De cateva saptamani ceva s-a schimbat in mine. Undeva la nivel psihic, profund, foarte greu de explicat in cuvinte. Primul semnal de alarma l-am tras in momentul cand am realizat ca sarbatorile de iarna nu ma mai emotioneaza ca altadata, ca nu mai simt magia Craciunului sau a trecerii dintre ani. Explozia de artificii a fost, de data asta, doar pe cer, nu si in sufletul meu. Totul a fost sec, lipsit de sentimente si semnificatii. E primul an cand nu reusesc sa vad stralucirea care insoteste zilele de sarbatoare, ele nu mi-au mai transmis bucuria, pacea si caldura de odinioara, ci mai degraba am privit totul ca pe un eveniment impus, pe care trebuie sa-l respectam cu sfintenie, care se repeta an de an si care, inevitabil, se transforma in ceva prozaic.
Altadata venirea zilei de nastere ma ingrijora teribil. Constientizam ca mai imbatranesc cu un an, ca imi trece viata, ma gandeam cu groaza ca imi pierd tineretea cea frumoasa si atat de pretioasa. De data asta insa am privit totul detasat, cu indiferenta, fara sa simt nimic.
Am pierdut exact acel entuziasm cu care intampinam fiecare noua zi din viata mea, fiecare dimineata care ma umplea de speranta si energie, azi realizez ca imi lipseste pofta de a trai, de a visa, de a merge mai departe cu increderea ca lucruri bune si frumoase ma asteapta.
Viata mea nu mai are culoare, iar pasii imi sunt grei, sovaielnici, timizi. Stiu ca lumea nu vrea sa citeasca decat articole mobilizatoare, debordand de optimism, insa incerc, ca ultima solutie, terapia prin scris. Poate ma ajuta cumva, poate ma elibereaza si, poate, cine stie, exista cineva dintre voi care are o solutie pentru iesirea din starea de apatie, indiferenta si usoara deprimare ce ma incearca. Sau, poate, exista cineva care simte ca mine. Si ma intelege.
De cand a inceput scoala, am aceeasi stare… dar stiu ca o sa-mi treaca in weekend.
De obicei, cand ai o stare ca aceasta, trebuie sa faci ceva nou. Incearca/ cumpara ceva nou sau mergi undeva unde nu ai mai fost… Poate o sa ajute
Da, de asta am nevoie, Paul, de ceva nou care sa ma faca sa simt ca traiesc. Dar ceva nou, spectaculos, extraordinar, ceva care sa ma emotioneze si entuziasmeze. Simt ca momentan nu am pentru ce lupta…si asta ma demoralizeaza. Eu sunt o capra neagra(deh, zodia bat-o vina, capricorn) careia ii place sa urce pe varf de stanca…
Da, da, sa merg undeva unde nu am mai fost. Dar unde, ca am fost cam peste tot prin Bucuresti…in plus e iarna, e frig. :dizzy:
De cumparat am cumparat: telefonul de care sunt foarte multumita, dar…nu face sa dispara sentimentul de gol pe care il simt.
Uh, asa rau e la scoala? :ermm:
Hai sa-ti spun ceva, si eu astept cu mare nerabdare weekendurile. Singurele lucruri care ma mai bucura in ziua de azi. :wub:
Da, mai ales dupa o vacanta lunga. Am inceput in forta si mi-a stors ultima picatura de entuziasm…
Weekendul e salvarea noastra, hai ca nu mai e mult. :)
Ne adaptam mai greu la rau.
Deh, de la bine la rau e un pas imens. :ermm:
E dulce viata in vacanta… Iar de la liceu/ serviciu vii in fiecare seara epuizat.
Pentru mine weekendul incepe maine la ora 1. Yuhu, deja il simt. Mda, cu toate ca am 3 zile jumate de weekend tot mi se pare prea putin, tot as avea nevoie de mai mult. :angry:
Norocoasa mai esti… Mai am 2 zile grele si dupa un weekend micut de tot. :))
Lasa, chiar daca trece repede, e bun si asta :)
Chiar acum vorbeam cu cineva ca pe vremea (fostul dictator) mergeam la scoala si la serviciu pana si sambata. Eu nu mai retineam aspectul, dar persoana a garantat ca asa era. Deci da, e bun si asa, decat deloc.
Neața, dragă Nice!
Mi-am dat eu seama de metamorfoză când ai început să scrii că te atrage toamna și oareșcât și iarna :biggrin:
Eu îți zic că ai nevoie să faci mici modificări în legătură cu felul în care vezi viața. Să încerci să te bucuri de orice ți se întâmplă
Eu nu am simțit niciodată nimic special legat de sărbatorile de iarnă și nici legat de zilele mele de naștere. Mi se par banale toate 
Așa că ești o.k. Zâmbește mai mult și fă lucrurile care-ți plac
Neataaa, Marin. :cheerful: Am citit de pe mobil comentariile, insa nu am putut sa raspund, fiind la serviciu… Sa stii ca dragostea subita pentru toamna are legatura cu fotografia. Doar ca si asta ma deprima acum, nu mai am ce fotografia prin Bucuresti. :ermm: Stii cat de mult imi doream eu un DSLR, ei bine, acum nu mai mi-l doresc. Am senzatia ca nu voi fi in stare sa-l folosesc la potentialul maxim…si asta ma deprima. Nu vreau sa dau bani pe el si sa scoata poze banale…pe care le pot face si cu compacta mea. :unsure:
Nu, lucrurile pe care le fac zi de zi deja reprezinta monotonie, eu vreau, simt ca am nevoie de ceva nou, spectaculos, ceva care sa ma entuziasmeze si sa ma emotioneze, sa ma faca sa vibrez, sa simt din nou ca traiesc. Ceva pentru care sa lupt, pe care sa mi-l doresc mult de tot. O provocare. Stii proverbul ala care zicea ca in viata exista doua tragedii, una sa nu obtii ce iti doresti si alta sa obtii? :biggrin:
Neața!
No, acum vei avea ce fotografia primăvara. Sigur, înțeleg ce spui în legătură cu DSLR-ul, însă e ceva normal să îți pui astfel de întrebări. Eu tocmai de asta nu îmi iau aparat de fotografiat. Nu am printre priorități acest lucru și nu m-aș pricepe vreodată să fac fotografii artistice; nu simt nevoia. Am prieteni buni care sunt experți la asta. Așa că le admir reușitle lor.
Mi-am dat eu seama, de altfel ai și scris în mai multe rânduri, de legătura toamnă-fotografie
La descrierea din ultimul paragraf, prima mea remarcă ar fi că ar trebui să te îndrăgostești nebunește de careva
Am auzit că Bănică e liber :tongue: Uite, vezi? De asta nu îmi doresc eu mai nimic :biggrin:
Cele pe care le scrii tu mai sus eu le-am simțit din plin prin 2010. Și golul pe care îl trăiam a fost umplut de acțiunile de voluntariat care mi-au deschis o nouă lume.
Neata, Marin si la multi ani!!! Imi pare rau ca nu am putut raspunde mai repede, dar am niste probleme de sanatate, iar revenirea la serviciu a accentuat deprimarea mea.
Iti doresc si aici, pe blog, zile senine cu dragoste si bucurie, cu multe impliniri sufletesti, prieteni buni in jurul tau si realizari in tot ce iti propui. :happy:
Da, pentru ca nu doar ai ajutat, ci ai si gasit oameni de calitate. Si asta e un lucru care te poate mentine optimist si increzator pe termen lung.
Sa fii fericit, Marin!
Ajuta-ma sa imi conving sotul si te iau cu mine in cea mai interesanta calatorie a vietii, de unde sigur te vei intoarce schimbata.
Wou, deja m-ai facut curioasa. Sunt nerabdatoare sa pornim la drum! :biggrin:
:happy:
Tare ciudat e cand iti citesc articolele si ma regasesc atat de bine in ele! Exact asta am simtit si eu de Craciun. Nu a mai fost acel interes…adica m-am bucurat de cadouri, de brad, dar in rest…treceam pe langa brad si nu ma incerca niciun sentiment de bucurie, de … nu stiu. Dar nu cred ca e de la noi, cred ca doar ne-am maturizat, am crescut si nu ne mai intereseaza asa de mult evenimentele acestea. Craciunul e magic mai ales pentru copii.
Mihaela, am simtit ca erai putin mai trista ca de obicei in articolele tale de pe blog, dar nu stiam care este motivul.
Da, asa cred si eu, ca ne-am maturizat, insa imi aduc aminte ca unii ziceau ca trebuie sa ramanem copii toata viata pentru ca sa fim fericiti. :ermm: :wassat: Desigur, cum ziceai si tu, de cadouri te bucuri la orice varsta, insa cred ca starea de spirit e cea necoresponzatoare, eu cred ca tu ai si multe planuri acum la inceput de an si vrei sa iti reuseasca… Poate te gandesti doar la ele. :dizzy:
La mine e exact invers, nu am niciun plan si asta ma supara grozav. Nu stiu ce sa-mi mai doresc, la ce sa mai visez. Am nevoie de o noua provocare care sa ma faca sa simt ca traiesc. Ma rog, am mai avut eu astfel de nevoi si a iesit rau. :silly: Dar tot e bine ca macar acum nu le mai regret pentru ca le inteleg rostul.
Sa stii ca ma bucur(intr-un fel) ca ma intelegi. :heart:
Da, de planuri nu duc lipsa, am de facut o gramada de lucruri ca sa pot spune la final de 2013 ca da, sunt multumita de mine.
Sa stii ca am incercat sa nu-mi expun sentimentele pe blog dar se pare ca nu mi-a reusit. E greu sa scrii un articol si sa nu o faci din suflet. Really. :) Si atunci e normal ca felul in care te simti sa fie imprimat in articol.
Neata Nice!
Imi pare rau sa citesc ca te afli intr-o astfel de stare :(. Am avut si eu perioade din astea, dar nu cred ca exista o reteta speciala de iesit din ele. Depinde de fiecare indivit in parte. Eu cred ca aceste stari vin cand ceva din viata ta nu merge bine sau doar nu te multumeste si atunci e bine sa incerci o schimbare. Iar daca nu se poate, incearca sa-ti concentrezi atentia spre lucruri dragute care iti fac tie placere, gen noi hobby-uri, pasiuni sau sa le aprofundezi pe cele care le ai. Altfel, risti ca starea sa se aprofundeze si apoi e si mai greu. Curaj! Stii uneori viata ofera oportunitati exact cand nu te astepti, trebuie doar sa le vezi si sa profiti de ele. O zi frumoasa si vesela iti doresc!
Da, Larisa, cred ca de asta am nevoie, de o schimbare, de o noua provocare in viata mea. Imi lipseste spectaculosul, emotia. Simt ca m-am cufundat in cea mai crunta monotonie, ca nu mai am motive sa simt ca traiesc la maxim. Nu stiu ce sa-mi mai doresc nou. Cu DSLR-ul am lasat-o balta, cand am auzit ce greu iti este tie, mi-am dat seama ca nu e de mine…
:silly:
Poate si de aici o parte din deprimare. Pur si simplu nu mai am ce fotografia nou. Bucurestiul e cum il stii si tu, nu-ti ofera prea multe oportunitati…
Si de alte hobby-uri nu se pune problema pentru ca nu am timp de ele. Abia mai am timp de blog, acum de cand m-am intors la serviciu…unde e extrem de obositor.
Multumesc mult de urare, poate o sa fie maine mai bine, ziua de azi a fost de cosmar. Dar tot e ceva ca s-a terminat. La finalul ei aproape ca plangeam de bucurie.
Si din nou iata ca suntem pe aceeasi lungime de unda. Ieri am postat ceva foarte asemanator. Eram deprimata si mi-am gasit alinarea in scris, in analizarea problemei pe blog si in gasirea logica a unei solutii postand. Si in cazul meu starea respectiva avea ca si una dintre cauze sarbatorile, trecerea timpului si apropierea vertiginoasa a zilei de nastere. Curios este ca in privinta acesteia din urma am simtit si simt exact cum ai simtit si simti tu. Inainte aproape ca detestam ziua mea de nastere. Nu faceam niciodata nimic pompos sau mult prea iesit din comun si incercam din rasputeri sa-mi infranez sentimentul de deprimare cauzat de trecerea inca a unui an. De data asta ma gandesc ca mi-e ziua de nastere saptamana viitoare si nu ma intereseaza deloc. Nu ma incearca niciun fel de sentiment, fie el de deprimare sau de bucurie. Nu mai exista nicio emotie.
Inca nu stiu cum sa privesc toata treaba asta, dar cert este ca o prefer starii de deprimare din ceilalti ani. Sfatul meu: incearca pe cat posibil sa gasesti partea plina a paharului si sa te axezi pe ea. :)
Eu tot iti doresc o zi colorata!
Merci mult, Andera, sper ca ziua colorata sa fie maine, cand o sa incer ceva nou.
Ma bucur (intr-un fel) ca ma intelegi, mna, pare aiurea, dar e bine sa afli ca nu esti singurul care simte intr-un anumit fel. :ermm: Dintr-o data parca prind mai multa incredere. :happy: O sa vin sa citesc si articolul tau, sa vad cum functioneaza la tine terapia prin scris. Cred ca functioneaza pentru ca eu am simtit imediat ce am postat ca mi-am luat o povara de pe suflet. Sper ca a fost si cazul tau. :cheerful:
Hm, eu zic ca indiferenta e cea mai rea. Cand nu mai simti nimic, esti mort pe dinauntru. :alien:
Inteleg perfect cand zici ca te bucuri sa stii ca nu esti singura cu anumite sentimente. Nu e ceva rau, ba din contra. Asa cum ai simtit prinzi mai multa incredere din cauza asta, asa simt si eu! :) Uneori chiar am impresia ca suntem (aproape) infiorator de mult pe aceeasi lungime de unda. Hehe!
La fel ca tine, imediat ce am postat articolul pe blog, ma simteam mai bine. Imi place atunci cand am o problema s-o disec si s-o tai marunt si s-o analizez cat de detaliat posibil. Atunci cand am si pus in scris toata treaba asta, a fost inca si mai bine. :)
La mine depresia vine destul de rar, dar si atunci cand vine, e jale. De-aia parca totusi prefer starea asta de indiferenta decat depresia… Incerc s-o privesc ca pe o amelioare a problemei, ca pe un inceput de vindecare. :) Adica privesc treburile decurgand asa: depresie – indiferenta – bucurie. :D
Cred ca ai dreptate, Andera, cam asa stau lucrurile… Adica tot ce spui are logica. :dizzy: Acum realizez ca e mai rau sa fii deprimat…
Imi place mult ca ne gasim puncte comune. :heart: :cheerful: Ca simtim uneori la fel.
Eu una te inteleg perfect… Si-s sigura ca nu e vina ta, ci a societatii din ziua de azi. Pentru ca ciudat sa te straduiesti cat de mult poti, iar rezultatele sa iti dovedeasca faptul ca nu avansezi in nici un fel. Nu stiu de ce, dar ma tem ca si in cazul tau, problema vine de aici. Oricum, incerca sa intelegi exact ce te nemultumeste. Poate fi job-ul, salariul, anturajul….sau orice altceva. Si in momentul in care ai descoperit unde e problema, incearca sa actionezi. E greu sa faci schimbari, stiu bine, insa daca starea asta de memultumire persista si in perioada urmatoare, chiar e indicat sa schimbi directia. Insa pana ai niste raspunsuri, eu te-as indemna sa faci sport, te va ajuta sa iti faci ordine in ganduri. Se poate si acasa :-) Daca esti interesata, iti arat ce fac eu.
Te imbratisez, Nice!!!!
Da, asta am incercat prin acest articol, sa aflu cauza, sa mi se limpezeasca putin mintea. Si, evident, cu ajutorul vostru cred ca am reusit sa identific punctul nevralgic. Se pare ca am nevoie de o noua provocare in viata mea. Ceva care sa ma faca sa simt ca traiesc la maxim, sa ma emotioneze, sa ma faca sa vibrez. Inainte simteam asta cand fotografiam. Acum insa e iarna…si oricum, nu prea mi-au ramas multe de pozat prin jur…
Imi doream un DSLR. Not anymore. :face: Dupa ce am auzit pe la mai multa lumea ca e greu de folosit, de invatat setarile, am abandonat ideea. Si, oricum, nu sunt eu de fotografie artistica, simt ca-mi lipseste talentul necesar. :dizzy:
E bun sportul, momentan nu-l practic nici macar in casa, doar ca merg mult pe jos. Imi face bine…cat de cat. Mi-ar placea sa ma intorc la inot one day. :ermm:
Merci ca esti alaturi de mine, Ella. :heart:
Am să-ţi propun două versuri, două simboluri (primul fiind la figurat, desigur):
), însă adevărul e bun crud şi proaspăt. :wink:
Mylene Farmer: “Fuck them all” :devil:
Beatles: “All we need is love” :wub:
Şi îţi spun asta în deplină cunoştinţă de cauză. Da, aşa non-conformist cum sînt (şi se pare că şi Mylene e de acord cu mine
Dragos, momentan nu m-a suparat nimeni. Sau chiar daca m-a suparat, nu mai pun la inima, nu asta e problema, nu asta ma deranjeaza. Iar dragostea…hm, iar nu e ea problema, nu aici e raspunsul. Am nevoie de o provocare, de ceva nou in viata mea, simt ca le-am incercat pe toate, ca le-am facut pe toate. Imi lipseste emotia, spectaculosul. Dar nu vreau o noua dragoste, sper ca m-am facut inteleasa.
Haha, stai liniştită, că nu mă ofeream voluntar!
Prima idee era să laşi deoparte tot ce te frămîntă, ce te reţine din simţiri şi acţiune. Tot şi poate pe toţi care te “trag înapoi” sau în jos.
Apoi, dragostea se manifestă în multe moduri. Să faci ceva cu dragoste, să pui suflet în ceea ce faci, nu doar ca o nouă bifă pe lista de to-do sau de genul “sîc, că ţi-am luat-o înainte!”. Să simţi pînă în ultima celulă. Ăsta era mesajul. Sper că m-am făcut înţeles.
Nu, nu intelesesem gresit, Dragos. Stiu ca nu te-ai oferit voluntar
Desigur, in tot ce fac din suflet pun pasiune. Altfel nu se poate, altfel nu as fi eu. Insa tocmai asta caut acum, ceva nou care sa ma entuziasmeze si sa ma emotioneze. :biggrin:
Un proiect caritabil, ceva…?
Da, e o solutie, insa nu genul aceea de emotie o caut eu. Aceea da un soi de liniste, caldura si impacare sufleteasca, eu vreau ceva care sa ma faca sa “ard” de entuziasm si exuberanta. Sa astept cu nerabdare acel moment…
Schimbarea job-ului… la o altă firmă, poate, unde să ai dese deplasări externe, ceea ce ţi-ar oferi posibilitatea să vizitezi locuri noi, să cunoşti oameni noi şi, bineînţeles, să fotografiezi frumuseţile îndepărtate ale lumii. :wink:
Nu-ţi recomand salturi cu paraşuta, că durează prea mult şcoala pînă să ajungi efectiv la salturi şi-apoi nu ştiu cît eşti de norocoasă – mie unul sînt convins că nu mi s-ar deschide nici cea de rezervă.
Daca simti lucrul asta , probabil iti lipseste ceva , ceva care sa iti schimbe aceasta stare si sa te faca sa vezi lumea cu alti ochi. Oricum , pot sa spun ca magia sarbatorilor de altadata s-a cam dus si la mine. Era altceva cand eram mai mititel, acum parca e o rutina si o monotonie obsesiva. Sa speram ca se va schimba ceva pe viitor si vom vedea lucrurile cu ochi mai buni .
Exact, Cosmin, simt sarbatorile ca pe o rutina, ca pe o obligatie. Hai sa ne bucuram acum! Ei bine, eu nu pot functiona asa, la comanda. La mine totul trebuie sa aiba o cauza ca sa urmeze efectul. Ii vedeam pe toti din jur cum se bucurau ca niste copii(chiar si oamenii maturi), m-am simtit aiurea, neinteleasa, in plus. Da, am nevoie de o noua provocare, de ceva care sa-mi transmita emotie, traire intensa, maxima. Mie nu-mi place monotonia asta pe termen lung e nociva. Mereu trebuie sa gasim lucruri incitante pe care sa le facem.
Corect ! Asa sunt si eu si de obicei , pentru a scapa de aceasta stare , ori am nevoie de ceva , care sa-mi ocupe timpul , ori de cineva , care sa ma ajute sa trec peste. :P
Si ai gasit? Daca da, ce e? Lucru sau persoana? Eu as vrea lucruri… :dizzy:
Momentan , doar persoana , sper sa gasesc si lucruri care sa ma intregeasca pe deplin :P
Da, se pare ca nu e suficienta doar dragostea, Cosmin. In viata avem nevoie de mult mai multe pentru a fi impliniti, fericiti.
:dizzy:
Cu parere de rau , iti sustin afirmatia…Sa speram ca ne vom gasi si lipsurile in cel mai scurt timp .
Uh, chiar imi pare rau ca esti de acord cu mine.
De data asta. :biggrin:
Da, da, trebuie sa le gasim. Pentru binele nostru. :dizzy:
Am avut o perioadă din asta anul trecut, cam în aceeași perioadă ca acum. Cert e că am avut parte de niște evenimente care m-au… obligat să fiu așa. Am spus ”perioadă” pentru că n-a durat foarte mult, m-am mobilizat și mi-am găsit obiective pentru a merge mai departe (munca, licența, niște ambiții personale). Cu cât mi-am ocupat mai mult timpul cu ceva, cu atât starea asta s-a estompat până a dispărut.
+ am citit muuult, ca să-mi ocup mintea cu ceva.
+ m-am ocupat de hobby-uri.
+ am vorbit despre lucrurile astea cu cineva care m-a înțeles.
Da, vezi, tu ai gasit obiective pentru a merge mai departe. De asta am si eu nevoie acum. Dar am nevoie sa le gasesc eu, pentru mine. Ceva ce sa-mi faca placere, sa ma faca sa simt ca traiesc cu adevarat. Caut emotia aia ardenta, constructiva, din pasiunea mistuitoare.
Eu aș sugera să încerci fotografia :) Am văzut poze tare frumoase aici la tine pe blog; cred că o zi în care să fii doar tu cu aparatul și cu natura ar putea face minuni. E doar o sugestie :)
Merci, Oana, macar de s-ar mai ieftini DSLR-urile astea, sa nu dau o gramada de bani si apoi sa constat ca aparatura ma depaseste.
:biggrin: Si, eventual, sa trebuiasca sa dau si bani pe cursurile de fotografie. :dizzy:
‘neata!
Sugestie! Incearca viata “în doi”…. Poate ajuta cine stie! :)
Pe plan sentimental stau bine, Minnie. Nu aici e buba, sa stii ca mereu m-am intrebat cum e posibil ca niste femei casatorite, cu copii, cu o cariera, sa fie atat de nefericite. Nu era vorba de ceilalti, era vorba de ceea ce simteau ele inside. De cum simteau, sau mai bine zis, de ce nu simteau. Ai vazut ca in Romania multe vedete se sinucid(si in alte locuri de pe Terra e la fel) sau divorteaza. Ele au alaturi un partener, insa tot nu sunt fericite. Poate pentru ca au totul. Sau poate pentru ca au totul in aparenta, de fapt nu au nimic. Eu am nevoie de o noua provocare. De ceva care sa aduca emotie in viata mea. Ceva care sa-mi faca inima sa tresalte. O activitate, un vis, o dorinta. Dragostea o am alaturi de mine…e mai aproape chiar decat iti poti imagina.
Si eu merg pe mana lui Minnie! E cam trist sa nu iti faca nimic placere.
Si eu am fost in puncte din astea dar mi-am gasit noi indeletniciri care sa imi placa.
Anul trecut cand eram cam down am inceput sa ies cu prietenele 1 data in ficare saptamana in club sa dansam si sa ne simtim bine!
Acum intentionez sa incep degustari la restaurante! fiindca asta mi-ar placea! Sau sa incep sa ma duc la cat mai multe evenimente din Cj, asa cum faceam la Londra …
Foarte bune initiativele tale, Alice, degustari in restaurante suna bine. Love it. Dar astea costa, iar momentan sunt pe zero. Am atins fundul sacului, abia astept o redresare financiara. E bine ca ai prietene si ca iesiti. Si eu am, dar mai degraba vorbesc cu voi pe blog decat cu ele. Sper sa nu-mi citeasca commentul asta.
La tine cum e la tine, dar la fel a fost si la mine…si eu am 16 ani:( poate e ceva in toata lumea.
Lucian, deprimarea sau depresia asta nu tine cont de varsta, toti o putem simti la un moment dat. Oamenii se satura la un moment dat si de monotonie. Avem nevoie ca de aer de ceva care sa ne faca sa vibram, sa simtim ca pulseaza viata in noi. Ceva nou, tot mereu. Sau macar din cand in cand. Eu am pierdut emotia. Iar indiferenta, apatia, e boala grea.
Buna!
A privi lucrurile cu detasare e un lucru bun, denota maturitate si intelepciune. Cat despre sarbatorile de iarna si asa-zisul lor farmec si eu l-am pierdut de cativa ani incoace, dar nu trebuie sa reprezinte o problema. Acestea sunt doar niste conventii sociale si nimic mai mult. Nu e nimic in neregula cu tine daca nu “aderi” la ele sau pur si simplu nu mai au acelasi efect asupra ta cum il au asupra celor din jur. Cat despre a visa si a avea increderea ca se vor intampla lucruri bune, ei bine eu zic ca e in avantajul tau daca nu mai simti asta, la urma urmei denota realism iar o persoana ancorata bine in realitate este mai stapana pe situatie in cele mai multe cazuri.
Cel mai probabil simti toate lucrurile astea ca pe o pierdere, ca pe o schimbare greu de “digerat”.
Viata e foarte scurta si trebuie traita din plin. Nu ne permitem “luxul” de a fi tristi. Viata are culoare in masura in care i-o dai tu si desi poate parea lipsita de sens, sensul e acela pe care il alegi tu. Viata ta e in mainile tale: daca pici in plasa depresiei si iti repeti ca nu are sens, pai nu va mai avea. Daca treci peste si ii trasezi tu sensul pe care vrei sa il aiba, va avea exact acel sens.
Ocupa-te cu lucruri care iti fac placere, bucura-te de orice clipa petrecuta impreuna cu oameni dragi tie, ocupa-ti timpul cu lucruri pe care ti le-ai propus sa le faci dar nu le-ai facut pana acum. Toate astea iti vor aduce multa satisfactie si bucurie.
Treci prin niste schimbari acum. Relaxeaza-te! Nu privi lucrurile de acum ca pe un sfarsit ci ca pe un nou inceput.
Iti doresc numai bine! Take care!
MT, m-am uitat pe net la simptomele depresiei si nu prea ma regasesc. Poate doar oboseala, sfarseala, dar cred ca o pot anihila si pe ea schimband regimul alimentar. Deja ma simt ceva mai energica de cand am renuntat la unele alimente care mie nu-mi priesc.
Lucrurile care imi fac placere? Hm, sa calatoresc, sa socializez, sa fotografiez. Momentan nu pot sa fac nimic din ce imi place, poate doar la partea cu socializarea se mai poate umbla. Dar in rest munca imi acapareaza tot timpul. In timpul liber ma odihnesc psihic.
Da, asta vreau, sa simt ca traiesc din plin viata. Acum, simt ca m-am cufundat in cea mai profunda monotonie. Nu e nimic spectaculos in viata mea, nimic care sa ma emotioneze…
Multumesc asemenea, :happy:
PS
Dar eu am nevoie sa visez, sa lupt pentru visurile mele. Altfel sunt profund nefericita. Am nevoie de noi provocari.
Nice, se incalzeste acusi afara si ai sa iesi cu aparatul si ai sa faci poze grozave. Iar daca nici asta nu e ok, te invit la Iasi, la o cafea. Pe bune. Mi-as dori sa te cunosc.
Merci, Iulia, esti nice. :heart: :biggrin: Stii ca si asta e un motiv de ingrijorare, nu mai am ce sa fotografiez in jur. Am luat la rand, in 2012, toate obiectivele interesante din Bucuresti, si le-am cam terminat. A mai ramas Mogosoaia la care nu am ajuns. Dar nu sunt asa entuziasmata de locatia respectiva. Stii ca imi doream si un DSLR. Not anymore…simt ca nu e de mine, ca n-o sa ma pricep sa umblu la setari. :ermm:
Nice, eu am incredere ca te vei descurca. Ai nevoie de un imbold. Si nu sunt sfaturi goale sau gratuite. Chiar cred ca vei gasi frumosul din lucrurile si persoanele de langa tine. Si repet: treci prin Iasi, te fac cu o cafea si cu un tur. Vei avea ce sa fotografiezi.
Hihi, stiu ca aveti un oras super frumos, Iulia. Am vazut niste poze pe net de-a lungul timpului, plus ca multi prieteni care s-au intors de acolo mi l-au recomandat. Pe ei i-a impresionat.
Stiu (cam) perfect cum e
Din pacate, n-am o solutie, ca sa ti-o dau
La mine a fost doar cu un: Indura (stay strong (almost) always)
Si ca tot a adus Vlad, o anume faza, as avea o adaugare pe care o mai urmez si eu: Trebuie sa privesti cu detasare, mental sa fii tare!
Desigur, e greu de aplicat (des)… dar macar uneori, merita incercat
Lusio, nu sunt suparata. Imi lipseste doar emotia, acel entuziasm pe care trebuie sa-l simti ori de cate ori realizezi ceva. Chiar si faptul ca mergeam la piata, uneori ma entuzisma. Ma gandeam cu drag ce mai imi cumpar de acolo. Acum totul imi este indiferent. Ma duc ca trebuie, bag produsele in cos si vin acasa ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Poate nu mai reusesc nici sa vad partea plina a paharului, o vad doar pe cea goala. :face:
Momentan sunt destul de puternica. Insa rutina ma omoara incetul cu incetul. Ma termina…:alien:
Neata Nice draga, ee vreau sa vin si eu cu o solutie la problema ta :), iti propun sa iei o prietena cu tine si sa mergi la gara Bucuresti Nord acolo cumparati un bilet pentru primul tren care pleaca din gara,mergeti cu trenul acela pana in cel mai apropiat oras si vizitati imprejurimile cautati o cafenea in oras… Am zis ca o sa incerc asta:) dar momentan nu am gasit cu cine sa merg.:P
Neataaaa, Daniela, simpatica propunerea ta. As vrea sa ma opresc direct in Praga. Se poate?
:ermm: Cred ca au cafenele nice pe acolo. :silly:
Sa stii ca de asta am nevoie. De o evadare din rutina. De ceva nou, spectaculos in viata mea. Nu ceva nebunesc, nu ceva periculos, ci o emotie frumoasa, o pasiune ardenta, care sa ma faca sa simt ca traiesc la maxim.
Eh, tu ai de infaptuit visul cu aeroplanul. :biggrin: Ai la ce visa…
Uite cum mă faci să intru în curtea altuia! :tongue: Nu m-am putut abţine, acum c-ai zis de Praga. Loredana tocmai ce s-a întors de acolo, unde şi-a petrecut ziua de naştere (ei da, tot Căpriţă şi tot “zbuciumată” la suflet ca tine, ba chiar mai mult de atît :whistle: ) Mă gîndesc, poate voi două aţi putea face niscai schimb de experienţă şi idei de sfîşiere a monotoniei. :wink:
Ii stiu blogul, am mai trecut in vizita pe la ea, dar relatia nu a fost una de durata.
Eh, pe ea o citesti de mai mult timp… Pe mine m-a(mai) potolit dragostea. :biggrin:
Of, cum sîntem noi, oamenii… Am putea învăţa unii de la alţii, ne-am putea ajuta unii pe alţii, ne-am putea consola sau ridica unii pe alţii… însă preferăm să cedăm intenselor eforturi de individualizare, de izolare, ale celor ce au ca obiectiv (curent dar nu unic) infamul divide et impera. Păcat că instinctul gregar se manifestă numai în domenii inutile şi triviale precum moda şi obedienţa faţă de stăpîn, dar nu şi în altele mult mai importante.
În fine, dragoste cu sila nu se face, după cum spune vorba românească. Eu am încercat. Sper să găseşti ceea ce cauţi. Sînt, totuşi, unele markere pe care le vei găsi de-a lungul vieţii, acolo, în acelaşi loc, pentru cînd vei avea nevoie de ele. Şi vei avea, căci orice suflet are nevoie la un moment dat de stabilitate, de siguranţă, dincolo de zbucium şi dorinţă de evadare.
Aş vrea să văd că tristeţea, plictiseala, toate stările astea neplăcute care te bîntuie acum, se vor transforma curînd în zîmbet şi idee. Căci oamenii sînt atît de frumoşi cînd zîmbesc… inside and outside as well…
Dragos, eu iubesc socializarea, atat in offline cat si in online. Aici pe blog oricine e bine primit. Aici tuturor li se raspunde, imi place sa cred ca desfasor un dialog cu cititorii. Eu, incerc, sa ii vizitez la randul meu astfel incat sa putem inchega o relatie cat de cat, sa avem o comunicare fructuoasa.
Iar comentariile prezente aici pe blog, nu foarte multe, dar nici putine rau, stau dovada celor afirmate de mine. Acesta nu e un blog elitist, aici primesc cu bratele deschise pe oricine. Imi pare rau ca nu ai trecut in revista si alte articole mai vechi…
Daca a plecat cineva de pe summerday a facut-o pentru ca nu s-a regasit in cele scrise de mine, nu pentru ca am dorit eu sau pentru ca l-am gonit eu. Pur si simplu s-a dovedit o nepotrivire de caracter. Eu m-am purtat frumos cu toti cei care mi-au trecut pragul, pentru ca asa fac si in viata reala cu oaspetii mei.
Deci, in concluzie, doar daca NU VREI TU, NU RAMAI PE SUMMERDAY. :wink:
Iar eu dragoste cu forta, vorba ta, nu fac. Nu-mi place sa ma duc pe bloguri unde nu sunt bine primita si unde comunicarea nu exista sau este superficiala.
Cat despre starile neplacute…tristete, plictiseala, ele nu exista. Nu am pomenit de asa ceva in articol. Eu nu am timp sa ma plictisesc. Era vorba ca unele lucruri nu le mai simt ca odinioara. Ca sarbatorile de ex ma lasa indiferenta. Am incercat sa caut cauzele…
Hmm… na, că-s capricorn căpos și le văd mereu pe-alea rele… din dialogul vostru mi-a rămas asta pe retină – Nu-mi place sa ma duc pe bloguri unde nu sunt bine primita si unde comunicarea nu exista sau este superficiala. – și simt nevoia să întreb dacă e vorba cumva de mine… adică, chiar mi-ar părea rău să știu că cineva nu revine pe la mine pentru că e comunicarea superficială pentru că tot ce-i acolo, așa trist cum e, e plin de suflet, de trăire și toți oamenii care-mi sunt alături în lumea asta virtuală sunt extrem de importanți pentru mine… :(( în rest, cred că Dragoș ne poartă mult de grijă și de-aia i-ar plăcea să pună unul lângă altul oameni pe care el îi vede asemănători…
Cât despre apatie, sincer cred că e o stare mai degrabă superficială sau autoimpusă decât una reală și, clar, de vină e și iarna și cenușiul vremii… prea bine cunosc stările astea și știu că nu se “vindecă” cu momente de viață senzaționale, ieșite din comun, care să te facă să simți că trăiești… determinarea trebuie să o găsești în tine, altfel, în toate lucrurile mărunte pe care le faci… dacă afară totul ți se pare gri și nimic nu te atrage, uită-te aproape, lângă tine, caută frumosul din viața ta – și, pentru că spui că dragoste ei, acolo cred că trebuie să fie sursa ta de viață – și trăiește-l pe acela… știi că lucrurile alea spectaculoase, deosebite, etc, nu vin atunci când le cauți? Toate or fi având timpul lor…
Numai bine și sper să îți găsești curând motive să te trezești dimineața cu sufletul senin!
Loredana, la noi a fost urmatoarea situatie: eu am intrat prima la tine(ceea ce nu prea obisnuiesc, pentru ca ori de cate ori fac eu primul pas, relatia esueaza lamentabil), am postat un comentariu si apoi ne-am vizitat reciproc pentru pret de cateva articole. Apoi totul s-a oprit. Nu stiu ce s-a intamplat, am presupus ca nu te regasesti in cele scrise pe aici si nici mie nu-mi sta in fire sa insist.
Explicatiile lor au fost plauzibile. :wink:
Dar, aproape de fiecare data cand am facut eu primul pas si m-am dus sa comentez pe un blog am fost intampinata fie cu raceala, fie chiar cu ostilitate vadita. Fie proprietarul nu s-a sinchisit sa-mi raspunda. Nu a fost cazul tau, dimpotriva. Acum prefer sa fiu descoperita de ceilalti. Daca vrea sa vina cineva pe summerday sa citeasca si sa dialogheze cu mine, e perfect, eu il primesc cu bratele deschise si incerc sa incheg o relatie. Daca nu, nicio problema.
Da, e posibil sa fie din cauza vremii mohorate. S-ar putea sa ai dreptate, sa fie ceva superficial si autoimpus. De aceea am si facut articolul, sa obtin cat mai multe pareri si sa gasesc eventuale cauze pentru ceea ce simt. Si oamenii nu m-au dezamagit.
Multumesc mult. >:D<
Sincer, eu nu țin cont și asta nu contează absolut deloc pentru mine, că am citit eu prima dată pe cineva sau a fost invers… mă bucur dacă descopăr oameni cu care rezonez, mă bucur dacă cineva simte că vrea să revină… și eu nu cred că în lumea asta virtuală relațiile trebuie să fie așa, neapărat condiționate de reciprocitate… citesc pe cineva dacă îmi place ce scrie chiar dacă acel cineva nici nu intră pe blogul meu vreodată și o fac pentru că nu consider că pierd ceva, dimpotrivă… cred că în asta stă frumusețea posibilității de alegere în virtual…
În cazul ăsta, cu tine, n-aș știi nici eu să spun care e faza… ideea e că eu sigur sunt așa, mai ciudată… și destul de antisocială, se pare, știe Dragoș bine… am oameni, o mână, pe care-i citesc constant, uneori simt nevoia să descopăr și răsfoiesc netul haotic, alteori rămân vreme îndelungată în colțul meu…
O zi bună să ai!
Dar ai o mana de oameni pe care ii citesti constant. Asa am si eu, Loredana, pe cei din blogroll. In rest, mai intru si pe alte bloguri, mai rar sau mai des.
Pana la urma nu e nicio deosebire intre noi doua la capitolul asta. Ideea e ca tu nu ai mai intrat pe aici nici macar pentru a citi. Eu te-am mai vizitat, dar rar de tot, e adevarat. Dar e normal, nu inteleg de ce ar trebui sa fim prieteni, sa citim sau sa rezonam cu toata blogosfera. Fiecare are dreptul sa isi aleaga favoritii si sa citeasca ce vrea, in modul in care doreste.
O zi buna si tie.
Mai sus am făcut un fel de generalizare, o constatare tristă a vieţii în ansamblu din jurul meu, nu am încercat să te învinovăţesc de ceva sau să te critic. E vorba de regretul că lucrurile nu merg bine aşa cum ar putea, if only… Motivele, eh… sună amuzant, acum, după mai bine de douăzeci de ani, cînd aud “nepotrivire de caracter”, însă atunci n-a fost deloc amuzant şi nici viaţa după aceea n-a mai fost. În fine, divaghez.
N-am apucat să te cunosc suficient încît să ştiu ce gamă de sentimente trăieşti la un anumit moment, ştiu doar că cele menţionate de mine se cam asociază de multe ori. Dacă e aşa cum spui tu, atunci poate, din contră, faptul că nu ai timp să te plictiseşti – ceea ce denotă foarte multe preocupări constante, probabil variate în formă şi conţinut – te-au adus la suprasaturaţie, astfel încît sărbătorile (şi nu numai) să îţi apară ca ceva banal, plat, incolor.
Dar poate că bat iar cîmpii, în necunoştinţă de cauză. Ştiu că am mult de citit, însă momentan încerc să mă fac util, să rezolv anumite probleme pentru cei dragi din jur şi din păcate, merge foarte greu.
EDIT:
Heh, ce surpriză, să văd că Lore mi-a luat-o înainte! :) Săru’ mîna! :kissing:
S-ar putea sa fie si o suprasaturatie…uite ca la asta nu m-am gandit. Foarte, foarte buna explicatia ta, Dragos. :wink:
Primul pas este diagnosticul corect. Al doilea este tratamentul, care trebuie să adreseze cauza, nu simptomele. Şi apoi, perioada de recuperare. :wink:
Ce să facem, dacă toţi medicii capabili au plecat din ţară… ne descurcăm şi noi cum putem. :whistle:
Innocent until proven otherwise, remember…? :angel: *hugs*
Hugs back
Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti tristă, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău. (G.G. Marquez)
Dar zambesc.
Nu insa si inside. :biggrin: Acolo e problema. Nu sunt suparata, nu sunt trista. Doar ca totul ma lasa rece. :face:
E doar o stare, nu o lăsa să te domine, dragă Nais. Nu dramatiza, reactivează-ți senzațiile, sunt sigur că poți. Ce să zic eu la cei 47 ce-i boi împlini luna viitoare. Întodeauna am făcut tot posibilul să mă bucur de clipe
Da, Tury, eu sper ca e doar o stare trecatoare. Sper sa-mi treaca odata cu venirea primaverii. Imi lipseste lumina solara de prea mult timp de acum…meteodependenta isi spune cuvantul. Dar imi lipseste si emotia, spectaculosul din viata momentan. Exact cum scriam, viata mea e in tonuri de gri. Prea mult gri dauneaza.
Azi m-am imbracat in roz si tot nu a functionat. 
:biggrin:
Asta imi doresc si eu, clipe de care sa ma bucur ca maxim!
Aaaa. asta era! Anotimpul sinsitru de acum! HUOOO IARNĂĂĂ! Roz? Frumos!
Acum, in plina iarna, rozul pare cam indraznet, cam nepotrivit pentru decor. Insa eu l-am incercat in speranta ca imi va schimba starea de spirit.
Da, e si anotimpul deprimant de vina, Tury. De maine se intorc ninsorile. :))
Cu totii trecem prin astfel de momente, sigur exista cineva sa te asculte si daca nu gasesti cauta-ma. Sunt pregatit :)
Merci mult, Valentin, sa stii ca a functionat terapia prin scris, de cum am terminat articolul am simtit o mare eliberare, parca mi s-a luat o piatra de pe inima.
:biggrin:
cred ca ai nevoie de o vacanta… chiar si in croatia… ca si eu am…
dar… pana la vacanta… astept weekendul… si seara ma plimb in parc… fa si tu la fel… poate lucreaza si la tine…
Nu zici tu rau, Ovi. Da, am nevoie de o evadare intr-un loc spectaculos, un loc pe sufletul meu asa cum e Croatia. Mi-ar placea mult de tot Andaluzia… :wub:
M-as plimba seara, dar acum e prea frig si nici aparat profi nu am sa fac poze frumoase. Camera mea Canon nu scoate poze ok noaptea. Nu stiu de ce. :dizzy:
sugestie…
incerca pe telefonul mobil ala destept… sa descarci un aparat foto… cu are sa faci si poze de noapte…
Ovi, mobilul are camera foto. Are chiar doua. Pentru poze de noapte, pentru claritate totala, avem nevoie de un aparat profi(DSLR)
Da….nici eu nu am mai simtit magia Craciunului. In vremurile copilariei s-a facut in capul meu o legatura directa intre Craciun si zapada, iar zapada n-a prea fost. In afara de asta…a devenit prea comercial, din ce in ce mai comercial si din ce in ce mai putin spiritual. In copilarie era o chestie sa sarbatoresti Craciunul – era semiclandestin si evident, mai spiritualizat, intrucât nu avea ce sa te distraga. In plus, sarbatorind Craciunul simteai ca pui umarul la demolarea comunismului.
Te inteleg. Cum iesi din starea asta? N-ai cum sa iesi, nu-ti face griji! :-) :-) :-)
Of, Dragos, ce bine ma simt cand oamenii imi scriu ca ma inteleg, ca simt la fel ca mine in aceasta privinta. E mult prea comercial, iar eu am incercat sa intru in spiritul sau dar am esuat lamentabil.
:unsure:
:))) Ce incurajator. Vorbesti si aici din proprie experienta?
Da, vorbesc si din proprie experienta, dar si din ce mai scrie Silvia pe facebook (ca pe blogul ei nu mai scrie). :-) :-)
:))))))))))))))) Da, am ajuns s-o inteleg pe Silvia. Prea bine…
De ce oare nu ma mira ca o poti intelege pe Silvia?!?!?!?
Asta e din categoria retoricelor. :biggrin:
Dar Dragos, ce e atat de neinteles la mine? :))
Nice si cu mine avem o legatura stransa prin prisma faptului ca suntem nascute sub acelasi semn :)). Nu pot gandurile tale sclipitoare sa patrunda aceasta taina?
Cat despre blog… nu prea stiu ce sa-ti zic.
Mda, la fel si aici. Si mai peste tot pe unde am intrebat sau mi s-a spus fara sa o fac.
:) Suntem aici, cu magie sau fara. Gotta make the best of it!
Silvia, cred ca iti inteleg din ce in ce mai bine stare de spirit afisata de-a lungul timpului pe blog…
:( mda, imi pare rau ; pana la urma totul e o suita de trairi, de la rau la bine, de la bine apoi la rau si tot asa.
In mare parte ma regasesc in randurile tale, cu ceva mici diferente. Magia Craciunului si a sarbatorilor eu nu o mai simt la fel de cativa ani buni ..:( Si asta nu pentru ca am crescut, ci doar datorita faptului ca sunt departe de ai mei, ca situatia acolo nu e tocmai ok si pana s-or rezolva problemele mai dureaza. Cat despre entuziasmul meu, incerc sa il gasesc. Parca ma simt amortita, nu mai am chef sa fac mai nimic, imi propun inca de la munca sa faca o gramada de lucruri si ajung acasa cu un chef de trantit in pat si ramas acolo. Inainte ma plimbam seara, mergeam sa imi iau o inghetata si stateam afara ca pe vremuri cand eram copila, ieseam in parc sa admir lacul, ascultam muzica la casti si imi tineam picioarele pe perete, cate si mai cate. Nu stiu daca sa iti spun ca inteleg cum te simti, pentru ca e posibil ca sentimentele sa fie diferite, asa ca iti spun ca incerc sa fac ceva sa ies din starea asta. Simt ca sunt atatea lucruri frumoase pe care le pot face, sunt in stare si cred ca si tu esti in stare. Ti pupa o marmotica :)
Da, sentimente si stai asemanatoare, dar care au cauze diferite. Momentan eu nu ma mai simt in stare de nimic, astept primavara. :biggrin:
Insa tu imi pari ceva mai determinata si ai sanse mai mari de succes. :kissing:
Imi doresc sa ies din starea asta si sa ma pun pe treaba , dar parca nu reusesc. Orice as face , ma plictisesc si las deoparte..
Nu ai starea necesara deocamdata…mi se intampla si mie uneori sa simt la fel. :face:
Cam multe raspunsuri din care rezulta ca oamenii din jurul nostru sunt destul de tristi… Mi-e teama ca daca scriai ca esti vesela, ca debordezi de fericire…apareau aici multe comentarii in care oamenii care le lasau erau la fel de veseli sau chiar mai mult
Nice, te inteleg prin ce treci insa, crede-ma ca se poate si mai rau. Adica sa vrei sa se intample ceva in viata ta dar cum nu se intampla sa nu vrei sa ti se mai intample aproape nimic, asa cum patesc eu… Vreau sa spun ca mie imi e infinit mai greu. Nu job, nu bani, nu fericire, nu perspective. Viata mea a luat-o de la zero. Si tot pe la zero ma invart de mult timp.
Tristete sau niciun entuziasm simt si eu la sarbatori, la zile de nastere, in orice ocazii asa-zis fericite. De cativa ani deja. Ca sa mai pot trai, sa nu ma mai gandesc continuu la ceea ce ma doare m-am apucat de blog. Ma ajuta, dar doar ma ajuta sa nu innebunesc. Pentru ca eu nu povestesc nici despre macar a 20-a parte din necazurile mele…
Te afli insa intr-o situatie infinit mai buna. Eu cred ca iti va trece. Sper sa fie vorba doar despre o tristete asa, post-sarbatori
Draga Elly, nu stiu daca s-a dorit un comment incurajator, dar intr-un fel ai reusit. Insa nu am putut sa nu simt o strangere de inima citind prin ce treci tu. Desigur ca blogul ajuta, dar nu e suficient. Ai putea insa incerca sa il monetizezi astfel incat sa devina jobul tau. Sa il faci astfel incat sa ai mii de unici, multe reclame, la campanii deja participi din cate am vazut. Nu stiu, sunt destul A-listeri care castiga bani frumosi din blogging, ai putea reusi si tu. E o solutie! :ermm:
Multumesc pentru idei, Nice, dar, de regula, ca sa faci bani din blog trebuie sa scrii zglobiu, mult si aproape prost.
Am vazut ce articole castiga diverse campanii. Eu nu scriu asa :wink: Scriu la cate o campanie care imi place. Daca nu-mi place nu pot scrie nici macar 3 cuvinte, nu pot scrie despre chestii in care nu cred. Nu voi face eu bani din blog niciodata, stiu asta.
Cine stie, poate ca ceva se va schimba de pe o zi pe alta. Mai cred in minuni. Atat mi-a ramas.
Exact sa te incurajez am dorit. Nici pe departe sa te intristez pentru ceea ce mi se intampla. Daca am reusit sa te incurajez cat de putin, chiar ma bucur.
eu cred ca trebuie sa te indragostesti iarasi! :) chiar daca ai o relatie trebuie sa o reinventezi, sa descoperi acei fluturi care te fac sa plutesti, sa faci ceva sa simti :)
o sa scriu un articol despre partea cu simtitul sarbatorilor si poate astfel reusim sa gasim niste raspunsuri :)
e bine ca te ajuta scrisul, si scrie si atunci cand te simti mai lipsita de viata, scrie ce te deranjeaza, hartia sau wordul suporta multe,iar cei ce comenteaza te ajuta sa vezi si altfel lucrurile
si mie mi se intampla din cand in cand sa simt nevoia de schimbare, mi se pare totul monoton, si parca am un gol in mine. cum imi trece? ma focusez pe lucrurile care imi plac si incerc sa vad partea plina a paharului si sa schimb ceva chiar daca e ceva schimbarea nu e mare :)
take care!
Merci de sustinere, draga Lilly, da, trebuie sa reinventez ceva. Sau sa inventez ceva, deocamdata imi lipseste inspiratia.
:dizzy: Astept cu nerabdare articolul despre sarbatori, e bine ca il scrii. :wink:
Momentan imi place doar weekendul, cand sunt departe de work. :tongue:
eu stiu ce ti-ar putea schimba viata, si te-ar face sa ai parte de acele bucurii :D
Hopa, Pato are raspunsul salvator. :wassat: Ce mai astepti, impartaseste-l cu noi! :biggrin:
un copilas… asteptam un “nepotel”
:)))))))) Esti haios. Not now, Pato. :biggrin:
am senzatia ca daca astepti evenimentul ala extraordinar care sa-ti zguduie viata in mod decisiv de bun, uneori esti dezamagit. fie se intampla prea tarziu, fie se produce in alta directie decat asteptam noi si la final tot dezamagiti suntem. pe de alta parte, in fiecare zi sunt bucurii mici, care iti pot aduce linistea si buna dispozitie. doar sa alungi tristetea iernii si sa pasesti zambind, inconjurata de oameni care nu au uitat sa rada. poti gasi ceva nou de facut, un prieten vechi si drag de care ai uitat, o carte, un film amuzant sau lacrimos, o ruda cu imbratisari calde care alunga mereu tristetea, o mancare delicioasa sau o ciocolata cu n-spe mii de calorii, mai zic? :biggrin:
Ce solutii are Pato :)) eu una am inceput cu sportul, e un program insanity cu shaun t si 3 zile am facut fit testul, a a patra zi, dupa pauza de weekend spre seara m-au luat durerile de coloana.. daca pana acum nu eram motivata, acum ca am chef nu pot, asa ca azi m-am tuns cu tot cu spatele mele cocarjit si m-am dat si cu ruj ca in filmul ala.. ruj rosu pentru zile negre. Per total a fost o zi frumoasa, iar afara ploua non stop.
Weekend placut si indeletniciri pline de viata! :*
Aveam aceiasi apatie vis a vis de sarbatori pana candam descoperit in mediul virtual un joc de-a Secret Santa.Bine,activam pe acel forum de vre-o 6 ani asa ca prezentam o oaresce garantie.Era vorba de un cadou de vre-o 20 dolari(nu prea mult,insa indeajuns sa ofere posibilitatea sa cumparam niste cadouri faine).Cercetarea destinatarei mele,cautarea unui cadou potrivit,apoi asteptarea cadoului pe care urma sa il primesc(de la cu totul alta persoana)febrilitatea cu care verificam cutia postala in asteptarea mandatului,nerabdarea cu care raspundeam la apelurile de pe numere necunoscute(ca habar n-aveam daca va trimite prin Posta sau curier) mi-au adus aminte de asteptarea lui Mos Craciun din copilarie…
Poate ca la tine lipseste o scanteie sa porneasca motorul care acum merge “pe avarie”
Nu a trecut mult timp de la publicarea articolului, dar ti s-a mai schimbat starea de spirit? E periculoasa, daca o lasi sa te cuprinda pana in adancul fiintei tale. Sper sa nu fie cazul. Stiu ca ai nevoie de o noua provocare, insa schimbarea aceasta porneste de fapt tot din interior… Cu alte cuvinte, sa nu faci greseala sa astepti ca (doar – si as sublinia cuvantul) exteriorul sa iti declanseze acel entuziasm, acea pasiune si motivatie pentru a face ceva.
Cred ca stii, in mare, cam cum m-am simtit in ultimul an. Cu cat te lasi sa cazi mai jos, cu atat e mai greu sa te ridici. E si o alegere – modul in care privesti lucrurile ,,banale” din viata de zi cu zi. Daca poti, alege sa le privesti ca pe o provocare, sa incetinesti timpul in mintea ta si sa vezi miracolul din fiecare clipa. E uimitor cate poti observa daca deschizi ochii: la oamenii din jur, la relatiile dintre ei, la evenimentele exterioare tie.
Oamenii sunt diferiti si au moduri diferite de a iesi din starea asta de apatie (spuneai mai sus ca nu consideri ca e depresie). Stiu ca pe mine m-au doborat niste lucruri exterioare mie dar pe care le-am asimilat atat de mult, incat au devenit parte din mine. Si au ramas acolo si le-am lasat sa ma doboare. Lucrurile nu s-au schimbat, situatia e la fel, cu mici diferente. Singurul mod de a iesi de acolo a fost (si este, ca e un proces) sa aleg sa imi schimb in fiecare secunda modul de raportare la situatie. Si nu-i usor.
De asta zic, sa nu te complaci intr-o astfel de stare, fii atenta la ce simti si la modul in care alegi sa simti
Si ca exemplu, sa nu filosofez aici degeaba: ziceai ca nu mai ai ce fotografia prin Bucuresti. Un oras are mai mult de oferit decat locatiile alea cunoscute si apreciate dpdv turistic. Tu ai acoperit in mare zonele frumoase ale Bucurestiului, fotografiile au fost minunate. Acum, incearca sa surprinzi ceea ce e mai putin evident, lucruri care nu iti sar in ochi din prima. As zice sa… deschizi ochii. Ai putea chiar sa iti propui un proiect fotografic. Poate ma gandesc la cateva provocari in acest sens :)
Eu te inteleg. Sarbatorile din 2012 au fost cele mai urate pentru mine. Prieteni fara vlaga, ce preferau sa isi piarda timpul cu iubitul/iubita, lasandu-si prietena amarata [adica pe mine] , sa isi planga de mila intre cei 4 pereti ai dormitorului. Nici Revelionul nu s-a lasat mai prejos, petrecandu-l in pijamale [ in viata mea nu s-a intamplat sa stau acasa si sa ma uit la seriale la trecerea in noul an! ]. Cu toate ca ma pregatisem cu cateva zile inainte [ in caz de intervienea vreo invitatie ] , luandu-mi o rochita neagra, pe care nici in ziua de azi nu am ajuns sa o port. Dar invitatii nu au fost, asa ca am “sarbatorit” singura, acasa, in pat. Cat pe ce sa izbucnesc intr-un plans de suparare si de nervi, dar am zis sa nu cobesc…ca poate plang tot anul 2013. Asa ca m-am abtinut, pana am adormit pe la vreo 2 noaptea [ asa cum adorm in fiecare seara, desigur ]. Totusi, mi-am facut o promisiune: nu voi mai petrecere sarbatorile singura, compatimindu-ma! Sper sa ma tin de cuvant, pt ca sentimentul de a sta “singura ca fraiera”…este groaznic. GROAZNIC! Repet: da, te inteleg. De data asta nu am simtit bucurie nici de Craciun, nici de revelion. Decat frustrare si noduri in gat.