Acum, ca tot am ajuns blogger mare, imi ramane un singur lucru de facut: sa ma retrag in glorie. Conform unor domni trecuti de prima tinerete, pe care i-am auzit intamplator vineri in parc, discutand pe o banca, numai prostii si disperatii se agata cu dintii de activitatea care i-a propulsat in varf chiar daca vad ca lucrurile nu mai merg ca altadata, ca mai degraba involueaza decat evolueaza. Intr-un cuvant, ca nu mai sunt ce au fost candva. Si eu m-am gandit deseori la acest subiect, dar nu am putut ajunge la o concluzie, cum ar trebui sa procedeze un artist (care poate fi cantaret, balerin, sculptor, pictor, scriitor) sau un sportiv (fie ca este fotbalist, atlet, gimnast), sa se retraga in momentul cand cariera sa atinge apogeul, cand lumea il adora, cand castiga foarte multi bani, cand devine celebru, iar numele lui este pe buzele tuturor sau cand timpul trece peste el, isi pierde inspiratia (daca e artist), forma (daca e sportiv), cand observa ca randamentul sau scade pe zi ce trece iar succesul sau a apus demult? Pentru ca in prima situatie ar avea numai de castigat, daca esti pe val si iti anunti retragerea cu surle si trambite, atunci lumea te va regreta o eternitate, in schimb, daca te incapatanezi sa ramai pana la sfarsit, oamenii se vor intreba: dar asta nu mai pleaca odata, nu vede ca nu mai poate, ca e terminat? Si, inevitabil, te vor eticheta drept penibil. Si, poate ca nimic nu e mai dureros decat sa vezi ca nu mai reprezinti nimic acolo unde candva erai totul.
Ce ar trebui sa faca cineva al carui blog a atins maximum la sfarsitul lui 2010 si inceputul lui 2011, care abia mai respira in 2012 cand google-ul s-a hotarat sa-l penalizeze drastic, cand anticipeaza regresul, cand vede ca e pe cale sa ramana singur?
De ce oamenii nu pot spune stop atunci cand simt ca daca ar continua lucrurile s-ar agrava, s-ar deteriora si oricum si-ar afla sfarsitul? De ce ne lipseste curajul, barbatia, demnitatea? Cum ne gasim puterea de a spune de maine gata, de a pune piciorul in prag? De ce asteptam umilinta, suferinta, chinul fara sa luam masurile necesare cand inca mai e timp? Si acest lucru este valabil si pentru relatiile de cuplu, nu doar pentru cariera, afaceri, pasiuni.
Pentru ca ajungi in acel puinct in care te simti bine, esti fericit, implinit si nu prea ai vrea sa dai acel sentiment, chiar si cu riscul de a pierde tot.
Problema e ce faci cand iti anticipezi declinul, cand stii ca mai devreme sau mai tarziu vei pierde acel sentiment de implinire si locul lui va fi luat de unul de mahnire si frustrare? Succesul este efemer, azi esti sus, maine esti jos, intrebarea mea este, de ce sa nu iesi cu capul sus din scena? De ce sa nu te retragi in clipa cand stii sigur ca ceilalti te vor regreta? Deci nu ma refer la acel moment in care simti ca toata lumea e a ta, esti cel mai bun, esti adulat de multime si stii sigur ca mai poti s-o duci un timp la cote inalte, ci de momentul imediat urmator cand simti ca nu mai faci fata, ca esti depasit, ca totul merge din rau in mai rau. Chiar si in relatiile de cuplu, cand simti prabusirea, de ce nu spui stop, de ce nu ai puterea sa-i spui partenerului vreau s-o terminam, simt ca intre noi lucrurile nu mai sunt ce erau?
Nu toti suntem la fel, dar cand te obisnuiesti cu ceva, greu ii mai dai drumul. Eu am stat intr’o relatie de 4 ani, desi fiecare uram compania celuilalt, din obisnuinta. Ma enervau comentariile lui dar, in acelasi timp, ma obisnuisem cu el, pana cand mi’am luat inima in dinti si am zis: GATA! Am regretat un timp, dar mi’am dat seama, pe urma, ca a fost o decizie buna.
Asta cred eu ca e. Unii oameni nu se pot lasa de o obisnuinta pana cand isi iau inima in dinti, renunta, si apoi isi dau seama ca au facut un lucru bun.
Tu nu te vei lasa, de aceea nu am scris nimic despre asta. Nu vei putea, te’ai obisnuit cu blogul, a intrat in programul tau zilnic si greu o sa te dezveti de el. In fine, de ce te’ai lasa? De ce trebuie atat de mult sa te intereseze parerea tuturor? E blogul tau, scrii ce vrei, cand vrei, cum vrei! Oricum nu vei cunoaste niciodata mare parte din oamenii care iti comenteaza aici, de ce sa te intereseze atat de mult ce cred sau vor crede altii despre tine? Mai ales ca multi nici nu te cunosc PE TINE!? :pouty:
Ah, Ana, dar nu e vorba de ce vor spune ceilalti, ci de felul cum te vei simti in momentul cand te vei vedea singur, abandonat, incapabil sa mai dai randamentul de altadata, stiind ca puteai sa renunti mai devreme fara a resimti din plin esecul.
Uite, vezi, tu ai avut puterea sa spui stop, dar nu multi sunt capabili de asemenea decizii drastice. :dizzy:
Vezi tu, eu nu sunt asa. Eu scriu pentru mine, chiar daca am vizite sau nu, chiar daca’mi sunt comentate sau nu articolele. Eu sunt singura si simt nevoia sa ma descarc, sa vorbesc, sau sa scriu ce simt, ce vad, ce traiesc.
Totul tine de sustinere personala, sa iti ridici moralul singura, sa te imbarbatezi, sa iti spui ca poti, ca esti in stare, ca tu esti stapana pe situatie si pe viata ta. Uite, mergi la oglinda, ridica umerii, stai dreapta, barbia sus si spune’ti de cate ori e nevoie ca sa te simti mai puternica: EU POT! SUNT STAPANA PE SITUATIE! Si nu te mai gandi atat la consecinte, poate nu vor fi atat de multe precum crezi, poate va fi mai bine decat speri acum ;).
:biggrin: Pai nu am nimic de pierdut, asa ca o sa incerc sfatul tau.
:cheerful:
Pentru ca am fost fericiti si traim cu speranta ca putem fi fericiti din nou, ca lucrurile vor merge iar bine.
Poti reveni iarasi intr-o forma buna – uite la Catalina Ponor. Sau poti continua, ca Michael Schumacher in F1, chiar daca nu mai esti pe primul loc, ci pe la mijlocul clasamentului. Pana la urma faci ce-ti place, de ce ar conta mai mult ce zic altii despre tine?
Cat despre blogul tau – te bat daca te retragi. :) Chiar imi fac placere articolele tale, le citesc cu mare drag. Conteaza mai putin vizitatorii ocazionali, page rank-ul sau altele. Ce cred eu ca sunt importanti sunt acei oameni care revin cu drag pe blogul tau, care comenteaza, care te sustin. Pentru ei trebuie sa continui.
Nici blogul meu nu mai merge la fel ca anul trecut, din punctul de vedere al vizitatorilor. Atunci ma apropiam de 1500, 1300 aveam zilnic. Acum am cam 1000-1100, cu anumite zile cand mai cresc la 1300. Dar asta e si din cauza ca am mai schimbat subiectul articolelor, sunt mai personale, cu subiecte mai putin cautate.
Mihaela, eu ma simt nedorita…de catre google. Ideea mea despre un proiect este urmatoarea:la inceput e mic si apoi, cu timpul, creste si se face mare. Si pe zi ce trece se dezvolta. Niciodata nu as fi crezut ca la 1 an si ceva de domeniu propriu o sa am tot…100 de unici pe zi. Sincer acum, nu ti se pare cam putin? Si 8 comentatori. :biggrin: Sa fim seriosi, e foarte putin. Poate pentru unii e bine, pentru mine e aproape umilitor. Cat sa mai involuez? Pot sa ajung mai jos de atat? Unde, la 10 unici pe zi? Google-ul mi-a transmis un mesaj clar, nu ma vrea. Undeva gresesc. Ce sa fac, Mihaela, sa il las sa ma retrogradeze la PR zero? Ma gandeam sa inchid acum pravalia, cat pe aici mai e ceva activitate si sentimentul de frustrare nu e prea mare.
Acum regret ca nu am ramas pe niceeynice. Acolo treaba mergea cat de cat, inregistram un progres vizibil de la o zi la alta.
Iar despre vizitatori nu stiu ce sa zic, eu am impresia ca sunt putini si foarte pretentiosi. Si oricum din blogroll tot mai multi renunta, se lasa pe tanjeala, descopera alte pasiuni si dispar. Iar vizitatorii mei fara blog m-au parasit in totalitate.
Pai la tine e de inteles, momentan ai alte prioritati, dar vei reveni cat de curand. Dar si asa se pune un semn de intrebare, de ce regresam, de ce involuam, cum ajung unii la 6000 de unici pe zi? La ei de ce se poate si la noi nu? Bine, acum nu-ti imagina ca eu aspir la 6000 de oameni, dar macar sa simt si eu un progres cat de mic, sa simt ca se vede in statistici ca am ceva vechime in blogosfera. Da de unde! :ermm: :wassat:
Asta cu PR-ul a fost o modificare de la Google, multi au scazut. Eu am ramas la 3 (deci cat ai tu acum), ceea ce e ok…stiu ca imi dauneaza ca am multe link-uri in blogroll + in blog. Dar ce sa fac, daca tot fac recomandari de diverse lucruri, trebuie sa pun si un link, ca sa stie lumea unde sa se uite.
Sa stii ca vizitatorii se pot obtine usor…dar nu stiu daca iti doresti sa-i obtii asa. Adica sa scrii lucruri care sa se caute in anumite perioade. Daca scrii de Craciun un articol cu idei de urari, daca scrii de sarbatori retete culinare care sa se caute, si tot asa, vin o gramada de cititori. Dar nu stiu cat de placut e, nu mai ai nici o tragere de inima…Eu una nu pot scrie fortat, adica ca vine Craciunul, gata sa pun niste retete. Daca simt asta, bine, daca nu, nu. Dar articole de genu aduc vizitatori de pe google.
Articolele personale mai putin…
Si cum zici mey ca ai 8 comentatori? Eu vad ca sunt mult mai multi. Fiecare articol are aproape cate 100 de comentarii (stiu ca aici intra si comentariile tale + multi comenteaza de mai multe ori, dar e totusi remarcabil). E mare lucru si sa-i faci sa revina sa comenteze.
Mihaela, pai cand ti-am raspuns tie, doar 8 pareri erau pe blog. Intre timp au mai aparut 2.
Pai se intorc ca avem probleme de lamurit, aspecte de clarificat. :biggrin: Deh, subiecte spinoase… :tongue: :silly:
Eu stiu ca a fost o modificare, am incercat sa gasesc explicatii pentru penalizare, am vazut ceva despre backlink-uri si continut original. :wassat: :dizzy: :ermm: Sa fim seriosi, sunt bloguri pe care se scrie din an in paste sau chiar abandonate si au ramas cu acelasi PR. Dar se putea si mai rau, povestea cineva ca de la 4 a scazut la 0. Practic google-ul l-a ingropat.
Pe mine asta ma sperie, ca maine s-ar putea sa fie si mai rau!
Page rank-ul nu mai este atat de important. Nu trebuie sa asociezi valoarea blogului cu page rank-ul. Eu zic ca totul merge f bine la tine. Continua sa scrii asa, iti vei pastra cititorii si vei castiga si alti noi. Iar daca iti doresti foarte mult mai multi vizitatori…scrie mai comercial. Cum ti-am zis eu mai sus, articole de sezon. :)
Merci pentru cuvintele de incurajare, Mihaela. Mai comercial de atat?
:biggrin: Stai ca acum mi-a incoltit ideea, dupa ce am citit definitia ieri, ca as fi troll. 
:silly: :ermm: :wassat:
O doamne… ce subiect ai deschis tu aici…
In primul rand speranta e cel mai mare vinovat. Si ea trece peste demnitate si peste toate celelalte. Accepta umilinta si ce mai vine dupa. Acum… ce sa mai zic, ai niste randuri pe care parca le-ai cita din vocabularul cuiva drag mie. Nu e usor sa nu mai fii acolo unde-ai fost candva. Dar toate-au fost atunci pentru noi si indiferent daca am profitat sau nu de ele, timpul lor a trecut.
Nu, nu e deloc usor, iar orgoliul unora e atat de mare incat recurg si la acte extreme atunci cand vad ca nu mai au succesul de altadata.
Speranta si uneori, in cazul sportivilor, banii.
Eu sincer nu prea inteleg artistii si in general pe cei care se lasa exact atunci cand au succes! Si mai ales nu inteleg de ce se lasa! Toti ar baga mana in foc ca ei iubesc ceea ce fac, ca nu canta (etc) pe bani, atunci cu atat mai mult, daca o faci din placere, cum sa lasi totul balta si sa iti cauti alt job?
Succesul e doar o stare de spirit, fiindca intotdeauna sunt altii mai buni ca si tine, sau care au fost mai buni ca si tine si tu nu le vei putea lua locul! E doar o stare de spirit! Succesul esuaza cel mai repede, nici nu trebuie sa il iei in seama, importanti sunt pasii ce i-ai parcurs pana acolo! In plus, daca ai succes, e destul de usor sa mergi pe o panta alunecoasa, sa incepi sa faci lucruri pe care inainte nu le faceai, doar ca sa ramai acolo! si incet incet te schimbi, pentru ce?
Stiu ca te nemultumeste pagerank-ul scazut, stai linistita el va creste din nou! In plus, asa cum a spus Mihaela, oamenii care sunt mereu acolo alaturi de tine sunt cei care conteaza! pt care tu insemni multe cu pagerank 1 sau 5!
Sunt putini care se lasa atunci cand sunt sus. Unii se hranesc din acest succes, Alicee, e foarte important sa aiba adulatori, sa fie aplaudati la scena deschisa.
Hai sa-ti spun. Sunt unii fotbalisti care fac figuratie dupa perioada de maxim succes, iau drumul drogurilor, distractiilor(femei, nopti nedormite prin baruri si cluburi) si ajung pe teren niste umbre ale fostelor glorii. Nu mai sunt in stare nici macar sa alerge, daramite sa inscrie sau sa isi ajute echipa. Ajung sa-si dea cu stangul in dreptul(la propriu). Si atunci nu e normal ca lumea sa se intrebe ce mai cauta asta pe teren, nu isi da seama cat e de penibil?
Iti place ce faci, da, dar daca nu ai feedback, parca totul e in van. Sa dam exemplu un scriitor care nu se mai vinde. Sau un pictor. Evident ca vei continua, dar doar pentru inima ta, eventual. Ce e acolo, doar tu stii insa. Durere, rusine, frustrare, umilinta. Asa cum spuneam si in articol, e greu sa te simti in plus acolo unde candva ai fost totul.
Da, tu ai dreptate, succesul e trecator, unii nu stiu sa-l gestioneze, altii traiesc toata viata din acel moment de glorie efemera. Pentru ca odata ce l-ai simtit, e imposibil sa nu te raportezi mereu la el, sa nu ti-l doresti vesnic in viata ta.
Ma nemultumeste involutia, regresul. Summerday e un esec total(eu asa il percep acum, la 1 an si jumatate de la deschidere) si ar trebui sa accept asta. Poate si discrepanta dintre ceea ce imi imaginam si realitate e uriasa si ma bulverseaza.
Femeile, cluburile si drogurile nu au de a face cu faima, sunt folosite atunci cand te invarti intr-un anturaj prost sau atunci cand ai prea multi bani (pe care ii poti avea si fara faima) numai cati bani se invart in spatele vedetelor, pentru staff-ul acestora care de obicei e anonim, dar asta nu inseamana ca nu sunt bogati :)
Apoi fotbalistii nu sunt un exemplu bun fiindca acestia au cultura mingii si cam atat. Adica daca de mic faci sport, e cam greu sa faci altceva, nu o spun din rautate dar e o realitate! Ei traiesc “inchisi” in clubul lor, putini fac facultate si tot putini sunt si cei care au tangente cu realitatea. Eu cred ca de aceea atunci cand se vad cu bani nu stiu ce sa faca cu ei. De calatorit merg peste tot dar nu prea ajung sa vada multe, cred ca discutiile in interior se poarta intre alti fotbalisti, se antreneaza mult si greu si femeile si petrecerile sunt tot ce conteaza! cand esti inchis intr-un astfel de cerc, e greu sa fii altfel (asta e parerea mea). Si nici nu cred ca ai timp sa fii altfel fiindca ai un program prea riguros! de exemplu sa mergi in colo si in coace, la teatru sau mai stiu eu ce!
Apoi gloria nu cred ca inseamna decadenta neaparat, poti sa ai momentul tau de glorie, sa il stie toata lumea si sa te respecte pentru el ca si Celine Dion sau Mariah Carey de exemplu, care acum nu mai scoate melodii bune dar toata lumea o apreciaza, pentru ceea ce a fost! Ei ii place sa cante, si canta! nu inseamna ca ei i s-a schimbat vocea, sau ca ea canta prost, doar ca acum nu mai reuseste sa prinda la public fiindca i-a trecut varsta si ea vrea sa se adreseze noilor generatii! si e cam greu sa concurezi cu Rihanna si alte talente tinere si pline de creativitate! dar ea canta fiindca ii place, ca pentru bani si faima ma indoiesc, ca le are pe ambele!
Durere, rusine, frustrare si umilinta nu cred ca simt doar cei care au decazut intr-un mod negativ, ca persoana nu ca si artist, cum ar fi droguri, alchool, etcc si nu se mai pot opri! Sunt oameni slabi care nu reusesc chiar daca vor! si sunt constienti de asta si simt rusinea si frustrarea!
Ca si artist eu zic ca fiecare are perioada lui de glorie intr-un fel sau altul dar trebuie sa renunti la ea daca vrei sa fi tu in continuare! Daca te legi de ea strans si cu disperare ajungi sa te schimbi si sa devii ceea ce inseamna rusinos si dureros! Fiindca vei ajunge sa faci orice compromisuri pentru faima!
De exemplu un blogger consider ca e ok sa mearga pana in panzele albe pentru ce isi doreste (bani, pagerank, un numar de vizitatori constanti) dar cand a atins asta sa stie ca telul a fost atins si sa se intoarca la ce era el inainte de a-si impune aceste dorinte, nu sa isi faca alte teluri mai mari ca asa nu reuseste decat sa piarda tot ce a avut! Asta vreau sa zic, sa te poti bucura de glorie dar sa incerci sa nu te schimbi datorita ei! daca o pierzi nu conteza, important e ca ai avut-o si majoritatea te vor tine minte pentru ceeea ce esti tu, nu ce ai devenit pe parcursul procesului! E important sa nu lasi fanii sa uite pentru ce se intorc mereu la tine! daca tu nu faci altceva decat sa te tot schimbi, sa incerci noi strategii pentru ati atinge telurile, in timp ii vei pierde si pe cei care i-ai avut deja!
Summerday nu e un esec, nu stiu de ce il numesti asa! ai o comunitate bine inchegata, ai un numar de vizitatori constanti, esti citita din diverse medii blogosferice, ai un numar impresionant de articole si toate sunt dezbatute la maxim de cititorii tai, articolele tale depasesc 100 de comentarii (serioase si la subiect) ai reusit sa iti transformi cititorii in prieteni sa scoti de la ei impresii si povesti, sa va ajutati reciproc cand e nevoie! esti iubita de multa lume, esti creativa si mereu impresionezi prin temele pe care alegi sa le dezbati. Ai un blog serios fara articole de umplutura si fara sa il sifonezi sau sa scrii 3 randuri ca sa mai postezi si azi ceva! stii cati oameni petrec zilnic minim 20 de minute pe blogul tau? stii ca oamenii aceia ar putea sa se plimbe prin parc, sa gateasca o cina romantica la iubit./iubita, sa faca shopping, etccc, dar nu, ei au ales sa te citeasca pe tine! stii ca oamenii in ziua de azi au un numar infinit de obtiuni de divertisment si un numar extrem de limitat de ore si timp liber??! Atunci cand te gandesti la blogul tau si valoare lui, gandeste-te la acei oameni! apropo, am stat aproximativ 40 de minute sa scriu acest comentariu :))) si pe blogul meu nu am raspuns de mai bine de 2 zile la comentarii! iti spun asta ca sa stii ca summerday valoreaza mai mult decat pagerank, sau alte valori statistice! probabil ca nici nu stii cat de mult!
Wou, Alicee, te-ai intrecut pe tine, esti cu adevarat fabuloasa, este cel mai frumos si emotionant comment pe care l-am primit de-a lungul timpului.
:happy: :kissing: De fapt e mai mult decat un comment, aici e o parte din sufletul tau. Sunt foarte impresionata, iti multumesc mult, voi tine minte probabil mult timp de acum inainte vorbele tale deosebite. :heart:
Nu-mi ramane decat sa-ti dau dreptate! :biggrin: Cand ai, ai! :biggrin: :wink: :w00t:
pai atunci sa vad ca te pui pe picioare si te lauzi cu blogul tau! :)
:biggrin: Pai ma refeream ca ai dreptate privitor la prima parte a comentariului(acolo unde ai vorbit despre fotbalisti, soliste internationale), cat despre blogul meu, desigur, sunt cativa oameni inimosi, deosebiti, care ma citesc si chiar nu pot sa nu fiu recunoascatoare ca ii am.
:cheerful:
spunea odata cineva ca marea majoritate a activitatii de pe bloguri, s-a mutat pe Fb. conteaza daca ceea ce produci iti mai face inca placere, daca o faci cu drag sau simti deja ca te-ai plictisit, ai cam spus ce aveai de spus, ai depasit o perioada in care aveai nevoie sa-ti exteriorizezi anumite temeri/povesti/neimpliniri/bucurii/calatorii(ma refer in general, nu la tine in particular) si acum ai gasit altceva mai bun de facut. desigur ca si feedbackul e important, altfel ai senzatia ca urli la luna…insa pana la final conteaza cum te simti tu in interior muncind sa creezi un text, o poza, un gand bun pe care doresti sa-l imparti cu altcineva.
Este adevarat ca fb-ul este un dusman aprig al blogurilor, totodata, insa, observ o activitate febrila pe unele dintre ele, fiind pur si simplu luate cu asalt de vizitatori. In timp ce unele cresc, altele stagneaza sau involueaza pe zi ce trece. Al meu face parte din categoria celor care abia mai respira. Bine, asta daca raportam la ceea ce se intampla cu un an in urma sa zicem.
aA, pe mine esecul ma cam demoralizeaza. :ermm: :dizzy:
pai poti introduce chestii noi, poti schimba mereu cate ceva, dar e un efort continuu si nu-i sigur ca la final rezultatul nu va fi acelasi ca si cum ai fi pastrat efortul la minim. dpmdv aici e o activitate de stup, in comparatie cu ce se intampla pe alte bloguri, unde abia apare cate unul si da o remarca generala.
conteaza si daca ai scandaluri, injuraturi, mahalageli, la asta se inghesuie multimea. comunitatea de aici e pasnica, e o atmosfera placuta, ce ti-ai dori mai mult?
Da, sa stii ca m-am gandit sa aduc un aer proaspat, sa scriu si altfel de articole, mult mai comerciale, gen descrieri de produse pe care le folosesc, dar nu reclame sau advertoriale, doar ca nu stiu cum vor fi primite. Oamenii de aici imi par extrem de pretentiosi.
Ai dreptate, ai observat bine, e un blog pasnic, extrem de civilizat, pentru ca eu sunt asa, pentru ca subiectele propuse si limbajul folosit de mine nu dau nastere conflicte, nu incita la scandal. Sa zicem ca mi-as fi dorit o evolutie, nu un regres…
Nu te retrage Niceee ! Ma superi :( Ai un blog frumos, la asa ceva nu se renunta chiar daca ai zile mai putin bune. Are legatura articolul acesta cu penultimul articol ?
Nici vorba, Roxana. Nu are legatura cu niciunul dintre ele, puneam o intrebare normala zic eu, e cazul sa ma retrag acum cat inca mai e ceva activitate pe aici sau sa astept pana cand voi ramane singura?
Nu vei ramane singura, sincer iti spun :) :*
:kissing: Merci de incurajari, Roxana. :cheerful:
Depinde de ce ai targetat.. daca gloria a fost targetul tau atunci da, este mai bine sa te retragi in glorie.. dar bloggingul ,mai ales cel pe bloguri personale cred ca este altceva. Eu nu targetez gloria, pozitiile in topuri sau altceva .. eu continui sa scriu pentru ca imi place si ma simt bine..atunci cand nu mai imi place sau simt nevoia unei pauze…atunci iau pauza sau ma opresc.. Despre restul iarasi cred ca e bine sa te retragi cand simti nu in momentul de glorie. Asta ar insemna ca orice sportiv sa ia o medalie de aur si pa la revedere .. sau un artist sa nu mai cante.. nu cred ca e posibil ..mai ales daca e talentat si asta face el in viata ..
Nu, nu atunci cand ia o medalie, ci atunci cand simte ca nu mai da randamentul de altadata. De ce as astepta sa raman singura pe blog, cand pot sa inchid acum pravalia cand inca mai vin 2-3 comentatori?
Eu as veni pana ce nu va mai fi nici un comentator .. sau poate nici atunci ..voi continua sa-mi scriu gandurile.. Iar despre sportivi.. imi e greu sa spun sa se retraga in glorie ..e ca si cum mi-as spune mie sa nu mai imi fac jobul , sa ies la pensie acum cat sunt in glorie.. NU uita ca pentru artisti sau sportivi e ceea ce fac, e viata lor ..e jobul lor.. si este extrem de greu sa renunti.
Pai da, dar unii stiu din start ca jobul lor dureaza pana pe la 30 de ani, ca mai mult nu pot duce fizic. Nu au alta solutie decat sa se impace cu situatia. Ce te faci cu artistii care chiar si atunci cand primesc vot negativ din partea publicului ei insista sa se faca de ras?
Cat despre blog da, daca ai unul axat pe viata intima, daca prin scriere simti ca te descarci, simti ca te eliberezi, atunci mergi mai departe si fara a avea feedback.
Uite eu am alta parere, nu cred ca neaparat un sportiv sau un artist ar trebui sa se retraga in varful carierei, doar pentru a fi regretat. Retragerea trebuie sa vina in momentul cand cineva simte ca nu mai face cu pasiune ceea ce inseamna totul pentru el. Pana in momentul in care ai chemarea sa te dedici pasiunii in totalitate, nu conteaza varsta, forma sau inspiratia. Oricum, daca ai facut ceva important in acel domeniu cine trebuie sa te tina minte te tine minte.
Degeaba am eu pasiune daca nu mai performez ca altadata, daca nu ma mai asculta nimeni, nu ma mai citeste nimeni, daca fizicul nu mai ma ajuta. Iar in cazul unui blog, degeaba vreau eu sa impart cu oamenii bucurii si necazuri daca nimeni nu mai e dispus sa ma asculte.
Si in cazul unui cuplu este la fel, degeaba il iubesc eu pe el daca lui ii sunt indiferenta. De ce sa ma agat de o relatie care nu mai are sanse de izbanda? Si totusi putini renunta. Raman acolo pana cand partenerul ii anunta senin ca el pleaca, ca s-a saturat ca nu mai simte nimic. Si cantaretii la fel, merg prin carciumi cand vad ca pe scena le e cam interzisa intrarea…
Prima data trebuie sa-ti fi loial tie, dupa aceea altuia (daca ma intelegi ce vreau sa spun). Pana ce simti ca vrei o faci, indiferent de ecou. Cel putin asa cred eu.
Da, inteleg, incerc sa inteleg si punctul tau de vedere. Iti comunic la ce concluzie am ajuns. :biggrin:
la cat mai multe articole frumoase! felicitari pt cele 500 articole!
eu cred ca situatia sta cam asa, atunci cand esti sportiv sau faci ceva din pasioune , nu pt bani, te retragi in glorie, pentru ca vezi care e concurenta, pt ca sti ca ai putea face greseli si asta te-ar dezamagi atat pe tine cat si pe ceilalti
problema apare atunci cand lupti prntru bani, cand gloria ta e incununata de satisfactii materiale, at nu te poti opri, vrei mai mult si mai mult, defapt esti controlat de altceva :D
am mai spus asta orice lucru are un inceput si un sfarsit si cu siguranta ca o sa ajungem sa punem punct candva, atunci cand ne vom simti depasite de situatie, pana atunci vom scrie din pasiune si placere nu pt miile de vizitatori sau comentarii (unde e cazul ca eu am doar zeci, eventual suta)
Multumesc mult, Lilly.
Evident ca scriem din pasiune, totusi, cand observi o involutie, nu incepi sa-ti pui intrebari?
Buna seara
Staaai, stai, stai… ca nu-i chiar asa.
Cred ca un artist adevarat traieste pentru arta, prin arta – dincolo de faima, dincolo de bani, etc. Asa cel putin definesc eu un artist adevarat – unul pentru care arta e la fel de vitala precum aerul pe care-l respira. Deci aici nu se pune problema de curaj, barbatie, demnitate. In primul si primul rand esti artist… pentru tine.
Probleme de genul si le face unul care e artist de dragul faimei, banilor, etc.
Inspiratia se poate pierde in timp, insa la fel de bine poate reveni… dupa o luna sau dupa ani de zile. Din punctul meu de vedere la artisti nu merge faza cu retragerea in plina glorie. La nici unul… chit ca e vorba de scriitori, pictori, poeti, muzicieni, etc. Pentru ca un adevarat scriitor – de exemplu – va scrie pentru ca asa ii cere lui ceva din interior. Nu pentru bani, nu pentru succesul la femei… sau mai stiu eu ce. Poate sa publice o carte acum… si inca una peste 50 de ani. Ce importanta are?
La sportivi insa… da, acolo se pune. Pentru ca – vrei nu vrei… fizicul te lasa. Pana si pe bunelul ala care practica Qi-Qong de mic copil si statea in doua degete… la 82 de ani nu mai putea sa stea asa decat doua minute.
In dragoste… iarasi da. Cand nu mai merge… pai nu mai merge. Punct… si de la capat.
Sky, daca e bogat, cum a fost de ex Gaudi, da, isi permite sa lucreze gratis, desi pentru casele alea, Battlo si Mila sunt sigura ca a fost bine recompensat. Daca nu e, inevitabil isi va dori sa castige si ceva banuti de pe urma operelor sale, macar pentru a se intretine… Dar tu ai dreptate, pentru artisti arta este ca aerul…
Insa sportivii(mai ales fotbalistii merg pana in panzele albe desi se cam fac de ras) nu renunta in glorie, si nici in cupluri nu se intampla asta, cel care iubeste sta acolo pana i se spune adio cu toate ca vede clar, din timp, ca relatia e pe duca… De ce nu spunem stop cand simtim ca nu prea mai e nimic de facut si sfarsitul e aproape?
Obisnuinta… cred ca raspunsul la ce ma intrebi tu e “obisnuinta”. Chestia asta omoara multe lucruri.
Da, cred ca ai dreptate, imi aduc aminte ca am citit ceva ce mi-a placut mult pe cel mai recent articol al tau, chestia aia ca oamenii cauta stagnarea, nu evolutia. It’s true, ne plac caile batatorite, schimbarea ne sperie.
poate te vad la ziar bloggerita care scrie minunat abandoneaza blogul fara motiv…
:biggrin: Asta da stire bomba, nu? Poate ajung pe prima pagina din Cancan si ma invita Capatos la el la emisiune. Sau Maruta pe happylica lui.
:cheerful:
Mai, tu vrei sa ma determini sa ma razgandesc! Merci mult.
Pentru un artist vizual bun, nu există această problemă. Există foarte mulți artiști extraordinari ce au lăsat în urmă adevărate capodopere, iar ei (artiștii) au creeat până în ziua morții. Pentru un sportiv da, se simte bătrânețea, însă un artist plastic poate creea și la 90 de ani (dacă îi mai prinde). Există un moșulică în Philadelphia care a realizat o grădină a mozaicului foarte mare. El are frumoasa vârstă de 72 de ani și încă realizează lucrări de mozaic. Abia acum la vârsta asta a ajuns să fie apreciat pe plan internațional la adevărata valoare, iar el continuă să ne uimească. http://www.inadreammovie.com/ uite un clip cu el și munca lui. Mi se pare un model demn de urmat.
Asa e, Glappy. Ma refeream mai mult la cantareti, sportivi, bloggeri si, poate cel mai mult, la relatiile de cuplu. Mi se pare ca unii raman incremeniti in proiect, nu fac niciun pas desi vad clar ca nu mai e de stat. Nu inteleg de ce ne lipseste uneori curajul, alteori demnitatea de a spune nu, de a spune stop.
Cunosc persoane care sunt așa, sunt foarte comode și nu vor să riște nimic. Se mulțumesc cu puținul pe care îl au și chiar dacă sunt buni, le este frică să nu piardă acel puțin. Din câte se poate vedea, mie îmi place să risc, merg pe ideea de totul sau nimic, iar dacă pierd, o iau de la capăt ;)). De renunțat la mine nu se pune problema, nu știu să pierd :D. Cred că mereu ai de învățat și mereu este loc de mai bine. Nu cred că există cineva care să atingă apogeul, să spună că nu mai are nimic de învățat.
Pentru ca si acel putin l-au dobandit cu mari sacrificii. Sau poate pentru ca nu mai au avantul tineretii. La 23 de ani (parca atat ai tu)altfel vezi viata, Glappy.
Normal ca atat cat traim invatam, ma refeream la faptul ca atunci cand vezi ca esti depasit, ca nu mai faci fata intr-un domeniu, e bine sa te gandesti sa te reprofilezi. Asa cum sunt eu cu blogul de ex. Despre asta era vorba.
Retragere in glorie? O.K. – si apoi?
Lumea isi va aminti. Cat timp isi va aminti lumea? – Un VIP moare chiar in plina glorie, si lumea il tine minte … o perioada de timp, dar vin alte VIP-uri, si in afara de asta: morti cu mortii si vii cu vii.
Adevarul este ca: contezi cat traiesti, apoi … nu mai contezi, ramane doar o farama de amintire ce se diminueaza cu fiece zi ce trece.
Bun, ai fost pe val, ai avut lumea la picioare iar acum nu mai esti. Asta e viata! In tinerete rasturnai muntii, la batranete nu mai poti, asta insa nu inseamna ca trebuie sa te sinucizi, nu?
Plus ca eu vad blogul tau inca pe val, asa ca: la inca 500 si inca 500, si abia apoi mai vedem daca valul s-a marit sau retragerea este o optiune.
Petre, e vorba de ce zic oamenii atunci cand iti anunti retragerea, cum gandesc despre tine, cum te percep. Daca o faci cand inca ai succes, te vor regreta, le va parea rau ca nu te mai au printre ei. Daca tu te incapatanezi sa ramai pana la sfarsit cand nu mai esti bun de nimic, toti te vor compatimi (in cel mai bun caz), se vor intreba, ce e cu asta, e disperat, nu vede ca i-a trecut demult timpul? E depasit, expirat. :biggrin: Eventual mai baga si vorba aia celebra: lasa-ne, lasa-ne.
Iar in departare se observa si cativa rechini. 
:cheerful: 
Da, sunt pe val, ce pacat ca nu stiu surfing.
Merci mult.
Mi-ai dat de gandit. Voi porni de la premisa ca omul face ceea ce face din placere, ca activitatea respectiva e pasiunea lui (arta, sport, blog, relatie). Si atunci, sa se retraga in plina glorie sau sa continue?
Mi se pare ca a te retrage e ca si cum admiti ca asta ti-ai dorit: glorie. Ai obtinut-o, iar acum ai demnitatea de a face loc pentru urmatorul. Nu e nimic condamnabil in a-ti dori aprecierea celorlalti si faima, e chiar normal. Insa cred ca pentru cei mai multi dintre noi, e mai mult decat atat. Caci porneam de la premisa ca activitatea respectiva ne defineste ca oameni, ca e pasiunea si iubirea noastra. Prin prisma acestui fapt, retragerea mi se pare o tradare adusa propriei persoane. Iti tradezi sufletul renuntand la ceea ce iti place.
Da, ok, nu mai dai acelasi randament. Sau poate dai acelasi randament, insa oamenii nu se mai raporteaza la fel la tine. Poti face cel putin doua chestii: sa iti imbunatatesti performanta sau sa incerci o abordare mai noua, insa tot specifica tie.
Oricum, ce mi se pare important este sa constientizezi in mod real pozitia in care te afli. Nu sa te resemnezi, ci sa vezi limpede cum stau lucrurile. Si sa constientizezi ca succesul nu e ceva stabil, ca azi poti fi sus, maine jos, si din nou sus si etc. Important e ceea ce simti tu vizavi de hobby-ul sau pasiunea ta.
Repet, mi se pare o tradare fata de propriul tau suflet sa dai cu piciorul in ceea ce iti place sa faci.
Stiu ca sunt incurabila cand vine vorba de speranta, nu pot sa renunt la ea, deci e posibil ca opinia sa nu imi fie ancorata prea bine in realitate.
Nice, eu te felicit pentru Summerday. Eu una m-am simtit mereu bine aici si nu mi se pare ca blogul a involuat. In cel mai rau caz, mi se pare ca activitatea in blogosfera, in general, a scazut, iar asta nu e controlul tau :tongue: Eu as zice sa te raportezi la oamenii care iti calca pragul cu entuziasm – ei iti ofera o statistica reala, nu preferintele lui Google. Pana la urma, acelea sunt doar cifre
Pai sa zicem ca esti atlet, degeaba iti place tie sa alergi la olimpiada daca iesi mai mereu pe ultimul loc. Esti fotbalist si dintr-o data iti dai seama ca in urma unei accidentari (vezi cazul Dica) nu mai esti cel de altadata. Esti cantaret, dar repertoriul tau e depasit, ce faci, visezi in continuare la gloria ta de odinioara(traiesti in trecut, te izolezi, te deprimi) sau incerci sa faci ceva concret, eventual o schimbare de directie? Degeaba vrei tu daca din motive bine intemeiate nu se mai poate. Iulia, unii nu pot merge mai departe, nu pot accepta ca timpul lor a trecut, despre aceste cazuri era vorba.
Degeaba il iubesc eu si vreau sa avem o relatie daca el nu ma mai vrea. Si ce fac eu? Raman in relatie pana cand el ma paraseste. Nu era mai intelept sa fac eu primul pas inainte de a suferi ditamai umilinta, rusinea si supararea? Ieseam cu capul sus…
Eu, da, ma bucur ca va mai aproape si pe voi, cei care mai intrati… :heart:
mmm… de ce degeaba? Sigur, vrem sa fim pe primul loc (sau fruntasi), insa, poate simplul fapt ca facem parte din competitie ne bucura. Si ce daca atletul ala iese pe ultimul loc? Poate dorinta de a alerga la olimpiada (sau de a canta, de ex) depaseste teama de umilinta. Si asta mi se pare o masura reala a pasiunii tale. Cand continui sa faci ceea ce iti place, in ciuda umilintei.
Bine, eu idealizez. Stiu ca te gandesti la exemple celebre de oameni din mass media care continua sa ,,cante” aceeasi banda, desi s-a stricat de mult. Problema e ca ei nu isi constientizeaza sau nu vor sa isi admita problemele si faptul ca nu mai sunt tocmai adulati de oameni. De-asta ziceam ca e important sa accepti situatia in care te afli, intr-un mod obiectiv. Dar nu si sa renunti la pasiunea ta, doar pentru ca ceilalti nu te mai ridica in slavi.
La o adica, eu (sau vreun cantaret cazut in disgratie) as putea sa imi scot un album muzical (caci muzica e o pasiune a mea), si as pune anunt pe coperta albumului “Atentie! – talent muzical posibil absent, dar melodii interpretate din pasiune”. Deci sa nu avem pretentia a fi ceva ce nu (mai) suntem. Dar nici sa nu renuntam la pasiunea noastra…
Asta e viziunea mea, sigur fiecare se raporteaza subiectiv la asta, in functie de valorile personale – si apropo de asta, de raportare diferita in functie de valori, uite, mi se pare interesant exemplul dat pe relatia de cuplu. Adica, nu suferim noi ditamai umilinta, ci i-o pasam celuilalt, sa o simta el. Si in proces, nici nu suntem sinceri cu noi insine. Mi se pare ca aici e responsabilitatea celui care nu il mai vrea pe partener sa admita asta si sa spuna gata. Iar cel care iubeste inca sa isi asume iubirea si tot ce vine cu ea (inclusiv durerea). La fel cum publicul poate sa ii transmita unui artist ca nu mai e apreciat (iar publicul face asta), iar artistul poate sa isi asume faptul ca asta e pasiunea lui, fie ca e dorit sau nu.
Sigur, problema apare cand desi feedback-ul e negativ si a fost deja exprimat (de la fostul partener, de la fostii fani), noi continuam sa le bagam pe gat arta noastra. Eu sustin perseverenta in pasiunile fiecaruia, insa atat timp cat nu ii incurcam pe altii. Uite, la fotbal e cam greu sa nu ii incurci pe coechipierii tai, si sunt foarte multi care in loc sa isi canalizeze pasiunea pt fotbal intr-o alta directie, se incapataneaza sa ramana pe teren. Aici deja e egoism.
Nu stiu, sunt foarte multe nuante la problema asta, asa mi se pare, si ma bucur ca ai adus-o in discutie, chiar mi-a dat de gandit..
Iulia, ai inteles perfect punctul meu de vedere. Exact la astfel de cazuri ma refeream, la cazul artistului care primeste un feedback negativ, la al fotbalistului care isi incurca mai degraba echipa decat s-o ajute, ba mai mult, imi aduc aminte cazul unei cantarete de opera care, atunci cand a vazut ca si-a pierdut vocea, s-a sinucis de disperare. Nici nu a conceput viata ei pe alt drum…
Eu asta vad peste tot, oameni carora le este greu sa spuna nu. Ma rog, articolul asta este inspirat si din intamplarile mele, de ce sa nu recunosc. :dizzy:
Vezi in ce penibil te poate baga competitia? Ai ajuns pe culmile gloriei (ma rog, luam cazul extrem de fericit)…ce sa faci mai departe? Sa te retragi cu laurii inca pe frunte sau sa continui, sperând in noi succese?
Am avut sportivi foarte buni, extrem de longevivi (vezi Elisabeta Lipa sau Patzaichin – nu stiu cum de imi vin in minte doar dinamovisti….) care au cucerit ani la rând competitii, desi puteau sa se retraga in plina glorie pe la jumatatea activitatii. Si, pâna la ultima vâsla / pagae, au fost campioni. Pe de alta parte avem si sportivi considerati buni, care si-au sfârsit activitatea prin ligile inferioare – Dobrin, Rica Raducanu.
La urma urmei, e o chestiune de optiune. Dar singura competitie adevarata, care conteaza, e cu tine insuti. Iar asta se duce pe parcursul intregii existente. Sa fii mai bun in comparatie cu cel care ai fost – asta mi se pare adevarata lupta din care nu ai voie sa iesi pâna la sfârsit.
Da, Lipa si Patzaichin sunt exceptii, unde e acum Ronaldinho de ex, de ce nu se mai aude nimic de el? In unele domenii, cum ar fi fotbalul, moda(si acum ma gandesc la manechine), cantatul(unele soliste isi pierd vocea, nu tin pasul cu muzica actuala), nu poti fi mai bun cu trecerea timpului in altele e chiar vital sa acumulezi experienta(in domeniul artelor).
Tu, Dragos, consideri ca ai iesit biruitor in lupta…cu tine insuti?
Ronaldinho e la Flamengo, sau asa ceva, dar fii fara grija, dantura de Tyranosaurus Rex si bentita de eleva de clasa a II-a au ramas aceleasi :-)
Din punctul meu de vedere a fi manechin nu e in sine o profesie si am impresia ca se acorda o importanta nemeritata unei ‘munci’ (sa-i zic asa…) prin definitie temporara. La urma urmei cine puii mei poarta toate toalele alea aiuritoare? Eu n-am vazut pe nimeni iesind pe strada cu pene pe cap, de exemplu (ma rog….mai putin amerindienii si homosexualii, la demonstratiile lor de ’emancipare’).
Daca duci o viata fara prea multe excese (ma rog….când esti cântaret e cam greu sa nu dai in excese) poti avea o cariera muzicala de lunga durata. Madonna cânta si acum, si cânta bine. De ACDC nu mai vorbesc. Sunt adevarati campioni.
Uite, sa-ti dau un exemplu: artele martiale. Pare ciudat, intrucât, pe masura trecerii timpului, teoretic, puterile te lasa, dar in domeniul artelor martiale, teoretic, nu exista limita de vârsta. Daca perseverezi, inaintezi, nu te poate da nimic inapoi.
Nu….nu m-am schimbat atât de mult cât mi-as fi dorit. Dar na….nu e timpul trecut.
Aoleo, Dragos, daca ai sti tu cat se vaita manechinele ca jobul lor e cel mai greu din lume, ca sunt neintelese, ca oamenii nu le arata respectul cuvenit. Adevarul e ca noi vedem doar partea glamour, insa, ce se intampla in culise, numai ele stiu. De fapt, cam asa se intamppla in fiecare meserie…
Madonna si ACDC sunt niste exceptii. Cei mai multi artisti scot un hit sau o carte si cu el/ea raman toata viata.
Da, la arte martiale am auzit si eu ca poti ramane bun si la 50 de ani. Dar unul de 50 sa-l invinga pe unu de 25…iar cred ca se intampla rar.
Poate retragerea in munti face parte din planul maret ce-l are viata cu tine… :biggrin:
“Si nu voi ca sa ma laud” dar am lucrat câtiva ani de zile la o editura care a avut legatura cu manechinele. Cam toate erau extrem de ingâmfate, prost educate si impertinente, cam toate aveau câte (cel putin) un ‘sponsor’ cu vreo 20-30 de ani mai in vârsta, de care faceau mare caz, cam toate erau agramate si cam toate erau studente la Drept, la “Spiru Haret”. As intra mai mult in amanunte, dar nu-mi permit, ca scriu pe un blog nobil, ce mama naibii… :-) . Deci am vazut si partea ne-glamour :-)
Da, aici ai dreptate, dar spuneam ca se poate si asa, sa fii foarte bun in muzica timp de zeci de ani de zile. Ca poti fi mereu, zeci de ani de zile, pe culmile gloriei.
Ai sa râzi, dar nu se intâmpla deloc rar. Sigur, pe masura trecerii timpului iti piere cheful de competitii pentru ca realizezi ca nu in asta consta ‘valoarea’, intri pe un alt prag spiritual. De asemenea, latura ‘fizica’ nu e mereu (ba as spune ca doar prin exceptie) câstigatoare in artele martiale. Sigur, la 70 de ani, cu 7 dan in artele martiale, nu poti fi un bodyguard la fel de prestigios ca un baiat de 25 de ani cu un singur dan, sa zicem. Fizicul te cam lasa, nu insa si forta interioara, care doar creste (evident, in cazul in care nu renunti la antrenamentele serioase). O-Sensei, intemeietorul aikido, a murit la 86 de ani si, pâna in clipa mortii, nu a putut sa-l invinga nimeni, din nicio alta arta martiala (la aikido nu sunt competitii). Iar cei care ajung cu adevarat sus in artele martiale nici nu-si mai folosesc fizicul pentru o eventuala ‘lupta’, ci doar ki-ul. Am vazut demonstratii in care cel care ataca nu reusea sa ajunga pâna la cel pe care voia sa-l atace. Pur si simplu nu putea, il impiedica forta interioara a celui care primea atacul!
Pai da, face parte…dar nu mi-am dat seama ca e asa dificil….
Neata, Dragos, da, imi aduc aminte ca ai un razboi personal cu manechinele inca de pe fostul blog. Ne comunicai deseori parerea ta despre ele. :biggrin: Ma rog, chiar nu am stiut ca aveti legaturi atat de…stranse, de directe. :biggrin: Sincer, ca sa stai sa fii toata ziua machiata, imbracata, coafata, sa ramai in diverse pozitii(cand pozezi pentru un catalog ceva) nu-ti trebuie multa cultura sau gramatica… :ermm: :dizzy:
“il impiedica forta interioara a celui care primea atacul!” Acum inteleg de ce pui tu asa mare pret pe acest “ki”.
:cheerful: :wassat:
Pai da, orice inceput e dificil. Mai ales cand asteptarile tale sunt diferite de realitatea locului. :ermm:
‘Neata Nice!
:-) Da, in general am un razboi cu agramatii care mai au si coada sus, pe deasupra. Dar acum mi-am dat seama ca am fost cam critic. Trebuie sa recunosc faptul ca am intâlnit si alt gen de model. Pe vremea aia eu aveam treizeci si ceva de ani, ea 20. O fata draguta, frumusica (fara a fi vulgara sau vampa), care vorbea corect si scria corect, fara a fi studenta (nici macar la Spiru Haret), cu care puteai discuta câte in luna si in stele (inclusiv despre sex), caci era o fire deschisa, cu un bagaj solid de cunostinte generale, care avea un prieten normal, cu doi ani mai mare ca ea, si care nici masina nu poseda macar. O tipa care câstiga cam 10.000 de dolari (foarte mult pentru sfârsitul anilor nouazeci) pentru o sedinta foto, dar facea doar câteva sedinte pe an, ca nu accepta orice (uneori sedintele foto se tineau in Japonia sau America, iar atunci câstiga mult mai mult). In restul timpului era libera si presta servicii de secretariat, gratis, pentru o prietena comuna, avocat (e cea care are firma de avocatura care apara catedrala Sf. Iosif contra fraudulosilor cu Cathedral Plazza). Singurele ei ‘pacate’, ca sa zic asa, era ca stia ca e frumoasa si nu ezita sa arate asta, dar in mod relativ decent…nu purta sutien si prefera bluzele cu decolteu larg… ii placeau petrecerile nocturne si sexul, de scotea tot untul din bietul Viorel. Detinea o ironie fina, dar atunci când se simtea atacata ironia devenea si taioasa. O fata de toata isprava. Dupa ce s-a despartit de Viorel (care n-a mai suportat ‘antrenamentele’ si s-a imprietenit cu o tipa mai putin avida de sex) au ramas in continuare foarte buni prieteni. O fata de toata isprava.
:wassat: :shocked: Dragos, dar tu de unde cunosti atatea detalii despre tipa si despre relatia ei intima cu prietenul? De la ea sau de la Viorel, cine s-a confesat dintre cei doi?
Sincer, chiar nu cred ca motivul despartirii a fost sexul. Dar daca e adevarat, inseamna ca teoria mea conform careia femeile sunt cele care vor mai mult, iar barbatii sunt de multe ori in imposibilitate de a le satisface dorintele(necesitatile) se adevereste. :devil: :ermm: :dizzy: :unsure: :pouty:
:-)) Pai Ofelia (avocata) si Viorel imi sunt inca prieteni, mai discut cu ei. Despre tipa insa…nu mai stiu. Dupa despartirea ei de Viorel am mentinut o perioada legaturile, dar stii cum e, din ce in ce mai rar. Faptul ca ma intelegeam cu ea nu inseamna ca aveam si preocupari comune. Apoi, in jurul ei roiau o multime de pretendenti si n-as fi vrut sa se creada ceva gresit.
Erau anumite subiecte care in grupul nostru se discutau relativ deschis. Sigur, aia cu faptul ca Viorel n-a mai suportat ‘antrenamentele’ e pe trei sferturi gluma, ca in felul asta mai glumeam noi cu el. In orice caz, nu e nimic nenatural, pentru ca in relatie barbatul e ala care ‘presteaza’, femeia poate sta bine mersi pe spate….
Eh, Dragos, doar nu sta asa la infinit… :devil:
Ioi ce fain, felicitri sincere de la Tury!! :kissing:
Na păi, io m-am lăbărțat în vreo 11 locuri în care scriu, blogulețul meu drag e mic, nu prea e vizitat dar mă bucur de puținii și dragii vizitatori constanți printre care te numeri și tu, plasându t între preferați! :cheerful:
Merci mult, Tury. :happy: Aoleo, tu esti autor de articole pe 12 bloguri? :shocked: Si? Iti mai ramane timp si pentru altceva? :silly:
Este timp, da.
Bloguri și site-uri de știri. 
Mai pică câte-u :cheerful: n bănuț
Wou, deci este un job profitabil…super! :biggrin: Atunci se merita.
:cheerful:
Aham, păi în medie public cel puțin 2 articole/zi
OMG, deci de asta nu ai tu timp mai mult de blogul personal… Asta e explicatia, acum inteleg mai bine…
Nu stiu cum e treaba cu sportivi si artistii, dar cu bloggeri… e complet altceva. In primul rand, depinde pentru ce ti-ai facut blog in primul rand, daca e pentru a te descarca, poti sa-l pastrezi mereu… Eu personal, nu cred ca voi renunta la blog vreodata. E personal, scriu cand simt si… e suficient.
Oricum, sper sa nu te retragi prea curand :ermm:
Asa este, ai dreptate in cazul blogului. Doar ca, si iti dau exemplul blogului meu, aici a fost mereu activitate febrila, eu am pus mereu pret pe parerea voastra, pentru ca sunt subiecte de viata la care eu ma gandesc uneori inca din adolescenta si nu reusesc sa ajung la o concluzie. De asta, rolul vostru pentru a intelege mai bine o situatie e hotarator. Una e cand ai tot timpul cateva opinii(de la vizitatori) si le si pastrezi si alta e cand ai si doua sute si la un moment dat te trezesti singur cuc. Daca vroiam sa ma descarc imi povesteam viata intima si eventual inchideam la comentarii, ca oricum nu prea interesa pe nimeni. Dar daca pun o intrebare la finalul oricarui articol, e normal ca ma intereseaza parerea oamenilor. Cu cat mai multe, cu atat intelegem mai bine o problema.
Pai imi trecuse gandul prin minte. :biggrin: :tongue: :silly:
Imposibil :w00t: :pinch: Cum sa te retragi?
Uite, inteleg acum mai bine scopul blogului… cel de a afla pareri in anumite probleme, insa nu ziceai tu ca te relaxezi cand scrii?
Siii… chiar nu inteleg de ce ar scadea vizitatorii, pentru ca, cel putin mie, imi place mult cum/ce scrii. Poate ca nu scrii despre ceea ce se cauta… insa scrii despre teme/probleme foarte interesante si chiar mi-ar parera rau sa te retragi!
Cat despre posibilitatea de a scrie lucruri mai personale, de ce nu? Adica pe tine te-ar ajuta sa te descari, iar cei interesanti iti vor da sigur sfaturi!
Da, Paul, scrisul este o pasiune pentru mine, doar ca vezi tu, mi-e teama ca timpul sa nu o estompeze sau chiar sa o ucida. :dizzy: :ermm:
:ninja: :tongue:
Pai…momentan nu ma retrag, cel putin nu luna asta. :biggrin:
Da, stiu ca voi ati veni cu sfaturi, chiar m-ati ajuta, doar ca momentan nu prea am probleme. :happy: :silly:
Asta e bine :happy:
Insa nu trebuie sa scrii doar despre probleme, scrie depre ceea ce simti, ceea ce iti place etc… Si nu, categoric sa nu renunti prea curand! Si eu am mai avut mici pauza, insa nicio clipa nu m-am gandit ca sa nu mai scriu deloc…
Desigur, scriu si despre ceea ce-mi place, uite, acum, recent, am scris despre noptile mele preferate. :biggrin:
Da, da, stiu, scoala iti mananca tot timpul. Ma rog, acum pe final sunteti mai ocupati, mai solicitati. Dar stai asa ca vine acus vacanta de vara…o sa ai timp suficient de blog. :biggrin:
Asa e, totusi mai rau mi se pare ca dureaza atat aceasta perioada… as prefera sa dau toate tezele intr-o saptamana si termin cu ele, dacat sa ma inting o luna intreaga.. :getlost: Bine macar ca ne-au luat mai usor, in afara de teze, nu mai facem mai nimic :happy:
Eh, nu cred ca dati mai mult de 3-4 teze. Or sa treaca si astea… :dizzy: :ermm:
Mai Nice, eu am avut si editii de Trafic cu Hituri cu 200 de comentarii, acum sunt cam pe la 90. Multi au plecat sau pe multi i-am zburat eu. Si uite ca nu m-am oprit. Pentru ca fac ceva ce imi place, mai presus de toate. Cititori vin mereu si pleaca, dar un nucleu de oameni care apreciaza ceea ce faci si sunt sinceri in asta va ramane mereu. Macar pentru ei, dar mai ales pentru tine, merita sa mergi mai departe, cu fruntea ridicata demn :)
Daca pui problema asa da, merita sa mergi mai departe. Mai ales daca stii ca exista acel nucleu si pasiunea ramane mistuitoare. Problema e ca in timp pasiunea se mai estompeaza, mai ales in fata dezamagirilor, a greutatilor.
Hey :)
Ehh, la o mie mai merita sa te gandesti, la 500 nici vorba :D
E bine sa te analizezi si sa decizi cand e cazul sa spui stop. La orice. Cheia este autoanaliza. Intotdeauna!
Eu am facut aceasta autoanaliza, o fac constant de fapt, problema e ca nu mereu suntem in stare sa punem in practica concluziile ei. Acum ar fi momentul ideal de a spune stop blog. De ce nu pot oare sa fac asta?
De ce oamenii merg mai departe in ciuda faptului ca inima lor le spune ca ar trebui sa se opreasca(in general vorbesc)?
Nu pot sa iti dau un raspuns sincer la o astfel de intrebare pentru ca eu nu sunt asa. Mie daca glasul interior imi spune ceva, ii dau drumul sa se manifeste. Daca simt ca trebuie sa las ceva in urma, sa evoluez, sa merg catre altceva, o fac fara probleme.
Hm, pai nu stiu daca renuntarea la blogging e calea spre evolutie. Cel putin in cazul meu. Dar nici al altora…
Inseamna ca esti o persoana decisa, puternica, categorica. Tu nu astepti, tu pui in practica. Iata ca se poate. :wink: :biggrin:
Hey :) Asta știi tu cel mai bine, daca mai e nevoie in viata ta de blog sau nu mai e nevoie. Sa stii ca stiu sa astept destul de mult si nu ma decid usor, in sensul ca nu vreau sa ma grabesc sa iau decizii in probleme importante. Dar atunci cand decid, e aproape imposibil sa ma razgandesc. Atunci cand imi dau seama ca nu mai merge o anumita directie, ii pun cruce fara emotii :D
Marin, cum sa nu, eu stiu foarte bine ce vreau, evident ca mi-l doresc in viata mea, problema e daca ma mai doreste el… Cam asa stau lucrurile.
Hai măi, cine să nu te dorească pe tine? ;)
Cum cine, conu’ goagal. :biggrin: :ermm: :ninja: :silly:
Neața! Neahhh, eu cred că e doar timid si nu are curaj :P
Neata, Marin. :cheerful: Nu e vorba de timiditate ci de discriminare. :biggrin:
…poate pentru ca nu inima ne spune sa ne oprim, ci ratiunea.
Uneori, concluziile rationale sunt biasate, apar erori de judecata tocmai pentru ca suntem subiectivi, alteori concluziile rationale sunt in mod evident juste. Teoretic, ar trebui sa ne oprim. Si totusi, oamenii tind sa ia decizii emotionale. O fi bine, o fi rau – depinde de situatie si de partile implicate..
Pai inseamna ca barbatii o fac, ca despre ei se spune ca sunt fiinte rationale, iar femeile, emotionale prin excelenta, raman pe baricade. :biggrin: Joking.
:ninja:
Dar, da, tu ai dreptate, Iulia.
Raspunsul e simplu, suntem purtati de val, insa eu vad ca fiind ceva frumos.
Felicitari pentru reusita, la mai multe.
Ce explicatie frumoasa! Cat de adevarat! Merci mult, Costel.
hah.lol. credeam ca-s singura care a scazut in cautari de vreo 3 saptamani asa. Nu ai de ce sa te ingrijorezi, s-au facut cateva schimbari in motorul de cautare si cred ca scaderea traficului s-a intamplat la mai multi.
Si sa nu te prind ca te retragi…fie si-n glorie!
nu se accepta asa ceva. :tongue:
Pai momentan nu ma retrag, merci Ana pentru sustinere. :cheerful: :happy: :kissing:
din comoditate, că doar e foarte uşor să te obişnuieşti cu binele :blush: ,cu confortul,tre’ să fii nebun să-l arunci la gunoi :tongue: după ce atâta timp te-ai zbătut pentru el :biggrin:
Da, asa e Alexandra, e atat de usor sa te obisnuiesti cu binele… Doar ca nimic nu tine vesnic. :dizzy:
nu vreau retragere in glorie… (nu ma refer doar la blog.. ci in general la tot ce tine de viata) ci… una calda… calma…
retragerea in glorie… o asciez cu un cataclism… care rupe firul atunci cand nu este firesc sa se rupa…
apoi… ce este de fpat gloria??? o stare de fapt… o impresie… sau doar o speranta care mereu se dovedeste a fi desarta???
Hm, gloria este o certitudine, Ovi. Gandeste-te la marii campioni…ei au trecut de stadiul de speranta, ei au ajuns sa-si indeplineasca visul. Hai sa-l luam ca exemplu pe Federer, marele tenismen, el a fost multa vreme nr 1 mondial. Ani in sir a fost numit extraterestru. Avea toata planeta la picioare, avea fani, era apreciat, laudat, adulat. Castiga toate turneele la care participa, era cel mai bun din lume, numele lui era pe buzele tuturor. Acum a cazut o treapta sau doua, inca e bun, dar nu mai e cel mai bun. Numai el stie ce e in sufletul lui cand e invis metodic de Nadal sau Nole. Putea sa se retraga cand a vazut ca dominatia sa apune, ca suprematia sa se clatina, dar nu a facut-o. O sa ajunga sa joace in demonstrative…
da… gloria o certitudine??? oare stii tu, gandul ascuns al campionului… care de multe ori isi doreste altceva decat ce are?? am cunoscut foarte de aproape… un campion mondial la lupte libere… crezi ca era fercit??? el s-a retras in glorie… acum este un om cu niste medalii… casatorit de cateva ori… si fara sotie… cracanat rau de tot… si tare nefericit…
care este gloria lui??? a trecut o data cu el… desi s-a retras cand era sus de tot…
gloria… ca viata… are punctul maxim… dar apoi este regeresul normal… uman…
retragerea in glorie… imi seamana cu un abandon… amar abandon…
sorry ca nu sunt de acord cu tine… ca iarasi sunt de fapt… atipic…
Bre, eu cred că am să caut şi să omor musca aia care tot umblă în ultima vreme prin mintea unor bloggeri
Musca aia care dă idei de renunţare :angry:
Pentru că le e teamă. Dacă pun stop apare un nou început. Şi începuturile de cele mai multe ori aduc teamă.
De cele mai multe ori un factor neplăcut te determină să spui stop. Şi din nou aşteptăm pentru că ne e teamă.
Da, Cata, e si asta un motiv, teama de un nou inceput. Foarte adevarat, foarte reala(teama zic). :biggrin: :dizzy: :cwy:
Nu doar ca le da idei, dar vad ca multi trec deja la fapte. :ermm:
Nice, in primul rand felicitari pentru perseverenta ! 500 de articole nu-i de colo ca realizare. Eu, ca una ce te citeste (si se delecteaza cu imaginile alese de tine mai mereu), eu ziceam iti doresc la cat mai multe.
Iar ca sa iti raspund la intrebare :
in relatiile de cuplu ma intreb si eu de multe ori de ce oamenii nu renunta cand lucrurile nu mai merg.
In rest insa chiar nu sunt adepta renuntarilor.
Cazul blogului de pilda : apai nu-i vorba doar de cifre aici , mai ales ca blogurile nu prea au glorie de felul lor. Insa daca aduc placere celui care scrie si celor (cati sunt ei) care citesc, atunci merita !
Sper sa fie trecatoare parerea asta a ta de rau, fiindca nu-ti recunosc atitudinea “varatica” de data asta !
Mihaela, iti multumesc pentru cuvintele frumoase, chiar ma interesa parerea voastra mai ales cu privire la artisti( de ex. cantareti) si sportivi(fotbalisti, tenismeni) dar si relatiile de cuplu. Cat despre blog eu simt ca dl google are ceva cu mine, nu ma simt dorita, nu stiu cum sa-ti explic, vad ca in loc sa cresc, scad pe zi ce trece. :ninja: :ermm: :dizzy:
Dar nu ma voi retrage, cel putin nu acum. :cheerful: :whistle:
Nice! Eşti o fată prea isteaţă ca să te cobori la a scrie pentru Google!
Eu de pildă, am săltat de la N/A la PR 1, în vreme ce voi aţi pierdut. Şi trăim în acelaşi mediu online!
Pe alt blog, am PR 2 şi scriu din an în paşte…
Diferenţa? Pentru mine cititorii sunt ceea ce contează. Google, poate să facă ce vrea cu algoritmii lui. Atât timp cât scriu cşi sunt citit, e treaba lui să se ţină după mine!
Aşadar, te întreb iar:
Pentru cine scrii tu de fapt? Pentru cititori, sau pentru Google (Bing, Ask, etc.)?
Eu am venit aici adus DE TINE, de pe blogul lui Tudor (staupenet). Got that?
Încă o întrebare:
Eşti sigură că ştii ce e aia PIERDERE?
Ai pierdut vreodată 10 situri şi 4 ani de muncă online?
De câte ori ai pornit un blog de la 0 — ZERO, adică?
Pentru mine, ceea ce contează e mai puţin părerea lui Google despre mine — şi dacă o să cauţi, ocup prima pagină cu rezultate, pe destule fraze cheie. Acelea pe care le vreau eu. Dar asta mi se pare irelevant, ca şi toată agitaţia cu SEO. Google are nevoie de VALOARE. Poate să invventeze câţi algoritmi vrea, să se joace cu cine vrea, eu ştiu că atât timp cât pot produce valoare, o să trebuiască să îmi dea ce vrea el. Şi PR şi indexare şi altele. Fără să îmi bat eu capul cu toate stratagemele lor! ;) Capul sus, că am venit aici pentru că mi-a plăcut cum scrii!
Şerban
Serban, bine ai venit
, sper sa ne citim cat mai des de acum inainte. :cheerful: Deocamdata nu ma retrag, acest blog e o specie de jurnal in care propun subiecte care ma framanta si carora nu le gasesc, singura, un raspuns. De aceea am nevoie de parerile celorlalti. Cand aceste dileme personale se vor epuiza, probabil ca voi inchide pravalia. Doar ca vezi tu, mereu apare ceva nou… :ermm:
Doar ca imi imaginam, la trecerea pe domeniu, ca summerday va evolua, nu va involua. Se pare ca predictiile mele nu au fost tocmai realiste. Ma doare ca m-am inselat. Dar o sa merg mai departe. Si ca sa iti raspund, eu nu stiu sa scriu pentru google. Scriu doar cum imi dicteaza sufletul.
La cat mai multe articole,Nice.
Merci asemenea, Iulian.
Nu stiu ce crede google despre blogul tau dar e clar ca noi adica sute de citititori * te cititm cu mult drag si revenim mereu!
Merci Hapi. :cheerful: