Dezinteres

astenia-de-primavara

Îi datorez enorm. El mi-a schimbat practic viața, datorită lui am cunoscut oameni minunați care și în prezent îmi sunt alături și mă fac fericită, el mi-a dat ocazia să-mi exprim public stările sufletești, sentimentele, să-mi fac cunoscute ideile și dorințele, el m-a adus zilnic aproape de voi. M-a cucerit cu tot ce avea el de oferit încă din 2001 și de atunci mă ține captivă în lumea lui magică, fermecată, conștientă că nu mai am scăpare.

L-am privit întotdeauna cu entuziasm și emoție, îmi aduc aminte că abia așteptam să mă întorc de la serviciu să-l pot accesa și să pot naviga în voie, departe de lumea dezlănțuită. Era momentul meu de relaxare maximă, oaza mea de liniște. Avea el, dintre toate lucrurile din jur, această capacitate miraculoasă de a mă calma instant. Odată ce pătrundeam pe tărâmurile lui uitam de toate frământările și stresul acumulat la muncă, găseam răspuns la toate problemele și dilemele care apăreau pe nepusă masă. Descopeream lucruri și fapte, conversam, compuneam, visam, învățam, acumulam. Părea singurul loc unde puteam scrie liber, unde puteam  fi înțeleasă și unde mă simțeam în siguranță. Internetul devenise cel mai bun prieten al meu…

Îmi lipsa lui mă sufocam. Timp de treisprezece ani am fost dependentă de el. Însă, în ultima perioadă s-a instalat un Continuă să citești Dezinteres

Share