai fost extrem de concis in exprimare, problema e la mine, nu stiu ce am in dimineata asta. :ninja: Parca sunt aeriana. :alien:
Cred ca nu mi-am revenit dupa bucuria de ieri…Steaua e foarte aproape de un nou titlu de campioana, iar asta ma face fericita. :biggrin: :w00t: :cheerful:
Glumeam, evident, oricum, Marin, nu aduce anul ce aduce clipa(parca asa se zice). :ermm: Ai grija, fii permanent pregatit.
Merci mult inca o data. Cred ca e cel mai frumos compliment pentru o fata. Asta apropos de noua obsesie nationala(de care povesteam curand).
Holaaa!
Daaa, aşa iaste, Steaua câştigă fără dubii titlul de campioană şi anul ăsta :biggrin:
Sunt pregătit…cred Cred că este, chiar dacă eu nu prea înţeleg de ce; daa, se alătură articolului tău recent.
Apropo de reţete, tiki taka a la Bayern sau itaniol a la Real? :biggrin:
Holaaaaaa, Marin! :cheerful: :happy:
Pai de obicei eu sunt cu nemtii, sunt fascinata de perseverenta lor, de spiritul lor de lupta, de invingator, doar ca parca mi-ar placea sa castige o echipa spaniola Champions League anul asta. Tu cu cine tii? :ermm: :dizzy: :biggrin: Eu as inclina spre Atletico… :wassat:
Neaţaa!
Eu aseară am ghicit că va bate Real Madrid
Niciodată nu am fost fanul nemţilor, acum nici atat al lui Bayern, urăsc stilul lui Guardiola, aşa cum îl detest pe Mourinho. Mi-a placut Bayern de anul trecut Am apreciat mereu Real Madrid pentru stilul lor de a juca fotbal. Si Anceloti este milanez, normal ca il simpatizez. Ar fi ceva sa castige Atletico cupa :biggrin:
Buna, Marin! :cheerful: Sa inteleg ca in sezonul asta tii cu Realul? :biggrin: :ermm: Da, am inteles ca sunt favoriti la castigarea UCL…
Atletico…ar fi frumos, dar putin probabil sa castige. O mare surpriza. :dizzy:
Neaţaaa!
Da, una peste alta, aş cam ţine cu Realul. Însă, în mod real :biggrin: , nu am favorite. Eu ţin cu Steaua si cu Milan. In rest, doar simpatizez cu una sau alta, in functie de meci.
Neataaa, Marin :w00t: , da, pai de simpatii de intrebam. :cheerful:
Sunt cam trista, am vazut aseara meciul Simonei… :cwy: Gata, nu ma mai uit la tenis feminin… :angry:
Cred ca Juventus are prima sansa la castigarea Europa League… :ermm:
Zi excelenta iti doresc! :happy:
Seamana parca cu salata de vinete. :)
Nu am incercat niciodata Guacamole. N-as zice nu, as lua o gura, sa vad cum este. Desi n-am fost incantata de avocado, mi s-a parut…uleios, gras.
Exact, Mihaela, insa parca e mai buna decat salata de vinete. Sau unde m-am obisnuit eu cu ea… Adica m-am saturat de vinete in timp de guacamolele sunt new entry.
Da, asa este avocado, dar in combinatie cu toate ingredientele mentionate de mine devine delicios, isi pierde intreaga grasime. :biggrin: Neaparat sa incerci, macar de curiozitate.
Imi place avocado, in Maroc sunt foarte comune ca merele la noi si acolo consumam aproape zilnic in special in shake. In Romania niciodata nu am gasit avocado ok, ba erau prea tari ba deja se stricau asa ca dupa ce m-am pacalit de cateva ori nu am mai cumparat.
Pozele imi lasa gura apa, deabia astept sa ajung in Maroc :)
Alice, mai bine spune ca tu ai iar chef de duca… :biggrin: :wub:
Eu le aleg intre, nici prea tari, nici prea moi. Si rezultatul nu m-a dezamagit. Desigur, e altceva in Maroc… :cheerful:
Daaaaa mi-e dor de Maroc!
:biggrin: Banuiam eu! :blush: :silly:
si mie imi place mult avocado, eu il fac simplu cu putin ulei de masline si eventual un praf de sare, imi place la micul dejun, e untos si foarte satios :)
Il zdrobesti sau il tai felii? :dizzy: :unsure:
Da, e foarte hranitor si sanatos, din pacate eu nu il mananc atat de des precum as vrea. :ermm: :dizzy:
sincer sa fiu n-am mancat niciodata reteta asta si n-am incercat niciodata avocado, dar e pe o lista… nu de prioritati dar cand o fi sa fie nu refuz :D
cu chilli ma incanta pe mine :D :ninja:
Vreau sa incerc de ceva vreme bucataria asiatica :(, dar in orasul meu lipseste cu desavarsire…
Iti plac mancarurile picante, Pato? :dizzy: :biggrin: Am fost ieri sa-mi iau niste ardei iuti si aveau doar verzi. :ermm: :unsure:
Daa, bucataria asiatica e grozava, cel putin mancarea preparata in Romania, nu stiu daca imi va placea la fata locului, prin China, Japonia sau Filipine. Bine, nici nu o sa ajung eu prea curand acolo asa ca nu-mi fac griji.
Da, am dezvoltat o placere pentru spicy food, dar nu exagerat.
Ma bucur ca tu ai incercat, daca tu o lauzi inseamna ca-mi va placea si mie :D :blush:
Daca de regula iti plac lucrurile proaspete, sanatoase si delicioase, iti va placea si asta.
Exact, nu prea spicy. :happy: Asa cu moderatie.
Nici mie nu-mi place avocado decat in guacamole,ala e chiar bun.
Acum mie a inceput sa-mi placa si guacamole simplu, cu putina sare pus pe o felie de paine prajita. E delicios oricum, ma bucur ca l-am descoperit. :happy: