“Speranta vede invizibilul, simte intangibilul si implineste imposibilul.” C.C Colton
Schimbarea serviciului a determinat, printre altele, si schimbarea atmosferei bucurestene obisnuite. Am lasat blocurile gri, comuniste, deprimante, pentru o lume care sta marturie unor vremuri demult apuse, o lume boema care respira prin toti porii linistea si eleganta inceputului de secol XX, cu case vechi construite intr-un stil autentic romanesc, blocuri moderniste, balcoane din fier forjat, un univers desprins parca din Enigma Otiliei. Un labirint format din zeci de stradute inguste in care risti sa te pierzi la cea mai mica neatentie.
Zilele trecute, cufundata in ganduri, cu capul plecat si pas domol, mergeam spre casa. Deodata m-am trezit in fata unui indicator, l-am citit si inima a inceput sa bata mai tare. M-am oprit putin incurcata, cum este posibil, mi-am spus, deci chiar exista! Si mi-au rasunat in minte, instantaneu, celebrele versuri:
“Sa-i amintiti va rog frumos adresa mea
Cand va intalniti cu fericirea
Casa cu flori , strada sperantei la parter
O mai astept si mai sper …”
Initial am crezut ca visez, asa ca am pornit sa ma conving ca este adevarat, ca ma aflu pe cea mai faimoasa strada a Bucurestiului, strada Sperantei.
Si apoi m-a convins placuta de pe o casa situata chiar pe colt.
Atunci am realizat ca nimic nu e intamplator in viata, un vis devenea realitate, aveam sa vad in premiera absoluta casa unde a locuit pentru o perioda, si unde s-a intalnit cu marele povestitor Ion Creanga, poetul neamului romanesc si favoritul meu, Mihai Eminescu. Si am inaintat cu pasi increzatori, asteptand savarsirea minunii.
Inca putin…
Iat-o! Vazand-o, emotia mi-a invadat trupul, mi-a paralizat simturile, pentru o secunda am incetat sa mai respir. Am privit-o minute bune cu gandul departe…la Sara pe Deal.
Eminescu a locuit pe strada Sperantei nr 4, in casa situata chiar langa restaurantul roz. Incantata de descoperirea mea, am purces la drum spre Piata Rosetti si apoi spre zona draga mie din oras, Piata Izvor.
Ma indrept spre Universitate
Si am ajuns si la Izvor…
Si popasul binemeritat:
Daca vreti sa o intalniti pe Nice, o gasiti in fiecare dimineata pe Strada Sperantei…paseste agale in cautarea fericirii.
Faceti tot ce va sta in puteri, simtiti ca puteti muta si muntii din loc, mergeti pana la capat cand va doriti ceva sau la primul esec va pierdeti increderea si speranta si renuntati rapid la cauza pentru care luptati? Ati simtit vreodata ca viata este un sir infinit de iluzii desarte?
nu stiu unde este strada sperantei in bucuresti… am incercat sa recunosc in fotografii… locurile… cladirile… dar fara nici o reusita…
oricum… plimbarea prin capitala a fost minunata… mercic ducic… pentru ocazie…
exista si aici strada sperantei si intrarea sperantei… insa nu are nimic deosebit… este tot asa de comuna ca si suratele ei…
mai este si o strada, in traducere ar fi… speranta lui stan… si chiar un oras exista… cu numele de… noua speranta…
dar… pana la urma, fiecare ramane cu speranta lui…
Ovi, Strada Sperantei se afla in centrul capitalei, intre strazile Armand Calinescu si Vasile Lascar. Daca mergi pe aceasta strada, incepand de la capatul dinspre Armand Calinescu vei ajunge in Piata Rosetti, in apropiere de Universitate. Sunt sigura ca ai fost de multe ori in zona, dar poate nu ai remarcat strada asta…
Hehe, deci tu ai descoperit Hope Street(probabil asa se numeste acolo) in New York, dar nu si Strada Sperantei in Bucuresti. :shocked: :cheerful: Probabil ca exista una in fiecare oras…ca o dovada ca ea este peste tot, ca ea ne insosteste oriunde am merge. :dizzy: :unsure:
din tot ce ai mantionat tu… nu stiu decat Piata Rosetti… si evident Universitatea… ca sa vezi cat de bine cunosc Bucurestiul… si cand ma gandesc… am trait ani buni in orasul ala..
data viitoare cand vin acolo… o sa te rog sa-mi fii ghid… ca sa gaesc Speranta…
Pai le stii pentru ca, probabil, acolo ai locuit. :dizzy: Cu mare placere, mai ales daca traseul include zona Izvor. :biggrin:
am locuit in trei zone bucurestene… prima data langa academia militara… apoi in militari la rasaritului… dupa care in balta alba… vis a vis de piata titan II de unde am si plecat spre aici…
cel mai mult cred ca mi-a placut la academia militara… str dr anibal teoharie nr 12… o vila de toata frumusetea… unde plateam o chirie modesta de student… si… foarte aproape era un parc… sau mai bine zis o zona verde… unde era o salcie cazuta, pe care o foloseam ca si banca…
ce amintiri frumose… din periaoda aia…
aaa… mercic pentru accept… sigur… si zona izvor… neaparat si acolo… abia astept…
Cred ca si mie mi-ar fi placut sa locuiesc intr-o vila in Bucuresti. Sau macar intr-un bloc ceva mai decent…
ma faci curios… si intreb… unde locuiesti acum…
Mi-ai facut un pic de dor de Bucuresti. :)
Fac tot ce imi sta in puteri pentru cauzele care conteaza pentru mine. Daca simt ca nu e atat de important, atunci o las balta. Inainte eram parca mai competitiva, mai agresiva chiar in obtinerea a ceea ce imi doresc, dar intre timp am devenit mai pasiva. Cred ca m-au marcat oarecum si niste certuri din familie de acum cativa ani…de la atata cearta am ajuns sa nu-mi mai doresc nimic negativ in jur, sa nu mai aud certuri, discutii in contradictoriu, s.a. Imi doresc pace iar cu pace…mai greu obtii chiar tot ce vrei.
Mihaela, vii des in Bucuresti? Sunt foarte fericita ca am descoperit locul unde a locuit Eminescu pentru o perioada, bine, el a stat la mai multe adrese aici, in Bucuresti, insa acum incercam sa-mi aduc aminte daca am fost vreodata la casa memoriala din Ipotesti…
Deci nu mai tii cu tot dinadinsul sa fii cea mai buna in toate. Ai dreptate, cu timpul parca ne mai pierdem din entuziasm, agresivitatea si spiritul competitiv sunt inlocuite cu toleranta si chiar nepasarea. Pana la urma e important sa ascultam glasul inimii si al constiintei noastre, nu sa ne dam peste cap sa indeplinim dorintele altora. Linistea o obtinem foarte greu, mereu se va trezi cineva in jur care sa ne supere.
Nu, nu vin des din pacate. Mi-ar placea sa vin mai des, dar costa mult benzina + cazarea.
Nu, nu mai tin. Asa am fost invatata de parinti, dar nici ambitia asta extrema nu e buna. Ajungi sa nu te mai multumeasca nimic, sa cauti mereu ceva si mai bun. Si din pacate cam asa sunt, incerc insa sa ma tratez, sa ma multumesc si cu mai putin.
Cred ca de la ziua de nastere ni se trage, Mihaela, ca si eu sunt cam la fel, mereu nemultumita. :pouty: E scump drumul, mai ales ca distanta e marisoara, nu am avut ocazia sa ajung in Iasi, doar Botosaniul l-am vizitat.
Nu poti avea totul dar poti visa la multe iar visand poti deveni o persoana puternica, luptatoare, incercand sa iti faci acele vise realitate. Eu sunt mai realista, din pacate. Daca nu e realizabil, nu il visez :blush:
Si eu sunt foarte realista, asa nu ma impiedica sa viesez constant la…Bora-Bora, sa ma imaginez pe o plaja coraligena cu un cockteil sub un palmier.
:whistle:
Pana in prezent apreciezi ca ai reusit sa-ti transformi in realitate toate visurile pentru care ai luptat? A fost un moment in viata ta in care ai simtit ca-ti pierzi speranta, ca lupti cu morile de vant? :ermm:
De o multime de ori dar am avut langa mine, mereu, pe cineva care sa ma sustina si sa imi ridice moralul.
Hm, e bine daca ai avut sustinerea celorlalti, insa sunt lucruri in viata pe care trebuie sa le rezolvi singur.
Neataaaaaaaa! :) Asta este de departe cel mai frumos articol pe care l-am citit pana acum pe vreun blog. Are viata, are emotie, are o poveste, are un farmec aparte.
Daca as fi renuntat la primul esec, draga Nice dupa strada Sperantei ai fi trecut macar o data pe luna la balamuc sa ma vizitezi :D
Sa ai o zi frumoasa! Si daca Eminescu oboseste, vino la Pitesti, aici ii pastram bastonul :)
Neataaaaaa! :cheerful: Merciiiiii, cred ca e cel mai frumos compliment primit ever. :silly:
Am trait intens descoperirile mele si m-am gandit sa le impart si cu voi. Cine s-ar fi gandit ca Strada Sperantei chiar exista(din acel moment fredonez intruna melodia Corinei 
), niciodata nu as fi crezut ca voi avea ocazia sa respir aerul boem al Bucurestiului de odinioara in prezenta casei unde a locuit poetul meu preferat.
Ah, stiu ca tu esti un luptator, si mai esti si un etern optimist. Totusi, nu a existat un moment in viata ta cand ai inteles ca lupta e pierduta, ca indiferent ce ai face nu poti castiga, ca totul e inutil?
Eu am incetat demult sa ma sper ca imi voi gasi jumatatea de exemplu. Am renuntat sa ma sper la o Romanie prospera, frumoasa, infloritoare, civilizata.
Stii, Marin, pasind zilele trecute pe Strada Sperantei am avut senzatia ca totul e doar o iluzie desarta. Schimbarile profunde prin care trece societatea romanesca, nu tocmai in bine, ma fac sa renunt. Pot spune ca mi-am pierdut speranta tocmai pe Strada Sperantei… Ironic, nu?
Ba da, ai dreptate. Sunt momente cand realizezi ca unele lupte sunt pierdute si ca nu are rost sa mergi in directia aia. Dar nu trebuie sa iti pierzi increderea si speranta in ciuda relativei infrangeri :d
Vin si eu sa iti dau speranta inapoi…nu ai voie sa o pierzi :)
Pai si asta nu e grav? Ce te faci atunci cand renunti sa mai cauti iubirea de ex, te resemnezi sa ramai singur toata viata? Sau doar schimbi directia si te concentrezi pe alt drum, sperand intr-o minune?
Pai nu, pot pricepe ca nu e acea persoana iubirea asteptata. deci, trebuie sa fie alta :d Nu are sens sa fii obsedat de o anumita persoana daca pur si simplu nu merge. Miracole sunt la tot pasul :)
foarte frumoase pozele, foarte frumos Bucurestiu toamna :)
cred ca pana la urma speranta ne tine pe toti in viata, daca nu am spera pentru ceva mai bun am fi bolnavi tot timpul, am suferi mereu :) desigur ca sunt si dezechilibre cand punem armele jos dar tot cu ajutorul sperantei ne remontam si luptam
eu nu ma consider o luptatoare, poate in ultima vreme m-am complacut si am asteptat sa faca altcineva anumiti pasi, sa mi se ofere pe tava anumite lucruri, dar cu toate astea zi de zi lupt cu mine si cu multi alti factori chiar daca sunt batali pierdute si batali castigate
o zi frumoasa!
Multumesc mult, Lilly, desi suntem in octombrie, vegetatia se mentine inca verde, cu greu se vad semnele toamnei.
Important e sa invingem in luptele care conteaza cu adevarat pentru noi. Eu tocmai pe alea le-am pierdut, de aici ideea articolului. :dizzy:
Deci dezechilibrele(caci despre ele era vorba in articol), caderile, renuntarile tot cu o pastila roz se trateaza. :biggrin: Din pacate nu mereu o gasim compensata…
Pai…poate vrei sa spui ca nu te consideri o invingatoare, dar luptatoare esti cu siguranta! :wink:
merci Nice!
si eu am pierdut lupte dar am castigat unele la care nici nu speram, dar cu toatea astea mereu o sa plangem pentru ceea ce n-am obtinut decat o sa zambim ca am castigat ceva :)
eu zic sa nu-ti pierzi speranta – lucrurile bune se obtin mai greu, doar atat :D
Mare dreptate ai, mereu avem parte de surprize frumoase, dar intodeauna vom suspina dupa ceea ce ne lipseste. Mai ales daca e lucrul pe care ni-l dorim cel mai mult in viata. Ma rog, conditiile de viata sunt foarte grele aici, sunt pe cale de a pierde totul… Incerc cu greu sa nu-mi pierd speranta. :cheerful:
conditiile de viata sunt grele in Bucuresti? te cred, nicaieri nu-i simplu, dar trebuie sa existe ceva solutii, ceva sperante :) iti tin pumnii! nu renunta!
Merci mult. :kissing: Cat soarele e pe cer si suntem sanatosi avem datoria sa credem in noi. :cheerful: :happy:
asa te vreau :)
Hehe, mai imprumut si eu din optimismul vostru proverbial. :cheerful:
In general lupt pana in panzele albe pentru lucrurile pe care mi le doresc. N-am simtit niciodata ca as putea muta muntii din loc. Si nu am nazuinte atat de mari.
Daca speranta este buna? Eu zic ca e. Pe cati dintre noi realitatea ne face cu adevarat fericiti? Pe prea putini imi inchipui. Pe de o parte realizarile te vor face intotdeauna sa fi fericit. In schimb sperantele (iluziile) fac si ele acelasi lucru, insa cand acolo.. nu este ..nimic. E reconfortant. Atat timp cat nu te abandonezi complet lor.
“Ati simtit vreodata ca viata este un sir infinit de iluzii desarte? ” Desigur. Pentru ca viata are adesea tendinta sa ne puna bete-n roate. piedici. nenumarate incercari.
Otilia ma regasesc foarte tare in randurile tale, rar de tot realitatea m-a facut fericita…iar acum, mai mult ca oricand, e doar o sursa continua de stres, nesiguranta, neimplinire. In fiecare zi viata imi pune cate o piedica, in cazul asta e greu sa ma mai ridic de jos. Lumea iluziilor desarte e frumoasa, dar atat de periculoasa… Deseori te prinde in mrejele ei ca niste nisipuri miscatoare in care te afunzi tot mai mult fara posibilitatea de a scapa vreodata.
Nu.
Da.
Oh, Dragos, intotdeauna esti asa hotarat?
Pai principala mea dorinta e sa plec din Bucurestiul asta pe care il lauzi tu si dupa cum vezi tot aici sunt inca, desi ma lupt de juma’ de an….
Dragos, este incredibil ceea ce ti se intampla.
Stii, cred ca daca te decideai mai repede, cat inca nu era criza asta profunda, totul merge mai usor, acum erai deja instalat la Tauti.
Eh, nu-l laud deloc, aici era vorba de speranta, iluzie, stradute, melodii de altadata, Eminescu… :cheerful: :cwy:
Pai m-am decis acuma, na!
Da, probabil ca Bucurestiul a avut partea lui de frumusete, odata. Si nu se compara, pe timpul lui Eminescu nu cred ca erau nici macar 100.000 de oameni prin Bucuresti, acuma suntem vreo 3.000.000….
Normal ca a avut, nu degeaba a fost numit Micul Paris! 3,4 milioane are(neoficial) zona metropolitana, dar daca ar fi sa comparam, cea a Parisului e mult mai mare, cu 12 milioane locuitori.
“Zona metropolitana” a Parisului nu se compara cu “zona metropolitana a Bucurestiului”. De fapt….la ce zici tu ”zona metropolitana” când vorbesti de Bucuresti? La blocurile alea cu apartamente de sute de mii de euro puse pe locul unor paduri defrisate si la care ajungi numai daca ai masina de teren? La cârciumile care au invadat Herastraul? Sau poate ca la mândrul nostru ”centru istoric”, unde bei bere nefiltrata insostit de miasmele de saltele putrezite combinat cu tencuiala cazuta si igrasie izvorât din locuintele ‘istorice’, in care stateau odata mici burghezi, iar acum stau tigani….
Dragos, zona metropolitana e momentan in stadiu de proiect:
http://media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/proiectul-zonei-metropolitane-bucuresti-ilfov–zona-se-va-intinde-pana-la-dunare-si-va-fi-condusa-de-un-guvernator-16654.html
Si apropo, ce respiri daca stai pe o strada ca cea din poza a treia? Nu se vede decât un pom bleg, in rest – asfalt, beton si masini…
Ce sa respiri, aer poluat! :dizzy: :alien: E acelasi aer in tot Bucurestiul, fie ca exista vegetatie, fie ca nu. Cui nu ii convine, paraseste orasul. :biggrin:
Pai ma gâjndeam ce mai poti lauda intr-un loc in care nu poti respira…
Arata ninisor Bucurestiul :). Ce mi-ar fi placut si mie sa vad casa in care a locuit Eminescu… inca n-am avut ocazia.
Pai ai vazut-o in pozele mele acum. Pentru live te astept in Bucuresti…pe Strada Sperantei. :biggrin:
Ce e mai frumos daca nu o plimbare prelungita in plina toamna…?! Uite ca Bucurestiul are si o alta fata, nu doar cea vazuta de mine in imprejurimile Garii de Nord. Stii… de multe ori nici nu iti trebuie un astfel de loc ceva mai boem. Pur si simplu o iei la pas imaginandu-ti ca locurile iti sunt necunoscute. Uneori frumusetea e mai usor de gasit in obiecte, locuri, spatii decat in oameni.
P.S.: Oana, casa memoriala a lui Eminescu e in Ipotesti, jud. Botosani. Casa e relativ modesta, insa imprejurimile iti taie rasuflarea: un lac cu nuferi si o padure imensa de stejari (bineinteles, principalele sale surse de inspiratie)
Asa este, am vazut si eu (din pacate doar)pe net poze cu casa memoriala M. Eminescu, frumoase locuri…
O oaza de liniste in tumultul unei capitale aglomerate si obositoare. Sunt total de acord cu tine, eu ador orasele, in special cele medievale, mi-e greu sa fotografiez altceva decat natura, peisaje, constructii. Oamenii ma atrag tot mai putin.
Zona surprinsa de mine in poze e cea pe care o strabat aproape zilnic, mi se pare, mai ales la Izvor, foarte aerisita, curata, civilizata.
Pe chipul lor se reflecta din ce in ce mai putin frumusetea interioara. :dizzy:
Bun venit pe blog!
Multumesc si bine te-am gasit!
Si mie imi plac orasele medievale si nu numai… Pur si simplu ador sa observ felul in care o cultura, o etnie isi pune amprenta pe ceea ce se numeste arhitectura unui oras.
P.S.: Eu sunt din Iasi si la fel ca si in Bucuresti, discrepantele arhitectonice sunt enorme. E ceva de speriat cum pe langa cladiri interbelice (si chiar mai vechi) isi fac loc niste colosi de sticla. Din cate tin minte, edilii bucuresteni chiar aveau ceva planuri urbanistice cu privire la aspectul orasului. Sa ne rugam la tot mai multe “Sperante”…
Ma bucur mult ca-mi impartasesti dragostea pentru orase medievale, pentru stiluri arhitectonice in general. Preferatul meu este cel flamand(intalnit in Tarile de Jos, Bruges este un oras special pentru mine), dar nu le ignor nici pe cel victorian(m-am indragostit recent de Londra, iti las aici un link: http://www.summerday.ro/2011/09/21/love-at-first-sight/ ), neogotic (Palatul Westminster este momentan constructia mea preferata) sau modernist(mi-a placut si Barcelona lui Gaudi). Chiar intentionez sa fac un articol care sa reuneasca toate aceste stiluri cu exemple concrete. Visez demult la el. :biggrin: :tongue:
Ma deranjeaza vizual impletirea noului cu vechiul. Consider ca zgarie-norii invaluiti in sticla si crom nu au ce cauta printre case cu valoare istorica. Dar, in orasul meu cel putin, am senzatia ca nu se mai tine cont de niciun fel de regula. Ultimul lucru care ii intereseaza este esteticul…
Multa lume lauda Iasiul, multi prieteni care l-au vizitat de curand, au ramas impresionati de frumusetea lui si mi-au recomandat si mie sa fac o plimbare pe meleaguri moldave. :cheerful:
Desi sunt nascuta in Bucuresti si aici am locuit toata viata, sunt multe parti ale capitalei pe care nu le cunosc. Nu m-am aventurat niciodata pe stradutele aratate de tine, dar am de gand s-o fac cat de curand. Mi-a placut foarte tare postarea asta! Multumesc pentru poze! :)
cat despre intrebari… n-as putea sa raspund. Chiar n-as sti ce sa raspund…
Ma bucur mult ca ti-a placut, probabil ca nu ai fost niciodata intr-o astfel de situatie. :cheerful:
Nici eu nu cunosc multe zone din capitala, in special din Ferentari… :))
Dar pentru ca am tot schimbat jobul, am ajuns in locuri pe care nici nu le-as fi visat vreodata. Macar cu atat m-am ales.
Te asteptam cu drag… Mai ales ca urmeaza sarbatorile orasului ce vor culmina cu pelerinajul la Sf. Parascheva. :D
M-am uitat peste pozele din Londra… Cu adevarat frumos! Ce m-a intrigat insa a fost ciudatenia aia (amfibia metalica). Sa nu imi spui ca “minunatia” aia are contact cu Tamisa ?!!
Uite si un link pentru delectare: http://www.fromiasi.ro/tur-virtual
Merci mult pentru link, am descoperit un Iasi tulburator de frumos, cel mai mult m-a impresionat Palatul Culturii. Aveti cu ce va mandri! :biggrin:
Da, ciudatenia poposeste direct in Tamisa, mi se pare o idee grozava, mi-ar placea mult sa avem asa ceva si in Bucuresti. O plimbare pe Dambovita ar fi fascinanta. Nu stiu cum se prezinta Bahluiul vostru… :dizzy: :ermm: :biggrin:
http://www.londonducktours.co.uk/gallery?page=3
Esti sigura ca un astfel de tanc nu ar lasa matasa broastei in urma?? :devil: :devil: Oricum degeaba vin cu rautati din acestea, Dambovita arata chiar binisor. Ultima oara, in cele 2 ore avute la dispozitie (in asteptarea trenului de Timisoara), m-am plimbat pe malul Dambovitei de la Univ. de Sport pana in Piata Operei si am ramas impresionat.
Bahluiul arata groaznic momentan, insa au inceput lucrarile (lente) la el. Eh… lumea viseaza vapoare, cand calea cea mai usoara spre civilizatie e sapunul.
Mare dreptate ai, unii il ocolesc cu indarjire. :pouty: :sick: N-am mai fost de ani buni in Piata Operei, esti primul pe care il aud ca recunoaste si partile frumoase ale unei capitale mult blamate.
Mi-ai amintit de facultate :cwy: … zona Universitatii… ohh.
Cred ca nu renunt usor dar cand nu se mai poate face nimic si inteleg puterea masurii mele nu-mi ramane decat sa accept pierderea. Cat despre iluzii desarte, stii doar ca drumul e anevoios :biggrin: . Uneori iese cu bine, alte dati se strica.
Silvia, ce-i cu acel :cwy: esti cumva nostalgica dupa perioada petrecuta in Bucuresti, dupa facultate? :shocked: Sincera sa fiu, mie zona mi se pare cumplit de aglomerata, nu ma omor dupa ea.
Au fost multe momente în care voiam să renunț la un anume lucru sau la o idee… De multe ori, ai fost martoră la impulsurile astea. Dar nu renunț ușor. Renunț atunci când știu că am făcut tot ce puteam și a fost zadarnic. Nu m-am simțit atât de deznădăjduită încât să cred că viața e un șir de iluzii… :)
Frumoasă plimbarea prin București. Mi-a plăcut!!
Ada, nici nu ai avea cum, esti abia la inceput de drum. Deci tu lupti pana la capat, nu te dai batuta cu una cu doua.
:cheerful:
Eu o simt tot mai pregnant datorita crizei care m-a afectat enorm lately. Poate ca daca nu era ea, as fi reusit sa vad viata in roz. :alien:
Un Bucuresti cu care tu esti deja familiarizata. Din cate am inteles vii aici foarte des. Si faci niste poze senzationale. :biggrin:
:) Vin destul de des, așa-i. Aș merge și în altă parte, dacă mi-aș permite: Timișoara, Iași, Cluj… Mulțumesc! Am mai spus-o, când totul e frumos, oamenii, locul, atmosfera, e imposibil ca pozele să iasă altfel :wink:
Pf… fă ceva. Nu te lăsa cuprinsă de criză, de orice natură ar fi ea :happy:
E bine daca ai pe cineva drag la care vii mereu in vizita.
Da, pozele tale surprind frumosul, entuziasmul, bucuria de a trai. 
Incerc sa nu-mi pierd de tot speranta… :dizzy: :ermm:
Hug, my dear! O să fie bine! Eu cred asta!
:kissing: Imi place cum gandesti, o sa imprumut atunci putin din optimismul tau. :cheerful: Hugs back, dear. :heart:
ai surprins o frumoasa parte a Bucurestiului. Daca aceste cladiri ar fi renovate si intretinute, ar fi ceva de vis! Potentialul este imens!
Asa este, sunt si zone frumoase in Bucuresti, bunavointa sa existe, ca ar putea arata ca un oras decent, mai ales in centru. Din pacate, cartierele marginase muncitoresti sunt cu adevarat deprimante. Si lor nu stiu ce li s-ar putea face…
Ehehe, pe sperantei sunt niste oameni dragi mie, stransi in jurul unei idei de radio :D
Nu mai tin minte exact strada, dar una din casele de la tine din poze este leit cu cea despre care vorbeam mai devreme..
Este sediul vreunui radio in zona?
Radio Lynx…asa cred, repet, sper sa nu fii confundat cladirea, dar seamana izbitor de mult.
este radio online, cu chat si video…
Am inteles.
..am observat ca m-ai vizitat pe blogul vechi, nu e adresa cu care am comentat…daca vei vrea sa ma vizitezi o poti face la http://rovacanta.ro.
Multumesc si scuze de offtopic.
Seara buna va doresc tuturor.
Cum asa, am comentat pe actualul tau blog la articolul cu cerul…tocmai mi-ai raspuns!
pe semne ca a ajuns si la blogul vechii ceva…poate din analizatorul de trafic…
era link de vizita de la tine :D
E adevarat ca am intrat si pe cel vechi…
multumim pentru turul orasului Nice :D! :kissing: parca n-arata chiar asa rau Bucurestiul :D din fotografiile tale :)
E vorba doar de doua zone: Izvor(preferata mea) si Universitate-Rosetti. :happy: Ma bucur ca ti-a placut plimbarea prin Bucuresti. :biggrin:
chiar ma gandeam la formatul asta sa prezint braila si eventual galatiul :)
Pato, ideea nu era sa prezint Bucurestiul, nu stiu daca ai observat dar la sfarsit au fost niste intrebari. Articolul este despre speranta, despre descoperiri, despre o alta lume, despre cantece celebre, despre marele nostru poet national, despre iluzii…
Imi pare rau ca s-a inteles asta. Trec printr-un moment greu in care se pare ca mi-am pierdut pana si speranta intr-un viitor mai bun, o viata implinita. Despre asta e vorba.
Nu Nice eu n-am vrut sa ma leg de “Speranta”… sunt racit, sunt obosit si nu ma aflu intr-o stare chiar buna sa discut pe tema aia, in schimb m-a atras frumusetea imaginilor!
Ah, Pato, te inteleg mai bine decat iti imaginezi. Din pacate asta e starea ce ma caracterizeaza si pe mine, o sa scriu despre ea in viitorul articol. :sick: :angry: :ermm: :dizzy:
sper sa-mi treaca cat mai repede ca nu ma prinde deloc starea asta!
Toamna e de vina. :cwy: Bine, unii ar spune ca e divina.
:biggrin:
glumeat-o doar iarna e divina!
Eu am rezut mereu in oameni si in ideile mele! de foarte multe ori m-am gandit ca ceva sau cineva poate fi o iluzie! ca poate e altel decat vad sau cred eu. Am multa incredere in oameni si incerc sa mi-o cultiv si pt mine! Asa incat sa traiesc cat mai obiectiv si real posibil. Dar uneori ma mai indoiesc si eu …
Incredere in oameni? :shocked: Nu te dezamagesc cei din jur constant? :ermm:
Nu! fiindca de obicei incerc sa cunosc cat mai bine pe cei din jurul meu asa incat sa inteleg cum ‘funtioneaza’. Ma mai dezamagesc din cand in cand, dar mai rar.
Asta e bine. :cheerful:
La ce dorim majoritatea, viața e un șir de iluzii. De renunțat, nu renunț ușor, încăpățânarea m-ajută
:cheerful: Hehe, aici ne cam asemanam, Napocel, nu-ti stiam aceasta latura a personalitatii. Sau poate era usor de dedus, dar nu am dat eu atentie… :dizzy:
:happy:
Nice, foarte “graitoare” imaginile. Asta fiindca si mie imi “vorbeste” mult arhitectura veche a oraselor de pretitutindeni, nu doar din Bu.
Superba fotografia cu acea “perdea” de verdeata ce traverseaza strada pentru a lega cele doua laturi ale strazii.
Si-acum sa-ti raspund , desi nu ma prea indemn.
Si nu ma indemn tocmai fiindca zilele astea sunt exact in postura din finalul “epistolei” tale : resimt mai degraba deziluziile, care par a se tot insira.
E adevarat in plus ca sunt si firea ce renunta destul de iute,
de-asta nu sunt in cea mai buna dintre stari acum.
Dezamagiri cauzate si de ceilalti, si de propria persoana, plus indepartarea de vara …
Neata, Mihaela, se pare ca starile noastre sufletesti se aseamana, tristetea, dezamagirea profunda, pesimismul ma incearca si pe mine in aceste clipe… In plus, ca sa fie tacamul complet, s-a instalat si o durere cumplita de gat. :angry: :sick:
Pe straduta aceea merg eu zilnic spre serviciu… :biggrin:
ufff, hai, cu tristetea sunt obisnuita, dar de dureri de gat ma tem inca si mai mult, la mine astea se cam lasa cu pneumonie.
Sanatoase sa fim, ca pentru tristeti ne mai alinam cu o muzica, o vorba buna la un moment greu, o amintire tandra sau o noua perspectiva acolo unde nu o banuiam.
Asa precum strada Sperantei, dupa un colt obisnuit :)
Ca bine le mai spui tu, Mihaela…
:wink: 
Depinde de motivatia pe care o am, @Nice, de cat de important e lucrul pe care il vreau. Daca vreau ceva cu adevarat, nu ma poate opri nimeni. Nici macar timpul. Incerc, incerc… pana e ca mine, sau pana nu mai e deloc. In momentele lungi in care n-a fost nimeni langa mine – am realizat ca sunt singurul pe care ma pot bizui. Increderea in propriile forte e importanta. Asta o spun dupa ani si ani de probleme de fel si fel. Daca am simtit vreodata ca viata este un sir infinit de iluzii desarte? Da. Asta m-a secat urat, si m-a indepartat de anumite lucruri, si anumiti oameni. Nu cred ca vreau sa-mi amintesc…
. Vezi?… pana la urma imi plac cateva lucruri :biggrin:
Frumoase pozele
Arhitectura cladirilor e una dintre chestiile care-mi plac la Bucuresti
Oare e vina noastra Cristian ca se intampla asta? Ca la un moment dat realizam ca viata e un sir infinit de iluzii desarte? Oare e vina noastra pentru ca avem asteptari nerealiste de la noi, de la ceilalati si de la viata in general?
:cheerful:
Merci mult.
… se poate spune ca avem vina de a realiza
. Insa prefer sa stiu, decat sa fiu un ignorant.
Cat despre asteptari… e discutabil. Depinde cat de mult vrei versus cat de mult faci… e o distanta mare de la una la alta. Cat de mult vrei de la tine, si cat de mult vrei de la altii, alta “distanta”. Cand ai asteptari mari de la tine insuti, e una, pentru ca te poti schimba, eleva – totul e doar sa vrei; insa cand ai asteptari mari de la ceilalti… ei bine… acolo e alta problema. E o linie fina intre credinta si realitate.
E o treaba sa crezi in tine, tu iti scrii singur limitele, cat de sus vrei sa “zbori”. Si alta treaba sa crezi in altii, pentru ca tu vrei sa ii vezi mai sus decat vor ei sa se ridice. Si atunci apar conflictele.
Sa crezi ca o persoana care ti-a fost apropiata se poate schimba in bine – e una; si sa ai de-a face cu realitatea ca nu se poate schimba – e alta. E bine sa avem asteptari mari, pe undeva. In ideea ca dai sansa schimbarii, visezi putin – la mai sus, mai bine, mai frumos.
Insa nu intotdeauna ai si feedback-ul pe care ti-l doreai, de la realitate. Unii oameni chiar nu-s capabili sau nu vor cu adevarat sa se ridice la inaltimea asteptarilor.
Niceee, una dintre fotografii m-a incantat nespus: ,,stradute inguste din Bucuresti” :happy: Ce frumos ar fi sa vedem asa ceva pe cat mai multe stradute, in loc de cabluri, beculete si alte minuni.. E minunat cand descoperi in propriul oras o mica oaza de liniste, de speranta, o legatura cu trecutul si cu oameni care ti-au bucurat sufletul candva (Eminescu, in acest caz)
Hmmm… ambitia si spiritul competitiv nu imi sunt prea dezvoltate, Nice. In schimb, sunt incapatanata si perfectionista, sa zicem ca se compenseaza. In urma unui esec, imi pierd increderea in fortele proprii, uneori intr-un mod foarte accentuat, dar nu imi pierd speranta si, pentru ca in general imi place sa termin ce am inceput, ma incapatanez sa duc la bun sfarsit treaba. Stiu ca mi-ar prinde bine sa nu imi pierd asa usor increderea in mine insumi…
Si da, am simtit uneori ca viata e doar o iluzie desarta, dar mi-a trecut. Si daca ar fi o iluzie, atat timp cat tu reusesti sa te bucuri de ea, sa o faci sa fie reala pentru tine, nu mai conteaza. A, am simtit-o ca fiind o ,,iluzie desarta” din cauza ,,ratacirilor” mele spiriual-religioase, sau nu stiu cum sa le spun.
Merci, Iulia, ai ales tocmai straduta pe care merg eu zilnic spre serviciu. :cheerful:
:biggrin: :wub: Din pacate predomina cablurile, sunt tare inestetice asa. :sick: Si partea proasta e ca nu stiu sa le elimin din poze… :cwy:
Randurile tale au reusit sa-mi aduca inapoi speranta pierduta. :heart:
Nu din poze trebuie eliminate, nici macar de pe strada (sa zicem ca e un pret al confortului), dar nu stiu… mereu m-am intrebat daca nu s-ar putea sa fie nitel mai ,,ordonate”, sa fie cumva puse pe strada intr-un mod mai estetic. Dar poate cerem prea mult… :blink:
Ma bucur, Nice :happy: si sper sa nu o mai pierzi prea curand..
Ma straduiesc, dar nu garantez. :happy: Apropos, am intrat ieri pe google images si am cautat Clujul, am descoperit astfel un oras superb. Poate ni-l arati si noua pe blog, fotografiat chiar de tine cu noul aparat. :biggrin:
Hihi, ma bucur ca ti-a placut ce ai descoperit
Da, voi face si asta, dar cred ca la primavara, atunci imi place mie Clujul cel mai mult :happy: Si toamna imi place, dar acum sunt putin in criza de timp :tongue: Nici nu as stii de unde sa incep cu pozele, sunt multe locuri care imi plac in oras… :blush: :silly:
Astept cu nerabdare primavara! :biggrin: :wub:
Seeriosss…. am avut impresia că numele străzii din cântec e invenție pură!
Si eu am trait toata viata cu aceasta impresie, Iulia.
Când mai vin prin București trebuie musai să văd cu ochii mei :))
Te astept! :biggrin:
M-au cuprins si pe mine emotiile cand am vazut in poze casa unde a locuit Eminescu, asa ca te inteleg perfect. Da, strada Sperantei exista si nu doar in Bucuresti, exista pentru fiecare din noi in orice colt de lume ne-am afla. Trebuie doar sa stim sa ne indreptam pasii spre ea si sa nu pierdem niciodata directia..
Foarte frumos spus, Ana, cateodata ne mai si ratacim, asa cum a fost cazul meu zilele trecute. :ermm: :dizzy:
Ce greu este gasita aceasta strada uneori, dar si cand ai pasit pe ea, nu mai cunosti drumul inapoi!
Strada Sperantei…
Ce frumos! :D
Strada in sine nu are nimic deosebit, dar simbolistica ei este nepretuita.
Scuza-ma, draga Nice, pentru absenta!
Frumos periplu prin aceste zone ale Bucurestiului preferate de tine si mai ales mi-a placut cum ai povestit ca ai ajuns pe Strada Sperantei, m-ai atras si pe mine!
In rest, iti marturisesc ca se intampla cateodata sa dezarmez in incercarea de a-mi implini visele, dar caut sa imi revin repede.
Mi-as dori sa fiu o persoana mai hotarata, care fac tot ce pot pentru a reusi ce isi propun, dar nu sunt mereu asa. Uneori, imi fac prea multe proiectii pana la a trece la actiune.
Danny, iti multumesc mult, si pentru varsta ta consider ca e firesc sa fii putin nehotarat. E normal sa ai dubii in privinta alegerilor pe care le ai de facut in viata, mai ales cand acestea sunt foarte importante pentru viitorul tau. Uite de ex. la mine, mereu am stiut ce am de facut, dar acum, dupa ani de zile, mi s-a demonstrat ca am facut alegerea gresita.
Recunosc traseul tău în detaliu, pe acolo merge iubita mea la muncă, şi am aşteptat-o des, inclusiv plimbat pe exact aceeaşi rută. La Vie en Rose are şi meniu ardelenesc, dacă nu mă înşel :biggrin:
E oribilă zona când e foarte cald, dar la un 20-25C… e perfectă.
Ce coincidenta incredibila! :shocked: Nu am servit masa la acel restaurant inca… :biggrin:
Foarte frumos traseul, nici nu am stiut de Str. Sperantei, cu prima ocazie cand voi ajunge in Bucuresti o sa urmez si eu intocmai acelasi traseu. :angel:
Eu iti recomand cu mare drag zona Izvor.
:cheerful:
Ce frumos…Uite, astefel de lucruri îţi fac ziua mult mai bună…
Speranţa mereu există în mine şi rar renunţ la ceea ce vreau…Merg până la capăt şi nu mă las descurajat… :happy:
O mentalitate de invingator! :biggrin:
Frumoase fotografii, nici nu-mi trecea prin cap ca poti gasi atatea locuri frumoase-n Bucuresti…
Sper sa-ti placa noul job :)
Merci mult, Teo!
Spune și ora la care o găsim pe Nice pe str Speranței :)) Până acum nu am simțit niciodată e viața e plină de iluzii deșarte. Chiar niciodată. :D
Ce norocos.
:cheerful:
Draga Nice, ma mir ca nu ne-am intalnit pana acum. Pentru ca aproape in fiecare dimineata ( in timpul saptamanii ) eu parcurg spre facultate o parte din itinerariul pe care il faci si tu. Poate ne intalnim pe Strada Sperantei colt cu Strada … Fericirii :heart: .
Oh, pai eu m-am uitat dupa tine, dar nu te-am vazut. :)) Ar fi ceva… :biggrin: