Aceasta e dilema ce nu-mi da pace de-o vreme incoace. Se intampla sa primim invitatii la diferite evenimente. Fie de la virtual necunoscuti, fie de la persoane pe care le cunoastem foarte bine si stim ca nu ne-am simti in largul nostru alaturi de ele. Pur si simplu nu avem chef sa participam la respectiva petrecere, serbare, intalnire, iesire la care suntem si noi chemati. Motivele sunt cele care conteaza cel mai putin in cazul de fata. E alegerea si dreptul nostru, pana la urma, de a fi unde ne place, unde ne simtim bine.
In astfel de situatii reactionam diferit. Haideti sa vedem mai exact cum:
1. Cei foarte sinceri si directi declina pe loc propunerea. “Nu pot sa vin, am treaba”. In cazul in care celalalt intreaba despre ce treaba este vorba, poti inventa, daca ai prezenta de spirit, o minciuna atat de gogonata incat s-o crezi pana si tu. Oricum, nu poti sa refuzi la infinit pe cineva. Inevitabil se va supara, o va lua ca pe un afront personal. Mare atentie, ma refer strict la invitatii facute din timp, eventual scrise, nu la cele de pe-o zi pe alta sau chiar din seara respectiva.
2. Exista insa si persoane care nu pot spune nu. Posibil, din prea mult bun simt. Le este teribil de greu sa-si refuze semenii, riscand astfel sa-i dezamageasca. Acestia, luati prin surprindere de respectiva invitatie, fiind pe de o parte flatati de faptul ca sunt doriti intr-un anumit anturaj, iar pe de alta nedorindu-si experienta respectiva, oricat de tentanta ar fi, dau din colt in colt si incearca sa iasa cu basmaua curata, adica, tergiverseaza lucrurile, amanand raspunsul categoric. “Oh, iti multumesc de invitatie, nu stiu, mai vedem, mai vorbim”. Celalalt incepe sa-si faca sperante si insista. Si insista… Pentru ca trebuie precizat, asa cum exista persoane care nu stiu sa spuna nu, exista si altele care nu accepta sa li se spuna nu!
Cat despre mine, recunosc, imi este dificil sa-i spun omului verde in fata adevarul: “stii, de fapt eu nu vreau sa particip la aceasta intalnire”. Insa ma gandesc ca nu este deloc corect fata de acesta. Practic, il duc cu zaharelul. Si cand intr-un final intelege ca eu nu o sa vin niciodata, se supara. Poate ii trece, poate nu. Unii sunt chiar de treaba si mi-e jena de situatia creata intre noi. Unii, pentru ca altii, cu un tupeu incredibil, dupa ce se comporta sub orice critica, au si pretentia sa petreci alaturi de ei un moment special…cum ar fi de exemplu Pastele.
Care este in opinia voastra metoda ideala (sau cea mai corecta) de a refuza o invitatie? Cum procedati voi in astfel de cazuri?
Nu si gata, fara zahareluri care-ti-ncurca doar viata! :biggrin:
Tury, nu-ti este teama ca o sa-l superi pe omul care ti-a adresat inviatia in cel mai frumos mod cu putinta? Mai ales cand il vezi atat de entuziasmat de posibila ta participare la evenimentul propus de el? O nunta, o onomastica, o serbare, o cina romantica…
:ninja: :biggrin: :wassat: :dizzy: :unsure:
Nimic! Doar îmi defazez vibratia Interioara de-mi pun si agat atatea temeri! :silly: Ce conteaza? Eu sau el?
Tury, eu care te imaginam un tip diplomat si cand colo tu esti super sincer si direct. :))
Iata ce surprize iti ofera viata. :biggrin:
Desigur, poti sa te pui pe tine pe locul 1 mereu, dar sunt si oameni pe care nu vrei sa-i superi… Presupun ca dupa nu urmeaza si niste motive, explicatii, pretexte. :ninja:
Nu urmeaza nimic, nici motive, nici pretexte, exista da sau nu! :biggrin:
Nici mie nu-mi prea place sa spun “nu”, si de obicei incerc sa gasesc o scuza si o cam dau din colt in colt… dar daca persoana respectiva insista prea mult o sa spun si un nu mai raspicat :tongue: Asa, cand imi pierd rabdarea :biggrin:
Sunt si oameni deosebiti, eleganti, cu o anumita cultura, de o anumita etate, chiar nu-i poti repezi…nici macar intr-un final cand exasperat vezi ca nu poti scapa de ei. Trebuie sa fim politicosi pana la capat cu ei…zic. Ma rog, acest articol este inspirat din fapte reale…din invitatiile pe care le tot primesc eu de la diverse persoane mai mult sau mai putin cunoscute si pe care nu stiu cum sa le declin. :ninja: :ermm: In clipa cand imi trantesc invitatia, oamenii sunt atat de dulci, de draguti, imposibil de refuzat. :angel: Si totusi trebuie s-o fac… Ei bine, asta e dilema mea. Cum o fac sa nu-i supar, sa nu-i ranesc? :ermm: Pentru ca un refuz e destul de greu de digerat…zic.
In primul rand vreau sa iti spun Hristos a inviat, hmm frumos subiectul, curios este ca toata chestia e la noi cand trebuie sa refuzam pe cineva in cazul meu e mai simplu tinand cont ca eu ma inteleg bine cu toata lumea asa ca toti care ma invita imi sunt prieteni deci imi este usor sa ii refuz.
De multe ori am spus nu la majorate sau la anumite petreceri chiar daca persoana respectiva imi tot spunea ca se supara pe mine daca nu vin eu pur si simplu le spuneam “asta e nu ai de ce sa te superi si daca te superi ce? Vrei sa vezi care poate sa fie mai indiferent?”. Uneori pot sa fiu o persoana extrem de rece.
Oricum daca spun in prima instanta ca nu vin undeva nu e de mirare daca ma razgandesc depinde acuma si din ce cauza am refuzat o invitatie.
Adevarat a Inviat, Daniel. :happy: Chiar asa, ce motive ai sa refuzi participarea la unele majorate? Daca zici ca respectivii iti sunt prieteni? Acest articol este inspirat din ultimele mele patanii. Sa-ti povestesc, deci. Sunt (sau mai bine zis eram) foarte des invitata la diverse intalniri ale nikonistilor. Eu nu ma simt pregatita sa particip alaturi de atatia necunoscuti profesionisti, cu ditamai aparatele. Iti dai seama, nu cunosc pe nimeni, nu sunt chiar atat de sociabila. Problema e ca nu stiu cum sa-i refuz, sunt oameni de treaba, draguti… Initial am multumit pentru invitatie si ei au inteles ca eu vreau sa particip… De atunci primesc invitatii peste invitatii. Dar cred ca oamenii s-au prins ca nu vreau sa vin si s-au cam suparat.
Cred ca toti putem fi extrem de reci cand ne propunem asta. Cand nu ne pasa. Cand suntem raniti. Sau am fost raniti… Cand vedem ca nu suntem intelesi, ca vorbim la pereti.
Sa stii ca si eu am sperat sa ma razgandesc. Dar nu a fost sa fie. Chiar nu sunt pregatita pentru unele evenimente. Nici sufleteste, nici tehnic. :biggrin: :ninja: :cwy: :silly:
Nu imi trebuie un motiv cine stie ce ca sa refuz o invitate am refuzat si din motive financiare sau pur si simplu nu vroiam sa merg :), sincer sa fiu nu prea imi plac petrecerile mai ales ca urasc muzica populara si petrecere fara sa dansezi populara nu am prea vazut.
Nice eu in locul tau m-as duce dar nu prea la aceste adunari ale nikonistilor, m-as duce pentru ca as invata ceva nu m-as duce pentru ca acolo toata lumea e expert si vrea sa dea sfaturi.
But why not to give a try :biggrin: :happy: .
Exact astea sunt si motivele mele: fie nu am bani de cadou, fie nu am chef sa merg! Nici eu nu ma dau in vant dupa petreceri, prefer sa-mi petrec altfel timpul liber. Dar invitatii apar mereu…si nu prea stii cum sa iesi basma curata. Eu una nu pot sa-i tot refuz pe oameni, incep sa intre la banuieli, sa creada ca am ceva cu ei. Cu unii chiar am. :))
:tongue: :silly:
Oh. Daniel, sunt sigura ca as primi foarte multe sfaturi si as invata chestii folositoare. Insa chiar nu ma vad printre atatia necunoscuti. Eu…nu sunt chiar asa de sociabila, nu-mi plac grupurile mari, doar cele restranse, foarte restranse, daca intelegi ce vreau sa spus. Si trebuie sa cunosc bine persoana, nu accept inviatiile oricui. :biggrin: :ninja:
In plus, nu merg sa ma fac de ras printre atatia profesionisti. Si nici nu ma dau in vant dupa sfaturi primite gratuit de la binevoitori. Imi place sa discut liber, nu sa se dea cineva grande in fata mea. Bine, nu stiu daca ei fac asta…ziceam asa in general.
Oricum, invitatiile au fost frumos formulate, de aceea mi-a fost jena sa refuz. :dizzy:
Eu totusi zic sa mergi la cel putin o adunare de genul acesta :D, tot nu imi vine sa cred ca tu nu esti sociabila eu inteleg ca ne zic parintii cand suntem mici sa nu vorbim cu strainii dar nu cred ca mai trebuie sa aplici chesti asta inca
:silly: .
Hmm nu vreau sa imi imaginez ce ai face daca te-ar aborda cineva pe strada :biggrin: .
Ca sa ajungi profesionist trebuie sa fi mai intai amator, nu trebuie sa iei in considerare toate sfaturile fiecare aude si intelege ce vrea dintr-o conersatie :whistle: :tongue: .
Daniel, cred ca ai uitat acest articol, scris de curand de mine:http://www.summerday.ro/2013/03/24/oameni-prietenosi/
Acolo povesteam cum m-am imprietenit cu un fotograf care m-a abordat in autobuz. Intr-un alt articol recent am povestit ca m-am imprietenit in drum spre casa cu alt fotograf, posesor de canon, cu care am vorbit in drum cca 1 ora. Chiar se mira ca sunt atat de sociabila.
Sunt mult mai sociabila si prietenoasa decat altii. Insa, am precizat si in comment, nu agreez intalnirile cu necunoscuti. Multi necunoscuti. Zeci de necunoscuti… Nu ma simt in largul meu sa merg sa ma intalnesc cu atatia oameni pe care nu i-am vazut si cu care nu am vorbit niciodata…
Poate m-as simti bine pana la urma, doar ca nu se pune problema sa merg la astfel de intalniri, decat daca as mai fi insotita de cineva cunoscut… Cunoscut din real life.
Eu am scris 3 ani de zile pe un blog unde postau doar barbati. Ramasem, la un moment dat, doar eu cu ei. Ne-am intalnit de atatea ori si in real life. Doar eu cu ei.
I-am invitat la mine acasa. Dragos a fost si el deci am martori.
Sa stii ca atunci cand le-am povestit prietenelor, ele m-au intrebat de ce m-am dus, nu m-am simtit prost singura printre atatia barbati? Nu, m-am simtit bine, ii stiam de atatia ani(din virtual), scriam cu ei zi si noapte…
Vezi dara…
Îi zic direct, dar frumos, desigur, că nu. :) Nu-mi place să pierd timpul :D
Just your style, Misce. Inconfundabil. Ma bucur sa te revad pe aici.
Missed you. :blush: :cwy:
:))) Chiar așa, să știi! :P Eu mai citesc articole, Nice, dar nu mai apuc, din păcate, să mai și stau și să comenteze, fffff rar. Dar șontâc șontâc mă străduiesc, pe ici, pe colo. Te pup :*
Ma bucur ca nu m-ai uitat, Misce. :kissing: Dar sunt sigura ca esti foarte ocupata.
Depinde de situatie! In general si mie mi-e cam greu sa spun direct “nu vreau sa vin” si ma eschivez cum ca “mai vedem”, “sa ma gandesc”. Uneori chiar asa este, chiar am nevoie de timp sa ma gandesc. Eu sunt mai nehotarata din fire :tongue: .
Dar de cele mai multe ori fac asta pentru ca nu sunt in stare sa-i spun omului direct. Cum spui si tu, pe de o parte nu e bine, inseamna ca-l duci cu zaharelul, mai ales daca stii clar ca nu vrei.
Nici eu nu sunt in stare sa fac asta, Larisa, vad ca ne cam potrivim aici. :biggrin: :dizzy: Si eu tot sper sa ma razgandesc, dar mai niciodata nu se intampla asta. Cand e nu, pai nu ramane, nu cum isi imagineaza barbatii ca atunci cand o femeie spune nu, de fapt e da.
Eu am o mare problema, toti oamenii se supara cand vad ca pana la urma nu am aparut, desi niciodata nu le promisesem ca as face-o. Unii nici nu mai vor sa vorbeasca cu mine. :cwy: Uh, ce dilema! :ninja:
Asta mi s-a intamplat si mie, ca persoana sa se supere apoi.
Eu cred ca e mai bine totusi sa spui nu direct! Macar omul va sti de la inceput. Incerc sa fac asta dar nu prea-mi iese :unsure:
Larisa, problema e ca eu nici nu prea am chef sa mint. Daca refuzi, respectivul intreaba imediat, dar ce, de ce nu vii, ce ai de facut? Cu alte cuvinte, cum, ma refuzi pe mine?
Primele două metode de declinarea a unei invitaţii mi par la fel de bune şi le aplic, după caz şi inspiraţie de moment. Şi, desigur, am tot dreptul să mă duc unde îmi face face plăcere. Nu sunt politician sau altă persoană publică şi să fiu obligat să fac act de prezenţă într-un loc şi într-o companie care nu-mi convin. Aceşti oameni, invidiaţi de mulţi, nu sunt liberi…
Deci tu zici ca ambele sunt acceptabile si nu deranjeaza pe nimeni? Hm, m-am mai linistit, problema e ca multi dintre cunoscutii mei, dupa aplicarea acestor metode, de fapt dupa aplicarea celei de-a doua metode, au incetat sa-mi mai vorbeasca. Cica vroiau clar, totul, de la inceput. Ori la bal ori la spital! :)) Ma rog, sa vezi cum era situatia. Ei imi spuneau: “nu accept nu drept raspuns”. Pai si atunci de ce te mai superi omule pe mine daca te-am amanat? Oricum tu te-ai fi suparat…
Eh, e pretul platit pentru celebritate. Nimeni nu-i obliga sa fie staruri. Sunt asa pentru ca le place. :biggrin:
Bună!
Depinde de persoana care mă cheamă la eveniment si de eveniment. Daca zic “nu”, e clar că “NU!”. Dacă zic “poate”, cel mai probabil e “nu”. Dacă zic “da” e “da”. De cele mai multe ori refuz din prima cu “nu” dacă nu vreau/nu am chef de o anumită persoană sau un anumit tip de eveniment.
Buna, MT, da, intotdeauna in viata depinde…de om, de circumstante. Si la mine e cam la fel(la situatiile cand spun nu si da, ma refer). Iti permiti sa refuzi din prima. Bun? Nu te gandesti ca persona s-ar putea supara? Ca ar privi refuzul tau ca pe un afront personal? Mie imi spun toti cei care ma invita la diferite ceremonii si festivitati ca nu accepta nu ca raspuns. Zi si tu, cum sa le mai spun eu nu din prima in aceasta situatie?
Eu unul sunt sincer şi îmi place adevărul înainte de toate (fie că e de bine sau de rău). Decât să îl încurc aiurea pe om că “nu ştiu”, că “poate”, că “să mai vedem” când în mintea mea e clar conturat “nu”, păi îi zic că nu şi cu asta-basta. Dacă nu apreciază sinceritatea e problema lui, nu a mea. :whistle:
Da, de asta m-am gandit si eu ca tergiversand lucrurile si nedand un raspuns clar, il incurcam pe om. Adevarul doare de cele mai multe ori, MT. Nici pe departe nu suntem fericiti cand il primim sec, brutal, direct. Un refuz poate fi greu de digerat de unii dintre noi. Mai ales de catre orgoliosi sau indragostiti. :ermm: :ninja:
Adevărul doare, dar ne călesşte când îl înfruntăm. :biggrin:
Hehe, cum era vorba aia, “o clipa de adevar valoreaza mai mult decat o viata de minciuna”. :biggrin: Agree? :ermm: :dizzy:
Of course! :biggrin:
Poate faci si un articol pe tema asta! :biggrin:
hmmm
nu este obligatoriu sa rapsunzi pozitiv la o invitatie… asta e clar…
in ce ma priveste… nu prea am ocazie sa fiu invitat unde nu imi place… (asta o fi de bine… ori de rau?? nu stiu… poate sunt prea urat sa fiu invitat asa… de nu stiu cine… Asa o fi… dar… mie imi place… )
daca totusi refuz… nu am o maniera dinainte pregatita… pur si simplu depinde de prea multi factori… de cine face invitatia… unde… pentru ce… cum… si daca e cazul… nu imi este greu sa spun ca… nu particip… si cu asta basta… de obicei nu-mi motivez prea mult o decizie…
daca spun ca… sunt ocupat… nu concep sa dau si explicatie si cu ce sunt ocupat…
Chiar ca esti norocos ca nu esti invitat in cercuri care nu-ti sunt pe plac. Si eu as vrea… Uite, eu sunt aproape mereu invitata acolo unde nu vreau sa merg! :cwy: :ermm:
Cand eram foarte tanara, ma jenam sa ii spun omului verde in fata ca nu vin si amanam, sperand ca va uita de mine sau ca ma va lasa in pace. Dupa ce am trecut de cateva ori prin chinurile de a suporta insistentele unor persoane care nu acceptau un refuz, dupa ce mi s-a intamplat sa nu am scapare, pentru ca nu spusesem nu de la inceput, am schimbat foaia. Acum refuz din prima. In functie de persoana care ma invita, gasesc o scuza oarecare sau ii spun ca nu ma simt bine alaturi de celelalte persoane invitate. Punct. ;)
Vienela, nici eu nu mai sunt foarte tanara, nici macar tanara, dar tot nu m-am tratat. Mi-e o jena cumplita sa refuz omul in fata, mai ales cand il vad atat de entuziasmat de eventualitatea unei intalniri cu mine. Sau cand imi tranteste un sec “nu accept nu drept raspuns”.
Eu nu vreau sa supar oamenii, dar ii dezamagesc constant cu atitudinea mea. E drept ca e si vina lor ca au mari asteptari de la mine…si nu numai. :biggrin: :dizzy: :cwy:
Prima varianta. Aia mi se pare cea mai corecta si o folosesc chiar si eu.
In cazul in care chiar am ceva de facut in loc sa petrec timpul in alta parte, refuz pe fata si ii spun motivul. La fel si in cazul in care n-am chef. Ii spun ca n-am chef si aia e. Depinde de persoana care ma invita daca se supara sau nu. Alta data. Oricum, este reciproc… Daca si eu invit pe cineva, am pretentia ca persoana respectiva (in cazul in care nu vrea sau nu poate sa ajunga) sa-mi spuna direct adevarul, eu oricum nu ma supar din chestii de-astea. Sa se comporte cu mine exact cum ma comport eu cu ea.
Numai ca…
, eu nu prea refuz, adica mi-e mai comod sa plec din fata calculatorului sa ma duc la nu stiu ce evenimet. Bine ca acum depinde si de tema evenimentului, dar asta e alta poveste 
:)) Da, chiar am vrut sa scriu in articol ca exista si persoane care nu refuza niciodata, accepta absolut tot.
Bun, poate nu ati fost pusi in anumite situatii:
1. De a participa la onomastica plictisitoare a unor rude.
2. De a participa la o petrecere unde vin persoane cu care sunteti certati, pe care nu vreti sa le vedeti, nu va face placere prezenta lor.
3. Adunari de persoane necunoscute. A se vedea intalnirile nikonistilor la care am tot fost invitata. Ei bine, cum sa apar eu printre nikonisti cand eu nu cunosc pe nimeni, sunt foarte dotati cu obiective scumpe? M-as simti foarte in plus!!!
4. Eu nu sunt atat de sociabila. Ma simt ok doar in grupuri restranse, cu bunii mei prieteni, nu cu 50 de oameni in jur…
5. Te suna un barbat care s-a purtat urat cu tine si te invita sa petreceti Pastele impreuna. Hai mai, cat tupeu sa ai? Cum sa accepti asa ceva?
Nu poti refuza rudele sau amicii care lanseaza inviatatii dragute asa tam nesam. Evident ca se vor supara. :ermm: :dizzy: :cwy:
Nici eu nu prea pot spune NU. Mi-e teribil de jena și se intampla chestiile astea chiar și la nunti sau alte sindrofii (unde teoretic Nu sunt obligata sa merg, Nu e o obligatie de familie sau asa ceva). Dar se intampla si in viata de zi cu zi, uneori nu am chef sa ies intr-un anume loc sau la o anumita ora (desi pot, dar nu am chef sau nu asta e ceea ce vreau sa fac atunci), si totusi merg ca sa nu se supere cei care ma cheama. E o atitudine greista, stiu, dar nu pot pune NU…
Deci tu accepti toate invitatiile de teama de a nu dezamagi si supara pe nimeni. :biggrin: :wink: Da, felicitari, ce sa zic, pana la urma poate asta e raspunsul corect, sa nu refuzi! Pentru ca un nu va fi intotdeauna motiv de suparare. Fie ca-l trantesti persoanei verde in fata de la inceput(poate doare mai putin, dar tot te tine minte), fie ca-i spui poate, mai vedem si in final nu apari. Uite, chiar nu stiam ca exista si o asemenea categorie de oameni, care pentru a nu-si supara prietenii, le accepta toate invitatiile.
Oricum eu aici ma referam la cazuri de rude si necunoscuti, si la invitatii mai degraba scrise… Lansate cu mult timp inainte: inalniri ale unor grupuri mari de oameni pe care nu-i cunosti, nunti, onomastice, petreceri, banchete, chefuri de pomina, stuff like that.
Nu știu dacă le accept chiar pe toate, toate… dacă nu pot și nu pot, le spun, dar daca pot, merg… Asa cum am spus, se poate sa fie o atitudine gresita, dar cred ca acesta e felul meu a de fi și în timp m-am gandit ca poate acesta este si motivul pentru care am destul de multi prieteni, adica chiar genul care sunt acolo si la suparari si la fericiri :)
Esti foarte altruista, Bia, I’m impressed. :happy:
:cheerful:
Refuz politicos, iar daca distinsii se supara cu siguranta le trece cu timpul. Uneori sunt atat de obosit sau lenes, incat nu pot participa la evenimente.
Eu cand nu vreau gasesc scuze! :)
Daca persoana insista prea mult ii dau de inteles subtil ca nu vreau, ca sa nu mai faca! Dar de obicei nu se pune problema, nici nu sunt invitata prea des!
Se spune ca dragoste cu sila nu se poate face…… cam acelasi lucru este si cu o invitatie! Nu ai placere…… nu te duci! Zile senine draga mea! :kissing:
Multumesc asemenea, draga Minnie. :kissing:
Cred ca sinceritatea alaturi de putin tact nu strica, deci un Nu elegant, dar hotarat, nu cred ca ar deranja pe nimeni. Eu as spune.. chiar nu pot acum am ceva de pregatit pentru serviciu, deci o lasam pe data viitoare!MULTUMESC PENTRU INTELEGERE!
Pai nu prea pot gasi asa o scuza ca de obicei invitatiile vin cu mult timp inainte(o luna de ex). Deci omul iti lasa timp sa-ti rezolvi toate eventualele treburi pana atunci. :biggrin:
Fairytale, eu am incercat sa intru pe blogul tau de mai multe ori in cursul zilei de ieri si azi. :cwy: Din pacate imi apare o pagina alba, poti sa-mi lasi te rog adresa blogului tau intr-un comment sa incerc sa intru altfel?
Adresa e 367dezile.blogspot.ro
Gata, am notat-o, merci mult. :cheerful: Merge sa intru din google. :happy:
Eu sunt adeptul simplitatii si al vorbelor cat se poate de directe. Nu ma complic cu explicatii anevoioase sau scuze intutile, spun negru pe alb ce cred si de ce.
Inteleg, dar de obicei accepti invitatiile, nu? Ca eu de obicei le refuz.
Am procedat si eu ca tine intr-o vreme, dar am sfarsit prin a ma gandi ca gresesc, asa ca am renuntat la tactica respectiva. Greseam in primul rand fata de mine… adica, domnule, ce aveau asa de teribil sau de sfant oamenii aia, de nu puteam spune ceva hotarat, ceva care sa exprime clar vointa mea?!…
Daca oamenii care ma invita sunt oameni pe care ii pretuiesc, iar mie imi vine sa ii refuz, inseamna ca sau s-a intamplat ceva si e musai sa imi dau seama ce, sau mi-e o lene groaznica. Daca ajung la concluzia ca mi-e lene sau ca mi-e teama, e musai sa ma duc, dar daca realizez ca incerc sa aman, pentru ca am descoperit ca am ce le reprosa, atunci spun clar “Multumesc, dar nu vreau, cel putin deocamdata, sa particip”… Nu spun “nu pot”, ci “nu vreau” sau “nu doresc”, pentru ca “nu pot” lasa loc insistentelor, pe cand “nu vreau” nu duce aproape niciodata la nici un fel de explicatii. “Nu accept un refuz” nu imi poate spune decat un parinte, un profesor sau un mentor; toti ceilalti imi ridica semne mari de intrebare si vor lua elegant bataie daca incearca sa ma manipuleze…
Am inca momente cand ideea de a o scalda mi se pare seducatoare, fiindca e mult mai la indemana, dar am ajuns sa ma controlez. Daca invitatia vine de la “experti” (ce inseamna exact “expert” in cazul de fata?), o accept macar o data, dintr-un motiv logic: prin piata cu pielea mea in varful unei prajini nu se vor putea plimba… Care ar fi cel mai rau lucru care mi s-ar putea intampla? Probabil sa spun o tampenie si sa se rada de mine. So what?… Nici un om educat nu se apuca sa rada de altul cand nici nu-l cunoaste… N-o sa ma simt bine. Perfect! Inseamna ca nu sunt aia oamenii pe care ii cautam, deci data viitoare nu va fi nici o problema sa spun “Nu vreau sa dau curs invitatiei; nu e evenimentul potrivit pentru mine”.
In sfarsit categoria celor care vor sa abuzeze: mi-au gresit rau si acum vor sa ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic :sick: … Sa zicem ca exista oameni care spun despre mine ca sunt de un cinism greu de suportat (o nesuferita!)… Deh, ce sa zic?!… Daca ai un obraz atat de gros, incat sa vrei sa ne prefacem ca totu-i roz si cu funda, dupa ce marlania a depasit cota apelor Dunarii, da, ai sa descoperi ca am facut partial scoala in butoi la Diogene si tipul mi-a lasat lumanarea lui mostenire… O, Doamne, urasc rozul!… :biggrin:
Uh, ce comment complex, frumos si la obiect mi-ai lasat. :happy: Iti multumesc mult.
:cheerful:
Eu inteleg ce spui tu, ai dreptate, teoretic, insa practic…chiar nu pot spune rudelor mele ca nu vreau sa merg la onomastica lor. Nu mi-au facut nimic insa ma plictisesc grozav astfel in intruniri. Tu ma sfatuiesti (sau sugerezi ca ar trebui) sa merg anyway. Mda, poate in viata trebuie sa facem si lucruri care nu ne plac.
Nu stiu, sunt unii care iti plaseaza o invitatie si asteapta acceptul tau cu asa mare entuziasm, incat iti este aproape imposibil sa-i refuzi. Se roaga de tine si te asteapta de parca ai fi a 8-a minune a lumii. In acest caz, cum sa le retezi sperantele atat de brutal, printr-un nu hotarat?
Nu ma duc la intalniri cu zeci de necunoscuti pentru care nu sunt pregatita. E vorba de nikonisti aici, mai precis. Stiu din start ca nu m-as simti bine acolo… Eu nu sunt o party girl, imi plac grupurile restranse. :biggrin: :dizzy:
Uh, nici eu nu pot sa ma prefac ca nu s-a intamplat nimic atunci cand au existat probleme mari intre mine si respectivul. Acum depinde insa de cum considera fiecare experienta traita. Cum o privesc. Unii zic ca din partea lor nu a fost nimic, ca a fost o intalmplare banala, iar ceilalti ca s-au simti extrem de raniti si jigniti. Depinde si de gradul de sensibilitate, de principiile de viata. :dizzy:
Cel mai mult ma enerveaza persoanele care spun ca vin undeva, iar cu 30 de minute inainte nu mai raspund la telefon. Daca nu vreau sa ma duc spun de la inceput : “NU”!
Bun venit pe blog, Andrei, nu s-a pus problema astfel. Nu am scris nicaieri ca promiti ca mergi si pana la urma nu ajungi. Ci ca nu declini hotarat invitatia…
Depinde cum primesc invitatia, aceia care imi trantesc din prima un” nu vreau sa aud ca ma refuzi” si eu chiar nu-mi doresc sa particip: imi pare rau dar nu am cum sa te incurc.
Altfel spus tind sa explic frumos de ce nu pot/vreau sa particip si ii multumesc invitatiei in primul rand.
Cateodata ii arat omului ca a sarit gardul cu atitudinea lui sau il ignor total. :whistle:
:biggrin: Mihaela, tu esti chiar o tipa hotarata. :biggrin:
Hmmm, depinde foarte mult. Daca cel care ma invita nu este o persoana indragita mie sau una care nu o suport imi este foarte usor sa zic nu, chiar o zic cu fericire :)) (ce rau sunt)
Dar daca un prieten foarte apropiat ma invita imi vine foarte greu sa spun sau, sau sa zic pe fata ca nu am chef, nu stiu, chiar mi-ar place dar am o mare retinere, de aceea spun ca am treaba/trebuie sa plec/nu sunt acasa..
Da, oamenilor nice ne este cel mai dificil sa le spunem nu. :cwy:
N-am fost pus foarte des in situatia de a declina o invitatie, bine intentionata, dar au fost cazuri in care chiar a trebuit sa refuz. Evident am ales o cale cat de cat diplomatica, dar care sa nu lase loc la dubii, să nu astepte omu’ degeaba. Am mers pe principiul sănătos, zic eu, că ar fi nedrept să particip la un eveniment, întâlnire, onomastică sau zi de nastere dacă nu am dispozitia necesară. Fără să vreau as fi transmis celorlalţi stare de spirit deloc plăcută, deci era de preferat să nu le stric ziua…Păi dacă eu n-am chef de nimic, sunt apatic sau mă simt în plus şi parale cu cei din jur, ce rost are să ne “chinuim” reciproc… :ermm: Bine, poate nu-i tocmai o regulă pt toată lumea, poate că uneori ar trebui de dragul unor persoane care chiar contează pentru noi să facem un efort să ne schimbăm starea de spirit, şi să nu refuzăm o invitaţie care de obicei este sinceră si ar trebui să ne onoreze faptul că respectiva persoana s-a gândit sa ne invite, inseamnă că contăm pentru acel om şi e puţin nedrept să-l refuzăm, da’ eu nu-s nici pe departe perfect şi destul de asocial sau introvertit, dacă vrei să sune mai melodios…
Parca as fi scris eu commentul de mai sus. Stii, cred ca cea mai mare bucurie in online(sau macar una din cele mai mari) e atunci cand descoperi oameni care-ti seamana. Care gandesc si simt ca tine. Am zambit larg, extrem de multumita, la finalul parerii exprimate de tine la acest articol. Poate in timp te plictisesc astfel de oameni, pentru ca parca esti tu in oglinda, dar la inceput este totul atat de emotionant…
Daca ai sti de cate ori am scris pe blogul asta si pe altele ca sunt asociala si introvertita si mai ales ca nu sunt nici pe departe perfecta… Dar rezonez pe deplin cu tot ce ai scris tu mai sus. E incredibil sentimentul! :happy:
:cheerful:
Tu ai mare dreptate ca sunt si persoane care chiar merita efortul nostru, care merita sa nu fie refuzati atunci cand ne vor alaturi de ei cu o anumita ocazie speciala(nunta, onomastica). Si totusi ii dezamagim. Cel putin eu am tot facut-o in ultimul timp. :cwy:
Deşi consider noţiunile de astrologie sunt pur pt divertisment, poate că o fi vreun sâmbure de adevăr. Capricorni fiind, s-ar zice că avem opinii cel puţin asemănătoare pe diverse teme.
Nu ştiu dacă persoane care au o gândire apropiată ajung să se plictisească în timp…, da’ cu siguranţă nu-şi vor înţelege greşit cuvintele… doar se privesc în oglindă, cum bine spuneai :cheerful: Oricum mie nu-mi displace să mă privesc în oglindă, deşi o fac destul de rar, când mă bărbireresc şi-mi aranjez freza, de vreun an jumate am revenit la obiceiul de demult de a purta părul lung
Oricum, tu ca femeie ar trebui să fii mai familiarizată cu oglinda… :wink: :cheerful:
Stii, până la urmă n-ar trebui să-ţi faci atâtea mustrări de conştiinţă referitor la faptul că uneori crezi că ţi-ai dezamăgit prietenii…dacă sunt de “calitate”, adevăraţi vor înţetelege şi nu se vor supăra, iar dacă totuşi au făcut-o, vor ierta… aşa cu ai face-o şi tu la rândul tău. Greşesc? Cred că nu…, doar sunt precum oglinda :biggrin: şi uneori glumesc şi scriu prea mult! :devil: :whistle: da’ nu din răutate :angel: poate o caracteristică a zodiei
Horoscopul, da, e pur divertisment, zodiacul insa nu. Sunt multe acolo care prea se potrivesc cu realitatea. Eu, de pilda, ma regasesc in caracterizarea capricornului… Inainte aveam asta la pagina “about”. Adica o scurta analiza a femeii capricorn. Dar stiu ca bloggerii nu agreaza acest subiect si l-am inlocuit pentru ca parea infantil. :tongue:
Nu, nu gresesti, e adevarat, prietenii buni sunt aceia care ne inteleg si ne sustin. Si ne iarta micile scapari. :biggrin: Hehe, eu ador comentariile lungi. Si ii apreciez pe cei care iau din timpul lor pretios pentru a le lasa pe bloguri. :happy: :wink:
Uite, vezi…, asta mă intrigă pe mine :dizzy: faptul că am observat similitudini, aproape până la identificare, între propriul caracter şi ceea ce scriu diverse siteuri de profil. MIntea mea tehnică nu pricepe şi pace, cum poate o anumită configuraţie a stelelor să influenţeze firea umană… va rămâne un mister, cel puţin pt mine :w00t: :shocked: :alien:
), dacă nu, tac. Ah, şi nu-i chiar aşa complicat să scrii, fără să ai impresia că-ţi rupi din “preţiosul” timp… între 2 comentarii mai scriu pe blog mai citesc altul şi tot mai rămâne vreme suficientă.
E de bine că nu esti deranjată de comentarii pe mai multe rânduri, oricum nu cred că reuşesc vreodată să rezum totul câteva cuvinte, dacă am ceva de zis, păi spun (chiar dacă mă întind precum guma de mestecat sau clătita în tigaie, asta nu că aş şti să fac clătite, mă pricep doar ma mâncatul lor
Iar am lungit-o… în loc să mă gândesc că poate tu te pregăteşti de odihnă, mâine trebuie să fii la servici probabil mai devreme decât mine (care sunt un favorizat al sorţii) Noapte bună şi vise plăcute, iar mâine să ai o zi splendidă.
Ah, pai asta nu inteleg nici eu. Si pentru mine va ramane un mister. :biggrin: Probabil ca ei, astrologii, au o multime de explicatii.
:ninja: :sick: :angry:
Wou, dar tu esti chiar multitasking. :biggrin: :tongue:
Da, ai nimerit-o, maine de dimineata chiar ma trezesc la 6. :cwy: Dar in general adorm dupa ora 1…
Multumesc mult :happy: , o zi frumoasa iti doresc si eu, favorizatule. :cheerful: Ei bine da, aici nu am cum sa nu te invidiez. Detest sa ma trezesc foarte de dimineata. Hai, un 7:30-8 mai merge, dar 5 sau 6 intra deja la categoria cosmar. :devil:
Eu nu pot sa refuz niciodata o invitatie, se supara persoana respectiva si cand am nevoie de ajutorul ei nu il ofera deoarece am refuzat invitatia. In rest, accept ce trebuie si ce imi este de folos. Nu accept invitatii proaste gen: hai la un suc, dar faci tu cinste tu… sti la ce ma refer.
Daca zice ca trebuie sa platesc eu, clar nu e prieten. Un prieten spune mereu ca plateste el!
:biggrin: Bun venit pe blog, Alin. 
Buna ….seara! Off, cum ma apuca pe mine comentatul numai la ore ”frumoase”.
Acum gata, despre subiect: desi nu ai zice, in interior sunt o persoana timida … numai ca am niste convingeri pe care le cam vociferez in ultima vreme … deci, ma tratez de timiditatea mea …Vorba aia: Ce pana mea! Sunt leoaica!
Daca inainte chiar eram fraiera (parerea mea personala despre persoana mea, nu se aplica si altor persoane) si chiar nu puteam zice NU aproape la nimic (nu conta ca era vorba de un ajutor, o invitatie sau orice altceva – in limitele bunului simt :ninja: ), acum am invatat ce bine te poti simti cand mai zici si NU/DA cand simti cu adevarat ca asta trebuie sa faci.
Nu zic sa nu fii politicos/diplomat, dar poate mai multa hotarare nu strica. E vorba de timpul meu. De cand cu sarcina, chiar nu am mai putut merge peste tot unde as fi vrut sa merg; nu mai zic de acele invitatii inoportune. Scuza mea (foarte adevarata si medicala): nu am voie sa ies din casa. Abia de curand ce am mai iesit si eu, dar am selectat invitatiile – de ce sa nu ma simt bine alaturi de persoane pe care le indragesc, cand sanatatea mea si asa nu e prea ”roza”?! de ce sa ma enervez pe anumite persoane, doar pentru ca nu se pot abtine sa fie ele insele chiar si in conditia mea?! Mai bine alta data, cand voi putea ”suporta” si da replica (off, ce rea am devenit! …. dar imi cam place asa …. :whistle: :wink: )
E bine sa lasi loc de Buna ziua!/Salut/Ce mai faci?, uneori poate ca mai trebuie sa participi și la evenimente la care te simti ca a cincea roata la caruta (aici, chiar nu mai ai ce face – chiar nu e vina ta ca nu te simti bine si nici ceilalti sa nu aibe asteptarea de a zambi non-stop), … in schimb familia si prietenii ar trebui sa inteleaga, doar pentru asta sunt familie si prieteni.
Cred ca m-am cam pierdut in explicatii (nah, ora si mandra mea joaca fotbal in burtica), dar concluzia este urmatoarea: este dreptul tau/al meu/al oricui de a refuza o invitatie, neimportand tema/persoana care a lansat inviatia …. Cine intelege, bine … Cine se supara …. Ii trece pana se insoara :biggrin:
:angel: …. Nu-i asa?! :devil:
Buna, Alexandra, orice ora este potrivita pentru a lasa comentarii interesante pe blog. :biggrin: :happy:
:cheerful:
Ma bucur ca ai sesizat esenta articolului. :wink: Cat de greu este sa-i spui nu(si nu neaparat ca raspuns la o invitatie undeva) unei persoane foarte dragute? Unei persoane deosebit de amabile. Nu te lasa inima s-o faci, tocmai pentru ca e atat de…nice! Desi, uneori poate tu nu vrei neaparat sa faci asta… Da, e greu sa invatam sa spunem nu in viata, dar e atat de important sa reusim pana la urma. Pentru ca, nu-i asa, nu putem trai o viata intreaga multumindu-i doar pe ceilalti. Trebuie sa ne mai gandim si la noi insine.
Nu stiu ce sa zic, mie relatiile de amicitie/prietenie din ziua de azi mi se par din ce in ce mai fragile. Oamenii sunt din ce in ce mai suparaciosi si mai intoleranti. :ermm:
Si eu pun mare accent pe politete si diplomatie, ah, demult vroiam sa scriu un articol pe acest subiect. Va trebui sa ma astepte. :biggrin: :ermm:
O singura problema am, de cele mai multe ori: daca accepti sa mergi undeva, la invitatia unei persoane (eveniment, film, suc, aniversare, adunare sau mai stiu eu ce), daca nu te simti bine si se mai vede si pe fata ta, toti te intreaba: Dar ce ai patit? Daca nu vroiai, de ce ai mai venit?
Pai, om bun, nu tu m-ai batut la cap ca ma voi simti bine, ca imi va trece tot si va fi senzational?! Off ….
Cat despre relatiile de amicitie/prietenie – mare dreptate ai – se cam pierd … Ori ceea ce noi gandeam ca este prietenie era o relatie de parazit si parazitat …. cand nu a mai avut ce scoate dintr-o relatie cu tine, parazitul a plecat. De aceea ma bucur ca am prieteni adevarati putini, dar prieteni adevarati … Un ”nu pot”, ”nu vreau”, ”nu am cum/timp/chef” sau un pur si simplu ”NU” este luat ca atare, dar fara suparare.
Politetea ar trebuie sa existe in noi de mici copii, numai ca unii dintre noi au cam uitat-o …. iar diplomatia inseamna ceva compromisuri, daca stii cand/cum si cu cine sa le faci.
Noapte buna! Si astept articolele pe care ai zis ca tot vrei sa le scrii :tongue:
Neata, Alexandra.
:cheerful: :biggrin: 
Tocmai am venit de la serviciu si am un mic ragaz sa raspund la comentarii. :biggrin: :happy:
:wassat:
Pai da, e culmea, tot ei sunt nedumeriti si fac pe suparatii.
Pe langa mine nu fac pui parazitii astia. Nu am de ce sa permit nimanui sa profite de mine… Nu-mi aduc aminte sa fi avut astfel de “prieteni”. :ermm: :dizzy:
Exact, implica unele compromisuri, dar nu mori daca esti amabil si dragut cu cine merita. Sau pentru un scop nobil. :devil:
Nice…cred ca e o problema care se intampla si altora. Mie mi se intampla cel mai adesea chestiuni de genul asta in cazul unor invitatii venite de la diversi tipi. Invitatii pe care ei, in prea marea incredere pe care o au in ei si din cauza prea bunei impresii despre ei insisi…nici nu-si imagineaza ca as putea sa le refuz :silly: Depinde mult si de cum e persoana respectiva. Unii sunt rautaciosi, altii mai intelegatori, altii uraciosi de-a binelea, altii extrem de insistenti… Si trebuie sa-i refuz diferentiat. Nu merge acelasi tip de refuz cu toti… Am uitat sa spun ca-i refuz pe toti? :shocked: Fiindca intr-un fel sau altul, pe toti ii refuz. Sunt si oameni pe care nu-i pot refuza dar nu sunt prea multi. Si fie ca imi convine, fie ca nu prea, mai accept cate o invitatie,deci mai fac cate un mic compromis. Cred totusi ca o sa ajunga lumea sa creada ca sunt salbatica… dar nu ma intereseaza. In cazul prietenilor cei mai buni e cel mai usor. Ei ma stiu daca ceva imi convine sau nu si nu insista foarte mult daca vad ca spun “nu”… cat despre nunti si alte cumetrii…le declin imediat. Am mers doar la cateva in toata viata mea…la cele de care chiar n-am putut scapa. Nu suport atmosfera nuntilor, toata prefacatoria de acolo. Mai degraba merg la inmormantari fiindca acolo omul chiar are nevoie sa fii prezent, fiind un moment dureros pentru el…
Cam asa… Ideea e ca, in general, stiu sa spun “nu”…chiar daca am diferite moduri de a o spune. Uneori in mai multe etape chiar, fiindca oamenilor le vine greu sa inteleaga acel “nu” din prima. Si ma cam streseaza situatiile astea…
Elly, chiar nu ma asteptam la asemenea marturisiri. Noi doua chiar semanam!!! :wassat: :cheerful: :biggrin: :happy: Ma regasesc in tot ce ai postat mai sus, mai putin partea cu inmormantarile, nu ca nu ai dreptate, doar ca eu lesin si cand aud de oameni bolnavi, daramite de morti. Ma rog, e o problema mai delicata…
Iti jur, parca as fi scris eu commentul! :wassat:
Mai nou merge o scuza valabila aproape tot timpul ii spui stii as vrea sa vin dar nu am bani :)) si e adevarat
Buna seara, @Nice
Raspunsul depinde mult de omul de la care primesc invitatia respectiva. Imi este apropiat? Nu-mi este nimic? Imi place macar? Imi displace? O sa ma simt bine in compania lui si a prietenilor sai? Vine vreo tipa care imi place, acolo? Daca nu-s sigur raspunsul meu e ceva de genul ” Mda, multam frumos de/pentru invitatie… sa vad in ce toane sunt, dau eu un semn de viata daca e”. Si gata.
Iar daca nu-mi place deloc ideea… frate, daca nu-mi place ideea de a veni, iti dau de inteles clar, ca sa nu ma mai bati la cap sa pierd timp si nervi intre niste oameni cu care n-am afinitati. Pe scurt – “Ce sa caut eu acolo?”. Nu stau sa inventez scuze.
Daca inainte eram ceva mai flexibil din punctul asta de vedere, acum am schimbat foaia. E mai bine asa. E relaxant, chiar. Imi displace sa fac compromisuri.
Buna, Sky si iti multumesc mult pentru raspuns. :happy: Unii au interpretat-o ca pe o provocare careia au refuzat sa-i dea curs… :cwy: Sau mai rau.
Au crezut ca randurile mele sunt inspirate din povestea lor de viata. :wassat: Nimic mai fals!
Desigur, este foarte ok modalitatea ta de a te eschiva. Merge intre prieteni. Doar ca eu in articol ma refeream la evenimente ceva mai speciale, gen nunta, banchet, festivitate, botez, unde se presupune ca vine toata lumea cu mare bucurie, iar neparticiparea ta nu ar fi vazuta cu ochi buni. Iti dai seama ca nu-i pot spune unei rude care ma invita la onomastica ca nu stiu daca vin, depinde in ce toane sunt. :dizzy: :ermm: :biggrin:
Era vorba de intalniri unde stii din start ca nu e locul tau acolo, ca nu o sa te simti bine. Stii ca nu vrei sa mergi! Dar la care esti asteptat cu mare nerabdare, culmea!
Hristos a înviat! :happy: Eu procedez cam în felul următor: atunci, pe loc, nu spun niciodată nici nu, dar nici da, promițând să mă gândesc la propunere și să revin eu cu un telefon. Ceea ce și fac și chiar recent am refuzat astfel o invitație și nu m-am ferit deloc de adevăr: i-am spus că nu sunt în apele mele emoțional și chiar nu am starea necesară să merg acolo unde am fost invitată. Partea bună și surprinzătoare este că am fost înțeleasă fără multe întrebări :angel:
Adevarat a inviat! :happy: Este foarte buna metoda ta, Ana, o s-o adopt si eu de acum inainte. Unii insa o sa zica: “cu atat mai mult trebuie sa vii, sa mai uiti si sa te destinzi impreuna cu noi”. Tu ai avut noroc ca oamenii au fost intelegatori…
Insa de cele mai multe ori, la astfel de evenimente la care m-am gandit eu pentru acest articol, toata lumea participa. Neparticiparea cuiva nu e deloc privita cu ochi buni. E barfit apoi la greu.
Eeee… Stă în firea omului incapacitatea de a fi în mai multe locuri în același timp :biggrin: Păi dacă ar fi să fac tot ce vor ceilalți ca să nu fiu eu subiectul lor de bârfă sau ca să nu mă privească cu ochi răi, aș mai avea eu personalitate? În cazul de față, dacă eu consider că la un anumit eveniment nu m-aș simți deloc în largul meu, merg totuși de dragul politeții și al faptului de a plăcea oricând, tuturor? Ba pardon! Să mă bârfească cât or vrea că în timp ce ei își pierd timp din viața lor făcând asta, eu mă distrez și mă simt bine cu oameni de calitate în altă parte :happy:
Exista si astfel de oameni, care nu refuza aproape nimic. Ei isi spun sociabili si buni la sufelt, nu fara personalitate. Eu i-am numit altruisti.
:biggrin:
Ma bucur ca mai exista si altii ca mine. :happy:
Si eu sunt genul de persoana careia nu-i place sa spuna nu. De exemplu mi-a fost greu sa renunt la o oferta de job pentru ca o acceptasem pe alta si asa am ajuns sa anunt in ultima clipa cu scuzele si mii de pareri de rau de rigoare. Evident ca nu a picat bine faza si nu a iesit f frumos dar noh, ar trebui ca pe viitor sa fiu mai ferma in deciziile pe care le iau. :getlost:
Ana, e bine ca ai oferte de munca. :happy: Si ca iti da mana sa le refuzi! :wink: Restul e cancan. :biggrin:
Imi este greu sa zic nu, insa nici nu duc cu zaharelul. Frumos, explic din prima, dar ofer o motivatie, nu doar ca nu, nu vreau. Si prea direct daca esti, nu este bine. Risti sa-l ranesti pe cel care te invita. Eu nu m-as simti prea bine daca as invita pe cineva si el mi-ar spune franc “NU”.
Ai mare dreptate, Mihaela, nici eu nu m-as simti bine daca as fi refuzata in fata. De aceea nici nu mai invit pe nimeni. Sau invit doar persoanele care stiu ca accepta! Nici nu ma gandesc sa spun hotarat nu omului in fata!
Pai eu procedez fix ca tine. Sigur, s-a cam dus vremea in care fetele ma invitau in oras :devil: :devil: :devil: , dar acum primesc tot felul de invitatii sa devin milionar: investind la bursa, investind in euro, cumparând nu stiu ce actiuni….nu stiu ce-i face pe o multime de oameni sa creada ca sunt afacerist. Hello….geniilor…daca eram afacerist aveam afacerea mea!
Nu se stie niciodata ce talent zace in noi, Dragos. Il putem descoperi si mai tarziu, nu neaprat in tinerete. Uite la mine cu fotografia de ex. Ma rog, in cazul meu e mai multa pasiune si mai putin talent… :biggrin:
:ninja: :tongue: :cwy:
Chiar si asa…oamenilor astora nu le da prin minte ca NU VREAU sa devin milionar? Ca, daca devin, voi avea o multime de probleme: va trebui sa fiu mereu atent sa fie inchise cele 16 usi ale viloacei mele de neam prost, o sa stau mereu cu inima cât un purice ca poate imi fura careva BMW-ul meu de smenar smecher, va trebui sa locuiesc la oras, in praf, piscina mi se va tot infunda…nu, n-am nevoie de atâtea probleme!
De ce sa ne legam la cap daca nu ne doare? :biggrin: :ermm: :dizzy: :silly: :wassat: Cred ca lumea ar fi mai buna daca toti oamenii ar gandi ca tine, Dragos. :ermm: :unsure:
Mie mi-e greu să ofer un refuz direct când sunt invitat la o nuntă. De fel las să treacă puțin și apoi spun că nu pot ajunge. Dacă nunta e una pe care o așteptam, a cuiva drag nici nu stau pe gânduri și zic da :)) În rest nu am probleme în a refuza :D
Da, de astfel de evenimente, unde toata lumea participa cu drag si spor, era vorba.
ma gandesc adanc si scot o scuza plauzibila, cel putin in urechile mele si-l refuz pe loc. in cazul in care m-a prins in perioada miloasa, il aman, insa daca insista si nu se prinde il refuz cu sau fara scuza :biggrin:
Mda, de obicei nu se prinde… :dizzy: :wassat:
incerc pe cat posibil sa fiu diplomata atunci cand refuz pentru a nu se supara nimeni. uneori e f greu sa refuzi si da ma mai folosesc si de minciuni dac e cazul :D
Direct, diplomat, neafectat! Mergi la sigur :). Hai ca astept sa comenteze Dragos ceva la asta
.
Nu stiu daca Dragos mai citeste blogul. Se pare ca G. Becali il captiveaza mult prea tare zilele astea. :devil:
haha :biggrin: am observat
Neaţaaa!
Hmm…uneori îmi e greu să spun nu celor foarte aproapiaţi. Mă dau peste cap adesea şi renunţ şi la ce am de făcut. Pentru ceilalţi, de obicei un nu este nu. Ce nu îmi plac sunt oamenii care se roaga de tine într-un stil cerşetoresc aproape pentru orice nimicuri.
Neata, Marin, cred ca m-ar exaspera oamenii din cea de-a doua categorie. De fapt chiar am la serviciu un asemenea exemplar si te inteleg perfect. :biggrin: :angry: