Lună: noiembrie 2013

Care este farmecul cumpărăturilor online?

shopping-de-craciun

Aproape în fiecare zi suntem bombardați și inițial bulversați de câte o nouă invenție genială, fantastică, incredibilă. La început suntem reticenți, însă, treptat ne cucerește definitiv. Pe măsură ce trece timpul chiar și cei mai conservatori dintre noi acceptă noutățile apărute, se obișnuiesc și nu mai pot trăi fără ele.

Am întâmpinat cu bucurie ori suspiciune telefonul mobil, calculatorul, internetul, cardul de salarii sau de credit, tabletele, kindle-urile și alte diferite gadgeturi lansate pe piață pentru a ne face viața mai ușoară și mai frumoasă.

Dar mai există o găselniță, magazinele virtuale, gândite special, zic eu, pentru oamenii moderni ai secolului 21. Pentru cei extrem de ocupați, care muncesc de dimineață până seara sau pentru cei comozi care pur și simplu detestă să colinde magazinele clasice alături de alte zeci sau chiar sute de cumpărători agitați, zgomotoși, ţâfnosi și pretențioși.

Chiar dacă blogul meu nu demonstrează asta, căci rar povestesc despre subiect, iubesc Continuă să citești Care este farmecul cumpărăturilor online?

Share

Cum am ratat întâlnirea cu Dracula

ruginiul-de-toamna

Duminică dimineață trebuia să fie prima noastră întâlnire. Chiar dacă este doar o legendă, sau poate tocmai din acest motiv, căci nici monstrul din Loch Ness nu există și cu toate astea nu cred că este cineva care să refuze o vizită la celebrul lac din Scoția, dorința mistuitoare de a-l vedea, de a fotografia peisaje idilice din poate cea mai pitorească zonă din țară, Culoarul Rucar-Bran, de a surprinde imagini romantice cu cel mai faimos castel din România, învăluit de ruginiul specific lunii noiembrie, se întețea pe măsură ce timpul se scurgea leneș, entuziasmul și emoțiile mele atingând cote nebănuite.

Eram atât de aproape de obiectivul meu, la doar câțiva zeci de kilometri. Îi simtem chemarea, îi adulmecam farmecul de netăgăduit. Toată noaptea visasem la el, mi-l imaginam așteptându-mă de secole pe stâncă lui solitară, nerăbdător să-mi dezvăluie încântat tainele sale prin care atrage turiștii curioși de pretutindeni. Nicio clipă nu am prevăzut Continuă să citești Cum am ratat întâlnirea cu Dracula

Share

Vocea inimii

indragostiti-la-apus

“Viata e o gura de aer… uneori e scurta si seaca… alteori insipiri adanc, cu nasul si gura, de parca ai vrea sa iei tot din aer… uneori simti un miros putred… sau simti acele de brad… alteori simti puternic un parfum, poate al unei persoane, pe care incerci sa il tragi in tine pana la ultima picatura…” DianaEmma

Sunt momente în care tot ce-ți dorești e să visezi cu ochii deschiși, să asculți muzică și să te bucuri de întâmplările minunate ale vieții. Să-i fii recunoscător că ți le-a dăruit. Și profiți la maxim de ele ca și când nu se vor mai întoarce niciodată.

Sunt lucruri care nu se pot povesti pentru că altfel și-ar pierde magia. Le păstrezi doar pentru tine, sunt micile tale secrete, intensele clipe de fericire care îți sunt repartizate atât de rar și la care, uneori, parcă simți că nici nu ai dreptul să speri.

Prețul pentru fericirea supremă dar efemeră poate fi mare, însă Continuă să citești Vocea inimii

Share

Concluzii după 700 de articole

cappuccino

Știu că sunt puține pentru cei aproape patru ani petrecuți printre cuvinte. Dar, în fapt, sunt aproape 700 de întâmplări, frânturi de viață de la care am pornit și am creat aproape 700 de povești. Pe măsură ce trecea timpul realizam că nu mai puteam posta orice, ci doar propriile trăiri. Cam în asta s-a transformat blogul după o perioadă de acomodare în blogosferă, într-o specie de jurnal de sentimente împărtășite cu voi. Și nu de puține ori am apelat la oameni pentru a-mi rezolva dilemele și frământările. Și niciodată ei nu m-au dezamăgit. Întotdeauna am găsit răspunsurile mult căutate și așteptate.

Practic mi-am pus sufletul pe tavă și am scris în felul meu, dezvăluind printre rânduri, tot ce era interesant de aflat, tot ce doream să transmit, ceea ce mi se părea important.

Nici nu contează să fie multe ca număr. Ci doar să mă reprezinte, să-mi producă emoție și bucurie când le concep și când dau “publică”. Povestesc despre tot ce mi se pare mie relevant, interesant, ceea ce eu iubesc. Este absolut necesar ca subiectul să mă pasioneze în mod deosebit ca să-l abordez. Să-l simt, să-l experimentez, să-l trăiesc. Altfel ar fi un chin, pentru că ce poate fi mai simplu și mai frumos decât să Continuă să citești Concluzii după 700 de articole

Share

Weekend la munte

weekend-la-munte

Toată săptămâna am stat în dubii, să plec sau să nu plec. Până la urmă, nevoia de a evada din orașul meu aglomerat, de a respira aer curat, de a mă relaxa și detașa de toată nebunia de aici, a învins. De fapt era o dorință mai veche de-a mea, poate vă mai amintiți că am scris despre ea la sfârșitul verii. La decizia luată a contribuit și faptul că am început să iau magneziu, am redus dramatic doză zilnică de cofeină și acum mă simt mai bine. Dacă nu se schimba ceva în starea mea de sănătate și mai ales de spirit, presimt că rămâneam în pat să mă odihnesc.

Bagajele sunt gata, mănușile și fularul sunt pregătite, noile ghetuțe de asemenea, nu-mi rămâne decât să termin aceste rânduri și să ies din casă. Vom ține legătura prin Continuă să citești Weekend la munte

Share

Misterul lui Brumar

dimineti-cetoase

Nu știu cum se nimerește, dar de vreo câțiva ani ziua de luni este cea mai epuizantă din săptămână. În primul rând că este extrem de solicitantă și aglomerată la serviciu și poate de aceea îmi pare lungă cât un secol. De multe ori simt că nu se mai sfârșește, iar când ajung acasă nu mă mai pot concentra, nu mai pot vorbi, nu mai pot gândi logic, comit cele mai jenante greșeli gramaticale în comentariile lăsate pe bloguri, căci de elaborarea unor articole nici nu poate fi vorba.

Lunea aceasta, însă, m-am gândit să schimb ceva. Să întroduc și un moment de relaxare în tumultul cotidian, să opresc puțin mașinăria infernală a timpului.

După cum știți, iar dacă nu erați în temă aflați acum, iubesc ceața. Da, da, este fenomenul meu meteorologic preferat. În poze. Cred că visul oricărui fotograf amator este să surprindă un peisaj idilic învăluit în ceată. Și cam asta intenționam și eu la început de săptămână, să descopăr misterul lui Brumar. Pentru că unii adoră luna noiembrie, dar cei mai mulți spun că ar fi cea mai Continuă să citești Misterul lui Brumar

Share

Situaţii penibile

cafea

În ultima vreme am fost protagonista sau doar martora câtorva momente delicate, bizare, critice. Pe unele aș putea să le caracterizez de-a dreptul penibile.

Pentru că, ce poate fi mai penibil decât să te întâlnești cu o amică, iar aceasta să-ți mărturisească că ea a împins toată viața cadouri barosane șefilor pentru a avea un trai liniștit la locul de muncă? M-am gândit, iniţial, că are chef de glume cu mine, dar eram în plină stradă și, după cum o percep eu, este o tipă foarte serioasă. Rar când o văd zâmbind, de bancuri nici nu se pune problema. Mai trebuie să vă spun că mi s-a părut o enormitate această destăinuire, că nu sunt deloc de acord cu asemenea practici, că eram singură că a pierit demult mentalitatea asta comunistă din România? Nu, nici nu-mi place și nici nu obișnuiesc să merg cu punguță la medicul de familie, la secretare, la ghișee, la bancă sau la șefi. Desigur, dacă e ziua lor contribui și eu cu o sumă de bani, dar să mă duc cu ploconul mi se pare cel mai umilitor și stânjenitor moment posibil. Și nu doar pentru mine, ci și pentru cel care trebuie să accepte darul…

Mai penibil decât să-ți cadoriseşti șefii ca să te lase în pace și să nu-ți facă viața amară? Să judeci înainte de a cunoaște bine persoana! Să-i dedici chiar și Continuă să citești Situaţii penibile

Share