Later edit:in stanga sus am deschis un nou poll. Va invit la vot! :biggrin:
Liceul, perioada dorintelor entuziaste, pasiunilor inflacarate, visurilor marete, dramelor si crizelor de personalitate, iubirilor efemere si initierii unora din cele mai trainice prietenii. Aveam in clasa o fata ceva mai speciala, foarte iubita si apreciata de toti colegii. S-a impus repede in cadrul colectivului ca un adevarat lider, datorita unor calitati precum seriozitate, ambitie, constiinciozitate, spirit intreprinzator, dar si bunatate, compasiune, sinceritate. L. era sufletul clasei, fata la care apelai intotdeauna cand se ivea o problema. Intr-o zi s-a imbolnavit foarte grav si a stat internata mult timp in spital. La revenire, mi-a povestit incantata ca au vizitat-o majoritatea colegilor si atunci am profitat de ocazie si am intrebat-o care este prietena ei cea mai buna. Raspunsul m-a mirat oarecum, mi-a marturisit ca ea e prietena cu toata lumea, dar nu are nicio prietena mai buna, nu a reusit sa se apropie de nimeni cu adevarat. Pentru prima data am simtit-o ca pe o persoana foarte singura si foarte trista.
Pe de alta parte eu am cautat toata viata, pe unde m-au purtat pasii (facultate, serviciu) sa-mi fac o prietena, hai doua, mai bune, pe care sa ma pot baza si carora sa le pot povesti cele mai intime probleme, cu care sa ies la un suc, sa-mi petrec timpul liber si chiar concediile si, in rest, nu prea am avut treaba cu nimeni. Imi salutam politicos colegii, mai schimbam o vorba despre vreme, preturi, fotbal si politica si cam atat. In ultimii ani, la serviciu, observ relativ intrigata ca ma imprietenesc foarte usor cu doamne de varsta a treia, extrem de rar, aproape deloc cu persoane de varsta mea. Si cu barbatii, de orice varsta. Pe blog situatia este inversa decat in realitate, majoritatea celor care scriu sunt mai tineri decat mine. Iar in blogosfera se perinda si persoane mature, doar ca nu intra aici, probabil ca textele mele sunt considerate puerile si nu suscita deloc interesul acestora. Sau poate am reusit sa-mi pastrez eu spiritul tanar. 
Voi sunteti genul de persoane cu multi prieteni, miss/mister popularitate, sufletul petrecerii sau genul de persoane care au unul, maxim doi prieteni buni, foarte devotati? Va apropiati mai usor de persoanele mai tinere decat voi, de seama voastra sau ceva mai varstnice? Preferati prietenia femeilor sau cea a barbatilor?
Uhm, nu mi-au plăcut niciodată grupurile mari (mă refer la prieteni, că la petreceri sunt chiar de recomandat). Sunt genul de om care se leagă greu de oameni, dar când o face, e devotat și nu schimbă taberele doar pentru că în a altora pare mai cool. Deci, concluzia ar fi: genul 1-2 prieteni buni, restul fiind catalogați drept cunoștințe.
La chestia cu sufletul petrecerii, depinde cât chef de distracție am. În zilele mele bune mi s-a zis că am mult umor :P
Pai chiar ai mult umor, Iulia, se vede cu ochiul liber pe blogul tau. E o calitate de necontestat, nu stiu daca esti la fel de spontana in realitate ca si in scris. Deci esti o prietena devotata, sunt curioasa, ai dat de oameni la fel de fideli ca si tine sau ai avut ceva dezamagiri in relatiile cu ceilalti din acest punct de vedere?
Eu sunt genul care nu are prieteni, nu ma intreba de ce, mi’ar placea sa am o prietena apropiata, sau mai multi, cu care sa pot vorbi deschis si cu care sa ma distrez :blush: .
Depinzand de starea mea, uneori sunt sufletul petrecerilor, alteori nu a chef de nimic si ma retrag intr’un colt pana se termina totul.
In general, ma imprietenesc cu persoane de orice varsta, nu fac diferente, eu vorbesc si gandesc la fel, pot avea prieteni de orice varsta si de orice gen :happy: .
Pai cum de ce Ana, nu ai povestit tu pe blog ca in oraselul in care locuiesti de cativa ani nu exista alti romani? Probabil ca spaniolii se apropie mai greu de straini sau sunt ceva de distanti in general… Oricum, eu raman la parerea ca cel mai bun prieten e partenerul de viata… Acum, poate tu simti si nevoia unei prietenii mai apropiate si cu o fata, poti gasi o asemenea persoana prin intermediul blogului personal(daca nu ai si facut-o deja). Sunt sigura ca toti cei care isi deschid blog simt o nevoie uriasa de comunicare, iar in offline e mai greu sa gasesti persoanele dispuse si potrivite pentru asta. Mie imi vine din ce in ce mai greu sa ma deschid in fata celor de la munca de exemplu. Cu toate ca am gasit fete tare prietenoase si sincere. Dar poate e si lipsa mea de incredere in ceilalti… :ermm:
Da, am gasit prin intermediul online’ului o multime de lume faina dar fiecare are viata lor, prietenii lor, nu stau sa ma asculte pe mine cand am nevoie sa vorbesc cu cineva :blush: .
Da, cu Omul pot vorbi multe, dar nu e acelasi lucru cu a avea o prietena cu care sa te sfatuiesti de chestii feminine :pouty: .
Da, Ana, nu e acelasi lucru, dar cum ai zis si tu, rar gasesti pe cineva disponibil sa-ti asculte problemele. Oricum lumea e mai tot timpul pe fuga, rar cand gasim un moment de tihna in valtoarea vietii. :dizzy:
Spaniolii sunt ceva mai reticenti, nu sunt deschisi ca romanii.
Cunosc eu ceva lume dar, evident, toti au gastile lor de prieteni cu care pierd vremea si rar adauga un membru nou in grup.
Banuiam ca se intampla asta, si romanii s-au mai schimbat, tind sa se apropie de comportamentul spaniolilor. Mie mi se pare ca devenim pe zi ce trece mai egoisti. :ermm: :unsure:
“Iar in blogosfera se perinda si persoane mature, doar ca nu intra aici, probabil ca textele mele sunt considerate puerile si nu suscita deloc interesul acestora. Sau poate am reusit sa-mi pastrez eu spiritul tanar.” – Eu sunt nimeni?:))
Cred ca sunt o buna ascultatoare, dar mai rar sunt ascultata…
N-am fost niciodata genul de miss popularitate/sufletul petrecerii, amici am mai multi, prieteni in adevaratul sens al cuvantului imi ajunge o mana si corespund anumitor perioade ale vietii mele, poate cu atat mai pretiosi. Din pacate viata mi-a rapit mult prea timpuriu prietena cea mai buna, cea care mi-a fost ca o sora, iar cealalta e tocmai in Statele Unite. Si desi vorbim des, nu e acelasi lucru cu a imparti acelasi colt de paine. Amici, cunostiinte bunicele am de toate varstele si sexele , fara nici o discriminare
:)) Diana, buna, ma refeream la proprietarii de bloguri. Oricum, noi doua ne stiam demult, ma indoiesc ca in alte conditii ai fi intrat aici. Nu pot sa zic ca toti au 20 de ani(oricum si acestia cu o gandire extrem de matura), mai vin si adulti pe summerday, dar cam putini. :dizzy: Cred ca e mai mult vorba de interese, de preocupari. Pe cei de varsta mea ii pasioneaza mai degraba filosofia, politica si poezia si, evident, comenteaza in nestire poze. Cum eu nu ma ocup cu asa ceva…nu intru in raza lor de interes.
La fel si in cazul meu, cele mai bune prietene sunt acum in strainatate…nu e acelasi lucru, evident. Cred ca e o calitate sa fii un bun ascultator in ziua de azi, presupune rabdare, bunatate, compasiune, altruism, sa fim seriosi, e foarte dificil. :biggrin: :tongue: Eu am prietene care vorbesc doar despre ele ore intregi, cand sa spun si eu ceva, mimeaza indiferenta sau se apuca sa ma sfatuiasca de parca le-a cerut cineva asta. Misiune grea asta cu ascultatul, mai sa cred ca imposibila.
Ah, ok, sorry,i-ar m-am bagat unde nu trebuie.
Ai facut o schita foarte realista a zilelor noastre. Da, moor cand aud sfaturi date cand nu le-a cerut nimeni si spuse pe ton intepator de atot stiutor.
Nu, Diana, nu te scuza deloc, poate nu m-am exprimat eu cum trebuie in text si nu doream sa ramana nelamurit. Oricum am luat-o ca pe o gluma. :cheerful:
Poate ca acele persoane simt nevoia sa ajute, sa se faca cumva utile sau poate au o parere prea buna despre ele insele si se pretind atotstiutoare, detinatoarele adevarului universal. Eu le evit pe cat pot. :ermm:
“carora sa le pot povesti cele mai intime probleme” – Atat de tipic fetelor/femeilor :biggrin:
“genul de persoane care au unul, maxim doi prieteni buni (sau inca cativa), foarte devotati” – for me
Cred ca ma apropii mai usor de persoanele cu o varsta mai mare (maricica) decat a mea. Poate din cauza ca imi place sa mai invat de la ei (crezand ca’s mai cu experienta) sau ca tind sper macar o parte si din preocuparile mele.. sau pur si simplu, le sunt simpatique :happy:
Cat despre prietenie, depinde..
Plus ca sunt discutii ce le tot ai la o bere gen, iar femeile nu prea’s prietene cu berea :ermm:
Pana la urma, cu o femeie e mai greu sa discuti (mici exemple) de masini (motoare) si sport (fotbal/tenis), decat cu un barbat. Plus ca chiar si atunci cand dai de o fata ce se mai uita cateodata la fotbal, parca tot n-are chef sa discute prea muuuult de asta. In schimb, cu unii barbatii mai ca incepi sa te simti ca un prezentator cu emisiune de sport
Oricum, cel mai mult imi plac prietenele ce stiu sa mai gandeasca, cat de cat, si ca un barbat. Acest gen de fete inteleg multe lucruri mult mai usor si cand iti vorbesc, simti ca te INTELEG sau ca chiar incearca s-o faca
” le sunt simpatique ” :)) Pai chiar esti. :biggrin: :cheerful:
:w00t: :tongue: Si cred ca te apropii mai mult de persoanele ceva mai mari pentru ca tu insuti ai dezvoltat o gandire ceva mai matura. :wink:
Cum atat de tipic femeilor, voi barbatii nu va faceti destainuri, nu impartasiti secrete intre voi? Nu va spuneti problemele, nu vorbiti despre ele cu prietenii vostri? Sa nu spui ca discutati doar generalitati? :dizzy: :shocked:
Eu ma plictisesc destul de repede de conversatiile cu prietenele mele, parca e mai incitant sa vorbesti cu un barbat. Mai ales cu unul inteligent si amuzant. Dar din ce am remarcat eu, daca ii lasi pe doi barbati care se cunosc de ceva timp, sunt in stare sa-si vorbeasca doua zile si doua nopti fara sa se opreseasca sau plictiseasca. Barbatii sunt inepuizabili din punctul asta de vedere, eu mereu ma intreb ce-or gasi atata de discutat.
Fete care sa gandeasca ca barbatii? Sincer, nu prea am intalnit si nici nu cred ca as agrea compania lor. Eu sunt o fata care gandeste ca fetele. :biggrin: :tongue: :silly:
Pai depinde si ce fel de…
Cand vine vorba de relatii (serioase).. cel putin in grupul meu, nu se ‘arunca’ intimitati (totale).
Daca gandesti doar ca o fata si cand stai cu un barbat, mai pot aparea probleme. Tinzi sa le devii enervanta sau ceva de genul. De obicei barbatii cam dau ochii peste cap cand le tot spui…’feminitatile tale’ (chestiile tale de femeie).
Lusio, in primul rand depinde de barbat si de relatia dintre cei doi. Poate la inceput tinzi sa-i spui prietenului tau orice, dar cand vezi ca ala nu e interesat si nu te asculta, te opresti, evident. Si reciproca e valabila. Oricum eu nu discut despre oja si farduri nici macar cu fetele daramite cu barbatii. Daca la asta te refereai cand ziceai de “feminitati”.
:ninja: Daca tu ai intalnit femei cu gandire masculina, de ce nu ai incercat sa le transformi in iubite?
Si ca sa vezi cum e viata, desi eu mereu am fost pasionata de fotbal, am dat de barbati total paraleli cu subiectul. :)) Dadeau ochii peste cap cand ma auzeau discutand despre Steaua.
Pe de alta parte, de unde ideea ca doar fata trebuie sa se muleze pe pretentiile baiatului? Eu cred ca intr-o relatie intram egali, nu unul e mai presus decat celalalt si trebuie sa-i satisfaca toata pretentiile si sa isi schimbe personalitatea, reactiile si modul de gandire de dragul lui. Pai acum ce fac, ma transform in barbat ca asa vrea ala? De unde sa-mi iau eu acum o gandire masculina doar ca sa nu-l enervez pe el?
Exista si femei cu gandire masculina, sunt tipe mai independente, care se imbraca mai degraba sport si au un comportament mai baietos. Nu plang des si sunt mai insensibile. Nu pun pret pe sentimente. Eu sunt exact opusul lor. :silly:
Mai devreme sau mai tarziu, mai orice partener vrea sa ii fie satisfacute pretentiile. Doar ca unii/unele tind sa fie mai egoisti/egoiste si se pun pe primul loc :alien:
Si ca sa ai o gandire cat de cat si masculina, nu trebuie neaparat sa te imbraci (mai) baieteste. (n-o fac chiar toate)
Cred ca faza asta consta mai mult in tipele ce au mai multi prieteni barbati decat femei. Din moment ce au crescut cu un grup de barbati destul timp, incepe sa-i cunoasca si sa stie cum sa le mai tot vorbeasca sau ce subiecte sa mai abordeze uneori.
Lusio, daca tii la partener, daca il iubesti, mai lasi pretentiile si egoismul. Daca nu, nu. Te pui mereu pe tine pe primul loc.
Am multe cunostinte si amici, dar putini prieteni adevarati. Cred ca as putea numara pe degetele de la maini persoane cu adevarat apropiate, care nu ma judeca, nu ma invidiaza si m-ar ajuta daca as avea nevoie.
Chiar ma gandeam zilele trecute ca am tendinta de a ma imprieteni mai ales cu persoane mai tinere ca mine. Ma refer in special la fete. Nu am foarte multe prietene mai in varsta ca mine. Cred ca sunt eu mai copilaroasa si de aceea. :)
Si prefer compania femeilor. Am si prieteni barbati, dar nu ma apropii foarte tare sufleteste de ei pentru ca eu nu cred in prietenia dintre femei si barbati.
Esti mai copilaroasa? :shocked: Poate in comportamentul din offline, in reactii si dorinte, ca pe bloguri pari matura si inteleapta. :tongue:
Despre prietenia dintre barbati si femei nu stiu ce sa spun. Desi initial credeam in ea, acum, dupa mai multe experiente, inclin sa cred ca nu exista. Si asta nu din vina femeilor. Barbatii se apropie in general de femeile de care sunt atrasi(mai mult sau mai putin sexual). Trebuie sa existe o fascinatie acolo, fie si doar la nivel mental, sa zicem ca-i apreciaza femeii inteligenta sau pur si simplu sunt atrasi de misterul cu care aceasta se inconjoara. De indata ce fascinatia inceteaza, barbatul dispare din peisaj.
Eu relationez mai bine cu barbatii, sunt mai comunicativi decat femeile care de cele mai multe ori ma evita. Chiar daca eu incerc o apropiere, se vede clar ca nu se doreste asta asa ca prefer sa stau in banca mea. Rar cand gasesc ceva in comun cu o femeie. De asta imi place mie pe bloguri. :biggrin:
fiind introvertit … as spune ca-s genul care are putini prieteni tocmai pentru ca nu-mi fac simtita prezenta in viata lor (ei ma cauta pe mine, eu ii deranjez doar din cand in cand cu cate un telefon/email, asa de control). mai departe, din moment ce eu sunt batran … e pe undeva logic ca ma apropii mai degraba de persoane mai tinere ca mine.
preferinte a priori intre sexe n-am … da’ constat ca sunt mai “ingaduitor” cu sexul feminin … probabil deoarece pe barbati ii compar cu mine (aka “daca eu pot, tu de ce nu ai putea?”). la job ma amuza de fiecare data sa observ cum colegii/colegele mai noi isi revizuiesc parerea initiala despre mine. da’ cum “cine rade la urma rade mai bine” … mi s-a intamplat de mai multe ori sa fiu recunoscut de un fost coleg sau o fosta colega, ei stiind exact cine eram eu, iar eu habar nu aveam cine-i persoana care m-a recunoscut (eu retin interactiunea cu omul, nu numele omului).
Ca tot ma “plangeam” eu ca nu prea am adulti pe blog.
:tongue: Asa-i, introvertitii au mai putini prieteni. Putini, dar buni. Probabil ca te gandesti, mai, asta stie sa tina un secret, cum o sa vorbeasca el altora despre mine daca nici macar despre el n-o face. 
:ninja:
Cum iti explici atractia spre persoanele mai tinere? :dizzy:
nu vorba de atractie ci de simplul fapt ca, mai ales in online, tinerii sunt o multime mai mare … si mai “vorbareata”. :biggrin:
in offline, adica-n viata reala, tind sa limitez pe cat posibil interactiunea cu cei mai tineri deoarece consider ca nu-i ok sa ajuti pe altii sa “sara” peste bucati mari din viata (salturile mici, de moment, nu lasa urme permanente). am facut mai demult greseala asta si mi-am invatat lectia …
INTJ, eu consider ca si tinerii prefera sa invete din propriile greseli, sa se dea cu capul de pragul de sus de cate ori e nevoie pentru a-si insusi lectia de viata.
Pare un trend sa detii un blog, mai ales daca ai pana in 25 de ani.
nu sunt un tip popular… desi ma stie toata facultatea… iar eu nu ii stiu pe toti :)), dar sunt amic cu toata lumea adica imi place sa vb cu toti, nu am retineri… fata de unii sau fata de altii, e drept ca mi-am facut si eu asa un cerc mai restrans cu care imi permit sa fac mai multe, gen glume, fiindca altii poate se supara.
Nu-s eu sufletul petrecerii, nici sufletul unei colectivitati… dar nimeni nu cred ca ar putea spune ca-l deranjez… desi mai sunt unii pe care chiar nu-i inteleg!
Asta e viata.
Dar astea sunt chestii amicale, sunt amic cu toata lumea care e de treaba si stie sa vb, sa inteleaga…
Prietenii aici se pot numara pe degetele de la o mana. Cel putin asa se zice.
Te stie toata facultatea? Si nu le-ai dat si tu adresa blogului? Ca e destul de usor de retinut.
:tongue: :devil:
“Sunt amic cu toata lumea care e de treaba si stie sa vorbeasca…” Asa sunt si eu…problema e de unde iau astfel de persoane? :ermm:
nu vreau sa considere, ca am aere de vedeta :)) sau mai stiu eu… de blog stiu doar cativa care mi-au spus despre el. E posibil sa mai citeasca si altii dar sa nu stiu eu, asta e… eu nu m-am promovat niciodata printre cunoscutii din offline. :whistle: , nu stiu de ce.
Pai din cele spuse de tine…tu chiar esti o vedeta. Si la facultate, dar si in blogosfera(asta o spun eu, nu tu). :biggrin: Sa stii ca eu am mai povestit cunoscutilor de blog, nu as numi actiunea promovare, dar le-am mentionat de existenta blogului, ce crezi, nici nu au vrut sa-l vada, d-apai sa-l rasfoiasca sau comenteze. :)) Poate tu ai realizat ca degeaba le spui, ca ei nu au pasiunea asta…si nu vor fi interesati. Noi doi ne asemanam intr-un fel, Pato, amandoi suntem prietenosi si insetati dupa comunicare. Gresesc? :unsure:
da ne asemanam destul de mult…
Nu, nu am incercat sa le spun despre ce fac, doar daca m-au intrebat…am considerat ca asa e mai bine pentru mine, pentru ei…pentru toata lumea. :blush:
Normal ca avem, altfel nu ne-am intelege atat de bine. Pato, eu cred ca succesul tau rezida in faptul ca esti nu doar prietenos, dar si modest si deloc orgolios sau suparacios. Esti un baiat de treaba.
“modestia” e calitatea mea nr unu, nu stiu ce sa zic! :biggrin:
Adica nu prea esti modest si m-am inselat eu in privinta ta? :dizzy: :ermm:
:tongue:
nu stiu! :ermm:
Cum sa nu te cunosti pe tine insuti, Pato. Pai daca nici tu, atunci cine? Eu?
:ninja: :dizzy:
eu greu sa te cunosti tu pe tine Nice, recunoaste! Chiar daca avem unele pareri le pastram pentru noi… nu le facem publice, rare ori le impartasim cu prietenii dar in cele mai multe cazuri asteptam sa vedem ce zic altii, apoi vedem cum facem sa combinam raspunsuri.
. Nu zic bine?
Pato, ne pastram parerile pentru noi doar atunci cand nu vrem sa suparam sau sa jignim pe cineva, in alte conditii de ce s-o facem? Eu zic ca macar pe bloguri sa incercam sa fim mai deschisi si mai sinceri si sa ne facem cunoscute opiniile si gandurile. Ca aici nu ne da nimeni in cap. :dizzy: :ninja: Sa stii ca viata ne supune zi de zi unor intamplari sau unor proble din care, in functie de reactia noastra, putem afla mai multe despre noi, ne putem cunoaste mai bine.
asta nu inseamna ca trebuie sa-mi fac o descriere sa ma cunoasca cineva… cine vrea sa ma cunoasca nu trebuie sa ma citeasca in 5 min… ca dupa aia s-ar plictisi de mine!
Cel putin eu asa fac cu persoanele noi nu vreau sa aflu tot din prima zi, spre exemplu las loc de discutii mereu si pentru data urmatoare… :biggrin:
Pato, misteriosule. :devil: :biggrin: :ninja: Pai eu te-am cam citit…e adevarat ca nu dupa primul articol, ci dupa lungi si interminabile conversatii pe ambele bloguri.
nici acum nu ma cunosti! E drept ca ai asa schitate niste insusiri… dar in detaliu nu ma cunosc nici parintii si iti zic asta fiindca sunt capabil de multe chestii care ma uimesc si pe mine! :whistle:
Ai dreptate, Pato, desi gurile rele sustin contrariul, barbatii sunt cele mai imprevizibile fiinte din Univers. :biggrin: :alien: :ninja: Sunt capabili de lucruri pe care nici ei nu le imagineaza. :devil: Culmea, desi avertizata(de ei) eu tot nu-i cred in stare de multe chestii… :angel:
lasand asta la o parte ( orice fiinta e capabila de lucruri incredibile, doar ca trebuie stimulata), ce de introvertiti iti citesc blogul!
:) Eu ma consider extrovertit…adica chiar sunt! :biggrin:
Da, am observat si eu, stii cum se spune, cine seamana se aduna. In ultimul timp tot folosesc exemplul asta. :biggrin:
Da, tu zici ca esti extrovertit, dar pe bloguri nu dovedesti asta, poate in realitate mai degraba te manifesti astfel. :unsure:
Alte guri rele sustin si ele contrariul, cum ca femeile sunt cele mai imprevizibile fiinte din Univers! :biggrin: :alien: :alien:
Stiu, Lusio, sunt legende create de barbati… :dizzy: :ermm: :devil: :tongue:
Cum si ce-ai zis tu, de femei! :alien: :devil:
Pai cum Lusio, Pato e femeie?
Chiar aici pe blog a recunoscut ca e capabil de multe chestii care il uimesc pana si pe el. :biggrin: :devil: :ninja: Vezi dara… :cheerful:
Ce-am zis eu insemna faptul ca si ce-ai zis tu, e tot o legenda creata de femei :cheerful:
Offf Lusio si Nice nu va mai “certati”, :silly: nu cred in razboiul sexelor! :))
Ne tachinam si noi, stii ce se spune de cei care se tachineaza, nu? :whistle: Razboiul sexelor? Interesanta tema de articol. :biggrin:
In liceu am fost si eu un fel de “aproape-miss popularitate” nu neaparat pentru ca eram foarte destepta sau constiincioasa ci pentru ca aveam curaj , luam atitudine, imi asumam riscuri. Pe scurt, reuseam sa-mi influentez colegii dar nu o faceam intentionat. Si da , aveam un grup in care eram 5 persoane. Close and locked :)
Acum – dupa ce am lucrat in media si acum pe cont propriu , dupa ce am cunoscut multi oameni si am vizitat cateva locuri, dupa ce m-au dezamagit unii si poate c-am dezamagit si eu la randul meu……am 2-3 prieteni apropiati. Si multe cunostinte pe care ii numesc amici. Cu amicii rad, glumesc, dar nu intram in profunzimi
Si? Ti-ai pastrat atitudinea din adolescenta? Esti la fel de curajoasa si dispusa sa-ti asumi riscuri ca atunci?
Nu. Pot sa spun ca am redus acel elan la 50%. Si cred ca e bine asa
Exista situatii cand risc. Dar acum nu mai e in joc doar pielea mea, am mai multe responsabilitati asa ca am invatat sa fiu mai temperata
Si eu eram extrem de indrazneata si nesabuita in tinerete, o data cu varsta intervine si instinctul de conservare care ne tempereaza actiunile.
De cine ma apropiu usor? Eu personal de nimeni. Nu sunt genul care intra in vorba in tren, pe strada, la coada, la posta.
Daca sunt abordata raspund frumos si atat, nu lungesc conversatia
Lucrurile se schimba atunci cand simt ca pot sa ajut. Cand intalnesc romani in orice tara , pe orice continent, ma bucur tare mult si-mi place sa leg conversatii
Pacat ca nu toti romanii sunt asa :(
Probabil te simti mai apropiata de romanii care au parasit si ei tara sau iti place sa impartasesti opinii cu acestia. :unsure:
Nu neaparat. Dar mi-e drag sa audvorbindu-se romaneste.
Evident ca nu si cand e vorba de tiganii romani din paris care fura si cersesc. Asta o s-o spun mereu, foarte deschis. Ma simt rusinata in acele momente ca multi compatrioti de-ai mei fac asa ceva- intr-o proportie mai mare ca alte natii
Dar cu romanii de bun simt, familii, cupluri, mi-e drag sa schimb impresii oriunde as fi
Da, Hapi, cunosc sentimentul, inevitabil cand esti intr-o tara straina si auzi discutandu-se romaneste in jurul tau, ceva te indemana sa intri in vorba cu acei oameni. Ca un implus greu de stapanit.
Eu spun ca pot sa ma apropii usor si de persoane cu o varsta diferita decat a mea. Apropierea cuiva de altcineva nu cred ca tine cont de varsta celor doua persoane. Pana ce exista fire comune…
Exact, Szabi, este si o vorba celebra, cine seamana se aduna. :cheerful: Eu mereu m-am gandit ca seman oarecum, ca am ceva in comun cu cei care scriu aici.
Am tendința de a ține oamenii la distanță, ne respectăm și atât. Prieteni pot să spun că am foarte puțini, dar sunt convins că dacă aș avea nevoie de ceva, m-ar ajuta, la fel aș face și eu. Deși mă integrez în orice grup, cunosc multe persoane, dar nu mi-am dorit niciodată să îi țin aproape de mine, sunt doar cunăștințe. Eu cred că mă înțeleg mai bine cu persoane mai învârstă decât mine, persoane de la care pot să învăț câte ceva. Sunt tipul de om mai singuratic, dedicat artei. Cea mai bună prietenă a mea este arta, cu ea nu te plictisești niciodată.
Glappy, din cum te-ai descris tu mai sus pari a fi tipul clasic de artist indragostit pe viata de…muza lui.
Mai pe scurt, e așa cum ai scris tu ;))
Mi se pare firesc sa fie asa. O cale sigura spre succes. :biggrin:
Având în vedere că fac asta de când mă știu, iar la naștere mi-a pus tata creionul în mână, nu prea am cum să las pe cineva să influențeze asta :). De multe ori sunt rece cu oamenii din jur, fără să vreau, cred că sunt așa tocmai pentru că au fost persoane ce au vrut să mă influențeze, să mă facă să pun arta pe planul 2. Mereu arat va fi pentru mine pe primul plan, iar tot ceea ce va interveni în viața mea vor fi pe planurile secunde.După cum am spus, arat este o parte din mine ;)).
Hm, Glappy, nu doar ca o iubesti si esti dedicat 100% ei, dar pari ca ai fost menit pentru asa ceva.
Eu imi fac prieteni usor fiindca sunt foarte sociabila si deschisa. Totdeauna am avut un prieten aproape. Prietena mea cea mai buna e de o varsta cu mine, doar o luna e intre noi, ea e mai mare. Din pacate recent s-a mutat la Londra. Am o alta prietena buna ( mai noua ) de vre-un an, care e mai mica cu cateva luni decat mine.
Am avut multi prieteni baieti, dar relatia s-a stricat in timp. Doar unul si-a pastrat pozitia, din pacate e plecat foarte des din tara.
Amici am multi, o gasca intreaga plus o gramadaaa de cunostinte.
Prieteni am avut de o varsta apropiata de mine, cunostinte cu care ma inteleg bine de toate varstele :). In vacante am observat ca ma apropiu mai usor de oamnii in varsta :)
Gasesc ca e facil sa ma apropii in vacanta de oamenii mai in varsta. Sunt deschisi, comunicativi, dornici sa povesteasca intamplari din locurile vizitate. Sunt de treaba. Si eu am prietene de varsta mea, cred ca diferentele de generatii sunt deosebit de pregnante pentru relatii de alt gen. :dizzy: :ermm:
eu cred ca sunt undeva pe la mijloc, nici sufletul petrecerii dar nici retras…cand vine vorba despre prietenie…ma imprietenesc repede cu femei si de varsta mea si mai tinere(nu si femei de varsta a treia, nu-mi plac ca au tendinta sa ma trateze ca pe un nepotel)..daca e vorba ce fel de ce interlocutor prefer atunci prefer o femeie pentru ca sunt mai flexibile in discutii si mi se pare ca accepta mai usor punctul de vedere al celuilalt.Si cu barbatii ma imprietenesc, chiar si cu batrani, cu orice barbat cu care am ce discuta, nu-mi plac barbatii care discuta mult despre femei( si aici intra majoritatea) nu sunt deloc misogin ci dimpotriva tind sa iau apararea femeilor, am o logodnica deci sunt ok.Niciodata insa nu mi-au placut discutiile despre femei care au loc in general intre barbati….mi s-au parut prea vulgare
Mi-a facut o mare placere sa citesc acest comment. :cheerful:
Nu suport misoginii, si ma bucur ca aici pe blog intra barbati care apreciaza si admira femeile, care le cauta compania si nu se sfiesc sa vorbeasca in termeni laudativi despre ele. Ma bucur sa aflu ca te delimitezi de cei care vorbesc vulgar si impartasesc detalii intime.
Cam asa se intampla in majoritatea cazurila, ca si in cazul lui L.
Eu nu am fost niciodata persoana in centrul atentiei. Mereu am cautat si caut in continuare sa ma inteleg cu toti cei din jurul meu. Si mereu imi gasesc o persoana cu care sunt mai apropiata (fara sa vreau). Cat despre prieteni foarte buni … ar fi multe de povestit. Nu cred ca pot spune ca am asa ceva. Povestesc oricui multe lucruri, dar ce e pentru mine, ramane pentru mine.
Mona (imi permiti sa-ti spun asa, mi se pare mai scurt), descopar ca avem multe in comun, mi-a placut mult ultima ta afirmatie si da, si eu sunt cam sceptica in ceea ce priveste conceptul de “cel mai bun prieten” sau “prieten adevarat”. :unsure:
Uite, eu am avut noroc de prieteni dar n-am stiut sa-i pastrez… Acum nu mai caut prietenii ca sa nu mai am pe cine dezamagi. Dar nu sunt nici singur nici trist.
Bun venit pe blog, Cezar.
Nu esti putin cam dur cu tine, nu te judeci cam aspru? Si daca ar fi fost asta, de ce nu cauti sa legi noi prieteni si sa incerci sa nu mai repeti greselile trecutului? Iar daca nu te simti nici singur si nici trist probabil este pentru ca, fie te simti bine in propria piele, fie consideri, ca si mine de altfel, ca partenerul de viata ne este si cel mai bun prieten. :cheerful:
mai putini si de calitate decat multi si fara rost.Cand te bazezi pe un sprijin uman nu te poti astepta la ceva calumea din pacate.Singurul sprijin adevarat este Dumnezeu atat,cel putin pentru mine.
Bucur, tu cam ai dreptate, e bine ca ti-ai gasit un sprijin permanent…
eu nu am fost niciodata miss popularitate desi in liceu mi-as fi dorit asta, acum nu ca m-am maturizat
am prietene destule, unele mai apropiate altele nu, fiecare are un fel special al ei, in general sunt o fire prietenoasa si sociabila
am o prietena foarte buna careia i-am impartasit cele mai ascunse ganduri si ea mie, pacat ca de ceva timp ne desparte o mare distanta dar na asta-i viata :) oricum nu sunt introverita, stiti ca rapid dau tot din casa, bine n-am asa mari secrete :)
prefer prietenia tuturor celor care se simt bine alaturi de mine, ma inteleg la fel de bine atat cu barbatii cat si cu femeile, nu fac diferente
Lilly, ai o categorie de varsta preferata? Cu cine te imprietenesti mai repede, cu cei mai tineri decat tine, cu cei de varsta ta sau cu cei mai mari ca tine?
Hmmm, am vreo cinci prieteni buni.
De-a lungul anilor, au fost insa mai multi care mi-au ajuns aproape de suflet, oameni care, sub o forma sau alta, mi-au ramas si acum dragi, chiar daca nu ii vad sau nu mai vorbim. Nu stiu, sunt ceva mai mult decat simple cunostinte…, pentru ca si-au pus oarecum amprenta asupra mea sau au fost pur si simplu prezenti in anumite momente critice din viata mea.
Sunt introvertita. Pot vorbi mult si cu oameni recent cunoscuti, insa nu ,,vorbesc” cu adevarat, mai degraba palavragesc – si asta doar cand sunt fie foarte obosita (e oboseala aia care nu te lasa sa te odihnesti), fie cand sunt mega-vesela si mi-e neaparat sa transmit starea mai departe :silly: In general, sunt cea care asculta, si cand vine vorba de prieteni, si cand vine vorba de cunostinte. Iar palavrageala de care aminteam e latura mea copilaroasa, care se manifesta si ea cum poate
Prefer prieteni putini, dar pe care sa ii simt aproape (indiferent de distanta fizica). In mod natural, ma apropiu mai usor de barbati (de toate varstele), imi vine mai usor sa discut cu ei lucruri serioase, mai profunde, la fel cum imi vine mai usor sa ma relaxez/distrez alaturi de ei, ii gasesc mai amuzanti. Insa contextul social, mai ales perioada liceului – aveam 28 de colege, m-a invatat sa ma descurc si cu fetele/femeile. Asa ca nu ma plang :tongue:
Asa este, am observat si eu ca pot discuta mai usor cu barbatii si lucruri mai serioase, mai interesante. Femeile sunt inclinate mai mult spre barfa, discutii personale. Oricum nu prea pot stabili relatii cu ele de vreme ce nu prea ma agreaza si ma evita. Iar daca propun un subiect ceva mai filosofic schimba imediat vorba. De asta imi place mie pe bloguri, ca in sfarsit am la dispozitie muuuulte teme de conversatie si eu pot alege unde sa-mi las o parere. Tu cu ce fel de persoane interactionezi mai usor si mai placut, cu cele mai tinere, de varsta ta sau mai varstnice?
Incerc sa nu fac discriminari pe varsta :silly: M-am inteles mereu mai bine cu cei mai mari decat mine, de la 2-3 ani diferenta in sus.
Insa cei mai buni prieteni ai mei sunt cam de aceeasi varsta cu mine, +/- 2 ani maxim..
Am mai observat ca abia in ultimii 2 ani simt ca pot fi pe aceeasi lungime de unda cu persoanele care au aceeasi varsta ca si mine (ma refer la altii decat acei prieteni buni). Inainte puteam spera la o discutie care sa ma satisfaca intelectual, afectiv, doar cu persoane mai mari decat mine..
Iulia, ce am remarcat eu de cand sunt pe bloguri a fost ca tinerii din ziua de azi sunt deosebit de maturi in gandire.
Eu mai mereu am fugit de persoanele ceva mai mari, mereu am cautat compania celor de vasta mea. Am simtit mereu ca ei ma inteleg cel mai bine, cu ei pot relationa fara teama de a nu fi judecata. Si cand a venit vorba de prieteni buni, dar si de amici, cunostinte, parteneri de discutie. Acum s-a mai schimbat situatia, incerc sa nu fac discriminari(vorba ta).
Cu toate astea, simt mai pregnant ca niciodata prapastia dintre generatii.
Lasand la o parte modestia, eu ma recunosc dintr-un anumit punct de vedere in portretul fetei din fosta ta clasa, in sensul ca si eu eram cam la fel: mi-a placut scoala, stiam tot ce misca prin liceu, imi ajutam toti colegii cu teme si diferite probleme, eram implicata in multe activitati scolare si extrascolare. In schimb, fata de fosta ta colega, eu am avut ( si inca mai am ) cateva prietene foarte bune. Fara ele alaturi de mine, poate nu as fi fost atat de…populara, poate nu as fi avut realizarile de acum :blush: .
Eu am doar 2 prietene bune in orasul meu, una in Bucuresti unde am terminat prima facultate, iar la munca…am colege si atat. In companie sunt doar persoane tinere, gen pana in 35 de ani, asa ca ne intelegem binisor cu totii, fiind o ditamai cladirea cu sute de angajati abia apuci sa-i cunosti in pauzele de tigara pe cei cu care esti in echipa…deci prea multe prietenii nu vad cum as lega la munca. si`n plus sunt o persoaa introvertita (da, am votat in poll :D) asa ca nici eu nu`s genu` sa fac valuri si sa ma bag aiurea`n seama.
Draga Ana, nu stiu ce se intampla pe blogul tau, dar de cate ori doresc sa postez cate ceva, intru la spam.
:dizzy: :shocked: Tocmai vin de acolo si commentul meu a disparut in neant. :wassat: Exact de jobul tau vorbeam si acolo… :biggrin:
Îmi place subiectul! :happy:
Când nu dau temele și când nu negociez învoirile cu diriga, sunt tocilara. Ei bine, m-am învățat. Sunt, însă, și persoane care mă consideră o prietenă apropiată, sau un fel de confident. Ascult și nu dau mai departe; e și asta un lucru important…
Nu sunt miss popularitate
Prietene? Cred că, dacă s-ar apuca să scrie toate ce le-am povestit, ar construi întreaga mea fire. Dar doar așa. Am încercat să vorbesc cu fiecare lucruri pe care le pot înțelege. În sensul că e destul de complicat să înțelegi situații sau sentimente pe care nu le simți sau nu le-ai simțit.
Prietene, da, am, mai multe decât are majoritatea. Însă, dacă mâine am urgentă nevoie de o voce căreia să-i plâng, nu știu sigur pe cine aș suna…
Cu siguranta vei gasi acea persoana…ai toata viata inainte.
hmmm… cel mai dificil imi este sa vorbesc despre mine…
ai inceput cu perioada liceului… iti voi urma pilda… nu pot sa spun ca eram centrul atentiei… (fetele se uitau dupa firile rebele… cei care mai faceau trasnai… fumatori… mie imi spuneau ca, miros a laptic… ca nu fumam si eram mai cumintel…) dar… cand intram in clasa… se cunostea… fie ca il atingeam pe unul… sau altuia ii spuenam ceva… o observatie poate mai… sa-i zic nevinovata… altuia… si tot asa…
mereu insa am fost cumva… cel care impartea adevarul… adica, de ex… intr-o contorversa despre cum a fost o situatie la care am participat… ce sustineam eu, ramanea credibil… si… recunosc… nu incercam sa contursionez adevarul niciodata… uram si inca urasc minciuna…
eram si cel pe care se bazau colegii… daca promiteam ceva… ma tineam de cuvant…
de fapt… cam asa este si acum…
asa se face ca… nu aveam prea multi buni prieteni… dar nici nu eram ocolit…
pun grade preteniilor… si cand am spus buni… am gandit asa…
acum… da… ma imprietenesc mult mai usor cu fetele… poate pentru faptul ca… nu imi place sa dialoghez pe teme de sport… nici pe teme de masini… mecanica… si fixatia mea pentru adevar… si imediat apoi, libertate… ma face cumva sa fiu agreat mai mult de partea feminina… si… cu toate astea… raman un timid… si multe din gandurile-mi, raman nespuse…
De ce ti se pare Ovi dificil sa vorbesti despre tine, esti o persoana mai introvertita sau iti este teama sa nu fi judecat de ceilalti? Ti-e teama de expunere, consideri ca doar barbatii slabi se lasa condusi de sentimente, doar ei isi fac cunoscuta personalitatea? Am observat si eu ca in timp ce fetele au bloguri mai personale, in care isi trec toate gandurile si trairile, barbatii evita sa scrie despre ei si propun mai degraba tema generale. Abia in comentarii sunt dispusi la unele destainuri, dezvaluri… Sau, poate prefera sa mentina misterul… :biggrin:
In viata reala imi place si mie sa discut mai degraba cu barbatii, aici, pe blog, dialogul este incitant cu ambele parti. Nu mi-ar placea un blog unisex. 
:dizzy:
Fixatia pentru adevar si pentru libertate…iata ca se confirma vorba aia celebra cu cine seamana se aduna. :biggrin: :cheerful:
Popularitate… acum depinde si ce se intelege prin “popularitate”, de mediul care pune acest calificativ. Intr-un grup de nesimtiti cel mai popular va fi probabil cel care este cel mai nesimtit, etalonul fiind criteriul de baza pentru aceste clasificari. La fel de bine pot sa numesc popular pe cineva care are un numar de activitati pe care le practica cu constiinciozitate incat ceilalti devin atrasi de acea persoana(si de modul sau de viata) si vor sa afle detalii. Acu’ nu stiu ce este cu aceasta popularitate… mi-e destul de greu sau chiar imposibil as zice sa observ aceste aspecte. Poate am incetat demult sa mai privesc lumea din punctul asta de vedere. :happy: Fiecare om are ceva frumos – al lui, si fiecare e unic. :w00t:
Cat despre prieteni.. Nu gasesc eu sinceritate in jurul meu… de ce as cauta mai mult pentru bun inceput?:)
Asta e primul lucru pe care-l ceri tu, Otilia de la un prieten? Sinceritate totala, absoluta? :dizzy:
Defapt, daca e sa-i spunem asa, sinceritate absoluta= loialitate. Dar seriozitatea, bunul simt si conduita potrivita reprezinta si ele puncte de reper forte.
Subscriu valorilor morale alese de tine, Otilia.
Eu mă consider mai degrabă o îmbinare a celor două categorii făcute de tine. Îmi place foarte mult să fiu “spiritul petrecerii”, să ajut cât mai multă lume să se simtă bine şi să uite de problemele lor şi să nu mai spun că sunt destul de altruist. Dar în acelaşi timp am acolo câţiva prieteni pe care-i pot număra pe degetele unei mâini. Aceia sunt prietenii care mi-au fost alături indiferent de situaţia în care am fost.
E o mică mare diferenţă între amici şi prieteni.
Inseamna ca ai un caracter frumos, ai o personalitate captivanta. Cred ca multi dintre noi ne regasim undeva intre cele doua categorii. Bun venit pe blog.
Bine te-am re-găsit. Am mai trecut pe aici dar nu mi-am lăsat amprenta. De multe ori evit să o fac :)
:pouty:
Foarte rau faci, dar de ce eviti? Nu-ti plac articolele? :dizzy: :unsure:
Eu-s genu’ cu puţini prieteni dar buni :biggrin: Defapt cred că aş putea să-mi număr adevăraţii mei prieteni pe o mână.
căci mai tot timpul am o relaţie mai bună cu părinţii sau bunicii prietenilor mei :biggrin:
Cineva mi-a spus odată că eu ştiu să ascult omu’ şi că de aceea atrag oamenii în vârstă, pentru că ei vor ascultaţi
Esti o fata deosebita, Catalina.
Si da, asa e, oamenii mai in varsta au multe de spus…simt nevoia sa impartaseasca cate ceva din experienta lor de viata. :dizzy:
Nice, eu sunt un pic precum colega ta – nu fiindca sunt miss popularitate, nici vorba, ci fiindca imi place sa ajut si multa lume apeleaza la mine. Vorbesc cu toata lumea, rad mult … insa n-am nici o prietena de suflet.
Iar in general prefer prietenia barbatilor, e mai trainica si ma bazez mai mult pe sfatul lor decat pe al femeilor.
In rest, ma inteleg bine si cu persoanele tinere si cu cele mai in varsta, sunt o fire destul de sociabila.
p.s. blogul tau e in multe feluri, numai pueril nu poate fi numit! ;) Poate prea visator, dar asta eu una o consider tocmai doza de visare de care avem nevoie mai ales la maturitate! Poate de-asta imi si place atat de mult la tine aici.
Multumesc mult, Mihaela, poate incerc eu sa zugravesc viata in culori prea roz aici pe blog…poate de aceea unii se tem sa-mi calce pragul considerand ca blogul nu este o reflectare a realitatii. :ermm:
eu am putini prieteni buni :) si chiar nu imi place sa fiu in centrul atentiei… sunt o fire introvertita ;)
Vai vai, cate intrebari :biggrin: .
Eu am multi prieteni dar… tinand cont ca unii acolo in zona si unii aici in Timisoara, simt ca e oarecum echilibrata situatia. Sigur ca relatia cu cei de acolo a avut de suferit pe fondul distantei, dar de fiecare data cand ma intorc, o luam de unde am lasat. Deci e ok.
Cred ca in general sunt sufletul petrecerii
. Asta nu inseamna ca sunt si o fire extrovertita, nu nu…
In legatura cu varsta, am prieteni si mai mari decat mine si mai mici decat mine. Relationez usor cu ambele grupe.
Altfel, ma inteleg bine si cu barbatii si cu femeile. Imi place compania ambelor sexe. Cred ca a fost un moment dat cand au predominat barbatii si un moment mai inatnte de acesta cand au predominat femeile. Acum din nou exista un echilibru.
Pai da, multe, ca sa ma fac mai bine inteleasa. :biggrin: Wou, s-ar zice ca esti o persoana sociabila, de gasca. :w00t:
cam asa :biggrin: , dar multi imi spun ca sunt sobra si inabordabila…acum depinde de care parte a baricadei te gasesti, ca intr-adevar cu unii nu simpatizez deloc. La fel de usor cum te plac din prima te pot si ignora daca nu-mi convine.
Eu am cam renuntat la ideea de a avea o prietena de suflet. Nu sunt deloc norocoasa la capitolul asta, nu am avut parte niciodata de prieteni buni, pe care sa ma pot baza. Si de tradatori sunt satula! Am invatat in schimb sa am incredere in mine!
Same here! :dizzy: