“Cea mai crunta razbunare este cand dusmanul tau e silit a recunoaste că esti bun si dansu-i rau.” B. P. Hasdeu
Ne-am evitat si ignorat intreaga viata. Niciodata nu ne-am salutat, nu ne-am adresat niciun cuvant. Nu as sti sa explic de ce. Sau poate pentru ca…
Avea o frumusete eclatanta, dar rece, care te tinea la distanta. Isi purta cu mandrie parul lung, negru ca abanosul, iar cu tinuta mereu eleganta si atitudinea distinsa, ar fi putut s-o eclipseze chiar si pe regina Angliei. Pe atunci, copil fiind, imi parea teribil de inalta, poate si pentru ca nu renunta niciodata la pantofii cu toc. Dadea senzatia ca nu-i poti ajunge nici la degetul mic. La propriu si la figurat. Imi parea nesuferita si ingamfata. Sunt unii oameni pe care de cum ii vezi, le simti caldura si bunatatea si vrei sa te imprietenesti cu ei sau macar sa le vorbesti. Ei bine, ea imi provoca exact sentimentul opus.
Si ea mai era cum mai era, dar sotul si copilul din dotare imi displaceau si mai mult. Cu el am avut un soi de scandal intr-o seara, nu-mi mai aduc aminte de la ce a pornit totul si in rest tacere absoluta. Iar cu fetita lor, cu un an mai mare decat mine, la fel, nu am vorbit niciodata. Imi parea copia fidela a ei ca si comportament si a lui ca fizic.
Parca desprinsi din celebrul film “Familia Adams”, cei trei descrisi mai sus sunt vecinii nostri de-o viata, de la etajul superior, exact de deasupra apartamentului unde locuim. Pana acum cativa ani ne-au terorizat efectiv cu instrumente specializate, de mare efect, gen bormasina, burghiu, ciocan. Nu era zi in care ei sa nu gaureasca ceva, mobila, pereti, sa impuste sau sa bata cuie. Timpul a trecut, fiica lor a crescut, s-a casatorit si a nascut un copil. S-a mutat in alta parte, dar si-a lasat in ingrijire baietelul la parinti. Bormasina a incetat brusc, dar cosmarul a continuat, iar pustiul din “Singur Acasa” ar fi cu certitudine invidios pe ispravile micului nazdravan de la etajul 10. Si ce nu facea! Satula de urletele si bufniturile repetate, de vacarmul infernal ce provenea de la ei, ajunsa la capatul rabdarii si al puterilor, intr-o seara le-am batut in teava. Mi-au raspuns imediat, amenintand prin pereti ca daca nu ma potolesc vor cheama politia.
Ieri asteptam linistita in fata liftului cand, dintr-o data, usa acestuia s-a deschis brusc si o batranica simpatica m-a invitat sa poftesc inauntru. Am inceput sa discutam de parca am fi fost prietene de-o viata, mi-a povestit despre cat de greu ii este sa iasa pe canicula asta la cumparaturi, eu m-am vaitat de ale mele, iar la final ne-am despartit cat se poate de amical.
Am privit-o cum se indeparta pastrand ceva din eleganta de odinioara. Desi nu mai avea acel par lung si negru, tot frumoasa ramasese. Insa o frumusete distincta, calda, luminata de un zambet senin.
In drum spre serviciu am meditat la toti acei zeci de ani petrecuti intr-o dusmanie tacuta, usor mocnita, gata sa aprinda scandalul la cea mai mica scanteie. O dusmanie fara temei real, total absurda. Si la cat de penibil ne putem comporta cateodata.
Cea mai buna prietena a mea din liceu mi s-a parut in primele zile imposibil de increzuta. Am incercat sa ma feresc de ea, am ocolit-o, dar intr-un final tot am ajuns la cearta, habar nu am din ce motiv. Dupa ce ne-am potolit si am stat de vorba, mi-am dat seama ca este cea mai dulce persoana din lume. Inca mai suntem prietene, desi ne vedem rar.
Foarte frumos ca ti-ai pastrat prietena din liceu, Vienela.
Si mie mi se intampla sa raman in final cu oamenii pe care initial nu i-am putut suporta. Dar in cazul de fata e vorba de ostilitati desfasurate aproape jumatate de veac. :biggrin: A trebuit sa imbatraneasca doamna de sus ca sa devina ceva mai maleabila!? :ermm: :dizzy: :ninja:
Nice, uneori aparentele pot insela. Si nu e vina noastra ca judecam prea rapid… sau poate este. Dar asa ni se intampla tuturor. E omeneste.
In fine, atunci cand ai motive intemeiate, poti sa judeci, e dreptul tau, cel putin din punctul meu de vedere.
Alex, nu stiu daca in cazul de fata se poate vorbi de aparente. Tocmai de asta am facut articolul, pentru ca nu mai inteleg nimic. Tipa asta, vecina mea, a fost dintotdeauna nice sau abia la batranete a devenit astfel? Sunt intr-o mare dilema. :dizzy: Cum a devenit dintr- data asa de prietenoasa si calda cu o persoana pe care a ignorat-o toata viata? :dizzy: :unsure: :wassat: E o schimbare majora, totusi. :wassat:
Nu stiu ce motive intemeiate sa fi avut noi, poate e normal ca intr-un bloc oamenii sa se priveasca cu invidie si intoleranta? Unii sa se creada superiori celorlalti? Ca la mine cam asa procedeaza toti. :ermm:
Si mie mi s-a spus de multe ori ca la prima vedere par rece, distanta, inabordabila si ingamfata chiar. Nimic mai adevarat, mai ales partea cu ingamfarea! Cred ca e nevoie de mult timp pentru a cunoaste o persoana. Si-n plus, asa functioneaza mintea omului, e programata sa-si faca o parere de la prima vedere. Na, c-am facut si versuri! :))))
Margeluta, poate asa le par si eu celorlalti. Insa in cazul asta, timp de zeci de ani, am trecut unul pe langa altul fara sa ne adresam un cuvant. Nu e vorba de prima vedere…ne cunoastem, practic, de-o viata. Adica locuim de-o viata in acelasi imobil, ca de cunoscut…mai deloc. Dar au fost destule fapte care m-au determinat sa-i antipatizez mai mult si mai mult cu trecerea timpului. Insa nu stiu ce aveau ei cu mine, un copil practic, de ce nu ma inghiteau. Si de ce acum, brusc, le-am devenit atat de simpatica.
:wassat: :unsure:
Da, cred ca mi s-a intamplat si mie sa am impresia ca nu as putea place un om si apoi sa-mi dau seama ca am gresit. Insa de asemenea mi s-a intamplat (chiar mai des) sa cred ca un om este de treaba si sa ma trezesc apoi cu diverse neplaceri.
Da, Mihaela, ai mare dreptate, asa am patit si eu mereu, am considerat ca omul pe care il simpatizez eu e un om bun si in timp mi-a dovedit cat de tare ma inselam. Mereu gresim cand judecam oamenii, dar surprizele neplacute sunt mult mai dese decat cele placute. Insa de data asta doamna de la 10 s-a purtat chiar ca o doamna. Ceea ce n-a facut niciodata, sa mai spun ca de multe ori daca eram amandoua jos, la lift, nu ne urcam impreuna in ascensor ci separat, asteptand sa urce cealalata? Am avut surpriza vietii mele cand m-am trezit ca a venit special cu liftul sa ma ia si pe mine si ca am dialogat ca doua prietene bune. O intamplare incredibila. Sa fie de vina caldura?
:tongue: :silly: :alien: :biggrin:
Cu oamenii care nu m-am simtit pe aceeasi lungime de unda niciodata nu mi s-a intamplat rasturnari de situatie remarcabile, am incercat o relatie amiabila unde s-a putut, unde nu, i-am evitat complet.
Exact, Mihaela, este vorba de o rasturnare de situatie absolut bulversanta, remarcabila, asa cum tu insati ai observat. Si eu ii evit de obicei pe acesti oameni cu care pare sa nu am nimic in comun, insa iata ca se mai intample sa nu ma ocoleasca ei, ci sa incerce o apropiere, o incheiere a ostilitatilor. Sunt surprize interesante pe care ti le ofera viata… Sunt extraordinar de placute aceste momente, ce poate fi mai frumos decat sa descoperi omenia dintr-o persoana? :dizzy: :happy: :cheerful:
Atunci cand te astepti mai putin…
Si eu sunt intr-un razboi cu vecinul de deasupra. Insa, eu nu pot trece asa usor peste dusmanie :P
Cotos, nici eu nu treceam, dar ce sa fac daca a trecut ea? :biggrin: Si intr-un mare fel!
Ce ai face tu daca vecinul de deasupra s-ar purta dintr-o data de parca ati fi cei mai buni prieteni? Daca ar intinde mana spre armistitiu? :dizzy: :unsure: Bine, acum depinde si ce ti-a facut. Dar eu zic ca in orice situatie e de preferat pacea decat razboiul. :happy:
La mine situatia e putin invers. O persoana tare draga mie si cu care am avut o relatie speciala m-a cam dezamagit prin comportament. Nu ma asteptam sa judece si sa se detaseze in felul in care a facut-o. Ca sa nu mai zic de faptul ca am fost tratata de sus, ceea ce m-a cam lasat fara cuvinte. Asta de la cineva cu care ai dormit in acelasi pat si ai impartit aceeasi bere. Sigur ca nu am ajuns la dusmanie, ci doar la o tacere pe care eu am simtit-o destul de apasatoare. Dar asta e, relatiile se strica din senin.
Da, un bun exemplu de comportament penibil din partea celui care se supara din senin si nu mai vrea sa-ti vorbeasca. :face: Nu vreau sa te supar si mai rau, dar nu cred ca ti-a fost prieten adevarat. :dizzy: Cum adica sa te trateze de sus? Nici un motiv din lume nu-l indreptateste sa se poate astfel. :angry:
Ce ai patit tu intra la categoria surprizelor neplacute si dureroase pe care le primim cateodata de la viata. Dupa o perioada o sa uiti…
Nu stiu, nici eu n-am inteles de ce s-a intamplat asa dar nu-mi bat capul, doar ca a venit intr-un moment in care aveam nevoie de intelegere si incurajare, nu de opinii rautacioase. Acum am pus totul la “ignore”. Cine merge mai departe cu mine, e ok, cine nu, nu mai conteaza :tongue: .
Asta e atitudinea potrivita. :happy: Daca te lasa la greu, ala nu poate fi prieten. :angry: :sick:
Poate si respectiva doamna s-a schimbat cu varsta. Unora li se intampla. Cat sunt tineri sunt mai ingamfati, apoi cu varsta devin mai linistiti, mai prietenosi, mai calmi.
Nu mi s-a intamplat ceva de genul, asa ca nu prea stiu ce sa zic. Dar ma gandesc ca asta ar fi singura explicatie…
Si eu am aceeasi explicatie, Larisa. Nu cred ca a fost mereu la fel de nice ca zilele trecute. Nu se poate sa ma fi inselat atat de tare. De asta am si scris despre patania recenta, pentru ca eram curioasa de parerea voastra, daca ati patit si voi asa ceva, oare cum se poate transforma atat de radical un om. Ce-l poate transforma? Doar varsta!? :dizzy: :ermm:
Nu doar varsta, desi ea cred ca are o importanta mare. Cu varsta, dar mai ales cu experienta de viata acumulata? oamenii se schimba, devin mai intelepti. Sau poate invers, devin mai rai.
Apoi in afara de varsta cred ca mai este si viata in sine, situatiile prin care trece fiecare, mai bune, mai rele, mediul in care traiesti, lucrezi, etc. Cred ca factori sunt multi, dar depinde de la om la om.
Asa e, Larisa, depinde mult de cat de blanda a fost viata cu tine si cat de deschis la minte ai fost. E dramatic sa te schimbi in rau odata cu trecerea anilor. :dizzy:
Poate a îmbătrânit ea sau poate ești tu mai înțeleaptă.
Nu știu dacă este bine să te lași condusă de o “ură” pe care o întreții de când erai copil :angel:
Hai s-o numim antipatie. Ca nu stau acum sa urasc pe nimeni, nu e in firea mea. Dar, recunosc, nu-mi erau foarte dragi. Nu stiu daca sunt mai inteleapta, cert e ca ea a facut primul pas. Eu m-am purtat natural, asa ma port eu cu toti oamenii care ma trateaza omeneste.
Hi Nice! :kissing:
Ce renoveaza este treaba lor, dar mai si doi caini care latra a proasta la luna! :dizzy: Daca este peste zi si în cursul saptamanii este ok dar ma enerveaza sambetele cu “bataturi” si duminicile cu “urlat la luna”! :shocked: :sick:
In sfarsit am ajuns acasa! Azi mi-am luat liber dupa amiaza!
Parca descrii vecini mei! :biggrin: Sunt în continuu ocupati cu renovarea!
Sunt în al noualea cer ca se apropie vacanta si pleaca, de obicei la Ucraina! :wink:
Buna, Minnie, da, am vazut ca e cam liniste la tine pe blog, e bine ca ai avut zi scurta, acum nu mai ramane decat sa-ti doresc un weekend cat mai placut si insorit. :biggrin:
:cheerful:
Aha, deci nu doar eu am vecini imposibili, insa tu esti mai norocoasa, ai tai mai si pleaca si te scutesc de poluarea fonica.
:angry: Pai atat timp cat produc zgomote infernale care derajeaza pe toata lumea nu prea mai e doar treaba lor. :ermm: :cwy: Ai mei s-au potolit recent ca iar ii apucase zugravitul/reparatul, naiba stie ce mai mesteresc ei prin apartament. Sunt neobositi, nu am mai vazut asa ceva. Cand nu urla copilul, urla bormasina. Iar eu, culmea, ador linistea profunda. 
Te pup. :heart:
Primul lucru care-mi vine în minte e “atenţie să nu-ţi bage calu’ troian în cetate!” :ninja:
Există marea posibilitate ca amabilitatea şi bunăvoinţa subită să fie doar un tertip pentru a te “fezanda” psihic înainte de a-ţi aplica lovitura fatală. Fiindcă oamenii nu se schimbă brusc decît poate în urma unui şoc fizic/emoţional foarte puternic; dacă nu ai cunoştinţă de aşa ceva, atunci rămîi în gardă.
Însă mai e ceva: unii oameni caută să-şi creeze anumite aparenţe din varii motive care pot ţine de religie, de statutul social, de locul de muncă unde profesează ş.a.m.d. Acea aparenţă ar putea să nu aibă nimic de-a face cu anume persoane în particular, cum ar putea părea. Uneori, conjunctura accentuează vorbe şi fapte, creînd aparenţe înşelătoare. Şi e suficent să se răspundă “în oglindă” pentru a ridica zidul tăcerii, acolo unde ar putea fi de fapt un picnic amical în poieniţă.
Subiectul poate fi discutat mult mai în amănunt, spre exemplu diferenţa mare de vîrstă copil adult (mă refer aici la începuturile ‘relaţiei’ de vecinătate, pe cînd erai copil) care – la fel, din varii motive – poate crea impresia de răceală şi distanţare. Dar hai să vedem ce mai zice lumea, că prea mă întind la vorbă de parc-aş fi pe tarlaua mea. :blush:
P.S. Week-end plăcut!
Nici eu nu cred in schimbari radicale, tocmai de asta am ramas masca, tocmai de asta am scris si articolul, sa vad parerile oamenilor, sa vad cum gandesc ei, ce explicatii au. Eu sunt in continuare mirata si circumspecta, mai ales ca nici parintii mei nu sunt in relatii cordiale cu ei. Oricum ea e o biata bunicuta, ce-mi poate face? Nu cred ca urzeste planuri de razbunare…desi in ziua de azi totul este posibil.
Pe aici prin bloc se comportau de parca cine stie ce pretiosi ar fi ei. Probabil ca se considerau mari stabi, iar noi eram pleava si nu doreau sa se amestece cu noi. Exact cum am scris in articol, parca era regina Angliei, asa mandra de ea era tipa.
Cat despre diferentele de varsta, normal ca existau, asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne salutam civilizat. Cu alti vecini ma salut si totul e ok.
Oricum nu sunt cine stie ce relatii de prietenie in blocul nostru. Ne mai ajutam, nu zic nu. Eu incerc sa ma feresc de barfe si stiu ca vecinii, in general, au mare potential in acest sens. Nu am chef de discutii pe teme personale cu nimeni. Si nici pe mine nu ma intereseaza viata nimanui. Asta nu cred ca le convine multora… Desigur, despre vreme si despre vremuri discut cu placere cu oricine e dispus sa sustina un dialog cu mine. :biggrin:
Dar poate gresesc in privinta tipei si ea e bine intentionata. Si poate pana al urma a fost mereu un om bun, dar circumstantele nu mi-au dat ocazia sa descopar asta. Si chiar daca nu ar fi asta cazul ei, se intampla des sa judecam oamenii dupa aparente si sa ne trezim one day ca am pierdut timp si energie detestandu-i cand puteam sa deschidem mai bine ochii si sa incercam sa fim mai toleranti. :dizzy:
Aş fi putut sintetiza într-o singură zicală: “Hope for the best but expect the worst”, dar ştii cum sînt eu cînd încep să curgă cuvintele. :blush:
Personal, am obiceiul de a oferi oamenilor prezumţia de nevinovăţie, chiar şi acum în lumea mincinoasă, făţarnică, egoistă şi avară în care trăim. Consider că fie chiar şi-un singur om bun dacă am cunoscut datorită unei atitudini deschise, e un cîştig; alternativa ar fi ca acel om bun la un moment dat să “cedeze”, să se schimbe în rău, de prea multe ori fiind tratat din start drept un “infractor moral”.
Despre aparenţe, am lăsat amîndoi deschisă posibilitatea. Da, se poate ca răceala percepută de ceilalţi să fi fost doar o metodă de apărare. Ca o mică paranteză: e greu să analizezi corect o situaţie cînd n-ai la dispoziţie suficiente detalii reale şi trebuie să mergi pe speculaţii.
Îţi pot oferi exemplul mătuşii mele. Ea a lucrat toată viaţa într-o funcţie relativ importantă pentru acele vremuri, în domeniu informatic. Însă nu a putut agonisi nimic, fiindcă a fost nevoită să aibă grijă de părinţii ei după ce maică-mea, mai mică de vîrstă decît ea, s-a măritat. Aşadar a trăit toată viaţa într-un apartament confort doi, cu părnţii şi apoi singură. Tot timpul cînd era tînără, se îmbrăga elegant şi cochet, aranjată, vopsită blond şi cu acel aer distins şi relativ rece faţă de străini. Dacă ai fi cunoscut-o atunci, sînt convins că ai fi avut despre ea exact aceeaşi părere ca şi despre vecinii de care e vorba în articol.
Totuşi, acea atitudine era numai de faţadă. Sigur, nu e ea nici cea mai bună şi blîndă şi comunicativă femeie din lume – e născută în zodia Leului – însă nu e nici o cotoroanţă proastă şi rea cum ar putea părea cuiva care n-o cunoaşte. Problema e că ea şi-a creat acea – să zicem – personalitate de faţadă pentru a impiedica posibilitatea creării unor relaţii mai strînse cu alţi oameni, pur şi simplu fiindcă întreaga viaţă i-a fost ruşine că nu are mobilă modernă în casă şi alte “accesorii” pe care ceilalţi le aveau. Mobila ei şi la momentul actual e aceeaşi pe care o ştiu de mic copil, cred că are peste suta de ani, sărăcăcioasă, deschiolată.
Pe cînd eram copil, am locuit de foarte multe ori perioade lungi de timp acolo. Întotdeauna îmi repeta să nu aduc copii străini în casă (şi mai tîrziu, amici şi prietene), ca să nu-i vadă sărăcia. Cînd se întîmpla să-i calc cuvîntul, se supăra foc. Deci iată, un motiv atît de simplu, ruşinea sărăciei, poate determina un om să pară cu totul altfel decît este, să-şi rişte imaginea şi poate bogăţia unei vieţi: prieteniile adevărate.
După cum am spus în comentariul precedent, motivele pot fi mai multe – aici am relatat doar cazul personal pe care-l cunosc îndeaproape, ca să nu (mai) fiu acuzat de cineva că vorbesc în supoziţii şi generalităţi (nu mă refer la tine, Nice dragă). Poate fi şi la tine ceva asemănător, sau poate că nu; am şi un exemplu opus, în care aparenţa e şi realitate, iar cotoroanţa e cotoroanţă cu acte în regulă – scrisesem odată la mine despre vecinii care mă anunţau că intră la mine în curte să-mi taie pomul (!!!), că le rupe firele de curent. Dar e bine să depui puţin efort să afli adevărul, măcar ca să poţi dormi liniştită noaptea. :wink:
Da, tare faza cu mobila, chiar nu stiu cati dintre noi punem accent pe asa ceva cand mergem intr-o vizita. Nici noi nu avem cine stie ce mobila, dar asta nu ne-a impiedicat sa invitam oamenii si niciodata nu ne-am simtit complexati ca suntem pe stil vechi(cel putin in living).
Eu nu doream cine stie ce relatii cu vecinii, cum spuneam mai sus, doar un simplu salut. Putina civilizatie. Daca ne salutam nu inseamna ca ne trageam de sireturi si doream mai mult, eventual sa ne si vizitam. Eu asta cred, ca ne vedeau inferiori lor. Nu stiu ce functie avea el in comunism si de aici a pornit totul. Insa cu altii la fel de infatuati din bloc vorbeau si chiar se imprietenisera. Deci…se faceau diferente. Si fiica lor la fel, cu altii vorbea, cu mine nu. Bine, nu cu toti, doar cu cei pe care ii considera de nivelul ei.
Acum insa sunt amandoi la pensie si destul de in varsta. Ar fi culmea sa tina nasul pe sus…
Oricum noi doua am mai avut o tentativa de discutie, cand am primit eu un cadou si curierul, pentru ca nu m-a gasit acasa, i l-a lasat ei cu rugamintea sa mi-l dea mie. Saraca ma astepta in capul scarii sa-mi predea pachetul…astepta sa auda liftul. Atunci, doar i-am multumit si am plecat, de data asta am avut o discutie amicala, asa cum port cu vecinii preferati.
Dar da, tu ai dreptate, se poate si mai rau. Vad ca tu stii exact notiunea de scorpie, de vecin rau. :cwy: Bine, ma gandesc ca traind intr-o colectivitate conflictele astea sunt inevitabile. Ar fi chiar culmea sa ne placa toti oamenii din jurul nostru, sa-i iubim pe toti la fel. Asta ne-ar transforma in altceva deja.
:biggrin: :tongue:
Ei da, îţi dai seama ce lovitură sub centură legii junglei – capitalismul – să ne iubim şi să ne înţelegem cu toţii, unul cu altul, să ne ajutăm, să fim corecţi şi cinstiţi între noi… Păi ce fel de capitalism ar mai fi ăla, unde în loc să-i dai în cap aproapelui pentru a-i prelua afacerea şi cîştigurile, îi dai mai degrabă o mînă de ajutor?! Nu, aşa ceva nu se poate, e rău! :whistle:
Iar am luat-o prin bălării, că tare au mai crescut vara asta. :tongue: Cine ştie, poate la ei a fost invers: aveau în casă prea multe lucruri de valoare, poate obţinute ilicit sau cu sprijinul Partidului şi nu voiau să ştie lumea ce au ei acolo. Sau poate au avut ceva funcţii “speciale” :whistle: şi aveau consemn să nu-şi facă relaţii cu vecinii. :ninja: Ştii tu, bunică-mea avea o vorbă: “Dacă-i dai nas lu’ Ivan, ţi se suie pe divan!” Asta cred că e din timpul războiului şi probabil se referea un pic la altceva, însă se poate aplica şi aici: de la un simplu ‘bună ziua’, cineva se poate insinua în viaţa ta. Ca să se ferească de posibilitatea asta, oamenii or fi ales stilul ‘iceberg’. Deci se poate şi aşa. Şi găsim de joacă pînă săptămîna viitoare, tot construind ipoteze. Dar adevărul e unul singur şi poate nu e unul simplu, ci un întreg puzzle. :wink:
Si eu ii banuiesc de functii “speciale”. :ninja: Insa ai mei nu au confirmat niciodata ipoteza mea…desi am mai deschis subiectul. :biggrin: :devil:
Da, uite asta e descrierea perfecta pentru stilul abordat de ei:iceberg. Doar ca nu stiu ce i-a facut sa se topeasca subit. Inca nu stiu, misterul se va rezolva insa…am o vaga banuiala. Dragos, tu erai bun de detectiv. :biggrin: :happy: :tongue: :dizzy:
Că tot am vorbit de mătuşă-mea: cît am stat acolo, în copilărie, am tot citit romane poliţiste, că avea din belşug în bibliotecă. S-o fi luat niscai vopsea de Sherlock pe deştele mele, la cîte pagini am răsfoit. :tongue:
Mă întreb cu glas tare în taste: vecinii tăi or avea flori de udat sau vreun animal de hrănit şi au de gînd să plece undeva în vacanţă, lăsîndu-te pe tine drept baby-sitter? :whistle: Ar fi ocazia ideală de a le planta un microfon sau o cameră cu circuit închis! :devil: :ninja: :whistle: :tongue:
Dar dacă la întoarcere urlă că au avut două’j de kile de aur în casă şi le-a dispărut…? :whistle:
Dragos, tu esti pus pe glume, dar ceilalti au citit ideile tale, le-au luat in serios si acum se ingrijoreaza pentru soarta mea. Cand nu e cazul. Nu asta era mesajul articolului meu, nu pentru a primi spirijin moral de la cititori si sfaturi de prudenta l-am scris.
Cu vecinii de mai sus nu am vorbit niciodata, abia saptamana trecuta ne-am salutat prima data in viata, deci nu se pune problema sa ma roage nimic. Niciun vecin de altfel nu ne roaga astfel de chestii, nu-si permite nimeni asa ceva. In zeci de ani de cat stau eu aici, si crede-ma sunt foarte multi, practic toata viata mea, care se apropie de varsta a treia :silly: nimeni nu m-a rugat nimic, nimeni nu a aplelat la mine pentru nimic si nici eu nu am deranjat niciodata pe nimeni.
Si ca sa nu intri la banuieli, sa te ingrijorezi iar, tocmai am citit niste opinii ale unor specialisti(cum altfel) care declarau ca omul e batran la 27 de ani. Vezi dara… :biggrin: :devil: :alien: :sick:
Uite, cu ocazia asta afli şi cui îi pasă cu adevărat de tine şi cui i se… cum face steagu’ cînd bate vîntu’. :whistle:
Hai, poate cazul tău o fi curat ca lacrima şi chiar s-a produs minunea, dar ideile prezentate pe parcurs ar putea ajuta pe alţii în situaţii asemănătoare, unde nu-i totul chiar cuşer. :wink:
În fine… Să ne bucurăm: totul e OK, nimeni nu udă florile nimănui, nimeni nu plimbă căţeii nimănui. E linişte şi pace. Şi foaaaaaaarte cald. :biggrin:
Da, Dragos, e cumplit de cald si abia e inceputul verii. Nici sa dorm noaptea nu mai pot…nici atunci nu se racoreste catusi de putin. :dizzy: Macar tu stai la casa, mai ai vegetatie, umbra…e altceva.
:cheerful:
Draga mea, pînă la 5:30 dimineaţă nu se lipeşte somnu’ de mine nici să-l îmbrac în superglue! E înăbuşeală şi la mine, că dimineaţa îmi bagă soarele deştele de raze în ochi, iar după-amiaza îmi coace cu stoicism peretele din spate. Acum cînd îţi scriu s-a apucat să sufle un mare vînt şi se aud trăznete din depărtare şi parcă aud şi cîteva picături de ploaie pe tabla holului. Aleluia! :biggrin:
La voi a plouat azi noapte? :w00t: Wow, ce tare, va invidiez.
:cheerful: Pe aici nici macar o adiere, daramite o vijelie. :wassat: :ermm:
Mi-am găsit roşiile făcînd temenele, dimineaţă cînd a fost să plec. Mă durea sufletul. Acum cînd m-am întors, rupt de oboseală cum eram tot am ieşit şi le-am pus araci şi le-am legat. Sînt un întîrziat, ştiu – la alţii deja roşiile au floare şi chiar fruct. Cred că Elly rîde de mine cînd citeşte, că ea e specialistă în ale roadelor pămîntului. Şi nu-i bai, recunosc cît de “bîtă” sînt.
Pe lîngă asta, parcă am mai spus că sînt unul dintre marii ghinionişti ai universului: azi cînd am revenit din deplasare, am găsit furtunul de grădină sărit din “cap”, udînd de zor fiarele de lîngă potecă; aparent, am uitat să opresc apa la pompă de dimineaţă şi stînd în presiune, a răbufnit. Cred că am un blestem al apei, că anul trecut am udat roşiile de 800 RON, în condiţiile în care nu am scos mai mult de 4-5 kg de roşii. “Fraier” scrie pe mine! :cwy:
Imi pare tare rau pentru rosioarele tale, Dragos,
cred ca sunt oarecum inevitabile astfel de accidente intr-o gospodarie/gradina. Deci, nu esti singurul patit, dar e foarte neplacut, indeed. :cwy:
Azi-noapte a fost iar ploaie zdravănă cu strigături. De data asta “fetele” mele au trecut cu bine, dacă au fost legate. :wink:
Tare-aş vrea să fiu mai puţin delăsător şi să învăţ să fac lucrurile corect şi mai ales la timpul potrivit. :blush:
Eu pierd intotdeauna meciul aparentelor. E regula (am scris ceva despre asta… ai sa vezi). Din aceasta cauza nici nu mai incerc sa fac nimic – cel mult ma amuz :biggrin: … Daca te hotarasti totusi sa risti cu mine, poti sa ai surprize placute (sau nu :devil: ). Surprize de-astea n-am prea avut (poate doar cu capricorni, dar nu se pune ca astia-s dificili, stie toata lumea
), fiindca nu ma grabesc niciodata sa judec oamenii si chiar dureaza mult pana sa pot spune ca am o idee despre cineva. In schimb au avut altii cu mine… Aveam o colega de an in facultate care era grozav de simpatica, dar cu care nu am interactionat de la inceput. Pana la urma, se pare ca a aflat de la o colega de grupa ca nu eram nici Muma Padurii si nici vreo gorgona. Ce dezamagire tre’ sa fi fost!… Se amuza mai tarziu povestindu-mi ce imagine negativa aveam in capul ei… Si cati asemenea or mai fi fost!… :biggrin: 
Cred ca oamenii se feresc din start de noi, deh, celebrele prejudecati. Nu ne acorda nicio sansa.
De obicei si eu evit sa-i judec pe ceilalti din prima si sa pun etichete. Insa nu era cazul acestei vecine. E o poveste ce tine de zeci de ani, timp in care comportamentul ei nu s-a schimbat niciodata. Pana ieri. :biggrin: Ma rog, alaltaieri ca eu ieri am scris articolul si m-am chinuit o noaptea intreaga gandindu-ma ce final sa-i las. :biggrin:
Cert e ca omenii ne surprind cu totii mai devreme sau mai tarziu. Conteaza sa fim pregatiti, in garda cum zicea mai sus Dragos. Sau sa nu avem asteptari prea mari. Dar sa incercam sa nu-i desfiintam din start din diverse ratiuni subiective. :ermm:
:cheerful: Stiu ca sunt. Tocmai de-aia am si facut gluma: e singura zodie cu care mi-as permite o asemenea gluma, fiindca stiu ca in general au simtul umorului si nu-mi vor interpreta aiurea vorbele. :wub: De fapt, cred ca daca n-au simtul umorului, nu sunt capricorni, sunt… deghizati. :biggrin:
Ma tii de vorba si am uitat sa spun esentialul: excelenta constructia articolului! :cheerful: M-ai dus!
:happy: 
Citeam, citeam si m-am trezit Bambi pe doua picioare ajunsa pe gheata sau Thumper, varianta uriasa, facandu-i demonstratii de patinaj lui Bambi: la “gheaţa” ta mie mi-a reusit excelent rasucirea pe… gluteus. Il declar cel mai reusit articol pe care l-am citit pana acum aici (stiu ca sunt ignoranta, dar… 
). Mi-a placut la culme! :cheerful: :cheerful: :cheerful: :heart:
Merci mult, ti-am mai zis eu ca esti grozava :w00t: :heart: Poate pentru ca subiectul este ofertant, inedit si de ce nu, pentru ca m-am gandit foarte mult cum sa-l abordez. De obicei eu scriu direct, asa cum imi curg gandurile. Ceea ce nu da bine mereu. Trebuie gasita mereu varianta ideala. La cel cu Dubrovnik, mi-au venit in minte si alte abordari, mult mai fericite, dar abia dupa ce l-am publicat.
:cwy: :wassat:
Cred ca tastatura iti joaca feste. :unsure: Nu “grozava”, ci “de groaza”!… stiu mi s-a mai reprosat, dar nu prea am ce sa fac – ma indrept greu… :biggrin: si nici caldura asta nu ma ajuta din cale-afara de mult.
Cel despre Dubrovnik a iesit foarte bine, dar daca tu crezi ca poti sa-l scrii mai bine, uite, eu am rabdare sa citesc oricate variatiuni pe tema respectiva… poze zici ca mai ai…
:biggrin: Nu-mi da idei. :silly: Oricum sunt si alte orase pe Coasta Dalmata care isi asteapta randul, tocmai acum ma uitam la pozele din Trogir…din pacate ultima zi cu soare am prins-o in Dubrovnik si in conditii meteo nefavorabile(ploaie torentiala) aparatul meu nu-si mai face datoria. :ermm: :cwy:
Ce intamplare draguta :) AM intalnit si eu oameni care imi sunt antipatici asa din prima si de obicei au ramas la fel pe parcursul intalnirilor :)))))
Nu stiu de ce , dar rar ne mai surprind oamenii in zilele astea , cand se pune accent pe altfel de omenie :(
M-am bucurat enorm, mi s-a parut o intamplare draguta si am vrut sa o povestesc si aici pe blog sa aflu daca voi ati avut parte de asemenea momente in viata. Dar, sincer, mi s-a parut extrardinara schimbarea tipei, am ramas mult timp socata. Chiar nu stiu ce sa zis, ce-o fi cu ea? :biggrin: :dizzy: :ermm:
Ştii ce spunea Nicolae Iorga? “Că învăţăm bunătatea de la natură, iar răutatea de la oameni.” De când ne naştem avem liberul arbitru, putem alege ce vrem să învăţăm să fim. Există două opţiuni: alb sau negru, lumină sau întuneric, frumos sau urât, bun sau rău. Nuanţările nu sunt decât derivate ale acestora, nu căi de mijloc. Şi-atunci, plecând de la această premisă, ne întrebăm ce îi determină pe unii oameni să-şi verse răutatea asupra celorlaţi. E simplu. Au ales. Sau altfel spus, urâtul sufletului lor nu suportă frumosul din inima celuilalt. Dacă se simt împliniţi, numai ei ştiu…
Femeia şi familia acesteia au ales de care parte a baricadei să fie. Motive să fii rău în lumea asta sunt foarte multe. Nu e deloc greu să ne pierdem lumina, bunătatea, zâmbetul, albul din noi şi să fim întunecaţi.
În “Căderea” sa, Albert Camus spunea: “”Ah, domnule, nu-s om rău, dar am pierdut lumina. Da, am pierdut cu toţii lumina, dimineţile, sfânta nevinovaţie a celui ce se iartă pe sine.”
Femeia asta (poate că) şi-a pierdut lumina, dar (poate că) în dimineaţa întâlnirii cu tine, s-a iertat.
Nici eu nu as fi putut interpreta mai bine situatia prezentata mai sus.
Ar fi grozav sa fie asa. :happy: Mi-e si teama sa ma gandesc ca doamna aceasta s-a transformat total…in bine. Ca dintr-o femeie rece, de piatra, s-a trezit intr-o buna dimineata ca are inima. Si ca vrea sa arate tuturor ca sentimentele ei sunt pure, curate, autentice. Ar fi prea frumos sa fie adevarat. Ar fi o adevarata minune. Cam asta vroiam sa transmit prin acest articol…dar nu stiu cati dintre cei care au citit au perceput astfel mesajul. :biggrin: :ermm: :dizzy:
Vecinii de deasupra mea s-au schimbat, dar problemele au rămas.
Mi-ai dat o idee ce să scriu: despre vecinii de deasupra.
Vesnica problema a romanului:vecinii de bloc. Cred ca de asta vor toti sa locuiasca la casa. Sa scape in sfarsit de certuri si scandaluri.
Mai stii, la batranete s-o mai fi topit,ca doar asa se mai intampla .Dar e adevarat,si viata comunitara e un chin,normal ca de aia vor toti la casa :D
:)) Dar uite ca din cand in cand iti ofera si astfel de surprize frumoase. Apoi, la casa daca ai un singur vecin si ce certi si cu ala ce faci?
Se mai intampla… :dizzy:
eu am patit-o cu cea mai buna prietena a mea acum catva timp ne-am certat de nu ne salutam pe strada totul a plecat de la lucrurile pe care din pacate ea le-a dobandit din familia ei ma rog nu vreau sa fac o referire la ele insa in zilele noastre cunoastem tot soiul de oameni pe care viata nii rezerva superba postarea si succes in continuare
Merci mult, Andra. :biggrin:
Buna, draga Nice!
Foarte dragut citatul de inceput, imi place
Cred ca sunt etape si etape in care nu putem interactiona cu toti oamenii. si din vina noastra si din vina lor. Trebuie sa trecem prin viata, sa cunoastem greutatea, suferinta, umilinta etc.
Insa, da, e adevarat, incrancenarea cu care ne formam si tinem de anumite pareri e benefica. pana la un punct :cheerful:
Buna, Marin
, trebuie sa-ti placa(macar) citatul, e foarte adevarat. :biggrin: :happy: Atat timp cat dusmanul e cat de cat uman, normal la cap, cu constiinta, ratiune, tot ce trebuie. Ca mai sunt si nebuni care nu tin cont de nimic, nu le pasa de nimic. :alien:
:ninja: :w00t:
Ai mare dreptate, uneori se produc adevarate revelatii in sufletul nostru. Sper ca e cazul si vecinei mele de deasupra. :biggrin: :cheerful: Sper sa nu ma fi confundat…
Pai, asteptam sa ne tii la curent. Eu zic ca nu te-a confundat, nu prea cred sa fii atat de obisnuita
:biggrin:
Poate batranica de deasupra incearca sa fie nice with Nice :cheerful: :blush: , nu stiu ce sa zic de obicei e invers cand esti tanar si in putere esti prieten cu toata lumea iar cand esti batran esti mai moracanos :whistle: :unsure: sau cel putin asa erau oamenii din blocul in care am stat acum 10 ani ptr ca la noua adresa nu prea am vecini ajunsi la varsta a3a.
Am patit o chestie asemanatoare cu un vecin de la bunicul meu din bloc cand eram mic mi se parea cea mai groaznica persoana iar acuma discutam despre gradinarit si una alta.
E ce sa-i faci se mai schimba omul depinde si prin ce experiente a trecut cand era tanar cred ca asta conteaza mult cand ajungem la batranete.
Buna, Daniel, chiar de asta o si banuiesc, ca incearca sa fie nice cu mine.
:biggrin: :silly: In lift imi era evident asta si chiar ma miram cum de e posibil sa se transforme atat de mult in timp ce-i raspundeam super amical. :cheerful:
Aha, deci ai avut si tu astfel de experiente… Nu stiu ce sa zic, eu si la job ma inteleg mai bine cu cei mai in varsta. Tinerii sunt prea egoisti, prea preocupati de ei insisi, prea putin dispusi la a dialoga pe diverse teme. Cred ca generatia de azi e foarte pragmatica. :dizzy: :ermm:
Chiar daca fac parte din aceasi generatie ca si tinerii de care spuneai tu pot sa zic ca si pe mine ma sperie generatia mea, generatia de azi. Dar mai rau ma sperie generatia ce o sa vina cei care acuma au intre 5-15 ani X_X :sideways: :pouty:
nici nu vreau sa imi imaginez.
:cwy: :wassat: De ce spui asta? Daca e prea mult de scris aici, poti sa detaliezi intr-un articol pe blogul tau. :biggrin:
O sa fac un articol pe tema asta dar momentan am altul care in maxim 20 de minute o sa fie gata :), problema e sa nu imi pierd ideile. Indirect are o legatura si cu generatia mea dar asta ramane de vazut si de apreciat de cei care citesc/
:biggrin:
:biggrin: Cititorii, printre care cu bucurie ma numar si eu, asteapta cu interes noua productie marca Daniel C. :happy: :tongue: :silly:
Nice, nu stiu ce sa zic. Mai intai ca am fost cam plecata de marti
Plecata de-a dreptul. glumeam cu acel “cam”. N-am avut net… 
Sunt oameni si oameni…unii care au sufletul luminos si deschis, altii mai putin, altii deloc. Viata si caracterul creeaza masti, caci noua oamenilor ne e caracteristica treaba asta cu mastile. Deci nu am idee ce-o fi cu vecina ta. Poate s-a mai schimbat, poate perceptia a fost alta zeci de ani…poate… sunt multe explicatii.
Sau poate nu e niciuna…si nu trebuie sa te mai framanti
Daca afli ceva care sa te lamureasca, sa ne povestesti si noua :wink:
Eu nu ma framant deloc Elly, mi s-a parut un lucru miraculos si l-am povestit pe blog. Atat. :biggrin: :happy: Am observat ca nu ai mai postat nimic pana azi, dar si eu am luat doua zile de pauza. :biggrin: Bine, la mine pauza este premeditata, vine conform planului de a posta mai rar, astfel incat sa nu ma plictisesc si sa nu va plictisesc… :blush: :angel: :tongue:
foarte interesanta povestirea ta :) si mie mi se intampla sa nu simpatizez pe cineva la prima vedere, pe unii oameni ii tin la distanta toata viata pur si simplu simt ca nu pot sa intru in legatura cu ei, cu altii chiar daca la inceput am fost reticenta am ajuns in final sa ma inteleg foarte bine
sa fie vorba de karma?
Nu stiu exact Lilly, dar aproape toata viata mea am intalnit astfel de cazuri. Nu stiu de ce tocmai cu oamenii pe care nu-i simpatizam initial ajungem sa dezvoltam prietenii trainice… :wassat: :ermm:
Bună, Nice!
(o idee bună pentru un centurion :wink: :biggrin: ) Oricum, personal nu cred în coincidenţe sau întâmplare, există doar evenimente determinante şi determinate… Aşadar, fereşte-te de greci chiar şi atunci când îţi fac daruri :alien: :silly: :cheerful: Ahh, da’ parcă sfatul ăsta l-ai primit şi de la Dragoş (şi el îţi spunea ceva despre Calul Troian).
O situaţie într-adevăr bizară… Cred că fiecare am experimentat (şi nu o singură data) sentimentul de simpatie ori antipatie la prima vedere care să se perpetueze apoi în timp. Dragoş a descris pe larg cam toate posibilităţile… Ce să mai zic, poate că i-ai zâmbit frumos (aşa din subconştient) în semn că preferi pacea (aşa cu spuneai într-un comentariu). În cazul ăsta aş avea o completare, evident venită din istorie, anume: “dacă vrei pace, pregăteşte-te de război” :devil:
Un sfârşit de săptămână plăcut şi reconfortant, asta s-ar traduce prin temperaturi ceva mai suportabile şi o benefică ploaie de vară de vreo 15 minute să facă aerul ceva mai respirabil
Neata, Centurion. :cheerful: Sunteti niste draguti voi ca va preocupati pentru soarta mea, insa, crede-ma eu sunt bine, nu ma framant, nu ma tem de nimeni, cu atat mai putin de bunicuta de mai sus.
Nu asta era ideea articolului, dimpotriva, am vrut sa va prezint o impacare istorica(ca sa zic asa). Ca s-a ajuns aici, la astfel de interpretari si concluzii… Chiar nu as vrea sa mai intre si altii sa citeasca unele opinii de dinaintea lor si sa se ingrijoreze pentru ca nu e cazul.
Eu am batut(uf, cum suna termenul asta in ziua de azi) moneda pentru bunatate, reconciliere, omenie. As fi vrut ca mesajul acestui articol sa fie interpretat asa cum se cuvine: uneori ne comportam toata viata ca niste copii, uneori nu vedem dincolo de apararente, nu facem nici cel mai mic efort in sensul asta, ne pierdem timpul si ne consumam energia in conflicte marunte si animozitati imaginare. :ermm:
Desigur, fiecare are parerea lui, dar vazand cursul comentariilor, trebuia sa fac aceasta precizare. Eu sunt bine, fericita si daca as fi simtit ceva necurat la mijloc, in niciun caz nu as fi facut acest articol sau oricum nu l-as fi facut astfel. Insa ideea blogului meu nu e sa vin eu cu lamentari si temeri pe aici, sa ma dau victima, iar voi sa ma sustineti moral. :tongue:
A fost o intamplare draguta si atat.
Hai sa o privim asa, te rog eu. :biggrin:
Sa fim seriois, nici eu nu sunt Alexandra Stan, nici bunicuta de la 10 Marcel Prodan.
:ninja: :w00t: Asta ca sa ma glumim si noi putin. :silly: :happy: :biggrin:
Multumesc mult, ploaie si temperaturi reconfortante in C. Romana? :whistle: Poate la toamna, prin octombrie mai trag sperante… :silly:
Weekend placut si tie, Centurion. :happy:
hei nice am stat aproape 4 ore si m-am uitat atenta pe blogul tau si tot ceea ce am citit m-a lasat coplesita o gramada de postari despre viata oamenilor din zilele noastre asa ca ma gandeam si nu stiu daca ai o sectiune de blogroll nu am gasit asta dar permite-mi sa te intreb daca accepti sa facem un link exchange
Andra, nu practic acest sport… :cwy:
Eu sunt un geaman veritabil, atat de veritabil incat majoritatea imi spun ca ma schimb de la o zi la alta. Desi sunt schimbator, pot spune ca prietenii deja s-au invatat cu mine si ma suporta asa cum sunt. Partea mai proasta e ca doar anumite persoane se ‘bucura’ de comportamentul asta..
PS: Sunt prieten bun cu o tipa pe care chiar n-o agream acum ceva ani, care mi se parea destul de dubioasa si total diferita fata de tiparele mele. Se pare ca aparentele inseala.
Poate nu ne schimbam noi, Lucian, ci asteptarile celorlalti de la noi.
Laurentiu* :D
Adevarat. Oamenii oricum sunt schimbatori, nu ma mai mira absolut nimic la adresa unor persoane :)
Imi cer scuze. Ups. :blush: Laurentiu, indeed. :happy: Cred ca de la canicula mi s-a tras. :alien:
Prima parere nu e chiar cea buna insa dupa un timp e chiar ok persoana respectiva. Eu in a9-a aveam un grup de fete/baieti in clasa pe care nu ii suportam, genul de oameni fitosi ce sunt doar pentru ei dar dupa 1 an mi-am schimbat parerea si acum suntem un grup de 8-9 persoane in clasa si ne intelegem foarte bine intre noi. Ceilalti sunt cazuri pierdute.
Asa este, cu unii nu ajungem niciodata sa ne cunoasteam, sa ne imprietenim, cum ai zis si tu, sunt cazuri pierdute. :dizzy:
poate ca oamenii se comporta in mod firesc penibili… in asa fel ca devenim pe zi ce trece mai insensibili la penibil…
ignor mult… atunci cand situatia este de alta natura decat cea care o astept… si asa, trec mai departe…
pai… nu faptul asta este cel mai penibil??? dar m-am obisnuit cu el… si nu ma surprinde, nu ma deranjeaza…
si acum… ma intreb… cum este modul frumos de traire… care ar trebui sa-mi devina normal? sa ma straduiesc… si sa produc motive, ca celalat sa-si recunaosca rautatea? asta ar fi razbunare… dupa mult apreciatul citat de mai sus… (ador razvan si vidra… mi se pare o carte sublima… plina cu invataminte… o recomand cu toata inima…)
e dificil sa fac echilibristica intre a ignora si a raspunde… intre a-mi mentine calea pe care o doresc frumoasa si mitocaniile de pe langa… asa ca… de teama sa nu cad… ignor… desi… de cele mai multe ori, ignoranta o cataloghez… penibila.. (evident… in ce ma priveste)
Tot mai insensibili la penibil…cata dreptate ai Ovi. Dar nu putem reactiona de fiecare data, asta e cert. Cred ca devenim imuni la mitocanie. Si nu stiu daca e bine. :ermm: :dizzy:
E un sentiment pe care eu nu-l cunosc :P Poate pentru că nu am avut cu cine să port o asemenea dușmănie. Dar cred că trebuie să fie foarte ciudat.
Felicitari! :tongue:
Da, si mie mi s-a intamplat ceva asemanator intr-una din locuintele unde am stat (si crede-ma am schimbat destule) si mi-am dat seama ca vecina de langa nu e deloc scorpia pe care o credeam a fi…
Ana, e frumos sa descoperi asta, insa nu mereu se intampla… :ermm:
Ce surpriză plăcută!
Atât de des suntem „plesniți” cu surprize neplăcute și dezamăgiri din partea oamenilor, încât atunci când se întâmplă inversul, ne e greu să înțelegem ce se întâmplă. Cred că fiecare om poate să aibă o latură rece, îngâmfată și una caldă, de apropiere. În funcție de cea pe care o ia la purtare mai des, apar și surprizele atunci când o folosește pe cealaltă.
Cine știe, poate vecina ta se simțea bine și a lăsat „bariera” jos în acea zi. Nu cred că e vorba că s-ar fi schimbat, sau că așa ar fi fost de fapt în toți acești ani… cred că e pur și simplu o latură a ei, în raport cu tine sau alți vecini, pe care nu ai avut ocazia să o vezi până acum.
E uimitor cât de ușor am putea de fapt să spargem zidurile astea dintre noi… Un zâmbet și o vorbă bună.
Ma bucur mult ca ai prins exact esenta articolului.
Bine, nici nu aveam dubii ca o vei face. Concluzia ta e geniala, din pacate eu nu am folosit-o pentru finalul articolului asa cum ar fi fost indicat. :cwy: Cred ca ai dreptate, Iulia, depinde si de cum ne simtim intr-o anumita zi, insa atitudinea ei a fost de-a dreptul amicala, calduroasa. Nu s-a limitat la un simplu salut, a venit si m-a luat cu liftul, am discutat, ne-am luat ramas bun, o intreaga poveste. Cu altii, chiar daca se simt bine, nu o sa am in veci parte de asemenea tratament, tot ursuzi vor ramane cand intra in scara cu mine. 
Stiau eu cativa vecini de acest gen. Ma rog, noi suntem mai ciudati acolo, de fapt relatiile dintre noi. Nu suntem nici pe departe cei mai buni vecini din lume. 
Cred că e un fel de lege nescrisă ca în fiecare imobil să fie ostilități între vecini
am patit si eu asa, dupa o antipatie clara adresata unei doamne mai in varsta dar cu fumuri de vedeta, am avut ocazia sa vorbesc cu ea, dupa ce suferise o pierdere grea. era un om coplesit ca oricare dintre noi si mi-a fost simpatica pe loc. e adevarat ca de atunci n-am mai vazut-o si e posibil sa fi revenit la forma initiala :biggrin:
:biggrin: Sa stii ca si eu iau asta in considerare. Mi-ar parea rau, insa, ca totul sa fi fost o imprietenire temporara.
Cand vorbim de oameni mai trebuie sa ne gandim si la natia lor deoarece nu toti sunt la fel. Nu poti compara un roman cu un francez sau vice-versa.