Lună: septembrie 2013

Dorinţa de a fi cel mai bun

Ieri, după ce întreaga dimineață am bântuit cu treabă prin oraș, iar după-amiază am fost la serviciu, am ajuns obosită acasă, și în loc să scriu un articol pe blog, așa cum îmi propusesem, am stat cu ochii pierduți în monitor până când mi-a apărut pe facebook un titlu ceva mai incitant, am accesat de îndată link-ul și am început să mă gândesc când sau dacă mi-am dorit vreodată să fiu cea mai bună. 

Nu oricine poate ajunge numărul 1. Nu este suficient să fii priceput într-un anumit domeniu, să fii talentat, să fii înzestrat, trebuie să și vrei, să-ți propui să devii cel mai bun. Și, poate, îți mai trebuie și o conjunctură favorabilă.

Să luăm ca exemplu bloggingul. Dacă v-aș întreba acum dacă ați visat vreodată să fiți nr. 1 în blogosfera, cu siguranță ați răspunde că Continuă să citești Dorinţa de a fi cel mai bun

Share

M-am plictisit de el

plictiseala

L-am luat din dragoste. Cum altfel, că eu nu sunt și nu am fost niciodată pe interes. Deși, pe el nu l-ar fi deranjat nici o astfel de alegere, se străduise să întrunească toate atuurile necesare pentru că știa perfect cât de pretențioase sunt fetele de azi. Mi-au sclipit ochii de încantare când l-am văzut, era tot ce visasem vreodată: frumos, deștept, irezistibil.

Și a fost al meu. Eram atât de fericită… O vreme nu-mi puteam lua mâinile de pe el. Eram nedespărțiți, nu scăpam niciun prilej să mă mândresc cu el, să-l prezint tuturor. Iar el părea flatat de adorația mea și se comportat ireproșabil. Nu mi-a înșelat niciodată așteptările. După ce am profitat la maxim de el, după ce mi-a fost alături la bine și la greu, după ce febra începtului a trecut, am constatat uimită că nu prea mai am nevoie de el. Nimic din ce putea să-mi ofere nu mă mai satisfăcea. Acum îi folosesc doar funcția de bază. Dar oare se justifica investiția? Oare se merită să te sacrifici timp de doi ani pentru un moft?

Poate o să-mi spuneți că Continuă să citești M-am plictisit de el

Share

Aștept pictorul!

picturi-de-toamna

Răbdarea mea e pusă la grea încercare zilele astea. Știu că e mult prea curând pentru o schimbare dramatică în peisaj, dar DSLR-ul meu zace prăfuit pe un raft și din când în când mă roagă să-l pun și pe el la treabă că prea se plictisește. Eu, fată miloasă, îi fac pe plac. Ieri am ieșit cu el în parc pentru a surprinde amprenta noului anotimp asupra vegetației. Doar că, aici, stupoare! Aparatul meu a văzut iar verde în fața ochilor lentilei. Și nu roșu cum și-ar fi dorit pentru că de culoarea specifică verii s-a cam săturat… Dovada, mai jos, în articol.

În timp ce-mi aștept pictorul favorit să mă uimească cu talentul lui nemaivăzut, mă bucur de noul program de lucru. De fapt e puțin spus, radiez de fericire. Și cum acest sentiment îmi este destul de străin, profit de ocazie să-l strig în toate zările. Și să-l împărtășesc și cu voi, aici, pe blog.

Iată cum arăta o zi din viața mea anul trecut: Continuă să citești Aștept pictorul!

Share

De dragul autorului

ce-inseamna-adevarata-prietenie

Există o seamă de bloguri pe care le urmărim din blogroll, facebook, browser sau mail. Le accesăm de îndată ce vedem că a apărut un nou articol. Savurăm poveștile din ele dimineaţa la cafea, la serviciu, intr-o pauza sau seara, acasă. Nu uităm de ele nici măcar pe drum, la plimbare în parc, la terasă și nici chiar în vacanță. Păi nu de asta s-au inventat tabletele și smartphone-urile? Ne place ce găsim acolo, rezonam cu părerile exprimate, ne amuză umorul ce răzbate din texte sau ne identificăm cu trăirile, frământările și poveștile de viață ale autorului. Pe acesta din urmă ajungem să-l simpatizam, să-l admirăm și să-l apreciem. Și nu doar la nivel declarativ. Într-o zi ne dăm seama că ne este drag. Adorăm să-l citim, să vedem ce a mai făcut, pe unde a mai fost, ce idei năstrușnice mai are, dacă e bine, sănătos, dacă e fericit sau nu. Fără să vrem devenim părtași la reușitele și necazurile lui, îi suntem alături când îi este greu și-l încurajăm, ne bucurăm pentru succesele lui, fără să vrem, realizăm că suntem o parte din viața lui, o parte importantă pe care acesta poate conta.

Și nu-i putem părăsi căsuța virtuală fără a-i lăsa un semn al trecerii noastre pe acolo. Nu ne obligă nimeni, o facem pentru că așa simțim, pentru că vine din suflet. Ca și când ți-ai saluta un prieten vechi și bun. Chiar așa, cum să nu-ți Continuă să citești De dragul autorului

Share

Niciodată nu suntem noi de vină

sentimentul-de-vinovatie

A trecut ceva timp de când n-am mai venit cu nimic nou pe blog. Am dat vina pe astenia de toamnă, pe serviciul stresant, pe blogosfera din ce în ce mai goală și mai nepăsătoare la frământările mele. De fapt, nu am mai avut chef de scris, am lenevit și am așteptat să mi se întâmple ceva demn de a fi relatat într-un articol. Lucru, care, evident, nu s-a întâmplat.

Este foarte greu de trăit cu sentimentul de vinovăție. Te macină neîncetat, te chinuie noaptea, transformându-ți visele în coșmaruri. Până când, sătul de acest soi de tortură, renunți la introspecții și sinceritate și cauți un țap ispășitor.

Găsirea unor vinovaţi, alţii decât noi înșine, pare sport național în România. Niciodata nu suntem noi de vină! Iar consecințele se văd cu ochiul liber. Nu e mai simplu să dăm vina pe contextul politic și economic, pe criză, pe tranziție, pentru sărăcia în care trăim? Pe arbitrii când pierdem un meci? Pe metabolismul leneș când ne îngrășăm? Pe caniculă când Continuă să citești Niciodată nu suntem noi de vină

Share

Cinci motive pentru care merită să-ți deschizi blog

blog

Am observat atât pe facebook, dar și în offline, oameni care scriu frumos și corect din punct de vedere gramatical, care se exprimă elegant, iubesc metafora și nu încep să caște plictisiți după ce citesc primul rând dintr-un text mai mult sau mai puțin literar, sunt sociabili și comunicativi, însă, nu găsesc suficiente motive pentru a-și deschide un blog în care să-și facă publice ideile, opiniile, trăirile sufletești. Unora le-ar surâde ideea, însă după cum știți, începutul e (cel) mai greu. Se gândesc, “oare cine îmi va citi mie aberațiile”? Stați liniștiți, se vor găsi destui amatori! Din păcate, cei mai mulți nu s-au gândit niciodată că ar putea scrie pe blog pentru că nu conștientizează cât potențial au!

De ce ar fi bine, cu ce te-ar ajuta, așadar, să-ți deschizi blog? Vreau să dau, sper să și reușesc, imboldul necesar celor care nu au avut curajul s-o facă până acum. Sau să le dau idei celor care nu s-au gândit niciodată că ar putea deveni posesori de blog. Evident, voi prezenta totul prin prisma experienței acumulate în cei aproape patru ani de activitate blogosferica.

1. E ocazia ideală de a te Continuă să citești Cinci motive pentru care merită să-ți deschizi blog

Share

Cursul de dans

tangoDupa modelul ‘ca nu e om sa nu fi scris in viata lui o poezie’, asa cred ca nu e om sa nu-si fi dorit, la un moment dat, sa-si upgradeze slabele cunostinte de dans…intr-un mod ceva mai organizat.

Poti gasi oferte pe zidurile sau stâlpii orasului, pe internet sau poti afla de la cunostinte despre o sala de dans care e, cu siguranta, cea mai buna si mai profesionista. Alegi una. Platesti abonamentul si intri. Ai ajuns insa prea devreme, in sala evolueaza ‘avansatii’. Nasul incepe sa-ti freamate. Cum, dintotdeauna, la cursurile de dans sunt cam de 3-4 ori mai multe fete ca baieti, ai parte de un spectacol neoficial, dar incântator: fete dansând cu fete. Te uiti cu luare-aminte cum sânii tresalta unii peste altii, cum fetele se tin languros de talie, aproape sa se sarute, cum…cursul avansatilor s-a terminat insa. Intre timp, pe lânga tine s-au adunat viitorii tai colegi de la ‘incepatori’. Fatuci afisând mine inabordabile, doamne apropiate de 50 de ani care se cred tinere dive, expunându-si fleicile cât mai arogant cu putinta, studenti dezorientati si speriati, adusi cu japca de prietene la cursul de dans.

Când considera ca masa critica a fost atinsa, profesorul ne Continuă să citești Cursul de dans

Share