Lună: ianuarie 2014

Un premiu sănătos și delicios

seeds

Chiar dacă uneori suntem suspicioși, ele există. Acest articol este dovada vie că din când în când se întâmplă și minuni.

Vă povesteam la sfârșitul lui 2013 că tensiunea mea a explodat. Peste noapte m-am trezit hipertensivă, iar doctorița care m-a consultat mi-a recomandat magneziu. Și pentru că a citit pe blog văicărelile mele, Ella mi-a sugerat să mă orientez spre magneziul organic. Zis și făcut, am mers la un plafar și mi l-am cumpărat. Farmacista m-a întrebat dacă nu cumva vreau și un card de fidelitate, eu am acceptat și nu mică mi-a fost mirarea, când ieri am fost sunată de la respectivul magazinel de o doamnă, care m-a anunțat că datorită acelui card am participat la o tombolă și am câștigat două produse.

Bucuroasă, dar ușor circumspectă, am plecat să-mi ridic premiul. Bănuiam că e vorba de niște pliculețe de ceai și mă gândeam dacă merită să înfrunt gerul năprasnic care se abătuse asupra orașului meu pentru atâta lucru.

Și se pare că a meritat să aștept mașina preț de 30 de minute la minus 10 grade Celsius, lângă niște ghețari veritabili, cât mine de înalți, pentru că la destinație mă aștepta o imensă surpriză. Continuă să citești Un premiu sănătos și delicios

Share

Pârtieeeeeee!

partie
Este anotimpul lor. Al copilașilor cu obrăjorii îmbujorați de ger și efort, cu săniuțe și fâșuri colorate și zâmbete largi pe chipul frumos. Și al inocenței specifice vârstei. Dacă pentru adulți iarna poate fi o povară, pentru cei mici este pură fericire, încantare și provocare la joacă. Cât e ziua de lungă se aud glasurile lor zglobii țipând cu entuziasm: pârtieeeee!!!

Azi a fost o zi perfectă pentru o plimbare în parc sau pentru fotografiat. Crivățul a încetat, surprinzător, din șuieratul său amenințător, iar gerul aproape că nici nu se mai simțea. Zăpada pufoasă te îmbia parcă s-o atingi, să-i admiri puritatea și să te lași cuprins de magia ei. Și asta am făcut și eu, m-am îmbrăcat adecvat și am pornit, înotând în oceanul alb, spre cel mai apropiat parc de casă.

Totul în jur era înveșmântat în omătul sidefiu strălucitor Continuă să citești Pârtieeeeeee!

Share

Tipuri de comentarii pe bloguri

comentarii-pe-blog

Comentariul este, poate, principala formă care îți demonstrează ție, ca autor de articole, că ideile și gândurile tale au ajuns la sufletul cititorului, iar mica ta creație i-a transmis ceva, trezindu-i dorința de a-ți lăsa și el propria părere. Comentariile sunt pentru unii bloggeri, de exemplu pentru cei care caută exclusiv socializare și nu și-au propus să informeze sau să cultive masele și nici să obțină bani din talentul lor (pentru aceștia fiind suficient traficul), imboldul necesar pentru a continua, satisfacția unei pasiuni împărtășite și apreciate.

Însă cititorii sunt extrem de imprevizibili, câteodată te copleșesc cu dragostea și atenția lor, alteori te ignoră complet. Fiecare om simte în felul său, are stilul său de a comenta și percepe diferit lumea parfumată a cuvintelor, blogosfera. Dar poate cel mai important, dincolo de experiența de viață, de vârstă, de gradul de cultură, oamenii se diferențiază în funcție de cât de extrovertiți sunt, cât de dispuși sunt să discute public despre ei înșiși. Pentru că cei mai mulți ar lăsa o părere despre o carte, o pictură, despre vreme sau un anumit eveniment social sau politic, dar sub nicio formă nu ar dezvălui ceva concret despre viața lor sau despre trăirile lor. De aici și multitudinea de tipuri de comentarii întâlnite pe bloguri. Iată doar câteva exemple:

1. Comentariile foarte Continuă să citești Tipuri de comentarii pe bloguri

Share

Colors of life

culorile-vietii

Nu cu mult timp în urmă, Centurion îmi transmitea de ziua mea o frumoasă și sinceră urare, în care aducea vorba, printre altele, și de împlinirea celor mai îndrăznețe aspirații.

Țin minte că, în adolescență, obișnuiam să-i întreb pe cei din jurul meu (părinți, bunici, rude în general) cu ocazia aceluiași moment aniversar, ce își doresc cel mai mult, ce vis grandios au și vor să-l realizeze, și rămâneam mută de uimire și chiar dezamăgire când primeam același răspuns de fiecare dată, pe care în ruptul capului nu-l puteam înțelege. Cum e posibil ca oamenii ăștia să nu-şi dorească nimic altceva decât sănătate? Ei bine da, se poate, căci acesta este și singurul meu țel pentru 2014. Și tocmai de aici mi se trage supărarea.

Viața mea este la fel de cenușie precum vremea mohorâta de ianuarie. Azi, în drum spre hipermarket, mă gândeam ce-mi lipsește pentru a ieși din starea de amorțeală, de apatie totală care a pus stăpânire pe întreagă mea ființă și mă face atât de nefericită.

Am realizat, în cele din urmă, că am pierdut bucuria de a trăi. Actualmente, sunt un om fără dorințe, fără aspirații, fără visuri. Știu că este o afirmație dură, dar o să va explic îndată cum se poate Continuă să citești Colors of life

Share

Nostalgii de ianuarie

singuratateMelancolie. Așa aș putea numi fotografia de mai sus care îmi exprimă exact starea de spirit actuală. Dacă n-aș ști cât de mult iubiți cuvintele aș lăsa-o așa, singură, fără text. Face cât o mie de slove meșteșugite. Peisajul înghețat, dezolant, tânjește după o rază de soare, după un strop de culoare, iar sufletul, sufocat de lacrimi fierbinți de dor, moare în lipsa iubirii și speranței. Dar cine are chef de suspine și pesimism? Cine e dispus să-mi citească veșnicele lamentări despre problemele de la serviciu, despre oboseală, boală, epuizare? Nimeni, așa că schimbăm puțin registrul. Nu radical pentru că ar părea forțat, fals.

Încă din debutul lui 2014 m-a copleșit nostalgia începuturilor: a primilor pași făcuți timid într-o poveste de dragoste, în blogosferă sau în lumea miraculoasă a unei noi pasiuni mistuitoare. Au ele ceva aparte, poate un parfum irezistibil, un farmec infailibil…

Ieri mi-am adus aminte de o întâlnire care m-a urmărit în timp și care avea să-și lase puternic amprenta asupra evoluției mele ulterioare. Din seria întâlniri cu destinul, cum îmi place mie să numesc acest tip de “întâmplări”.

Ne revedeam după aproape doi ani pe peronul de la Basarab. Fusesem colege de muncă, dar la un moment dat ea a decis să Continuă să citești Nostalgii de ianuarie

Share

De unde vin bancurile?

Titlu: Un banc criminal

Autor: Anthony Horowitz

RAO International Publishing Company, 2005

bancuri-tari

“Taticule, de unde vin bancurile”? Intrebarea era pusa cu multa vreme in urma de fratele meu, in vârsta de 8 ani pe atunci, si trebuie sa recunosc faptul ca m-a luat prin surprindere. Ca frate mai mare, la vârsta la care diferenta de un an conteaza, consideram ca eu eram cel care ar fi trebuit sa puna intrebari care sa merite un raspuns bine gândit.  ’’Pai le fac actorii, scriitorii….’’

Anii au trecut si, din când in când, atunci când auzeam un banc, ma intrebam si eu ce fel de minte a putut nascoci o asemenea poanta. Data fiind epoca in care traiam (adica pe timpul lui Ceausescu), am intrezarit doua posibilitati: ori bancurile vin de la cineva care vrea sa faca sistemul intr-atât de penibil si stupid incât sa realizam, odata si-odata, ca-l putem darâma dându-i un brânci mai serios, ori din contra, vin chiar din partea puterii, ca un fel de supape, pentru a mai ’racori’ turma aflata sub presiune. Asta era atunci. Intre timp au iesit la suprafata multi creatori de umor, posibil facatori de bancuri (si când spun ’’banc’’ ma gândesc, evident, la bancurile comune, anonime), dar intrebarea ramâne: Continuă să citești De unde vin bancurile?

Share

Trei ani de vară veşnică

la-multi-ani

Trei ani de discuții savuroase, captivante, interesante. Trei ani colorați în azuriul cerului și în roua pură așternută delicat pe verdele proaspăt al ierbii în diminețile de vară sau în galbenul solar al florilor de câmp, presărați cu voie bună și înțelepciune, în compania unor oameni deosebiți, cu suflet mare. Trei ani plini de emoție, pasiune, trăiri intense. Totul țesut magistral, desăvârșit pe portativul prieteniei și armoniei.

Aici, cuvintele sunt nestemate, iar în lumea lor strălucitoare sunt împletite cu har povești fermecate unde eu evadez zilnic pentru porția de frumos, de liniște și înțelegere. Aici mi se oferă ocazia să mă exprim, să comunic, să fiu ascultată. De aceea iubesc atât de mult lumea virtuală, ziua de vară veșnică. Pentru că doar aici sufletul meu încetează să ofteze, să plângă, să dispere. Pentru că aici soarele strălucește neîncetat și speranța, vorba bună și curajul răsar când te aștepți mai puțin, când ai mai mare nevoie de ele.

Summerday a apărut pe 12 ianuarie 2011, poate nu întâmplător exact de ziua mea de naștere. Pentru că el a devenit Continuă să citești Trei ani de vară veşnică

Share